Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 81/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR- - Art 215.Cod Penal -
(Număr în format vechi 146/MF/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 81
Ședința publică de la 27 august 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR 2: Elena Stan
- - - - JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
- - - - PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER: -
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
******************************************
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpata (fostă -, aflată în stare de libertate, trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA nr. 480/P/2004, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 215.Cod Penal împotriva deciziei penale nr. 78 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru Minori și familie în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurenta - inculpată ( -, pentru care s-a prezentat de apărător desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Avocat depune la dosar plicul cu care recurenta inculpată a primit somația emisă de către Administrația Financiară despre care se face vorbire în motivele de recurs și învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Plicul depus este observat de către reprezentantul Ministerului Public, în ședința publică.
Întrucât nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, instanța apreciind cauza în stare de judecată, a trecut la dezbaterea recursului potrivit art. 38513cod procedură penală.
Avocat pentru recurenta pârâtă (fostă ) solicită admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, deoarece declararea peste termen a acestuia s-a datorat unei cauze temeinice de împiedicare, recurenta inculpată a suferit o severă afecțiune psihică așa cum invocat în motivele de recurs astfel încât nu a putut înștiința instanța despre noua sa adresă. A aflat despre hotărârea Judecătoriei Craiova ca urmare a somației de plată emisă de autoritățile fiscale.
Susține că potrivit art. 180 Cod procedură penală și agentul procedural al tribunalului trebuia să facă cercetări pentru aflarea noii adrese, să încheie un proces verbal și să încunoștințeze instanța.
Pe fond solicită admiterea recursului conform motivelor de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public susține că prezentul recurs este unui declarat peste termen. Susține că inculpata a fost citată inițial în C în strada -. Ulterior aceasta a trimis la Judecătoria Craiovao cerere prin care solicita să fie citată în S-a citat o dată în B, după care s-a continuat citarea din nou în Comunicarea hotărârii instanței de fond s-a realizat în
Mai susține că și în fața instanței de apel inculpata a fost citată în C strada -. Comunicarea hotărârii instanței de apel s-a realizat tot în
Din punctul său de vedere este situația unei repuneri în termen.
Pe fond, susține că recursul este nefondat, din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpata a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată.
Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr. 1645/04 mai 2007, Judecătoria Craiova, în baza art. 215 al. 1, 2, 3 Cp cu aplic. art. 41 al. 2 rap. la art. 75 lit. c) Cp și la art. 74-76 lit. c) Cp coroborat cu art. 80 Cp a condamnat pe inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 7.06.1981 în S, jud. O, cu domiciliu,- și în str. -,. 10,. 14, jud. O, la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 81 a Cod Penal suspendat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani calculat conf. art. 82 Cp. A atras atenția asupra disp. art. 83
Cod PenalÎn baza art. 215 al. 1, 2, 3 Cp cu aplic. art. 74-76 lit. c) Cp a condamnat pe inculpata, fiica lui și, născută la data de 16.09.1980 în C, jud. D, cu același domiciliu,-,. 8E,. 2,. 8, jud. D, la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 81 a Cod Penal suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art.82 A Cod Penal atras atenția asupra disp. art.83
Cod PenalÎn baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d) Cpp a achitat pe inculpatul Din, fiul lui și, născut la data de 26.09.1987 în municipiul S, jud. O, cu același domiciliu,-, -. A,. 1, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. 1, 2, 3 Cp cu aplic. art. 99 și următoarele
Cod PenalA luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A admis acțiunile civile ale părților civile, și.
A obligat pe inculpatul la plata către părțile civile, și, a sumelor de 1600 USD, 1250 USD, respectiv 750 USD.
A obligat pe inculpata la plata către partea civilă a sumei de 1230 Euro.
În baza art. 118 lit. e) Cp a dispus confiscarea sumei de 560 Euro de la inculpatul.
A obligat pe inculpații și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 lei din care 400 lei inculpatul și 200 lei inculpata; onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2004, mai mulți cetățeni din străinătate au formulat plângeri către autoritățile române, arătând că aui fost înșelați de mai multe persoane din România, cu ocazia achiziționării unor telefoane mobile, ca urmare a unor anunțuri publicate pe site-ulwww.eBay.com.
Din plângeri rezultă că au fost expediate diverse sume de bani către părțile vătămate pe numele inculpaților, astfel:
- suma de 1600 USD, pe numele învinuitului de către din;
- suma de 650 USD, pe numele învinuitului către din ia;
- suma de 1250 USD, pe numele învinuitului Din de către din;
- suma de 1000 Euro pe numele învinuitei, de către din Portugalia;
- suma de 750 USD pe numele lui G de către.
În urma cercetărilor efectuate, în baza plângerilor primite, s-au constatat următoarele:
La începutul anului 2004, inculpatul, frecventând săli de Internet din municipiul S și municipiul C și, aflând despre posibilitatea obținerii de sume de bani în mod ilegal prin utilizarea a hotărât organizarea unor licitații frauduloase prin vânzarea unor telefoane mobile de ultimă generație, ieftine dar inexistente, prin intermediul site-uluiwww.eBay.com,specializat în vânzări on-line.
Frauda propriu-zisă consta în:
Într-o primă etapă, inculpatul posta anunțuri de vânzare telefoane mobile atractive, atât prin preț, cât și prin performanțele tehnice, telefoane pe care nu le deținea în realitate.
Adresele de e-mail folosite pe acest site, funcționează ca niște conturi de utilizatori, ceea ce conferă un anumit grad de anonimat, atât cumpărătorilor, cât și vânzătorilor.
Pentru perfectarea tranzacțiilor comerciale on-line, se uzează de alte adrese de e-mail, pe care se desfășoară negocierile.
În scopul de a crea și menține impresia că este un partener de afaceri serios, inculpatul le transmitea potențialilor cumpărători imagini prelucrate ale unor formulare tip, prin care le "certifica" faptul că, produsele reprezentând obiectul tranzacțiilor, fuseseră deja expediate, conform înțelegerilor încheiate.
De fapt, aceste produse nici nu existau în realitate, în posesia inculpatului.
La început, inculpatul a folosit identitatea sa pentru primirea și ridicarea sumelor de bani obținute prin aceste licitații fictive, ulterior însă, a căutat și a găsit persoane care să accepte să primească banii rezultați din fraude, în schimbul unui procent de câștig de circa 10%.
Activitatea infracțională se desfășura, de obicei, de la cluburile de Internet de pe raza municipiului S și C, pentru a face cât mai dificilă, dacă nu imposibilă, identificarea sa și a locației sale, atât prin utilizarea diverselor calculatoare, cât și prin fluxul de persoane care frecventau aceste săli și utilizau rețeaua Internet.
Ca modalitate de plată, inculpatul le sugera părților vătămate folosirea serviciului -, convenabil prin rapiditatea expedierii și ridicării banilor.
În luna ianuarie 2004, prin modul de operare descris mai sus, inculpatul a reușit să convingă cetățeanul american să expedieze prin -, pe numele său, suma de 1.600 USD, în schimbul a 21 telefoane mobile marca 2Siemens ", telefoane pe care În realitate nu le deținea.
Inculpatul era înregistrat pe site-ul eBay cu adresa " -.com, iar ca nike-name (poreclă) folosea "".
Partea vătămată a purtat conversații pe e-mail prin intermediul adresei "vmw @ sscscs.com" având ca nik-name "".
Tot în luna ianuarie 2004, inculpatul a mai înșelat și cetățeanul cu suma de 650 USD.
De această dată, obiectul tranzacției fictive au constat in două telefoane mobile marca Sony Ericsson P 900, inculpatul folosind adresa de e-mail "-.biz", cu nik-name-ul 2pastorbob", iar partea vătămată adresa de e-mail heinz-wu-tng--!eb.de și nik name-ul "wu-atng-master".
Suma de bani, de 650 USD, a fost ridicată de inculpatul de la serviciul din cadrul unui oficiu poștal din municipiul B, la data de 8 ianuarie 2004.
În luna iulie 2004, inculpatul a purtat conversații pe e-mail cu partea vătămată, cetățean american, în vederea vânzării către acesta a 20 telefoane mobile marca Motorola V 600, telefoane pe care nu le deținea.
Ca nume și adresa pentru expedierea banilor, inculpatul a comunicat părții vătămate datele de identificare ale martorului G, pe care l-a convins că banii provin de la prieteni de-ai săi din străinătate.
Partea vătămată a expediat, prin -, pe numele acestuia, în două tranșe, sumele de 600 USD, respectiv 150 USD.
Suma de 600 USD a fost ridicată de către martorul G, de la un oficiu poștal din municipiul C, l data de 12 iulie 2004.
Suma de 150 USD a fost ridicată tot de acesta, de la un oficiu poștal din municipiul B, l data de 26 iulie 2004.
Ambele sume de bani au fost predate inculpatului, care l-a răsplătit pentru acest serviciu, cumpărându-i o sticluță de parfum de aproximativ 500.000 lei, plătindu-i transportul și oferindu-i mici atenții: răcoritoare, pizza, etc.
Și în cazul părții vătămate, inculpatul insistat să se folosească serviciul, conversația dintre ei derulându-se între adresele de e-mail -.com, cu nik-name-ul "", aparținând părții vătămate și ebay--.org. cu nik-name-ul "", aparținând inculpatului.
La începutul verii 2004, inculpatul și inculpata s-au cunoscut și s-au înțeles să înșele pe partea vătămată, cetățean portughez, cu care inculpatul coresponda pe e-mail. Inculpata cunoștea limba portugheză, iar inculpatul îl convingea să-i expedieze suma de 1.000 Euro pe numele acestuia, cu titlul de plată a unor telefoane mobile, pe care în realitate nu le dețineau.
Banii au fost ridicați de inculpata de la un oficiu poștal din C, fără știrea inculpatului, suma respectivă oprind-o în totalitate aceasta, deși conveniseră anterior să o împartă în mod egal.
În luna aprilie 2004, inculpatul l-a contactat pe prietenul său, inculpatul Din, căruia i-a propus să ridice suma de 1.250 USD provenind din licitațiile fictive desfășurate de el pe Internet, în schimbul unei sume de aproximativ 1 milion de lei.
Inculpatul Din - a fost de acord să-i fie folosite datele personale pentru expedierea banilor și astfel, în data de 2 aprilie 2004 ridicat prin suma în cauză, din municipiul
Inculpatul Din cunoștea originea ilicită a banilor, mai ales că anterior fuseseră vecini, erau prieteni apropiați și de asemenea, cunoștea preocupările infracționale ale inculpatului.
Inculpații, și Din au recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor pentru care au fost cercetați.
Inculpatul Gar ecunoscut că a ridicat bani de la diverse oficii poștale, susținând însă că nu cunoștea proveniența ilicită a acestora.
Cu ocazia verificărilor efectuate la unitățile bancare, au fost identificate mai multe formulare de tip - pentru primire și ridicare de bani pe numele inculpaților, fapt pentru care au fost înaintate adrese către Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog - B, în vederea obținerii de plângeri de la eventuale părți vătămate, însă până în prezent nu au mai fost formulate plângeri.
Prejudiciile menționate mai sus nu au fost recuperate.
În drept, s-a arătat că fapta inculpatului de a vinde prin intermediul site-ului eBay bunuri pe care în realitate nu le deținea în scopul obținerii în mod ilicita a unor sume de bani, folosind identitatea sa, dar și a altor persoane întrunește elementele constitutive ale infr. prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 3, 6 cu aplicarea art. 41 al. 2
Cod PenalDe asemenea, s-a arătat că în drept fapta inculpatei de a determina efectiv pe partea vătămată, prin corespondența purtată în limba portugheză să expedieze banii pe numele ei, bani pe care i-a însușit în totalitate întrunește elementele constitutive ale infr. prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 3
Cod PenalÎntrucât nu s-a probat în mod indubitabil existența vinovăției inculpatului minor Din la momentul în care a ajutat pe inculpatul să organizeze licitațiile frauduloase și să intre în posesia produsului infracțiunii, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului minor, în baza art. 11 pct.2 lit. a C.P.P. raportat la art. 10 lit. d Cod Penal, pentru săvârșirea complicității la infr. de înșelăciune întrucât acestuia îi lipseau cunoștințele IT necesare, iar micile favoruri materiale venite din partea inculpatului au fost considerate firești.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72.Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârșite, modalitatea și împrejurările concrete, comportamentul bun al inculpaților înainte și după săvârșirea faptelor, stabilind ca modalitate de executare suspendarea condiționată prev. de art. 81.
Cod PenalCu privire la latura civilă s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Prin decizia penală nr. 78 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru Minori și familie în dosarul nr- s-au respins apelurile inculpaților și.
S-au admis apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.
S-a desființat în totalitate sentința penală și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoria Craiova.
Au fost obligați inculpații și la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 150 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul Din s-a dispus să se suporte din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a constat că apelurile formulate de către inculpați sunt nefondate, iar apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova este fondat sub aspectul nerealizării procedurii de citare cu părțile vătămate, și.
Astfel, prin săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune au fost cauzate prejudicii părților vătămate, al căror domiciliu era în străinătate.
Potrivit art. 177 al. 1, 9 din citarea C.P.P. altor persoane decât inculpatului, respectiv în speță părților vătămate, se face la adresa unde locuiesc, iar în cazul în care nu se cunoaște adresa, citația se afișează la sediul Consiliului Local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea.
Or, în speță, părțile vătămate sunt cetățeni străini al căror domiciliu este cunoscut, respectiv în SUA, 142 Poplar II 60126, în, 1458, AM, 72120, din Portugalia, în SUA, 115, 19701 și, domiciliat în ia,.
Potrivit art. 1 din Decizia Consiliului European nr. 2007/63/CE din 8 nov. 2007 privind aderarea României la Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale, începând cu data de 1 decembrie 2007, Convenția din 29 mai 2000 privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale și protocolul adițional la aceasta, din 16 oct. 2001, au intrat în vigoare pentru România.
Astfel, Convenția din 29 mai 2000 prevede că actele de procedură trebuie trimise direct prin poștă (citații și alte acte de procedurale) și art. 187 din Legea 302/2004 permite acest mod de comunicare a actelor de procedură.
Tribunalul a constat că o parte din părțile vătămate își au domiciliul în afara spațiului și altele în spațiul
Or, părțile vătămate și au domiciliul în Portugalia, respectiv ia, și ca atare procedura de citare trebuia efectuată de către instanța de fond în baza Convenției europene de asistență judiciară în materie penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959.
Tribunalul a reținut că instanța de fond în mod greșit a îndeplinit procedura de citare prin afișare la Consiliul Local C cu partea vătămată, atâta timp cât domiciliul său era cunoscut și pentru care trebuia aplicată legislația în vigoare. De asemenea se constată că instanța de fond a omis conceptarea și citarea în cauză a părții vătămate.
În privința părților vătămate, și al căror domiciliu este în SUA, respectiv, comunicarea actelor procedurale se face în cazul în care nu există convenție în materie, comunicarea se face în baza reciprocității și a curtuoaziei internaționale, conform art. 5 din Legea 302/28 iunie 2004.
În aceste condiții s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a îndeplinit procedura cu aceste părți vătămate prin afișarea la Consiliul Local
Ca atare, pe considerentele sus menționate și reținând că judecata la instanța de fond a avut loc în lipsa părților vătămate nelegal citate, dar având în vedere și disp. art. 379 pct. 2 lit. b C.P.P. s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova șu ca o consecință a constatării neîndeplinirii procedurii de citare cu părțile vătămate, Tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea situației de fapt și a individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaților și, urmând să le respingă apelurile.
S-a dispus ca în rejudecare, instanța de fond să îndeplinească procedura de citare cu toate părțile vătămate potrivit legislației în vigoare și să aibă în vedere și celelalte critici formulate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpata () la data de 13.03.2008.
Prin cererea de recurs s-a solicitat și repunerea recurentei în termenul de recurs deoarece, ca urmare a reținerii sale în Ungaria și ulterior în Norvegia începând cu data de 2 iulie 2006 a suferit o gravă afecțiune psihică, astfel că atât la data pronunțării sentinței în prezenta cauză, 4 mai 2007, cât și la data pronunțării deciziei nu a putut încunoștința instanța despre noua sa adresă.
S-a mai arătat și că recurenta nu a fost citată în fața instanței de apel, deși instanței îi revenea obligația de a cere informații de la Serviciul Public de Evidență a Persoanei cu privire la domiciliul său, în condițiile în care ori de câte ori și-a schimbat domiciliul recurenta a formulat cereri la serviciile de evidență a populației care i-au emis acte de identitate noi corespunzătoare situației de fapt privind domiciliul său.
Recurenta a mai arătat că a aflat de hotărârile pronunțate în cauză printr-o somație de plată emisă de autoritățile fiscale privind plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cauză.
Prin motivele de recurs s-a solicitat admiterea acestei căi de atac și casarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii și a apelului inculpatei, arătându-se că deși inculpata nu și-a motivat apelul instanța de apel trebuia să analizeze această cale de atac în raportat la susținerile și apărările sale formulate în fața primei instanțe, prin care susținea ca și prin motivele de apel formulate de parchet necesitatea legalei citări a părților vătămate.
Referitor la termenul în care a fost declarat prezenta cale de atac se reține că, potrivit Art. 3853alin. 1și 2 raportat la art. 363 alin. 3 cod procedură penală: termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Pentru partea care a fost prezentă la de zbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
În speță, din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanței de apel coroborate cu actele depuse în recurs rezultă că încă din anul 2006 recurenta și-a schimbat domiciliul în B, Șos. -, nr. 10,. 20,. A,. 55, sect. 1, făcând și demersurile legale spre a se înregistra cu noul domiciliu la Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanelor.
În acest context, instanța de apel, făcând minime demersuri la serviciul mai sus precizat putea afla noul domiciliu al apelantei inculpate, ce coincide cu locuința acesteia.
Aceste demersuri se impuneau cu atât mai mult cu cât la dosar existau date (procesul verbal întocmit de organele de poliție, fila 158 dosar fond), din care rezulta că inculpata nu mai locuiește în C din anul 2005.
Cu toate acestea, instanța de apel a citat-o pe inculpată la judecarea apelului la fostul său domiciliu și i-a comunicat dispozitivul deciziei la aceeași adresă, fără a face nici un demers spre a afla locuința reală a acesteia.
În aceste condiții, actul comunicării deciziei instanței de apel, care determină momentul de la care curge termenul de recurs pentru inculpata recurentă, fiind întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 182 și art. 177 alin. 1 cod procedură penală este afectat de nulitate în condițiile art. 197 alin. 1 și 4 cod procedură penală, ceea ce conduce la concluzia că termenul de recurs pentru aceasta nu a curs, astfel că prezentul recurs se impune a fi analizat ca un recurs formulat în termen, neimpunându-se repunerea recurentei în termenul de recurs sau calificarea prezentului recurs ca un recurs peste termen.
Referitor la recursul formulat de inculpată prin raportare la motivele de recurs formulate de aceasta se reține că aceasta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
În acest sens în cauză se reține incidența cazului ce casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 9 cod procedură penală, deoarece decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a apelului inculpatei, mărginindu-se doar la a arăta, referitor la apelul formulat de inculpată că nu se impune a se analiza situația de fapt și individualizarea judiciară a pedepselor.
Or, în cauză se constată că deși aceasta nu și-a motivat apelul, încă din fața primei instanțe a susținut că se impune legala citare a părților vătămate, în vederea aflării adevărului și unei juste soluționări a cauzei, inculpata tinzând să-și dovedească temeinicia apărărilor sale prin obținerea unor date de la părțile vătămate cu privire la împrejurările în care s-a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
În acest context, dat fiind interesul inculpatei în legala citare a părților vătămate, pentru considerentele temeinic reținute de instanța de apel cu privire la apelul formulat de parchet se impunea și admiterea apelului acesteia.
Se are în vedere și că, deși potrivit art. 75 cod procedură penală, declarațiile părții vătămate nu au o forță probantă de sine stătătoare, acestea pot servi la aflarea adevărului în cauză și implicit la probarea apărărilor inculpatului, dacă se coroborează cu restul materialului probator.
Este evident și interesul inculpatului pentru ca partea vătămată să fie legal încunoștințată de desfășurarea procesului și să își poată exprima punctul de vedere cu privire la stare de fapt cercetată în cauză.
În consecință văzându-se și dispozițiile art . 38515pct. 2 lit. c cod procedură penală urmează a se admite recursul declarat de inculpată se va casa decizia recurată cu consecința admiterii și a apelului inculpatei, menținându-se dispozițiile deciziei cu privire la desființarea sentinței primei instanțe.
Potrivit art. 192 alin 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs și în apel privind pe inculpata recurentă rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpata (fostă -, aflată în stare de libertate, împotriva deciziei penale nr. 78 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru Minori și familie în dosarul nr-.
Casează decizia penală nr. 78 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru Minori și familie în dosarul nr-.
Admite și apelul inculpatei declarat împotriva sentinței penale nr. 1645 din 04 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova - Secția Penală în dosarul nr-.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Cheltuielile judiciare în recurs și apel rămân în sarcina statului și înlătură obligarea recurentei la cheltuieli judiciare în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 August 2008
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.
,
4 ex./17 sept. 2008
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Elena Stan, Tatiana Rădulescu