Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECTIA MINORI SI FAMILIE
PREȘEDINTE: Dumitrescu Daniela
JUDECĂTOR 2: Scripcariu Gabriela
GREFIER: - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Ședința nepublică din data de 10.01.2007
DECIZIA PENALĂ NR. 1
La ordine soluționarea apelurilor penale, având ca obiect " art.211 Cod penal", promovate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de către inculpatul,fiul lui și, născut la 30.10.1988- deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr.397 din data de 13.06.2007, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință nepublică, se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest, asistat de, apărător ales, inculpatul intimat, în stare de arest, asistat de, apărător desemnat din oficiu, partea responsabil civilmente ). ), lipsă fiind partea civilă, părțile responsabile civilmente, și, precum și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
-., depune la dosar motivele de apel pentru inculpatul, după care, precizează că motivele de apel vizează achitarea inculpatului în baza art.10 pct. c Cod proc. penală. Învederează instanței că termenul de arhivă acordat în cauză s-a realizat.
Fiind interpelat de către instanță, inculpatul precizează nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, menținându-și declarațiile date în fața primei instanțe, încheindu-se în acest sens proces verbal separat care după semnarea de către inculpat, grefierul de ședință și președintele completului de judecată s-a atașat la dosarul cauzei.
Fiind interpelat de către instanță, inculpatul precizează nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, că este nevinovat, încheindu-se în acest sens proces verbal separat care după semnarea de către inculpat, grefierul de ședință și președintele completului de judecată s-a atașat la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările
dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpatul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că motivele parchetului vizează injusta achitare a inculpatului, care a fost achitat în baza disp. art. 11 pct. 2 cu referire la art. 10 lit. a Cod penal, cu privire la o infracțiune de tâlhărie. Prin actul de inculpare, acestui inculpat i s-a reținut instigare la fapta de tâlhărie, consumată la data de 29.11.2005, autor fiind coinculpatul.
Procurorul solicită instanței a revedea criticile aduse de către parchet, evident prin prisma probatoriului administrat, considerând că încadrarea a fost corectă în ce-l privește pe inculpatul, acesta instigându-l pe autor, urmând a fi revăzute și declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, și în faza cercetării judecătorești de altfel, constante, revenirea acestuia, la un anumit termen, nefiind probată în vreun mod.
Mai mult decât atât, în momentul reconstituirii a fost prezent și un martor asistent și acesta a fost audiat în mod nemijlocit de către prima instanță, neexistând dovada unor presiuni morale sau fizice exercitate de către lucrătorii de poliție.
De asemenea, în faza urmăririi penale inculpatul a fost asistat ca de altfel și în faza cercetării judecătorești, astfel încât revenirea acestuia asupra declarațiilor date este "pro causa" și cu siguranță motivația fiind temerea creată de către inculpatul. De altfel, revăzând declarațiile acestora, la data presupusei comiteri a faptei de tâlhărie, inculpatul se afla în prezența altor persoane, fiind cel care i-a sugerat a fi deposedată o persoană, întrucât acesta la rândul său avea o datorie, tocmai pentru că inițial inculpatul a refuzat, inculpatul manifestându-se violent față de acesta, fapt ce rezultă și din declarația martorului care a participat nemijlocit la acest incident dintre cei doi inculpați.
Cum nu există o dovadă a acestei reveniri și cum această revenire este înlăturată de celelalte probe administrate și care confirmă vinovăția ambilor inculpați, procurorul solicită admiterea apelului, considerând că există elemente suficiente în ce privește vinovăția inculpatului pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, autor fiind inculpatul.
-. având cuvântul în apelul promovat de inculpatul, susține că întreg materialul probator s-a bazat doar pe declarația de recunoaștere a inculpatului. Partea vătămată a declarat că nu-l recunoaște pe agresor, iar faptul că există o reconstituire la fața locului și că a fost prezent un martor asistent nu este o probă care să confirme cu certitudine că este autorul acestei fapte.
În procesul verbal, care nu este scris de către martorul asistent, acesta nu spune dacă a indicat de bunăvoie sau i s-a sugerat să indice pe cineva anume.
Oricum, în afară de aceste două probe, întreg dosarul s-a bazat doar pe declarația lui.
