Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 506/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 506/
Ședința publică de la 13 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea în cauza penală având ca obiect recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.99/A din 10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dată fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 05 mai 2008 când, având în vedere complexitatea cauzei și timpul scurt pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 13 mai 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentinta penala nr. 2687 din 18.12.1007, pronuntata de Judecatoria T in dosar nr-, n rejudecare, în baza art. 522 indice 1.C.P.P. raportat la art. 215 alin. 1.Cod Penal, a fost condamnat inculpatul, judecat în stare de deținere, la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă agravată, cu interzicerea exercitarii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 357 alin. 2 lit. a s C.P.P.-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada 26.02.2007 la zi, pe care inculpatul a executat-o în baza nr. 3.783/2002 al Judecătoriei Timișoara iar in baza art. 350.C.P.P. a fost mentinuta starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 346.C.P.P. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 2.666,25 lei cu titlu de daune materiale.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3.783/2002 emis la data de 12.11.2002 de Judecătoria Timișoara și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare al pedepsei închisorii, conform prezentei sentințe.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a avut in vedere ca prin cererea formulată de condamnatul a solicitat rejudecarea procesului penal din dosarul nr. 24931/09.11.2001 al Judecătoriei Timișoara, având ca obiect art. 215.Cod Penal, în care a fost condamnat prin sentința penală nr. 2554/25.09.2002 a Judecătoriei Timișoara la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție.
Prin încheierea din ședința publică din 16.04.2007, instanța de fond a admis în principiu cererea de rejudecare formulată de condamnat, dispunând rejudecarea cauzei penale având ca obiect infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215.pen. pentru care a fost trimis în judecată petentul, în dosarul nr. 24931/2001 al Judecătoriei Timișoara.
Prin rechizitoriul nr. 2002/P/2001 din data de 23.10.2001, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată, în lipsă, inculpatul, pentru săvârșirea faptei de înșelăciune prevăzută de art. 215 al.1 pen.
Prima instanta a retinut in fapt ca inculpatul, partea vătămată și martorul s-au deplasat, în data de 21.10.2000, cu autoturismul acestuia din urmă, la locuința martorei, pentru ca aceasta să-i conducă în localitatea Sânicolaul M, în scopul de a cumpăra două autoturisme 1300.
Văzând că martora nu se află acasă, și după o așteptare de circa 2-3 ore, inculpatul a convenit cu partea vătămată să revină a doua zi. Această stare de fapt rezultă din declarațiile părții vătămate ( 5 dosar, 59 dosar judecată), care se coroborează cu cele ale martorului - ( 11 dosar, 70 dosar judecată),
Instanța de fond a inlaturat susținerile inculpatului în sensul că acesta încheiase, în calitate de împrumutat, un contract de împrumut cu partea vătămată, pentru suma de 2500 de Euro, împrumut pentru a cărui restituire urmau să se întâlnească în apartamentul martorei, ea necoroborându-se cu nici una dintre probele administrate în cauză, și fiind, în plus, puțin plauzibilă, având în vedere că restituirea sumei de bani nu presupunea, în mod necesar, implicarea martorei, și în orice caz nu ar fi necesitat fixarea unei noi întâlniri pentru a doua zi, la aceeași martoră, atâta vreme cât era vorba despre executarea unui contract având drept părți doar pe inculpat și pe partea vătămată.
De asemenea, martorul - a declarat, în faza cercetării judecătorești ( 71), că a fost de față la discuțiile vizând scopul deplasării la martora, acesta constând în deplasarea împreună cu aceasta în localitatea Sânicolaul M, unde urmau să vizioneze autoturismele și nu în restituirea unei sume de bani de către partea vătămată inculpatului.
În data de 22.10.2000, partea vătămată s-a deplasat din nou cu martorul - la adresa martorei, întâlnindu-l în fața blocului pe inculpat. Starea de fapt expusă rezultă din declarațiile părții vătămate ( 5 dosar, 59 dosar judecată), precum și din cele ale martorului ( 11 dosar, 70 dosar judecată).
