Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE PENALĂ Nr. 511

Ședința publică de la 14 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin

JUDECĂTOR 3: Florin

Grefier

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 50/A/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă inculpatul recurent - reprezentat de avocat ales, lipsă partea civilă

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței s-au comunicat adrese de la Administrația Națională a Penitenciarelor și Direcția de Evidență a Populației

Apărătorul inculpatului recurent depune la dosar acte în circumstanțiere și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul inculpatului recurent a solicitat următoarele: 1). Admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș, apreciind că judecata în apel a avut loc fără citarea legală a inculpatului, întrucât instanța de apel a dispus citarea apelantului doar la adresa din rechizitoriu, fiind astfel încălcate dispozițiile imperative ale art. 177 alin.4 p Cod Penal; 2). Schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 alin.1,2,3 p în cea prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5.p cu aplicarea art. 20.p, apreciind că în cauză au fost încălcate dispozițiile prev. de art. 25, 27 p privind competența după materie. Din moment ce fapta dedusă judecății privea o sumă mai de 200.000 lei, instanța de fond ar fi trebuit să constate că nu este competentă material și să trimită cauza la parchet pentru refacerea urmăririi penale; 3). Admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare al instanței. Instanța nu a fost sesizată legal prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, inculpatului nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală, pe motiv că acesta s-ar fi sustras urmăririi penale, însă acesta nu a fost legal citat. Procurorul era dator să întocmească un proces verbal în care să consemneze motivele pentru care nu s-a putut efectua prezentarea materialului. În plus, deși inculpatul a fost reprezentat de un apărător ales, procurorul nu l-a înștiințat nici pe acesta spre a-i aduce la cunoștință materialul de urmărire penală, astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 172 alin.1 O C.P.P. gravă eroare au comis organele de urmărire penală și atunci când nu au avut în vedere, la efectuarea raportului de constatare, fotografia inculpatului, ci doar trei poze ale unei persoane despre care se spune că ar fi. O altă inadvertență este faptul că deși în procesul verbal din 13.10.2006 întocmit de poliție se consemnează că ar fi fost identificat la notariat, din nici un act procedural nu rezultă că ar fi fost identificat ca atare. 4). Admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză, și rejudecând în fond cauza, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit.c C.P.P. Hotărârea instanței de fond, confirmată de Tribunalul Timiș se bazează pe o gravă eroare de fapt, pentru că nu se poate afirma cu certitudine că persoana care s-a aflat la notariat la 13.10.2006 împreună cu partea civilă este inculpatul și dacă persoana respectivă a vrut să vândă terenul în nume propriu sau nu avea decât calitatea de intermediar, fiind aplicabil principiul "in dubio pro reo" iar incertitudinea privind toate probele dosarului; 5). Admiterea recursului și schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 215.p în infracțiunea prev. de art. 20.p raportat la art. 215.p, așa cum s-a reținut în rechizitoriu. Simpla declarație a părții vătămate nu este suficientă pentru a contura o stare de fapt, iar la dosar nu există nici un înscris care să consfințească acordarea unei arvune, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 75.p Cod Penal; 6). În subsidiar, solicită admiterea recursului, reducerea cuantumului pedepsei rezultante și aplicarea dispozițiilor art. 81.p sau 86.p, în raport de cuantumul rezultat.inculpatul provine dintr-o familie organizată, nu are antecedente penale, este cunoscut ca o persoană non- violentă și a absolvit Facultatea de Drept.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat pentru următoarele considerente. Inculpatul a fost legal citat potrivit dispozițiilor art. 177 alin.-1.p Cod Penal de la adresa unde locuia. Fapta comisă de inculpat este prevăzută de art. 215 alin.1,2,3 p și s-a consumat la primirea sumei de 1.000 Euro și raportat la acest prejudiciu în mod corect a fost condamnat de Judecătoria Timișoara. Procurorul a reținut alin. 1,2,3 și la tentativa la înșelăciune, astfel că Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș nu era competent în cauză. Dispozițiile privitoare la prezentarea materialului de urmărire penală atrag doar nulitatea relativă. Inculpatul a avut cunoștință că are un proces penal, însă a fost dezinteresat și nu s-a prezentat în fața organelor de cercetare penală, iar apărătorul ales nu și-a manifestat intenția de a participa la efectuarea actelor procedurale. Pe baza probelor administrate, în mod corect s-a reținut că inculpatul este persoana care a fost prezentă în fața notarului și inculpatul nu a fost împiedicat să se prezinte în fața organelor de urmărire penală pentru lămuri o eventuală confuzie privind persoana sa. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, în conformitate cu dispozițiile art. 72.