Instanța de fond, trecând peste apărarea inculpatului, care a adus probe că în acea perioadă inculpatul trecea printr-o perioadă foarte grea, fiind crescut de bunică, are un frate care are un viitor foarte, a reuși să termine o facultate, el s-a simțit probabil frustrat, a plecat de acasă, a intrat în acest anturaj, era o perioadă în care avea astfel de accese, în sensul că recunoștea orice, ca ulterior să nu mai recunoască nimic.
Nu există nici un temei, nici o probă certă din care să rezulte că inculpatul a săvârșit această faptă.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a revenit și a arătat că nu l-a instigat la săvârșirea acestei fapte. Întreaga apărare a acuzării se bazează pe unitatea dintre instigare și autor. În momentul în care este achitat instigatorul, toate probele cad, pentru că dacă nu este vinovat de instigare, nici celelalte declarații nu-și vor mai avea temeiul în baza căruia să fie condamnat inculpatul pentru o faptă atât de gravă.
Cu privire la apelul parchetului, avocat apreciază că așa cum pentru nu există probe că ar fi săvârșit fapta, nici pentru nu există probe că ar fi instigat, neputându-se face dovada că l-ar fi instigat și ulterior ar fi participat la această faptă.
În concluzie, avocat solicită achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în apelul declarat de inculpatul, susține că instanța de fond a manifestat clemență față de acesta cât timp pentru infracțiunea din prezenta cauză i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare cu reținerea circumstanțelor prev. la art. 74-76 Cod penal. Faptul că ajunge la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni, este tocmai explicația faptului ca beneficiat și anterior de înțelegea instanței, cât timp îi fusese aplicată o altă pedeapsă de 3,6 ani cu suspendare sub supraveghere și evident, că față de disp. art. 86 ind. 5 Cod penal, a trebuit anulată această modalitate de executare.
Apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului este corect individualizată, raportat la infracțiunea care a fost dovedită și la persoana inculpatului, sentința primei instanțe este legală și temeinică, apelul inculpatului este nefundat și solicită a fi respins.
Avocat având cuvântul, solicită respingerea apelului promovat de parchet și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Iași ca legală și temeinică, apreciind că în mod corect instanța de fond, analizând probele administrate în cauză, a constatat că nu s-a dovedit că ar fi fost săvârșită vreo activitate infracțională, respectiv cea de instigare la tâlhărie calificată din partea inculpatului, că există dubii în ceea ce privește săvârșirea faptei, dubii generate atât de declarațiile contradictorii ale martorilor oculari cât și de ultima declarație a inculpatului, declarație pe care a menținut-o și în fața instanței de apel, în sensul că nu l-a instigat în nici un fel la comiterea faptei.
Cu privire la apelul inculpatului, avocat solicită a fi admis întrucât nici acesta nu a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.
Partea responsabilă civilmente ). ) având cuvântul susține că nu este de acord cu sentința pronunțată de prima instanță, întrucât atât pedeapsa aplicată inculpatului, cât și suma de 1000 lei daune morale sunt prea mari.
Inculpatul apelant, personal având ultimul cuvânt, susține că nu este vinovat de săvârșirea acestei fapte pe care a fost obligat să o recunoască de către organele de polițiile, achiesând la concluziile formulate de apărătorul său.
Inculpatul intimat, personal având ultimul cuvânt, susține că nu este vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANTA DE JUDECATA
Deliberând asupra apelurilor penale de față:
Prin Sentința penală nr.397 din 13 iunie 2007, Tribunalul Iașia dispus următoarele:
Condamnă pe inculpatul, fiul lui - și, născut la data de 30.10.1988 în I, CNP 1.881.030.226.721 cu domiciliul în-, -. A,. 2,. 2, județul I, în prezent deținut în altă cauză în Penitenciarul Iași, fără antecedente penale, absolvent 8 clase, pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie", prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, art. 74 lit. c și art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
Constată că infracțiunea de tâlhărie (comisă la data de 29.11.2005) pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 și art. 99 și urm. Cod penal, (infracțiune comisă în perioada 25.09.-12.11.2005), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare prin sentința penală nr. 385 din 06.06.2006 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.06.2006.
