Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 737/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - ART. 215 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 737

Ședința publică de la 29 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

- - - JUDECĂTOR 3: Robert

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror.

.

Pe rol, soluționarea procesului penal având ca obiect recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, împotriva deciziei penale nr. 101 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, privind pe intimatul - inculpat.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - inculpat (în stare de libertate), asistat de avocat ales.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, s-a luat declarație intimatului - inculpat, care a arătat că înțelege să renunțe la dreptul la tăcere conferit de lege, declarația fiind atașată la dosarul cauzei, după care, nefiind formulate alte cereri, s-a constatat dosarul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul Parchetului, susține motivele scrise de recurs, criticând decizia ca nelegală și netemeinică și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și pronunțarea unei alte hotărâri, întrucât în mod greșit instanța de apel a apreciat că faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, în raport de împrejurările în care au fost săvârșite și urmările produse, respectiv cuantumul prejudiciului, iar faptul că inculpatul a avut nevoie urgentă de bani - așa cum a motivat - nu justifică comportamentul acestuia; s-a criticat, de asemenea sentința instanței de fond, apreciind că în mod greșit au fost reținute circumstanțe atenuante în sarcina inculpatului.

Avocat ales, având cuvântul pentru intimatul - inculpat, solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât decizia instanței de apel este legală și temeinică, aceasta a făcut o corectă apreciere a gradului de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, fiind nevoit să procedeze în acest mod în raport de condițiile extrem de restrictive impuse de bănci cu privire la un anumit cuantum al venitului și nu a avut intenția de a înșela banca, achitând toate ratele la termenele scadente, iar până în anul 2007 achitat integral creditul acordat; se arată totodată că inculpatul este infractor primar, a avut o conduită sinceră; cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către Parchet privind greșita reținere a dispozițiilor art. 74 Cod penal, s-a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în condițiile în care nu influențează hotărârea de achitare pronunțată de tribunal.

Intimatul - inculpat, având ultimul cuvânt, regretă fapta săvârșită, precizând că nu a avut intenția de a înșela banca.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 608/15.02.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr- în baza art. 215 al. 1, 2 și 3 cu aplic. art. 74 lit. a,b, - 76 lit. pen, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 08.09.1963 în Novaci, jud. G,domiciliat în, sat, nr. 251, jud. G, CNP - - la 3 luni închisoare.

În baza art. 290 cu aplic. art. 74 lit. a,b, - 76 lit., a fost condamnat același inculpat la 500 lei amendă penală.

În baza art. 33- 34, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. teza III- și lit. pen. pe durata prev. de art. 71 pen.

În baza art. 81 pen. s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 3 luni termen de încercare potrivit art. 82 pen.

În baza art. 71 art. 5 pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 pen.

S-a luat act că prejudiciul cauzat p. văt. SC " Generale SA Sucursala M, cu sediul Dr. Tr. S-, jud. M, fost integral recuperat.

Au fost anulate actele false, adeverința de salariu nr. 7 /01.03.2006 și contractul de muncă nr. 1892 21.01. 2005 și contractul de credit nr. -/02.03.2006.

A fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J nr. 5579/P/II/1/2007 din data de 08.01.2008, inculpatul, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin.1,2 și 3 și art. 290.Cod Penal cu aplic. art. 33, 34.Cod Penal

S-a reținut în sarcina inculpatului că, la data de 02.03.2006 a încheiat cu SA prin Sucursala Tg-J, contractul de credit nr. - în baza căruia a obținut un împrumut în cuantum de 35.000 lei, pe o perioadă de 120 luni de la 02.03.2006 - 02.03.2016.

Pentru a obține împrumutul inculpatul a prezentat adeverința de salariat nr. 7/01.03.2006 eliberată de SC COM SRL cu sediul în, jud. G, și o copie a contractului individual de muncă nr. 1892A/21.01.2005 înregistrat la ITM G.

Constatând că actele depuse pentru eliberarea creditului cuprind date nereale SA Sucursala Maf ormulat plângere penală față de inculpat solicitând tragerea la răspundere acestuia.

În cursul cercetărilor s-a stabilit că datele înserate în adeverința de salariu în sensul că inculpatul ar fi fost încadrat la SC SRL, ca inginer având venituri de 1782 lei lunar pe perioada 2005 - ianuarie 2006, nu sunt reale, iar contractul individual de muncă depus în copie xerox nu corespunde realității la ITM nefigurând un astfel de document înregistrat sub nr. 1822 A/21.01.2005.

