Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 49/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.49/R/2008
Ședința publică din 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Crișan Marinela vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 2: Țarcă Gabriela președintele secției
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Procuror: B -
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare pronunțarea recursului penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, împotriva deciziei penale nr.393/A din 23 octombrie 2006, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR în dosar nr.1575/2006, decizie care menține în totul sentința penală nr.2306 din 16 decembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr.5981/2004 privind pe inculpata intimată, trimisă în judecată sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. și ped. de art.215 alin.1, 2, 3 Cod și art.292 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a și art.34 Cod penal.
Se constată că dezbaterea judiciară a recursului a avut loc în ședința publică din 10 ianuarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când în vederea deliberării s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 17 ianuarie 2008, 21 ianuarie 2008, 28 ianuarie 2008 și 29 ianuarie 2008, zi în care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2306/2005 Judecătoria Oradea, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod de procedură penală, a dispus achitarea inculpatei - sub aspectul comiterii a trei infracțiuni de înșelăciune prev. și ped. de art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal și a două infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art.292 Cod penal.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală, s-a constatat că părțile vătămate SC Import Export SRL, Copil și nu s-au constituit părți civile, iar partea civilă nu mai are pretenții față de inculpată.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură penală a fost obligată partea vătămată la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 13 martie 1998, în localitatea C-N, inculpata a semnat în calitate de vânzător un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.440 prin care i-a vândut părții civile 6.471 mp teren situat în O, pe-, înregistrat în CF nr.12938 O, nr.topo 6612/24, 6612/25, 6612/28, 6614/13, 6614/14 și 6614/15, cumpărătorul nefăcând însă demersuri pentru întabularea terenului.
La data de 16.10.1998 la Biroul Notarului Public, inculpata a vândut părții vătămate SC Import Export SRL o parte din terenul menționat anterior în suprafață totală de 3.675 mp cu nr.topo 6612/24, 6612/25, 6614/15, declarând în fața notarului public că terenul respectiv este proprietatea sa.
La data de 3.03.1999, inculpata a vândut părților vătămate și Copil terenul cu nr.topo 6614/13 în suprafață de 829 mp și 6614/14 în suprafață de 587 mp, declarând și de această dată că terenul respectiv este proprietatea sa.
Cu ocazia ambelor vânzări, au fost încheiat contracte autentice de vânzare-cumpărare sub nr.2352/16.10.1998, respectiv 387/03.03.1999.
Ulterior încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare, în anul 1999, inculpata a introdus o acțiune civilă la Judecătoria Oradea prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu partea civilă, acesta la rândul său solicitând instanței întabularea dreptului său de proprietate asupra acelor numere topo care nu au fost revândute de către inculpată.
Audiată fiind în faza cercetării judecătorești, inculpata a recunoscut atât faptul că nu le-a spus părților vătămate cu ocazia încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr.2352/1998, respectiv 387/1999 că terenul pe care îl vinde a făcut obiectul altui contract de vânzare-cumpărare, cât și faptul că în fața notarului public a afirmat că terenul este proprietatea sa, dar arătând că a avut convingerea că terenul pe care l-a vândut părților vătămate SC Import-Export SRL, Copil și îi aparținea. În motivarea susținerilor sale, inculpata a arătat că, soțul său a împrumutat de la partea civilă o anumită sumă de bani, pentru care acesta din urmă a solicitat o garanție, părțile convenind ca inculpata, care era proprietara terenului situat pe str.- din O, să garanteze cu acest teren împrumutul. În acest sens inculpata s-a deplasat în C-N și a semnat contractul de vânzare-cumpărare despre care a avut convingerea că este de fapt un contract de garanție imobiliară, motiv pentru care a și procedat ulterior la vânzarea terenului către alte persoane.
Apărarea inculpatei este confirmată de martorul ( fila 63 ) care arată că a luat un împrumut de la partea civilă - fostul său coleg de bancă din liceu - și a rugat-o pe inculpată să fie de acord să garanteze împrumutul cu terenul respectiv, inculpata având astfel convingerea că semnează un contract de garanție. Martorul mai arată că, având acordul părții civile, a procedat ulterior și la parcelarea terenului și la vânzarea unor parcele, banii respectiv folosindu-i tocmai pentru restituirea împrumutului către partea civilă.