Inculpatul și partea vătămată au urcat la apartamentul numitei, martorul - rămânând în mașină (5, 11 dosar, 59, 70 dosar judecată).
Conform declarației părții vătămate ( 5 dosar ), înainte de a pătrunde în apartamentul numitei, inculpatul i-a cerut acestuia suma de 2500 DM, pe motiv că trebuie să îi arăte mătușii sale, dându-i un pașaport cu titlu de garanție.
Această stare de fapt se coroborează cu declarațiile martorului - din timpul urmăririi penale (11 dosar ), care precizează că partea vătămată i-a comunicat că înmânase suma de 2500 DM inculpatului, și, de asemenea, cu cea a aceluiași martor dată în timpul cercetării judecătorești și în conformitate cu care, deși nu a văzut personal suma de bani, partea vătămată i-a precizat atât în seara zilei de 21.10, cât și în dimineața următoare, că se află în posesia acestei sume ( 71, dosar judecată). Mai mult, martora a declarat ( 79, dosar judecată) că partea vătămată s-a întors în apartament după ce plecase în căutarea inculpatului, menționând că i-a dat acestuia din urmă suma de 2500 DM.
Intrând în apartamentul numitei, partea vătămată a luat loc, iar inculpatul, sub pretextul că îl va chema pe martorul la o cafea, a părăsit apartamentul, însă nu a mai revenit. Instanța a retinut această din urmă desfășurare a evenimentelor, dat fiind că declarațiile părții vătămate și cele ale martorei se coroborează sub acest aspect ( 5, 12 dosar, 59, 79 dosar judecată), și va înlătura declarația inculpatului (57 dosar judecată), conform căreia, aflându-se în apartamentul numitei, partea vătămată a început să îl agreseze verbal, solicitându-i suma de 5000 DM, motiv pentru care inculpatul s-a temut și a părăsit apartamentul, această din urmă declarație necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă. Ulterior, partea vătămată a coborât și, pentru că martorul nu îl văzuse pe inculpat ieșind din bloc, au procedat la căutarea acestuia în împrejurimi.
În drept, fapta inculpatului de inducere în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust și pricinuind o pagubă părții civile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1.pen.
Astfel, conform declarațiilor martorului - și celor ale părții vătămate ( 5, 11 dosar ), inculpatul l-a indus în eroare pe acesta din urmă, prezentându-i ca fiind adevărat faptul că numita, prezentată de inculpat ca fiind acestuia, ar cunoaște o persoană din localitatea Sânicolaul M, interesată să vândă două autoturisme 1300. De asemenea, inculpatul l-a indus în eroare pe numitul, prin aceea că l-a condus la apartamentul acesteia, în scopul de a-i câștiga încrederea.
Văzând declarația martorei ( 12 dosar, 79 dosar judecată), rezultă că faptele prezentate de inculpat nu corespundeau adevărului, martora arătând că nu se afla în nici un grad de rudenie cu acesta, pe de o parte, iar pe de altă parte, conform declarației părții vătămate, la întrebarea dacă martora știa despre tranzacția ce urma să aibă loc, aceasta a arătat că nu știe nimic ( 59 dosar judecată).
Din mijloacele de probă administrate instanta a retinut existența elementului material al laturii obiective.
De asemenea, declarația părții vătămate ( 5 dosar ), potrivit căreia, înainte de a pătrunde în apartamentul numitei, inculpatul i-a cerut acestuia suma de 2500 DM, pe motiv că trebuie să îi arate mătușii sale, dându-i un pașaport cu titlu de garanție, se coroborează cu declarațiile martorului - din timpul urmăririi penale (11 dosar ), care precizează că partea vătămată i-a comunicat că înmânase suma de 2500 DM inculpatului, și, de asemenea, cu cea a aceluiași martor dată în timpul cercetării judecătorești, și în conformitate cu care, deși nu a văzut personal suma de bani, partea vătămată i-a precizat atât în seara zilei de 21.10, cât și în dimineața următoare, că se află în posesia acestei sume ( 71, dosar judecată). Apoi, martora a declarat ( 79, dosar judecată) că partea vătămată s-a întors în apartament după ce plecase în căutarea inculpatului, menționând că i-a dat acestuia din urmă suma de 2500 DM.
În concluzie, urmarea imediată constând în producerea unui prejudiciu părții vătămate, precum și raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului și această urmare, rezultă din probele administrate în cauză.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție directă calificată prin scop, ceea ce rezultă din ansamblul probelor administrate, inculpatul urmărind obținerea unui folos material injust, ceea ce decurge în principal din faptul că, după ce partea vătămată i-a înmânat suma de bani solicitată, inculpatul a părăsit apartamentul, sub pretextul de a-l chema pe numitul - la cafea, plecând însă cu banii. De asemenea, din însuși caracterul mincinos al celor afirmate de inculpat, cu privire la existența ofertei de vânzare a autoturismelor, rezultă că acesta nu numai că a prevăzut, dar a și urmărit, încă de la bun început, prejudicierea victimei și obținerea, în mod nelegal, a sumei de bani de la aceasta.
Sub aspectul pedepsei accesorii, conform art. 71 alin. 2.pen. condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Însă, potrivit art.20 al Constituției, dispozițiile legislative interne trebuie interpretate în lumina tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului, la care România este parte.
Ca atare, normele cuprinse în Convenție și în Protocoalele adiționale, împreună cu jurisprudența dezvoltata de C, alcătuiesc un bloc de convenționalitate, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă, având forță constituțională si supralegislativă. Interpretare instanței de contencios European, in virtutea principiului subsidiarității, se impune deci și fata de instanțele interne, astfel încât, la examinarea conținutului pedepsei accesorii, trebuie avută în vedere hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii (Cererea nr 74025-2001, Hotărârea din 06.10.2005), prin care Curtea a constat încălcarea art.3 din Protocolul 1 ca urmare a interzicerii ope legis a dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că restrângere generală, automată și nediferențiată, a unui drept fundamental consacrat de Convenție și care are o importanță crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea și este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Interzicerea unui drept nu poate avea loc indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei, ci doar în urma aprecierii îndeplinirii cerinței proporționalității restrângerii exercițiului acestuia.
Cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e), respectiv drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, ca urmare a modificărilor intervenite prin Legea 278 din 04.07.2006, interzicerea acestora se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.
În acest sens, în hotărârea Sabou și împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reamintește că, în cauzele de acest fel, examinarea elementelor care servesc cel mai bine intereselor copilului este întotdeauna de o importanță fundamentală ( împotriva, hotărârea din 7 august 1996, 1996-III, paragraful 64), că interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de drepturile sale părintești în interesul superior al copilului (Hotărârea Gnahore împotriva Franței nr. 40.031/98, paragraful 59, CEDO 2000-IX).
În ceea ce privește latura civilă, instanța a retinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2500 DM, în timpul urmăririi penale, precizând în timpul cercetării judecătorești ( 55), că solicită transformarea sumei în lei, cu aplicarea cursului BNR de la data săvârșirii infracțiunii, iar apoi actualizarea sumei astfel obținute în funcție de rata inflației până la data plății efective, depunând în acest sens un înscris emis de BNR, în care se precizează echivalentul în lei, la data săvârșirii faptei, a sumei de 2500 DM.
Impotriva sentinței menționate a declarat apel în termen, inculpatul criticând sentinta pronuntata de instanta de fond ca fiind netemeinica si nelegala in conditiile in care in mod gresit si cu incalcarea art. 18 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 a dedus din pedeapsa doar perioada din data de 26.02.2007 la zi si nu din data de 25.06.2006 de când a fost retinut de autoritatile italiene in vederea extradarii; in mod nelegal a fost mentinuta starea de arest a inculpatului intrucit aceasta masura nu a fost analizata niciodata pe parcursul rejudecarii cauzei in conformitate cu disp. art. 300 ind. 1.C.P.P. si art. 160 ind. b C.P.P.; in mod nelegal instanta de fond a anulat mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 3783/2002 intrucit acest mandat fusese deja anulat prin nr. 1448/18.07.2007 ca urmare a contopirii celor doua pedepse ce i-au fost aplicate inculpatului; in mod nelegal, in rejudecarea cauzei pe fond, instanta a dispus condamnarea inculpatului in baza art. 215 alin. 1.Cod Penal pentru o fapta pe care acesta a savirsit-o in luna octombrie 2000, aceasta fapta fiind gratiata potrivit Legii nr. 543/2002 iar pe fondul cauzei solicita admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desfiintarea sentintei penale apelate si in rejudecare achitarea acestuia in baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod Penal motivat de faptul ca nu exista fapta reclamata de partea vatamata, neexistind nici o proba certa si directa din care sa rezulte ca partea vatamata i-a dat suma de 2500 DM.
Prin DP nr. 99/A/10.03.2008, Tribunalul Timiș în baza art. 379 pct. 2 lit. a a C.P.P. admis apelul declarat de inculpatul, împotriva sentintei penale nr. 2687 din 18.12.1007, pronuntata de Judecatoria T în dosar nr-.
A desființat sentinta mentionata si rejudecind cauza:
In baza art. 88.Cod Penal si 350.a C.P.P. dedus din pedeapsă durata arestului inculpatului de la 25.06.2006 la zi si a mentinut masura pe o durata de 60 de zile.
A menținut in rest dispozitiile sentintei apelate
In baza art. 381.C.P.P. a dedus din pedeapsă durata detenției de la 18.12.2007 la zi si a menținut starea de arest a inculpatului.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Timiș, examinind sentinta penală apelata prin prisma motivelor de apel invocate precum si in limitele art. 371.C.P.P. a constatat urmatoarele:
Prima instanță din probatoriul administrat in cauza a reținut în mod corect starea de fapt si de drept dedusă judecății și a făcut o legală încadrare juridică a faptei săvârșita de inculpat, aplicând inculpatului o pedeapsa legala de 3 ani inchisoare, la individualizarea sancțiunii aplicata inculpatului, instanța tinind cont de dispozițiile art. 72.pen. astfel că a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate pentru infracțiunea savirsita, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, determinat de modul și mijloacele de săvârșirea faptei, precum și urmările faptei iar în ceea ce privește conduita inculpatului, în rejudecare, instanta de fond a retinut ca acesta nu a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, ci a perseverat în atitudinea sa nesinceră.
În ceea privește primul motiv de nelegalitate invocat de apărătorul inculpatului, tribunalul a constatat că prima instanță, a omis într-adevăr să facă aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 88 Cod penal raportat la art.18 din Legea nr.302/2004, cu modificările și completările ulterioare, astfel ca a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului efectuat în vederea extrădării de la 25.06.2006 la zi.
Referitor la al doilea motiv de nelegalitate, invocat de aparatorul inculpatului în care se arată că prima instanță in mod nelegal a mentinut starea de arest a inculpatului intrucât aceasta masura nu a fost analizata niciodata pe parcursul rejudecarii cauzei in conformitate cu disp. art. 300 ind. 1.C.P.P. si art. 160 ind. b C.P.P. s-a constatat ca hotărârea primei instanțe este legală intrucât inculpatul, in timpul rejudecării cauzei, dupa extradare, se afla sub puterea mandatului de executare a pedepselor nr.3783/12.11.2002 emis de Judecatoria in dosar nr. 24931/2001 privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata pentru infractiunea prev. de art. 215 alin. 1.p, mandat care este in vigoare, la raminerea definitiva a prezentei hotarâri.
În ceea ce privește al treilea motiv de nelegalitate, invocat de aparatorul inculpatului în sensul ca mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 3783/12.11.2002 a fost anulat prin nr. 1448/18.07.2007 prin care a fost soluționata cererea de contopire se constata ca acesta este neîntemeiat in condițiile in care contopirea pedepselor a fost făcuta in lipsa inculpatului, aflat in străinatate, judecatorul cauzei necunoscând cererea formulata de condamnat in baza art. 522 ind. 1.C.P.P. la data de 16.04.2007.
In legatura cu sustinerea condamnatului privind gratierea pedepsei, dispusa prin Legea nr. 543/2002 s-a constatat ca aceasta este inaplicabila condamnatului in conditiile art. 6 din Legea nr. 543/2002, motivat de faptul ca acesta s-a sustras de la executarea pedepsei, fiind dat in urmarire generala pe teritoriul tarii si apoi in urmarire internationala, fiind arestat in Italia
In ceea ce priveste latura civila a cauzei, prima instanta in mod corect retinut ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998.civ. respectiv existența faptei ilicite (inducerea în eroare a părții civile în scopul obținerii pentru sine a unui folos material injust), a prejudiciului (păgubirea părții civile de suma cu 2500 DM), a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției făptuitorului pronuntind o solutie temeinica si legala de obligare a inculpatului la plata sumei de 2.666,25 lei, cu titlu de daune materiale, catre partea civila, care si-a dovedit pretentiile civile cu martorii propusi si audiati in cauza.
Pentru considerentele retinute, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. a admis apelul declarat de inculpatul, impotriva sentintei penale nr. 2687 din 18.12.1007, pronuntata de Judecatoria T in dosar nr-, a desfiintat sentinta mentionata si rejudecind cauza:
In baza art. 88.Cod Penal si 350.C.P.P. a dedus din pedeapsă durata arestului inculpatului de la 25.06.2006 la zi si a mentinut masura pe o durata de 60 de zile.
S-au mentinut în rest dispozitiile sentintei apelate.
In baza art. 381.C.P.P. s-a dedus din pedeapsa durata detenției de la 18.12.2007 la zi si s-a mentinut starea de arest a inculpatului.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pe motiv că în mod nelegal prima instanță a menținut starea de arest preventiv a inculpatului această măsură nu a fost analizată niciodată în cursul judecării cauzei astfel încât această măsură are caracter nelegal și a încetat de drept. Cu referire la acest aspect instanța de apel a apreciat că în timpul procedurii de rejudecare inculpatul se află sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 3783/2002. Însă acest mandat a fost anulat prin SP nr. 1448/2007 de către Judecătoria Timișoara ca urmare a contopirii unor pedepse ce au fost aplicate în lipsă.
În mod nelegal instanța de fond a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.3783/2002 întrucât acest mandat a fost deja anulat prin /2007 ca urmare a contopirii a două pedepse și prin emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii fără a se proceda la decontopirea pedepselor reținute prin Sp.1448/2007 este pus în situația de a executa de două ori o pedeapsă stabilită prin aceiași faptă.
Se mai arată că în mod nelegal, în rejudecarea cauzei pe fond prima instanță a dispus condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 cp, pentru o faptă comisă în luna oct.2000 câtă vreme o astfel de faptă este grațiată potrivit /2002 întrucât nu se poate susține că s-a sustras de la executare câtă vreme i s-a încuviințat în principiu cererea de rejudecare și a fost prezent la rejudecarea cauzei pe fond. Nu s-a sustras nici de la cercetarea penală și judecată întrucât nu a cunoscut de existența procesului penal el fiind în acest timp la muncă în Italia unde a locuit și a muncit legal.
Pe fondul cauzei se arată că instanța de fond-a condamnat pe baza unor probe car nu au caracter cert înlăturându-se fără temei susținerile făcute în apărare. Astfel nu s-a reținut că a împrumutat de la partea vătămată o sumă de 2500 DM pentru care i s-a cerut să se restituie suma de 5000 DM pe care nu a mai avut-o însă această împrejurare n nu poate constitui o înșelăciune.