Cod Penal

CURTEA

Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2358/01.10.08 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 1297/-, în baza art. 334.C.P.P. s-a admis cererea formulată de reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infr. prev. art. 20.Cod Penal rap. la art. 215 alin.1,2,3 în Cod Penal infr. prev. de art. 215 alin.1,2,3

În baza art. 215 alin.1,2,3 Cod Penal, a fost condamnat inculpatul, la 4(patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 291.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin.2 a Cod Penal fost condamnat același inculpat la 1(unu) an închisoare pentru săv. infr. de uz de fals în formă continuată.

În baza art. 293.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin.2 a Cod Penal fost condamnat același inculpat la 1 (unu) an închisoare pentru săv. infr. de fals privind identitatea în formă continuată.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b au Cod Penal fost contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 4 (patru) ani închisoare.

I s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit.- a teza a- II-a, b, pe durata si in condițiile art. 71.

In baza art. 14,346.C.P.P. și art. 998.civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății către partea civilă G, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 348.C.P.P. s-a dispus anularea cărții de identitate pe numele cu seria -, nr. -, și contractul notarial, contract, de vânzare - cumpărare al terenului înscris în nr. 5049, nr. topografic A 265/20 încheiat între - vânzător, și - cumpărător (aflat fila 82-83 dosar )

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 8529/P/2006, înregistrat la Judecătoria Sânnicolau M sub nr-, la data de 29.01.2008, a fost trimis in judecata inculpatul, pentru. infr. prev. de art. 20.Cod Penal rap. la art. 215 alin. 1,2,3, art. 291.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin.2 și art. 293.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod Penal, starea de fapt fiind următoarea:

Numitul deține un teren în suprafață de 25300 mp. pe raza localității, iar la un moment dat astfel cum rezultă atât din declarațiile sale cât și din declarațiile fratelui său s-a hotărât să vândă respectiva suprafață de teren motiv pentru care a dat mai multe anunțuri în ziarul.

Astfel, cum rezultă din declarațiile martorului, acesta a fost contactat telefonic de către o persoană care s-a prezentat sub numele de "", și s-a arătat interesat de achiziționarea respectivului teren. S-a întâlnit cu respectiva persoană au purtat discuții strict tehnice despre teren și despre preț, iar înainte de despărțire i-a fost solicitat de către respectiva persoană câte o copie de pe contractul de vânzare cumpărare al terenului, cartea funciară, și schița locului, sub pretextul de a fi făcute minimele verificări pentru a se stabili identitatea reală a posesorului terenului. Atât din declarațiile martorului cât și din declarațiile martorului rezultă faptul că ulterior întâlnirii dintre și numitul "", acesta din urmă nu a mai luat legătura cu vreunul din frații pentru a discuta alte date despre vânzarea sau nu a terenului.

S-a reținut că în data de 12.10.2006 numitul s-a prezentat la Primăria pentru a achita impozitul datorat de către fratele său pentru terenul deținut în aceea localitate. Cu aceea ocazie a fost informat de către martorul (inspector fiscal) despre faptul că impozitul a fost achitat cu o zi înainte de către fratele său și de asemenea că i-a fost eliberat un certificat fiscal fratelui său, necesar pentru vânzarea terenului. Cunoscând faptul că fratele său nu avea cum să achite impozitul martorul a solicitat inspectorului fiscal (martorului ) să-i prezinte o copie de pe cererea formulată cu o zi înainte de fratele său și de pe cartea de identitate a acestuia, și a constatat că o altă persoană a achitat impozitul și a formulat cererea, recunoscând în poza de pe cartea de identitate pe numitul "", respectiv cel căruia cu câtva timp înainte i-a înmânat copii de pe actele de proveniență ale terenului, precum și copia cărții de identitate a fratelui său. Constatând acest lucru și realizând faptul că cineva dorea să înstrăineze terenul aparținând fratelui său a făcut demersurile necesare în cadrul Românu pentru a instituii o interdicție de vânzare a terenului în favoarea sa și a anunțat organele de poliție, care la rândul lor au solicitat P: T, să le furnizeze imediat informații în situația în care se solicită eliberarea unui extras de carte funciară pentru respectivul teren, în vederea înstrăinării. În urma informațiilor furnizate de către lucrătorii T, organelor de poliție acestea din urmă s-au prezentat la. unde au reținut pe inculpatul care nu a recunoscut săvârșirea faptei, însă în rucsacul purtat asupra sa a fost găsită cartea de identitate falsificată ce a fost prezentată anterior la Primăria, precum și un contract de vânzare cumpărare în original (falsificat) prin care se atesta dobândirea dreptului de proprietate de către numitul de la numitul.