Din probele administrate în cauză instanța reține că, sub aspectul laturii subiective, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa. Astfel, având în vedere că inculpata a avut convingerea fermă că terenul este proprietatea sa, nu a încercat să inducă în eroare părțile vătămate cărora le-a vândut parcele din terenul respectiv și nici nu a avut intenția de a face declarații neconforme cu adevărul în fața notarului public. Instanța a reținut că terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu partea civilă, a fost dat cu titlu de garanție și nu cu intenția de a fi vândut către acesta, aspect ce reiese chiar din atitudinea părții civile care nu a procedat la întabularea acestuia și care nici nu a avut intenția de a deveni proprietarul acelui teren din moment ce nu s-a comportat ca un proprietar și prin contractul de vânzare-cumpărare nr.93 din 20.01.2005, a revândut inculpatei parcelele de teren cu privire la care aceasta nu a dispus anterior, dovedind astfel că nu a avut nici un moment intenția de a deveni proprietar al terenului și precizând că nu are nici un fel de pretenții față de inculpată.
Natura contractului încheiat între inculpată și partea civilă la Biroul Notarului Public sub nr.440/13.03.1998, rezultă și din contractul de tranzacție voluntară ( fila 25 dosar urmărire penală ) încheiat între inculpată și soțul acesteia, pe de o parte și partea civilă, pe de altă parte, contract prin care se recunoaște că inculpata și soțul acesteia au primit de la partea civilă un împrumut în sumă de 14.000 DM, a cărei restituire se obliga să o garanteze cu toate bunurile mobile și imobile, pe care debitorii le aveau sau urmau să le dobândească în viitor, fiind astfel evident caracterul de garanție a terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub nr.440/1998 între inculpată și partea civilă.
Față de acestea, instanța în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală a achitat-o pe inculpata -, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal și a două infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art.292 Cod penal.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală, a constatat că părțile vătămate SC Import Export SRL, Copil și nu s-au constituit părți civile, iar partea civilă nu mai are pretenții față de inculpată.
În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură penală a obligat pe partea vătămată la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea criticând-o pentru netemeinicie.
Susține parchetul că soluția de achitare a inculpatei - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și fals în declarații este netemeinică, neprocedându-se la o corectă evaluare a materialului probator administrat în cauză. Prima instanță a omis să acorde întreaga valoare probatorie unor elemente de fapt stabilite prin mijloace de probă administrate în mod legal și în măsură a contura elementele subiective ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei.
Instanța de apel a reținut că, apărările inculpatei în sensul necunoașterii semnificației juridice a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu partea vătămată este greu de acceptat în sensul calificării acestuia ca fiind un contract de garanție, față de pregătirea intelectuală a acesteia - inginer constructor și profesor de specialitate gradul
Inculpata a mai invocat în apărarea sa că a fost chemată intempestiv telefonic la C-N de către partea civilă pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, fiind condusă direct la notarul public, care avea pregătite toate actele în aceeași zi semnându-se și contractul. Aceste afirmații susține parchetul că nu sunt sincere, fiind greu de crezut că un notar public ar fi acceptat un extras CF mai vechi pe care l-ar fi avut într-un dosar anterior.
Coroborându-se toate aspectele reținute în cauză, cu declarațiile părții civile a rezultat că inculpata era în deplină cunoștință de cauză atunci când a semnat contractul în speță, cunoscând semnificația juridică a acestuia.
În concluzie, faptele inculpatei de a declara în mod necorespunzător adevărului, în fața notarului public, în luna octombrie 1998 și martie 1999 cu prilejul autentificării contractelor de vânzare-cumpărare că imobilele ce formează obiectul vânzării se vând libere de sarcini, procese sau sechestre nu au fost scoase din circuitul civil, rămânând în deplina sa proprietate și posesiune, deși nu era proprietara acelor parcele de teren, împrejurare cunoscută de inculpată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații prev. de art.292 Cod penal.