Martorul - și nu au declarat că a văzut când s-a predat suma de bani iar martora a declarat că de asemenea că nu văzut predarea vreunei sume de bani sau că ar fi cunoscut detalii legate de tranzacție de automobile ce ar fi urmat să aibă loc între inculpat și partea vătămată.
Inculpatul mai susține că nu a predat părții vătămate nici un pașaport fiind o invenție a părții vătămate pentru a induce în eroare instanța de judecată.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și din oficiu, conform prev. art. 38510al.21cpp, se constată că recursul inculpatului este fondat în parte pentru următoarele considerente:
Din actele de la dosar se reține că inculpatul a fost cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al.1 cp. Din dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul nu a fost audiat și nici nu a fost citat pentru a se prezenta în vederea audierii la organele de cercetare penală. În acest dosar există doar un proces verbal în care se consemnează că inculpatul este urmărit general întrucât se sustrage urmăririi penale pentru furt de autoturisme.
Prin Sentința penală 2554/2002 a Judecătoriei Timișoara inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare iar în timpul procesului inculpatul nu s-a prezentat fiind judecat în lipsă fiind reprezentat de avocat din oficiu.
După rămânerea definitivă a sentinței de condamnare inculpatul a fost depistat în Italia și s-a dispus extrădarea sa în vederea executării pedepsei.
La cererea inculpatului cauza a fost rejudecată și s-a dispus condamnarea la aceiași pedeapsă de 3 ani închisoare cu executarea pedepsei în detenție fiind reținută împrejurarea că s-a sustras de la urmărirea penală iar în timpul judecării cauzei a părăsit țara.
Deși s-a solicitat în apel grațierea pedepsei instanța de apel a considerat că aceasta este inaplicabilă pe motiv că s-a sustras de la executarea pedepsei fiind dat în urmărire generală pe teritoriul țării și apoi în urmărire internațională.
Susținerea primei instanțe și a instanței de apel că inculpatul s-a sustras de la urmărire penală și apoi de la executarea pedepsei nu poate fi reținută de instanța de recurs întrucât din nici o probă nu rezultă că inculpatul a știut că împotriva sa început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și că din acest motiv s-a sustras de la urmărirea penală.
Așa cum s-a menționat mai sus inculpatul nu a fost niciodată audiat de organele de urmărire penală și nici nu a fost încunoștințat că împotriva sa a început urmărirea penală.
În schimb inculpatul a dovedit cu actele depuse la dosar:permis de ședere pentru străini, carnet de conducere eliberat autoritățile italiene, declarație consulară, adresă de la o societate comercială italiană, care confirmă că inculpatul a fost încadrat în muncă cu forme legale, copie pașaport cu viza că începând din data de 10.08.2002 s-a aflat la muncă în Italia.Împrejurarea că s-a înregistrat la Consulatul general al României din Milano precum și la autoritățile italiene și că a desfășurat activitatea cu forme legale în cadrul unei societăți comerciale italiene dovedește că el nu a cunoscut că este cercetat penal și judecat de autoritățile judiciare române și astfel este fără temei să se susțină că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală și de la executarea pedepsei și prin urmare se impune a se constata că inculpatul beneficiază de prevederile Legii 543/2007, privind grațierea pedepselor.
Referitor la celelalte motive de recurs se constată că acestea nu sunt fondate.
Cu privire la starea de arest și la dispoziția de anulare a mandatului de executare a pedepsei închisorii emis inițial în baza Sentinței penale nr. 2554/2002, se constată că în timpul rejudecării cauzei pe fond de către Judecătoria Timișoara, inculpatul a solicitat contopirea pedepsei aplicate prin Sp.nr.2554/2002 cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sp nr. 1087/2002 a Judecătoriei Timișoara. Cererea sa a fost admisă și prin Sp. nr. 1448/2007 a Judecătoriei Timișoaras -a dispus contopirea celor două pedepse în ce mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare. Prin aceiași sentință s-au anulat și vechile mandate de executare a pedepsei închisorii și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare astfel că în prezent inculpatul este încarcerat în baza acestui nou mandat de executare a pedepsei motiv pentru care instanțele de fond și de apel, cu ocazia rejudecării cauzei, în mod corect nu au mai analizat starea de arest.
