Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 667/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 3: Aurel Dublea
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 667
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea cauzei recursului declarat de partea civilă () împotriva deciziei penale nr. 340/16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect infracțiunea de înșelăciune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru inculpata intimată și partea civilă recurentă ( ).
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiere, după care:
Partea civilă recurentă depune la dosar motivele de recurs formulate în scris.
Interpelate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Partea civilă ( ) solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și majorarea cuantumului despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligată inculpata. Precizează că după decesul mamei, inculpata, care este sa, inițial a vrut să o dea spre adopție, apoi a internat o într un centru de plasament și a vândut apartamentul cu un preț mult mai mare decât cel trecut în contract. Din banii primiți pe apartament inculpata și-a construit o și a depus mică parte într un cont, pentru că așa i - au cerut cei de la Protecția copilului.
Av., pentru inculpata intimată, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțate de Tribunalul Iași.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului declarat de partea civilă și de modificare a deciziei atacate, în latură civilă. Instanța a sancționat corect, în latură penală, fapta inculpatei care a înlăturat de la succesiune o persoană minoră, dar ar fi just ca inculpata să suporte și patrimonial și să fie obligată la plata unei compensații materiale față de trauma suferită de partea civilă.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării:
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr. 3669 din 27 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Iașis -a dispus condamnarea inculpatei, fiica lui și, născută la data de 04.01.1961 în mun. I, domiciliată în municipiul I,-, județul I, CNP -, cetățenie română, studii 8 clase, casnică, căsătorită, fără antecedente penale, la pedepsele de:
- 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "fals în declarații", prev. și ped. de art. 292 Cod penal;
-2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune", prev. și ped. de art. 215 alin, 1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c raportat la art. 76 lit. c Cod penal;
-6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "participație improprie la fals intelectual", prev. și ped. de art. 31 Cod penal raportat la art. 289 Cod penal.
În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit cele trei pedepse aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea rezultantă de2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani calculat conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 Cod penal, privitor la revocarea suspendării condiționate în cazul comiterii unei noi fapte prevăzute de legea penală.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, ce a fost suspendată pe aceeași durată ca pedeapsa principală, în conformitate cu art. 71 alin. 5 Cod penal.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 cod civil inculpata a fost obligată să plătească părții civile ). ) -, domiciliată în mun. I,-, -. 10,. 44, jud. I, suma de 2935 de lei cu titlu de daune materiale, actualizată cu dobânda de referință a BNR începând cu data de 23.04.2003 și până la data plății.
În baza art. 348 Cod procedură penală s-a dispus desființarea integrală a declarației inculpatei date în fața Notarului Public din 23.04.2003 în dosarul nr. 106 precum și a Certificatului de Moștenitor nr. 84 din 23.04.2003 întocmit de către Notarul Public.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, pe baza probatoriului administrat în cauză, reținut următoarea situație de fapt:
Mama inculpatei,a fost căsătorită cu între anii 1960-1963, după cum rezultă din xerocopia certificatului de căsătorie(dosar urm. penală, 83) din această relație rezultând copilul ). ), inculpată în cauza de față. Părinții inculpatei s-au despărțit în anul 1963, inculpata fiind încredințată spre creștere și educare mamei sale.
Partea vătămată, a fost adoptată cu efecte depline de către imediat după naștere, aspect care rezultă din xerocopia certificatului de naștere al acesteia (dosar urm. penală, f 18) unde, la rubrica "mamă" este trecută numita.
Din cuprinsul certificatului de deces al numitei (xerocopie, dosar urm. penală, 84) și al extrasului de deces (dosar urm. penală, 19), rezultă că aceasta a decedat în data de 19.03.2003. Din declarațiile martorei (dosar instanță, fila 69), coroborate cu susținerile inculpatei (dosar urm. penală, dosar instanță 54) și ale părții vătămate (dosar instanță, fila 55) sub acest aspect, precum și hotărârea comisiei din cadrul DGASPC I, după decesul numitei, partea vătămată a fost încredințată inculpatei până în cursul lunii februarie 2004, când față de minora a fost luată măsura plasamentului la un asistent maternal iar, ulterior, s-a instituit plasamentul la Centrul de Plasament "Sf. " din mun.
