Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 708/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.708/2008

Sedința publică din 22 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter

- - -JUDECĂTOR 3: Oana Maria Călian

- - - - judecător

- - -grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

-procuror

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 121/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 16.12.2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față

Prin sentința penală nr.479/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr- a fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice formulată de avocatul părții vătămate.

Au fost aplicate inculpatului următoarele sancțiuni penale:

-3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev de

art.215al. 1 și 3 Cp;

- an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii înșelăciune prev de art.272 pct.2 (fost art.266 pct. 2 ) din 1.31/1990 republicată cu aplicarea art.41 al.2 Cp. și art.37 lit. a Cp.

- l an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev de art.43 (fost 37 ) din Legea 82/1991 republicată raportat la art.289 al. 1 Cp. cu

aplicarea art.41 al, 2 Cp. și an.37 lit. a Cp.

În baza art.33 si 34 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prev de art. 64 lit. a- c Cp. pe durata prev de an.71 Cpp.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 20.000 USD și 20.000 EUR.

S-a dispus comunicarea unei copii a prezentei sentințe, după rămânerea definitivă la Oficiul Registrului Comerțului

S-a dispus comunicarea unei copii a prezentei sentințe către Administrația Finanțelor Publice A în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în cazierul fiscal al inculpatului.

S-a constatat că partea vătămată SC SRL, prin lichidator, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 141 Cod pr.penală.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut ca stare de fapt din coroborarea întregului material probator existent la dosarul cauzei că la data de 09.07-2002 inculpatul în calitate de administrator al SC SRL cu prilejul încheierii contractului de împrumut și promisiunii de vânzare - cumpărare a indus în eroare partea vătămată cu privire la situația juridică a imobilului Cetate în scopul de a obține pentru sine un folos material.

S-a reținut totodată că inculpatul în calitate de administrator al SC SRL a folosii cu rea credință în interesul lui propriu sumele de 20.000 USD, 7400 EUR, 107.000.000 lei și a ridicat din casieria societății suma de 360.054.930 lei și nu a înregistrat în contabilitatea societății împrumuturile luate de la partea vătămată, denaturând astfel veniturile și datoriile reale ale societății si implicit bilanțul contabil pe anul 2002.

În drept s-a reținut că faptele inculpatului astfel cum au fost descrise și dovedite cu mijloacele de probă administrate în cauză întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 al. 1, 3 Cp, art.272 pct. 2 din Legea nr.3l/1990 raportat la art. 43 din Legea nr.82/1991 republicată.

In baza acestor texte de lege s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, la stabilirea pedepsei avându-se în vedere criteriile generale expres prevăzute de lege.

Procedându-se la aplicarea pedepselor accesorii au fost interzise inculpatului drepturile prev de art.64 lit. a - c Cp. pe durata prev de art.71 Cp.

Sub aspectul laturii civile a cauzei pentru prejudiciul material cauzat părții civile a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile.

S-a constatat că partea vătămată SC SRL nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând:

1) În ce privește infracțiunea prev. de art.215 al.1,3 Cod penal în principal desființarea hotărârii atacate și achitarea conform art.11 pct.2 lit.a, 10 lit.b Cod procedură penală, motivând că nerespectarea clauzelor contractului de împrumut încheiat cu partea vătămată, atrage răspunderea civilă contractuală, fapta neavând un caracter penal.

În subsidiar, a solicitat desființarea hotărârii atacate și achitarea conform art.11 pct.2 lit.a, 10 lit.d Cod procedură penală, motivând că în repetate rânduri a primit bani cu titlu de împrumut de la partea vătămată, restituindu-le în mare parte. Niciodată, susține inculpatul nu a avut intenția de a induce în eroare partea vătămată.

2) În ce privește infracțiunea prev. de art.272 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 al.2 și art.37 lit.a Cod penal desființarea hotărârii atacate și achitarea conform art.11 pct.2 lit.a, 10 lit.a Cod procedură penală, motivând că a ridicat din casierie societății o sumă mai mare de bani decât cea cu care a creditat-o, plătind datoriile societății către furnizorii de băuturi, distribuitorii de curent și gaze. Aceste cheltuieli însă nu au fost evidențiate în evidențele contabile, deoarece actele societății erau la lichidator.

3) În ce privește infracțiunea prev. de art.43 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art. 37 lit.a Cod penal a solicitat achitarea, motivând că împrumuturile luate nu au fost evidențiate în contabilitatea societății, întrucât acestea au fost luate în nume personal și nu pentru societate.

Prin decizia penală nr.121/A/16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.479/2007 a Judecătoriei Alba Iulia.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a prezentat în sinteză starea de fapt reținută de instanța de fond, considerând că instanța de fond a argumentat soluția adoptată și că reluarea acestor argumente în apel a rămas superfluă în condițiile în care în calea de atac inculpatul nu a relevat împrejurări noi. Ca atare, considerând ca dovedită existența faptelor și săvârșirea acestora cu vinovăție de către inculpat, criticile formulate de inculpat au fost considerate ca fiind nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen inculpatul, solicitând:

- admiterea recursului, casarea deciziei penale rejudecând cauza, să se dispună:

în ceea ce privește infracțiunea prev de art. 215 al 1 și 3 pen

În principal:

- achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. b/1 C proc. pen - fapta nefiind prevăzută de legea penală;

Respingerea pretențiilor civile solicitate.

