Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 103/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 103 Ap Dosar nr-
Ședința publică de la 27 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Constantin Epure
JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu C -
Grefier - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului de pe
lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr 710/S din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr -.
Dezbaterile in cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul revizuient în stare de arest, asistat de apărătorul ales, avocat.
Procedura îndeplinit.
Se permite apărătorului ales să ia legătura cu apelantul revizuient.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art 377 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea apelului formulat de revizuientul și, pe cale de consecință, casând in totalitate sentința tribunalului, să se trimită cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov pentru a se audia martorii propuși de revizuient, ce constituie probe noi, altele decât administrate la judecarea in fond a cauza
Arată că Ministerul Public abilitat sa investigheze in prima faza cererea de revizuire nu a audiat martorii, nici măcar pe petent, ci s-a mărginit la întocmirea unui referat laudativ despre ce s-a întâmplat in cele trei faze de jurisdicție, procedeu pe care îl apreciază pe lângă lege, motiv pentru care a formulat acest apel, solicitând să se caseze sentința tribunalului si sa se trimită dosarul la parchet pentru audierea efectivă a celor doi martori cu care se dovedește existența unor situații noi.
Instanța de fond a reținut in mod greșit nu numai mențiunile făcute in scris prin cererea de revizuire dar si susținerile verbale formulate ca apărător ales cu ocazia concluziilor formulate la instanța de fond, respectiv că probele au fost descoperite in perioada 2004 - 2006 când cauza a parcurs cele trei grade de jurisdicție, ori este eronat pentru că probele, altele decât cele avute in vedere de instanța de fond si recurs, au fost descoperite după soluționarea recursului de Înalta Curte de Casație si Justiție.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de revizuientul, menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art 394 lit a Cod procedura penală, având in vedere că inculpatul pe parcursul procesului penal si-a făcut anumite apărări, aceleași apărări formulându-le și astăzi, numai că este vorba de alți martori.
Apreciază că nu poate fi vorba de împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la data soluționării cauzei și chiar dacă ar fi așa, prin audierea acestor martori, instanța ar trebui să ajungă la o soluție diametral opusa, o soluție de achitare.
Apreciază că prin admiterea acestor probe nu s-ar face decât o prelungire a probatoriului, ceea ce este inadmisibil intr-o cale extraordinară cum este revizuirea.
Avocat solicită acordarea cuvântului in completare.
Instanța admite cererea formulată.
Avocat solicită instanței a avea in vedere că tocmai acest lucru se dorește de revizuient, să se pronunțe o noua hotărâre prin care sa demonstreze că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii și că trebuia ca instanțele să dispună achitarea revizuientului pentru că acesta este motivul special de revizuire prev de art 394 lit a Cod procedură penală.
Consideră că procurorul nu face decât reiterează ce instanța de fond a reținut in considerentele hotărârii, îngrădindu-i posibilitatea pe care legiuitorul, din perspectiva unui proces echitabil, le-o pune la depoziție, ca in situația in care află de probe noi, altele decât cele administrate la instanțele de judecata, să solicite reformarea hotărârii judecătorești.
Daca tribunalul l-a condamnat pe revizuient, Curtea de APEL BRAȘOV in apel l-a achitat, astfel că este mai mult decât un serios dubiu in ceea ce privește vinovăția revizuientului.
Apelantul revizuient, având ultimul cuvânt, lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penala nr.710/S/11.09.2008 pronunțata de Tribunalul Brașov in dosarul nr.-, a fost respinsa cererea formulata de revizuientul având ca obiect revizuirea sentinței penale nr.38/19.01.2005 a Tribunalului Brașov, reținându-se de către aceasta instanța in adoptarea acestei hotărâri ca cele invocate de revizuient nu se încadrează in cazul prevăzut de art.394 alin.1 lit.a pr.pen. urmărindu-se doar o prelungire a probatoriului deja administrat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel revizuientul care, prin aparitorul ales, a solicitat desființarea sentinței si trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov in vederea audierii martorilor indicați de revizuient, apreciindu-se ca procurorul nu ar fi respectat dispozițiile art.399 pr.pen. care reglementează efectuarea actelor de cercetare, iar prima instanța si-ar fi însușit concluziile referatului întocmit de procuror, mai mult reținând in mod eronat faptul ca, despre elementele probatorii noi, ar fi luat cunoștința înainte de soluția definitiva pronunțata in cauza.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de revizuient, dar văzând si dispozițiile art.371 alin.2 pr.pen. Curtea retine ca apelul declarat in cauza este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate in continuare.
Astfel, in mod corect Tribunalul a reținut ca in cauza se încearcă o prelungire a probatoriului deja administrat intr-o cauza in care s-a pronunțat o hotărâre definitiva.
Conform cazului de revizuire invocat de revizuient, cel prevăzut de art.394 alin.1 lit.a pr.pen. revizuirea poate fi ceruta atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei, fiind vorba așadar despre erori esențiale de fapt care afectează o hotărâre rămasa definitiva si care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei.
Cu toate acestea, chiar daca necunoașterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasa in sens larg, nu doar ca o nemenționare a lor in actele si lucrările dosarului, ci ca o imposibilitate de dovedire a lor - cu consecința neluării lor in considerare la soluționarea cauzei - nu se poate obține pe calea revizuirii o prelungire a probatorului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute si verificate de instanțe, in sensul reaprecierii probelor. Revizuientul a invocat ca cei doi martori cunosc elemente de fapt relativ la buna relație pe care revizuientul ar fi avut-o cu partea vătămata, lipsa violentelor si amenințărilor ce s-ar desprinde dintr-un eveniment petrecut intr-un restaurant intre revizuient si partea vătămata, insa aceste aspecte de fapt nu conduc la posibilitatea retinerii ca incidente a dispozițiilor art.394 alin.2 pr.pen. in sensul dovedirii netemeiniciei soluției de condamnare pronunțata in cauza.
Mai mult, cele invocate de revizuient, prin apărătorul ales, in concluziile orale in fata Curții, in sensul ca procurorul, in etapa actelor premergătoare, nu ar fi procedat la audierea celor doi martori indicați, cu consecința trimiterii cauzei la procuror tocmai in acest scop, nu isi are suport in dispozițiile invocate. In cuprinsul art.399 pr.pen. procurorul are ca obligații efectuarea actelor premergătoare in decurs de 2 luni si înaintarea unui referat instanței competente, legiuitorul lăsând la latitudinea acestuia chiar si ascultarea revizuientului, nefăcându-se nicăieri vorbire de vreo obligație in sensul audierii martorilor ce ar fi indicați de revizuient in cererea de revizuire sau cu ocazia ascultării sale.
Pentru aceste considerente, in baza art.379 pct.1 lit.b pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat in cauza si va menține ca legala si temeinica hotărârea apelata.
Văzând si dispozitile art. 192 alin.2 pr.pen.
Pentru aceste motive
In numele legii
Decide:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul - condamnat împotriva sentinței penale nr.710/S din 11.09.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obliga pe apelant să plătească statului 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, azi, 27 octombrie 2008.
Presedinte, Judecator,
- - - C -
GREFIER
- -
Red. /31.10.2008
Dact /31.10.2008
- 3 exemplare -
Jud fond-
Președinte:Constantin EpureJudecători:Constantin Epure, Alina Constanța Mandu