Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 847/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 847/ DOSAR NR-
Ședința publică din 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Constantin Epure
JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva deciziei penale nr.126/A din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrare pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 19 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 25 2008, când,
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.196/12.02.2008 pronunțata de Judecătoria Brașov în dosarul penal nr-, s-a dispus in baza art.11 pct.2 lit. a Cod Procedură Penală rap. la art.10 lit. d Cod Procedură Penală l-a achitat pe inculpatul, fiul lui și, ns.la 16.02.1968 în Sf.G, jud. C, domiciliat în B,-, jud. B, cetățean român, studii medii, căsătorit, cu antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, posesor CI seria - nr.-, CNP - pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.215 al.1,2 Cod Penal față de partea vătămată Corona, cu sediul în -Padova, nr.39, Italia.
- a constatat că partea vătămată Corona nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
- a constatat că SC cu sediul în Focșani,-, jud.V nu are calitatea de parte vătămată în cauză.
- în baza art.192 al.3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca stare de fapt că:
La data de 12.07.2005 SC SRL B, prin reprezentantul său legal - inculpatul, a livrat către Corona produse în valoare de 2.699,06 Euro, între cele două societăți derulându-se relații comerciale în baza unui contract de lohn. Relativ la această tranzacție partenerul italian nu și-a mai onorat obligațiile financiare în termenul convenit, de 15 zile de la primirea mărfii.
Societatea Corona colabora în același mod și cu SC Mari SRL B, transportul materiei prime din Italia în România fiind efectuat prin intermediul SC SRL Focșani.
În cursul lunii octombrie 2005 Corona a expediat către SC Mari SRL materiale și accesorii în valoare de 10.573,47 Euro, marfa fiind transportată la B în data de 19.10.2005 de martorul, șofer la SC SRL. Întrucât nu cunoștea adresa beneficiarului, acesta a cerut relații unui coleg, care l-a îndrumat însă în mod greșit către sediul SC SRL.
Martorul a ajuns aici în jurul orelor 18.00, după terminarea programului de lucru, când în firmă nu se mai aflau decât inculpatul și un alt angajat, pe nume. Fiind întrebat de șoferul camionului dacă acolo este sediul SC Mari inculpatul, după ce a aflat că marfa provenea de la Corona, a răspuns afirmativ și i-a cerut să descarce, gândindu-se că în acest fel îi va determina pe reprezentanții partenerului său italian să îi plătească suma datorată de 2699,06 Euro. La final inculpatul a semnat de primire a mărfii pe scrisoarea de transport internațional fără să aplice însă și ștampila societății sale, motivând că nu o are.
Ulterior, în cursul aceleiași seri, martorul a fost contactat de reprezentanții SC Mari care i-au comunicat că îl așteaptă cu marfa. Realizând că descărcase la altă societate martorul a luat legătura telefonic cu inculpatul și i-a solicitat restituirea mărfii, dar acesta a refuzat, motivând că societatea italiană îi datorează o sumă de bani.
Sub același pretext inculpatul s-a opus inițial ridicării mărfurilor de către organele de poliție, acestea fiind însă în cele din urmă preluate în baza unei ordonanțe a procurorului din data de 02.11.2005 și restituite reprezentantului SC SRL.