În data de 03.04.2003, inculpata a început să facă demersuri pentru vânzarea apartamentului ce aparținuse defunctei. Aceste operațiuni nu au fost făcute cu consultarea și cunoștința părții vătămate, pe atunci în vârstă de 13 ani, după cum rezultă și din declarațiile inculpatei (dosar instanță, f 54) care a considerat că față de vârsta fragedă a minorei, nu se impunea să i se solicite acordul pentru a perfecta tranzacția propusă. Din declarațiile părții vătămate - (dosar urm. penală, f 13-14, dosar instanță, f 55), coroborate cu susținerile martorei (dosar urm. penală, f 76, dosar instanță, f 69), rezultă că minora nu a avut cunoștință de negocierile întreprinse de către inculpată în vederea vânzării apartamentului ce aparținuse mamei lor. Chiar dacă, după cum afirmă martorii - și în declarațiile date în fața instanței, aceste demersuri nu au fost ținute secrete față de partea vătămată, totuși, având în vedere că la data respectivă aceasta era în vârstă de doar 13 ani, precum și contrarietatea de interese dintre partea vătămată și reclamantă asupra moștenirii, instanța consideră că minora - nu era în măsură să-și valorifice singură interesele patrimoniale cu privire la moștenirea mamei sale.
În vederea vânzării apartamentului inculpata s-a deplasat la Consiliul Local I, declarând verbal în fața autorităților funcționarilor publici că este unica moștenitoare a mamei sale, defuncta, în scopul de a obține anexa I, necesară pentru eliberarea certificatului de moștenitor, deși cunoștea cu siguranță situația juridică a minorei. În temeiul acestei declarații, inculpatei i-a fost eliberată Anexa 1, având nr. 901/03.04.2003.
Din cuprinsul adresei 32540/03.04.2006, eliberată de către Serviciul de Stare Civilă rezultă că anexa 1 se eliberează la cerere în baza certificatului original de deces, a declarației verbale (privind pe ceilalți moștenitori și bunurile moștenite), a actului de identitate al solicitantului și al unei taxe. Datele de identificare ale solicitantului sunt înscrise pe spatele formularului, în colțul din dreapta sus (, f 92), iar din cuprinsul acestor mențiuni rezultă că solicitant a fost chiar inculpata.
După obținerea actului sus-menționat, respectiv în data de 23.04.2004, inculpata a declarat în scris în fața notarului public din cadrul Biroului Notarial " " că este unica moștenitoare a defunctei, obținând astfel certificatul de moștenitor nr. 84 din 23.04.2003, după cum rezultă din declarațiile inculpatei din cursul urmăririi penale (dosar urm. penală, f 119-124) coroborate cu mențiunile înscrise în declarația dată în fața notarului (dosar urm. penală, f.96).
În fața notarului s-a prezentat și martorul -, care, necunoscând că defuncta adoptase pe minora -, (declarație martor - (dosar urm. penală, filele 86-88, dosar instanță, f 68), declarație inculpată (dosar urm. penală, 119-124), a declarat în scris că inculpata este unica moștenitoare a mamei sale.
Procedând în asemenea manieră, inculpata a obținut certificatul de moștenitor nr. 84 din 23.04.2003 (dosar urm. penală. f 97) și, în baza acestuia a vândut apartamentul din masa succesorală martorului, după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1883/23.04.2003 (dosar urm. penală, 108-109). Prețul vânzării, astfel cum a fost stipulat în contract, a fost de 21.000 de lei.
Din declarațiile martorului (dosar urm. penală f 77, dosar instanță, f 81), coroborate cu cele ale martorului - date în fața instanței, rezultă că primul, în calitate de cumpărător al apartamentului oferit spre vânzare de către învinuită, nu a cunoscut situația juridică reală a acestuia, în sensul că nu-și aduce aminte la ce moment a aflat de faptul că inculpata mai avea o soră, adoptată de către defuncta mamă,. Chiar dacă martorul ar fi avut cunoștință de respectiva adopție anterior încheierii tranzacției, acest lucru nu ar fi avut o relevanță deosebită pentru martor, acesta încrezându-se în legalitatea certificatului de moștenitor care i-a fost prezentat de către inculpată și în care aceasta din urmă figura drept unic moștenitor.