În faza de urmărire penală fiind audiat inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând totuși că a discutat cu numitul despre vânzarea terenului din localitatea, fiind solicitat de către acesta din urmă de ai găsi un cumpărător pentru respectivul teren, urmând ca pentru această intermediere să primească suma de 2000 euro. În aceeași declarație inculpatul a arătat că actele găsite asupra sa i-au fost înmânate de către martorul pentru a se ocupa de vânzarea terenului deoarece (afirmația inculpatului) trebuia să plece din țară și nu avea timp să se ocupe de vânzarea terenului. De asemenea, inculpatul în aceeași declarație a arătat că atunci când i-a relatat martorului despre faptul că a găsit un cumpărător pentru teren, acesta din urmă i-ar fi spus să meargă el la notar pentru a pregăti actele de vânzare a terenului. Ulterior inculpatul nu s-a mai prezentat nici în faza de urmărire penală și nici în fața instanței pentru a da declarații, și astfel cum rezultă din procesul-verbal de executare a mandatului de aducere emis pe numele său, inculpatul a părăsit teritoriul țării la începutul anului 2008.

Declarațiile inculpatului sunt contrazise atât de declarațiile martorilor și, martori care au relatat că nu au împuternicit pe inculpat să vândă terenul respectiv, cât și de declarațiile părți civile G și ale martorei de unde rezultă faptul că inculpatul s-a prezentat ca și proprietar al terenului și a încercat să încheie afacerea de vânzare-cumpărare în nume de proprietar și nu ca mandatar al vreunei alte persoane. Mai mult decât atât din copia contractului de vânzare-cumpărare aflat la fila 57 dosar rezultă faptul că persoana care s-a prezentat al BNP a solicitat întocmirea unui contract de vânzare cumpărare asupra respectivului teren, în nume propriu și nu ca mandatar al vreunei alte persoane. De asemenea, în faza de urmărire penală s-a procedat la efectuarea unui raport de constatare tehnico-științifică (fila 67-75 dosar ), asupra cărții de identitate descoperite în rucsacul pe care inculpatul îl avea asupra sa atunci când a fost reținut de către organele de poliție în incinta BNP.

Din concluziile raportului mai sus arătat prima instanță a reținut faptul că respectivul act de identitate găsit asupra inculpatului este o carte de identitate falsă realizată în întregime cu ajutorul tehnicii computerizate și a unei imprimante cu jet de cerneală, iar persoana ilustrată în respectiva carte de identitate prezintă caracteristici faciale asemănătoare cu cele ale inculpatului. De asemenea în faza de urmărire penală s-a procedat la efectuarea unui raport de constatare tehnico-științifică (filele 79-81 dosar ), asupra actului intitulat contract de vânzare - cumpărare autentificat de BNP Românu și descoperit de către organele de poliție asupra inculpatului atunci când acesta a fost reținut în incinta BNP, iar din concluziile raportului rezultă faptul că respectivul contract, precum și încheierea de autentificare sunt false, și au fost realizate în totalitate cu o imprimantă color cu jet de cerneală.

În situația în care declarația inculpatului ar fi adevărată cu privire la faptul că respectivele documente (cartea de identitate, și contractul de vânzare cumpărare descoperita asupra sa), ar fi fost predate de către martorul pentru ca inculpatul să se poată ocupa de efectuarea formalităților necesare vânzării, ar fi trebuit ca documentele descoperite asupra inculpatului de către organele de poliție să fie reale și nu false, deoarece martorul ar fi avut tot interesul să încheie un contract de vânzare cumpărare cu privire la respectivul teren pe baza unor documente reale și nu false, atâta timp cât terenul oricum ieșea din posesia și proprietatea sa. Declarațiile inculpatului sunt de asemenea, contrazise și de declarațiile martorei precum și de cele părții civile G, persoane care au arătat faptul că inculpatul a negociat pentru vânzarea terenului în nume de proprietar și s-a prezentat la notar sub același nume, prezentând cartea de identitate pe numele de. Mai mult de cât atât cele două persoane mai sus arătate în declarațiile date au arătat faptul că inculpatul a solicitat și primit suma de 1000 euro cu titlu de avans pentru terenul respectiv urmând ca diferența de bani să fie plătită de către partea civilă după încheierea tranzacției la notar.