Având în vedere întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că în mod evident inculpatul a acționat în sensul inducerii în eroare a martorului pentru ca acesta să descarce la SC SRL marfa destinată societății Mari dar nu cu scopul prevăzut de art.215 Cod Penal, de a obține un folos material injust, ci pentru a se plasa într-o poziție care să-i permită ulterior să îi constrângă pe reprezentanții Corona la plata sumei datorate către SC SRL. Prin urmare, s-a reținut că folosul urmărit în fond de inculpat nu l-a constituit marfa reținută la sediul societății sale, ci contravaloarea produselor pe care le livrase deja societății italiene, sumă ce nu poate fi considerată ca având un caracter injust, înscrisurile aflate la dosar demonstrând realitatea tranzacției (74, 76, 82 ).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, critica adusă vizând aspecte de netemeinicie relativ la soluția de achitare dispusă în cauză. Din cuprinsul memoriului cu motivele de apel rezultă că, în opinia procurorului, existau suficiente probe de vinovăție în sarcina inculpatului, regăsindu-se în cauză toate elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, respectiv inducerea în eroare prin declararea ca adevărată a unei împrejurări nereale, obținerea unui folos material injust constând în însușirea definitivă a mărfurilor care nu-i erau destinate și prejudiciul produs părții vătămate. Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de ședință a suplimentat motivele de apel, susținând un motiv de nelegalitate care viza greșita reținere a calității de persoană vătămata a "Euro Expediții", în dauna numitului, față de acesta, șofer la această societate, exercitându-se inducerea în eroare.
Tribunalul Brașov, prin decizia penală nr. 126/A/27.05.2008, a respins ca nefondat apelul parchetului, pentru a pronunța această soluție reținând faptul că:
În ceea ce privește critica ce vizează necitarea numitului în calitate de parte vătămată aspect ce atrage soluția desființării sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b Cod Procedură Penală, tribunalul a reținut că aceasta este nefondată, că nu poate fi primită susținerea Parchetului potrivit căreia numitul ar calitatea de parte vătămată în cauză, întrucât acesta nu a acționat în nume propriu atunci când a transportat și descărcat marfa, ci ca prepus al firmei de transport, fiind angajat al acestei firme, în timpul programului de lucru și acționând în limitele funcției încredințate. Din verificarea actelor dosarului rezultă că nu există o constituire de parte vătămată sau parte civilă formulată de firma și nici din partea firmei italiene care era proprietara mărfurilor. Este adevărat că plângerea penală a fost formulată de însă calitatea de persoană vătămată revine SC EXPEDIȚII căreia îi incumbă obligația de predare către beneficiar a mărfurilor transportate (faptul că firma de transport și-a asumat contractual obligația de asigura mărfurile în limita sumei de 200 000 USA nu influențează în nici un fel raporturile din cadrul prezentului dosar), alături de Corona proprietara mărfurilor. Ambele societăți au fost citate, astfel încât soluționarea cauzei în primă instanță s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale ce privesc citarea părților în procesul penal. Mențiunea din dispozitivul sentinței potrivit căreia firma de transport nu are calitatea de parte vătămată corespunde pe de o parte realității că această firmă nu s-a constituit nici în cursul urmăririi penale și nici în cursul judecății ca parte vătămată și pe de altă parte nu influențează legalitatea desfășurării cercetării judecătorești - care a avut loc cu citarea acestei societăți -, sau a sentinței.
Tribunalul a constatat că și cea de-a doua critică este nefondată. Instanța de fond a apreciat corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 al. 1 și 2 Cod Penal lipsind scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust. Inculpatul a acționat în mod evident cu intenția de a obține executarea unei obligații din partea firmei proprietare a mărfurilor. Existența acestei obligații nu este contestată de părți și este dovedită prin depunerea de către inculpat la dosar înscrisului de la fila 74 din dosarul de urmărire penală. Faptul că mărfurile reținute de inculpat au o valoare superioară celei a datoriei pe care Corona o avea către SC SRL ( 10 573 Euro față de 2699,06 Euro) nu are semnificația urmăririi obținerii unui folos material injust deoarece contrar susținerilor din dezvoltarea motivelor de recurs, nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul a intenționat vreun moment să-și însușească definitiv aceste mărfuri. Dimpotrivă, inculpatul a semnat cu nunele său real pentru primirea mărfurilor, care s-a realizat în prezența unui angajat al SC martorul, și imediat după ce martorul a realizat că a descărcat din eroare marfa la altă societate inculpatul i-a comunicat că marfa va fi predată în momentul în care i se va restitui datoria de către societatea italiană.
Inculpatul a avut reprezentarea că acționează în virtutea unui drept de retenție, fiind îndreptățit să procedeze astfel întrucât neexecutarea obligației de plată de către Corona reprezenta o atitudine culpabilă a acestei societăți. Chiar dacă nu reținem că inculpatul beneficia de un drept de retenție, întrucât mărfurile în discuție nu au o legătură directă cu obligația pe care firma italiană o avea față de societatea inculpatului, iar inculpatul a intrat în posesia lor fără a fi de bună credință, menținându-l în eroare pe șoferul firmei de expediții, apreciem că latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune nu este întrunită față de circumstanțele concrete ale speței. Obținerea unei garanții a executării unui contract în afara prevederilor contractuale poate fi apreciată ca "obținere a unui folos material", însă acest folos nu poate fi calificat ca injust, iar transparența cu care a acționat inculpatul dovedește că acesta nu avea reprezentarea comiterii unei fapte ilicite.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, criticile aduse vizând aceleași aspecte ca și în apel, invocându-se cazurile de casare prevăzute de art.3859pct.18 și 21 Cod procedură penală, respectiv instanța a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare și judecata în primă instanță și în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți, acestea fiind dezvoltate in memoriul de la filele 4-5 dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, Curtea reține ca nefondat recursul declarat în cauză pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, cum în mod corect a reținut și Tribunalul Brașov relativ la critica de nelegalitate, nu se poate reține că numitul, angajat al "Euro Expediții" în funcția de șofer - acesta fiind cel care a transportat marfa și a descărcat-o la depozitul societății administrate de inculpat, dar a și sesizat organele de urmărire penală - ar putea avea calitatea de persoană vătămată, iar de aici, ulterior, de parte vătămată, în condițiile în care si-ar manifesta astfel voința, câtă vreme între această persoană fizică și cea juridică al cărei angajat era, exista un contract de muncă și, pe cale de consecință, un raport de prepușenie, calitatea de persoană vătămată putând aparține persoanei juridice din Italia, chiar dacă tribunalul a reținut că această calitate ar fi putut-o avea societatea comercială din România raportat la contractul de asigurare având ca obiect tocmai marfa livrată de proprietarul ei din Italia.
Cu privire la critica de netemeinicie, Curtea reține că și aceasta este nefondată, deoarece recursul este o cale de atac preponderent de reformare, iar cazurile de casare sunt limitativ determinate de lege.
Deși in prezent dispozițiile art.3859pct.18 Cod procedură penală sunt interpretate mai puțin restrictiv, in sensul că eroarea gravă de fapt nu trebuie confundată cu o greșită apreciere a probelor și este incident acest caz de casare ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura ori în împrejurările în care au fost comise, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau existența, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.
Mai mult, nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului, atunci când trebuia să se pronunțe o soluție de achitare, în loc de condamnare, sau invers, pentru că în aplicarea acestui caz de casare trebuie să se rețină, întotdeauna, nu numai o eroare de fapt, dar și gravitatea acestei erori, prin influențarea negativă pe care a avut-o în soluționarea laturii penale.
În aceste condiții, Curtea reține că soluția de achitare adoptată este una corectă, inculpatul neacționând pentru obținerea unui folos material injust pentru sine, ci pentru obținerea executării, din partea firmei italiene, a obligației care îi incumba acesteia din urmă și având ca obiect plata sumei de 2.699,66 Euro, obligație necontestată, de altfel, de societatea italiană.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr.126/A/27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o va menține.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide:
In baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva deciziei penale nr.126/A/27.05.2008 pronunțata de Tribunalul Brașov in dosarul penal nr-, pe care o menține.
In baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate in recurs rămân in sarcina statului.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica, azi, 25.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - C
GREFIER
pt.
aflată în concediu
semnează grefier șef secție penală
a
Red./19.12.2008
Dact. MB/24.12.2008
2 exemplare
Jud. apel: /
Jud. fond:
Președinte:Constantin EpureJudecători:Constantin Epure, Simona Franguloiu, Alina Constanța
