Tăinuirea unui bun provenit dintr. Decizia 49/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 49/A/2008
Ședința publică de la 28 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tiberiu Peter
JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL HUNEDOARA și inculpații, și împotriva sentinței penale numărul 77/5.03.2008 pronunțată de TRIBUNALUL HUNEDOARA în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 20 mai 2008, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru acest termen, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor penale de față:
Constată că prin sentința penală nr. 77/2005 pronunțată de TRIBUNALUL HUNEDOARA în dosarul nr- s-a dispus condamnarea inculpaților după cum urmează:
1., la:
-4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 282 al. 2 rap. la art. 284 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și 37 lit. b Cod penal și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal în condițiile art. 65 Cod penal.
-4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 282 al. 1 rap. la art. 284 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și 37 lit. b Cod penal și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal în condițiile art. 65 Cod penal;
-2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 288 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal;
-l an închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 25 Cod penal rap. la art. 288 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod
penal;
-l an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 4 ani închisoare si interzicerea pe o durată de 2 ani o drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal în condițiile art. 65 Cod penal.
Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.
În temeiul art. 11 pct.2 lit."a" Cod proc. penală rap. la art. 10 lit."d" Cod proc. penală, a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 215 al. 1 și 2 Cod penal.
În temeiul art. 11 pct.2 lit."a" Cod proc. penală rap. la art. 10 lit.d" Cod proc. penală, a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 02.08.2007 și până la data de 05.03.2008.
În temeiul art. 350 al.l Cod proc. penală, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.
2. -, la:
- 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 282 al.2 rap. la art. 284 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal ș interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit."a,b" penal în condițiile art. 65 Cod penal,
- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. ș ped. de art. 215 al.l și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal.
În temeiul art. 33 lit."a" rap. la art. 34 lit."b" Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. "a,b" Cod penal în condițiile art. 65 Cod penal.
Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.
În temeiul art. 11 pct.2 lit."a" Cod proc. penală rap. la art. 10 lit."d" Cod proc. penală, a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 02.08.2007 și până la data de 05.03.2008.:
În temeiul art. 350 al. 1 Cod proc. penală, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.
3. -, la:
- 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 282 al. 1 rap. la art. 284 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit."a,b" Cod penal în condițiile art. 65 Cod penal,
-1 an închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 288 al. 1 Cod penal.
În temeiul art. 33 lit."a" rap. la art. 34 lit."b" Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 4 ani închisoare si interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit."a,b" Cod penal în condițiile art. 65 Cod penal.
Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. "a, b" Cod
penal în condițiile art. 71 Cod penal.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 02.08.2007 și până la data de 05.03.2008.
În temeiul art. 350 al. 1 Cod proc. penală, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art. 11 pct.2 lit."a" Cod proc. penală rap. la art. 10 lit."d" Cod proc. penală, a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
4. -, la:
-l an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 282 al.2 comb. cu art. 284 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și art. 7-76 lit."c" Cod penal.
În temeiul art. 81, 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit."a,b" ( penal în condițiile art. 71 Cod penal, iar în temeiul art. 71 al. 5 Cod pen. s-a dispus suspendarea executării pe durata suspendării pedepsei principale.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reținerii și arest preventive de la 02.08.2007 și până la data de 05.03.2008.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal.
În temeiul art. 11 pct.2 lit."a" Cod proc. penală rap. la art. 10 "d" proc.pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 118 lit.e Cod penal, a fost dispusă confiscarea sumei 500 lei și a fost obligat inculpatul la plata sumei 200 lei iar inculpații și câte 150 lei, fiecare.
În baza art. 118 lit."d" Cod penal s-a dispuns confiscarea sumei de 200 euro, sumă indisponibilizată prin ordonanța procurorului din data 03.09.2007 la Sucursala H-D a BCR, în con 2511.0.-.0160.EUR.9.
În baza art. 118 al. 1 lit."a" Cod penal, s- dispus confiscarea a 212 bancnote false în cupiură de 50 euro, înregistrate in Registrul de corp delicte al Tribunalului Hunedoara la poziția 28/2008.
În baza art. 348 Cod proc. penală, s-a dispune anularea permisului de conducere falsificat, nr. H-D (72 dosar urmărire penală), pe numele inculpatului și a cărții provizorii identitate seria nr. - ( 127 dosar urmărire penală) pe numele aceluiași inculpat.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă C D, cu sediul în D, str. 1 -,. 11,. 61.