În faza de urmărire penală s-au efectuat cercetării și cu privire la persoana de la care inculpatul a primit cartea de identitatea falsificată pe numele de, precum și contractul de vânzare-cumpărare falsificat încheiat între și, însă nu s-a reușit identificarea respectivei persoane, motiv pentru care s-a dispus disjungerea acestui capăt de acțiune și continuarea cercetărilor.

Referitor la încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, prima instanță a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săv. infr. de tentativă de înșelăciune prev. de art. 20.Cod Penal rap. la art. 215 alin.1,2,3 Cod Penal, însă având în vedere declarațiile părții civile G, precum și ale martorei, persoană care a intermediat tranzacția între partea civilă și inculpat, de unde rezultă faptul că în momentul în care cele două părți s-au înțeles cu privire la prețul ce urmează a fi plătit, partea civilă a dat cu titlu de avans inculpatului suma de 1000 euro, astfel că, nu putem vorbi doar despre o tentativă de înșelăciune ci de o infracțiune fapt consumat, chiar dacă nu a fost plătit întreaga sumă.

Sub aspectul laturii obiective infracțiunea de înșelăciune se săvârșește prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

S-a reținut că sub aspectul laturii subiective din probatoriul administrat rezultă faptul că inculpatul a acționat cu intenție directă prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui.

Prima instanță a reținut că fapta inculpatului care a folosit mijloace frauduloase și a indus în eroare pe partea civilă G cu prilejul încheierii unui contract, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 alin.1,2,3 Cod Penal, reținând vinovăția inculpatului sub forma intenției și având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor.

La individualizarea pedepsei prima instanță a pornit de la limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului și a ținut cont de gradul de pericol social al faptei săvârșite (aceasta fiind o faptă foarte gravă, și care creează un impact negativ în sânul oamenilor, precum și o stare de temere și insecuritate a proprietății), precum și de persoana inculpatului, care după ce a dat o declarație prin care nu și-a recunoscut fapta s-a sustras de la urmărirea penală, precum și de la cercetarea judecătorească.

S-a reținut că din probatoriul administrat a rezultat faptul că inculpatul a prezentat înscrisurile falsificate (actul de identitate pe numele de, precum și contractul de vânzare cumpărare încheiat între și ), atât părții civile G, cât și Notarului Public, în scopul producerii de consecințe juridice cunoscând faptul că respectivele înscrisuri oficiale sunt false, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 291.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin.2

Cod Penal

Fapta aceluiași inculpat de a se prezenta sub o identitate falsă atât în fața părții civile G cât și în fața Notarului Public, pentru a induce în eroare pe aceste persoane în vederea realizării unui contract de vânzare-cumpărare pentru a obține o sumă de bani de la partea civilă G întrunește elementele constitutive ale infr. prev. de art. 293.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin.2

Cod Penal

Ca și în celelalte cazuri la individualizarea pedepsei prima instanță a pornit de la limitele speciale prev. de lege pentru fapta comisă și a ținut cont atât de gradul de pericol social al faptei cât și de persoana inculpatului.

La soluționarea laturii civile prima instanță a avut în vedere pe lângă prev. art. 14, 346.C.P.P. și pe cele ale art. 998.civ. precum și constituirea de parte civilă formulată în cauză. Având în vedere modalitatea de soluționare a laturii penale, prima instanță a constatat că în speță sunt regăsite elementele răspunderii civile pentru faptă proprie și a avut în vedere faptul că din declarațiile părți civile G și ale martorei rezultă faptul că inculpatul a primit suma de 1000 euro cu titlu de avans, bani ce nu au fost nici recuperați și nici restituiți părți civile.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel inculpatul.

În motivele orale de apel apărătorul ales al inculpatului apelant, av. a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare, totodată arătând că la data de 03.09.2008 a depus prin fax la dosarul Judecătoriei Timișoara cerere de amânare, iar la termenul de judecată 01.10.2008, cauza a fost luată cu apărătorul din oficiu.

