Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 147/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 147/
Ședința publică din 27 octombrie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații și împotriva sentinței penale nr. 354 din 25.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul personal și inculpatul personal, în stare de arest, ambii fiind asistați de avocat ales din cadrul Baroului T, cu împuternicire avocațială la dosar, prezent fiind și martorul, lipsind părțile civile intimate Fanta, și, părțile vătămate intimate, și, precum și martorul.
Procedura neîndeplinită cu martorul din Spania.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța procedează la audierea martorului, declarația acestuia fiind consemnată în scris și depusă la dosar.
Avocat arată că insistă în audierea martorului, însă nu are cum să ia legătura cu acesta în Spania.
Instanța acordă dreptul avocatului de a discuta cu inculpatul arestat cu privire la audierea acestui martor, după care avocatul arată că nu mai insistă în audierea martorului și că inculpatul nu mai dorește să fie citat acest martor.
Curtea, având în vedere faptul că nu s-a efectuat până la această dată procedura cu martorul în Spania, precum și faptul că inculpatul și apărătorul acestuia nu mai insistă în audierea acestui martor, acordă cuvântul părților prezente la dezbateri cu privire la acest aspect.
Avocat arată că nu insistă în audierea martorului
Procurorul arată că nu insistă în citarea și audierea acestui martor.
Instanța, având în vedere renunțarea de către inculpați prin apărătorul lor ales la audierea martorului, precum și concluziile procurorului în acest sens, omite audierea martorului mai sus menționat.
Se constată că în cauză s-a formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar de către inculpatul, pe care instanța o pune în discuția părților prezente la dezbateri.
Inculpatul arestat arată că renunță la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, luându-i-se o declarație în acest sens, consemnată în scris și depusă la dosar.
Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru susținerea apelurilor declarate în cauză.
Procurorul susține apelul declarat de parchet și solicită admiterea acestuia conform motivelor invocate în scris, criticând-o pentru nelegalitate întrucât în mod greșit Tribunalul Timișa aplicat inculpaților pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege prev. de art. 71 alin. 1 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a și Cod Penal pentru netemeinicie întrucât prima instanță a reținut în mod nejustificat în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante, criticând totodată și modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului.
Avocat pentru inculpații apelanți solicită admiterea apelurilor declarate de aceștia și achitarea lor în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. a C.P.P. iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin. 2 lit. a în art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 modificată, respectiv condamnarea inculpaților la o pedeapsă mai redusă, cu reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea acestora și suspendarea executării pedepsei pentru cei doi inculpați. Susține că în cauză nu există nici o faptă penală comisă de cei doi inculpați, aceste fapte fiind doar operațiuni de transport și nu forme de exploatare, de racolare, de promisiuni neonorate. Singurele fapte comise de inculpați sunt transporturile efectuate de în Ungaria și în Spania, unde acesta din urmă avea forme legale de ședere și muncă. Între cei doi inculpați nu erau relații bune și nici nu vorbeau în acea perioadă. Nici un martor sau parte vătămată nu poate spune clar varianta de racolare, ci unele persoane care știau că inculpații merg în străinătate, le spuneau acestora că doresc să lucreze și ei acolo. Victimele nu au fost supuse unui abuz de autoritate și exploatare, inculpatul lucra alături de ei pe plantații, și au venit în România cu acest inculpat și au formulat plângerile după ani de zile, astfel că lipsește cerința exploatării. Cu privire la schimbarea încadrării juridice pe care a solicitat-o, arată că nu se poate face legătura între rezoluția infracțională a inculpatului din România în Ungaria și rezoluția infracțională a inculpatului, cu care nu vorbea în momentul respectiv. Întreaga acuzare se fundamentează pe declarațiile a 6 persoane care sunt în legătură strânsă între ele, fiind rude și afini, și influența asupra uneia se răsfrânge și asupra celorlalte. În latura civilă solicită respingerea tuturor pretențiilor civile formulate, iar dacă se dispune reducerea pedepselor să se dispună și diminuarea pretențiilor civile.
Cu privire la apelul declarat de parchet, arată că poate fi admis numai cu privire la interzicerea dreptului de a alege, celelalte motive impunându-se a fi respinse.
Procurorul, referitor la apelurile inculpaților, pune concluzii de respingere, ca nefondate a acestora, variantele expuse de apărătorul inculpaților fiind nefondate, atât cu privire la achitare, cât și la schimbarea încadrării juridice și reducerea pedepsei aplicate inculpaților.
Inculpatul depune un memoriu la dosar și arată că a lucrat 9 luni la stat, nu a avut probleme, are familie în întreținere, are un comportament bun la penitenciar fiind evidențiat, este în vârstă de 50 ani și dorește să i se acorde o nouă șansă.
Inculpatul arată că este nevinovat cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și că el a transportat 2-3 persoane în Ungaria, la.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 354/PI/25.04.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-,
În baza art.12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. 2.Cod Penal și cu aplicarea art. 42.Cod Penal, art. 74 alin. 2.Cod Penal și art. 76 alin.1 lit. b a Cod Penal fost condamnat inculpatul, născut la data de 19.02.1960, deținut în Penitenciarul Timișoara, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.
În baza art. 71.Cod Penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata executării pedepsei.
În baza art. 65 alin. 2.Cod Penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a, b pe Cod Penal o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350.C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 18 din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestului de la data de 03.09.2006 până la data de 18.06.2007.
În baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului de la data de 18.06.2007 la zi.
În baza art.12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. 2.Cod Penal și cu aplicarea art. 42.Cod Penal, art. 74 alin. 2.Cod Penal și art. 76 alin. 1 lit. b a Cod Penal fost condamnat inculpatul, născut la data de 03.06.1981, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.
În baza art.71 s Cod Penal-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata executării pedepsei.
În baza art. 81.Cod Penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art.82
Cod PenalÎn baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 și 84.