În data de 16.02.2004, inculpata a depus la Casa de Economii și Consemnațiuni - Sucursala I, pe numele minorei - suma de 7565 de lei, reprezentând o parte din banii obținuți în urma vânzării apartamentului în cauză (xerocopie a libretului de economii nr. 827.1-3851/16.02.2004-, f 81-81). Având în vedere că la acea dată adoptivă a inculpatei se afla în plasament la centrul "Sf. " din mun. I, libretul de economii a fost predat martorei, asistent social din cadrul Direcției de Asistență Socială I (proces verbal de predare-primire a libretului de economii nr. 827.1-3851/16.02.2004, dosar urm. penală f 79).
Inculpata a recunoscut atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței, infracțiunea imputată, arătând că a dorit să vândă cât mai repede apartamentul ce aparținea mamei sale, din cauză că acesta figura cu datorii mari la întreținere, aproximativ 43.000 de lei, evitând astfel ca imobilul în cauză să fie scos la licitație. Aceasta a considerat că introducerea părții vătămate în procesul de vindere al apartamentului ar îngreuna operațiunea proiectată, deoarece, partea vătămată fiind minoră, ar fi fost necesare mai multe aprobări din partea instituțiilor statului. Acestea au fost motivele care au determinat-o să declare fals în fața instituțiilor statului că este unica moștenitoare a mamei sale, deși cunoștea că aceasta mai avea un copil în viață.
În drept,
Fapta inculpatei care a făcut declarații necorespunzătoare adevărului atât verbal în fața funcționarilor publici din cadrul Consiliului local I, cât și în scris, în fața notarului public din cadrul cabinetului notarial " ", afirmând că este unica moștenitoare a mamei sale, în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv a eliberării de documente oficiale din partea instituțiilor sus-menționate, respectiv anexa 1 cu nr. 901/03.04.2003 de la Primăria I și certificatul de moștenitor de către notarul public. Ambele documente au servit la crearea unei aparențe juridice nereale, respectiv a statuării calității de unic moștenitor al inculpatei, declarațiile făcute de către inculpată servind în mod real la producerea consecințelor juridice mai sus-arătate.
Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea inculpatei de a declara în mod mincinos în fața autorităților statului că are calitatea de unic moștenitor față de succesiunea mamei sale decedate. Urmarea imediată a constat în starea de pericol pentru încrederea publică în adevărul privind concordanța dintre identitatea sub care se prezintă o persoană în fața unei autorități publice și identitatea sa reală. de cauzalitate rezultă din modul de săvârșire al faptei.
Acțiunea de fals privind identitatea s-a realizat, din punct de vedere subiectiv cu intenție directă (art. 19 alin 1 lit. a Cod penal), fiind vorba de o infracțiune calificată prin scop, inculpatul prevăzând că prin săvârșirea faptei aduce atingere relațiilor sociale protejate prin norma de încriminare și a urmărit producerea de anumite consecințe juridice prin aceasta.
II. Fapta aceleiași inculpate care, prin prezentarea certificatului de moștenitor emis de către notarul public în care ea figura drept unic moștenitor, a indus în eroare pe martorul, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul ce aparținuse mamei sale. Dacă inculpata i-ar fi prezentat situația juridic reală a apartamentului în cauză, martorul nu ar fi încheiat contractul în condițiile stipulate, deoarece prezența minorei în procesul de dezbatere al succesiunii ar fi fost de natură să întârzie vânzarea apartamentului respectiv. Prin prezentarea ca adevărată a calității sale de unic moștenitor, inculpata a urmărit să obțină un folos material injust, respectiv să-și însușească o sumă mai mare din vânzarea apartamentului decât cea care-i revenea conform legii, păgubind-o astfel pe partea vătămată -.
Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea inculpatei care, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a declarat în mod mincinos că este unica moștenitoare a numitei, prezentând în acest sens certificatul de moștenitor. Urmarea imediată constă în paguba care i-a fost creată părții vătămate -. Din probatoriul administrat rezultă legătura de cauzalitate dintre infracțiune și prejudiciu.
Acțiunea de înșelăciune s-a realizat, din punct de vedere subiectiv cu intenție directă (art. 19 alin 1 lit. a Cod penal), fiind vorba de o infracțiune calificată prin scop, inculpatul urmărind prin săvârșirea faptei obținerea unui folos material injust, și prevăzând că acționând în această manieră aduce atingere relațiilor sociale protejate prin norma de încriminare.