Prin decizia penală nr. 50/A/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Instanța de apel, analizând probele administrate în cauză, a apreciat că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, respectiv că fapta inculpatului care a folosit mijloace frauduloase și a indus în eroare pe partea civilă G cu prilejul încheierii unui contract, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 alin.1,2,3 Cod Penal, reținând vinovăția inculpatului sub forma intenției, aspect de altfel necontestat de către inculpat în apel.

Cu referire însă la motivele de apel Tribunalul a reținut că, într-adevăr la termenul de judecată din 3 septembrie, a fost amendat avocatul ales al inculpatului pentru neprezentare cu 1000 lei.

La dosarul Judecătoriei Timișoara se găsește o cerere de amânare pentru acest termen însă deși se relatează în cerere că este plecat din țară, aceasta este ajunsă la dosar după dezbateri prin fax neînsoțită de vreo dovadă.

Pe de altă parte din cuprinsul încheierii de ședință nu rezultă că apărătorul inculpatului s-ar fii prezentat după dezbateri, așa cum se arată în motivele de apel.

În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice dispusă la termenul din 1 octombrie, instanța de apel a reținut că inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu în lipsa apărătorului ales, care nu a solicitat termen de judecată pentru pregătirea apărării față de noua încadrare.

Împotriva deciziei penale nr. 50/A/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- din 19.11.2008 a declarat recurs în termenul legal inculpatul, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr- din 30.03.2009.

În motivarea recursului său, inculpatului a depus prin apărător, prin serviciul Registratură, un memoriu cu depășirea termenului prevăzut de art. 385¹⁰alin. 2, prin care a solicitat [1] fie casarea deciziei în baza art. 385¹⁵pct. 2 lit. c C: cu trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Timiș (art. 385⁹pct. 21.C.P.P.), [2] fie schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. 1, 2 și 3.Cod Penal în art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5.Cod Penal și trimiterea cauzei pentru judecata în fond la ribunalul Timiș ori trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș pentru refacerea tuturor actelor de urmărire penală (art. 385⁹pct. 17.C.P.P.), [3] fie casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii actului de sesizare a instanței (art. 385⁹pct. 2.C.P.P.), [4] fie casarea hotărârilor atacate și schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. 1, 2 și 3.Cod Penal în art. 20 rap. la art. 215 alin. 1, 2 și 3.Cod Penal așa cum s-a reținut în rechizitoriu (art. 385⁹pct. 17 și 14.C.P.P.), [5] fie casarea hotărârilor atacate și rejudecarea în fond cu achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c C.P.P.(art. 385⁹pct. 18.C.P.P.), [6] fie casarea hotărârilor atacate și reducerea pedepsei rezultante cu aplicarea art. 81 sau art. 86¹.Cod Penal, arătând că:

1) judecata în apel a avut loc fără citarea sa legală, întrucât polițiștii care erau însărcinați cu executarea mandatului de aducere au constatat că el este plecat din țară, fiind incident art. 177 alin. 4.C.P.P. privind citarea la sediul consiliului local, dispoziție neaplicată de instanța de apel care l-a citat doar la adresa din rechizitoriu;

2) s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 25 și 27.C.P.P. privind competența după materie, deoarece deși s-a apreciat că inculpatul a primit suma de 1.000 euro înșelăciunea privea un prejudiciu de 90.000 euro, sumă înscrisă în actul de vânzare-cumpărare;

3) instanța nu a fost sesizată legal, urmărirea penală fiind incompletă fiindcă:

- inculpatului, care a fost cercetat în lipsă apreciindu-se că acesta s-a sustras de la cercetare, nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, nici o citație nu a fost emisă cu această mențiune, la dosarul de urmărire penală existând doar două citații pe numele inculpatului din luna mai 2007 în timp ce până la întocmirea rechizitoriului (ianuarie 2008) s-au mai administrat probe (de exemplu raportul de constatare tehnico-științifică din 15.08.2007). Nici apărătorul ales nu a fost chemat de procuror pentru a-i pune la dispoziție rezultatul expertizelor sau a-l înștiința că urmează să se prezinte materialul de urmărire penală;