În baza dispozițiilor art. 865al. 1 Cod penal raportat la art. 85 Cod penal dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 385 din 06.06.2006 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.06.2006
În baza dispozițiilor art. 36 al. 1 cu referire la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal dispune contopirea pedepselor stabilite prin prezenta sentință și prin sentința penală nr. 385 din 06.06.2006 a Tribunalului Iași, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, modificat și completat prin Legea nr.278/2006, cu aplicarea art.13 Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 36 al. 3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată, respectiv de la 16.12.2005 la 06.06.2006.
II. În temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat ala art. 10 lit. a Cod penal, achită pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 11.05.1988 în I, cu domiciliul în I,-, în prezent arestat în altă cauză în Penitenciarul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de "instigare la tâlhărie", prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 211 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal.
III. În baza art. 14 și 346 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 998 - 999 și art. 1000 al. 2 Cod civil, obligă inculpatul, în solidar cu părțile responsabil-civilmente și - cu domiciliile în I,-, -. 4,. 26 să plătească părții civile, cu domiciliul în I,-,.3, - 35,. 14, următoarele sume: 200 lei cu titlu de daune materiale și 1000 lei cu titlu de daune morale.
IV. În baza dispozițiilor art. 191 alin. 3 Cod procedură penală obligă inculpatul, în solidar cu părțile responsabil-civilmente și -, să plătească statului cheltuieli judiciare, în sumă de 300 lei, din care 100 lei RON reprezintă onorariu avocat oficiu, ce va fi avansat Baroului de Avocați I din fondurile speciale ale Ministrului Justiției.
În temeiul dispozițiilor art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul vor rămâne în sarcina statului, în acestea fiind incluse și onorariile avocaților desemnați din oficiu în sumă de 200 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Inculpatul are 17 ani, nu are ocupație, iar în luna iulie 2005, acesta a fugit de la domiciliu, adăpostindu-se pe timpul nopții pe pasarela pietonală ce face legătura între cartierul cel și Gară, într-un canal cu țevi pentru agent termic.
În dimineața zilei de 29.11.2005, prin jurul orelor 6,00, inculpatul, în timp ce dormea la locul arătat a fost trezit din somn de către prietenii săi, inculpatul și martorul, primul solicitându-i să-i dea suma de 100.000 lei reprezentând contravaloarea a două perechi de ochelari de vedere pe care îi dăduse cu câteva zile mai înainte, pentru a-i vinde, dar pe care, inculpatul, a invocat că i-ar fi pierdut.
Neavând bani, inculpatul a luat hotărârea să sustragă geanta vreunei femei, urmând ca după valorificarea bunurilor găsite în geantă să se achite de datorie.
Întrucât în zonă, în acel moment nu treceau persoane, cei în cauză, s-au deplasat la podul de cale ferată dintre cartierul cel și cel.
Aici, inculpatul și s-au așezat la capătul dinspre cel al podului, iar prin jurul orelor 7,00 când pe pod, dinspre cartierul cel, s-a apropiat partea vătămată, în vârstă de 56 de ani,inculpatul i-a smuls geanta pe care o avea asupra sa, ce conținând acte și bunuri personale, după care a luat-o la fugă spre cel.
Toarta genții s-a rupt rămânând în mâinile victimei.
Ulterior, inculpatul s-a întâlnit cu numitul, căruia i-a dat geanta pentru aoî nmâna lui.
Situația de fapt mai sus prezentată este dovedită pe deplin cu următoarele mijloace de probă:
- plângerea și declarația părții vătămate;
- procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto anexă - fila 09-13 dosar urm. pen.;
- procesul-verbal de reconstituire la fața locului și planșele foto anexă - fila 14-17 dosar urm. pen.;
- procesele-verbale de confruntare a inculpaților și atât între ei cât și cu martorul;
- declarațiile martorilor:
-, care a declarat că inculpatul i-a povestit pe la sfârșitul lunii noiembrie 2005 că a sustras pe podul de cale ferată din apropierea străzii, de la o femeie, o genată în care se aflau doar două perechi de ochelari, pe car eulterior nu a reuțit să-i vândă;
-, martor care a declarat că, în dimineața zilei de 29.11.2005, s-a deplasat în zona pieții C unde, la niște țevi de căldură, dormeau, și, ocazie în care a auzit o discuție referitoare la o sumă de bani pe care inculpatul o datora inculpatului, dar nu a auzit ca acesta din urmă să-l fi pus pe inculpatul să fure o geantă și
- și, martori asistenți care au asistat la reconstituirea faptei săvârșite de inculpatul,
toate acestea coroborate cu declarațiile inculpaților date pe tot parcursul procesului penal.