S-a arătat că sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate SC Import Export SRL, Copil și, întrucât cu ocazia încheierii contractelor de vânzare-cumpărare din octombrie 1998, martie 1999, deși cunoștea că nu mai este proprietar al imobilelor ce făceau obiectul acestor contracte, s-a prezentat în această calitate, profitând de împrejurarea că partea civilă. în Germania a omis să-și întabuleze imediat dreptul de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1998 la C-
În concluzie se impunea admiterea apelului și condamnarea inculpatei sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.
Prin decizia penală nr.393/A din 23 octombrie 2006, tribunalul a respins ca nefondat apelul penal declarat de Parchet, menținând în totul sentința atacată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, în mod corect prima instanță a considerat că în cauză nu subzistă elementele constitutive infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații.
Sub aspectul laturii subiective, se reține că inculpata a avut convingerea fermă că terenul în cauză este proprietatea sa neîncercând să inducă în eroare părțile vătămate cărora le-a vândut parcele din respectivul imobil. Nu s-a conturat sub aspect probator nici intenția inculpatei de a face declarații neconforme cu adevărul în fața notarului public. Din atitudinea părții civile, care nu a procedat imediat la întabularea terenului a rezultat că în realitate imobilul a fost dat cu titlu de garanție pentru un împrumut, neputând în realitate să constituie obiectul unei vânzări-cumpărări deși astfel a fost inserat în contract.
Ori, în cauză trebuia a fi interpretată adevărata voință a părților, neputându-se da o conotație strict formală ce rezultă din mențiunile scrise ale actului, și astfel această voință să îmbrace aspecte de natură penală.
Partea civilă nu a avut intenția de a deveni proprietarul acelui teren, devreme ce prin contractul de vânzare-cumpărare nr.93/2005 a revândut inculpatei parcelele de teren cu privire la care aceasta nu a dispus anterior.
Prin urmare, rezultând că partea civilă a recunoscut că a înmânat cu titlu de împrumut inculpatei suma de 14.000 mărci, aceasta din urmă obligându-se la restituire și de asemenea o garanta cu toate bunurile sale mobile și imobile, nu se poate reține în cauză existența infracțiunii de înșelăciune.
De altfel, inculpata a recunoscut că nu a arătat părților vătămate cu ocazia încheierii contractelor nr.2352/1998, respectiv 387/1999 că terenul pe care-l vinde a făcut obiectul altui contract de vânzare-cumpărare cât și faptul că în fața notarului public a afirmat că terenul este proprietatea sa, însă această atitudine a fost determinată de convingerea că imobilul pe care l-a vândut părților vătămate SC Import Export SRL, Copil și, îi aparținea. Apărarea inculpatei este confirmată de martorul care arată că a luat un împrumut de la partea civilă, fostul său coleg de liceu, rugând-o pe inculpată să fie de acord a garanta împrumutul cu terenul respectiv rezultând astfel că aceasta a avut convingerea fermă că semnează un contract de garanție.
Față de aceste considerente tribunalul a apreciat că în cauză nu subzistă elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei soluția de achitare fiind legală și temeinică.
Împotriva prezentei decizii penale a declarat recursParchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR, apreciind că decizia recurată este netemeinică și nelegală, achitată fiind inculpata-în baza art.11 pct. 2 lit. a raportat la 10 lit. d Cod de procedură penală pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 și a 2 infracțiuni de fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 Cod penal.
În motivarea recursului se învederează instanței de control judiciar că instanțele de fond și apel nu au procedat la o corectă evaluare a materialului probator administrat în cauză, astfel încât s-a tras concluzia că, în speță, nu există infracțiune de înșelăciune și fals în declarații sub aspectul laturii subiective.
Elementul subiectiv al ambelor infracțiuni ce au făcut obiectul judecății în fond și apel este intenția.
Vinovăția, ca trăsătură esențială a infracțiunii, privește atitudini de conștiință, procese și manifestări psihice care se exteriorizează și ele la rândul lor prin acte și rezultate concrete. Constatarea și dovedirea vinovăției se face cu ajutorul elementelor de fapt în care ea și-a găsit exteriorizarea.
În speța prezentă, se apreciază că instanțele de fond și apel nu au acordat valoare probatorie unor asemenea elemente de fapt stabilite prin mijloacele de probă administrate, în măsură să stabilească în mod concret elementul subiectiv al infracțiunilor.