- raportul de constatare tehnico-științifică din 03.11.2006 nu a avut în vedere fotografia inculpatului ci 3 poze ale unei persoane despre care se spune că ar fi, neexistând nici o probă (proces-verbal) din care să rezulte fotografiile presupus a fi fost făcute la 13.10.2006 sunt efectuate la acea dată și la sediul Poliției. Din compararea celor 3 poze cu cea din cartea de identitate a inculpatului și cu cea din fișa acestuia rezultă că sunt ale unor persoane diferite. Expertiza nu a comparat fotografia de pe buletinul falsificat cu cea de pe cartea de identitate a inculpatului. Nu rezultă din nici un act procedural că inculpatul ar fi fost dus la sediul Poliției și că ar fi fost identificat ca atare sau amprentat. Există la dosar un raport de constatare tehnico-științifică din care rezultă că nu se pot indica asemănări între scrisul persoanei care a depus documentația falsă la cadastru (și care încerca să vândă terenul cu acte false) și scrisul inculpatului, ale cărui probe de scris au fost luate la 24.10.2006. Partea vătămată, prezentă la notariat cu soțul său partea civilă G, nu a fost audiată niciodată;

4) hotărârea instanței de fond se bazează pe o gravă eroare de fapt, pentru că nu se poate afirma cu certitudine că persoana care s-a aflat la notariat la 13.10.2006 împreună cu partea civilă este inculpatul și dacă persoana respectivă a vrut să vândă terenul în nume propriu sau nu avea decât calitatea de intermediar, fiind aplicabil principiul "in dubio pro reo" iar incertitudinea privind toate probele dosarului;

5) în mod greșit instanța de fond a schimbat încadrarea juridică din art. 20 rap. la art. 215 alin. 1, 2 și 3.Cod Penal în art. 215 alin. 1, 2 și 3.Cod Penal, întrucât: simpla declarație a părții civile, potrivit căreia ar fi plătit inculpatului suma de 1.000 euro, nu este suficientă, fiind neîndeplinite condițiile art. 75.C.P.P.; martora este rudă cu partea civilă G, nu a fost de față și a declarat că știe doar că s-a dat o sumă de bani ca avans; soția părții civile, nu a confirmat primirea vreunei sume de bani ca avans de la inculpat, și nici notarul - martorul;

6) inculpatul face parte dintr-o familie organizată, nu are antecedente penale, este cunoscut ca o persoană non-violentă, este absolvent al Facultății de Drept cu medii bune la toate materiile. Argumentele instanței de fond potrivit cărora acesta nu s-a prezentat sau că nu a recunoscut fapta nu ar fi suficiente pentru aplicarea unei pedepse peste minimul special. Lipsa unui prejudiciu real (cel de 1.000 euro fiind mai mult decât discutabil) precum și celelalte elemente expuse în motivele de recurs demonstrează că pedeapsa aplicată este prea M (filele 10-23).

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu conform art. 385⁹alin. 3.C.P.P. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul recurent a comis toate cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa, probele administrate convergând spre vinovăția inculpatului: (înscrisuri, declarațiile părții civile, declarațiile martorilor, procesul-verbal de prindere în flagrant și de constatare a infracțiunii, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după fotografie și planșa foto anexă, procese-verbale de cercetare la fața locului, planșe foto, rapoarte de constatare tehnico-științifică nr. 54113/03.11.2006, nr. 54378/17.11.2006 și nr. 60051/15.08.2007 întocmite de T - Serviciul Criminalistic, raportul de expertiiză nr. 88419/12.02.2007, întocmit de A - Serviciul Criminalistic).

Curtea își însușește starea de fapt reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel, inclusiv raționamentele folosite la interpretarea probatoriului administrat în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală și judecată (primă instanță și apel).

În mod cert inculpatul este persoana care s-a prezentat părții civile sub o identitate falsă și i-a arătat și un contract notarial fals determinându-l să încheie un contract de vânzare-cumpărare, s-a prezentat sub o identitate falsă la Primăria Comunei jud. T pentru eliberarea certificatului fiscal nr. 6799/11.10.2006 și apoi la Biroul Notarului Public " " din T în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare a terenului înscris în cartea funciară nr. 5049. Martorul l-a recunoscut pe inculpat, în fotografia de pe copia cărții de identitate atașate cererii de eliberare a certificatului fiscal, ca fiind cel căruia îi înmânase copii după actul de identitate al fratelui său și după actele terenului. Martora a arătat că la biroul notarial a fost reținut de Poliție cel care s-a prezentat ca fiind proprietarul terenului, acesta fiind inculpatul, recunoscut de martoră și după fotografie (fila 53 dosar urmărire penală ). De altfel, inculpatul și-a declinat adevărata identitate în fața organelor de poliție care au intervenit, l-au depistat la biroul notarial și i-au stabilit identitatea și prin verificări la Biroul de Evidență Informatizată a Persoanei A ( dosar urmărire penală: fila 12 - procesul-verbal de prindere în flagrant și de constatare a infracțiunii, fila 36 - declarația martorei, notarul public ).