Așa fiind, instanța a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de "tâlhărie", prevăzută și pedepsită de art. 211 al. 1 și 2, lit. c Cod penal, cu aplicarea 99 și urm. Cod penal.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina sa că l-a determinat pe numitul, să sustragă, prin violență, de la partea vătămată, o geantă cu mai multe lucruri personale, fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de "instigare la tâlhărie".
Dar, analizând întregul material probator administrat în cauză, ce a fost amintit mai sus, instanța a constatat că nu a fost dovedită în cauză vreo activitate a inculpatului de determinare a inculpatului să săvârșească fapta de tâlhărie pentru care acesta din urmă este judecat.
Este adevărat că inculpatul a declarat în ambele faze procesuale (cu excepția declarației de la termenul din 28.05.2007 în care are venit asupra tuturor declarațiilor) că "a fost pus" de către inculpatul să sustragă geanta, pentru a-i plăti astfel o datorie de 100 Ron, moment la care au asistat numiții - și.
Martorul, audiat doar în faza de urmărire penală, a precizat că a fost de față împreună cu numitul la o discuție între inculpatul și inculpatul, în care acesta din urmă l-a lovit cu palma pe primul și i-a reproșat că i-a adus doar o geantă cu două perechi de ochelari, cerându-i să meargă din nou pentru a mai sustrage o geantă pentru a se achita de datorie - fila 21 dosar urm. pen.
Dar, martorul audiat în ambele faze procesuale nu a confirmat faptul că inculpatul la îndemnat sau trimis pe inculpatul să sustragă o geantă, dar a declarat că este adevărat că i-a spus acestuia să-i restituie datoria fără ai-i preciza și modalitatea în care putea să facă rost de bani.
Având în vedere contradicțiile dintre declarațiile martorilor oculari la discuția dintre inculpați, precum și poziția oscilantă a inculpatului, prima instanță a constatat că există un dubiu în ceea ce privește existența faptei de determinare la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie a inculpatului, care, de altfel, în mod constant a negat această activitate, dubiu care-i profită acestui inculpat.
În consecință în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. ac C od penal s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de "instigare la tâlhărie", prevăzută și pedepsită de art. 25 raportat la art. 211 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul concret de pericol social conturat de modalitățile și împrejurările comiterii fiecărei fapte, respectiv într-un loc public, asupra unei persoane în vârstă de sex feminin, de natura importantă a relațiilor sociale încălcate, și, nu în ultimul rând, de prejudiciul modic produs, precum și persoana inculpatului.
Astfel, inculpatul a avut o atitudine procesuală corespunzătoare pe parcursul procesului penal, recunoscând și regretând comiterea faptei, drept pentru care se va reține în sarcina acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c Cod penal.
În cauză au fost întocmite, în ceea ce-i privește pe inculpatul minor o anchetă socială și un referat de evaluare.
Prin înscrisurile anterior menționate s-a reținut că inculpatul provine dintr-o familie dezmembrată, părinții fiind despărțiți de aproximativ 14 ani. În anul 2005 minorul a fugit de acasă în urma conflictelor cu tatăl său și a ajuns să locuiască în stradă.
Tânărul a absolvit 8 clase, a fost înscris în clasa a IX-a la Grupul Școlar Energetic dar a abandonat școala. În referatul de evaluare se mai reține că minorul a frecventat un anturaj negativ, concluzionându-se că perspectivele de reintegrare în societate depind de motivația acestuia de a menține comportamentul adoptat în prezent, respectiv de a avea un loc de muncă, un domiciliu, de a evita contactele cu persoane din fostul anturaj și de a colabora cu Serviciul de Probațiune.
