Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 639/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 639/

Ședința publică din 18 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Ion

GREFIER:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de partea vătămată Asociația de proprietari str. - A, împotriva deciziei penale nr. 76/A din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- privind pe inculpata

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpata-intimată, asistată de avocat din oficiu din cadrul Baroului partea vătămată-recurentă Asociația de Proprietari str. -.13 A de către avocat din cadrul Baroului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se procedează la audierea inculpatei-intimate, după ce i-au fost aduse la cunoștință disp. art. 70.C.P.P. declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul părții civile recurente, avocat, solicită admiterea recursului conform motivelor depuse la dosar. Arată că soluțiile celor două instanțe s-au bazat pe raportul de expertiză exclusiv, fără a ține cont de celelalte probe. De asemenea, arată că nu există documente în baza cărora să se dovedească faptul că prejudiciul a fost achitat și nici o listă cu restanțierii. Totodată, consideră că infracțiunea de delapidare este o infracțiune cu conținut alternativ, elementul material putând fi realizat prin neefectuarea sau efectuarea cu întârziere a unor obligații.

Apărătorul din oficiu al inculpatei-intimate, avocat, solicită respingerea recursului.

Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, hotărârile atacate fiind temeinice și legale.

Inculpata-intimată, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului, arătând că este nevinovată.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 200 din 26.01.2009, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr- în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 b ind. 1 cod procedura penala coroborat cu art. 18 ind. 1 cod penal, a fost achitată inculpata, fiica lui și, născută la data de 31.03.1970 în localitatea A, județul A, cetățean român, fără antecedente penale, domiciliată în A, str. -, -.13,. A,.5, județul A, CNP--, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev.și ped. de art. 215 ind. 1 alin. 1 cod penal.

În baza art. 91 lit. c cod penal a aplicat inculpatei sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 300 lei.

In baza art. 346 alin. 2 cod procedura penală coroborat cu art. 998 și următoarele cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Asociația de Proprietari str. -, -.13, cu sediul în A, str. - cel M(fosta -), -.13,. A, județul A și a fost obligată inculpata la plata către aceasta a sumei de 4898,94 lei, despăgubiri civile. Au fost respinse ca nefondate restul pretențiilor materiale ale acesteia.

A fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 90 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În perioada 28.11.2001-31.03.2007, inculpata a îndeplinit funcția de administrator al Asociației de proprietari a blocului 13, str. -, nr.10, jud. În calitatea pe care a deținut-o, în cursul anului 2006, înregistrat un minus în gestiune în sumă de 29.652,08 lei, rezultată din diferența dintre sumele încasate de proprietari cu titlu de cheltuieli de 269.319,25 lei și sumele achitate furnizorilor, de 239.667, 17 lei.

Având în vedere această stare de fapt prima instanță a constatat că fapta comisă de inculpata nu constituie infracțiune de delapidare prev. și ped. de art. 215 ind. 1 cod penal, întrucât prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală și prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță, neprezentînd gradul de pericol social al acestei infracțiuni.

La stabilirea în concret al gradului de pericol social, instanța de fond a ținut cont de modul și mijloacele de săvârșirea a faptei, neputându-i fi imputată săvârșirea acestei fapte în mod exclusiv inculpatei, întârzierile la încasarea sumelor de bani de la ceilalți colocatari datorându-se exclusiv culpei acestora precum și faptul că o parte din prejudiciu a fost reparat de către inculpată, precum și de persoana și conduita inculpatei, aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, având o conduită corespunzătoare atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței.

Analizând pretențiile civile ale părții vătămate prima instanță a constatat că acestea sunt întemeiate doar în parte. Astfel, nu au putut fi reținute în sarcina inculpatei prejudiciile cauzate de neplata către diverșii furnizori de utilități a sumelor de bani datorate după încetarea calității de administrator al asociației de proprietari si care a avut loc la data de 31.03.2007 și nici sumele de bani restante și neplătite de locatarii imobilului care în conformitate cu raportul de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei sunt in sumă de 1637,84 lei. De asemenea, s-a ținut cont de suma de bani achitată de către inculpată pentru repararea parțială a prejudiciului aceasta fiind în conformitate chiar cu susținerile părții vătămate în sumă de 14658 lei.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel partea vătămată și inculpata.

Prin motivele de apel, partea vătămată a criticat hotărârea atacată și arată că în mod greșit s-a apreciat că fapta inculpatei este lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni date fiind cuantumul foarte ridicat al prejudiciului pe care l-a cauzat asociației de proprietari, 4898,94 lei, și urmările pe care le-a avut neplata la timp a sumelor de bani încasate cu titlu de cheltuieli de întreținere, și anume debranșarea da la rețeaua de apă caldă și încălzire.

Prin motivele de apel, inculpata a criticat hotărârea atacată în latura penală și civilă. Astfel, în latura penală arată că din probele administrate în cauză nu se poate reține existența infracțiunii de delapidare. Expertul contabil a arătat foarte clar că minusul înregistrat în gestiune se datorează proastei conduceri a contabilității de către administratoare și plății cu întârziere a contravalorii energiei termice către furnizori. Deoarece inculpata nu plătea la timp facturile emise de către furnizorii de utilități aceștia au calculat penalități de întârziere care nu au fost niciodată încasate de la asociație. În concluzie, inculpata arată că datoria părții vătămate este consecința plății cu întârziere a facturilor datorită plății cu întârziere a cheltuielilor de întreținere de către unii proprietari nicidecum faptului ar fi însușit banii intrați în gestiunea asociației. Ca urmare infracțiunea de delapidare nu există astfel încât se impune pronunțarea în apel a soluției de achitare în ce o privește întemeiată pe dispozițiile art.10 lit.a Cod procedură penală.

În latura civilă s-a arătat că prejudiciul a fost acoperit prin plată conform op depuse la filele 52 și 67 dosar urmărire penală încă din luna aprilie 2008.Asociația nu a plătit însă furnizorul astfel încât acesta a calculat penalități în continuare. Astfel, facturile privind aceste penalități, calculate ulterior datei la care a plătit suma inițial datorată, se datorează exclusiv neglijenței părții vătămate și nu pot pretinse acum tot de la ea. Ca urmare, se impune respingerea pretențiilor civile formulate de partea vătămată.

Prin decizia penală nr. 76/A din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de inculpata - împotriva sentinței penale nr. 200 din 26.01.2009 pronunțată de Judecătoria Arad și a fost respins apelul declarat, împotriva aceleiași hotărâri, de către partea vătămată Asociația de proprietari str. -,

S-a desființat hotărârea atacată în întregime, iar în judecarea cauzei, în latura penală s-a schimbat temeiul achitării inculpatei din dispozițiile art.10 lit.b1Cod procedură penală în art.10 lit. d Cod procedură penală, și în latura civilă a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de partea vătămată față de inculpată.

Pentru a pronunța această hotărâre, verificând hotărârea atacată în cadrul dat de art.378 Cod procedură penală Tribunalul Arada constatat că apelul declarat de inculpată este fondat, iar cel pe care l-a declarat partea vătămată nu este fondat.

În ce privește apelul inculpatei, din probele administrate în cauză, și anume: raportul de expertiză contabilă extrajudiciară (fila 7-28 dosar urmărire penală), declarația inculpatei ( fila 29, 50-51, 56-57, dosar urmărire penală și fila 13 dosar cercetare judecătorească), raport de expertiză contabilă ( fila 36-42 dosar urmărire penală ), instanța de apel a reținut că inculpata a îndeplinit funcția de administrator al Asociației de proprietari bloc 13 str. - în perioada 28 11 2001-31 03 2007.În cursul lunii februarie 2007, asociația a fost somată de de existența unor restanțe în plata facturilor ceea ce a determinat efectuarea unui control în gestiunea administratoarei.

Astfel, s-a reținut că au fost efectuate verificări prin expert contabil,sub aspect probator,în sensul prevăzut de art.63,64 cod pr.penală, având valoare expertiza efectuată de expertul (filele 36-42,46-47 dosar urmărire penală) desemnat de organul de urmărire penală.

Tribunalul a apreciat că concluziile expertului sunt explicite și clare, și vin să confirme susținerile inculpatei în sensul că restanțele în plata facturilor și minusul din gestiune reprezentat de această sumă este rezultatul modului defectuos în care aceasta a ținut evidența contabilă. Astfel, inculpata a încasat cu întârziere obligațiile de întreținere datorate de locatari,fapt ce a condus la calcularea de penalități și majorări conform contractelor încheiate cu furnizorii de servicii. De asemenea, nu a calculat și repartizat pe locatari aceste penalități și majorări, iar încasarea a efectuat-o de multe ori global, pe chitanțe fără a fi departajată datoria curentă de cea restantă,de cea a penalităților și a majorărilor de întârziere.

Având în vedere concluziile expertului, declarația inculpatei și faptele reclamate de partea vătămată, cum că sumele de bani cu titlu de întreținere au fost însușite de către administratoare, Tribunalul Arada constatat că în fapt minusul din gestiune reclamat de partea vătămată nu se datorează însușirii vreunei sume de bani din cele încasate de la proprietarii asociați ori din împrumutarea în interes personal sau pentru altul a acestor sume.

S-a reținut faptul că în conducerea gestiunii inculpata nu a manifestat destul interes pentru recuperarea sumelor de bani datorate de locatari cu titlu de penalități de întârziere motiv pentru care a și plătit minusul din gestiune astfel creat,în sumă de 19.556,94 lei stabilită de expertul contabil după cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 52 și 67 dosar urmărire penală. conform acestora plata a fost efectuată integral la 18 aprilie 2008,iar potrivit înscrisurilor depuse la filele 26-27 dosar Judecătoria Arad plata către Aac ontravalorii facturii pentru luna martie 2007,în care au fost înglobate toate datoriile, a fost efectuată la 9 octombrie 2009,după ce au fost luate măsurile de debranșare.