Au fost obligați inculpații, și la câte 200 lei, fiecare cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul cu același titlu la suma de 300 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că:
Inculpații și (fost ) se cunosc de aproximativ 7 ani, ambii fiind deținuți la un moment dat în PRMS -M, după liberarea din penitenciar cei doi întâlnindu-se ocazional.
La sfârșitul lunii mai 2007 cei doi s-au întâlnit într-un Internet, au discutat și au făcut schimb de numere de telefon și adrese ID.
După aproximativ trei zile, în timpul discuțiilor pe net, inculpatul i-a spus că are suma de 3000 de euro în bancnote false urmând ca acei doi da se întâlnească.
După primirea celor 3000 euro falși de la inculpatul, inculpatul, a mers la sala de jocuri mecanice aparținând SC SRL, unde a jucat suma de 2850 euro, martora confirmând acest fapt si relatând ca i-a văzut si pe inculpații si, o data sau de doua ori la sala de jocuri mecanice, pentru scurt timp, fără ca aceștia sa joace la ruletă.
Ulterior cei doi inculpați s-au întâlnit din nou, ocazie cu care
inculpatul i-a spus inculpatului că are un vechi prieten din B care se ocupă cu falsificarea banilor si au hotărât să-i mai ceară acestuia sumă de euro falși pe care să- schimbe (din declarația inculpatului din faza de rezultă că era vorba de suma de 2000 euro). Din materialul probator rezultă că acest prieten era inculpatul, pe care îl cunoștea de aproximativ 6-7 ani, data de la care si sora sa trăiește în relații de concubinaj cu fratele lui.
Cei doi, însoțiți și de inculpatul, au plecat înspre A, cu mașina celui din urmă, iar pe drumul național care leagă municipiul D de municipiul A au oprit la mai multe localuri unde, contravaloarea consumației, o achitau cu bancnotele false în cupiură de 50 euro, motivând că sunt veniți din străinătate.
Pe drum au mai oprit în câteva rânduri pentru a beneficia de serviciile unor prostituate pe care le plăteau cu bani în cupiură falsă de 50 euro primind rest în bani românești.
Ajunși în A s-au cazat la o pensiune unde au plătit cu bani românești, iar cei trei inculpați au apelat la serviciile unor prostituate pe care le-au plătit tot cu bani falși.
Din banii obținuți, 200 lei i-au dat lui pentru a-1 plăti pe cel care falsifica banii, iar restul l-au împărțit în mod egal între ei trei, revenindu-le fiecăruia câte 150 lei.
Inculpații si nu se cunoșteau între ei și, de asemenea, nici si iar inculpații si s-au cunoscut prin intermediul inculpatului, în iunie 2007, cu ocazia călătoriei la A si
Inculpatul, așa cum declara în faza de urmărire
Penală, i-a solicitat inculpatului să-i facă un permis de conducere fals ceea ce s-a și întâmplat, dându-i odată cu bancnotele contrafăcute și permisul de conducere.
De asemenea, acesta și-a falsificat cartea de identitate provizorie modificându-i anul expirării, pe care deși arăta că nu a folosit-o, din adresa SPCLEP B rezultă contrariul (123 )
Inculpatul nu recunoaște savârșirea faptei însă la domiciliul său au fost găsite, cu ocazia percheziției, bancnote în cupiura de 50 euro seria -, aceeași serie având si bancnotele ridicate cu ocazia flagrantului si care in urma expertizării ( 87 ) s-au dovedit a fi contrafăcute. Motivarea inculpatului, cum că ar fi testat capacitățile tehnice ale imprimantei nu este plauzibilă și nu poate convinge instanța de veridicitatea celor afirmate. De altfel, el recunoaște existența unei bancnote cu un număr de trei însemne, care imită bancnota originală, de culoare argintie pe care susține că le-a făcut cu un marker sau carioca și nu a reușit să le termine pentru că markerul nu a mai scris, acest fapt neavând vreo legătură cu calitățile tehnice ale imprimantei.
