Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 832/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--19.08.2008

DECIZIA PENALĂ NR.832 /

Ședința publică din data de 11.09. 2008

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de partea vătămată, împotriva deciziei penale nr.152/R din 17.07.2007, pronunțată de Tribunalul C S, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă partea vătămată recurentă, lipsind inculpații intimați, pentru care se prezintă avocat din oficiu din cadrul Baroului T cu delegație la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța din oficiu pune în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului formulat.

Petentul arată că se consideră îndreptățit să formuleze recurs, solicitând admiterea acestuia, și condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 Cod penal.

Avocat din oficiu solicită respingerea recursului ca inadmisibil.

Procurorul solicită respingerea recursului ca inadmisibil întrucât hotărârea atacată de partea vătămată reprezintă o decizie cu caracter definitiv.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin plângerea prealabilă înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr. 1106 din 16 aprilie 2008, partea vătămată a solicitat Judecătoriei Caransebeș ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i condamne pe inculpații și, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 Cod penal.

În motivarea plângerii s-a arătat că inculpatul a împrumutat o sumă de bani de la partea vătămată, pe care refuză să o mai restituie, iar inculpata a cumpărat de la partea vătămată o mobilă și un frigider mai vechi, pe care nu le-a achitat.

Prin sentința penală nr. 176/12 mai 2008, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Caransebeșa trimis cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță în ședința publică din 12 mai 2008 pus în discuție competența instanței față de prevederile art. 279 Cod procedură penală, în care se prevede că plângerea prealabilă se adresează organelor de urmărire penală.

Instanța de fond a constatat că plângerea a fost adresată greșit instanței de judecată și în conformitate cu prevederile art. 285 Cod procedură penală, a trimis cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Împotriva acestei sentințe, în termen lega, a declarat recurs petentul.

În motivarea recursului său, petentul a arătat că, în anul 2006, i-a dat numitei bani și bunuri în valoare de 1127 RON, sumă din care a achitat 170 RON, restul de 1100 RON refuzând să-i restituie; petentul a mai arătat că i-a împrumutat în anul 2007 și numitului suma de 400 RON, pe care acesta refuză deasemenea să i-o achite. Pentru aceste fapte petentul a arătat că a formulat plângere, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la parchet, însă nici instanța și nici parchetul nu i-au găsit vinovați pe cei doi făptuitori.

Tribunalul CSp rin decizia penală nr. 152/R din 17 iulie 2008 în baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul - parte vătămată, împotriva sentinței penale nr. 176/12.05.2008, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosar nr-.

A obligat recurentul la 250 Ron cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul a reținut că petentul s-a adresat cu o plângere penală direct la instanță, solicitând condamnarea numiților și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzut și pedepsit de art. 215 alin. 1 Cod penal.

La data de 27.02.2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeșa dat o rezoluție în dosar nr. 2422/P/2007, prin care a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori.

Petentul atât în fața instanței de fond, cât și în fața celei de recurs a precizat că dorește să depună plângere direct la instanță împotriva celor doi făptuitori pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal.

Potrivit dispozițiilor art. 221 și art.279 Cod procedură penală, plângerea penală, atât pentru infracțiunile pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cât și pentru celelalte infracțiuni, se adresează organelor de urmărire penală, nefiind posibilă sesizarea directă a instanței de judecată cu o astfel de plângere.

În condițiile în care petentul a arătat expres că formulează plângere penală împotriva celor doi făptuitori și că solicită tragerea la răspundere penală a acestora, prima instanță, în mod corect, având în vedere dispozițiile legale a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Împotriva deciziei penale nr. 152/R/17.07.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- a declarat recurs partea vătămată, solicitând ca inculpata să fie obligată la restituirea sumei de 15 milioane lei și cheltuieli de judecată.

Analizând recursul declarat de partea vătămată prin prisma dispozițiilor art. 3851și 417.C.P.P. instanța constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Prin decizia penală nr. 152/R/17.07.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- s-a dispus respingerea ca nefondată a recursului declarat de partea vătămată împotriva sentinței penale nr. 176/12.05.2008 a Judecătoriei Caransebeș. Astfel, hotărârea atacată de partea vătămată reprezintă o decizie pronunțată în calea de atac a recursului, cu caracter definitiv.

Dispozițiile art. 3851din Codul d e procedură penală enumeră strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Totodată, dispozițiile art. 417 din Codul d e procedură penală prevăd că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Prin urmare, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, astfel încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. a teza a II-a C.P.P. instanța va respinge ca inadmisibil recursul declarat de partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 152/R/17.07.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga partea vătămată recurentă la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge recursul declarat de partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 152/R din 17.07.2008, pronunțată de Tribunalul C-

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

DEFINITIVĂ

Pronunțată în ședință publică din 11.09. 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.B 12.09.2008

Tehnored.

2ex/ 16.09.2008

Prima inst. - Jud.

Inst. apel., - Trib. CS

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--19.08.2008

MINUTA DECIZIEI PENALE NR.832 /

Ședința publică din data de 11.09. 2008

În temeiul art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge recursul declarat de partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 152/R din 17.07.2008, pronunțată de Tribunalul C-

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

DEFINITIVĂ

Pronunțată în ședință publică din 11.09. 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 832/2008. Curtea de Apel Timisoara