În ceea ce privește antecedentele penale ale minorului, instanța a constatat că prin sentința penală nr. 385 din 06.06.2006 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.06.2006 acesta a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 și art. 99 și urm. Cod penal, infracțiune comisă în perioada 25.09.-12.11.2005, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.
Cum, infracțiunea dedusă judecății a fost comisă la data de 29.11.2005 s-a constatat că aceasta este concurentă cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 385 din 06.06.2006 a Tribunalului Iași.
Față de cele arătate, instanța de fond a constatat că reeducarea, reinserția socială a acestuia nu poate avea loc decât prin stabilirea și, ulterior, aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu executare efectivă în regim de detenție, dozată în funcție de circumstanțele reale și personale menționate sub minimul special al pedepsei.
În baza dispozițiilor art. 865al. 1 Cod penal raportat la art. 85 Cod penal s-a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 385 din 06.06.2006 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.06.2006
În baza dispozițiilor art. 36 al. 1 cu referire la art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor stabilite prin prezenta sentință și prin sentința penală nr. 385 din 06.06.2006 a Tribunalului Iași, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod penal pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, modificat și completat prin Legea nr.278/2006, cu aplicarea art.13 Cod penal.
În temeiul dispozițiilor art. 36 al. 3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada deja executată, respectiv de la 16.12.2005 la 06.06.2006.
Referitor la latura civilă, instanța a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5200 Ron, din care 200 Ron reprezintă daune materiale (contravaloarea bunurilor sustrase), iar 5000 Ron reprezintă daune morale, având în vederile consecințele pe plan psihic ale faptei de tâlhărie, materializate în teama de a mai merge pe stradă.
Având în vedere că în sarcina inculpatului a fost dovedită săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii și faptul că acesta a achiesat la despăgubirea părții civile cu suma de 200 RON reprezentând daune materiale, instanța a constatat că sunt întemeiate aceste despăgubiri materiale.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, având în vedere vârsta părții civile, faptul că fapta de tâlhărie s-a produs prin violență, respectiv prin smulgerea cu forță a genții din mâinile părții civile, și, nu în ultimul rând, că această activitate infracțională a avut loc într-un loc public, instanța a constatat că, incontestabil, fapta ilicită a produs părții civile suferințe psihice, viața acesteia socială fiind influențată în mod direct de temerea că astfel de acțiuni se pot repeta.
În consecință, tribunalul a constatat că daunele morale sunt întemeiate doar în cuantum de 1000 lei Ron, sumă considerată ca suficientă și echitabilă în raport de prejudiciul moral suferit.
Față de cele arătate, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 14 și 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 și 1000 al. 2 Cod civil, obligarea inculpatului în solidar cu părțile responsabil civilmente și -, la plata către partea civilă a sumelor de 200 lei Ron, cu titlu de daune material și 1000 lei Ron cu titlu de daune morale.
Inculpatul a fost obligat, în solidar și cu părțile responsabil-civilmente, la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în temeiul dispozițiilor art. 191 al. 3 Cod procedură penală, iar, în temeiul dispozițiilor art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul au rămas în sarcina statului, în acestea fiind incluse și onorariile avocaților desemnați din oficiu în sumă de 200 lei.
În termenul legal prevăzut de art.363 Cod procedură penală hotărârea primei instanțe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpatul.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iașia invocat faptul că soluția de achitare a inculpatului este consecința unei greșite interpretări a probelor administrate în cauză prin ignorarea aspectelor evidente relevate de probele administrate în cauză ce dovedesc fără dubiu vinovăția inculpatului la săvârșirea faptei de instigare la tâlhărie și prin acordarea de valoare probatorie declarațiilor nesincere, date în faza cercetării judecătorești de martorul și inculpatul.
Inculpatul apelant a criticat sentința primei instanțe ce a dispus în mod greșit, în lipsa unui suport probator, condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Susținând că nu există probe concludente care să demonstreze vinovăția sa și a fost influențat de organele de poliție să recunoască săvârșirea faptei, inculpatul a solicitat a se dispune achitarea sa, în temeiul art.11 pct.2 lit. "a" Cod procedură penală combinat cu art.10 lit. "c" Cod procedură penală.