Inculpatul recunoaște că a beneficiat de serviciile unei prostituate pe care a plătit-o cu o bancnotă în cupiură de 50 euro,și, deși inițial declară că avea cel puțin suspiciuni cu privire la caracterul licit al celorlalți doi inculpați, respectiv și raportat la bancnotele în euro, ulterior revine nejustificat asupra declarațiilor date și arată că nu cunoștea faptul că aceste bancnote erau contrafăcute. Declarația sa este contrazisă însă chiar de declarația inculpatului care declară că "era imposibil ca inculpatul să nu-și dea seama" ( 92 instanță), referindu-se la posibilitatea ca inculpatul să fi cunoscut, din discuțiile purtate între ceilalți doi inculpați, despre existența bancnotelor contrafăcute.
Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA și inculpații, și.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARAa criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte: este neîntemeiată achitarea celor patru inculpați pentru infracțiunea prev.de art. 7 din 39/2003, deoarece aceștia au întrunit condițiile specifice unui grup infracțional organizat, fiecare membru având atribuții clar determinate. În subsidiar, se solicită a se schimba încadrarea juridică în infracțiunea prev.de art. 323.pen. și condamnarea pentru această infracțiune; al doilea motiv de apel privește greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 al. 1,2 Cod penal, reținându-se existența dubiului, deoarece chiar dacă rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi cumpărat personal o parte din punctele mecanice, rezultă din declarațiile martorilor fără nici un echivoc că i-a dat inculpatului bancnote false în cupiură de 50 euro, fiind prezent în localul părții civile când s-au cumpărat punctele mecanice. Față de această activitate a inculpatului se solicită schimbarea încadrării juridice și condamnarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 al. 1 și 2.Cod Penal; al treilea motiv de recurs privește greșita soluționare a acțiunii civile cu privire la care se arată că trebuia admisă; cel de-al patrulea motiv de apel vizează încheierea din camera de consiliu din 24.03.2006, prin care în mod nelegal s-a schimbat textul de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea și s-a adăugat pedeapsa accesorie.
Inculpatul a solicitat modificarea în parte a sentinței Tribunalului Hunedoara și achitarea acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 282 al.1 raportat la art. 282.Cod Penal, precum și pentru infracțiunea prevăzută de art. 291.Cod Penal și 288 al.1 Se Cod Penal arată că din probele probele administrate nu rezultă activitatea de complice pe care ar fi desfășurat-o inculpatul. Cu privire la infracțiunea de fals și uz de fals privind cartea de identitate, ea nu a produs nici un fel de efecte pe plan juridic atâta timp cât înainte de toate ea nu a fost folosită și avea și un caracter provizoriu.
Inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c pentru C.P.P. toate infracțiunile pentru care a fost condamnat, întrucât este nevinovat și în subsidiar, reducerea pedepsei sub minimul special.
Inculpatul a solicitat în principal achitarea în baza art. 10 lit. d C.P.P. iar în subsidiar, dacă se va aprecia că subzistă vinovăția acestuia, prin reținerea de circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a acesteia.
Inculpatul a solicitat achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 282 raportat la art. 284 Cod penal, în baza art. 10 lit. d Cod pr.penală, lipsind latura obiectivă, iar în subsidiar se solicită a se da o mai M importanță circumstanțelor reale și personale, cu consecința reducerii pedepsei.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate și din oficiu, sub toate aspectele, instanța constată că apelul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond pe baza probelor administrate a reținut în mod temeinic starea de fapt constând în aceea că inculpații și (fost ) se cunosc de aproximativ 7 ani, ambii fiind deținuți la un moment dat în PRMS -M, după liberarea din penitenciar cei doi întâlnindu-se ocazional.
La sfârșitul lunii mai 2007 cei doi s-au întâlnit într-un Internet, au discutat și au făcut schimb de numere de telefon și adrese ID.
După aproximativ trei zile, în timpul discuțiilor pe net, inculpatul i-a spus că are suma de 3000 de euro în bancnote false urmând ca acei doi da se întâlnească.
După primirea celor 3000 euro falși de la inculpatul, inculpatul, a mers la sala de jocuri mecanice aparținând SC SRL, unde a jucat suma de 2850 euro, martora confirmând acest fapt si relatând ca i-a văzut si pe inculpații si, o data sau de doua ori la sala de jocuri mecanice, pentru scurt timp, fără ca aceștia sa joace la ruletă.
