Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 738/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.738/

Ședința publică de la 08 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu președinte secție penală

JUDECĂTOR 2: Maria Tacea

JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

Procuror-șef Secție judiciară

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de inculpatul -, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 Cod penal, împotriva Deciziei penale nr.263/29.09.2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr. 686/02.05.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-).

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-parte civilă SC Farm SRL F, avocat, în calitate de apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.234/02.12.2008 emisă de Baroul Vrancea -Cabinet individual avocat " ".A lipsit recurentul-inculpat, care a fost reprezentat de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 31/3.12.2008 emise de Baroul Vrancea -Cabinet Avocat "".

Procedura este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că este primul termen acordat în cauză, inculpatul a formulat recurs în termen; La data de 24.11.2008, recurentul-inculpat a depus la dosar motive scrise de recurs, după care;

Avocat pentru inculpatul-recurent, arată că nu are alte cereri de formulat.

Avocat nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul in stare de judecată și, potrivit disp.art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.

Recurentul-inculpat, prin apărător ales, avocat critică decizia penală nr.263/29.09.2008 pronunțată de instanța de apel arătând că este nemulțumit de amenda aplicată și de faptul că instanța de fond și apel nu au avut în vedere probele administrate în cauză.

Așa cum rezultă din aceste probe, inculpatul nu a comis niciun prejudiciu părții civile, atribuția sa la partea civilă era doar de ținere a evidenței contabile, inculpatul venea o singură dată pe lună în contact cu niște sume de bani reprezentând asigurările de sănătate pe care le lua de la BCR F și le preda în aceeași zi administratorei.

Faptul că a făcut niște stornări în evidențele contabile, precizează că acestea sunt operațiuni contabile iar inculpatul nu lucra cu bani, aspect confirmat atât de către cele două înscrisuri semnate și ștampilate de fosta administratoră a societății din care rezultă că la data de 31.12.2004 cat și la data de 27.04.2006 nu avea nicio datorie față de societate iar, pe de altă parte, în ceea ce privește proba cu expertiză contabilă, aceasta a constatat că nu s-a produs niciun prejudiciu.

Arată că inculpatul are 79 ani iar în prezent este hemiplegic și nu se mai poate deplasa, astfel încât amenda aplicată de tribunal îl nemulțumește.

Inculpatul se consideră nevinovat și solicită achitarea sa în temeiul art.10 lit.a Cod procedură penală intrucat nu a comis nicio faptă prevăzută de Legea penală.

Avocat, având cuvântul pentru intimata-parte civilă SC Farm SRL, solicită respingerea recursului declarat de către inculpatul ca fiind nefondat. Inculpatul a primit o sancțiune administrativă de 1000 lei noi, în condițiile în care a fost favorizat de instanțele de fond și apel.

Precizează că inculpatul a săvârșit infracțiunea de delapidare în dauna SC Faerm SRL; cu n un prejudiciu de aproape 500 milioane lei iar organele de urmărire penală nu a avut în vedere evidențele contabile.

Apreciază că expertiza efectuată la judecătoria Focșani nu este legală, nu este motivată și în care se arată că prejudiciul ar fi de numai 27 milioane lei. În baza acestei expertize contabile se reține că inculpatul este dator părții civile cu 27 milioane lei.

Arată că probele administrate în cauză duc la concluzia că inculpatul, ca și contabil al acestei societăți, a sustras diferite sume de bani din sumele de bani pe care le incasa de la bancă și le aducea la administratorul societății.

Scoaterea sumei de 47 milioane lei inregistrată în registrul la rubrica plăți la data de 28.02.2003 este nejustificată, nesusținută prin niciun act, nelegală.

Deși inculpatul este în vârstă, administratora societății SC Farm a decedat datorită acestei cauze la data de 21.12.2007.

Față de aceste considerente, apreciază că hotărârea Tribunalului Vrancea trebuie menținută și solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.

Solicită cheltuieli de judecată conform înscrisurilor depuse la dosar, respectiv chitanța nr.237/2.12.2008 emisă de Cabinet avocat " ", V și Adeverința din 08.12.2008.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază recursul declarat de inculpatul ca fiind nefondat, hotărârile pronunțate în cauză fiind legale și temeinice.

Apreciază ca fiind neîntemeiat motivul de recurs vizează greșita soluție pronunțată de cele două instanțe în sensul că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii.