Cod PenalÎn baza art. 71 alin. 5.Cod Penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 65 alin. 2.Cod Penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a, b pe Cod Penal o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. 3 lit. b s C.P.P.-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la data de 03.09.2007 la zi, urmând ca această perioadă să fie dedusă din durata termenului de încercare.
În baza art. 14.C.P.P. raportat la art. 346.C.P.P. și cu aplicarea art. 998, 999.civ. inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 700 euro în lei la data executării daune materiale către partea civilă, 700 euro în lei la data executării către partea civilă Fanta, 400 euro în lei la data executării către partea civilă, 500 euro în lei la data executării daune materiale și 500 euro în lei la data executării daune morale către partea civilă și 100 euro în lei la data executării daune materiale și 500 euro în lei la data executării daune morale către partea civilă.
În baza art. 14.C.P.P. raportat la art. 346.C.P.P. s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, partea civilă a renunțat la pretențiile civile și s-au respins în rest pretențiile civile ale părților civile, și.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. b și e s Cod Penal-a respins cererea Ministerului Public privind confiscarea de la inculpați a autoturismelor utilizate pentru transportul părților vătămate și a sumelor de bani.
În baza art.191 alin.1 și 2.C.P.P. fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat și s-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș nr. 125/D/P/2006 emis la data de 26.09.2007 și înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 28.09.2007, au fost trimiși în judecată inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 al. 2.
Cod PenalÎn fapt, s-a reținut în sarcina inculpaților că au racolat un număr de 7 părți vătămate, pe care, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă bine plătit, le-au transportat cu autoturismele personale în Spania, unde, prin acte de amenințare și abuz de autoritate, le-au exploatat prin muncă.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv declarațiile inculpaților, declarațiile părților vătămate, Fanta, și, declarațiile martorilor, Trană, Fanta, adresele Poliției de Frontieră, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul anului 2004, inculpatul, care se afla în Spania de mai mulți ani, a intrat în discuții cu părțile vătămate, Fanta și, toți din satul și sau din împrejurimi, în legătură cu posibilitatea ca aceștia să plece la muncă în Spania, în condițiile în care părțile vătămate că nu posedau nici un venit care să le asigure traiul. Inculpatul le-a promis ajutorul în găsirea unor locuri de muncă bine plătite în Spania în domeniul agricol, la cules de și, muncă pentru care patronii spanioli plătesc cel mai rentabil, suma ajungând chiar la circa 800-900 EURO pe lună.
Tot inculpatul a fost cel care i-a asigurat că aceste locuri de muncă le găsește el, deoarece fiind stabilit de câțiva ani în Spania, are credibilitate pe lângă patronii spanioli. Auzind condițiile deosebit de rentabile promise de inculpatul, părțile vătămate au acceptat plecarea în Spania.
Odată cu promisiunea găsirii locurilor de muncă, inculpatul le-a făcut cunoscut victimelor că angajamentul pe care și l-a luat față de ei nu este ușor, astfel că percepea un comision de 400 EURO de la fiecare persoană care dorea să meargă în Spania.
După ce a fost stabilită data plecării, respectiv luna iulie 2004, inculpatul, împreună cu fiii săi, inculpatul și, au venit în satele și. Părțile vătămate au fost îmbarcate în microbuzul personal al inculpatului cu numărul de înmatriculare 2985, după care s-au îndreptat spre localitatea pentru a îmbarca și restul părților vătămate, toți îndreptându-se spre PCTF Nădlac. Înainte de a ajunge la vamă, inculpatul a coborât pentru a urca la volanul autoturismului său personal marca " 1300" cu numărul de înmatriculare -, cu scopul de a-l ajuta pe tatăl său în trecerea peste graniță și fără incidente a părților vătămate.
Din acest punct de vedere, strategia era bine pusă la punct de cei doi inculpați, astfel că părțile vătămate erau coborâte înainte de punctul de control vamal din microbuzul condus de, fiind preluați de condusă de inculpatul, pentru ca apoi acesta să aștepte pe teritoriul Ungariei apariția microbuzului condus de tatăl său pentru reîmbarcarea victimelor și continuarea deplasării spre Spania.
Pentru serviciile sale, inculpatul a solicitat de la părțile vătămate încă 10 euro pe lângă cei 400 euro ce urmau să fie achitați drept comision tatălui său, motivând că această debarcare și îmbarcare nu a fost trecută în planul inițial și că ea a avut un rol de siguranță pentru reușita deplasării lor.
În final, microbuzul condus de inculpatul împreună cu fiul cel mic al acestuia, a ajuns în Spania în provincia, satul, nu înainte ca inculpatul să le solicite părților vătămate ca în Germania să-și cumpere corturi.
După ce au ajuns la destinație, inculpatul le-a cerut victimelor să-și instaleze corturile cumpărate la marginea unui canal de irigații, asigurându-le că își va ține promisiunea găsirii locuințelor pentru închiriat, el fiind și cel care va plăti chiria de 50 euro pe lună, așa cum le-a promis din România.
Pe parcursul scurgerii timpului, părțile vătămate și-au dat seama că inculpatul i-a mințit atunci când le-a promis locuri de muncă, deoarece acestea erau inexistente. În primele trei săptămîni de la venirea în Spania, părțile vătămate nu au găsit de muncă, însă după trecerea acestei perioade de stagnare, inculpatul a reușit să-i angajeze la un patron spaniol, la cules de și. Deși părțile vătămate au muncit în obținerii salariilor promise de inculpatul, în momentul încasării banilor au constatat că inculpatul a fost cel care a primit banii și tot el a fost cel care i-a împărțit după bunul său plac și în proporția dorită de el.
În aceste condiții, observând că promisiunile făcute de inculpatul nu sunt altceva decît minciuni menite să-i atragă în scopul urmărit de acesta, și anume exploatarea lor prin muncă, părțile vătămate Fanta, și au reușit cu greu să muncească pe unde li se oferea pentru a putea obține banii necesari ajungerii în țară, iar odată întorși au denunțat autorităților române activitatea desfășurată de inculpatul.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, aceasta este o infracțiune ce se poate realiza prin mai multe modalități alternative, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
În același timp, definind noțiunea de exploatare a unei persoane, prin prevederile art. 2 pct. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a arătat că prin aceasta se înțelege și executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
După s-a observat din analiza dispozițiilor legale indicate mai sus, infracțiunea de trafic de persoane poate fi comisă și prin recrutarea sau transportarea unei persoane, prin înșelăciune, în scopul exploatării acesteia prin executarea unei munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
În cuprinsul legii nr. 678/2001 noțiunea de înșelăciune nu este definită, însă instanța s-a raportat la dispozițiile art. 215.Cod Penal care caracterizează înșelăciunea ca fiind orice faptă care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.
Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase înseamnă a face să se creadă, a trece drept reală o faptă sau împrejurare care nu există, creându-se astfel celui indus în eroare o falsă reprezentare a realității, acesta ajungând să creadă că fapta mincionasă este adevărată.
Față de aceste aprecieri, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului, de a recruta și transporta un număr de 7 părți vătămate, prin înșelăciune, promițându-le locuri de muncă bine plătite în Spania, aspect care nu corespunde realității, în scopul exploatării lor prin executarea unor munci cu încălcarea dispozițiilor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001.
În același timp, fapta inculpatului de a transporta, în aceleași condiții, un număr de patru părți vătămate, în același scop, întrunește de asemenea elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni.
Atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că este nevinovat. El a precizat că nu a promis niciuneia dintre părțile vătămate vreun loc de muncă în Spania, arătând doar că a fost de acord să-i transporte pe aceștia până în Spania contra unei sume de bani, cu condiția să treacă singuri frontiera României, urmând să se întâlnească în Ungaria. În faza de urmărire penală, inculpatul a precizat că nu a existat nici o înțelegere între el și părțile vătămate pentru transportul acestora, indicând faptul că s-a întâlnit întâmplător cu părțile vătămate, Fanta și într-un local, de unde a fost de acord să-i transporte până în Spania. De asemenea, inculpatul a mai arătat că după o lună și J, s-a întâlnit din nou întâmplător și cu părțile vătămate și în Ungaria, și a acceptat să-i transporte și pe aceștia până în Spania.
În faza de judecată, inculpatul și-a nuanțat declarațiile, arătând că a existat o înțelegere între el și părțile vătămate, care au fost racolați de în sensul de a se întâlni în Ungaria, pentru că el nu-I putea ajuta să treacă frontiera pentru a-i transporta până în Spania, inculpatul arătând a efectuat două transporturi a câte 3 persoane, el trecând singur frontiera.
În final, s-a subliniat faptul că în repetate rânduri inculpatul a negat implicarea sa în exploatarea părților vătămate, el precizând că niciodată nu a promis locuri de muncă bine plătite părților vătămate și nu a primit vreun în acest scop.
La rândul său, inculpatul a negat săvârșirea faptei. El a precizat că se ocupa în mod obișnuit cu transportul unor persoane în Ungaria, astfel că i-a transportat pe și în Ungaria, pe aceștia întâlnindu-i într-o benzinărie situată în Nădlac. Inculpatul a mai arătat că i-a transportat pe cei doi până în orașul din Ungaria și a negat faptul că ar mai fi transportat și alte părți vătămate sau că ar fi existat vreo înțelegere între el și tatăl său pentru a-i transporta pe aceștia în Spania.
Declarațiile celor doi inculpați au fost însă contrazise în totalitate de celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, partea vătămată a menționat că îl cunoștea pe inculpatul și știa că acesta lucrează în Spania, motiv pentru care l-a întrebat dacă nu îi poate găsi și lui ceva de lucru în această țară. Inculpatul a precizat că este posibil să-i găsească un loc de muncă bine plătit, dar pentru aceasta trebuie să-i plătească suma de 400 euro comision și contravaloarea transportului. La întrebarea sa de ce este vorba de o sumă de bani atât de mare, inculpatul i-a răspuns că el își asumă obligația de a-i asigura un loc de muncă și cazare. Partea vătămată a continuat, arătând că a plecat împreună cu inculpatul, fiind însoțit și de părțile vătămate Fanta și, dar înainte de a ajunge la punctul de trecere a frontierei Nădlac, inculpatul i-a cerut să coboare din mașină și să urce în autoturismul condus de fiul său, inculpatul, care îi însoțea. Partea vătămată a indicat faptul că a trecut frontiera în condusă de inculpatul, care i-a transportat până într-o parcare aflată pe teritoriul Ungariei, unde au așteptat sosirea microbuzului condus de inculpatul. Partea vătămată a menționat că cei doi inculpați au recurs la această modalitate de trecere a frontierei întrucât, potrivit afirmațiilor lor, nu doreau să dea de bănuit autorităților de la frontieră.
Partea vătămată a mai precizat că, spre surprinderea sa, în momentul în care au ajuns în Germania, inculpatul le-a cerut să își cumpere corturi, întrucât vor dormi în corturi, ceea ce s-a și întâmplat.
În final, partea vătămată a menționat că după ce au ajuns în Spania, timp de 2 luni inculpatul nu i-a asigurat nici un loc de muncă, lucrând în mod sporadic, fără contract de muncă și fără a cunoaște condițiile de salarizare, inculpatul fiind cel care discuta cu patronul spaniol și tot el fiind cel care încasa banii pentru munca prestată, împărțindu-i ulterior singur, fără a exista vreo dovadă scrisă a banilor datorați muncitorilor. Este de subliniat și împrejurarea că partea vătămată a indicat faptul că dacă ar fi cunoscut realitatea din Spania, nu ar fi acceptat să plece cu inculpatul.
Aceleași aspecte le-au relatat și părțile vătămate Fanta și, cei care au plecat împreună cu, care au confirmat întru totul susținerile părții vătămate, relatând și ei aceeași modalitate de recrutare efectuată de inculpatul, aceeași modalitate de trecere a frontierei, indicând faptul că au fost cazați în corturi, sub cerul liber, fără a le fi asigurate locuri de muncă și fără a fi plătiți pentru muncile sporadice efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Situația a fost identică și în privința părții vătămate. Aceasta a indicat faptul că l-a cunoscut pe inculpatul prin intermediul bunicii sale, iar inculpatul i-a promis un loc de muncă în Spania, urmând să fie plătită cu suma de 30 euro pe zi. În aceste condiții, partea vătămată a acceptat să plece în Spania, plătindu-i inculpatului comisionul aferent de 400 euro, și a trecut frontiera în aceeași modalitate ca și celelalte părți vătămate indicate mai sus, prin intermediul inculpatului. Partea vătămată a mai relatat că inculpatul i-a cerut și ei să-și cumpere un cort, dar a refuzat, astfel că timp de o lună cât a stat în Spania, a fost nevoită să doarmă pe pământ, sub cerul liber. Totodată, partea vătămată a menționat că inculpatul nu i-a asigurat nici un loc de muncă, prestând o activitate periodică timp de o săptămână, fără a fi plătită, motiv pentru care i-a cerut inculpatului să o aducă acasă, ceea ce s-a și întâmplat. În final, și această parte vătămată a precizat că nu a cunoscut situația reală din Spania, fiind indusă în eroare de inculpatul, pentru că dacă ar fi cunoscut adevărul nu ar fi plecat niciodată.
Susținerile părții vătămate au fost confirmate și de martorii și, sora și mama părții vătămate, cărora, la întoarcerea în țară, partea vătămată le-a relatat evenimentele petrecute în Spania.
La rândul său, partea vătămată a învederat faptul că a venit în județul T din județul I, întrucât a discutat la telefon cu inculpatul, acesta promițându-i un salariu de 1200 euro lunar și cazare. Pentru acest serviciu, inculpatul i-a cerut un comision de 400 euro, partea vătămată arătând faptul că a trecut frontiera cu microbuzul condus de inculpatul, împreună cu alte 6 persoane care mergeau în același scop. Ajuns în Spania, partea vătămată a precizat că a dormit sub cerul liber, neavând cazare, nu i s-a încheiat vreun contract de muncă, nu i s-a asigurat un loc de muncă, a prestat o activitate periodică pentru care a primit sume mici de bani, din care și inculpatul a primit un comision.
În același sens au fost interpretate și declarațiile părții vătămate. Acesta a precizat că inculpatul i-a promis un loc de muncă în Spania, urmând să fie plătit cu suma de 50 euro pe zi și să-i fie asigurată cazarea, însă pentru acest serviciu trebuie să plătească un comision de 200 euro. Partea vătămată a mai arătat că a plecat în Spania cu un autocar, dar ajuns la fața locului a fost nevoit să doarmă prin șanțuri, inculpatul cerându-i să-și cumpere un cort. În final, partea vătămată a indicat faptul că, deși s-a înțeles personal cu patronul spaniol, inculpatul era cel care încasa banii și îi împărțea după cum credea de cuviință.
Fratele părții vătămate, martorul a precizat în faza de urmărire penală că știe că fratele lui a plecat în Spania în urma unei înțelegeri avute cu inculpatul.
Existența infracțiunii a fost dovedită și prin declarațiile părții vătămate, care a menționat faptul că inculpatul le-a promis ei și soțului său locuri de muncă în Spania, urmând să fie plătiți cu suma de 1200 euro lunar. Întrucât soțul său nu avea pașaport, partea vătămată a plecat singură cu microbuzul condus de inculpatul, dar a subliniat faptul că odată cu acest microbuz a ieșit din țară și autoturismul condus de inculpatul, în care se aflau alte persoane, ce au fost ulterior preluate în microbuz în Ungaria. Ajunsă în Spania, partea vătămată a învederat faptul că a fost nevoită să doarmă în cort, în condiții mizerabile, nu i s-a asigurat un loc de muncă, și deși a lucrat sporadic, nu a primit decât 120 euro, restul banilor fiind luați de inculpatul, aspectele relatate de această parte vătămată fiind confirmate și de soțul său, martorul, care a asistat la discuțiile purtate de partea vătămată cu inculpatul.
Declarațiile părților vătămate se coroborează și cu adresele Poliției de Frontieră. Astfel, potrivit acestor adrese, părțile vătămate, Fanta și au ieșit din țară prin PCTF Nădlac la data de 24.06.2004 cu autoturismul marca condus de inculpatul, în aceeași zi părăsind țara și microbuzul condus de inculpatul, în care se aflau alte persoane. Astfel a fost contrazise declarațiile inculpatului, care a menționat că a transportat doar părțile vătămate și, pe care i-a întâlnit într-o benzinărie din Nădlac. S-a reținut și faptul că cele două părți vătămate nu au ieșit din țară la aceeași dată, partea vătămată părăsind România abia la data de 08.07.2004, la două săptămâni după, tot cu autoturismul condus de inculpatul, ceea ce a confirmat o dată în plus caracterul nereal al declarației inculpatului.
Deși inculpatul a precizat că el nu a ieșit din țară cu nici una dintre părțile vătămate, aceste susțineri au fost contrazise de celelalte probe administrate în cauză, potrivit adreselor Poliției de Frontieră, atât partea vătămată, la data de 01.06.2004, cât și partea vătămată, la data de 08.07.2004, ieșind din România cu microbuzul condus de inculpatul.
În ciuda faptului că ambii inculpați au negat existența unei înțelegeri între ei pentru transportarea părților vătămate în Spania, declarațiile lor au fost contrazise de părțile vătămate, care au subliniat faptul că exista o înțelegere între cei doi, grupul persoanelor ce urma să fie transportate în Spania fiind întotdeauna împărțit în două, pentru a nu avea probleme la vamă, aspect confirmat și prin aceea că, potrivit adreselor poliției de frontieră, de fiecare dată cele două autoturisme ieșeau împreună din țară, împrejurare ce nu a putut fi explicată de inculpați.
Alte aspecte relevante în cauză au fost relatate și de martorii și. Primul dintre cei doi martori a indicat faptul că are cunoștință de împrejurarea că inculpatul a recrutat și transportat mai multe persoane în Spania, la muncă, unde aceștia au lucrat fără a fi plătiți, chiar și concubina unui alt fiu al inculpatului, respectiv, recunoscând acest aspect, în vreme ce martorul a declarat că inculpatul a transportat-o în Spania și pe mama ei, care a sunat-o și i-a transmis că la fața locului sunt condiții mizerabile, nefiind aproape deloc plătiți.
În acest context, ținând seama de împrejurarea că părțile vătămate au prestat muncă în Spania cu nerespectarea dispozițiilor legale, fără a avea încheiate contracte de muncă și fără a le fi asigurate condiții minime de subzistență, instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite elementele definitorii ale noțiunii de "exploatare".
Este adevărat faptul că în dosarul de urmărire penală există declarațiile mai multor persoane, date în fața unui notar în Spania, în cuprinsul cărora aceste persoane, respective, Hantig, au menționat faptul că inculpatul nu a obligat pe nimeni să lucreze și nu a profitat de nimeni în Spania, însă aceste declarații nu pot fi folosite ca mijloc de probă în cadrul procesului penal, nefiind date cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului penal, respectiv în condiții de nemijlocire, contradictorialitate și oralitate. Mai mult decât atât, aceste persoane aveau posibilitatea să cunoască situația lor personală, dar nu erau în măsură să facă aprecieri în legătură cu situația părților vătămate, necunoscând detaliile în care părțile vătămate au fost recrutate și transportate în Spania.
De asemenea, martorii și, audiați la solicitarea inculpatului, au precizat că au cunoștință de împrejurarea că inculpatul, în mod obișnuit, se ocupă cu transportul unor persoane la T sau în Ungaria, dar nu au putut preciza dacă acesta a transportat vreo persoană la solicitarea celuilalt inculpat, indicând și faptul că nu cunosc nici una dintre părțile vătămate, astfel că aceste declarații nu au putut contribui la aflarea adevărului în prezenta cauză.
În condițiile în care, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, cei doi inculpați au colaborat la transportul părților vătămate în vederea exploatării lor, prin muncă, în Spania, instanța de fond a constatat că în cauză sunt întrunite și cerințele prevăzute de art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001.
Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut în sarcina inculpaților intenția directă ca modalitate a vinovăției, prin activitatea lor cei doi urmărind un scop precis, respectiv obținerea unor foloase materiale ilicite.
Pentru aceste considerente, prima instanță a dispus condamnarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, iar la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72.Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faptele inculpaților prezintă un ridicat grad de pericol social, prin activitățile lor aceștia aducând o atingere gravă relațiilor sociale referitoare la desfășurarea muncii cu respectarea dispozițiilor legale, ceea ce presupune asigurarea unor condiții minime de salarizare, sănătate și sănătate, precum și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, și în special a demnității umane.
Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că cei doi inculpați se află la prima abatere de acest gen, nefiind cunoscuți cu antecedente penale, ei adoptând un comportament bun în societate și familie anterior desfășurării activității infracționale. De asemenea, s-a reținut că nu inculpații sunt cei care au procedat la contactarea părților vătămate, toate cele șapte persoane dorindu-și să plece în străinătate și insistând în acest sens, astfel că toate aceste împrejurări sunt de natură să atenueze răspunderea penală a inculpaților, putând fi circumscrise noțiunii de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. 2.
Cod PenalȚinând seama și de împrejurările concrete în care au fost comise faptele, precum și de gradul de implicare a fiecăruia dintre inculpați în desfășurarea evenimentelor, observând și prevederile art. 76 alin.1 lit. b Cod Penal, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art.52 Cod Penal, prima instanță a apreciat ca fiind suficientă aplicarea unor sancțiuni privative de libertate coborâte sub minimul special, respectiv 4 ani închisoare pentru inculpatul și 3 ani închisoare pentru inculpatul.
Raportându-se la pedeapsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în temeiul art. 65 alin. 2.Cod Penal prima instanță a aplicat celor doi inculpați și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a, b pe Cod Penal o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71.Cod Penal referitoare la pedeapsa accesorie în privința ambilor inculpați.
În temeiul art. 350.C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88.Cod Penal și art. 18 din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv.
În privința inculpatului, ținându-se seama de conduita acestuia anterior săvârșirii faptei, de vârsta acestuia, de gradul de implicare în desfășurarea activității infracționale, inculpatul limitându-se doar la transportul unor părți vătămate, fără a fi desfășurat acte de recrutare și fără a exista dovezi din care să rezulte că în afara unor sume mici de bani, reprezentând contravaloarea transportului, ar fi obținut de la părțile vătămate alte foloase materiale și constatându-se că și celelalte condiții prevăzute de art. 81.Cod Penal sunt îndeplinite, s-a apreciat de către instanța de fond că îndreptarea acestuia poate avea loc și fără executarea pedepsei în detenție, hotărârea de condamnare reprezentând un avertisment pentru inculpat, motiv pentru care, în temeiul art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pe o perioadă de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 82.Cod Penal, urmând ca în temeiul art. 359.C.P.P. inculpatului să i se atragă atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 și 84.
Cod PenalÎn temeiul art. 71 alin. 5.Cod Penal pe durata termenului de încercare s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 350.C.P.P. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză, iar în temeiul art. 88.Cod Penal din pedeapsa aplicată a fost dedusă durata arestului.
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța de fond a reținut că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar partea civilă s-a constituit parte civilă, fără a indica vreo sumă de bani, pentru ca ulterior, conform procesului verbal încheiat de organele de cercetare penală (fila 173 dosar), să renunțe la pretențiile civile.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 6000 euro daune materiale, dar în cursul cercetării judecătorești și-a redus pretențiile la suma de 700 euro reprezentând comisionul plătit inculpatului și contravaloarea transportului.
Partea vătămată Fanta s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 3500 euro daune materiale, dar în cursul cercetării judecătorești și-a redus pretențiile la suma de 700 euro reprezentând comisionul plătit inculpatului și contravaloarea transportului.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 6000 euro reprezentând daune materiale (salariul pe care ar fi trebuit să-l primească pentru 3 luni de muncă) și 400 euro reprezentând comisionul plătit inculpatului și contravaloarea transportului.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 1500 euro daune morale și 700 euro reprezentând comisionul plătit inculpatului și contravaloarea transportului.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 1000 euro reprezentând daune materiale (salariul pe care ar fi trebuit să-l primească în Spania și suma pe care soțul ei a plătit-o înainte de plecare) și daune morale.
Potrivit dispozițiilor art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din vina căruia s-a ocazionat a-l repara.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că într-adevăr, prin săvârșirea faptei sale ilicite de a exploata părțile civile în Spania, prin muncă, inculpatul a cauzat prejudicii în patrimoniile părților civile, prejudicii care se impun a fi reparate, motiv pentru care, în baza art. 14.C.P.P. raportat la art. 346.C.P.P. și cu aplicarea art. 998, 999. civ. inculpatul, pretențiile civile fiind îndreptate împotriva acestuia, a fost obligat la plata sumelor de 700 euro în lei la data executării daune materiale către partea civilă, 700 euro în lei la data executării către partea civilă Fanta, 400 euro în lei la data executării către partea civilă (reprezentând comisionul plătit inculpatului ), 500 euro în lei la data executării daune materiale (reprezentând comisionul plătit inculpatului și transportul) și 500 euro în lei la data executării daune morale către partea civilă și 100 euro în lei la data executării daune materiale (reprezentând suma de bani plătită inculpatului înainte de plecare) și 500 euro în lei la data executării daune morale către partea civilă.
În baza art. 14.C.P.P. raportat la art. 346.C.P.P. restul pretențiilor civile ale părților civile, și au fost respinse. Aceștia au solicitat celelalte daune materiale, arătând că reprezintă salariul pe care l-ar fi primit dacă inculpatul le-ar fi asigurat locuri de muncă. Or, raportat la materialul probator administrat în cauză, sub acest aspect prejudiciul nu apare ca fiind cert, astfel încât aceste despăgubiri nu pot fi acordate, părțile civile nefiind îndreptățite să primească sume de bani pentru o muncă pe care nu au prestat-
În ceea ce privește daunele morale, instanța de fond a apreciat că întinderea prejudiciului nu poate justifica acordarea în întregime a acestora.
Referitor la solicitarea Ministerului Public privind confiscarea autoturismelor inculpaților și a unor eventuale sume de bani dobândite de aceștia prin săvârșirea infracțiunilor, prima instanță a respins aceste solicitări ca nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. b și e sunt Cod Penal supuse confiscării bunurile folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului, precum și bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.
În privința celor două autoturisme, la dosar nu există dovezi din care să rezulte că acestea aparțin inculpaților. Cu certitudine cei doi inculpați le-au condus în momentul în care au ieșit din țară, însă pentru a putea fi confiscate este necesar ca, pe de o parte, proprietarii acestora să fie cunoscuți fără dubii, iar pe de altă parte cele două bunuri să fie identificate sub toate aspectele și nu doar sub aspectul numerelor de înmatriculare, niciuna dintre aceste condiții nefiind îndeplinită în prezenta cauză.
Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere și concluziile deciziei nr. XVIII/12.12.2005 a Înaltei Curți de Justiție și Casație, prin care s-a stabilit că în cazul traficului de droguri, mijlocul de transport va fi confiscat numai în situația în care acesta a fost folosit efectiv la săvârșirea infracțiunii, speța în cauză putând fi extrapolată și în cazul infracțiunii de trafic de persoane.
În ceea ce privește sumele de bani, instanța de fond a constatat că potrivit dispozițiilor art. 75.C.P.P. în cadrul procesului penal, declarațiile părților vătămate pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probator administrat în cauză.
Or, în prezenta cauză, nu există probe certe cu privire la sumele de bani încasate de către inculpatul ca urmare a muncii prestate de părțile vătămate. Sumele de bani indicate în rechizitoriu ca fiind necesar a fi confiscate nu reprezintă bunuri pe care inculpatul le-a primit, chiar părțile vătămate indicând faptul că acestea reprezintă salariile pe care le-ar fi primit dacă inculpatul se ținea de cuvânt și le asigura locuri de muncă. Toate părțile vătămate au menționat că inculpatul încasa banii de la patronul spaniol și apoi îi împărțea după bunul său plac, însă nimeni nu a putut preciza cu exactitate sumele pe care inculpatul le-a obținut în această modalitate, astfel că această împrejurare a fost interpretată în favoarea inculpatului, conform principiului "in dubio pro reo".
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații și.
În motivele de apel formulate de parchet s-a arătat că hotărârea apelată este nelegală, întrucât în mod greșit tribunalul a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Cod penal, dar este și netemeinică pentru că în mod nejustificat au fost reținute în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante, iar modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului nu corespunde scopului pedepsei, așa cum este definit în art. 52 Cod penal.
Inculpații și în motivele de apel au arătat că se impune în principal achitarea lor în baza prev. art. 10 alin. 1 lit. a Cod proc.penală, deoarece fapta reținută în sarcina lor nu există, întrucât din întregul material probator nu rezultă că ar fi racolat un număr de 7 părți vătămate, pe care sub promisiunea asigurării unui loc de muncă bine plătit, le-ar fi transportat cu autoturismele personale în Spania, unde prin acte de amenințare și abuz de autoritate le-au exploatat prin muncă.
Inculpații au mai arătat că nu rezultă în nici un mod că ar fi racolat vreo persoană vătămată, că ar fi promis părților vătămate că le asigură un loc de muncă bine plătit, iar simplul transport al părților vătămate nu poate fi considerat că s-ar integra în conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care au fost condamnați inculpații.
Prin aceleași motive de apel s-a arătat de către inculpați că din probele administrate nu a rezultat că asupra victimelor infracțiunii ar fi fost exercitate acte de amenințare sau abuz de autoritate, și nu este îndeplinită nici condiția exploatării pentru existența infracțiunii de trafic de persoane, astfel că infracțiunea pentru care au fost condamnați în primă instanță inculpații, nu există.
În subsidiar s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cerere care a fost formulată și în fața instanței de fond, care însă a fost respinsă, nefiind dovedită această variantă agravantă de probele dosarului. S-a mai solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a executării pedepsei.
A mai fost subliniată relația de rudenie existentă între persoanele care au dat declarații împotriva inculpaților, aceste persoane fiind, iar actele de urmărire penală au fost realizate de ofițerul de poliție, care era prietenul părții vătămate, care însă nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În final, s-a solicitat și respingerea pretențiilor civile formulate de către părțile vătămate.
Examinând sentința penală apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit disp. art. 371 alin. 2 Cod proc.penală, instanța constată că apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații și sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Inculpații și au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, în forma prev. de art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 41 alin. 2.Cod Penal și cu aplicarea art. 42.Cod Penal și art. 74 alin. 2.Cod Penal și art. 76 alin. 1 lit. b Cod Penal, primul la 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție, iar al doilea la 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Ambilor inculpați le-a fost interzisă exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b ca Cod Penal pedeapsă accesorie dar și ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, inculpatului fiindu-i suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Jurisprudența CEDO concretizată prin cauza Hirst versus Marea Britanie, a statuat ca fiind contrară drepturilor omului interdicția absolută de a vota de către o persoană condamnată la o pedeapsă, acest lucru fiind contrar art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Și în dreptul intern s-a stabilit că pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a vota se va dispune doar în situații excepționale, raportat la natura faptei comise și la persoana inculpatului.
Curtea, raportat la persoana inculpaților și la faptele care au fost reținute în sarcina lor de către organul de urmărire penală și instanța de fond, și care urmează a fi confirmate de către instanța de apel, urmează să înlăture această interdicție a exercitării dreptului de a vota, prev. de art. 64 lit. a teza I Cod penal, atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă complementară, acesta fiind unicul motiv de apel admisibil în cauză, invocat de parchet, dar care le profită ambilor inculpați.
Instanța constată că Tribunalul Timiș, pe baza întregului material probator existent în cauză, a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpaților în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 41 alin. 2.Cod Penal, încadrarea juridică fiind cea corectă, iar dozarea pedepsei s-a făcut în mod just, în funcție de gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, al urmărilor produse, dar și raportat la circumstanțele personale ale acestora, care sunt infractori primari, având un comportament bun în societate și în familie anterior desfășurării activității infracționale.
În mod judicios s-a reținut existența acestei infracțiuni, care a constat în fapta inculpatului de a recruta și transporta un număr de 7 părți vătămate, prin înșelăciune, promițându-se locuri de muncă bine plătite în Spania, aspect care însă nu a corespuns realității, în vederea exploatării părților vătămate prin executarea unor munci, cu încălcarea dispozițiilor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, respectiv fapta inculpatului care, în aceleași condiții, a transportat un număr de 4 părți vătămate în același scop.
Această stare de fapt a fost conturată indubitabil prin declarațiile părților vătămate, Fanta, dar și, declarații din care a rezultat întreaga activitate infracțională desfășurată de către cei doi inculpați, începând cu modalitatea de recrutare a părților vătămate, de transport și de exploatare prin muncă, fără a fi respectate condițiile minime de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
Aceste declarații au fost coroborate și cu probele cu înscrisuri, respectiv adresele Poliției de Frontieră prin care s-a confirmat că părțile vătămate, Fanta și au ieșit din țară prin PCTF Nădlac la data de 24.06.2004, cu autoturismul marca condus de inculpatul, în aceeași zi părăsind țara și microbuzul condus de inculpatul, în care s-au aflat alte persoane.
Având în vedere colaborarea celor doi inculpați, și, la transportul părților vătămate în vederea exploatării lor prin muncă în Spania, au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, aceasta fiind varianta agravantă a infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, iar inculpații, sub aspectul laturii subiective, au acționat cu intenție directă, urmărind obținerea de foloase materiale ilicite.
Este adevărat că pe tot parcursul procesului penal cei doi inculpați au negat săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor, încercând să ofere variante ale stării de fapt care să nu fie incriminate de legea penală, arătând că doar au efectuat unele transporturi de persoane la rugămintea părților vătămate, iar prin audierea martorilor, au încercat să întărească această variantă în ceea ce-l privește pe inculpatul.
În calea de atac a apelului au fost audiați martorii, și, la propunerea inculpaților, pentru dovedirea nevinovăției acestora, însă aceste declarații nu au putut înlătura probele de vinovăție administrate deja în cauză.
Din aceleași declarații însă a rezultat că muncitorii care au lucrat în Spania sub îndrumarea inculpatului, nu au avut condițiile minime de muncă, sănătate, securitate, câteva luni de zile au locuit în corturi pe marginea unui canal de irigații, numitul declarând că "inculpatul ne-a adus pâine în saci, pentru a nu muri de foame".
La dosarul de urmărire penală există declarațiile mai multor persoane, care au fost date în fața unui notar din Spania, aceste persoane fiind, care au menționat că inculpatul nu a obligat pe nimeni să lucreze, nu a profitat de nimeni în Spania, însă aceste declarații extrajudiciare nu pot conduce la înlăturarea probelor de vinovăție, cu atât mai mult că nu au fost administrate în cadrul procesului penal, cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului penal, adică declarațiile respective să fi fost luate în condiții de nemijlocire, contradictorialitate și oralitate și pentru a oferi alte detalii esențiale pentru aflarea adevărului în cauză.
În aceste condiții, instanța reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a Cod proc.penală, cei doi inculpați neputând fi achitați pe baza acestor dispoziții legale, deoarece din întregul material probator existent în cauză, așa cum a fost analizat mai sus, a rezultat fără dubiu vinovăția celor doi inculpați, și, neputându-se reține varianta oferită de către aceștia în sensul că faptele penale nu ar exista.