Față de cele arătate, având în vedere și faptul că prin plângerea penală formulată de partea vătămată, ce constituie act de sesizare a instanței, se solicită ca inculpata să răspundă penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, prevăzută de art.2151alin.1 cod penal, s-a considerat că elementele constitutive, sub aspect obiectiv (derivat din elementul material) și subiectiv (derivat din comiterea faptei cu forma de vinovăție prevăzută de lege a intenției directe sau indirecte) nu se regăsesc;

Considerând totodată că instanța este datoare să verifice și împrejurările de fapt reținute prin încheierea dată de Judecătoria Arad la 20 octombrie 2008 prin care cauza a fost reținută pentru judecata pe fond, sub aspectul încadrării juridice în infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art.249 cod penal a activității inculpatei; sub acest aspect,s-a considerat că inculpatei nu îi poate fi imputată o conduită culpabilă în activitatea de contabilitate pe care a desfășurat-o ca administrator al asociației de proprietari în sensul prevăzut de art.249 cod penal, deoarece urmarea imediată a actelor sale,de natură să producă o vătămare a intereselor legale ale membrilor asociației,constând în debranșarea de la furnizarea apei calde nu s-a produs în perioada cât ea a exercitat funcția de administrator,ci a intervenit după ce a plătit sumele restante pe care asociația nu le-a mai virat furnizorului;

În temeiul art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală,considerând că hotărârea atacată nu este legală sub aspectul reținerii ca temei de achitare a dispozițiilor art.10 lit. b1Cod procedură penală și nici sub aspectul obligării inculpatei la plata despăgubirilor civile în sumă ce o depășește pe cea mai sus arătată, achitată; tribunalul a admis apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr. 200 din 26.01.2009 pronunțată de Judecătoria Arad, pe care a desființat-o în întregime iar în judecarea cauzei:

În temeiul art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 lit. d Cod procedură penală a achitat inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art.2151alin.1 Cod penal, iar în temeiul art.346 Cod procedură penală a respins acțiunea civilă exercitată de partea vătămată față de inculpată.

În temeiul art.379 pct.1 lit. b Cod procedură penală, apelul declarat împotriva aceleiași hotărâri de către partea vătămată Asociația de proprietari str. - a fost respins.

Împotriva deciziei penale nr.76/A din 11.03.2009 a Tribunalului Arad pronunțată în dosarul nr- a declarat recurs, partea vătămată ASOCIAȚIA de PROPRIETARI str.-, A, în termenul prevăzut de lege, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 16.04.2009 sub nr-.

În motivarea recursului a arătat că instanța de apel a apreciat greșit probele considerând că expertiza contabilă are valoare absolută, ignorând celelalte înscrisuri depuse la dosar, respectiv listele cu cheltuieli, extrasele de cont, fiind dat motivul de recurs prevăzut de art. 3859al.1 pct.10.C.P.P.

În ceea ce privește infracțiunea de delapidare s-a arătat că sub aspectul laturii obiective aceasta se prezintă ca o infracțiune cu conținut alternativ.

Din analiza deciziei recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, Curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Starea de fapt reținută este corectă, fiind rezultatul coroborării întregului materialul probator administrat în cauză din care rezultă că în perioada 28.11.2001-31.03.2007 inculpata a îndeplinit funcția de administrator al părții vătămate, înregistrându-se restanțe la plata facturilor.

În ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în mod corect instanța de apel a reținut că nu este îndeplinită atât latura obiectivă cât și cea subiectivă, deoarece minusul în gestiune nu se datorează însușirii vreunei sume de bani din cele încasate de la proprietarii asociați sau din împrumutarea în interes personal sau pentru altul a acestor sume. De asemenea nu a fost dovedită intenția inculpatei la producerea infracțiunii.

Referitor la mijloacele de probă au fost avute în vedere și înscrisuri nu doar expertiza contabilă cum s-a susținut prin motivele de recurs, fiind coroborat întreg materialul probator astfel încât nu sunt îndeplinite prevederile art. 3859al.1 pct.10 p Cod Penal.

Cu privire la infracțiunea de delapidare este adevărat că aceasta are un conținut alternativ, iar instanța de apel a analizat corect conținutul infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, respectiv însușirea sumelor de bani pe care le administra potrivit încheierii din 20.10.2008.

Având în vedere cele expuse în baza art. 38515pct.1 lit. b pr.pen va respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată ASOCIAȚIA de PROPRIETARI str.-, A împotriva deciziei penale nr.76/A din 11.03.2009 a Tribunalului Arad pronunțată în dosarul nr-.

Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe partea vătămată la plata sumei de 300 lei, cheltuielile judiciare către stat în recurs, iar suma de 200 lei,reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 34515pct. 1 lit. b pr.pen. respinge, ca nefondat recursul declarat de partea vătămată ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI str. - A împotriva deciziei penale nr. 76/A din 11.03.2009 a Tribunalului Arad pronunțată în dosarul nr-.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, obligă pe partea vătămată la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2009.

pentru

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

aflat în, semnează

președinte secție,

-

Grefier,

Red. 23.06.2009

Tehnored. 25.06.2009

Primă instanță: jud. - Judecătoria Arad

Instanța de apel: jud.,

Președinte:Codrina Iosana Martin
Judecători:Codrina Iosana Martin, Anca Nacu, Ion

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 639/2009. Curtea de Apel Timisoara