Față de situația expusă mai sus se reține totuși că în mod nelegal instanța de fond a mai dispus o dată anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 3783/2002, el fiind anulat prin SP nr. 1448/2007 și față de împrejurarea că fapta inculpatului este grațiabilă nu se mai justifică emiterea unui nou mandat.
În ce privește fondul cauzei Curtea apreciază că instanța de fond, pe baza probelor administrate,a reținut în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 al.1 cp.
Se au în vedere în special declarațiile martorilor și din care a rezultă modalitatea în care inculpatul a procedat inducând în eroare partea vătămată cu privire la cumpărarea unui autoturism reușind astfel să încaseze de la aceasta suma de 2500 mărci.
Martorul a declarat că i-a însoțit pe inculpat și pe partea vătămată la domiciliul martorei unde inculpatul și partea vătămată urma să negocieze cumpărarea a două autoturisme. La domiciliul acesteia martorul a rămas în mașină iar partea vătămată și inculpatul au urcat în apartament. După 15,20 de minute partea vătămată s-a reîntors la autoturismul și i-a relatat martorului că inculpatul a dispărut împreună cu suma de 2500 de mărci primiți de la partea vătămată ca preț al autovehiculelor pe care urma să le cumpere.
Martora a declarat că inculpatul și partea vătămată au venit la domiciliul său, într-o dimineață, și l-a scurt timp inculpatul a coborât să cumpere cafea și nu s-a mai întors și văzând că acesta nu mai revine partea vătămată a intrat în și a început să strige că inculpatul a plecat cu banii săi susținând că i-a dat acestuia suma de 2500 de mărci.
Declarațiile acestor martori se coroborează cu plângerea părții vătămate care susține că i-a dat inculpatului suma de 2500 de mărci pentru achiziționarea a două autoturisme, după care a dispărut fiind astfel indus în eroare și prin predarea unui pașaport care nu aparține inculpatului.
Prin urmare va fi admis recursul inculpatului, în baza art. 38515pct. 1 lit.d cpp, se va casa decizia apelată și Sp. 2687/2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara și rejudecând cauza în baza art.1 din Legea 543/2007 va fi grațiată pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința mai sus menționată, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.1 cp. Această faptă fiind deci grațiată nu se mai justifică emiterea unui nou mandat de executare a executării pedepsei astfel că se va înlătura dispoziția de emitere unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii precum și dispoziția de anulare a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 3783/2002 care așa cum s-a arătat a fost deja anulat prin Sp. nr.1448/2007 a Judecătoriei Timișoara.
În baza art. se va deduce din pedeapsa durata arestării din data de 25.06.2006 la zi.
Se vor menține în rest dispozițiile deciziei și a sentinței recurate.
Văzând și prev. art. 192 al. 2 cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d p Cod Penal, admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.99/A din 10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia recurată și sentința penală nr.2687/2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- și rejudecând cauza:
În baza art.1 din Legea 543/2002 grațiază pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2687/2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 al.1
Cod PenalÎnlătură dispoziția de anulare a mandatului de executare a închisorii nr.3783/2002 emis de Judecătoria Timișoara și de emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii cuprinsă în dispozitivul sentinței penale nr.2687/2007 a Judecătoriei Timișoara.
În baza art.88 p deduce din pedeapsă durata arestării din data de 25.06.2006 la zi.
Menține în rest dispozițiile deciziei și a sentinței recurate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică azi 13 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
GREFIER
- -
RED: CC/20.05.2008
Dact:: 2 exempl/ 20 Mai 2008
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Jud:
Apel: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky
