Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 640/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 640/
Ședința publică din 18 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Ion
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpatul și partea vătămată, împotriva deciziei penale nr. 96/A din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpatul-recurent lipsă, se prezintă avocat ales din cadrul Baroului T, prezentă partea civilă-recurentă, nereprezentați asiguratorul intimat.BCR Asigurări SA B și părțile civile-intimate Spitalul Clinic Județean de Urgență T, Clinica de Ortopedie și Spitalul Clinic de recuperare.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul ales al inculpatului-recurent depune la dosar memoriu cu motivele de recurs, iar partea civilă-recurentă depune la dosar un set de înscrisuri, constând în facturi, chitanțe și copia contractului de asistență juridică nr.55/02.04.2009, în xerocopie.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și rejudecând în latura penală, să se facă o reevaluare a circumstanțelor personale ale inculpatului și ținându-se cont de persoana inculpatului și de conduita sa, să se aplice o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Arată că apreciază ca greșită încadrarea juridică dată faptei, prima instanță aplicând o pedeapsă nelegală, omițând faptul că Secțiile Unite ale prin Decizia nr. 1/2007 pronunțată în recursul în interesul legii ce forma obiectul dosarului nr. 17/2006 a statuat faptul că faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală și de ucidere din culpă cu această ocazie a unei persoane, constituie o singură infracțiune complexă de ucidere din culpă, în care este absorbită infracțiunea prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG nr.195/2002, astfel încât instanța în cauza de față, nu trebuie să rețină ambele infracțiuni în concurs real.
În privința laturii civile, consideră că cele două instanțe au reținut și acordat corect părții civile daunele materiale, însă daunele morale au fost acordate într-un cuantum exagerat și necontestându-le în întregime, solicită o reevaluare a sumei care să fie acordată raportat la starea de fapt.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă, solicită respingerea acestuia. Fără cheltuieli de judecată.
Partea civilă, solicită admiterea recursului, arătând că de la data accidentului este invalid, proteza pe care o are având o durată de 4 ani, iar datorită stresului prin care a trecut, datorită în parte și situației materiale în care se găsește în urma accidentului, a ajuns să facă diabet. Solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
În privința recursului formulat de inculpat, lasă la aprecierea instanței.
Procurorul solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate, precizând că individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-a făcut în mod corect, iar daunele morale și materiale au fost corect acordate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2879 din 19.11.2008, Judecătoria Timișoara, în baza art.184 alin.2,4 Cod penal a condamnat inculpatul, fiul și, născut la data de 06.11.1973 în Reșița, județul C S, domiciliat în T, str. de la B, -7,.A,.3, județul T, cetățean român, studii 10 clase, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, controlor la. T, CNP -, la o pedeapsă de 4(patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.13 Cod penal a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2(doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
În baza art.33 lit.a Cod penal raportat la art.34 alin.1 lit.b Cod penal a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute 4(patru) ani de închisoare în regim privativ de libertate.
În baza art.71 alin.2 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a și lit.b penal.
În baza art.115 alin.1 Cod penal a interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule.
A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă.
În baza art.14,346 Cod procedură penală raportat la art.998 și urm. Cod civil, art.54 alin.1 din Legea nr.136/1995 cu modificările și completările ulterioare a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul BCR ASIGURĂRI (asiguratorul urmând să execute obligația de plată în limita plafonului stabilit prin lege pentru anul 2006) să plătească părții civile următoarele sume de bani: 250 lei lunar începând cu data de 25.10.2006 și până la încetarea stării de nevoie; 21.382 lei daune materiale; 30.000 Euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR la data plății, cu titlu de daune morale.
A respins în rest acțiunea civilă, ca nefondată.
A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență
În baza art.14,346 proc. penală raportat la art.998 și urm. Cod civil, art.54 alin.1 din Legea nr.136/1995 cu modificările și completările ulterioare a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul BCR ASIGURĂRI să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență T suma de 1258,36 lei (RON) reprezentând cheltuieli de spitalizare, actualizată cu rata indicelui de inflație începând cu data de 02.11.2006 și până la data plății efective.
A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Recuperare C-
În baza art.14,346 proc. penală raportat la art.998 și urm. Cod civil, art.54 alin.1 din Legea nr.136/1995 cu modificările și completările ulterioare a fost obligat inculpatul alături de asiguratorul BCR ASIGURĂRI să plătească părții civile Spitalul Clinic de Recuperare C- suma de 615,74 lei (RON), reprezentând cheltuieli de spitalizare.
A respins petitul având ca obiect acordarea penalităților de întârziere, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, din probatoriul administrat, prima instanță a reținut că în data de 25.10.2006, în jurul orei 1815, inculpatul conducea autoturismul marca cu nr. de înmatriculare B - 11/09 pe str.de la B din Întrucât se afla sub influența băuturilor alcoolice inculpatul a pierdut controlul direcției, a intrat pe contrasens acroșând autocamionul marca cu nr. de înmatriculare - ce se afla staționat, după care a lovit poarta de acces de la intrarea în incinta SC ROMÂNIA, a intrat cu autoturismul în parcare și i-a lovit pe numiții și care reparau poarta de acces pietonal. La momentul producerii accidentului inculpatul avea în sânge o concentrație de 2,15 gr/l alcool pur. În urma traumatismelor suferite numitul a necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale, fiindu-i totodată amputată treimea inferioară a coapsei stângi. Numitul a suferit leziuni corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală (filele 49-51) precum și cu ocazia cercetării judecătorești (fila 133). Acesta nu a constestat dinamica producerii accidentului, însă a susținut că a pierdut controlul direcției deoarece dintr-o parcare i-a ieșit brusc în față un alt autovehicul pe care a încercat să îl evite, virând la stânga și la dreapta. În urma manevrei de evitare a pierdut controlul autoturismului, a acroșat un camion, a lovit o poartă și apoi pe cei doi bărbați care se aflau în incinta SC România.
S-a apreciat că afirmațiile inculpatului nu au fost confirmate de nici un mijloc de probă administrat în cursul procesului penal.
Sub aspectul încadrării juridice, potrivit art.184 alin.2,4 Cod penal "(2) dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art. 182 alin. 1 sau 2, s-a reținut că pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
S-a reținut că fapta prevăzută în alin. 2 dacă este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedentse pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani".
În speță, s-a reținut că fapta inculpatului care în data de 25.10.2006, în jurul orei 1815, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare B - 11/09 pe str.de la B din T și a pierdut controlul direcției intrând pe contrasens, acroșând autocamionul marca cu nr. de înmatriculare - ce se afla staționat, după care a intrat în incinta SC România lovindu-l pe numitul căruia i-a provocat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale și amputarea treimii inferioare a coapsei stângi, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2,4 Cod penal.
S-a considerat că elementul material s-a realizat prin acțiunea inculpatului de lovire a victimei cu autoturismul pe care îl conducea, prin încălcarea prevederilor legale care reglementează circulația autovehiculelor pe drumurile publice și obligațiile conducătorilor auto (art.41 alin.1 din OUG 195/2002 republicată, în forma în vigoare la data producerii accidentului).
Prima instanță a reținut că urmarea imediată constă în vătămarea corporală a victimei, care suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale și amputarea treimii inferioare a coapsei stângi.
S-a apreciat că legătura de cauzalitate rezultă din modul de desfășurare a acțiunii.
Prima instanță a constatat că din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta din culpă (sub forma imprudenței), prevăzând rezultatul faptei sale, dar neacceptându-l, socotind fără temei că el nu se va produce (art.19 alin.1 pct.2 lit.a Cod penal).
Potrivit art.79 alin.1 din OUG 195/2002, în forma în vigoare la data producerii accidentului, "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani".
În speță, s-a apreciat că fapta inculpatului care în data de 25.10.2006, în jurul orei 1815, având în sânge o concentrație de 2,15 gr/l alcool pur, a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare B - 11/09 pe str.de la B din T, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de art.79 alin.1 din OUG 195/2002 raportat la art.13 Cod penal.
Prima instanță a considerat că elementul material s-a realizat prin conducerea autoturismului marca cu nr. de înmatriculare B - 11/09 pe str.de la B din T, având în sânge o concentrație de 2,15 gr/l alcool pur.
Urmarea imediată constă în generarea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice.
S-a reținut că legătura de cauzalitate rezultă din modul de desfășurare a acțiunii.
Din punct de vedere al laturii subiective, prima instanță a apreciat că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale, și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui (art.19 alin.1 pct.1 lit.b Cod penal).
La individualizarea judiciară a pedepselor și a regimului de executare prima instanță a avut în vedere în vedere criteriile enunțate de art.72 Cod penal.
Elementele ce au fost analizate drept coordonate ale individualizării pedepsei sunt în principal aspectele concrete ale producerii accidentului de circulație, și anume: starea psiho-fizică a inculpatului, culpa în producerea accidentului, dinamica evenimentului și eventualele influențe ale factorilor externi, urmările care s-au produs și care se puteau produce, atitudinea inculpatului la locul accidentului și după producerea evenimentului.
Din procesul verbal de cercetare la fața locului (filele 7-9 dosar UP) s-a reținut că la data producerii evenimentului partea carosabilă era uscată, cerul senin, iar vizibilitatea era bună. Din declarația martorului ocular (filele 47,48 dosar UP, filele 179-180 dosar instanță) reiese că pe str. de la B, la momentul în care inculpatul conducea, erau doar două mașini pe porțiunea respectivă de drum, și anume autoturismul inculpatului și cel condus de martor. Prin urmare,s-a reținut faptul că condițiile de conducere a autoturismului erau ideale, astfel încât nu se poate reține influența unor factori exteriori care să fi favorizat producerea accidentului.
Referitor la starea psiho-fizică a inculpatului relevante, în opinia primei instanțe, sunt constatările medicale efectuate cu ocazia examinării clinice a inculpatului (fila 12 verso dosar UP), rezultatul analizei toxicologice (fila 13 dosar UP) și declarațiile martorilor care l-au văzut pe inculpat la locul accidentului.
Potrivit buletinului de examinare clinică, s-a reținut că inculpatul era congestionat la față (hiperemic), halenă alcoolică prezentă, avea vorbirea dizartrică, comportare dezordonată, confuz, atenția dispersată, judecata incoerentă, concluzionându-se că pare sub influența alcoolului.
În urma analizei toxicologice s-a stabilit că proba recoltată de la inculpat la ora 1855prezenta o concentrație de 2,15 gr/l alcool pur în sânge, iar proba recoltată la ora 1955o concentrație de 2,05 gr/
Martorii care l-au observat direct pe inculpat, și anume, (fila 166) susțin că acesta se afla în stare de ebrietate datorată consumului de alcool.
Din mijloacele de probă enumerate anterior s-a reținut că inculpatul se afla în stare de îmbibație alcoolică, însă nu se poate stabili cu certitudine dacă acesta se afla în stare de ebrietate.
În lipsa unor prevederi legale practica judecătorească și doctrina definesc ebrietatea ca fiind starea de tulburare psihofiziologică produsă sub influența intoxicației alcoolice asupra însușirilor psihofizice ale făptuitorului și rezultă din tulburările psihosenzoriale, caracterizate prin dezorientare, confuzie, alterarea judecății, a memoriei, cât și tulburările neuromusculare, constând în special în tulburări de echilibru și coordonare, deosebit de periculoase pentru siguranța circulației.
Întrucât printre factorii care determină această stare sunt și factori subiectivi (cel mai important fiind toleranța la alcool a subiectului) în lipsa unui diagnostic clinic al stării de ebrietate (chiar dacă legea nu prevede obligativitatea unui astfel de diagnostic pentru dovedirea stării) în cazul de față s-a reținut că nu sunt suficiente informații care să permită stabilirea cu certitudine a stării de ebrietate.
Referitor la vinovăție, din situația de fapt expusă Judecătoria Timișoaraa reținut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, cu particularitatea că modul concret în care a acționat inculpatul relevă o formă a vinovăției care se apropie de pragul superior al culpei, apropiind-o de intenția indirectă. În cazul de față, s-a reținut că victima nu se deplasa pe drumul public ci lucra în parcarea privată a unei societăți, fără a desfășura vreo acțiune care să implice deplasarea pe drumul public. Prin urmare, riscul de a fi implicat într-un accident rutier era foarte scăzut. Inculpatul, deși conștient de gradul de intoxicație alcoolică în care se afla, a ales să conducă autoturismul, a pierdut controlul direcției, a acroșat mai întâi un autocamion staționat, a intrat prin poarta de acces pietonal și i-a lovit cei doi muncitori. Această atitudine a inculpatului s-a apreciat că reflectă o lipsă de preocupare pentru siguranța celor din jur din care se poate trage concluzia că forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul are caracteristici apropiate intenției indirecte.