Apărarea inculpatei, în sensul că nu a cunoscut semnificația juridică a contractului de vânzare cumpărare încheiat cu partea civilă, că a crezut că este de fapt un contract de garanție, este apreciată ca fiind inadmisibilă raportat la nivelul de instruire a inculpatei, care are studii superioare, astfel că ar fi putut conștientiza consecințele conduitei sale.
Din lecturarea contractului de gir încheiat la 15 mai 1997 - anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare - rezultă că atunci când au dorit, părțile au știut să încheie contracte de garanței și nu translative de proprietate.
Inculpata a invocat că a fost intempestiv apelată telefonic de către partea civilă, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, fiind condusă direct la notarul public unde deja actele au fost pregătite, iar contractul a fost semnat în aceeași zi, astfel încât graba în care s-a desfășurat operațiunea ar fi împiedecat-o să-și dea seama de semnificația reală a actului încheiat la data de 13 martie 1998.
S-a apreciat ca fiind îndoielnică sinceritatea afirmațiilor inculpatei cât timp pentru autentificarea tranzacției translative de proprietate notarii publici solicită extrase care să ateste situația juridică a acelor imobile și eliberarea lor cu 24 ore anterior tranzacției. În atare condiții se apreciază a fi îndoielnic ca notarul public să fi acceptat un extras mai vechi. Coroborat cu toate aceste aspecte inclusiv cu declarațiile părții civile rezultă că inculpata a fost în deplină cunoștință de cauză când a semnat contractul în speță și de asemenea după încheierea contractului a știut care este semnificația lui juridică, susținerile sale că ar fi fost în eroare fiind nesincere.
Se mai motivează recursul în sensul că faptele inculpatei de a declara în fața notarului public în anul 1998 și martie 1999, cu prilejul autentificării contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu părțile vătămate SC Import Export SRL, respectiv Copil și, că imobilele ce formează obiectul vânzării se vând libere de sarcini, procese sau sechestre, nu au fost scoase din circuitul civil, rămânând în deplinătatea lor în proprietatea și posesia sa, deși nu mai era proprietara acelor parcele de teren, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații.
Se apreciază că și în situația în care s-ar accepta ipoteza că inculpata a fost convinsă că încheie un contract de garanție cu, infracțiunea ar subzista declarațiile sale în fața notarului public nefiind conforme adevărului.
Sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în dauna părților vătămate SC " Import Export" SRL O, Copil și, prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal întrucât cu ocazia încheierii contractelor de vânzare cumpărare din octombrie 1998, respectiv martie 199, deși cunoștea că nu este proprietară a terenurilor ce făcea obiectul acelor contracte, s-a prezentat în această calitate, profitând de împrejurarea că partea vătămată domiciliază în Germania, și a omis să-și intabuleze dreptul de proprietate dobândit prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în martie 1998.
Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 3286/2000 pronunțată de către Judecătoria Oradea, în dosar nr.11059/1999, a fost respinsă acțiunea civilă promovată de inculpată în calitate de reclamantă în contradictoriu cu partea civilă în calitate de pârât, pentru a constata că actul ce s-a încheiat, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentic, nu este real și nu consfințește voința părților.
Prindecizia penală nr.109 din 8 martie 2007, pronunțată în cauză, instanța de control judiciar a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în baza art. 385 indice 15 pct.2 lit. d Cod de procedură penală, reținând cauza spre rejudecare.
S-a apreciat că sunt incidente textele de lege sus menționate și ale prevederilor art. 385 indice 9 pct. 18 Cod de procedură penală, urmând a se audia în această fază a judecății părțile vătămate, inculpata și un martor.
În ceea ce privește partea vătămată, prin scriptul depus la fila 27 de la dosar, a solicitat reținerea bunei credințe în raporturile juridice civile cu ocazia încheierii celor 3 contracte de vânzare-cumpărare, cu respectarea prevederilor art. 948 și următoarele Cod civil, procedându-se la întabularea dreptului său de proprietate, conform prevederilor Legii nr. 7/1996.
În același sens s-a pronunțat și partea civilă Copil, la fila 29 de la dosar, fără a se constitui părți civile în cauză.