Curtea, verificând hotărârea apelată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art.371 alin.2 Cod procedură penală, constată următoarele:
Fiind investită cu soluționarea cauzei, instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la fapte și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și a analizat elementele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de achitare a inculpatului.
Pe baza probelor ce au rezultat din ansamblul mijloacelor de probă dispuse și administrate în cauză, prima instanță a reținut în mod corect vinovăția inculpatului în comiterea faptei de tâlhărie, iar, în cazul inculpatului a statuat judicios și motivat că elementele de fapt probate sunt contradictorii și insuficiente, dubiile existente în cauză trebuind a fi interpretate în favoarea inculpatului, în virtutea principiilor fundamentale ce guvernează desfășurarea procesului penal.
Instanța de fond a dat eficiență prevederilor art.63 alin.2 Cod procedură penală referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar, a evidențiat aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului, dar și elementele ce au condus la pronunțarea soluției de achitare a inculpatului.
Astfel, vinovăția inculpatului a fost stabilită pe baza plângerii și a declarațiilor părții vătămate, a proceselor-verbale de cercetare la fața locului, de reconstituire și de confruntare întocmite de organele de poliție, a declarațiilor martorilor, și coroborate cu declarațiile date de inculpații și pe parcursul procesului penal.
Prin apelul declarat, inculpatul a invocat lipsa probelor care să-i dovedească vinovăția în comiterea faptei de tâlhărie, critică ce nu poate fi primită întrucât în cauză sunt suficiente elemente de fapt care, analizate în conexiunea lor, servesc constatării existenței faptei de tâlhărie și a săvârșirii acesteia de inculpatul.
Astfel, cum a reținut și prima instanță, prin declarațiile date partea vătămată a reclamat în mod constant că în dimineața zilei de 29 noiembrie 2005, i-a fost sustrasă, prin smulgere, o geantă conținând acte de identitate, două perechi de ochelari, fotografii și un carnețel cu însemnări.
Susținerile părții vătămate sunt în concordanță cu depozițiile martorilor - persoană ce a relatat că a aflat de la inculpatul despre faptul că ar fi sustras, pe podul de cale ferată din apropierea străzii, de la o femeie o geantă ce conținea două perechi de ochelari pe care nu a reușit să-i vândă, ale martorului - ce a auzit discuția între inculpați despre o sumă de bani datorată de inculpatului, precum și cu declarațiile date de martorii și - ce au asistat la reconstituirea efectuată și au confirmat că în prezența lor și a organelor de poliție, inculpatul a indicat locul unde prin smulgere a deposedat-o pe partea vătămată de o geantă.
Prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, a relatat în detaliu condițiile în care a sustras prin smulgere geanta părții vătămate și a declarat că este de acord să plătească acesteia contravaloarea prejudiciului cauzat.
Instanța de fond a verificat probele strânse în faza urmăririi penale ce au servit ca temei al trimiterii în judecată și a procedat la audierea nemijlocită a părții vătămate ce și-a menținut declarațiile date anterior, a martorului ce a confirmat că a participat la reconstituire și a precizat că inculpatul le-a indicat organelor de poliție locul în care ar fi comis fapta și modalitatea de săvârșire, a martorului ce a relatat instanței despre discuția dintre inculpați privind existența unei datorii a lui către, precizând că acesta din urmă l-a lovit pe și i-a cerut să-i aducă a doua zi suma de 100.000 lei.
Audiat în fața primei instanțe, inculpatul și-a menținut poziția de recunoaștere a săvârșirii faptei de tâlhărie revenind asupra relatărilor din cursul urmăririi penale potrivit cărora ar fi fost instigat de inculpatul la comiterea acestei fapte.
În raport cu cele menționate mai sus, Curtea constată că prima instanță a analizat mijloacele de probă administrate în ambele faze ale procesului penal, cu evidențierea aspectelor ce au fost constante și s-au coroborat, formându-i convingerea că inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie.
Invocarea nevinovăției de inculpat prin apelul declarat contrazice nesusținut probatoriul administrat, susținerile sale neputând să răstoarne potrivit dispozițiilor art.66 alin.2 Cod procedură penală, probele ce-l incriminează.
Prin urmare, critica formulată de inculpatul-apelant privind greșita reținere a vinovăției sale în comiterea infracțiunii de tâlhărie este nefondată.
Cât privește tratamentul sancționator aplicat inculpatului, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală atât a criteriilor prevăzute de art.100 Cod penal - dezvoltarea intelectuală și morală, conduita în familie și societate, condițiile materiale și morale ale familiei din care provine (date prezentate în ancheta socială și referatul de evaluare psihosocială) - apreciind corect că sancțiunea închisorii este necesară pentru îndreptarea inculpatului minor -, dar și a celor stipulate în art.72 Cod penal.
Astfel, s-a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise prin a cărei modalitate de săvârșire a fost adusă atingere unor valori sociale importante corelat cu condițiile concrete de săvârșire - în loc public, asupra unei persoane în vârstă, de sex feminin, valoarea modică a prejudiciului cauzat -, precum și de atitudinea procesuală sinceră adoptată de inculpat și antecedentele penale pe care le prezintă - a fost condamnat anterior pentru o infracțiune similară, iar în prezent este deținut în altă cauză.
Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la cuantificarea pedepsei stabilite de instanța fondului ce a avut în vedere în mod distinct și dispozițiile art.74 lit. "c" Cod penal, ca circumstanță atenuantă judiciară, ceea ce a atras aplicabilitatea regimului sancționator corespunzător stipulat de art.76 Cod penal, pedeapsa fiind dozată în cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege, iar, pedeapsa finală de 3 ani și 6 luni închisoare fiind consecința aplicării corecte a dispozițiilor art.865alin.1 Cod penal privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterioare de 3 ani și 6 luni închisoare.
În raport de cele menționate, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate a acesteia, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Procedând la verificarea criticii formulate de Parchet prin apelul promovat sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, Curtea constată următoarele:
Inculpatul minor a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie prevăzută de art.25 Cod penal raportat la art.211 alin.1 și 2 lit. "c" Cod penal cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, reținându-se, prin actul de sesizare a instanței, că l-a determinat pe inculpatul să sustragă, prin violență, de la partea vătămată, o geantă.
Pe baza analizei probelor administrate în faza urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, prima instanță, având în vedere contradicțiile dintre declarațiile martorilor oculari, poziția oscilantă a inculpatului și atitudinea constantă de negare adoptată de inculpatul, a reținut că nu s-a probat fără urme de dubiu existența faptei de determinare la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie a inculpatului și pe cale de consecință a dispus achitarea acestuia, conform art.11 pct.2 lit. "a" Cod procedură penală raportat la art.10 lit. "a" Cod procedură penală.
Soluția pronunțată de instanța de fond este corectă.
Prezumția de nevinovăție reprezintă una dintre regulile de bază ale procesului penal, prin art.52din Codul d e procedură penală prevăzându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă".
Potrivit acestui principiu, vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, sarcina probei revine organelor judiciare, hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar, în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Ori, în cauză, probatoriul administrat nu poate conduce la formarea convingerii asupra existenței vreunei activități a inculpatului de determinare a inculpatului la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, certitudinea asupra existenței acestei fapte și a vinovăției inculpatului în comiterea ei trebuind să se bazeze pe probe decisive, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.
Astfel,în faza urmăririi penale, inculpatula declarat că a fost determinat de inculpatul să sustragă geanta pentru a-i plăti acestuia o datorie în sumă de 100 RON, susținând că a fost însoțit de inculpatul și de martorul în locul în care a sustras geanta părții vătămate, iar, după sustragere i-a dat martorului geanta pentru aod uce inculpatului.
În fața organelor de poliție au fost audiați martorii, - și.
Martorula relatat împrejurări privind fapta de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului și anume faptul că inculpatul i-a povestit că în luna noiembrie 2005, în timp ce se afla la podul de cale ferată, din apropierea străzii, a smuls de la o femeie o geantă în care se aflau doar două perechi de ochelari.