De asemenea, s-a apreciat că urmările produse sunt grave, raportat la numărul persoanelor afectate (două) și la consecințele asupra stării de sănătate a acestora (infirmitate permanentă în ce privește partea civilă). Urmările care s-ar fi putut produce puteau fi mult mai grave (chiar decesul victimelor), având în vedere faptul că cele două victime, deși au avut foarte puțin timp la dispoziție, au reușit să evite totuși un impact mult mai sever cu autoturismul condus de inculpat, limitând în acest fel consecințele.
În declarațiile date, s-a reținut că inculpatul a susținut că la locul accidentului a încercat să acorde primul ajutor victimelor (fila 49 verso dosar UP, fila 133 dosar instanță) însă a fost oprit de echipajul de poliție ce a sosit la fața locului, care l-a legitimat și l-a condus la spital în vederea recoltării de probe biologice. Martorul infirmă susținerea inculpatului, precizând că el (martorul) a luat cureaua de la partea vătămată și a improvizat un garou pentru a opri sângerarea (fila 179). Faptul că inculpatul nu a acordat victimelor primul ajutor a fost confirmat și de martorul (fila 166) și partea civilă (fila 134).
Referitor la comportamentul inculpatului după producerea accidentului, s-a reținut că în declarația dată în fața instanței (fila 133) acesta a susținut că a încercat să ia legătura cu partea civilă însă aceasta ar fi refuzat orice dialog. În cursul cercetării judecătorești partea civilă a depus la dosar o notificare pe care a adresat-o inculpatului precum și dovada expedierii prin poștă a acestei notificări pe adresa de domiciliu a inculpatului (filele 131,132). Din cuprinsul acestei notificări s-a reținut faptul că partea civilă a propus inculpatului să discute în legătură cu prejudiciul provocat acesteia și modalitatea de reparare. Deși partea civilă a făcut dovada că a inițiat un dialog cu inculpatul, din probele aflate la dosar nu rezultă ca inculpatul să fi răspuns acestei inițiative. Prin urmare, s-a apreciat că preocuparea inculpatului pentru repararea prejudiciului, astfel cum declară acesta, este doar formală.
În procesul de individualizare a pedepsei legea penală (art.72 Cod penal) permite instanței de judecată să aprecieze incidența cauzelor ce atenuează sau agravează răspunderea penală. În cazul de față, s-a considerat că elementele analizate anterior se constituie în circumstanțe agravante judiciare, coordonatele pedepsei pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă urmând să fie modificate în condițiile prevăzute de art.75 alin. ultim Cod penal și art.78 alin.2 Cod penal în sensul sporirii pedepsei la maximul rezultat din aplicarea acestor prevederi (patru ani închisoare).
Reținerea circumstanțelor agravante s-a apreciat că nu poate fi înlăturată în cazul de față de anumite circumstanțe personale ale inculpatului, cum ar fi: lipsa antecedentelor penale (fișa de cazier judiciar a inculpatului - fila 10 dosar instanță), caracterizarea favorabilă de la locul de muncă (fila 202), împrejurarea că inculpatul este tatăl unui copil minor (certificat de naștere - fila 200).
Sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.79 alin.1 din OUG 195/2002 instanța de fond a avut în vedere în principal, sub aspectul individualizării, gradul de îmbibație alcoolică (2,15 gr/l), sens în care va aplica inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Referitor la luarea măsurii de siguranță, s-a reținut că art.115 alin.1 Cod penal "când făptuitorul a săvârșit fapta datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcții, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupații, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcție sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupație".
În speță, s-a apreciat că accidentul de circulație este urmarea lipsei de preocupare (nepăsării) de care a dat dovadă inculpatul față de regulile și cerințele prevăzute de lege pentru conducerea autovehiculelor pe drumurile publice, fiind de natură să nască temerea serioasă că inculpatul va săvârși fapte similare în cazul în care i s-ar îngădui să continue exercitarea acestei ocupații. Pentru aceste motive a interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule, ca măsură de siguranță.
În ceea ce privește acțiunea civilă s-a reținut că partea civilă a formulat pretenții civile după cum urmează (filele 18-22): 350.000 Euro cu titlu de daune morale și materiale; plata unei rente lunare până la încetarea stării de necesitate în cuantum de 677 lei pe lună; plata sumei de 3900 lei anual; plata sumei de 15.100 lei o dată la 4 ani.
Spitalul Clinic Județean de Urgență T s-a constituit parte civilă cu suma de 1258,36 lei actualizată, reprezentând cheltuieli cu tratamentul medical acordat părții civile (filele 52-62).
Spitalul Clinic de Recuperare C-N s-a constituit parte civilă cu suma de 615,74 lei și penalități de întârziere de 0,1 pe zi calculate începând cu prima zi următoare datei externării (10.11.2006) până la achitarea integrală a debitului, reprezentând cheltuieli cu tratamentul medical acordat părții civile (filele 63-65).
Referitor la partea civilă, s-a reținut că în momentul producerii accidentului partea civilă era angajată la societatea comercială Serv din C-N pe postul de electrician începând cu data de 23.05.2006 cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată (fila 183). Potrivit adeverinței eliberate de angajator venitul net lunar de care ar fi beneficiat partea civilă în intervalul de timp cât s-a aflat în concediu medical din cauza accidentului ar fi fost în valoare de 1200 RON, sumă ce cuprinde salarul net (600 lei), diurnă (375 lei), ore suplimentare corespunzătoare unui nr. de 18 zile (190 lei), bonuri de masă (35,5 lei). Din data de 01.08.2007 partea civilă și-a reluat activitatea la aceeași firmă, fiind angajată pe post de tehnician programare, lansare, urmărire a producției, obținând un venit mediu net lunar (calculat pe 3 luni) de aproximativ 950 RON. Rezultă prin urmare o diferență de venituri, determinată de reîncadrarea în muncă corespunzător stării fizice a părții civile, de aproximativ 250 RON, sumă care i se cuvine cu titlu de despăgubire periodică și care va fi plătită lunar începând cu data producerii accidentului (25.10.2006) până la încetarea stării de nevoie.
În cuantumul despăgubirilor materiale cuvenite părții civile, s-a reținut că au fost incluse următoarele sume: 4700 lei reprezentând suma plătită de partea civilă pe parcursul a doi ani pentru îngrijirea gospodăriei pe care o are în localitatea, județul C, gospodărie de care nu s-a mai putut ocupa personal după accident, fiind nevoit să-l plătească pe martorul (fila 165); 600 lei reprezentând sumele achitate de partea civilă martorei pentru masajul de recuperare (fila 181); 490,30 lei reprezentând contravaloarea aparatului hicomat și costul preschimbării permisului de conducere (chitanțe - fila 193); 15.064 lei costul protezei (adeverință - fila 162); 527 lei reprezentând diferența de salarizare de care nu a beneficiat soția părții civile pentru intervalul de timp cât și-a luat concediu pentru a-și putea îngriji soțul (fila 130).
Deși la dosar s-au depus certificatele privind concediile medicale acordate părții civile, s-a considerat că nu s-au depus dovezi din care să rezulte plata și cuantumul tratamentului balnear la, cheltuielile cu deplasarea la spital, cu medicația și alimentația specială. Costul tratamentului medical (inclusiv medicație și alimentația acordată în spital) au fost asigurate de unitățile spitalicești care s-au constituit parte civilă pentru aceste cheltuieli suportate din bugetul asigurărilor de sănătate.
Chiar dacă i s-a recomandat părții civile să se recupereze și prin tratament în stațiuni balneare, prima instanță a apreciat că nu i se pot acorda anticipat, cu titlu de despăgubiri, sume de bani ce ar constitui contravaloarea unor tratamente viitoare, prejudiciul într-o atare ipoteză neavând caracter cert. Aceeași justificare s-a aplicat și pentru suma de 15.100 lei ce ar urma să fie plătită o dată la 4 ani și care reprezintă contravaloarea protezei pentru coapsă, întrucât intervalul de timp în raport de care se estimează că va fi necesară schimbarea integrală a protezei face ca prejudiciul să nu mai fie previzibil.
S-a reținut că la data accidentului partea civilă deținea un autoturism marca producție 1987 (declarația părții civile - fila 135). După producerea accidentului partea civilă și-a achiziționat o mașină nouă în valoare de 39.398 RON (factură fila 195) la care a adaptat un sistem hicomat. Între vătămarea suferită de partea civilă și achiziționarea unui autoturism nou, chiar dacă are adaptat un sistem special de ambreiaj care permite acționarea manuală, nu există o legătură de cauzalitate astfel încât să justifice obligarea inculpatului la plata valorii autoturismului, ci ar constitui doar o îmbogățire fără justă cauză a victimei.
Sub aspectul daunelor morale s-a reținut în primul rând că sumele ce pot fi acordate nu reprezintă echivalentul prejudiciului nepatrimonial, pentru simplul considerent că un astfel de prejudiciu nu poate fi cuantificat pecuniar. În aceste condiții victima poate primi sume de bani care reprezintă însă compensații pentru suferința provocată. Întrucât nu există criterii legale de apreciere a cuantumului unor astfel de compensații, s-au avea în vedere în cazul de față: gravitatea vătămării, recuperarea totală sau parțială a stării de sănătate, situația socială a victimei.
S-a reținut că în urma accidentului partea civilă a suferit o amputație a treimii inferioare a coapsei stângi (infirmitate permanentă) ceea ce a presupus intervenții chirurgicale și internări repetate în spital, recuperare îndelungată, adaptare la utilizarea unei proteze, circumstanțe care în mod cert i-au provocat suferințe fizice și psihice intense și îndelungate. Din punct de vedere social partea civilă este o persoană activă, care lucra atât la momentul producerii accidentului cât și în prezent, are familie, fiind prin urmare integrat în societate.
În acest context instanța de fond a apreciat că suma de 30.000 Euro reprezintă o compensație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul și partea civilă.
În motivarea apelului formulat, inculpatul a arătat că nu contestă starea de fapt reținută de instanță dar susține că a recunoscut faptele, a fost sincer, nu a încercat să se disculpe, arătând în declarația sa percepția pe care a avut-o cu privire la accident.
S-a susținut că instanța a reținut doar circumstanțe agravante în procesul individualizării, nu s-a avut în vedere comportamentul său anterior săvârșirii faptelor și nici conduita sa pe timpul cercetării penale și judecătorești.
În ceea ce privește latura penală, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse spre minimul special cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sau sub supraveghere, individualizându-se astfel executarea pedepsei, va putea achita și obligațiile pecuniare către partea civilă, pronunțarea unei astfel de condamnări va constitui un avertisment sever.
Referitor la pretențiile civile, inculpatul a opinat că suma de 30.000 Eur este exagerată.
La rândul său, partea civilă a arătat în apelul său că prin accidentul suferit i s-a adus o atingere gravă dreptului la integritate fizică, la sănătate și dreptul de a duce o viață normală.
S-a susținut că sentința este nelegală deoarece prima instanță a făcut o apreciere eronată cu privire la probele administrate sub aspectul acțiunii civile arătând că s-au depus la dosar certificatele medicale ale părții civile și dovezi privind costul tratamentului balnear, a dovedit cu martori împrejurarea că a plătit 30 de lei pe ședință pentru masaj, timp de 3 luni și că a realizat venituri de aproximativ 200 lei pe lună pentru activități în afara programului de lucru, iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate aceste petite. Menționează că s-au acordat daune morale în cuantum redus raportat suferințele sale fizice intense și îndelungate, iar cheltuielile judiciare au fost dovedite și nu au fost acordate în totalitate.
Prin decizia penală nr. 96/A din 25.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, În baza art. 379 pct 1 lit b C.P.P. a fost respins apelul declarat de partea civilă VINUT împotriva sentințe penale nr. 2879/19.11.2008 a Judecătoriei Timișoara pronunțata in dosar -
În baza art. 379 pct 2 lit a C.P.P. a fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentințe penale nr. 2879/19.11.2008 a Judecătoriei Timișoara pronunțata in dosar -.
A fost desființată sentința apelata si rejudecând pe fond:
În baza art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal, a fost condamnat inculpatul, născut la data de 06.11.1973 la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în formă agravată.
În baza art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002, rep. cu aplicarea art. 13.Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unu autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
În baza art. 33 lit. b Cp. coroborat cu art. 34 lit. b Cp. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de: - 3 (trei) ani închisoare
În temeiul art 861Cod Penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioada de 6 ani, termen stabilit in condițiile art 862
Cod PenalÎn temeiul art 863alin.1 pe Cod Penal durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor masuri:
-să se prezinte la date stabilite la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de aceasta instituție.
-să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință sau orice deplasare care depașește 8 zile precum si întoarcerea.
- sa comunice si sa justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș schimbarea locului de muncă.
-Sa comunice orice informații de natura a putea fi controlate mijloace de existenta.
În temeiul art 863alin.3 lit. e pe Cod Penal durata termenului de încercare inculpatul este obligat să nu conducă nici un autovehicul
În temeiul art 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art 864.Cod Penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere in cazul săvârșirii unei noi infracțiuni in interiorul termenului de încercare sau daca nu îndeplinește cu rea credință masurile de supraveghere și obligațiile stabilite.
În baza art 71 alin 5 cod penal pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat si executare pedepsei accesorii.
A fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 115 alin. 1.
Cod PenalS-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
In temeiul art.192 alin. 2.pr.pen. a fost obligată partea civilă apelantă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat și în baza 192 alin 3.C.P.P. restul cheltuielilor judiciare din apel rămânând in sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie penală, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
În ceea ce privește pedeapsa aplicată de prima instanță cu privire la cuantumul pedepsei pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, s-a constatat că aceasta este nelegală.
Astfel pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea prev de art.184 alin.2,4 Cod penal de la 6 luni la 3 ani, prima instanța aplicând o pedeapsă nelegală, respectiv 4 ani închisoare.
S-a reținut că instanța de fond a reținut în condițiile art. 75 alin. final pen, existența unor circumstanțe agravante dând eficiență acestora potrivit art. 78 alin. 1.pen. însă tribunalul a reținut, pe de o parte că potrivit dispozițiilor art. 79.pen, reținerea circumstanțelor agravante sau atenuante după caz trebuie arătate în hotărâre. Prin arătarea acestora se înțelege în mod cert indicarea circumstanțelor reținute atât în considerente cât și în dispozitivul hotărârii.
S-a reținut că art. 79.pen. se coroborează cu art. 343 alin 2.pr.pen, art. 309 și 357.pr.pen. Astfel, instanța deliberează cu privire la existența faptei și a vinovăției făptuitorului, stabilirea pedepsei, rezultatul consemnându-se într-o minută potrivit art. 309.pr.pen și care face parte din conținutul hotărârii. S-a apreciat că reținerea tuturor dispozițiilor legale care au condus la aplicarea unei pedepse în dispozitivul hotărârii este obligatorie, în caz contrar, instanța de apel neavând posibilitatea de a stabili legalitatea incriminării și dacă pedeapsa aplicată se încadrează sau nu în limitele speciale prevăzute de lege.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că sub aspectul individualizării pedepsei potrivit art. 72, reținerea circumstanțelor agravante nu este întemeiată. Astfel, s-a considerat că consecințele faptei săvârșite de inculpat, nr. mare de îngrijiri medicale ale victimei, gradul mare de alcoolemie constituie criterii de individualizare a pedepsei între limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor și nu criterii de agravare a pedepsei.
Raportat la desfășurarea procesului penal, s-a apreciat de către instanța de apel faptul că inculpatul a avut o atitudine parțial sinceră, s-a prezentat în instanță, aspect care conduce la concluzionarea împrejurării că inculpatul a conștientizat consecințele faptelor sale, este de acord să plătească despăgubiri, astfel cum sunt stabilite de instanță.
Față de considerentele expuse, Tribunalul Timișa admis apelul inculpatului cu privire la cuantumul pedepsei privind infracțiunea de vătămare corporală, considerând că prima instanță aplicând o pedeapsă nelegală raportat la limitele prevăzute de lege și neimpunându-se aplicarea circumstanțelor judiciare agravante.
Cu toate acestea, consecințele negative ale faptei, numărul victimelor, rezultatul socialmente periculos constând în producerea unei infirmități părții civile, s-a apreciat că impun aplicarea unei pedepse spre maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4.pen, respectiv 3 ani închisoare.
Ținând seama timpul scurs de la comiterea faptei, de pericolul social concret al faptei, de persoana infractorului, prezența inculpatului în fața instanței și conștientizarea faptei săvârșite, instanța de apel a apreciat că scopul acestei pedepse și reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, condamnarea putând constitui un avertisment. Astfel, în temeiul art.861pen. Tribunalul Timișa dispus suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 6 ani stabilit conform art.862pen. considerând ca îndeplinite condițiile legale prevăzute de textul de lege, inculpatul nefiind condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, iar pedeapsa aplicată pentru infracțiune fiind sub 4 ani închisoare. În temeiul art.863pen. pe durata termenului de încercare, instanța a stabilit următoarele măsuri de supraveghere a inculpatului: să se prezinte la date stabilite la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele fixate de aceasta instituție, să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință sau orice deplasare care depășește 8 zile precum si întoarcerea, sa comunice si sa justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș schimbarea locului de muncă.
. De asemenea, în temeiul art.863al.3 pen. care lasă la aprecierea instanței impunerea unor obligații specifice, tribunalul a obligat inculpatul la respectarea următoarei obligații: să nu conducă nici un autovehicul.
Suspendând condiționat sub supraveghere executarea pedepsei principale, instanța de apel a dispus în temeiul art. 1 al.5 pen. suspendarea și a pedepsei accesorie pe durata suspendării condiționate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiționate sub supraveghere a executării pedepsei, conform art.864rap. la art.83 și art.84 pen. respectiv comiterea unei infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare și pentru care se dispune condamnarea definitivă chiar după expirarea acestui termen sau neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care se face dovada imposibilității îndeplinirii acestei obligații.
În conformitate cu dispozițiile art.115 Cod Penal, când făptuitorul a săvârșit fapta datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcții, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupații, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcție sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupație.
Însă, la luarea acestei măsuri de siguranță, s-a considerat că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 111 din Codul penal, potrivit cărora, măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol social.
În vederea aplicării măsurii de siguranță,s-a reținut că instanțele au obligația de a administra probe asupra incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu, dacă inculpatul în mod repetat a condus autovehiculul după ce a consumat băuturi alcoolice și, coroborând toate aceste date, să stabilească în ce măsură există un pericol al repetării comportamentului antisocial pentru a se impune această măsură.
Or, în speță, în afara stării de fapt reținută,s-a apreciat că nu există nici o altă dovadă că inculpatul în mod repetat a consumat băuturi alcoolice, motiv pentru care măsura este nelegală și netemeinică.
Potrivit art. 97 alin. 5 și art. 114 lit. b din OUG 195/2002 poliția rutieră dispune anularea permisului de conducere în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.79 alin. 1. inculpatul poate obține un nou permis de conducere prin examen după trecerea unui an de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost condamnat cu suspendare sau 6 luni după executarea unei pedepse cu închisoare, această perioadă fiind apreciată de tribunal ca fiind suficientă pentru ca inculpatul să conștientizeze pericolul faptei sale.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, s-a reținut de către tribunal că literatura și practica judiciară a statuat că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. Astfel cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de părțile vătămate în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-au fost afectate situația familială, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.
Raportat la aceste criterii, tribunalul a apreciat că daunele morale nu se impun a fi reduse, prima instanță apreciind în mod corect cuantumul rezonabil care să satisfacă prejudiciul moral suferit de partea vătămată.
Referitor la acordarea daunelor materiale, s-a reținut că prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, sens în care a obligat inculpatul alături de asiguratorul BCR ASIGURĂRI (asiguratorul urmând să execute obligația de plată în limita plafonului stabilit prin lege pentru anul 2006) să plătească părții civile următoarele sume de bani: 250 lei lunar începând cu data de 25.10.2006 și până la încetarea stării de nevoie; 21.382 lei daune materiale; 30.000 Euro în echivalent lei la cursul practicat de BNR la data plății, cu titlu de daune morale
Astfel, s-a reținut că partea civilă arată că în mod greșit, prima instanță a respins pretențiile sale privind suma de 2100 lei pentru plata maseurului pe timp de 3 luni. Din probele administrate, Tribunalul Timișa reținut că martora a prestat pentru partea civilă servicii constând în masaj de recuperare dar a solicitat doar transportul în cuantum de 600 de lei, sumă care a fost inclusă de prima instanță în cuantumul despăgubirilor. Cu privire la suma de 2100 de lei s-a apreciat în mod corect că pretențiile nu sunt dovedite de vreme ce rezultă doar din declarația părții civile precum și a martorei care cunoaște tot de la partea civilă. Probatoriul în ce privește pretențiile civile constând în daune materiale este supus rigorilor prevăzute de legea civilă, în cauză aceste pretenții fiind nedovedite.
S-a considerat că prima instanță a reținut în mod corect că nu s-au depus dovezi din care să rezulte plata și cuantumul tratamentului balnear la, cheltuielile cu deplasarea la spital, cu medicația și alimentația specială. Costul tratamentului medical (inclusiv medicație și alimentația acordată în spital) au fost asigurate de unitățile spitalicești care s-au constituit parte civilă pentru aceste cheltuieli suportate din bugetul asigurărilor de sănătate.
În ceea ce privește suma de 200 lei/lunar solicitată de partea civilă pentru prestarea de servicii după orele de program, s-a constatat de către instanța de apel că din probele administrate nu rezultă că partea civilă deținea autorizație pentru prestarea acestor activități. Prin urmare, s-a apreciat că nu pot fi acordate despăgubiri pentru munca efectuată în afara cadrului legal, parte civilă nu a dovedit că s-a înregistrat ca plătitor de impozit pe venit pentru aceste sume și nici nu a depus la dosar autorizație eliberată de organele competente în copul practicării acestei meserii.
În ceea ce privește prejudiciul moral, așa cum tribunalul a reținut și la punctul 4, raportat la criteriile reținute și de partea civilă prin motivele de apel formulate, tribunalul a apreciat că daunele morale nu se impun a fi majorate, prima instanță apreciind în mod corect cuantumul rezonabil care să satisfacă prejudiciul moral suferit de partea vătămată.
Cu privire la cheltuielile judiciare, s-a reținut că prima instanță a obligat inculpatul să-i plătească părții civile suma de 1098 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, respingând în rest cererea ca nedovedită. Din cuantumul cheltuielilor judiciare, prima instanță nu a acordat cuantumul onorariului de avocat. Tribunalul a reținut ca partea civilă nu a depus la dosar chitanța privind onorariul de avocat în original sau copie conform cu originalul, astfel încât s-a apreciat că în mod corect prima instanță a apreciat că sunt nedovedite.
Împotriva deciziei penale nr. 96/A din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat recurs inculpatul și partea civilă .
În motivarea recursului declarat de partea civilă se solicită casarea deciziei penale nr. 96/A din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, precum și casarea sentinței penale nr. 2879/19.11.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara sub aspectul despăgubirilor materiale și daunelor morale și rejudecând cauza sub aspectul laturii civile, să se admită acțiunea civilă așa cum a fost formulată prin constituirea de parte civilă formulată. S-a arătat că, deși instanța a apreciat că pentru a proba existența și cuantumul despăgubirilor materiale solicitate, reprezentând contravaloarea tratamentului balnear, deplasările la spital și alimentația specială folosită, trebuiau depuse înscrisuri doveditoare, cheltuielile amintite au fost dovedite prin administrarea probei testimoniale în fața instanței de fond. De asemenea, în urma accidentului provocat din culpa exclusivă a inculpatului, părții civile i-a fost amputată treimea inferioară a coapsei membrului inferior stâng, fiind nevoit să folosească o proteză ortopedică, proteză care va trebui înlocuită o dată la 4 ani, prejudiciul ce îi va fi cauzat în acest sens fiind unul cert, care se va produce cu siguranță. Cu privire la suma de 30.000 euro sau echivalentul în lei cu titlu de daune morale acordată de instanță, precizează că această sumă nu poate compensa efectele devastatoare pe care le-a avut asupra sa și a familiei sale accidentul cauzat din culpa exclusivă a inculpatului Mai arată că suferința morală este cu atât mai mare cu cât prin pierderea capacității de muncă i-a fost limitată posibilitatea de a-și câștiga existența, iar starea sa fizică este ireversibilă, cauzându-i-se totodată și un prejudiciu estetic, precum și un prejudiciu de agrement.
În motivarea recursului declarat de inculpat se solicită casarea hotărârilor atacate și rejudecând cauza, să se facă o reevaluare a circumstanțelor personale care să fie valorificate în interesul reducerii pedepsei și ținându-se cont de persoana și conduita sa până la momentul comiterii infracțiunilor, să se pronunțe o pedeapsă care să tindă spre minimul special prevăzut de lege, pentru a se putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei. Mai arată că deși în mod corect instanța de apel a admis că prima instanță a aplicat o pedeapsă nelegală, aceasta a omis faptul că Secțiile Unite ale prin Decizia nr. 1/2007 pronunțată în recursul în interesul legii ce forma obiectul dosarului nr. 17/2006 a statuat faptul că faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală și de ucidere din culpă cu această ocazie a unei persoane, constituie o singură infracțiune complexă de ucidere din culpă, în care este absorbită infracțiunea prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG nr.195/2002, astfel încât instanța în cauza de față, nu trebuie să rețină ambele infracțiuni în concurs real.
În privința laturii civile, consideră că cele două instanțe au reținut și acordat corect părții civile daunele materiale, însă daunele morale au fost acordate într-un cuantum exagerat și necontestându-le în întregime, solicită o reevaluare a sumei care să fie acordată raportat la realitatea zilei.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale pronunțate, din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu potrivit art.385 ind 6.p Cod Penal, instanța de recurs apreciază că recursul declarat de inculpat este neîntemeiat în timp ce recursul declarat de către partea civilă este întemeiat în privința modalității de soluționare a laturii civile a cauzei pentru considerentele ce vor fi prezentate.
Starea de fapt reținută de către prima instanță și confirmată de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate și din care reiese că la data de 25.10.2006 inculpatul circula cu autoturismul dinspre Calea spre str. demetriade și încercând să evite o mașină care ieșea din parcare a tras de volan brusc stânga apoi dreapta pentru a se redresa, apoi din nou stânga pentru a nu lovi mașinile parcate pe partea dreaptă a șoselei, iar urmare acestor manevre a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit în partea din dreapta față un camion cu nr. de înmatriculare - și a intrat în incinta SC Romania lovind poarta și autoutilitara cu nr. - și pe cei doi muncitori care reparau poarta de acces în societate, respectiv partea vătămată și. În urma acroșării de către autoturismul condus de inculpat, partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 25 de zile îngrijiri medicale, dar i s-a amputat piciorul în treimea inferioară a coapsei stângi așa cum rezultă din raportul medico legal, iar a suferit leziuni vindecabile în 8 - 9 zile de îngrijiri medicale. Buletinul de analiză toxicologică a concluzionat că la momentul incidentului inculpatul a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 2,15 gr la mie.
Cu ocazia audierii de către instanța de fond - fila 133, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, dar a explicat mecanismul producerii accidentului prin apariția bruscă a unui autovehicul care a ieșit brusc din parcare și pe care a intenționat să îl evite, efectuând manevrele de virare succesive, dar această apărare nu se coroborează cu declarația martorului ocular, care a făcut vorbire despre modalitatea în care rula pe drumurile publice autoturismul condus de inculpat, respectiv în mod haotic, același martor vorbind și despre atitudinea inculpatului, care mirosea puternic a alcool, vorbea greoi și se clătina pe picioare. Și celelalte probe administrate în cauză conduc în mod indubitabil la vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitarea inculpatului în fața instanței de recurs privind reținerea infracțiunii complexe prev. de art. 178 alin.3 p nu sunt aplicabile în speță, cât timp recursul în interesul legii nr. 1 din 15.01.2007 invocat ca temei al schimbării de încadrare juridică, se referă la acțiunea de ucidere din culpă, ori în prezenta cauză ceea ce se reține în sarcina inculpatului este vătămarea corporală adusă părții vătămate.
În privința cuantumului pedepsei aplicată de către instanța de apel și a modalității de individualizare a acesteia, instanța de recurs apreciază că este incident motivul de casare prev.de art. 385 ind. 9 pct. 14.p Cod Penal, instanța de apel făcând o greșită evaluare a criteriilor generale de individualizare a pedepselor prev.de art 72.Cod Penal Potrivit acestui articol la aplicarea pedepsei urmează a se avea în vedere gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. În mod greșit instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 75 alin.ultim p referitor la posibilitatea acordată instanței de judecată de a reține ca circumstanțe agravante și alte împrejurări care imprimă faptei un caracter grav, câtă vreme din ansamblul probator administrat în cauză reiese că reținerea unor asemenea stări de agravare se impune. Pe de o parte, cu privire la starea psiho-fizică a inculpatului în momentul comiterii faptei sunt relevante constatările medicale efectuate cu ocazia examinării clinice și care au stabilit că acesta era congestionat la față, avea vorbire dizartrică, comportare dezordonată, judecată incoerentă, urmare a concentrației de alcool în sânge de 2,15 gr %
Pe de altă parte, circumstanțele concrete de producere a accidentului duc la concluzia că din moment ce partea vătămată nu se deplasa pe drum public ci desfășura activități în parcarea privată a unei societăți, fără a desfășura vreo acțiune care să necesite prezența ei pe drumul public, riscul producerii unui eveniment nefericit era scăzut. Inculpatul deși era conștient de cantitatea de alcool consumată și efectele acesteia asupra organismului s-a urcat la volanul autoturismului, consecințele fiind grave pentru partea vătămată. În stabilirea profilului psihologic al inculpatului este de menționat și atitudinea avută de acesta față de partea vătămată, care a fost nevoită să îi comunice prin notificare adresa la care domiciliază în unei cooperări între cei doi, lucru care nu s-a întâmplat, preocuparea inculpatului pentru recuperarea prejudiciului fiind inexistentă. Prin urmare, scopul pedepsei așa cum este acesta definitiv de art 52.p nu poate fi atins decât prin executarea pedepsei în regim de detenție, modalitate care este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi asemenea fapte.
De aceea, în temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1, lit. b C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 96/A/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În baza art. 38515alin. 1, pct. 2 lit. d C.P.P. va admite recursul declarat de partea civilă împotriva aceleiași decizii penale.
Va casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 2879/19.XI.2008 - sentința penală numai în latura civilă, privind despăgubirile morale și rejudecând cauza, în latura penală, va menține ca temeinică și legală sentința penală nr. 2879/19.XI.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
În privința laturii civile a cauzei, instanța de recurs apreciază că cererea părții vătămate de majorare a cuantumului daunelor materiale este nejustificată, câtă vreme probele administrate nu au dovedit costul cheltuielilor efectuate. Este adevărat că unul din principiile ce guvernează răspunderea civilă delictuală este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat ce se cuantifică în prejudiciul suferit și beneficiul nerealizat, dar partea vătămată nu a făcut dovada cu probe concrete că obținea venituri suplimentare înafara orelor de serviciu, la dosar neexistând autorizația privind practicarea liberă a profesiei sau dovada plătii impozitelor acordate statului.
Partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului la plata periodică a sumei reprezentând contravaloarea protezei ortopedice ce urmează a fi înlocuită la 4 ani, dar instanța de recurs reține că certitudinea prejudiciului presupune siguranța că aceasta are o valoare cuantificabilă în viitor care să permită la momentul prezent estimarea acestuia. Chiar partea vătămată în concluziile depuse, vorbește despre posibilitatea reparării protezei prin care i-a fost amputată treimea inferioară a coapsei membrului stâng, s-au despre schimbarea acesteia, astfel încât instanța de recurs nu are suficiente elemente pentru a aprecia dacă este nevoie de achiziționarea unei noi proteze sau de repararea celei avute, costurile celor două operațiuni fiind evident diferite. De aceea, nu se justifică în acest moment acordarea sumei reprezentând contravaloarea protezei așa cum este solicitată.
In privința cuantumului daunelor morale, instanța de recurs apreciază că suma acordată de către prima instanță și confirmată de instanța de apel este insuficientă, pentru compensarea suferințelor fizice și morale a părții vătămate.
În urma evenimentului rutier, părții civile i-a fost amputată treimea inferioară a coapsei membrului inferior stâng suferind totodată operație la membrul inferior drept. Aceste intervenții chirurgicale au fost urmate de lungi perioade de internare fiind supus la tratament medical permanent. Au urmat apoi, alte intervale de timp necesare pentru recuperare ce au implicat deplasarea în stațiuni ce oferă un tratament specific. Suferința cauzată a fost una cumplită, prelungindu-se până în prezent. În urma accidentului cauzat de către inculpat, partea civilă a fost practic mutilată, lipsită de o parte a corpului, esențială pentru a-și desfășura activitatea și a-și putea întreține familia. psihică suferită a fost deosebit de intensă, văzându-se practic pus în situația de a fi o pentru alții, o persoană nefolositoare, dintr-un om activ care muncea suplimentar pentru un trai mai bun, aceasta în condițiile în care în sarcina sa nu se poate reține nici cea mai mică culpă, deoarece lucram cu colegul său într-o curte interioară și nu pe partea carosabilă. fizică a însemnat și o mutilare morală, starea de depresie creată în urma pierderii unei părți a corpului fiind deosebit de acută și prelungindu-se până în prezent.
Daunele morale acordate trebuie să cuantifice în primul rând prețul durerii suferite fiind vorba despre suferința fizică, precum și despre trauma morală. Dacă suferința fizică pe care o implică amputarea unei părți a corpului este de neimaginat, poate fi dedus șocul suferit de o persoană care se vede lipsit de un membru inferior și este operat la celălalt. Incertitudinea creată, posibilitatea de a-i fi amputat și celălalt picior, au lăsat urme adânci și ireversibile asupra psihicului părții civile. Suferința morală a fost cu atât mai mare deoarece prin pierderea capacității de muncă a fost limitat la posibilitatea de a-și desfășura activitatea în calitate de electrician, meserie ce presupune anumite abilități fizice pentru efectuarea operațiunilor în mod corespunzător. Starea sa fizică actuală, ireversibilă, îi permite desfășurarea unui număr limitat de activități, sentimentul creat fiind unul de frustrare, de inutilitate. cauzată a avut o influență majoră asupra vieții sale personale, fiind nevoit să conducă o mașină special adaptată și să fie ajutat la activități obișnuite pentru orice persoană normală.
I-a fost cauzat de asemenea, un prejudiciu estetic, fiind lipsit de o parte a corpului pentru tot restul vieții.
De asemenea, trebuie avut în vedere prejudiciul de agrement ce i-a fost cauzat, prin amputarea unei părți a piciorului stând fiind practic pus în imposibilitatea de a se bucura de plăcerile unei vieți normale, nemaiputând practica niciodată un sport, neputând face drumeții în locuri mai puțin accesibile și neputând practica înotul.
Prin urmare, se va dispune majorarea de la suma de 30.000 (treizecimii) euro sau echivalentul în lei la data plății a acestei sume, la suma de 50.000 (cincizecimii) euro, sau echivalentul în lei al acesteia la data plății, cu titlu de despăgubiri morale, sumă la plata căreia îl va obliga pe inculpat alături de asigurătorul Societatea Comercială " Asigurări". - asigurătorul în limita contractului de asigurare, către partea civilă.
Se vor menține nemodificate celelalte dispoziții ale hotărârilor penale casate.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de partea civilă, vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul prevederilor art. 193.proc.pen. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 1819,54 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă, din care suma de 1500 lei, onorariu avocat în apel, iar suma de 319,54 lei, reprezentând contravaloarea carburantului consumat pentru deplasarea părții civile cu autoturismul de la domiciliu său, la instanță.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. va fi obligat inculpatul-recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1, lit. b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 96/A/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În baza art. 38515alin. 1, pct. 2 lit. d C.P.P. admite recursul declarat de partea civilă împotriva aceleiași decizii penale.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 2879/19.XI.2008 - sentința penală numai în latura civilă, privind despăgubirile morale și rejudecând cauza, în latura penală, menține ca temeinică și legală sentința penală nr. 2879/19.XI.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
Majorează de la suma de 30.000 (treizecimii) euro sau echivalentul în lei la data plății a acestei sume, la suma de 50.000 (cincizecimii) euro, sau echivalentul în lei al acesteia la data plății, cu titlu de despăgubiri morale, sumă la plata căreia îl obligă pe inculpat alături de asigurătorul Societatea Comercială " Asigurări". - asigurătorul în limita contractului de asigurare, către partea civilă.
Menține nemodificate celelalte dispoziții ale hotărârilor penale casate.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de partea civilă, rămân în sarcina statului.
În temeiul prevederilor art. 193.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1819,54 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă, din care suma de 1500 lei, onorariu avocat în apel, iar suma de 319,54 lei, reprezentând contravaloarea carburantului consumat pentru deplasarea părții civile cu autoturismul de la domiciliu său, la instanță.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.19.06.2009
Tehnored. 22.06.2009
Primă instanță: jud. - Judecătoria Timișoara
Instanța de apel: jud., - Tribunalul Timiș
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Anca Nacu, Ion