Partea civilă, audiat fiind la termenul de judecată din 8 noiembrie 2007, formulat pretenții civile în cuantum de 75.000 de euro și daune morale în cuantum de 10.000 euro, având în vedere că această cauză durează de aproximativ 6 ani. Totodată a susținut că nu i s-a restituit niciodată suma reprezentând c/v terenului achiziționat la 13 martie 1998.
Inculpata a fost audiată la termenul de judecată din 29 noiembrie 2007, aceasta învederând instanței că i-au fost speculate bunele intenții atât de fostul său soț, cât și de partea vătămată, astfel că în prezent suportă singură rigorile legii penale.
Pe de altă parte, la 20 ianuarie 2005, în timp ce s-a aflat în SUA, intervenind o înțelegere notarială între soțul ei și partea civilă s-a instituit o ipotecă asupra apartamentului, în valoare de 47 mii de euro, sumă pe care a restituit-o parții civile.
Subliniază că fostul său soț a avut relații de afaceri și prietenie cu partea civilă,
Inculpata a făcut referire și la împrejurările în care a fost de acord cu încheierea contractului de vânzare cumpărare din martie 1998.
În susținere a depus la dosarul cauzei sentința civilă nr. 5450 din 25 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea.
În cauză a mai fost audiat în calitate de martor fostul soț al inculpatei, din declarația acestuia reținându-se că intenția inculpatei a fost aceea de a garanta împrumutul contractat de la partea civilă de 14.000 de mărci germane, făcut la achiziționarea acțiunilor de la SC " Total" SRL, la solicitarea părții civile fiind încheiat contractul de vânzare cumpărare în martie 1998, împrumutul însă a fost restituit până la sfârșitul anului 1998.
Despre existența acestui împrumut declară și martorul, audiat la termenul de judecată din 29 noiembrie 2007, fila 110 de la dosar.
Martorul precizează că s-a încercat pe cale civilă constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat cu, deoarece aceasta nu a dorit recunoașterea restituirii împrumutului. Pe de altă parte subliniază că partea civilă și-a intabulat dreptul de proprietate numai pentru suprafața rămasă nevândută, respectiv 1383 mp.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 indice 14 Cod de procedură penală și sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute la art. 385 indice 9 Cod de procedură penală, Curtea constată următoarele:
Reglementarea actuală a sistemului căilor de atac ordinare a impus o caracterizare diferită a instituției recursului față de cea anterioară, instanța de recurs nu este limitată în exercitarea controlului judiciar
Printre aceste situații se regăsește cazul de casare incident, respectiv art. 385 indice 9 pct. 18, când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință achitarea sau condamnarea.
Apreciem că suntem în prezența celor două cerințe impuse de textul de lege, respectiv s-a produs o eroare gravă în stabilirea faptelor, iar pe de altă parte eroarea gravă în stabilirea faptelor a influențat soluția adoptată.
Cu toate acestea doctrina a recunoscut că în măsura în care în raport de situația de fapt prevăzută de prima instanță prin hotărâre, instanța de recurs, dacă ajunge la concluzia că fapta nu are caracter penal ori că este înlăturată răspunderea penală - în speță - va trebui, respectiv poate să pronunțe achitarea care va fi consecința aplicării unei alte concluzii de fapt și de drept care înlocuiește concluzia greșită sau nelegală materializată în cuprinsul hotărârii recurate. ( Gh. op.cit. pag. 524-525).
Considerentele avute în vedere au fost împrejurările în care faptele s-au petrecut, la 13 martie 1998 inculpata a încheiat un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.440, părții civile, având ca obiect terenul de 6471 mp situat în O-, cumpărătorul nefăcând nici până în prezent demersuri pentru intabularea dreptului său. Susținerile părții civile motivându-și această atitudine, că a știut că se intabulează automat, că nu s-a așteptat din partea inculpatei, respectiv a fostului său soț nu pot fi primite, în condițiile în care nu a fost străin de reglementările legale în vigoare în România, unde desfășura activități comerciale, fiind cetățean român și asociat în societăți comerciale.
Locul încheierii contractului de vânzare cumpărare, la C N, a fost ales de partea civilă, care a insistat a se încheia contractul - aspect rezultă din declarația părții civile, ale inculpatei și din ale celorlalți martori audiați.