III. Fapta inculpatei care, prin declarația mincinoasă dată în fața notariatului public l-a determinat pe acesta din urmă, care a acționat fără vinovăție, să falsifice certificatul de moștenitor eliberat inculpatei, prin atestarea unei împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că inculpata este unica moștenitoare a numitei.
Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea prin care inculpata a declarat în mod mincinos că este unica moștenitoare a mamei sale decedate, declarație în temeiul căreia notarul a întocmit certificatul de moștenitor, înscris oficial, care cuprindea mențiuni neconforme adevărului. Urmarea imediată constă în starea de pericol starea de pericol pentru încrederea publică în adevărul privind concordanța dintre înscrisurile oficiale și adevărul juridic. de cauzalitate rezultă din modul de săvârșire al infracțiunii.
Acțiunea de înșelăciune s-a realizat, din punct de vedere subiectiv cu intenție directă (art. 19 alin 1 lit. a Cod penal), fiind vorba de o infracțiune calificată prin scop, inculpatul urmărind prin săvârșirea faptei emiterea certificatului de moștenitor de către notarul public, care să ateste împrejurarea necorespunzătoare adevărului că inculpata este unica moștenitoare a mamei sale.
Având în vedere că cele trei infracțiuni au fost comise de către inculpată înainte de intervenirea unei hotărâri de condamnare cu privire la vreuna dintre ele, instanța a constatat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 33 alin 1 lit. a Cod penal, infracțiunile fiind comise în condițiile concursului real.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv, dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala a Codului penal, gradul de pericol social concret dat de modul de săvârșire al faptelor, dat fiind că în cauză este vorba de o infracțiuni săvârșite cu intenție directă; pe de altă parte instanța a ținut seama și de persoana inculpatei, care nu are antecedente penale, atitudinea procesuală a acesteia pe întreg parcursul procesului penal.
În ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de "fals în declarații" și "participație improprie la fals intelectual", prevăzute de art. 292 Cod penal și art. 31 raportat la art. 292 Cod penal, instanța a avut în vedere că gradul de pericol social concret rezultat din modul de comitere al infracțiunilor este redus, dat fiind mobilul pentru care inculpata a comis aceste fapte, respectiv simplificarea formalităților necesare pentru vânzarea apartamentului, având în vedere starea de minorat a părții vătămate, a cărei introducere în succesiune ar fi necesitat aprobări și autorizații din partea instituțiilor statului, iar acest aspect ar fi necesitat timp suplimentar. Prin urmare, instanța a apreciat că, pentru aceste infracțiuni, o pedeapsă orientată spre minimul special este suficientă pentru a se asigura rolul educativ și represiv al acesteia, respectiv de 3(trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "fals în declarații" și de 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "participație improprie la fals intelectual".
Privitor la infracțiunea de "înșelăciune" prevăzută de art. 215 alin 1, 3 Cod penal, instanța a dispus reținerea în cauză a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit., respectiv atitudinea inculpatei după săvârșirea infracțiunii, aceasta recunoscând și descriind în detaliu săvârșirea infracțiunii imputate atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, dovedind că regretă comiterea actului infracțional.
În consecință, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 76 lit. c Cod penal care impun instanței obligativitatea ca în cazul reținerii circumstanțelor atenuante, să coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege și va considera, având în vedere criteriile de individualizare ale pedepsei mai sus indicate, că se impune ca pedeapsa aplicată să aibă preponderent un rol educativ și nu unul represiv, stabilind deci inculpatei o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.
Constatând că infracțiunile din prezenta cauză sunt în concurs real, potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a Cod penal, instanța a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 34 Cod penal și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere dispozițiile deciziei nr. 74/2007, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, potrivit căruia prevederile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal. Astfel, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a, teza a doua și b din Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.