Ambele instanțe au arătat pe larg pe are iși bazează convingerea că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii. Instanța a avut în vedere nu numai declarația părții vătămate ci și concluziile rapoartelor de expertiză contabilă care au fost efectuate atât în faza de urmărire penală cât și în timpul judecății, din care rezultă foarte clar că inculpatul, în calitate de gestionar de fapt (pentru că avea drept de semnătură în bancă) ridica banii de la bancă, iar ulterior, erau înregistrați de inculpat, care avea calitatea de contabil, în mod diminuat, diferența fiind însușită de inculpat, prejudiciul produs fiind acoperit prin înregistrări în minus efectuate la rubrica "plăți".

Apreciază că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită. Solicită respingerea recursului cu obligarea la cheltuieli.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr.263/29.09.2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-.

Prin decizia penală nr.263/29.09.2008 a Tribunalului Vrancea au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani și de partea civilă SC FARM SRL F prin, împotriva sentinței penale nr.686/0505.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-.

A fost desființată sentința în ce privește cuantumul amenzii administrative.

A fost majorată amenda administrativă aplicată inculpatului de la 500 lei la 1000 lei.

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței.

A fost respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva sentinței penale nr.686/0505.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-.

A fost obligat apelantul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat si la 500 lei cheltuieli judiciare către SC Farm SRL

Pentru a dispune astfel, instanța de fond, Tribunalul Vrancea, a avut în vedere că, prin sentința penală nr. 686/05.05.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr-, inculpatul a fost achitat în baza art. 11 pct.2 lit.a și art.10 lit.1Cod proc.penală și art. 181Cod penal, pentru infracțiunea de delapidare prev.de art. 2151Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art. 290 cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

In temeiul art. 91 cod penal s-a aplicat inculpatului 500 lei amendă administrativă.

In baza art. 14 alin.3 lit.a Cod proc.penală, raportat la art. 170 cod proc.penală, s-a dispus anularea următoarelor mențiuni din registrul de casă al SC FARM SRL F:

-diferența de 400 lei înregistrată în plus la plăți în data de 10.06.2005;

-diferența de 363,90 lei înregistrată în plus la plăți în data de 08.07.2005;

-diferența de 305,78 lei înregistrată în minus la plăți în data de 11.07.2005;

-diferența de 368,82 lei, înregistrată în plus la plăți în data de 08.10.2005;

-diferența de 600 lei, înregistrată în plus la plăți în data de 08.12.2005;

-suma de 50 lei, înregistrată a doua oară la 08.05.2003;

-suma de 18,81 lei, înregistrată a doua oară la 20.02.2003;

-suma de 500 lei, înregistrată a doua oară la 19.05.2005;

-diferența de 100 lei, înregistrată în plus la plăți, la data de 01.03.2005.

In baza art.14 cod proc.penală, rap.la art.998 cod civil, a fost obligat inculpatul la 2.707,32 lei despăgubiri civile către partea civilă SC FARM

Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții solicitate de partea civilă FARM

In temeiul art. 193 cod proc.penală, a fost obligat inculpatul la 1.800 lei cheltuieli judiciare către partea civilă FARM SRL

In baza art. 191 cod proc.penală, a fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că la data de 01.09.2001 între FARM SRL F al cărei administrator e și inculpatul s-a încheiat convenția civilă de prestări servicii, înregistrată la ITM V sub numărul 971/2001. Prin convenție s-a stabilit ca inculpatul să țină evidența financiar-contabilă a farmaciei sens în care timpul de lucru era de 3 ore/zi pe o durată nedeterminată. Începând cu 01.04.2003 între părți s-a încheiat contractul de muncă pe durată nedeterminată înregistrat la ITM V sub nr. 504/2003 prin car inculpatul urma să desfășoare munca de contabil. Dar, printre atribuții, inculpatul avea și obligația de a ridica banii societății de la BCR - Sucursala F având specimen de semnătură în bancă sau pe care trebuia să le înregistreze în evidențele contabile și apoi să le predea administratorului societății.

In exercitarea acestei atribuții, inculpatul, după ce ridica banii din bancă, făcea mențiuni false în registrul de casă prin înscrierea unor sume mai mici decât cel ridicat, diferența însușindu-și- prin înregistrări duble la rubrica "plăți" ( atât a facturii cât și a chitanței aferente) sau prin stornarea în roșu a unei sume de bani ridicată de la bancă.

