Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 99/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 99
Ședința publică din data de 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru Judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
Grefier - - -
-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI
PROCUROR -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza penală având ca obiect apelul declarat de inculpații, - și și partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliție al Județului G împotriva sentinței penale nr. 460 din data de 22.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile și susținerile orale ale cauzei au avut loc la data de 19.10.2009 și s-au consemnat în încheierea de ședință din aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei astăzi, data de mai sus.
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea decizie penală:
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală nr.460/F/2008 Tribunalul Galația fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals intelectual prev. de art.25 pen. raportat la art.289 alin.1 pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din pen.
A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art.291 pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din pen.
A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,2,3 din pen.
Conf. disp. art. 33 lit.a-34 lit. b din pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare, sporită la 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare.
Conf. disp.art.71 alin.2 din pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a și b din pen.
A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual prev. de art.289 alin.1 din pen.
A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3(trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art.26 pen. raportat la art.215 alin.1,2,3 pen.
Conf. disp. art.33 lit.a-34 lit. b din pen. s-a dispus ca inculpatul - să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, sporită la 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare.
Conf. disp.art.71 alin.2 din pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a și b din pen.
A fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art.289 alin.1 din pen.
A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3(trei) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art.26 pen. raportat la art.215 alin.1,2,3 pen.
Conf.disp.art.33 lit. a - 34 lit.b din pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, sporită la 3(trei) ani și 4(patru) luni închisoare
Conf. disp.art.71 alin.2 din pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a și b din pen.
Conf.disp.art.14 din pr.pen. coroborat cu art.998 din Codul civil, a obligat inculpații în solidar iar pe inculpatul în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC Expert SRL G la plata sumei de 20.967 RON către partea civilă SC - Asigurări SA cu titlu de despăgubiri civile.
Conform art. 348 din pr.pen. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri falsificate, aflate în dosarul de urmărire penală:
- polița de asigurare nr.-/31.08.2006;
- procesul-verbal de constatare seria - nr.-/28.09.2006;
- procesul-verbal de constatare seria - nr.-/27.09.2006;
- procesul-verbal de constatare seria - nr.-;
- dovada de predare-primire a procesului-verbal seria - nr.- din data de 30.08.2006;
- copii file Registru procese-verbale de contravenție al Postului de Poliție S;
- copii file Registru accidente grave, ușoare și tamponări, permise auto reținute al Postului de Poliție S;
- borderoul nr.-/31.08.2006 de predare-primire a poliței de asigurare și a chitanței privind plata primei de asigurare.
Conform disp.art.189-191 din pr.pen. a obligat inculpații și - în solidar la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar pe inculpatul în solidar cu inculpații și - la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Învinuitul are domiciliul în comuna S, jud.G și este posesor de permis auto categoria. În anul 2004 achiziționat autoturismul marca Daewoo-Cielo, înmatriculat sub nr.-, pe care nu l-a asigurat pentru avarii și furt.
În luna august 2006, făptuitorul s-a răsturnat cu autovehiculul pe DJ 251, însă nu a fost vătămată nici o persoană. nu a înștiințat organele de poliție în legătură cu evenimentul rutier și a parcat mașina în curtea fratelui său din satul, comuna S.
În mintea sa a încolțit ideea de a obține în mod fraudulos, despăgubiri pentru avariile produse autoturismului, astfel că în data de 31 august 2006, l-a contactat pe învinuitul, administrator al SC Expert SRL G, firmă cu contract de agent de asigurări la Asigurări SA și i-a cerut completarea unei polițe.
Cu toate că Normele Metologice privind încheierea și derularea asigurării autovehiculelor pentru avarii și furt prevăd obligativitatea efectuării inspecției asupra stării autovehiculului înainte de întocmirea documentelor, reprezentantul societății de asigurări a acceptat solicitarea lui, convenind cu acesta să aducă mașina în ziua de 02.09.2006.
Astfel, a completat polița de asigurare nr.-/31.08.2006, împreună cu raportul de inspecție al autovehiculului, numai pe baza datelor tehnice puse la dispoziție de beneficiarul asigurării și a stabilit că valoarea asigurată este de 27.956 lei.
În aceeași zi, a achitat prima de asigurare în sumă de 1.347 lei.
Cu borderoul înregistrat la SC trio Expert SRL G sub nr.-/31-.08.2006, învinuitul a predat SC Asigurări SA, polița de asigurare nr.-/31.08.2006, chitanța nr.-/31.08.2006 și celelalte acte primite de la proprietarul auto -.
Dosarul figurează în evidențele firmei de asigurări sub nr.32809/31.08.2006.
În dimineața zilei de 2 septembrie 2006, învinuitul a mers la sediul SC Expert SRL, însoțit de fratele său și l-a invitat pe să vadă mașina în satul, comuna S. La fața locului, acesta a constatat că bunul asigurat prezenta avarii grave și a făcut afirmația potrivit căreia va proceda la anularea poliței.
Totodată, învinuitul a realizat mai multe fotografii cu aparatul marca Sony Ericsson K 750.
În condițiile în care frații i-au dat asigurări că în următoarea perioadă de timp, unul din lucrătorii Postului de Poliție S va elibera proces-verbal de constatare a unui accident, a promis că, la rândul său va analiza posibilitatea păstrării valabilității poliței nr.-/31.08.2006.
Ulterior, el a respectat această înțelegere și nu a înștiințat conducerea Asigurări în legătură cu intenția de fraudă a învinuitului.
La data de 28.08.2006, agentul -, lucrător cu atribuții în domeniul poliției judiciare, la Postul de Poliție S, a combinat copiile neutilizate a două procese-verbale diferite și a atestat în mod real că auto - a fost avariat în seara respectivă, la ora 23,20, în timp ce rula din direcția G, pe DJ 251.
S-a mai reținut că nu au rezultat victime, iar autovehiculul a fost distrus în proporție de 90%.