Ulterior cei doi inculpați s-au întâlnit din nou, ocazie cu care
inculpatul i-a spus inculpatului că are un vechi prieten din B care se ocupă cu falsificarea banilor si au hotărât să-i mai ceară acestuia sumă de euro falși pe care să- schimbe (din declarația inculpatului din faza de rezultă că era vorba de suma de 2000 euro). Din materialul probator rezultă că acest prieten era inculpatul, pe care îl cunoștea de aproximativ 6-7 ani, data de la care si sora sa trăiește în relații de concubinaj cu fratele lui.
Cei doi, însoțiți și de inculpatul, au plecat înspre A, cu mașina celui din urmă, iar pe drumul național care leagă municipiul D de municipiul A au oprit la mai multe localuri unde, contravaloarea consumației, o achitau cu bancnotele false în cupiură de 50 euro, motivând că sunt veniți din străinătate.
Pe drum au mai oprit în câteva rânduri pentru a beneficia de serviciile unor prostituate pe care le plăteau cu bani în cupiură falsă de 50 euro primind rest în bani românești.
Ajunși în A s-au cazat la o pensiune unde au plătit cu bani românești, iar cei trei inculpați au apelat la serviciile unor prostituate pe care le-au plătit tot cu bani falși.
Din banii obținuți, 200 lei i-au dat lui pentru a-1 plăti pe cel care falsifica banii, iar restul l-au împărțit în mod egal între ei trei, revenindu-le fiecăruia câte 150 lei.
Inculpații si nu se cunoșteau între ei și, de asemenea, nici si iar inculpații si s-au cunoscut prin intermediul inculpatului, în iunie 2007, cu ocazia călătoriei la A si
Inculpatul, așa cum declara în faza de urmărire penală, i-a solicitat inculpatului să-i facă un permis de conducere fals ceea ce s-a și întâmplat, dându-i odată cu bancnotele contrafăcute și permisul de conducere.
De asemenea, acesta și-a falsificat cartea de identitate provizorie modificându-i anul expirării, pe care deși arăta că nu a folosit-o, din adresa SPCLEP B rezultă contrariul (123 )
Inculpatul nu recunoaște savârșirea faptei însă la domiciliul său au fost găsite, cu ocazia percheziției, bancnote în cupiura de 50 euro seria -, aceeași serie având si bancnotele ridicate cu ocazia flagrantului si care in urma expertizării ( 87 ) s-au dovedit a fi contrafăcute. Motivarea inculpatului, cum că ar fi testat capacitățile tehnice ale imprimantei nu este plauzibilă și nu poate convinge instanța de veridicitatea celor afirmate. De altfel, el recunoaște existența unei bancnote cu un număr de trei însemne, care imită bancnota originală, de culoare argintie pe care susține că le-a făcut cu un marker sau carioca și nu a reușit să le termine pentru că markerul nu a mai scris, acest fapt neavând vreo legătură cu calitățile tehnice ale imprimantei.
Inculpatul recunoaște că a beneficiat de serviciile unei prostituate pe care a plătit-o cu o bancnotă în cupiură de 50 euro,și, deși inițial declară că avea cel puțin suspiciuni cu privire la caracterul licit al celorlalți doi inculpați, respectiv și raportat la bancnotele în euro, ulterior revine nejustificat asupra declarațiilor date și arată că nu cunoștea faptul că aceste bancnote erau contrafăcute. Declarația sa este contrazisă însă chiar de declarația inculpatului care declară că "era imposibil ca inculpatul să nu-și dea seama" ( 92 instanță), referindu-se la posibilitatea ca inculpatul să fi cunoscut, din discuțiile purtate între ceilalți doi inculpați, despre existența bancnotelor contrafăcute.
Primul motiv de apel al parchetului vizează greșita achitare a tuturor inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Apreciem că soluția este corectă având în vedere că nu ne aflăm în prezența unui grup de cel puțin trei persoane constituit cu reguli și o structură bine determinată, așa cum cer dispozițiile art. 2 lit. a din Legea 39/2003. Așa cum corect s-a reținut de prima instanță, din examinarea probatoriului se evidențiază în mod cert că doar doi dintre inculpați, și, au ajuns la un moment dat, pe perioada infracțională să aibă legături aparent coordonate pentru realizarea infracțiunii de fals de monedă. Faptul că, în anumite momente infracționale, s-a constatat participarea și a celorlalți inculpați la săvârșirea infracțiunii, nu justifică concluzia că aceștia ar fi format un grup infracțional în sensul legii penale.
Pentru aceleași motive, nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 323 Cod penal, având în vedere că, așa cum am arătat mai sus nu se poate caracteriza modul de a opera al inculpaților ca un grup, fie organizat sau ocazional.
Corectă este și soluția de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art. 215 alin.2 Cod penal, raportat la împrejurarea că acesta nu a fost văzut jucând la ruletă, ci doar inculpatul.
Nu sunt întrunite nici condițiile complicității la infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost condamnat inculpatul, întrucât considerăm că activitatea inculpatului nu a fost caracterizată și de o coeziune psihică ce trebuie să existe în cazul participației sub forma complicității.
A treia critică adusă de parchet vizează soluționarea greșită a laturii civile. Este neîntemeiată argumentația prezentată în apel, în sensul că fapta ilicită săvârșită de inculpați reprezintă temei atât pentru răspunderea penală cât și pentru cea civilă.
Precizăm însă că răspunderea civilă nu se angajează automat, în urma săvârșirii faptei ilicite de către inculpați ci trebuie analizată și atitudinea părții vătămate. Aceasta a procedat contra dispozițiilor legale care o împiedică să primească plăți în altă monedă decât cea națională, urmată de arderea bancnotelor falsificate. Având în vedere atitudinea culpabilă a părții vătămate, aceasta nu este îndreptățită la recuperarea prejudiciului, așa cum corect a stabilit prima instanță.
Ultimul motiv de apel al parchetului este întemeiat, din prevederile art. 195, 196.C.P.P. rezultă cu certitudine că pedeapsa accesorie și textul de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpaților, nu pot fi modificate pe calea unei îndreptări de eroare materială, ci numai în calea de atac.
Constatând deci, că din eroare, în ceea ce-i privește pe inculpații și s-au indicat ca temei al condamnării dispozițiile art. 282 alin.1 în loc de art. 282 alin.2 Cod penal, instanța va admite apelul sub acest aspect și va stabili corect temeiul legal.
Totodată, va aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71 Cod penal raportat la art. 64 lit. a,b Cod penal, acelorași doi inculpați.
Apelul inculpatului este nefondat.
Activitatea inculpatului care a înlesnit săvârșirea de inculpatul a infracțiunii de falsificare de monedă străină întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea prevăzută de art. 282 al.1 rap.la art. 284 Cod penal. Acest inculpat este cel care a preluat de mai multe ori monedă contrafăcută de la inculpatul, situație în care, acesta avea convingerea că are posibilitatea de valorificare a monedei contrafăcute. Deci, suntem în prezența complicității morale, convingerea inculpatului că are o posibilitate facilă de punere în circulație a monedei contrafăcute, întărindu-i hotărârea infracțională.
În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 al.1 Cod penal, susținerea că nu a produs nici un efect pe plan juridic pentru că nu a fost folosită, este irelevantă sub aspectul conținutului infracțiunii prevăzute de art. 288 al.1 Cod pr.penală.
Legea cere doar condiția ca alterarea înscrisului să fie de natură a produce consecințe juridice și să nu fie produse efectiv. Această condiție este îndeplinită, inculpatul modificând (prelungind) termenul de valabilitate a cărții provizorii. De asemenea, împrejurarea că avea caracterul unui document provizoriu, nu are nici o relevanță, acesta producând aceleași efecte ca unul definitiv, doar că în lipsa acestuia.
Și elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev.de art. 291 Cod penal sunt întrunite, întrucât inculpatul s-a prezentat la data de 5.07.2007 la Poliția B pentru a indica actul de identitate, cum rezultă din adresa SPCLEP B (123 dos.).
Apelul declarat de inculpatul este nefondat, nefiind incidente dispozițiile art. 10 lit.c Cod penal.
Faptul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost condamnat, rezultă fără dubiu din probele administrate.
telefonice (143-142 vol.4) confirmă împrejurarea că acest inculpat a furnizat inculpatului bancnote false, inițial refuzându-l pe inculpatul să-i mai dea și altele, motivat de faptul că avea o datorie pentru alte bancnote furnizate anterior. În final, inc. a fost de acord să-i dea inculpatului 200 bancnote false în cupiură de 50 euro în schimbul a 200 euro primiți în avans.
Aceste convorbiri se coroborează cu rezultatul percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului, unde au fost găsite și ridicate 15 file pe care sunt tipărite fața și reversul bancnotei de 50 euro cu aceeași serie ca și celelalte falsificate și puse în circulație, precum și 35 format A4, pe care, de asemenea, au fost tipărite fața și reversul aceleiași bancnote falsificate (filele 255, 256). Au fost găsite și 3 timbre pentru bancnote în cupiura de 50 euro și o folie reflectorizantă argintie, folosite pentru confecționarea elementelor de siguranță ale bancnotelor în cupiura de 50 euro (fila 257). De asemenea, în urma efectuării percheziției informatice, au fost identificate pe hard-disk-ul marca aparținând inculpatului, imagini ale aceleiași bancnote.
Temeinică este și condamnarea acestui inculpat pentru infracțiunea de fals prevăzută de art. 288 al.1 întrucât Cod Penal s-a stabilit în urma probelor administrate că a falsificat un permis de conducere cu seria H -D pe numele inculpatului, care a recunoscut că i-a solicitat acest lucru și a primit permisul fals odată cu bancnotele, și care a fost găsit asupra lui.
Pedepsele stabilite de instanță au fost corect individualizate, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal astfel că nu se impune reducerea acestora.
Apelul declarat de inculpatul este de asemenea nefondat.
Inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 282 al.2 raportat la art. 284 Cod penal, în sensul că acesta, împreună cu inculpații și, s-au deplasat la mai multe localuri unde contravaloarea consumației o achitau cu bancnote contrafăcute. Cu bancnote false au achitat și serviciile prostituatelor la care au apelat.
În acest sens, sunt declarațiile inițiale ale inculpaților, și coroborate cu cele ale martorilor.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 al. 1,2 Cod penal, sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, inculpatul jucând la ruletă, unde cu bancnote false a cumpărat puncte mecanice, provocând astfel un prejudiciu părții vătămate SC. Edificatoare în acest sens este declarația martorei.
Și apelul declarat de inculpatul este nefondat, vinovăția sa fiind fără dubiu dovedită având în vedere declarațiile inițiale în care a recunoscut săvârșirea faptelor (ulterior revenind asupra acestor declarații) care se coroborează cu împrejurarea că a plătit serviciile unei prostituate cu 50 euro (bancnotă falsificată) și cu aceea că i-a însoțit pe inculpații și la A, achitând la localuri și pensiuni cu bancnote falsificate. Pedeapsa aplicată inculpatului este corect individualizată în cuantumul stabilit, răspunzând scopului prevăzut de art. 52 Cod penal.
Față de cele de mai sus, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, instanța va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA împotriva sentinței penale nr. 77/5.03.2007 pronunțată în dosarul penal nr- al Tribunalului Hunedoara și în consecință:
- desființa sentința penală atacată și încheierea aceleiași instanțe din 24.03.2008 sub aspectul încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților și și al neaplicării pedepsei accesorii și rejudecând cauza în aceste limite:
- constata că temeiul juridic legal al condamnării inculpaților și este cel prevăzut de art. 282 al.2 Cod penal raportat la art. 284 Cod penal.
- interzice inculpaților și exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a", "b" Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.
- menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
- computa din pedepsele aplicate inculpaților, și durata reținerii și arestării preventive de la 02.08.2007 și până la 28.05.2008.
În baza art. 350 al.1 Cod pr.penală va menține starea de arest preventiv a inculpaților, și.
- respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații, și .
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL HUNEDOARA împotriva sentinței penale nr. 77/5.03.2007 pronunțată în dosarul penal nr- al Tribunalului Hunedoara și în consecință:
Desființează sentința penală atacată și încheierea aceleiași instanțe din 24.03.2008 sub aspectul încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților și și al neaplicării pedepsei accesorii și rejudecând cauza în aceste limite:
Constată că temeiul juridic legal al condamnării inculpaților și este cel prevăzut de art. 282 al.2 Cod penal raportat la art. 284 Cod penal.
Interzice inculpaților și exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a", "b" Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
din pedepsele aplicate inculpaților, și durata reținerii și arestării preventive de la 02.08.2007 și până la 28.05.2008.
În baza art. 350 al.1 Cod pr.penală menține starea de arest preventiv a inculpaților, și.
Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații, și .
Obligă apelanții inculpați, și la plata sumei de câte 50 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 150 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact-LS/2 ex/26.06.2008
Jud. fond:
Președinte:Tiberiu PeterJudecători:Tiberiu Peter, Oana Maria Călian