Ca urmare a mențiunilor false din registrul de casă inculpatul și-a însușit suma de 2.707,32 lei.

Instanța nu a reținut ca fiind însușite de inculpat și sumele de 40 lei, 50 lei și 20 lei din cele ridicate de la bancă în datele de 24.01.2003, 04.05.2004 și 17.06.2004 având în vedere că din "chitanțele" depuse de inculpat administratorul societății a confirmat primirea tuturor sumelor ridicate de la BCR F în perioadele 2002 - 2004 și 2005-2006.

Pentru suma de 45150 lei, cu care s-a diminuat soldul casei, instanța reținut că a fost înregistrată pe seama reducerii vânzărilor și că rezultatul direct al înregistrării a fost reducerea stocului de marfă din contul 371. In acest cont a avut loc o reducere a unui post de activ concomitent cu majorarea unei post de activ, situație în care activul net al societății a rămas nemodificat, patrimoniul societății nefiind afectat de această înregistrare contabilă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșania declarat apel împotriva sentinței considerând că este netemeinică sub aspectul achitării inculpatului având în vedere că inculpatul a profitat de încrederea administratorului societății, parte vătămată pe care o cunoștea de mai multă vreme și a creat prin manoperele dolosive folosite un prejudiciu însemnat.

A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile comise.

Inculpatul a declarat apel împotriva sentinței considerând că este netemeinică sub aspectul reținerii comiterii de către inculpat a celor două fapte întrucât în cauză este vorba doar de niște greșeli comise de inculpat ce au fost conectate prin stornare în roșu. Inculpatul a mai arătat că printre atribuțiile de serviciu nu avea și obligația de mânuire numerar activitatea lui constând doar în a ridica banii din bancă și predarea lor sub semnătură administratorului societății, obligație pe care a îndeplinit-

Considerându-se nevinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea sa în baza art. 10 lit.c Cod proc.penală.

Partea civilă SC FARM SRL a declarat apel împotriva sentinței arătând în concluziile orale că motivele sale sunt identice cu cele invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani și, în plus, că prejudiciul real este de 7500 lei și nu 2500 lei cum a reținut prima instanță. A solicitat admiterea apelului conform concluziilor formulate.

Deliberând asupra apelurilor declarate din punct de vedere al motivelor invocate și al disp.art.371 al.2 cod proc.penală, Tribunalul Vranceaa constatat că sunt fondate doar apelurile Parchetului și al părții civile dar din alte motive decât cele invocate și care au drept consecință cererea unei situații mai grele inculpatului.

Analizând materialul probator al cauzei, Tribunalul Vranceaa constatat că prima instanță a stabilit corect situația de fapt. Astfel, expertizele tehnice efectuate în cursul urmăririi penale și al judecății în fond stabilesc fără echivoc înregistrarea plăților în Registrul de casă efectuate la datele de 10.06.2005; 08.07.2005; 11.07.2005; 08.10.2005; 08.12.2005: 08.05.2003; 19.02.2003; 19.05.2003 și 01.03.2005, s-a făcut în mod repetat în minus față de plățile efectuate în realitate sau în dublu, în această situație inculpatul înregistrând ca plăți distincte atât factura cât și chitanța aferentă, In această modalitate, inculpatul s- însușit diferențele de sume, cauzând un prejudiciu de 2.707,32 lei.

Inculpatul a susținut că datorită vârstei înaintate și stării de sănătate a completat greșit documentele contabile.

Apărarea inculpatului nu a putut fi reținută având în vedere că inculpatul diminua sumele ce trebuiau înregistrate și, chiar în condițiile unei vederi mai slabe, cifrele nu puteau fi confundate atât de ușor iar în cazul dublei înregistrării, operațiunile făcute succesiv.

Inculpatul a invocat faptul că în atribuțiile de serviciu nu intră și mânuirea banilor ridicați de la bancă așa încât practic, nu avea cum să-și însușească sumele reținute ca prejudiciu în sarcina sa.

Nici această apărare a inculpatului nu a putut fi reținută întrucât rezultă evident din operațiunile de înregistrare din (registrul de casă din 24.01.2003 și 17.06.2004) că sumele ridicate de la bancă erau înregistrate diminuat în raport cu cele din extrasul de cont bancar, diferența fiind însușită de inculpat și fiind acoperită prin înregistrările în minus efectuate la rubrica plăți.

