Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 889/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1351/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 889
Ședința publică din data de 17 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Dumitrașcu Sofica
JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Deciziei penale nr. 283 din data de 07.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de apărător din oficiu, intimatul-parte-vătămată personal, lipsind intimatele-părți-vătămate G și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost depusă la dosar o cere din partea apărătorului ales al inculpatului prin care învederează că a încetat contractul de asistență juridică cu acesta.
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Recurentul-inculpat învederează că este de acord să fie asistat de apărător din oficiu.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat solicită în temeiul art. 3859pct. 18 Cod procedură penală admiterea recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 283 din data de 07.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-, iar pe fondul cauzei solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 lit. b rap la art. 10 lit. d Cod procedură penală, întrucât fapta nu este săvârșită cu vinovăție.
În subsidiar solicită în temeiul art. 3859pct. 14 Cod procedură penală redozarea pedepsei de 5 ani aplicată inculpatului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a deciziei Tribunalului București, având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a indus în eroare pe părțile-vătămate, cu prilejul executării unor contracte de împrumut și garanții.
Toate contractele încheiate au fost realizate cu scopul obținerii pentru sine, de către inculpat a unui folos material injus, producându-le părților vătămate prejudicii mari.
Cu privire la pedeapsa aplicată, consideră că aceasta a fost corect individualizată, avându-se în vedere criteriile generale prev de art. 72 și 52 Cod penal și atitudinea nesinceră manifestată de inculpat, și conduzit5a pe care a vut-o anterior, fiind condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru o faptă similară.
Recurentul-inculpat învederează faptul că a fost angajat pe o perioadă de 30 ani, având o activitatea principală ca specialist informatică.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat considerând că nu este vinovat de săvârșirea faptei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1830/25.10.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în baza art.215 al.2, 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În baza art.85 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pronunțată prin sentința penală nr.2779/31.05.2005de Judecătoria Iași, definitivă prin neapelare.
În baza art.33 lit.a și 34 al.1 lit.b Cod penal, s-a contopit pedeapsa aplicată în speță cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.2779/31.05.2005 a Judecătoriei Iași definitivă prin neapelare, inculpatul, urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit.a teza II, b Cod penal.
În baza art.118 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea sumei de 7500 lei, dobândită de inculpat prin săvârșirea infracțiunii.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 USD, în echivalent lei la cursul de schimb BNR la data achitării efective a prejudiciului - către partea civilă, a sumelor de 117.000.000 ROL și 380 TVA în echivalent lei la cursul de schimb BNR la data achitării efective a prejudiciului - către partea civilă G și a sumei de 300.000.000 ROL - către partea civilă, reprezentând daune materiale.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea părții civile, de obligare a inculpatului la plata sumei de 150.000.000 ROL, reprezentând daune morale.
În baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
1. La data de 07.01.2002 cu prilejul încheierii unui contract de împrumut și garanție, inculpatul pretinzând în mod mincinos ca este broker al Bursei de Mărfuri B și reprezentant al Bank of l-a indus în eroare pe partea vătămată G, obligându-se să-i obțină o finanțare externă de 24,2 milioane euro cu oad obânzii de 2,2% pe an pentru o investiție intitulată "" și încasând pentru deschiderea liniei de credit imaginare suma de 117.000.000 ROL. În vederea inducerii în eroare a părții vătămate, contractul a fost prezentat în fața notarului public care a legalizat semnăturile părților, precum și chitanța care confirma plata sumei de 117.000.000 lei. La biroul notarial au fost prezenți martorii și . Pentru a menține în continuare în eroare pe partea vătămată, inculpatul a întocmit la data de 11.01.2002 o notificare, cuprinzând termeni de specialitate și atestând în mod nereal existența unor raporturi cu Bank of, cu și Bank NY. De asemenea, tot în scopul de amăgire și de menținere în eroare a părții vătămate, la data de 11.01.2002, inculpatul i-a prezentat acestuia un înscris intitulat "Protocol ", prin care își aroga din nou calitatea de broker și care cuprinde aceiași termeni de specialitate destinați a crea o aparența de existență a operațiunii. În baza acestuia act, i-a mai perceput părții vătămate suma de 14.900.000 lei.