Instanța nu a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit., respectiv interzicerea drepturilor părintești având în vedere faptul că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Sabou și Pârcălab contra României), aplicarea de drept a acesteia reprezintă o ingerință nejustificată în viața de familie a inculpatului. De asemenea, instanța nu a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului tuturor drepturilor electorale, apreciid că gravitatea infracțiunii săvârșite de către acesta nu justifică interzicerea acestui drept și în jurisprudența s-a stabilit (cauza Hirst contra Marii Britanii) imposibilitatea interzicerii ope legis a dreptului de a alege al persoanei condamnate la pedeapsa închisorii.
În consecință, instanța a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si litera b) pe durata si in condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal.
Instanța a apreciat, în aceeași măsură, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, ținând cont de comportamentul inculpatei înainte și după săvârșirea faptei, considerând că în mod neîndoielnic pronunțarea hotărârii constituie un avertisment pentru acesta și că, chiar fără executarea pedepsei cu închisoarea, inculpata nu va mai săvârși infracțiuni.
Fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 81 Cod penal, respectiv pedeapsa stabilită este sub limita celor trei ani prevăzuți de lege pentru acordarea suspendării, iar inculpata nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare calculat în conformitate cu dispozițiile art. 82 Cod penal, în cuantum de 4 (patru) ani.
În conformitate cu prevederile art. 359 Cod procedură penală, instanța, odată cu dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei, a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate și executarea pedepsei în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
De asemenea, având în vedere că executarea pedepsei principale a fost suspendată condiționat, instanța, în temeiul art. 71 alin 5 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii stabilite, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În ceea ce privește latura civilă,
Instanța a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 4000 de lei (dosar urm. penală, f 13-14). în declarațiile date în cursul judecății, partea civilă a solicitat J din valoarea actualizată a apartamentului vândut în anul 2003 de către inculpată.
Instanța a procedat la verificarea în cauză a întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, conform art. 998,999 Cod civil, respectiv, existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, precum și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Constatând că s-a stabilit în cauză existența unei fapte ilicite a inculpatei, constând în infracțiunea de înșelăciune imputată acesteia, instanța a avut în vedere că prejudiciul, în cazul răspunderi civile delictuale trebuie să fie cert, atât în ceea ce privește cuantumul acestuia, cât a posibilităților de reparare, și nereparat.
În raport de aceste condiții, instanța a avut în vedere în primul rând că inculpata nu a făcut dovada că ar fi suportat cheltuielile de înmormântare ale mamei sale. Dimpotrivă, din declarațiile părții vătămate (dosar instanță, f 55), coroborate cu cele ale martorei (dosar instanță, fila 69), rezultă că aceste cheltuieli au fost suportate de către vecinii numitei.
Cât privește prețul obținut prin vânzarea apartamentului, în lipsa unei acțiuni în constatarea simulației prețului, instanța a apreciat că prețul stabilit în contractul de vânzare-cumpărare, respectiv 21.000 de lei, reprezintă prețul care a fost efectiv stabilit și plătit inculpatei. Instanța a înlăturat declarațiile inculpatei în ceea ce privește neplata integrală a prețului de către cumpărător, scăzându-se din cuantumul acestuia cheltuielile de întreținere în cuantum de 430 de lei, față de dispozițiile art. 1191 alin 2 Cod civil. În orice caz, potrivit declarațiilor cumpărătorului, martorul, la fixarea prețului s-a ținut cont de existența datoriilor la întreținere cumpărătorului angajând-se să le preia prin contract.
Față de solicitarea părții vătămate de a se ține cont de prețul actualizat al imobilului, instanța reamintește că prin încheierea din 04.06.2008 i-a pus în vedere părții vătămate să depună la dosar acte din care să rezulte valoarea apartamentului, având în vedere prețurile actuale de vânzare, iar acesta nu a procedat în acest sens, deși ei îi revenea sarcina probei potrivit disp. art. 14 alin 3 Cod procedură penală, repararea pagubei se face potrivit legii civile, raportându-se astfel la disp. art. 1169 Cod civil, conform căruia "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească."
Partea vătămată a pretins de asemenea că în apartamentul oferit spre vânzare de către inculpată erau mai multe bunuri ale mamei sale, în stare bună de utilizare, care i-au folosit inculpatei. Cu toate acestea instanța a constatat, față de declarațiile martorului care afirmă că a preluat apartamentul cu mobilă, haine etc. care au fost transportate cu o mașină și aruncate, confirmate de către declarațiile martorului -, care a declarat că hainele din casă au fost date de și ale martorului, ce a relatat că lucrurile din casă au fost transportate cu un, că acestea aveau o valoare pecuniară nesemnificativă și că, în orice caz, nu a fost produsă nici o probă referitoare la valoarea acestor lucruri.