Prin declarația dată, cel de-al doilea martor --- arată că l-a văzut pe inculpatul în momentul în care l-a lovit pe inculpatul, reproșându-i că i-a adus o geantă în care se aflau două perechi de ochelari și i-a spusămeargă din nou să mai sustragă o geantă pentru a se achita de datorie.
Martorula declarat că nu sunt reale susținerile inculpatului potrivit cărora l-ar fi îndemnat împreună cu inculpatul să sustragă o geantă pentru a se achita de datoria pe care o avea față de.
Audiat în faza urmăririi penale,inculpatula negat în mod constant că l-ar fi instigat pe inculpatul la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie; el a declarat că inculpatul îi datora suma de 100.000 lei (ROL) reprezentând contravaloarea a două perechi de ochelari pe care le dăduse acestuia să le vândă și nu i le mai restituise și că l-a lovit pe întrucât a crezut că i-a vândut ochelarii și refuză să-i dea banii, solicitându-i să-i restituie suma datorată.
În urma contrazicerilor constatate între declarațiile date de cei doi inculpați și între declarațiile inculpatului și ale martorului, în prima fază a procesului penal au fost efectuate confruntări între aceste persoane, fiecare menținându-și variantele prezentate cu ocazia audierilor.
În faza cercetării judecătorești, inculpatula adoptat o atitudine oscilantă în sensul că prin declarația inițială dată în fața instanței a menținut relatările făcute în cursul urmăririi penale și a declarat că inculpatul i-a cerut să sustragă o geantă pentru a-i achita datoria.
Ulterior, la termenul de judecată din 28.05.2007, a revenit și a relatat că a fost forțat de lucrătorii de poliție pentru a declara în sensul implicării inculpatului.
și-a menținut depozițiile anterioare și a declarat că nu l-a instigat pe inculpatul și l-a lovit pe acesta pentru că nu i-a restituit ochelarii și i-a cerut să-i plătească suma de 100.000 lei, contravaloarea lor.
Martorula confirmat susținerile inculpatului și a relatat că a asistat la discuția dintre cei doi inculpați cu privire la datoria de 100.000 lei și a văzut când inculpatul a fost lovit de ce i-a cerut acestuia să-i aducă a doua zi suma respectivă.
A precizat martorul că nu a auzit să-i fi cerut inculpatului să sustragă o geantă pentru a-și achita datoria.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea constată că materialul probator administrat în cauză nu furnizează date certe, sigure privind existența vreunei activități de determinare a inculpatului care să fi fost comisă de inculpatul.
În contextul în care inculpatul a dat declarații contradictorii, martorii indicați în acuzare au prezentat versiuni ale situației de fapt ce nu concordă, ci se contrazic, pe fondul unei atitudini constante a inculpatului de negare a acuzației aduse, Curtea constată că dovezile administrate conțin informații îndoielnice cu privire la existența faptei imputate inculpatului, ce nu conduc la formarea convingerii instanței care să se constituie într-o certitudine necesar a fi dobândită pe bază de probe decisive și sigure.
Existând îndoieli în privința existenței infracțiunii ca temei al răspunderii penale, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului", soluția de achitare dispusă de prima instanță fiind legală și temeinică, bazată pe o judicioasă interpretare a probatoriului administrat în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea nu poate primi critica formulată de Parchet privind antrenarea răspunderii penale a inculpatului.
Față de cele prezentate anterior, fiind neîntemeiate motivele de apel invocate de apelanți, în cauză neexistând vreun temei de fapt sau de drept care să impună desființarea sentinței apelate, în baza art.379 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală, urmează a fi respinse ca nefondate apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpatul împotriva sentinței penale nr.397 din 13.06.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, ce va fi menținută.
Potrivit art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar, în temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului promovat de Parchet vor rămâne în sarcina statului, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului urmând a fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpatul, deținut în altă cauză în Penitenciarul Iași și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr.397 din 13.06.2007 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, sentință penală pe care o menține.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.
Obligă pe apelantul să plătească statului suma de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului - în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru partea responsabilă civilmente și de la comunicare pentru inculpații arestați și părțile lipsă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
24.2008.-
2 ex.-
Președinte:Dumitrescu DanielaJudecători:Dumitrescu Daniela, Scripcariu Gabriela