Ulterior inculpata a vândut părților vătămate " Import Export" SRL O, și Copil o parte din terenuri, declarând că terenurile îi aparțin. Desigur că avut cunoștință că a existat un alt contract de vânzare-cumpărare anterior încheiat, că declarațiile date în fața notarului sunt false, iar raportat la nivelul său de instruire nu poate fi primită apărarea construită în sensul că nu cunoștea reglementările legale în materie.
Principiului consacrat în dreptul R "nemo censetur ignorare legem"- nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii - este aplicabil și în dreptul penal român, necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii penale, nu înlătură vinovăția și nici caracterul penal al faptei.
că inculpata nu a realizat amploarea consecințelor conduitei sale decât în momentul când, după încheierea contractelor de vânzare cumpărare din 16 octombrie 1998 și 3 martie 1999, introdus o acțiune civilă reconvențională la Judecătoria Oradea, pentru constatarea nulității absolute a contractului încheiat cu partea civilă, în acțiunea principală în revendicare imobiliară formulată de partea civilă, dosar nr. 11059/1999.
Acțiunea principală a fost respinsă ca insuficient timbrată, ulterior partea civilă solicitând intabularea dreptului său de proprietate numai asupra terenurilor nevândute.
Pe de altă parte, instanța a avut în vedere și relațiile stabilite între partea civilă și fostul său soț, martorul, declarate de părți a fi de afaceri și prietenie.
În ceea ce privește cele două infracțiuni de fals în declarații prev. și ped. de art. 292 Cod penal, în baza art. 122 lit. d Cod penal, raportat la art. 10 lit. g Cod de procedură penală intervenind prescripția, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei -.
Cu referire la cele trei infracțiuni de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal, instanța a apreciat că fapta inculpatei nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, examinând datele concrete ale faptei, împrejurările în care au fost săvârșite și persoana făptuitoarei.
În baza art. 18 indice 1 Cod penal raportat la art.91 Cod penal aplică inculpatei sancțiunea de 1000 lei, amendă administrativă.
Instanța a avut în vedere, la aplicarea prevederilor art. 18 inice 1 Cod penal, că doctrina a statuat printre criteriile de determinare a gradului de pericol social, valoarea socială pusă în pericol ori vătămată, gravitatea vătămării sau periclitării, calitatea și persoana făptuitoarei, frecvența faptei și împrejurările săvârșirii acesteia.
Pe de altă parte, art. 18 indice 1 Cod penal statuează că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile sociale ocrotite de lege și prin conținutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Apreciem că rațiunile fundamentale ale incriminării unor fapte ca infracțiuni, constau în gravitatea acestora și în oportunitatea aplicării sancțiunii penale. Nu este suficient ca un comportament să aducă atingere unei valori sociale chiar de importanță unanim recunoscută, în speță ocrotirea proprietății prin încheierea unor acte autentice, ci mai este necesar ca aceasta să poată fi apărată eficient numai prin intermediul unei pedepse.
Sancționarea cu pedeapsă penală a unei fapte trebuie să dea expresie, caracterului său ofensiv la adresa valorilor sociale cu relevanță penală, conferind legitimitate încriminării.
Elementul decisiv rămâne, la aprecierea incidenței art. 18 indice 1 Cod penal considerentele instanței în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, atât referitoare la faptă cât și cele referitoare la inculpat.
În speță, inculpata în vârstă de 63 de ani, nu are antecedente penale, rezultă cu certitudine că între partea civilă și fostul soț al inculpatei a existat o relație comercială, de prietenie, fiind foști colegi de școală, că frecvent soțul inculpatei a împrumutat de la acesta sumei de bani, găsind în funcție de nevoi modalități de restituire altele decât cele efective, de exemplu prestând lucrări de construcții pe seama părții civile.
Este de observat că, deși partea civilă a promovat o acțiune în revendicare imobiliară în dosarul nr. 11059/1999 al Judecătoriei Oradea, care a fost anulată ca netimbrată, iar ulterior partea civilă s-a mulțumit să și intabuleze doar suprafața de teren rămasă nevândută, urmare admiterii apelului civil în cauza sus menționată.
Celelalte părți civile nu au formulat pretenții civile în cauză.
În ceea ce privește constituirea de parte civilă formulată de parte civilă, apreciem că pretențiile sale civile formulate la termenul de judecată din 8 noiembrie 2007, nu au fost dovedite.
Pe cale de consecință, implicit a fost respinsă solicitarea privind instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatei, formulată în scris la data de 27 mai 2007, pentru concurența sumei de 75.000 de euro și reiterată la data de 8 noiembrie 2007, după audierea sa.
În tot cursul judecății, respectiv a urmăririi penale partea civilă și - a modificat poziția privind constituirea de parte civilă astfel:
La data de 9 decembrie 2002, partea civilă s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, criticând sentința civilă nr. 3206 din 4 aprilie 2000 prin care a fost respinsă acțiunea civilă de anularea contractului de vânzare cumpărare ( nota red. fiind vorba despre acțiunea reconvențională formulată în litigiul civil având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de partea civilă în calitate de reclamant în dosarul nr. 11059/1999 a Judecătoriei Oradea ).
La data de 28 iunie 2002, fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, plângerea penală formulată de partea civilă împotriva inculpatei -.
Prin plângere s-a constituit parte civilă cu suma de ce reprezintă "valoarea a 5347 mp pierduți" ( fila 14-16 din dosarul de urmărire penală ).
Pe de altă parte, rezultă din procesul-verbal de confruntare efectuat de organele de cercetare penală ( fila 71 din dosarul de urmărire penală ) că partea civilă solicită inculpatei "să-și respecte primul act de gir din 19 mai 1997, semnat, obligându-se să gireze cu bunurile deținute în proprietate pentru suma de 500.000.000 lei respectiv 120.000 mărci germane, îndeplinirea convenției încheiate în aceeași zi între și și pe de altă parte".
Este lesne de observat modul în care se derulau " convențiile" dintre părți: la 19 mai 1997 se încheie o convenție între părți( fila 37 din dosarul de urmărire penală) din care rezultă "că partea civilă întră în această afacere ( nota red. ) prin girul d-lui ing. și ing. girul material și moral în întregime pentru suma ce ar fi avut-o d-l de câștigat, lăsând un depozit bancar, cei 200.000.000 lei la BRD, de unde au fost ridicați, până la data de 1 iulie 1998".
acestei convenții s-a semnat de părți un "act de gir" nedatat, prin care începând cu data de 15 mai 1997 până la împlinirea "programului convenției", și - girează pentru suma de 500.000.000, respectiv aproximativ 120.000 mărci germane, cu bunurile imobile".
În cuprinsul acestui act se menționează că giranții acceptă ca actul să fie investit cu titlu executoriu "nefiind nevoie de somație sau instanțele judecătorești pentru a trece în caz de insolvabilitate a promisiunilor făcute în convenție toarte bunurile în proprietatea d-lui ".
În finalul actului este menționat: " în acest sens acest act ține loc chiar de act de vânzare cumpărare" și printre bunurile imobile menționate se regăsește titlul de proprietate al inculpatei nr. 699 din 28 februarie 1994, înscris în 6612/24,25, 28, 6614/13,14,15 total 6474 mp. Respectiv obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat ulterior la 13 martie 1998, între partea civilă și inculpată la notarul public din C
Tot între părți s-a încheiat un contract de tranzacție voluntară ( fila 39 din dosarul de urmărire penală ) încheiat între și inculpată în calitate de "datornici" și în calitate de creditor.
Cu considerente la faptul că și inculpata au primit de la creditor suma de 10.000 de mărci germane, pentru satisfacerea unor interese personale, ținând cont că a fost "cooptat în As. Total, prin convenția din 19 mai 1992".
"Cooptarea" se menționează că s-a făcut prin diligențele și asigurările noastre ( și - - nora red.), că nu există nici un risc în sarcina plătitorului iar pentru eventuala îndestulare sau a dobândirii de daune interese nerecuperate" cei doi acceptă să-l dezdăuneze cu toate bunurile lor mobile și imobile ce le dețin în proprietate".
În colțul din dreapta a actului redactat de av., este înscrisă de mână data de 13 martie 1998, dată ce coincide - în măsura în care este reală - cu data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat.
Prin declarația de parte vătămată din 14 august 2002, ( fila 73 din dosarul de urmărire penală ) s-a constituit parte civilă "cu valoarea la zi a terenului pierdut respectiv 5088 mp. plus 14.000 de mărci germane împrumutați prin convenția din 13 martie 1998. ( nota red. convenția se referă la suma de 10.000 de mărci germane ).
În cursul judecării cauzei la Judecătoria Oradea partea civilă nu s-a prezentat deși legal citat, însă a depus la dosarul cauzei un contract de vânzare-cumpărare autentificat ( fila 65 de la dosar ) din care a rezultat că a vândut la data de 20 ianuarie 2005, lui și inculpatei întreg imobilul teren intravilan, fără construcții, în suprafață de 1383 mp.
La același termen de judecată a depus și o declarație autentică din care a rezultat că își retrage plângerea penală aflată pe rolul Judecătoriei Oradea în dosarul nr. 5981/2004 și nu mai are nici un fel de pretenții materiale, civile și penale împotriva acesteia.( - - nota red. ).
Declarația a fost dată pentru a servi la "instanțele judecătorești".
Rezultă cu certitudine că nici o clipă partea civilă nu a avut intenția de a deveni proprietar al terenului, obiect al contractului de vânzare cumpărare din martie 1998, în fapt dorind doar garantarea unor împrumuturi și investiții făcute pentru și în colaborare cu fostul șot al inculpatei.
Atitudinea părții civile, din cursul judecării cauzei de a nu se prezenta la dezbateri nici la soluționarea cauzei în fond și nici la soluționarea apelului nu justifică nici pretențiile sale la daunele morale, cu considerentele la disconfortul creat de soluționarea cauzei în aproape 6 ani.
În cursul judecării cauzei în apel la TRIBUNALUL BIHOR, urmare apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, la nici unul din 4 termene la care a fost legal citat partea civilă nu s-a prezentat, de altfel nici nu a formulat apel împotriva soluției date de Judecătoria Oradea.
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR, urmează a fi admis în baza art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală, având ca efect casarea deciziei penale nr.393/ A din 23 octombrie 2006 Tribunalului Bihor și a sentinței penale nr. 2306 din 16 decembrie 2005 Judecătoriei Oradea.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. b indice 1 Cod de procedură penală, cu referire la art.18 indice 1 Cod penal, dispune achitarea inculpatei-cu datele personale din dispozitivul prezentei decizii, de sub învinuirea săvârșirii a trei infracțiuni de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art.215 alin. 1,2, 3 Cod penal.
În baza art. 91 Cod penal aplică inculpatei sancțiunea de 1000 lei amendă administrativă.
Intervenind prescripția în condițiile art.122 lit. d Cod penal, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art.292 Cod penal.
Constată că părțile civile SC " Import Export" SRL O, Copil, nu au formulat pretenții civile.
Respinge pretențiile civile formulate în recurs de partea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR împotriva deciziei penale nr.393/A din 23 octombrie 2006 Tribunalului Bihor și a sentinței penale nr.2306 din 16 decembrie 2005 Judecătoriei Oradea, pe care le casează și modifică în sensul că:
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 Cod procedură penală, cu referire la art.18/1 Cod penal dispune achitarea inculpatei -, fiica lui și, născută la 14.03.1945 în, județul A, cetățean român, studii superioare, divorțată, pensionară,. în O,-,.4, județul B, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârșirii a trei infracțiuni de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin. 1, 2, 3 Cod penal.
În baza art.91 Cod penal îi aplică inculpatei sancțiunea de:
- 1.000 lei amendă administrativă.
În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală, cu referire la art.122 lit.d Cod penal, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în declarații, prev. și ped. de art.292 Cod penal.
În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, constată că părțile vătămate SC Import-Export SRL, Copil și, nu s-au constituit părți civile în cauză și respinge pretențiile civile ale părții civile.
Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă inculpata intimată la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 29 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.dec./-
În concept - 23.02.2008
Jud.apel/
Jud.fond/C
Tehnored.dec./
2 ex./23.02.2008
Președinte:Crișan MarinelaJudecători:Crișan Marinela, Țarcă Gabriela, Condrovici Adela