În urma efectuării expertizei grafologice s-a stabilit că semnăturile de la rubrica director general și director economic nu aparțin numitelor și, inculpatul recunoscând că el este executantul.

Prin adresa nr. 24128/05.11.2007, ITM G, a comunicat că inculpatului nu a fost salariat al SC COM SRL în perioada 2005 - ianuarie 2006, fiind încadrat ulterior la 01.03.2006, dar cu un salariu mult mai mic de 330 lei lunar, salariul de bază brut conform contractului individual de muncă nr. -/07.03.2006.

Starea de fapt descrisă în rechizitoriu a fost dovedită prin coroborarea plângerii penale cu declarațiile martorilor și, ale inculpatului, care a recunoscut și regretat faptele săvârșite atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, expertizei grafologice dispuse și efectuate la urmărirea penală, adeverința de salariu, copia contractului individual de muncă întocmit în fals de către inculpat, adresa ITM nr. 24128/05.11.2007.

Chiar dacă inculpatul a achitat imediat după descoperirea de către unitatea bancară și sesizarea organelor de urmărire penală creditul obținut în mod ilicit, în mod corect s-a reținut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1,2 și 3.Cod Penal, aceasta fiind susceptibilă de consumare în momentul în care prin inducerea în eroare, amăgire, s-a produs urmarea imediată, respectiv determinarea celui înșelat de a dispune o translație de patrimoniu, fiind suficient în acest fel doar încheierea contractului - moment al consumării când s-a produs și starea periculoasă.

În speță, însă inculpatul a ridicat și banii, obiect al contractului de credit, din acel moment existând pericolul pentru unitate ca în caz de neplată a ratei debitorul,respectiv inculpatul să fie insolvabil.

S-a constatat astfel că, în drept, faptele inculpatului săvârșite în modalitatea descrisă în rechizitoriu întrunesc elementele constitutive ale infr. prev. de art 215 alin. 1,2, și 3.Cod Penal și 290.Cod Penal, pentru care instanța l-a condamnat la 3 luni închisoare, respectiv 500 lei amendă penală,prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a,b,c Cod Penal și cu aplic. art.76 lit. c, respectiv art. 76 lit. f,.

Cod Penal

La individualizarea pedepselor aplicate, instanța de fond a avut în vedere lipsa antecedentelor, persoana inculpatului care a recunoscut și regretat faptele săvârșite, chiar de la momentul sesizării și ulterior în faza de urmărire penală și de judecată și a achitat imediat prejudiciul cauzat.

S-a constatat incidența dispozițiilor art. 33, 34.Cod Penal privind executarea de către inculpat a pedepsei cele mai grele și s-a aplicat totodată și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. Teza II, Cod Penal și lit.b pe Cod Penal durata prev. de art. 71 Cod Penal.

Considerând - dat fiind atât persoana inculpatului cât și starea de fapt reținută - că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, instanța de fond, în baza art. 81.Cod Penal, a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia pe o durată de 2 ani și 3 luni, potrivit art. 82.Cod Penal iar în baza art. 71 alin. 5.p a dispus suspendarea pedepsei accesorii.

Deoarece prejudiciul cauzat unității bancare a fost recuperat integral prin restituire, instanța de fond a luat act că SC SA - sucursala M nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar în baza art. 348 Cp.p. a anulat adeverința de salariu nr. 7/01.03.2006, contractul de muncă nr. 1892A/21.01.2005 și contractul de credit act subsecvent nr. -/02.03.2006.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr. 101 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a dispus admiterea apelului, desființează sentinței - cu privire la latura penală, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 pr.pen și art. 18/1 Pen. achitarea inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 215 al. 1,2 și 3.Cod Penal și art. 290.Cod Penal cu aplic. art. 74 lit. a,b și c pen. pentru ambele fapte și art. 76 lit. c pen. pentru prima faptă și respectiv 76 lit. f Cp pentru cea de-a doua faptă.

În baza art. 91.pen. s- aplicat inculpatului 1000 lei amendă cu caracter administrativ și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței instanței de fond.

Suma de 100 lei onorariu apărător oficiu desemnat pentru apelantul inculpat, către Baroul Gorj, a rămas a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și pronunțarea unei alte hotărâri, întrucât în mod greșit instanța de apel a apreciat că faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, în raport de împrejurările în care au fost săvârșite și urmările produse, respectiv cuantumul prejudiciului, iar faptul că inculpatul a avut nevoie urgentă de bani - așa cum a motivat - nu justifică comportamentul acestuia; s-a criticat, de asemenea sentința instanței de fond, apreciind că în mod greșit au fost reținute circumstanțe atenuante în sarcina inculpatului.

Recursul este fondat.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și care corespund cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 și 18 Cod procedură penală și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, se constată că este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

Intimatul - inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal și art. 290 Cod penal, constând în aceea că a indus în eroare - Sucursala M, pentru obținerea unui împrumut, folosind o adeverință de salariu care nu corespunde realității (din actele existente la dosar, inclusiv raportul de expertiză grafologică și recunoașterea inculpatului rezultă că semnăturile de la rubrica "Director General" și "Director Economic" au fost executate de către inculpat, în adeverința de salariu fiind menționat că începând cu data de 15 ianuarie 2005 și până în ianuarie 2006 acesta a obținut venituri de câte 1782 lei lunar deși, în realitate, era încadrat cu un salariu de bază lunar brut de 330 lei lunar).

Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în mod corect de către instanța de fond, care a constatat că faptele reținute în sarcina inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.1,2 și 3 Cod penal și respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal.

Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a dispus în mod corect condamnarea inculpatului pentru faptele săvârșite, iar la individualizarea judiciară a pedepselor a avut în vedere, în totalitate, criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, care se referă atât la pericolul social concret al faptei săvârșite, dat de împrejurările și modalitatea de săvârșire, cât și la circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv atitudinea acestuia - după săvârșirea faptei achitând în totalitate prejudiciul cauzat părții civile.

În raport de aceste considerente, este fondat motivul de recurs invocat de Parchet, conform căruia, instanța de apel a apreciat în mod greșit că faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Într-adevăr, în cauză nu este cazul a se face aplicarea dispozițiilor art. 181Cod penal, întrucât, așa cum se precizează în alin. 2 al articolului menționat, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana făptuitorului.

Ori, în cauza de față, urmările faptelor săvârșite de către inculpat nu sunt reduse, valoarea prejudiciului cauzat părții civile fiind de 35.000 lei, astfel încât, împrejurarea că după sesizarea organului de urmărire penală acesta a achitat integral prejudiciul nu este de natură să înlăture răspunderea penală.

De asemenea, în ceea ce privește persoana inculpatului, deși acesta a avut o atitudine sinceră, achitând integral - așa cum am arătat - prejudiciul, din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta mai este cercetat pentru fapte de același gen, fiind arestat preventiv și ulterior liberat sub control judiciar, astfel încât numai atitudinea sinceră a inculpatului și condițiile extrem de restrictive impuse de bănci la acordarea unui credit, așa cum s-a susținut, nu pot justifica concluzia că faptele săvârșite al fi lipsite de gradul de pericol social al unei infracțiuni și vor fi avute în vedere, așa cum am arătat, în cadrul procesului de individualizare al pedepsei aplicate.

Ca urmare, se apreciază că recursul declarat de parchet este fondat, astfel încât, în baza art. 38515pct. 2 lit. a Cod procedură penală, se va admite, se va casa în totalitate decizia recurată și se va menține sentința penală nr. 608/2008 pronunțată de Judecătoria Tîrgu

Așa cum am arătat mai sus, motivul de recurs invocat de Parchet, privind înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit. a, b și c Cod penal, este nefondat întrucât, prima instanță a apreciat în mod corect împrejurările în favoarea inculpatului cu caracter de circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. Și aceasta, întrucât pedeapsa nu trebuie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății, ci ea trebuie să aibă acea forță care să-i arate acestuia că a greșit și să-l determine să aibă un comportament corect pe viitor, motiv pentru care a proceda în sensul majorării acesteia, ar însemna ca pedeapsa să nu-și atingă finalitatea înscrisă în dispozițiile art. 52 Cod penal.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocat oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, împotriva deciziei penale nr. 101 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, privind pe intimatul - inculpat.

Casează decizia în totalitate și menține sentința penală nr. 608/2008 pronunțată de Judecătoria Târgu J i

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariu avocat oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2008

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red. jud. -

Jud. apel: C-tin

Dact. 3 ex. 11 2008

- 29 octombrie 2008 -

- NOVACI, va urmări și încasa de la intimatul inculpat suma de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Președinte:Mircea Mugurel Șelea
Judecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci, Robert

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 737/2008. Curtea de Apel Craiova