In subsidiar:

- achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit. a rap la art. 10 lit. d Cp roc. pen - faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii;

Respingerea pretențiilor civile.

II-în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 272_ pct. 2 din Legea 31/1990 cu aplicarea art. 41 al 2 și art. 37 lit. a pen:

- achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct. 2 lit. a rap la art.10 lit. a Cp roc. pen. - fapta nu există.

III:În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 43 din Legea 82/ 1991 rap. la art.289 al.1 C pen., cu aplicarea art. 41 al 2 și art.33 lit.a pen.

- achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit. a rap la art. 10 lit. d proc. pen. - faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii;

Se constată că recursul declarat de inculpat nu a fost motivat în scris.

De asemenea, cu ocazia judecării prezentului recurs, apărătorul inculpatului a invocat incompatibilitatea judecătorilor care au soluționat apelul atacat, arătând că aceștia și-au exprimat anterior părerea, cu ocazia pronunțării deciziei penale nr.687/R/11.11.2004 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr.4439/2004.

Invocând prevederile art.47 Cod procedură penală, apărătorul inculpatului a solicitat casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei la instanța de apel, în vederea rejudecării apelului.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii penale atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Referitor la motivul de casare invocat privind incompatibilitatea judecătorilor care au soluționat apelul atacat prin prezentul recurs este nefondat.

Prin decizia penală nr.687/R/11.11.2004 pronunțată de Tribunalul Alba Secția penală în dosar nr.4439/2004 - din completul care a soluționat recursul făcând parte și cei doi judecători care au soluționat apelul atacat - a fost admis recursul părții vătămate, fiind casată sentința penală prin care a fost respinsă plângerea părții vătămate împotriva ordonanțelor procurorului prin care inculpatul a fost scos de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.215 al.1,3 Cod penal și art.262 din Legea nr.31/1990.

Prin aceeași decizie penală nr.687/R/2004 - instanța de recurs a admis plângerea părții vătămate, a desființat ordonanțele atacate și a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în vederea redeschiderii urmăririi penale, apreciind că nu s-au administrat toate probele necesare aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.

Prin urmare, pronunțând această decizie ca instanță de recurs, judecătorii nu și-au exprimat părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză, pentru a fi incompatibili la soluționarea apelului atacat cu prezentul recurs, nefiind întrunite condițiile cerute de art.47 al.2 Cod penal.

Pe de altă parte însă, din analiza cauzei rezultă că instanța de apel motivat insuficient soluția asupra apelului declarat de către inculpatul, deși potrivit prevederilor art.378 al.3 Cod procedură penală instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate.

Așa cum se poate observa în considerentele deciziei, instanța de apel a făcut doar aprecieri cu caracter general asupra stabilirii situației de fapt și încadrării juridice pe care le-a apreciat ca fiind corecte, fără a analiza condițiile legale ce caracterizează infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, deși din motivele de apel formulate și evidențiate de instanță rezultă critici și solicitări punctuale referitoare la încadrarea juridică și achitarea inculpatului.

De altfel, pentru a justifica motivarea insuficientă a soluției, chiar instanța de apel în decizia atacată apreciază că reluarea, în apel a argumentelor reținute de instanța de fond a rămas "superfluă" în condițiile în care în calea de atac inculpatul nu a relevat împrejurări noi, neanalizate de prima instanță.

Curtea consideră că în calea de atac ordinară a apelului exercitată de inculpat, instanța de apel nu a făcut o evaluare proprie asupra probelor administrate, în raport de fiecare critică formulată, astfel încât, confirmarea pur și simplu a aspectelor reținute de prima instanță sau referirile la temeiurile legale ori condițiile generale ce caracterizează un anume fel de infracțiune nu echivalează cu motivarea soluției pronunțate prin decizia atacată, fiind incident motivul de casare prev. de art.385/9 pct.9 teza i - Cod procedură penală.

Curtea apreciază că acest motiv de casare prevalează în raport cu celelalte motive invocate, care vor fi avute însă în vedere odată cu rejudecarea apelurilor.

În consecință, în baza art.385/15 pct.2 lit.a Cod procedură penală Curtea va admite recursul inculpatului, va casa decizia instanței de apel și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Alba, urmând a fi avut în vedere respectarea tuturor dispozițiilor legale ce caracterizează calea de atac ordinară a apelului, precum și analiza celorlalte critici invocate de inculpat, în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice.

În baza art.192 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.121/A/2008 pronunțate de Tribunalul Alba în dosar penal nr- și în consecință:

Casează decizia penală atacată și dispune rejudecarea cauzei de aceeași instanță de apel, Tribunalul Alba.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22.12.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

- -

Red.

Dact. 2 ex/14.01.2009

-;

Președinte:Stanca Ioana Marcu
Judecători:Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter, Oana Maria Călian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 708/2008. Curtea de Apel Alba Iulia