2. La data de 05.08.2002, cu prilejul încheierii unui alt contract de împrumut și garanție, inculpatul, pretinzând din nou în mod mincinos că este broker al Bursei de Mărfuri B și reprezentant al Bank of, l-a indus în eroare pe numitul, obligându-se să-i obțină o finanțare externă de 9,88 milioane USD, cu a dobânzii de 4,3 % pe an pentru o investiție internă și încasând pentru deschiderea liniei de credit imaginare suma de 3770 USD. În vederea creării unei aparențe de realitate operațiunii și pentru a menține în eroare persoana vătămată, contractul a fost prezentat spre atestare avocatului la data de 02.10.2002.
De asemenea, persoanei vătămate i s-au prezentat, spre semnare, o declarație () și o scrisoare de intenții.
3. La data de 14.09.2002, inculpatul pretinzând în mod mincinos că este broker al Bursei de Mărfuri B și reprezentat al Bank of, l-a indus în eroare pe partea vătămată cu prilejul încheierii unui contract de împrumut și garanții, obligându-se să-i obțină o finanțare externă de 4,93 milioane USD, cu a dobânzii de 3,85% pe an pentru o investiție internă denumită " ", încasând pentru deschiderea liniei de credit imaginare suma de 3715 USD. În scopul creării unei aparente de realitate operațiunii, inculpatul a prezentat la data de 05.08.2002, anterior încheierii contractului, un contract de alcătuire a unui studiu de fezabilitate și la data de 28.08.2002 o înțelegere mutuală de neocolire și confidențialitate, o declarație () și o scrisoare de intenții. În același scop, contractul de credit și garanții a fost prezentat spre atestare avocatului și s-a încasat succesiv de la partea vătămată suma de 9.000.000 lei - la data de 05.08.2002, 5.500.000 lei - la data de 16.08.2002 și 7.634.000 lei - la data de 28.08.2002. Tot în scopul de a menține în eroare partea vătămată, la data de 25.09.2002, inculpatul a întocmit o notificare cuprinzând termeni de specialitate și care atesta nereal existența unor raporturi cu Bank of, cu și Chase Bank și s-a încheiat cu partea vătămată un "Protocol " în care își aroga din nou calitatea de broker și care cuprindea aceiași termeni de specialitate meniți a crea o aparenta de existența a operațiunii. În baza acestui act, i-a mai perceput părții vătămate suma de 330 USD.
4. La data de 18.09.2002, inculpatul pretinzând în mod mincinos că este broker al Bursei de Mărfuri B și reprezentat al Bank of a indus-o în eroare pe partea vătămată, cu prilejul încheierii unui contract de împrumut și garanții, obligându-se să-i obțină o finanțare externă de 9,8 milioane USD, cu oad obânzii de 3,5 % pe an pentru o investiție internă denumită "" și încasând pentru deschiderea liniei de credit imaginare suma de 3715 USD. În vederea amăgirii și menținerii în eroare a părții vătămate, inculpatul a procedat - ca și în cazurile precedente - prezentând spre atestare actul la avocatul R și prezentând părții vătămate mai multe documente, respectiv o înțelegere mutuală de neocolire și confidențialitate, o declarație () și o scrisoare de intenții în datele de 18.09.2002 și 19.09.2002.
La reținerea acestei situații de fapt, instanța fondului a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului, care a recunoscut că a încheiat contractele de împrumut și că a încasat de la persoanele vătămate sumele de bani, însă a susținut că obligațiile pe care le avea în baza contractelor încheiate cu acestea au fost de diligență și presupuneau asistență și efectuarea de lobby pe lângă instituțiile bancare străine și că nu din culpa sa contractanții nu au obținut finanțările externe; plângerea și declarațiile părții vătămate G, declarațiile părții vătămate, declarațiile părții vătămate, declarația martorului, declarația martorului, declarația martorului, declarația martorului, declarația martorului, declarația martorului, declarația martorului, declarația martorului, raport de constatate tehnica-științifică nr.-/2005, raport de constatate tehnica-științifică nr.-, contract de credit, notificare, protocol, chitanțe G, contract de credit, acte adiționale, înțelegere de neocolire și confidențialitate, contract de credit, declarații, notificare, scrisoare intenții, înțelegere de neocolire, studiu fezabilitate, chitanțe, contract credit, declarație, scrisoare intenție, chitanța, adresa Ministerului Finanțelor, verificare pe pagina de internet, adrese Bursa Română de mărfuri, atestat, diploma broker, lucrare de specialitate, modele documente, adrese Banca Natională a României.