Nu se poate reține nici temeinicia cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, formulată în subsidiar, tocmai pentru că s-a dovedit în mod indubitabil că cei doi inculpați au derulat împreună activitatea infracțională reținută în sarcina lor de către organul de urmărire penală, scopul comun al acestora fiind unul precis, acela de a obține câștiguri materiale ilicite prin fapte care intră în sfera infracționalității.
Pretinsa legătură de rudenie sau conexe acestora, între persoanele care au dat declarații împotriva inculpaților (, ) nu poate avea vreo relevanță asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților și, astfel că acest motiv invocat de către inculpați este total neîntemeiat, nefiind o cauză care poate înlătura vinovăția acestora.
Inculpații în motivele de apel au mai solicitat reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Instanța apreciază că dozarea pedepsei s-a făcut în mod corect, în funcție de gradul de pericol social al faptei pe care au săvârșit-o inculpații, de circumstanțele personale ale acestora, care nu au antecedente penale, dar și de gradul de implicare al inculpaților, inculpatul având o implicare mai redusă în întreaga activitate infracțională, fiind sancționat mai puțin, însă nu se impune o reducere a pedepselor, deoarece nu ar corespunde cu scopul prevăzut de art. 52.Cod Penal, în condițiile în care s-au reținut în mod corect circumstanțe atenuante facultative, pedepsele fiind orientate sub minimul special prevăzut de legea penală.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, inculpatului i s-a dispus de către Tribunalul Timiș aplicarea art. 81.Cod Penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar inculpatului nu se impune aplicarea acestei modalități de executare a pedepsei, având în vedere că instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea efectivă a acesteia.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prin săvârșirea faptei ilicite, a cauzat prejudicii materiale și morale părților vătămate exploatate prin muncă în Spania, aceste prejudicii urmând a fi reparate, și astfel, instanța de fond în mod just a dispus obligarea inculpatului la plata unor sume cuprinse între 100 și 700 Euro în lei la data executării, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fiind pus în valoare principiul reparării integrale a pagubei.
De asemenea, în ceea ce privește cererea Ministerului Public de confiscare de la inculpați a autoturismelor utilizate pentru transportul părților vătămate și a sumelor de bani obținute de ca urmare a muncii prestate de către părțile vătămate, instanța de fond în mod corect a dispus respingerea acestor cereri, conform principiului "in dubio pro reo", deoarece din întregul material probator existent în cauză nu au rezultat cu exactitate sumele încasate de către inculpatul, dar nici nu au existat dovezi clare cu privire la dreptul de proprietate al inculpaților asupra mașinilor, și raportat la Decizia nr. XVIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu privire la al doilea motiv invocat de către parchet, instanța apreciază că acesta este nefondat, în condițiile în care circumstanțele atenuante facultative reținute în sarcina celor doi inculpați privesc buna conduită a acestora în societate anterior desfășurării activității infracționale și fiind cunoscuți fără antecedente penale, fiind la prima abatere cu caracter penal.
Văzând implicarea redusă a inculpatului în întreaga activitate infracțională, neexistând dovezi că ar fi obținut alte foloase materiale în afară de costul transportului, prima instanță a apreciat corect că reeducarea acestuia poate avea loc și fără executarea pedepsei în detenție, fiind îndeplinite condițiile art. 81.Cod Penal, nefiind fondate astfel criticile formulate de parchet în legătură cu modalitatea de executare a pedepsei a inculpatului, prezenta hotărâre de condamnare reprezentând un avertisment suficient pentru acesta.
Pentru toate aceste considerente, se vor admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 354/PI/25.04.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-, va fi desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând cauza, se va înlătura interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I-a Cod penal, ca pedeapsă accesorie și complementară cu privire la inculpații și.
Văzând că celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate sunt temeinice și legale, urmează ca acestea să fie menținute.
În baza art. 383.C.P.P. rap. la art. 350.C.P.P. se va menține starea de arest a inculpatului, văzând că nu s-au schimbat temeiurile care au condus la luarea și apoi menținerea acestei măsuri preventive, fiind în continuare îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f Cod proc.penală.
În baza art. 381.C.P.P. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, arestul preventiv din data de 25.04.2008, la zi.
Curtea constată că prin registratura instanței, inculpatul, prin apărător, a depus o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, la care însă, la ultimul termen de judecată, 27 octombrie 2008, renunțat în fața instanței în mod expres, luându-i-se inculpatului o declarație în acest sens, astfel că se va lua act de renunțarea inculpatului la cererea de liberare sub control judiciar formulată prin apărător ales.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 379 pct. 2 lit. a admite C.P.P. apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații, respectiv, împotriva sentinței penale nr. 354/PI/25.04.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.
Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând:
Înlătură interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I-a Cod penal, ca pedeapsă accesorie și complementară cu privire la inculpații și.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.
În baza art. 383.C.P.P. rap. la art. 350.C.P.P. menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 381.C.P.P. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, arestul preventiv din data de 25.04.2008, la zi.
Ia act de renunțarea inculpatului la cererea de liberare sub control judiciar formulată prin apărător ales.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu celelalte părți.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
G - - -
GREFIER,
- -
Red. Gh./13.11.2008
Tehnored./2 ex./13.11.2008
Prima instanță:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 147/
Ședința publică din 27 octombrie 2008
În baza art. 379 pct. 2 lit. a admite C.P.P. apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații, respectiv, împotriva sentinței penale nr. 354/PI/25.04.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.
Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând:
Înlătură interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I-a Cod penal, ca pedeapsă accesorie și complementară cu privire la inculpații și.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale apelate.
În baza art. 383.C.P.P. rap. la art. 350.C.P.P. menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 381.C.P.P. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, arestul preventiv din data de 25.04.2008, la zi.
Ia act de renunțarea inculpatului la cererea de liberare sub control judiciar formulată prin apărător ales.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu celelalte părți.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea
