Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 78/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.78/2008

Sedința publică din 6 februarie 2008

PREȘEDINTE: Oana Maria Călian JUDECĂTOR 2: Stanca Ioana Marcu

- - - -JUDECĂTOR 3: Tiberiu Peter

- - - judecător

- - -grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

-procuror

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 213/A/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 22.01.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față

Prin sentința penală nr. 1216/2006 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr- a fost condamnat inculpatul la:

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 215 al.1,4 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 290.

Cod Penal

În baza art. 85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 558/2002 a Judecătoriei Buftea.

A fost descontopită această pedeapsă în elementele ei componente.

În baza art. 36 Cod penal raportat la art.33,34 Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate pentru infracțiunile deduse judecății cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 558/2002 a Judecătoriei Buftea în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 80/1, 86/2, 86/3 și 86/4 Cod penal.

În baza art. 11 pct.2 lit.a s C.P.P.-a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev.de art. 213 Cod penal.

S-a dispus anularea înscrisului falsificat de inculpat.

A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă SC SRL.

Au fost lăsate nesoluționate restul pretențiilor formulate de SC SRL.

A fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă SC SRL.

S-.a făcut aplicarea art.7 din Legea 26/1990.

S-a făcut aplicarea art.191 Cod pr.penală.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut ca stare de fapt că inculpatului în calitate de administrator la SC Agro 93 SRL, a emis mai multe file CEC în favoarea SC SRL, știind că pentru valorificarea lor nu există acoperirea necesară, în scopul de obține pentru sine un folos material injust și pricinuind părții vătămate un prejudiciu și totodată a falsificat înscrisul denumit "chitanță" prin adăugarea cifrei "2" în cuprinsul textului "am primit 1000 USD", pe care l-a folosit în instanță.

În drept s-a reținut că faptele inculpatului așa cum au fost descrise și dovedite cu probele administrate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev.de art. 215 al. 1,4 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și de art. 290 Cod penal.

În baza acestor texte de lege s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, conform criteriilor prev.de art. 72 Cod penal.

Întrucât prin sentința penală nr. 558/2002 a Judecătoriei Alba Iuliaa fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată, infracțiuni concurente cu cele deduse judecății, instanța de fond a făcut aplicarea art.85 și Cod Penal art.36 rap.la Cod Penal art.33,34 Cod penal.

În privința modalității de executare a pedepsei s-a dat eficiență disp.art. 86/1, 86/2, 86/3 și 86/4

Cod Penal

În privința infracțiunii prev.de art. 213.Cod Penal s-a dispus achitarea inculpatului conform art. 10 lit.b

C.P.P.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a dispus obligarea inculpatului la despăgubiri civile către partea civilă SC SRL, fiind lăsate nesoluționate restul pretențiilor civile.

Totodată, au fost lăsate nesoluționate pretențiile formulate de SC SRL

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal prevăzut de lege părțile civile SC SRL și SC SRL și inculpatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 213/A/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr- s-au respins ca nefondate recursurile declarate de SC SRL, SC SRL Oarda de și inculpatul, instanța de apel reținând că sub aspectul laturii penale a cauzei, instanța de fond a reținut o temeinică stare de fapt și a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptelor săvârșite de inculpat.

Astfel, din ansamblul probator administrat în cauză, declarația reprezentantului SC SRL -, înscrisurile de comunicare a prejudiciului, filele CEC emise de inculpat cu mențiunea lipsă total disponibil, declarațiile martorilor, declarațiile consilierului juridic al SC SRL -, dovada de ridicare a înscrisului intitulat "chitanță", raportul de expertiză criminalistică nr. 160/24.08.2004, declarația reprezentantului SC SRL-, declarația reprezentantului SC Com 96 SRL -, declarația reprezentantului SC SRL B -, facturile fiscale, înscrisul nr. 506/-.04.2004 emis de Post Direcția Juridică contencios și Secretariat General, extrasul de cont al titularului SC Agro 93 SRL coroborate și cu declarațiile inculpatului în care acesta recunoscut parțial faptele comise, rezultă că inculpatul în calitate de administrator al SC Agro 93 SRL, a emis în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale cecurile P 308 -/21.12.2002, P 308 -/23.12.2002, P 308 -/28.12.2002, P 308 -/31.12.2002, P 308 -/11.01.2003 asupra SC SRL, știind că pentru valorificarea lor nu există acoperirea necesară, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust și pricinuind astfel o pagubă și a falsificat înscrisul denumit "chitanță" prin adăugarea cifrei "2" în cuprinsul textului "am primit suma de va1000 USD" pe care l-a folosit în instanță.

Fiind dovedită faptelor și săvârșirea lor cu vinovăție de către inculpat (susținerile acestuia că beneficiarul filelor CEC a avut cunoștință de faptul că nu există disponibilul necesar acoperirii lor fiind singulare și neconfirmate de probele administrate, precum și de faptul că nu el este autorul falsului, acest lucru nerezultând din raportul de expertiză criminalistică efectuat în acuză, fiind de asemenea nesincere și infirmate probele administrate, din care rezultă că el a redactat înscrisul și el era singura persoană interesată în falsificarea acestuia, drept urmare și folosindu-l în instanță, într-un litigiu comercial pentru a face dovada că plătit suma de 21000 USD urmare a falsificării prin adăugarea cifrei "2" și nu doar suma de 1000 USD - așa cum era de fapt în realitate consemnat în scris fără a fi falsificat prin adăugarea cifrei 2 în fața sumei de 1000 USD), în mod corect instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru cele două infracțiuni la pedeapsa închisorii conform criteriilor prev.de art. 72.Cod Penal și menite să contribuie la realizarea scopului educativ și coercitiv prev.de art.52

Cod Penal

În privința infracțiunii prev.de art. 213.Cod Penal în mod corect instanța fondului a dispus achitarea inculpatului conform art.10 lit.b deoarece C.P.P. nerestituirea datoriei de către inculpat către SC SRL (datoria reprezentând contravaloarea mărfii livrate inculpatului de către SC nu este o faptă de natură penală, ci una de natură comercială, susținerile părților civile de condamnare a inculpatului pentru această faptă fiind nefondate.

În privința laturii civile a cauzei Tribunalul reține că în mod corect instanța fondului a dispus obligarea inculpatului doar la plata despăgubirilor civile reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin infracțiunea dedusă judecății (art. 215.Cod Penal), respectiv contravaloarea CEC-urilor fără acoperire emise de inculpat nu și la plata celorlalte pretenții emise de părțile civile, pretenții civile care nu decurg din infracțiunea prev. de art. 215.Cod Penal și care pot forma eventual obiectul unui litigiu comercial.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, solicitând, în baza art. 385/9 pct.17 C.P.P. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 al.1,4 Cod penal în infracțiunea prev.de art.84 al.1 pct.2 din Legea 59/1934.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, în conformitate cu art.385/9 alin. 3.C.P.P. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, am primit o corectă încadrare juridică, respectiv art. 215 al.1, 4 Cod penal și art. 290.pen.

După cum se observă în motivele de recurs, se contestă doar încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, considerându-se că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art. 84 al.1 pct.2 din Legea 59/1934.

Distincția dintre cele două infracțiuni constă în poziția subiectivă a părții vătămate, și anume cunoașterea sau necunoașterea de către aceasta a lipsei de disponibil în contul inculpatului la data plății.

Din probele administrate rezultă împrejurarea că inculpatul nu a adus la cunoștința părții civile că nu avea disponibil în cont, deși cunoștea această împrejurare așa cum rezultă din propriile sale declarații, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.

CEC-ul este un instrument de plată, la emiterea căruia trebuie să existe la tras provizia necesară acoperirii sumei înscrise pe CEC, în caz contrar fapta constituind infracțiune. Față de împrejurarea că partea vătămată nu a cunoscut lipsa proviziei, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev.de art. 215 al. 1,4 Cod penal.

Față de cele de mai sus, nu pot fi luate în considerare apărările inculpatului în conformitate cu care programul de lucru al băncilor nu i-a permis să alimenteze conturile sau că partea vătămată îi datora un comision pe care nu i l-ar fi achitat.

În consecință, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b C.P.P. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul cu consecința obligării sale în temeiul art. 192 al.2 la C.P.P. plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 213/A/2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

-

Red.:

Dact.: /2 ex/29.02.08

Jud. fond:

Jud.apel:,

Președinte:Oana Maria Călian
Judecători:Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 78/2008. Curtea de Apel Alba Iulia