A concluzionat instanța fondului că - în drept, fapta inculpatului - care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin folosirea de calități mincinoase și având reprezentarea faptului că obiectul contractului nu se putea realiza, a indus și menținut în eroare pe numiții, G, cu prilejul încheierii și executării unor contracte de împrumut și garanții, în așa fel încât dacă aceștia ar fi cunoscut la data încheierii actelor împrejurarea că acesta nu deține calitățile respective, iar finanțările erau imposibil de obținut, nu ar fi încheiat ori executat contractele în condițiile stipulate, în scopul obținerii pentru sine a unui folos material injust și producând celor patru persoane vătămate un prejudiciu total de 154.034.000 lei și 11.530 USD, la nivelul anului 2002 - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 al.2, 3 din Codul penal, cu aplicarea art.41 al.2 din Codul penal.
Cu privire la reținerea formei continuate a infracțiunii de înșelăciune săvârșită de inculpat, instanța fondului a avut în vedere, pe lângă îndeplinirea condițiilor privind unitatea de subiect activ, pluralitatea actelor de executare și unitatea de calificare juridică, intervalul scurt de timp, precum și modul similar de săvârșire a faptelor, ce denotă o aceeași rezoluție infracțională.
Având în vedere cele expuse, instanța fondului a aplicat inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa pedeapsa închisorii, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art.52 din Codul penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 din Codul penal.
Sub acest aspect, instanța fondului a reținut că pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, atitudinea nesinceră a inculpatului în fața organelor de cercetare penală, în fața instanței neprezentăndu-se, precum și conduita acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii, din fișa de cazier judiciar rezultând că prin sentința penală nr. 2779/31.05.2005 a Judecătoriei lași definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat, tot în temeiul art.art.215 alin.1, 2, 3, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea unei fapte similare.
În soluționarea laturii civile, prima instanță a constatat că părțile vătămate, G și, în patrimoniul cărora s-a produs prejudiciul cauzat de faptele inculpatului, s-au constituit părți civile în procesul penal cu următoarele sume: partea civilă cu 10.000 USD, în echivalent lei la cursul de schimb BNR la data achitării efective a prejudiciului, partea civilă G cu suma de 117.000.000 lei și 380 TVA în echivalent lei la cursul de schimb BNR la data achitării efective a prejudiciului, reprezentând daune materiale, iar partea civilă cu de 300.000.000 lei daune materiale și 150.000.000 lei daune morale.
Instanța fondului a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat de către organele de urmărire penală și trimis în judecată au privit sumele încasate de către inculpat în baza unor contracte de împrumut și garanție, astfel că a acordat părților civile sumele avansate inculpatului în baza acestora.
Întrucât partea civilă nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre faptele inculpatului și afecțiunea medicală pe care a declarat că suferit-o în cursul anului 2003 (respectiv un preinfarct), a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata sumei de 150.000.000 lei, reprezentând daune morale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, solicitând în esență achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a Cod de procedură penală raportat la art.10 lit.b Cod de procedură penală.
Prin decizia penală nr.283 din 7 mai 2009, fost respins, ca nefondat, apelul peste termen declarat de apelantul-inculpat împotriva sentinței penale nr.1830/25.1O.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B șu a fost obligat apelantul-inculpat la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, Tribunalul a arătat că apelul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reevaluând întreg materialul probator existent în cauză, Tribunalul a constatat că situația de fapt a fost corect stabilită, iar soluția pronunțată, în sensul unei condamnări are la bază tocmai situația, astfel cum a fost reținută.
Susținerea apelantului - conform căreia se impune desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că hotărârea instanței este nemotivată, s-a dat cu încălcarea principiului nemijlocirii, a principiului aflării adevărului și a dreptului la un proces echitabil - a fost apreciată de Tribunal ca nefondată.