În consecință, instanța a avut în vedere la stabilirea daunelor materiale solicitate de către partea vătămată, suma de 21.000 de lei pe care inculpata a obținut-o din vânzarea apartamentului. Având în vedere că cele două surori erau unicele moștenitoare ale mamei lor, instanța a apreciat că minora ar fi avut dreptul la J din prețul obținut din vânzare, respectiv 10.500 lei. Ținând cont de faptul că în cuantumul daunelor materiale se cuprinde doar prejudiciul nereparat și de împrejurarea că inculpata a depus pe numele părții vătămate suma de 7565 lei, reprezentând o parte din prețul obținut din vânzarea apartamentului, instanța a scăzut din suma de 10.500 de lei, suma de 7565 lei, rezultând o sumă de 2935 lei, reprezentând daune materiale. Ținând cont de prejudiciul cauzat părții vătămate prin lipsa de folosință a acestei sume și de principiul reparării integrale a prejudiciului, instanța a dispus actualizarea sumei datorate de către inculpată cu dobânda de referință a BNR începând cu data de 23.04.2003 și până la data efectivă a plății.
Împotriva acestei sentințe declarat apel, în termen legal, inculpata solicitând redozarea pedepsei aplicate de prima instanță urmând a se avea în vedere împrejurările concrete în care au fost săvârșite cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa.
Sentința a fost apelată în termen legal și de partea civilă ). ) - invocând netemeinicia soluției primei instanțe, în latura civilă cauzei.
Astfel, s- susținut că urmare greșitei aprecieri probatoriului administrat în cauză, s- stabilit că valoarea imobilului înstrăinat în condiții frauduloase de inculpată este doar de 2935 lei, deși, în realitate, inculpata primit cu titlu de preț o sumă mult mai mare decât declarat în cursul procesului penal, nefiind luate în considerare de instanță declarațiile martorilor și din care reiese că prețul real cu care s- vândut apartamentul este de 400 - 500 milioane lei.
Greșit s-a apreciat și în privința bunurilor mobile aflate în apartamentul înstrăinat de inculpată, deși s-a dovedit cu martori audiați în cauză că acestea nu erau degradate, se aflau în stare funcțională, astfel că nu puteau fi aruncate, fiind înstrăinate de inculpată.
În raport de aceste critici, s- solicitat admiterea apelului, obligarea inculpatei la restituirea părții reale din imobil ce i se cuvine din valoarea apartamentului, respectiv suma de 25.000 Euro.
Examinând criticile formulate, tribunalul a reținut următoarele:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond, reiese că prima instanță făcut o evaluare temeinică a probatoriului administrat în cauză, fiind corect stabilită și reținută situația de fapt, existența infracțiunilor deduse judecății, vinovăția inculpatei, încadrarea juridică fiind legală.
În ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a stabilit în sarcina inculpatei obligația de plată a unei părți (1/2) din suma încasată cu titlu de preț al apartamentului înstrăinat din moment ce actul autentic menționat este perfect valid și la acest moment, nefăcându-se nici dovadă care să demonstreze că, în realitate, inculpata ar fi încasat o sumă de bani mult mai mare decât cea stipulată prin convenția părților din contract.
Împrejurarea că la momentul perfectării convenției de înstrăinare în perioada 2003 - 2004 pe piața imobiliară se practicau prețuri mult mai mari decât cel stipulat în contract, de circa 400.000.000 - 500.000.000 lei(ROL) pentru un imobil precum cel ce este disputat de părțile apelante, nu este de natură să impună concluzia că și inculpata ar fi încasat un asemenea preț, din moment ce nu s- făcut nici probă contra actului autentic de vindere-cumpărare în care s-a materializat convenția părților ce are putere de lege conform art. 969 Cod civil.
În ce privește pretențiile legate de valorificarea de către inculpat a bunurilor mobile din imobilul ce a fost înstrăinat în împrejurările ce au fost corect reținute de prima instanță, tribunalul a constatat că acestea nu pot forma obiectul analizei de față, din moment ce nu au nici o legătură cu vreuna dintre infracțiunile deduse judecății, iar prima instanță nu a fost investită și cu judecarea infracțiunii de furt sau abuz de încredere încât să se impună stabilirea circumstanțelor concrete în care s-ar fi înstrăinat bunurile în discuție.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatei pentru întreaga activitate infracțională analizată prin sentința apelată, tribunalul a constatat că aceasta este proporțională cu gravitatea faptelor ce formează pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului real, este în acord cu criteriile prescrise de art. 72 Cod penal și aptă a asigura realizarea scopului prevăzut de legiuitor în art. 52 Cod penal și nu există temeiuri care să impună redimensionarea cuantumului acesteia.
Față de toate aceste aspecte, tribunalul, constatând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în baza art. 379 pct. 1 lit. Cod procedură penală, a respins, ca nefondate apelurile declarate de ambele părți.
În termenul prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de partea civilă () și criticate sub aspectul modului de soluționare a laturii civile a cauzei.
Se susține în motivarea recursului că, raportat la înscrisurile depuse la dosar, se impune majorarea cuantumului sumei ce urmează a fi achitată de inculpata, sumă ce reprezintă J din contravaloarea apartamentului vândut în anul 2003, precum și actualizarea acestei sume cu dobânda de referință a BNR.
Examinând hotărârile recurate, actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate ce vor fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859alin.1 pct. 14 cu referire la art. 3859alin.2 Cod procedură penală, precum și din oficiu pentru cazurile enumerate în art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, curtea reține următoarele:
Potrivit art. 14 din Codul d e procedură penală în fața instanței penale nu pot fi deduse pe calea acțiunii civile alte raporturi juridice decât cele izvorâte din paguba pricinuită prin infracțiune.
În speță, faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei și în raport de care recurenta a dobândit calitatea de parte civilă în cauză, constau în aceea că inculpata a declarat în fața autorităților statului că este unică moștenitoare a mamei sale pentru a putea vinde apartamentul rămas moștenire de la aceasta, în urma decesului, deși acest lucru nu corespunde realității, prejudiciind-o astfel pe minora -, fiica adoptivă a defunctei.
Fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale conform art. 998 Cod civil, respectiv existența unei fapte ilicite - infracțiunea de înșelăciune -, a unui prejudiciu, precum și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, în mod corect instanța de fond a stabilit, iar instanța de apel a menținut în sarcina inculpatei obligația de plată a unei părți (1/2) din suma încasată cu titlu de preț al apartamentului înstrăinat. În lipsa unei acțiuni în constatarea simulației prețului, în mod just s-a apreciat că prețul stabilit în contractul de vânzare-cumpărare -21.000 lei reprezintă prețul care a fost efectiv achitat inculpatei.
Împrejurarea că la momentul perfectării convenției de înstrăinare, în perioada anilor 2003-2004, pe piața imobiliară se practicau prețuri mult mai mari decât cel stipulat în contract (40.000-50.000 lei) pentru un apartament este lipsită de relevanță în condițiile în care actul autentic menționat este perfect valid și la acest moment iar, potrivit declarațiilor cumpărătorului, martorul, la fixarea prețului s-a ținut cont de starea apartamentului și de existența datoriilor la întreținere,cumpărătorul angajându-se să le preia prin contract.
Având în vedere că în cuantumul daunelor materiale se cuprinde doar prejudiciul nereparat și față de împrejurarea că inculpata a depus pe numele părții vătămate suma de 7565 lei, reprezentând o parte din prețul obținut din vânzarea apartamentului, pentru o justă și integrală reparare a daunelor ocazionate, în mod corect, inculpata a fost obligată la plata diferenței de 2935 lei, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu dobânda de referință a până la data efectivă a plății.
În concluzie, considerentele expuse demonstrează aspectul nefondat al criticilor aduse de recurentă -parte civilă ( -) și, cum nu se constată existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat recursul.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat; onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatei va fi avansat din fondurile statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă () - împotriva deciziei penale nr. 340/16.07.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenta să achite 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorar pentru apărător din oficiu suportat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
10.11.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Gabriela ScripcariuJudecători:Gabriela Scripcariu, Mihaela Chirilă, Aurel Dublea