Pe exemplarul înmânat conducătorului auto,seria - nr.-, - a adăugat următorul text: "Nu s-a eliberat autorizație de reparații din lipsă. fiind consemnate în procesul-verbale".
Totodată, acest învinuit a scris cuvântul "" pe exemplarul de proces-verbal rămas în posesia sa, modificându-i seria, după cum urmează: - nr.-, în loc de - nr.0-.
Evenimentul rutier a fost trecut în Registrul "Accidente grave, ușoare și tamponări, permise reținute" la poziția nr.50/28.09.2007 dar procesul verbal nu s-a înregistrat și în registrul pentru evidența contravențiilor.
Acest fapt a avut loc abia la data de 09.11.2006, la poziția nr.271, după ce, în cauză au fost demarate cercetări ( 30.10.2006).
Cu polița de asigurare nr.-/31.08.2006 și procesul-verbal de constatare al accidentului seria - nr.-/28.09.2006, la data de 02.10.2006, învinuitul s-a adresat Asigurări SA, solicitând constituirea dosarului de daună auto.
Fără să cunoască realitatea obiectivă, martorul, șef la serviciului daune, a procedat la întocmirea documentației, astfel că, în ziua de 26.10.2006, beneficiarul a încasat despăgubiri în cuantum de 20.967 lei.
În cursul urmăririi penale, s-a stabilit că setul de proces-verbal seria - nr.- a provenit de la Postul de Poliție, fiind preluat cu dovadă scrisă de - în data de 30.08.2006.
Învinuitul a utilizat exemplarul original și una din copii, la constatarea evenimentului rutier în care a fost implicat martorul G, practic cu o zi înainte să procedeze la combinația descrisă mai sus.
Îndată ce a cauzat paguba, învinuitul a părăsit România.
Situația de fapt astfel cum a fost descrisă este dovedită cu plângerea, denunțul, acte de constatare, declarațiile părților vătămate și ale părților civile, constituite părți civile, planșele foto cu fotografiile judiciare executate, dovezi administrate de organul de urmărire penală în legătură cu prejudiciul, declarațiile martorilor, acte de căutare coroborate cu declarațiile inculpaților.
Fiind audiați, inculpații și nu au recunoscut săvârșirea faptelor infracționale reținute în sarcina sa iar inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală iar în fața instanței nu s-a prezentat pentru declarații.
Împotriva acestei hotătâri au declarat apel în termen legal, inculpații, -, și partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliție al Județului
Inculpatul: apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică din următoarele considerente:
a) Apreciază că încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul ar fi instigare la abuz în serviciu, respectiv art. 25 raportat la art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 258 alin. 1 Cod penal și nu infracțiunea de înșelăciune, deoarece inculpatul a încheiat contractul de asigurare și a întocmit poliția asigurării cu inculpatul, fără a efectua verificarea stării tehnice a autovehiculului, încălcând astfel obligațiile ce-i reveneau, înscrise în art. 4 lit. b din contractul de asigurare nr. 24110/1.09.2005. Nu se poate aprecia că societatea de asigurare a fost înșelată, cât timp activitatea defectuasă a fost exercitată de un prepus al său.
b) Având în vedere actele în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei, solicită redozarea pedepsei aplicate, prin reținerea de circumstanțe atenuante și o modalitate de executare a pedepsei, fără privare de libertate.
c) Prejudiciul la care a fost obligat inculpatul este mai mic, deoarece din contravaloarea despăgubirilor trebuie scăzută suma de 1347 lei reprezentând contravaloarea primei de asigurare încasată de SC Asigurări SA de la inculpatul, cu ocazia încheierii contractului.
Inculpatul - apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică din următoarele considerente:
a) Având în vedere Decizia nr. 9/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție solicită restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale și a legalei sesizări a instanței de judecată. Învederează faptul că instanța de judecată a fost nelegal sesizată, deoarece rechizitoriul nu a fost confirmat de procurorul ierarhic superior, fiind o nulitate absolută ce poate fi invocată în orice fază a procesului penal.
b) Hotărârea instanței de fond nu este motivată, ceea ce ar atrage desființarea acesteia, deoarece nu se cunosc temeiurile ce au fost avute în vedere de instanța de fond, când a constatat săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpat, în condițiile în care acesta, prin apărările formulate a solicitat să se constate că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.
c) Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual în înscrisuri oficiale, deoarece societatea de asigurare nu este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 al. 2 Cod penal, respectiv autoritate publică sau instituție de interes public. Nu există obligația vizualizării autoturismului, deoarece în cazul asigurării care se situează până la limita sumei de 15.000 euro, daunele produse ca urmare a unui eveniment pot fi consemnate pe baza unei simple declarații, neexistând obligația agentului de asigurări de a merge pentru efectuarea constatării, de a face planșe foto și a întocmi dosarul de daune.
d) În consecință, deoarece legiuitorul a înțeles să nu sancționeze infracțiunea putativă, se impune achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit. b Cod procedură penală.
e) Nu se poate reține infracțiunea de complicitate la înșelăciune în sarcina inculpatului, eventual încadrarea juridică a faptei ar fi aceea de neglijență în serviciu prev de art. 249 al. 1 Cod penal.
f) În subsidiar, având în vedere persoana inculpatului și starea sa de sănătate, solicită reținerea de circumstanțe atenuante, reducerea pedepselor și aplicarea unei sancțiuni neprivative de libertate.
Inculpatul - - apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și temeinică din următoarele considerente:
a) Având în vedere Decizia nr. 9/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicită restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale și a legalei sesizări a instanței de judecată. Învederează faptul că instanța de judecată a fost nelegal sesizată, deoarece rechizitoriul nu a fost confirmat de procurorul ierarhic superior, fiind o nulitate absolută ce poate fi invocată în orice fază a procesului penal.
b) Hotărârea instanței de fond nu este motivată, ceea ce ar atrage desființarea acesteia, deoarece nu se cunosc temeiurile ce au fost avute în vedere de instanța de fond, când a constatat săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpat, în condițiile în care acesta, prin apărările formulate, a solicitat să se constate că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.
c) Este nelegală condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni de fals intelectual și complicitate la înșelăciune, faptele neîntrunind elementele constitutive ale acestor infracțiuni, lipsind latura subiectivă, situație în care s-ar impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, deoarece nu s-a demonstrat intenția de a atesta fapte nereale în procesul verbal de constatare a contravenției și nici existența unei înțelegeri infracționale cu inculpatul sau cu inculpatul.
d) În subsidiar, solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la înșelăciune în infracțiunea de neglijență înserviciu prev de art. 289 al. 1 Cod penal.
e) Tot în subsidiar, solicită, având în vedere persoana inculpatului care este la primul impact cu legea penală, reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante și aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.
Apelanta parte responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliție al Județului - apreciază hotărârile ca fiind nelegale și netemeinice sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului -, pentru infracțiunile de complicitate la înșelăciune și fals, deoarece agentul constatator nu avea obligația legală să se deplaseze la locul producerii accidentului pentru a constata avariile acestuia, conform Normelor Metodologice ale Inspectoratului General al Poliției.
Reprezentantul Ministerului Public - prezent în instanță, în raport de motivele de apel ale inculpaților, apreciază că hotărârea instanței de fond ar fi nelegală din următoartele considerente:
a) Greșita încadrare juridică a faptei săvârșite de inculpatul din infracțiunea de instigare la fals intelectual cu aplicarea art. 41 al. 2 în două infracțiuni, respectiv o infracțiune de instigare la fals intelectual și o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penală, faptă comisă în calitate de coautor.
b) Înlăturarea din încadrarea juridică prev. de art. 291 Cod penal a prevederilor art. 41 al. 2 Cod penal întrucât actul material de la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal absoarbe și uzul de fals, în consecință, fiind vorba de un singur act material, folosirea înscrisului falsificat în condițiile art. 289 Cod penal.
c) Schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul din infracțiunea prev. de art. 289 al. 1 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 290 Cod penal.
Examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține următoarele:
A) Referitor la motivele de apel referitoare la constatarea nulității actului de sesizare al instanței și pe cale de consecință restituirea cauzei la parchet și motivele referitoare la nemotivarea hotărârii de condamnare a instanței de fond:
a) Prin decizia nr. 9/18.02.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 264 al. 2 Cod procedură penală, se interpretează în sensul că rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei".
Lipsa acestei mențiuni atrage nulitatea actului de sesizare în condițiile art. 300 al. 2 Cod procedură penală, în sensul că ea poate fi înlăturată după caz, fie deîndată, fie prin acordarea unui termen în acest sens.
Conform art. 197 al. 2, dispozițiile referitoare la sesizarea instanței reprezintă o nulitate ce nu poate fi înlăturată în nici un mod, putând fi invocată în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu.
În raport de aceste două dispoziții, Curtea reține la cazul în speță, următoarele:
- Decizia nr. 9/18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie și își produce efectele doar pentru viitor, respectiv începând cu data de 18.02.2008.Urmează a se constata că instanța a fost sesizată cu rechizitoriul la data de 08.06.2007, dată la care decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu putea fi aplicată, fiind dată ulterior.
- Din conținutul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că fără a se contesta faptul că lipsa mențiunilor mai sus arătate, atrage nelegale sesizare a instanței și pe cale de consecință, ar fi incidente dispozițiile art. 197 al. 2 Cod procedură penală, această nulitate absolută ar putea fi totuși înlăturată fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest sens.
Această rezolvare a nulității nu putea fi efectuată în apel, deoarece ea a fost invocată ca motiv distinct, situație în care instan-ța de apel trebuie să analizeze acest motiv pe fondul său și să aprecieze dacă se impune restituirea cauzei la parchet, făcându-se abstracție de hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre care este obligatorie, dar produce efecte numai pentru viitor.
În acest sens, Curtea apreciază că nu se impune restituirea cauzei la procuror, deoarece la data de 07.06.2007 Tribunalul Galația fost sesizat cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, iar în adresa de înaintare semnată de prim procurorul parchetului se precizează că sesizarea instanței s-a făcut în conformitate cu disp. art. 264 Cod procedură penală.
Din această adresă ar rezulta implicit că procurorul ierarhic superior a efectuat acest control al legalității și temeiniciei impus de normele de procedură penală, mai ales că la data emiterii deciziei de îndrumare nr. 9/18.02.2008, cercetarea judecătorească era în plină desfășurare, fiind administrate deja probe în cauză, situație în care nu se putea, chiar dacă ar fi fost invocat acest motiv pe timpul judecății în fond a cauzei, restituirea cauzei la parchet pe motivul că instanța nu ar fi fost legal sesizată.
b) Referitor la nemotivartea hotărârii, instanța apreciază că hotărârea a fost motivată, respectând în general prevederile art. 354, 355, 356 Cod procedură penală și în raport de motivele de apel invocate, aceasta urmează a fi suplinită în apel nefiind un motiv care să ducă la desființarea hotărârii.
B) Analizarea motivelor de apel ce vizează fondul cauzei:
Verificând cauza pe fondul ei, Curtea constată că instanța de fond pe baza analizei probelor administrate în cauză, a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților și a dat faptelor comise de aceștia, în general, încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.
1)Referitor la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului: Inculpatul, răsturnându-se cu autovehiculul pe drumul DJ 251, nefiind vătămată nici o persoană, nu a înștiințat organele de poliție în legătură cu evenimentul rutier, parcând mașina și acoperindu-o cu o prelată în curtea fratelui său.
Ulterior, i-a venit ideea de a obține în mod nelegal despăgubiri pentru avariile produse autoturismului avariat și pentru realizarea acestui obiectiv, avea nevoie de sprijinul celorlalți inculpați, respectiv de inculpatul, agent de asigurări pentru încheierea poliței de asigurare și de inculpatul - pentru obținerea procesului verbal în care erau consemnate avariile autoturismului, acte necesare la întocmirea dosarului de daune în vederea obținerii beneficiului asigurării.
Pentru realizarea scopului menționat mai sus, inculpatul l-a contactat pe învinuitul - agent de asigurări, determinându-l să completeze poliția de asigurare nr. -/31.08.2006, împreună cu raportul de inspecție al autovehiculului.
Ulterior, la data de 28.08.2006 l-a contactat pe agentul -, lucrător la Postul de poliție S, care combinând copiile neutilizate a două procese verbale diferite, a atestat în mod nelegal că autoturismul proprietatea inculpatului a fost avariat în proporție de 90 % la ora 23,20 în timp ce rula pe DJ 258.
Cu poliția de asigurare nr. -/31.08.2006 și procesul verbal de constatare a accidentului seria - nr. - din 28.09.2006 inculpatul s-a adresat societății de asigurare SC Asigurări SA, solicitând constituirea dosarului de daune, și încasând ulterior despăgubiri în cuantum de 20.967 lei.
Fapta inculpatului, de a induce în eroare SC Asigurări SA prin prezentarea, cu ocazia întocmirii dosarului de daune, a două înscrisuri false, respectiv un înscris sub semnătură privată (polița de asigurare) și un înscris oficial (procesul verbal de constatare a contravenției) în scopul încasării pe nedrept a sumei de 20.957 lei, reprezentând despăgubirile pentru avarierea autoturismului, avarie produsă cu mult înainte de întocmirea poliței de asigurare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1,2,3 Cod penal, în concurs cu o infracțiune de instigare la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 291 Cod penal și o infracțiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal.
În consecință, Curtea constată că încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpatul, respectiv instigare la fals intelectual prev. de art. 25 Cod penal raportat la art. 289 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal nu este corectă în raport de situația de fapt, instanța de fond ar fi trebuit să înlăture din încadrarea juridică prev. de art. 291 Cod penal, a prevederilor art. 41 al. 2 Cod penal, deoarece inculpatul a instigat la falsificarea unui singur înscris oficial, respectiv procesul verbal încheiat de agentul de poliție - și să rețină că această faptă a fost săvârșită în concurs real cu infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv poliția de asigurare care, fiind un înscris ce emană de la o societate de asigurare și deci, nu emană de la o instituție publică prev. de art. 145 Cod penal, nu poate fi considerat un înscris oficial pentru a se putea reține infracțiunea de fals intelectual. Acest act material de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal absoarbe și uzul de fals prev. de art. 291 Cod penal.
De aceea, Curtea constată că inculpatului i s-a reținut în mod greșit și săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
În concret, în raport de situația de fapt reținută în sarcina inculpatului, trebuia să se rețină în încadrarea juridică dată faptei, următoarele infracțiuni concurente:
a) înșelăciune prev. de art. 215 al. 1,2,3 Cod penal;
b) instigare la fals intelectual prev. de art. 25 Cod penal raportat la art. 289 al. 1 Cod penal;
c) instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al.1 Cod penal;
d) uz de fals prev. de art. 291 Cod penal;
Curtea, apreciază că fiind numai în calea de atac a inculpatului reținerea acestei încadrări juridice corecte mai sus menționate, ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac, deoarece pe de o parte, ar trebui contopite mai multe pedepse concurente, pentru faptele săvârșite de inculpat în raport de faptele pentru care s-a dispus condamnarea sa, prin hotărârea apelată, iar pe de altă parte, este posibil ca în viitor prin apariția unui act de grațiere sau de amnistie, infracțiunea reținută în plus prin noua încadrare juridică, să fie exceptată de la aceste acte de clemență. De altfel, chiar și în practica judiciară, se apreciază că pedeapsa pentru infracțiunea în formă continuată are un regim sancționator mai favorabil decât prin reținerea a două sau trei infracțiuni în concurs real.
În consecință, Curtea apreciază că deși, încadrarea juridică dată faptelor inculpatului nu este corectă în totalitate, nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor, în exercitarea căii de atac a apelului de către inculpat, deoarece i s-ar agrava situația în propria cale de atac.
Referitor la motivul de apel invocat de inculpatul, de a se reține în sarcina sa, săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 25 în ref. la art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 258 al. 1 Cod penal, Curtea urmează aor espinge, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a indus în eroare societatea de asigurare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase prin folosirea unor înscrisuri despre care cunoștea că sunt falsificate necorespunzând adevărului, înscrisuri care îi erau absolut necesare pentru obținerea unui folos material injust pentru sine.
Această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și nu de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, care reprezintă fapta funcționarului care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos, cauzând o vătămate a intereselor legale ale unei persoane.
Această încadrare ar fi fost posibilă numai în cazul în care s-ar fi reținut în sarcina autorilor și - săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.
Pe cale de consecință, instanța urmează a respinge ca nefondat acest motiv de apel al inculpatului.
2) Referitor la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului - agent de asigurări la SC Asigurări SA:
Curtea apreciază că deși situația de fapt a fost în mod corect reținută de instanța de fond, aceasta nu a dat în totalitate încadrarea juridică corespunzătoare faptelor reținute în sarcina inculpatului.
Urmează a se analiza situația de fapt în raport de motivele de apel ale inculpatului, care a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. d pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, deoarece paguba rezultată din avarierea autovehiculului este sub 15.000 euro, neexistând în acest caz obligația agentului de asigurări, de a se deplasa pentru efectuarea constatării; sau în subsidiar, solicită reținerea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 al. 1 Cod penal.
Curtea apreciază că pentru a se analiza dacă inculpatul a săvârșit infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal, trebuie avută în vedere, în principal, latura subiectivă a infracțiunii, respectiv dacă inculpatul cu știință a intenționat sub orice formă să-l ajute pe inculpatul să săvârșească o infracțiune de înșelăciune, respectiv să obțină un folos material injust de la societatea de asigurare. În acest sens, urmează a fi avute în vedere activitățile obiective, materiale săvârșite de inculpatul și menționate în situația de fapt.
În sprijinul ideii inculpatul a acționat cu intenție pentru a ajuta pe inculpatul, sunt următoarele activități efectuate cu încălcarea îndatoririlor, astfel:
- Inculpatul completează poliția de asigurare nr. -/31.08.2006 pentru avarii și furt pe numele inculpatului stabilind ca valoare asigurată suma de 27956 lei.
Ulterior, la data de 02.09.2006 inculpatul se deplasează la domiciliul fratelui inculpatului din satul, comuna S, constatând că bunul asigurat prezenta avarii grave;
Efectuează fotografii ale autovehiculului asigurat în care se constată avariile suferite de acesta, la aceeași dată 02.09.2006 și în loc să anuleze poliția de asigurare efectuată, inculpatul pe data de 03.09.2006, întocmește raportul de inspecție a autovehiculului DAEWOO CIELO, proprietatea inculpatului în care consemnează date nereale, respectiv starea autovehiculului, că acesta nu prezintă avarii ( fila 96 dosar urmărire penală).
Pe baza acestor documente, care conțineau date ce nu conțineau adevărului întocmite cu știință și în cunoștință de cauză de inculpatul, inculpatul a putut ulterior să-și întocmească dosarul de daune și să obțină prima de asigurare pentru autovehiculul avariat anterior încheierii poliței de asigurare încasând în mod necuvenit suma de 20.967 lei.
Astfel, inculpatul prin activitatea sa, întocmind în fals raportul de constatare tehnică în care a consemnat date nereale referitor la starea tehnică a autovehiculului asigurat și neacționând în nici un mod pentru a împiedica efectuarea unei plăți nedatorate de către SC Asigurări SA a săvârșit infracțiunea de complicitate la înșelăciune.
Apărările inculpatului, referitoare la necunoașterea normelor metodologice privind încheierea și derularea asigurărilor pentru avarii și furt, precum și faptul că ulterior inculpatul a sesizat conducerea SC Asigurări SA despre nelegalitatea contractului de asigurare, nu pot fi luate în considerare deoarece:
- inculpatul, în momentul în care s-a angajat ca agent de asigurări trebuia să cunoască normele privind modul în care se încheie asigurările de autovehicule deoarece acesta era obiectul său de activitate. Nu poți efectua o activitate fără să o cunoști. De fapt, inculpatul cunoștea foarte bine modul în care se întocmește polița de asigurare, deoarece a întocmit polița de asigurare inculpatului în mod corect, dar cu știință a întocmit în fals procesul verbal de constatare a stării tehnice a autovehiculului.
Instanța apreciază, examinând probele administrate în cauză, probe mai sus analizate, că sunt întrunite elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune, deoarece inculpatul este autor al infracțiunii de înșelăciune.
Inculpatul a desfășurat activități cu intenție, de natură să înlesnească și să ajute la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, activitate materializată prin întocmirea în fals a procesului verbal, a raportului de constatare tehnică a autovehiculului, unde a trecut date nereale, în sensul că acesta nu prezenta avarii deși cunoștea faptul că autoturismul era deja avariat.
Nu se poate reține nici apărarea inculpatului că fapta sa, ar fi infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal, deoarece neglijența în serviciu reprezintă încălcarea din culpă a unei îndatoriri de serviciu iar în cazul în speță, inculpatul a încălcat cu intenție îndatoririle sale. Nu se poate reține forma continuată la faptul că inculpatul vizualizează pe data de 02.09.2006 autovehiculul avariat, îi face poze iar pe data de 3.09.2006 întocmește raportul de constatare tehnică în care consemnează nereal, că autovehiculul nu prezenta avarii.
Urmează a se admite motivul de apel invocat de inculpatul, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prin înscris oficial, deoarece nici poliția de asigurare și nici raportul de constatare tehnică a autovehiculului nu sunt înscrisuri care să emane de la o unitate de interes public, prev. de art. 145 Cod penal - SC Asigurări SA, fiind o societate cu capital privat și pe cale de consecință, toate înscrisurile care emană de la această sunt înscrisuri sub semnătură privată.
În consecință, se va admite acest motiv de apel și în rejudecare, în baza art. 334 Cod procedură penală, se va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură prev. de art. 290 Cod penal, urmând a aplica o pedeapsă pentru această faptă.
- Referitor la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului - - agent de poliție la Postul de poliție S:
Ca și în cazul inculpatului, urmează ca instanța să analizeze dacă inculpatul a acționat cu intenția de a ajuta în orice mod pe inculpatul la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, având în vedere activitățile materiale desfășurate de acesta, urmând a constata următoarele:
- Din declarația dată de inculpatul, (fila 270 - 272 dosar urmărire penală) rezultă că în momentul în care a văzut autovehiculul avariat inculpatul i-a dat asigurări că nu vor fi probleme cu polița de asigurare, deoarece urmează "să aranjeze cu organele de poliție"modul în care autoturismul a suferit avarii;
- Aceste susțineri sunt confirmate de către activitățile desfășurate de inculpatul -, agent de poliție la Postul de poliție S. Mai precis, acesta profitând de faptul că în practică lucrătorii de poliție, în cazul accidentelor soldate doar cu pagube materiale, nu folosesc decât originalul și o copie al procesului verbal, cealaltă copie fiind utilizată la un alt eveniment rutier de aceeași natură, a acționat cu intenția de a-l ajuta pe inculpatul pentru întocmirea dosarului de daune și încasarea primei de asigurare desfășurând următoarele activități în acest sens;
- Având o copie a procesului verbal seria - 0- pe numele numitului escu, proces verbal întocmit la data de 10.09.2005 ora 20.30 ( fila 59 din dosarul de urmărire penală) referitor la un eveniment rutier soldat doar cu daune (numitului escu înmânându-i-se conform practicii mai sus menționate, doar originalul procesului verbal, și o copie) precum și o copie a procesului verbal seria nr. - - pe numele numitului G, proces verbal încheiat la data de 27.09.2006 (fila 57 din dosarul urmărire penală) referitor la un eveniment rutier soldat doar cu daune, unde numitului Gis -a înmânat, de asemenea, doar originalul și o copie a procesului verbal, inculpatul - a combinat cele două copii neutilizate ale proceselor verbale (procese verbale care sunt în trei exemplare, un original și două copii) întocmind astfel un proces verbal - - ( fila 55 din dosarul de urmărire penală) în care a precizat că pe data de 218.09.2006 ora 23.05 autoturismul marca DAEWO CIELO proprietatea inculpatului a suferit avarii în proporție de 90 %, lucru care nu corespundea adevărului, deoarece autoturismul inculpatului fusese avariat cu mult timp în urmă, respectiv în luna august 2006;
- În acest fel, inculpatul - prin lipirea a două copii de pe procese verbale diferite, a consemnat date care nu corespundeau adevărului înlesnind obținerea primei de asigurare de către inculpatul;
- Faptul că inculpatul a acționat cu intenție, mai precis cu intenția de a-l ajuta pe inculpatul rezultă din faptul că în scopul înlăturării eventualelor "urme" ale activității sale infracționale, inculpatul - apelează la un coleg de la Postul de Poliție solicitându-i un proces verbal în alb, pe motiv că nu mai are imprimate, primind de la acesta procesul verbal seria - -, folosind un original și o copie la data de 27.09.2006 pe numele lui iar copia rămasă fiind folosită pe data de 28.09.2006 pe numele inculpatului, în care a consemnat date nereale;
- Motivul invocat de către inculpat, că nu ar mai avea imprimate de procese verbale era nereal, deoarece atât anterior zilei de 28.09.2006, cât și ulterior acestei zile, lucrătorii Postului de Poliție S, au continuat aplicarea de sancțiuni ( a se vedea Registrul de accidente grave, ușoare și tamponări - filele 89 - 90 dosar urmărire penală).
Deci, dacă pe data de 28.09.2006 Postul de poliței S nu ar mai fi avut imprimate, nu ar fi avut cu ce să se aplice sancțiuni și ulterior acestei date. Prin acest mijloc, de a împrumuta un proces verbal, de la un alt post de poliție, de a-i folosi copia neutilizată, lipindu-l de la un alt proces verbal a cărei copie nu a fost utilizată, inculpatul - a căutat ca ajutând cu intenție pe inculpatul, procesul verbal încheiat în fals să fie cât mai greu de găsit.
Tot acest lucru rezultă și din faptul că inculpatul - consemnează evenimentul rutier, respectiv procesul verbal încheiat pe numele inculpatului în Registrul de accidente grave, ușoare și tamponări la poziția nr. 50 din 28.09.2007 dar omite să înregistreze acest proces verbal și în Registrul pentru evidența contravențiilor.
Acest fapt a avut loc la data de 9.11.2006 la poziția nr. 271, după ce în cauză au fost demarate cercetări ( 30.10.2006).
Toate aceste activități materiale efectuate de inculpatul - formează convingerea că inculpatul a acționat cu intenția de a-l ajuta pe inculpatul la obținerea în mod nelegal a primei de asigurare.
Vinovăția inculpatului rezultă din faptul că în copiile proceselor verbale mai sus menționate, fără a se deplasa la locul accidentului și fără a vizualiza avariile produse, a consemnat în procesul verbal date nereale, respectiv că accidentul de circulație a avut loc pe data de 28.09.2006, când în realitate acesta a avut loc în luna august 2006 și de asemenea, a trecut date nereale în sensul că autoturismul era distrus în proporție de 90 % deși nu îl vizualizase.
De asemenea, vinovăția inculpatului mai rezultă și din faptul că acesta nu a respectat dispozițiile metodologice pentru constatarea și soluționarea accidentelor de circulație rutieră, în care au rezultat numai pagube materiale emise de Inspectoratul General al Poliție la data de 25.07.2002 ( fila 49 - 50 dosar urmărire penală) unde se prevede că agentul de poliție verifică avariile produse la autovehicul pe care pe consemnează în declarația tip, sub semnătura sa, în clar pe document. autorizația de reparație și înregistrează lucrarea în registrul de evidență descris în acest sens.
Inculpatul, cu bună știință a consemnat că nu s-a eliberat autorizație de reparație, tocmai pentru ca activitatea sa infracțională să fie cât mai greu descoperită, deoarece conform acestor norme metodologice inculpatul avea obligația să elibereze autorizația de reparație, deoarece s-a generat un eveniment rutier ce a dus la producerea de daune și de asemenea, avea obligația să identifice avariile, fiind obligatorie eliberarea autorizațiilor de reparație, numai după ce avariile au fost identificate de agentul de poliție constatator, sub semnătura acestuia.
În plus, inculpatul nu a respectat nici dispoziția din normele metodologice în care se prevede că în cazul accidentelor cu consecințe deosebite sub aspectul avariilor produse autovehiculelor, organul de poliție este obligat să sesizeze telefonic societățile de asigurare, ca acestea să poată participa la cercetare.
Inculpatul -, cu bună știință nu a efectuat aceste activități tocmai în scopul de a ascunde faptul că nu a vizualizat autoturismul avariat și a eliberat un proces verbal în care erau consemnate date false, în scopul de a-l ajuta pe inculpatul.
În consecință, avem întrunite condițiile cumulative ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, deoarece avem un autor al acestei infracțiuni, pe inculpatul iar activitățile desfășurate de inculpatul - - agent de poliție la Postul de Poliție S au fost efectuate cu scopul de a înlesni autorului obținerea unui venit necuvenit, respectiv a primei de asigurare.
În consecință, se vor respinge motivele de apel ale inculpatului - referitoare la achitarea sa în baza disp. art. 10 lit. d Cod procedură penală, precum și al motivului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 291 Cod penal, deoarece infracțiunea de neglijență în serviciu se realizează sub forma culpei, iar din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul - a acționat cu intenție.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, Curtea constată că în raport de inculpatul -,aceasta nu este legală în totalitate, în sarcina acestuia ar fi trebuit să fie reținută și infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale prin omisiune, respectiv fapta inculpatului care nu a înregistrat cu intenție procesul verbal în Registrul pentru evidența contravențiilor.
Dar, deoarece ne aflăm în calea de atac a inculpatului - și neputându-se agrava situația în propria cale de atac, urmează a nu fi sancționat inculpatul și pentru această faptă.
- Referitor la pedepsele aplicare inculpaților și la modalitățile de executare:
În general, instanța de fond a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare a pedepselor cu respectarea criteriilor de individualizare prev. art. 72 Cod penal.
În raport de motivele de apel ale inculpatului, care solicită redozarea pedepselor aplicare și schimbarea modalităților de executare, Curtea apreciază că acestea sunt fondate pentru inculpații - și, deoarece:
Inculpații și au fost prezenți la fiecare termen de judecată, au cooperat cu organele de urmărire penală, sunt la primul impact cu legea penală, au avut o contribuție ireproșabilă în familie și societate până în momentul săvârșirii faptelor. Acest lucru rezultă din actele în circumstanțiere depuse de inculpați la dosarul cauzei.
Conduita anterioară a inculpaților, coroborată și cu faptul că pe de o parte, inculpatul a achitat o parte din prejudiciu, până în momentul judecății apelului, iar din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul sau - au pretins sau ar fi primit vreun folos material ca urmare a activității infracționale a inculpatului, Curtea apreciază că scopul pedepselor aplicate acestor inculpați poate fi realizat și fără privare de libertate, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, pe durata unui termen de încercare, suficient pentru a se asigura reeducarea celor doi inculpați.
Instanța apreciază că restricțiile impuse de regimul de supraveghere celor doi inculpați, va asigura scopul prev. de art. 52 Cod penal, în consecință se vor admite aceste motive de apel ale inculpaților și -.
Referitor la inculpatul, în condițiile în care acesta este autorul infracțiunii de înșelăciune, a atras în activitatea sa infracțională și pe ceilalți doi coinculpați, a obținut o sumă de bani relativ mare ca urmare a încasării primei de asigurare iar după încasarea acestei prime de asigurare necuvenite de peste 22.000 lei a părăsit țara, fugind în străinătate și sustrăgându-se astfel atât urmăririi penale cât și cercetării judecătorești, Curtea apreciază că prin această conduită a sa, scopul pedepsei poate fi atins numai prin privare de libertate.
De altfel, în condițiile în care inculpatul nu s-a prezentat la nici un termen în fața instanței de judecată, este imposibil pentru instanța de fond sau apel, să aprecieze în condițiile în care nu l-a văzut pe inculpat, că acesta ar putea fi reeducat și printr-o măsură neprivativă de libertate, în condițiile în care acesta nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, în consecință se vor respinge aceste motive de apel ale inculpatului.
Verificând cauza din oficiu, Curtea constată că în mod nelegal instanța de fond dispunând condamnarea inculpaților a dispus și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. 64 de art. a, b Cod penal, deoarece în acest mod s-a încălcat dreptul inculpaților de a alege, respectiv dreptul la vot, îngrădindu-se astfel un drept fundamental și pe cale de consecință, având în vedere și practica CEDO în materie se va înlătura această dispoziție nelegală de interzicere a dreptului de a alege.
Pe acest motiv se vor admite apelurile declarate de inculpați, motivul fiind în favoarea acestora.
Latura civilă a cauzei:
Referitor al motivul de apel invocat de inculpatul care solicită scăderea primei de asigurare din valoarea prejudiciului, instanța urmează a respinge ca nefondat deoarece prima de asigurare se plătește în scopul asigurării autovehiculului la societatea de asigurare, lucru efectuat de inculpat în momentul în care a încheiat poliția de asigurare, iar contravaloarea primei de asigurare rezultată ca urmare a avariei autovehiculului, se referă la despăgubirile ce le acordă societatea de asigurare pentru avarii la autovehicule în caz de accident, ca urmare a poliței de asigurare.
Deci, aceste sume de bani sunt distincte, având scopuri diferite, neputându-se a fi compensate și pe cale de consecință a se reduce prejudiciul prin scăderea primei de asigurare.
În consecință, se va respinge acest motiv de apel invocat de inculpatul.
Totuși, verificând cauza din oficiu, Curtea constată că latura civilă nu a fost în totalitate corect soluționată, deoarece instanța de fond a omis să oblige Inspectoratul Județean al Poliției G, în solidar cu inculpatul - la plata de despăgubiri către societatea de asigurare. Această obligație, rezultă din faptul calității de prepus al inculpatului -, agent de poliție, în cadrul IPJ G, calitate în baza căreia inculpatul - prin activitatea sa infracțională a săvârșit o pagubă societății de asigurare.
Deoarece societatea de asigurare interesată nu a declarat apel în cauză, urmează ca modul de soluționare al laturii civile stabilit de instanța de fond, să fie menținut, chiar dacă hotărârea nu este în totalitate legală.
În condițiile în care Inspectoratul Județean al Poliției G nu a fost obligat la plata de despăgubiri de către instanța de fond, apelul declarat de această parte responsabilă civilmente în care se solicită achitarea inculpatului - urmează a fi respins ca inadmisibil, parte responsabilă civilmente nesuferind nici un prejudiciu pe latura civilă a cauzei, pentru a putea în acest fel să atace hotărârea pe latura penală a acesteia.
Instanța constată din oficiu în ceea ce privește actele falsificate și anulate din oficiu de instanța de fond, că aceasta a constatat ca fiind false și a dispus anularea a mai multor înscrisuri care nu sunt false prin conținutul lor.
Față de situația de fapt reținută, Curtea constată că sunt falsificate polița de asigurare nr. -/31.08.2006; raportul de inspecție a autovehiculului DAEWOO CIELO cu nr. înmatriculare -; procesul verbal de constatare seria - - din 28.09.2006, precum și doar mențiunile făcute în legătură cu acest proces verbal în registrul de procese verbale și contravenții și în registrul de accidente grave și tamponări.
Celelalte mențiuni din registrul verbal de contravenții ale Postului de poliție S și din Registru de accidente grave, ușoare și tamponări, ele nu sunt false, deoarece reflectă activități desfășurate în mod legal și pe cale de consecință în mod greșit au fost anulate de instanța de fond.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a dispus anularea proceselor verbale de constatare seria - - și - -, deoarece aceste procese verbale (originalul și copia) nu sunt false și ele au produs consecințe juridice asupra altor participanți la trafic, false fiind doar copiile acestor procese verbale folosite ulterior pe numele inculpatului.
Tot din oficiu, Curtea constată că în mod nelegal, instanța de fond a dispus obligarea în solidar a inculpaților la plata de cheltuieli judiciare către stat. Inculpații nu pot fi obligați în solidar, conform art. 189 - 191 Cod procedură penală la plata de cheltuieli judiciare către stat, fiecare trebuind a fi obligat în raport de contribuția sa la derularea procesului penal.
În consecință, se va dispune înlăturarea obligării solidarității inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Deoarece celelalte mențiuni ale hotărârii sunt legale și temeinice urmează a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de inculpații (fiul lui și, născut la data de 21.06.1972 în comuna Pechea, județul G, cu domiciliul în comuna S, județul G, CNP: -),-( fiul lui G și, născut la data de 14.03.1977 în comuna, județul G, CNP: -, domiciliat în sat, comuna S, județul G) și (fiul lui și, născut la data de 28.01.1970 în G, CNP:-, domiciliat în G,-, - 2, scara 2, scara 5,. 207) împotriva sentinței penale nr. 460/F/22.10.2008 a Tribunalului Galați - dosar nr- și în consecință:
Desființează în parte sentința penală nr. 460/F/22.10.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Conform disp. art. 71 al. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza II, și b Cod penal.
Conform disp. art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal dispune ca inculpatul - să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare prin înlăturarea sporului de 4 luni închisoare, aplicat inculpatului prin sentința penală apelată.
În baza disp. art 334 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 al. 1 Cod penal în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal și în baza acestei noi încadrări juridice condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 10 luni închisoare.
În baza disp. art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal dispune contopirea pedepsei de 10 luni închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea în fracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 215 al. 1,2,3 Cod penal și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
Înlătură din conținutul sentinței penale apelate dispozițiile prin care s-au aplicat inculpaților - și, conform disp. art. 71 al. 2 Cod penal, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a Cod penal.
Conform disp. art. 861al. 2 în ref. la art. 862Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor rezultante de câte 3 ani închisoare, aplicate inculpaților - și prin prezenta decizie, pe durata termenului de încercare de câte 6 ani pentru fiecare inculpat.
În baza disp. art. 863Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpații - și sunt obligați să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Galați la datele stabilite de acest organ de supraveghere;
b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de subzistență;
Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Galați, după rămânerea definitivă, în vederea punerii în executare a acestor măsuri de supraveghere.
Atrage atenția inculpaților - și asupra consecințelor nerespectării acestor dispoziții, conform art. 864Cod penal.
În baza disp. art. 71 al. 2 Cod penal aplică inculpaților - și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal iar în baza art. 71 pct. 5 Cod penal dispune suspendarea executării acestor pedepse accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate.
Constată că partea responsabilă civilmente SC Expert SRL Gaa chitat, în apel o parte din prejudiciu, respectiv suma de 4500 lei.
Reduce de la 20.967 lei la 16.467 lei cuantumul despăgubirilor civile la care au fost obligați inculpații în solidar, iar inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Expert SRL G către partea civilă SC - Asigurări SA cu titlu de despăgubiri civile.
Conform art. 348 Cod procedură penală dispune anularea doar a următoarelor înscrisuri falsificate aflate la dosarul de urmărire penală, respectiv: poliția de asigurare nr. -/31.08.2006; raportul de inspecție a autovehiculului Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare - ( fila 50 dosar urmărire penală); procesul verbal de constatare seria - nr. -/28.09.2006, precum și mențiunile făcute în legătură cu acest proces verbal în Registrul de procese verbale de contravenții și în Registrul de accidente grave, ușoare, tamponări, permise auto reținute ale Postului de Poliție S, înlăturând dispoziția de anulare a celorlalte înscrisuri din conținutul sentinței penale apelate.
Conform disp. art. 189 - 191 Cod procedură penală obligă pe inculpații în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Expert SRL G și pe inculpatul - la plata sumei de câte 200 lei fiecare, iar pe inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, la judecata în fond a cauzei, înlăturând din conținutul sentinței penale apelate dispozițiile prin care inculpații au fost obligați în solidar la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Respinge ca inadmisibil apeluldeclarat de partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliție al Județului
În baza disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliție al Județului G la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Cu recursîn termen de 10 zile de lapronunțarepentru inculpatul - și partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliție al Județului G și de la comunicare pentru inculpații și, partea responsabilă civilmente SC Expert SRL G (cu sediul în G,-, - 2, scara 5, parter) și partea vătămată SC Asigurări SA (cu sediul în G, str. - nr. 6).
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red. / 16.11.2009
Tehn. / 19.11.2009
Fond:
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru, Maria Tacea