Astfel, s-a reținut că prima instanță a administrat probatoriul în condițiile nemijlocirii, a oralității, a audiat martorii menționați în actul de sesizare al instanței și a depus toate diligențele necesare, epuizând toate posibilitățile procedurale puse la dispoziție în art.175 și urm. Cod de procedură penală, pentru a asigura prezența inculpatului la judecarea cauzei și implicit asigurarea unui proces echitabil. Împrejurarea că inculpatul nu s-a prezentat în instanță pentru a-și valorifica drepturile procesuale nu-i poate fi imputată instanței, atât timp cât, așa cum s-a reținut mai sus, aceasta a epuizat toate mijloacele procesuale menite să-i garanteze dreptul la apărare ale inculpatului. În acest context, s-a reținut că prima instanță a dispus citarea inculpatului - atât la adresa cunoscută, cât și la locul de muncă, dar și prin afișare la ușa Consiliului Local al Sectorului 1
Tribunalul a înlăturat susținerea inculpatului, în sensul că hotărârea instanței de fond este nemotivată, în condițiile în care din lecturarea acesteia, se constată că situația de fapt a fost reținută pe larg și, de asemenea, au fost indicate toate mijloacele de probă care au stat la baza acestei hotărâri cu încadrarea juridică corespunzătoare, respectiv art.215 alin.2, 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Astfel, s-a apreciat că hotărârea apelată respectă dispozițiile art.354 și următoarele din Codul d e procedură penală și nu se impune desființarea acesteia.
De altfel, argumentele care susțin acest motiv de apel sunt de fapt susțineri de nevinovăție ale inculpatului, respectiv critici ale modului în care a fost interpretat materialul probator administrat în cauză.
Cu privire la solicitarea subsidiară a apelantului - desființarea sentinței penale și trimiterea cauzei pentru refacerea urmăririi penale, conform dispozițiilor art.380 raportat la art.332 alin.2 Cod procedură penală - motivată de împrejurarea că inculpatul nu a fost asistat de un avocat, deși asistența era obligatorie și pentru că nu a fost în mod legal citat la efectuarea actelor de urmărire penală, Tribunalul a arătat că și aceasta este nefondată, întrucât s-a constatat că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, deși cunoștea că i se impută săvârșirea unei fapte penale, el dând o declarație în acest sens în data de 28.03.2003 (fila 69 ), iar ulterior a refuzat să se prezinte la chemarea organelor de cercetare penală și a instanței de judecată, deși a fost - în mod legal - citat la adresa indicată în respectiva declarație.
S-a mai arătat că, împrejurarea dovedită în cursul judecării apelului, respectiv internările repetate în anumite instituții medicale nu viciază nici procedura de citare și nici legalitatea urmăririi penale întrucât, astfel cum rezultă din adresele emise de respectivele unități sanitare, inculpatul a fost internat în perioade scurte, sporadic, astfel că nu se impune citarea acestuia la respectivele spitale (fila 75-79 dosar apel).
De altfel, chiar în declarația dată de inculpatul, acesta și-a menționat aceiași adresă, respectiv B,-, fără a comunica în respectiva declarație că are vreo problemă medicală. Oricum, acesta avea obligația ca - în cazul schimbării domiciliului sau adresei - să informeze organele de cercetare penală despre această schimbare.
Totodată, și susținerile privind nulitatea urmăririi penale ca urmare a nerespectării dreptului la apărare a inculpatului au fost apreciate de Tribunal, ca fiind nefondate, întrucât inculpatul nu s-a aflat în niciuna din situațiile enumerate în dispozițiile art.171 alin.2 Cod de procedură penală și, de asemenea, acestuia nu i s-a putut prezenta materialul de urmărire penală, întrucât s-a sustras urmăririi penale.
S-a mai apreciat că, în cauză, nu se impunea efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, întrucât pe de o parte aceasta nu era obligatorie potrivit art.117 Cod de procedură penală, întrucât în cursul urmăririi penale și în cursul judecării primei instanțe organele de urmărire penală și instanța nu aveau posibilitatea să-și formeze o opinie cu privire la starea psihică a inculpatului (acesta nu s-a prezentat și nici nu existau date sau indicii cu privire la o eventuală lipsă a discernământului al inculpatului), iar - ulterior - această expertiză a apărut ca nefiind utilă cauzei de vreme ce, pe de o parte, infracțiunile comise de inculpat necesitau o anumită coerență în gândire, în exprimare și de asemenea, au fost săvârșite într-un interval mai mare de timp, neexistând astfel dubii cu privire la discernământul inculpatului în perioada săvârșirii infracțiunilor. Totodată, cu ocazia audierii inculpatului de către instanța de apel, s-a constatat că acesta are o exprimare logică, coerentă, fără derapaje care să conducă instanța la vreo îndoială cu privire la lipsa discernământului său în momentul săvârșirii infracțiunilor.
O altă solicitare a apărătorului inculpatului, aceea de desființare a sentinței și de pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată fie pe dispozițiile art.10 lit.d Cod de procedură penală, fie pe dispozițiile art.10 lit.b Cod de procedură penală, a fost apreciată ca nefondată de către Tribunal, reținându-se că din întreg materialul probator administrat în cauză - declarațiile părților vătămate, ale martorilor și parțial din declarațiile inculpatului - a rezultat că obligațiile asumate de inculpat și pentru care acesta a încasat diferite sume de bani, în baza contractelor încheiate cu părțile vătămate erau unele de rezultat și nu de diligență respectivele părți vătămate au înțeles, fiind lăsate să înțeleagă, că inculpatul urmează să le obțină respectivele finanțări.
S-a mai arătat de instanța de apel că, pentru inducerea în eroare a părților vătămate, pentru realizarea cu ușurință a rezoluției infracționale, inculpatul s-a folosit de calități mincinoase, calități pe care nu le-a avut niciodată fie le-a pierdut până la momentul săvârșirii infracțiunii respectiv acelea de broker al Bursei de Mărfuri B, reprezentant al Bank of, reprezentant al Bank of, reprezentant al Bank of.
Pentru exemplificare, Tribunalul a reținut declarația uneia dintre părțile vătămate "Susțin că nu aș fi încheiat niciun contract cu, dacă nu mi-ar fi prezentat situația de mai sus (calitatea de broker și reprezentant al unei instituții financiare străine)". Prin inducerea și menținerea în eroare a părților vătămate, inculpatul a obținut pentru sine un folos material injust în valoare totală de 154.034.000 lei și 1350 USD, conform declarațiilor părților vătămate (date în cursul urmăririi penale și in cursul judecării apelului), a martorilor audiați în cauză și a înscrisurilor de la dosar.
Au fost înlăturate apărările inculpatului - potrivit cărora părțile vătămate nu și-au respectat obligațiile și nu au constituit garanții, acesta fiind motivul pentru care nu au obținut finanțările - întrucât nu sunt susținute de niciun mijloc probator administrat în cauză, toate părțile vătămate menționând că niciodată inculpatul nu le-a comunicat necesitatea constituirii de garanții, ci dimpotrivă,A spus că singura garanție pentru finanțare este proiectul în sine", inculpatul inducând în eroare părțile vătămate, prin necomunicarea condițiilor reale de obținere a finanțărilor (de care de altfel nici nu era interesat, neavând posibilitatea reală și calitatea necesară pentru a efectua astfel de operațiuni), în acest sens una dintre părțile vătămate menționează "Dacă ne-ar fi pus în vedere să constituie o garanție în bani nu aș fi semnat niciodată acel contract".
Astfel fiind, Tribunalul a arătat că probele administrate în faza apelului nu modifică cu nimic situația de fapt reținută de fond și, mai mult, nu susțin apărările inculpatului în sensul stabilirii vinovăției acestuia.
Concluzionând, Tribunalul a apreciat că, în cauză, există probe suficiente care dovedesc vinovăția inculpatului în forma stabilită prin rechizitoriu și însușită de instanța de fond.
S-a mai arătat că, și sub celelalte aspecte, instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică dând eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, atitudinea nesinceră a inculpatului în fața organelor de cercetare penală, în fața instanței neprezentându-se, precum și conduita acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii, din fișa de cazier judiciar rezultând că prin sentința penală nr.2779/31.05.2005 a Judecătoriei Iași definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat, tot în temeiul art.215 alin.1, 2, 3 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, la 3 ani inchisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea unei fapte similare, astfel că - în mod justificat - prima instanță a aplicat o pedeapsă cu închisoarea, orientată puțin peste minimul special de pedeapsă.
Astfel fiind, Tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut o judicioasă analiză a criteriilor de individualizare a pedepsei și în raport de gradul concret de pericol social sporit al faptei, apreciind că oportună - pentru atingerea scopului pedepsei - este aplicarea pedepsei închisorii.
Împotriva acestei decizii,în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând - în principal - achitarea, în temeiul art. 11 lit. b raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, întrucât fapta nu este săvârșită cu vinovăție, iar - în subsidiar - în temeiul art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, redozarea pedepsei de 5 ani ce i-a fost aplicată.
Examinând decizia atacată, în raport de criticile invocate care formal se încadrează în cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 și pct.14 Cod procedură penală, cât și din oficiu - potrivit dispozițiilor art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
prima critică, recurentul a solicitat - prin apărător - achitarea sa în baza art.11 lit.b raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, întrucât a săvârșit fapta fără vinovăție.
Această critică este lipsită de suport probator, întrucât toate dovezile administrate în cauză, conduc spre o singură concluzie și anume aceea că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa cu intenție directă, constând în inducerea în eroare a părților vătămate; în acest scop, inculpatul și-a arogat calități le care nu le avea la momentul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Astfel, afirma - în mod mincinos - că încheie tranzacțiile cu părțile vătămate în calitate de reprezentant al diferitelor bănci ( Bank; Bank of ) și de broker al Bursei de Mărfuri.
Invocarea acestor calități au fost determinante în a convinge victimele să încheie contractele, acestea declarând că tocmai calitățile de broker și reprezentant al unei instituții financiare străine, pe care inculpatul a pretins că le are, au fost de natură a le determina să colaboreze cu acesta.
Intenția directă a acțiunii inculpatului de inducere în eroare avea ca scop obținerea de foloase materiale injuste (15.400 și 11530 ), sens în care - pe lângă invocarea calităților mincinoase - recurgerea și la alte mijloace dolosive, cum ar fi diplomă și atestat - care nu mai erau valabile - a calității de broker; un limbaj adecvat, presărat cu termeni de specialitate, pentru a crea aparența de realitate a contractelor; prezentarea - ulterior încheierii contractelor de credit - a unor înscrisuri specifice, pentru a menține în eroare părțile vătămate; nu în ultimul rând, inducerea în eroare a părților vătămate, se realiza de inculpat și prin aceea că nu le comunica acestora condițiile reale de obținere a finanțărilor (de care - de altfel nici nu era interesat - neavând calitatea și posibilitatea să efectueze astfel de operațiuni), context în care respectivele părți vătămate și-ar fi pierdut interesul pentru încheierea contractelor, acestea declarând că, dacă le-ar fi pus în vedere că este necesar să constituie garanții în bani, nu ar fi consimțit niciodată să semneze contractele.
Așadar, Curtea conchide că dovezile produse cauzei - pe tot parcursul procesului penal - dispun de forța probantă necesară infirmării prezumției de nevinovăție, probele certe de vinovăție legitimând tragerea la răspundere penală a inculpatului, faptele săvârșite de acesta întrunind - indubitabil - elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată.
Cât privește solicitarea de reducere a cuantumului pedepsei, este lesne de observat că, instanțele anterioare - și sub acest aspect - au pronunțat soluții legale și temeinice, dând eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal. În acest context, se relevă atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, conduita acestuia înainte de săvârșirea faptelor deduse judecății, respectiv, o condamnare primită în anul 2005, pentru comiterea unor fapte similare,aspect ce denotă o tendință de specializare a inculpatului în activitatea infracțională și care nu justifică reducerea sancțiunii stabilite de instanța de fond; de altfel, pedeapsa aplicată inculpatului este orientată spre minimul special, astfel că aceasta reflectă atât pericolul social concret al faptelor, cât și o judicioasă analiză a tuturor celorlalte criterii de individualizare reglementate de lege.
În raport de toate cele arătate și cum la examinarea din oficiu nu rezultă alte motive care să conducă la casarea hotărârilor, în temeiul art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Constatând că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.283 din 7 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.
Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--
Red.-Jud.Sect.1
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Dumitrașcu Sofica, Bădescu Liliana