Prin urmare, instanța a reținut corect faptul că inculpatul a profitat de încrederea administratorului societății parte civilă și, prin mecanismul descris și-a însușit suma de 2.707,32 lei.

S-a apreciat că aplicarea disp.art.181Cod penal se justifică având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului (vârsta înaintată, starea precară de sănătate), faptul că prejudiciul nu este însemnat raportat la calitatea părții vătămate și că operațiunile nereale efectuate raportat la perioada în care inculpatul a desfășurat activitatea în cadrul societății nu sunt de amploare.

Pentru ca sancțiunea aplicată să-și atingă însă scopul prevăzut de legea penală, se impune a fi majorată ținând seama de modul în care inculpatul a acționat și de nesinceritatea manifestată în cursul procesului penal.

Referitor la prejudiciu, Tribunalul a constatat că instanța a reținut întemeiat numai suma de 2.707,32 lei întrucât la dosarul cauzei există înscrisuri intitulate "Chitanță" semnate de administratorul părții civile în care se menționează că aceasta a primit de la inculpat toate sumele încasate de la BCR F în perioadele 2002 - 2004, 2005 - 2006, iar înregistrarea ce privește suma de 45150 lei nu a condus la o modificare a activului net al societății ( cont 371).

Cum doar pentru operațiunile ce au avut drept consecință prejudiciul de 2.707,32 lei există dovada manoperei dolosive a inculpatului, legal instanța nu a obligat inculpatul la diferența de prejudiciu solicitată de partea civilă.

De asemenea, întemeiat instanța nu a avut în vedere actualizarea sumei pentru care societatea s-a constituit parte civilă, având în vedere că la judecata în fond, partea civilă a solicitat despăgubiri conform sumei reținută în actul de sesizare și nu cererii depusă în instanță.

Împotriva deciziei penale nr.263/29.09.2008 a Tribunalul Vranceaa formulat recurs inculpatul invocând cazul de casare prev. de art.3859alin.1 pct.18 Cod procedură penală și solicitând achitarea sa, conform prev. art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, Curtea apreciază că acesta este nefondat.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, în special din conținutul rapoartelor de expertiză tehnică contabilă, rezultă că inculpatul, care avea drept de semnătură în bancă, ridica în numele unității păgubite bani care i se cuveneau și își însușea din acești bani.

Ulterior, fie înregistra sume mai mici în contabilitatea firmei, la intrări, fie efectua operațiuni contabile nelegale, în sensul majorării artificiale a sumelor înscrise la rubrica "plăți", fie prin efectuarea de operațiuni de stornare, care nu își aveau corespondentul în realitate.

Analizând din oficiu soluțiile pronunțate de instanțele de fond și apel, Curtea apreciază că acesta sunt legale și temeinice, raportat la cuantumul prejudiciului produs, și mai ales la vârsta înaintată a inculpatului și a stării sale de sănătate.

Așa fiind și văzând și prev. art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.263/29.09.2008 a Tribunalului Vrancea.

Conform prev. art.192 alin.2 Cod procedură penală și art.193 Cod procedură penală, Curtea va obliga pe recurentul-inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal, precum și la plata de cheltuieli judiciare către partea vătămată SC " Farm" SRL F, prin administrator, reprezentând onorariu apărător ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 02.07.1929 în comuna Liveni, județul B, domiciliat în F,-, județul V) împotriva Deciziei penale nr.263/29.09.2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr. 686/02.05.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-).

În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei și la 1000 lei cheltuieli judiciare către SC Farm SRL F, prin administrator, cu sediul în F,-, - 5, apartament 5, județul V, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr.J39/119/19.04.2000, având CUI -, conform art.193 Cod procedură penală.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 08 2008.

PREȘEDINTE, Pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

A în

Conf. art.312 alin.2 PP

Președinte complet

JUDECĂTOR - -

Grefier,

- -

Red. /24.12.2008

Tehnored. -/ 2 ex./29.12.2008.

Fond: /Apel.,

Președinte:Liviu Herghelegiu
Judecători:Liviu Herghelegiu, Maria Tacea, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 738/2008. Curtea de Apel Galati