Instanța de recurs înlătură susținerile apărătorului inculpatului conform cărora judecata în apel ar fi avut loc fără citarea sa legală, întrucât polițiștii care erau însărcinați cu executarea mandatului de aducere au constatat că el este plecat din țară, fiind incident art. 177 alin. 4.C.P.P. privind citarea la sediul consiliului local, dispoziție neaplicată de instanța de apel care l-a citat doar la adresa din rechizitoriu. Potrivit art. 177 alin. 4.pr.pen. citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea numai dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul său de muncă. Acest text de lege nu este incident în cauză, deoarece adresa inculpatului era cunoscută - mun. A,--7,. 27,. A,. 5, Jud. Instanța de apel a procedat corect prin citarea inculpatului doar la adresa lui de domiciliu, art. 177 alin. 3.pr.pen. prevăzând că în caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă. Astfel, în declarația dată inculpatul a indicat adresa lui de domiciliu din actul de identitate (fila 18 dosar urmărire penală) iar în procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție însărcinați cu executarea mandatului de aducere se menționează că aceștia au făcut verificări la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență Informatizată a Persoanei A din care a rezultat că inculpatul figurează cu adresa din mandat (cea de domiciliu - fila 35 dosar primă instanță).

Neîntemeiată este și susținerea apărătorului inculpatului conform căreia instanța nu ar fi fost sesizată legal deoarece urmărirea penală este incompletă și inculpatului nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală. Neprezentarea materialului de urmărire penală nu este sancționată cu nulitatea absolută, nefiind inclusă în enumerarea limitativă din art. 197 alin. 2.pr.pen. ci cu nulitatea relativă, care potrivit art. 197 alin. 4.pr.pen. poate interveni numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă (04.06.2008) când partea a lipsit la efectuarea actului. Împrejurarea că urmărirea penală nu ar fi completă nu constituie un motiv prevăzut de art. 332.pr.pen. pentru refacerea urmăririi penale și nici nu se poate circumscrie cazului de nulitate absolută contând în nelegala sesizare a instanței. Nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. 2 teza I pr.pen. operează atunci când sunt încălcate dispozițiile relative la sesizarea instanței, avându-se în vedere sesizarea primară, care se face prin rechizitoriu ori prin plângerea persoanei vătămate sau a oricărei alte persoane ale cărei interese au fost lezate (art. 278¹alin. 8 lit. c), sesizarea suplimentară, în cazul extinderii acțiunii penale pentru alte acte materiale sau a procesului penal pentru alte fapte ori pentru alți făptuitori, precum și sesizarea neoriginară (prin casarea cu trimitere, declinarea de competență, rezolvarea conflictului de competență sau strămutarea judecării cauzei).

Nefondată este și susținerea apărătorului inculpatului în sensul că nu s-ar putea afirma cu certitudine dacă persoana care s-a aflat la notariat la 13.10.2006 a vrut să vândă terenul în nume propriu sau nu avea decât calitatea de intermediar. Din proiectul de contract rezultă în mod evident că inculpatul dorea să încheie contractul în nume propriu și să încaseze el prețul terenului (filele 57 și 36 verso dosar urmărire penală).

Referitor la încadrarea juridică a faptei de înșelăciune, Curtea observă că prima instanță a considerat în mod just că aceasta este prevăzută în art. 215 alin. 1, 2 și 3.Cod Penal Infracțiunea de înșelăciune nu a rămas doar în faza tentativei, acțiunea de inducere și menținere în eroare a părții civile fiind dusă până la capăt (întocmindu-se proiectul de contract, urmând doar plata diferenței de preț și semnarea actului de către părțile contractante) și producându-se paguba (suma de 1.000 euro pe care partea civilă a dat-o inculpatului ca avans). Infracțiunea de înșelăciune este una contra patrimoniului, care se consumă în momentul producerii pagubei. Instanța de recurs nu poate reține critica apărătorului inculpatului în sensul că s-ar fi încălcat dispozițiile imperative ale art. 25 și 27.C.P.P. privind competența după materie, deoarece deși s-a apreciat că inculpatul a primit suma de 1.000 euro înșelăciunea privea un prejudiciu de 90.000 euro. În primul rând, discuția asupra acestui aspect ar fi inutilă prin prisma art. 385⁸alin. 1.pr.pen. care prevede că instanța de recurs, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat recurs. Așadar, în recursul inculpatului (singurul declarat) nu se poate proceda la încadrarea juridică într-o formă agravată a infracțiunii. În al doilea rând, valoarea prejudiciului care diferențiază înșelăciunea cu consecințe deosebit de grave are în vedere nivelul efectiv al pagubei produse, care în cauză este de 1.000 euro, nu de 90.000 euro. Prin urmare, urmărirea penală și judecata s-au desfășurat cu respectarea normelor de competență materială.

În privința sancțiunilor, se observă că acestea au fost stabilite în cuantumuri proporționale cu pericolul social al faptei și periculozității infractorului - 4 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune calificată în convenții și câte 1 an închisoare pentru infracțiunile de uz de fals în formă continuată și fals privind identitatea în formă continuată. De asemenea, se observă că nu a fost aplicat vreun spor cu ocazia contopirii. Instanța de recurs consideră că nu pot fi reduse pedepsele componente și pedeapsa rezultantă, în condițiile în care inculpatul recurent a săvârșit în formă continuată două din cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa, a urmărit cauzarea unui prejudiciu în sumă de 90.000 euro reușind să păgubească partea civilă cu suma de 1.000 euro, iar conduita procesuală a inculpatului a fost necorespunzătoare (s-a sustras atât de la urmărirea penală cât și de la judecată). Nu poate fi reținută ca o circumstanță în favoarea inculpatului împrejurarea că acesta ar fi absolvent al Facultății de Drept cu medii bune la toate materiile; dimpotrivă, Curtea apreciază că această împrejurare denotă un pericol social sporit, persoana în cauză folosindu-se de cunoștințele dobândite într-un scop contrar spiritului pe care îl promovează o asemenea instituție de învățământ superior.

Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii, instanța de recurs constată că în mod just s-a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante de 4 ani închisoare. Nu se poate da curs solicitării apărătorului inculpatului de a se suspenda condiționat sau sub supraveghere executarea pedepsei, întrucât, pe de o parte, având în vedere cuantumul pedepsei rezultante, aceste modalități de individualizare a executării pedepsei nu pot fi dispuse, iar, pe de altă parte, instanța apreciază că scopul pedepsei rezultante aplicate în condițiile descrise mai sus nu poate fi atins fără executarea acesteia în regimul propriu prevăzut de lege, respectiv cu privare de libertate.

Curtea observă că instanța de apel a individualizat în mod corect și pedepsele accesorii, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) pen. pe durata pedepsei închisorii și suspendând apoi executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei închisorii, deoarece prin săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul devine nedemn să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ori să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Judecătoria a soluționat în mod just și acțiunea civilă a părții vătămate G prin obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 1.000 euro, achitată ca avans din prețul terenului. Contrar susținerilor apărătorului inculpatului, instanța de recurs apreciază că sunt suficiente date pentru stabilirea existenței prejudiciului și a cuantumului acestuia - declarația părții civile (fila 14 dosar urmărire penală), declarația martorei (fila 73 dosar primă instanță).

Curtea mai remarcă faptul că prima instanță corect a aplicat disp. art. 348.pr.pen. desființând înscrisurile false (a se vedea concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică de la filele 75 și 81 dosar urmărire penală), respectiv anulând cartea de identitate falsă pe numele - și înscrisul fals intitulat "contract vânzare-cumpărare" de la filele 82-83 dosar urmărire penală.

La examinarea din oficiu nu se constată existența vreunui caz care să justifice casarea hotărârilor.

Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b pr. pen. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 50/A/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- din 19.11.2008.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b pr. pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 50/A/18.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- din 19.11.2008.

În temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier

Red /21.05.2009

Dact 2.ex./27.05.09

Prima inst. - Judecătoria Timișoara - Jud.

Inst. Apel - Tribunalul Timiș - jud.

- jud.

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Codrina Iosana Martin, Florin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 cod penal). Decizia 510/2009. Curtea de Apel Timisoara