Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1134/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 1134
Ședința publică de la 16 2009
PREȘEDINTE G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă
- - - - JUDECĂTOR 2: Membri Constantin Mereanu
- - - JUDECĂTOR 3: Mircea
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor din ședința publică de la 9 2009, consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 30 din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința penală nr.733 din 13.03.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c C.P.P. a achitat pe inculpatul zis "", fiul lui și, născut la data de 19.07.1970 în C, jud. D, domiciliat în com.,-, jud. D, -, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e și g
Cod PenalÎn baza art. 181 alin. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod Penal, a condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71.Cod Penal, i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza a II a și lit.b pe Cod Penal durata executării pedepsei.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către, fiul lui și, născut la data de 19.03.1967 în C, domiciliat în com.-, jud. D, reprezentat de curator și obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei daune morale, respinge capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale.
În baza art. 191.C.P.P. a obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
A obligat inculpatul la plata sumei de 636,62 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență Nr. 1 C, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
S-a constatat că Spitalul Clinic de C nu s- constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că rinp. rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecătoria Craiova nr. 1429/P/2007 din 15.02.2007, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s- dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săv. infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, faptă prev. și ped. de art. 211 alin.1, art. 211 alin.2 lit. b și c Cod Penal, cu aplic. art. 37 lit.
Cod PenalÎn fapt, s-a reținut pe baza probelor administrate în cele două faze procesuale, că la data de 04.05.2006 partea vătămată s-a deplasat împreună cu martorul pentru a servi băuturi alcoolice într-un local public din localitatea, jud. În același loc a ajuns și inculpatul, acesta din urmă solicitând părții vătămate explicații referitoare la conduita fratelui acestuia care nu i-a restituit suma de 60 de lei ce a format obiectul unui împrumut acordat lui de inculpat.
Pentru a nu se agrava conflictul, partea vătămată și martorul au părăsit acel local public, însă în scurt timp au fost urmați de inculpat. Acesta a procedat la agresarea fizică părții vătămate, determinând căderea acesteia într-un șanț situat în apropierea localului public.
Astfel atât părțile implicate, cât și martorul au declarat că partea vătămată a fost agresată fizic de către inculpat în mod succesiv în data de 04.05.2006. Întreaga activitate violentă a avut loc în prezența acestui martor, care a încercat zadarnic să- împiedice pe inculpat aol ovi pe partea vătămată.
Astfel, deși acest martor a depus diligențe în vederea aplanării conflictului, totuși inculpatul a aplicat mai multe lovituri în zona capului părții vătămate, determinând căderea tuturor celor implicați într-un șanț și continuarea agresiunii în timp ce partea vătămată era deja la nivelul solului, lipsită de posibilități de apărare.
S-a mai reținut că declarația părții vătămate și a martorului se coroborează cu declarația martorei Fima, care a observat personal conflictul desfășurat între părți și a perceput în mod direct cum inculpatul exercită agresiuni asupra corpului părții vătămate, lovind- cu mâinile și picioarele. Deși partea vătămată se afla într-o poziție inferioară față de inculpat, fiind căzuți toți într-un șanț, iar partea vătămată era situată la nivelul solului, totuși inculpatul a continuat să o lovească la nivelul capului cu mâinile și picioarele, profitând așadar de situația în care aceasta s-a aflat.
Instanța de fond a constatat că probele administrate în mod nemijlocit de către instanță nu au dovedit în mod cert, dincolo de orice îndoială rezonabilă acțiunile pretins comise de inculpat de deposedare părții vătămate de bijuteria de aur și imposedarea inculpatului. Totodată, din probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății nu s-a probat existența legăturii de la mijloc la scop, ce trebuie să existe între fapta principală de furt și cea adiacentă constând în exercitarea violențelor.
Astfel, dacă din declarațiile martorilor rezultă confirmarea susținerilor părții vătămate în sensul că poseda un lănțișor de aur, martorul observând purtarea bijuteriei de către partea vătămată chiar în timpul conflictului verbal desfășurat între părți în localul public, cu toate acestea nici unul dintre martori nu a confirmat susținerea părții vătămate referitoare la sustragerea de către inculpat bijuteriei în timpul agresiunii fizice.
Martorul, prezent la momentul desfășurării conflictului fizic, el fiind cel care și încercat aplanarea acestuia, nu a observat în nici un moment fapta pretinsă a inculpatului de a deposeda partea vătămată de bijuteria de aur urmată de imposedarea sa.
Astfel, acest martor a declarat în mod direct în fața instanței de judecată faptul că, nu l-a văzut niciodată pe inculpat smulgând lănțișorul părții vătămate urmat de însușirea acestuia.
Dimpotrivă, depoziția martorului a fost în sensul că nu a observat dacă în timpul conflictului partea vătămată mai avea asupra sa lănțișorul de aur nici nu poate ști dacă acesta ar fi putut să cadă de pe corpul părții vătămate în timpul conflictului.
Declarația martorului cu privire la conduita inculpatului, care în timpul exercitării agresiunii asupra părții vătămate ar fi introdus mâna în buzunarul hainelor sale nu poate constitui o probă solidă cu privire la pretinsa faptă de furt. Chiar martorul învederează instanței că el însuși a considerat că, prin introducerea mâinii în buzunar, inculpatul a urmărit să scoată un cuțit și nu să introducă eventuală bijuterie sustrasă.
S-a mai arătat că reținerea în sarcina inculpatului a unei fapte de sustragere a unui bun trebuie să fie rezultatul administrării unor probe legale, obiective, care trebuie să furnizeze informații clare și precise privitoare la faptă și autor. Însă niciunul dintre martorii audiați, nu au susținut în mod cert o asemenea faptă de sustragere ca fiind săvârșită de inculpat.
Martorul nu a furnizat asemenea date certe privitoare la deposedarea părții vătămate de bijuteria sa și imposedarea inculpatului cu același obiect. Mai mult, același martor a declarat în cursul judecății faptul că niciodată nu a povestit familiei părții vătămate faptul că, inculpatul ar fi sustras lănțișorul de aur, ci numai faptul că acesta a pus mâna pe gâtul părții vătămate.
Împrejurarea relevată de martor privitoare la conduita inculpatului de a pune mâinile asupra gâtului părții vătămate în timpul conflictului fizic desfășurat a dobândit relevanță juridică sub aspectul elementelor constitutive ale faptei de vătămare corporală.
Din această perspectivă, depoziția martorului s-a coroborat cu mențiunile certificatului medico-legal nr. 996/A2/2006 în care s-a reținut prezența unor leziuni la nivelul gâtului părții vătămate ganglionul stâng și imobilizare în fular cervical.
Prin coroborarea acestor probe, rezultat că acțiunea inculpatului de a pune mâna la nivelul gâtului părții vătămate va fi configurată în cadrul conflictului fizic desfășurat și reprezintă parte din totalul acțiunilor agresive exercitate de inculpat asupra părții vătămate, ceea ce rezultă și din actul medico-legal.
În ce privește declarația martorului, s-a reținut că aceasta a contribuit la stabilirea nevinovăției inculpatului în ceea ce privește pretinsa faptă de sustragere a bijuteriei de aur, întrucât acest martor învederat în fața instanței faptul că, martorul i-a relatat că nu văzut ca inculpatul să smulgă lanțișorull de la gâtul părții vătămate.
Totodată, s-a arătat că nici declarația martorei nu a putut contribui la stabilirea cu certitudine vinovăției inculpatului în ceea ce privește fapta de furt. Aceasta a precizat atât în cursul urmăririi penale, dar și în cursul judecății, faptul că, apreciază că există probabilitatea smulgerii lanțișorului de către inculpat, neavând însă nicio certitudine în acest sens.
Instanța de fond a mai constatat și că partea vătămată nu a precizat cu certitudine că inculpatul i-a sustras bijuteria ci numai consideră că acest fapt s-a petrecut, fără însă a prezenta o dovadă certă și utilă în scopul probării faptei de furt și nicio probă administrată în cursul procesului penal nu a relevat existența cu certitudine în sarcina inculpatului a faptei de deposedare părții vătămate de bijuteria de aur deținută. Martorii audiați în cursul judecății și al urmăririi penale au confirmat numai deținerea de către partea vătămată unui asemenea bun, dar au precizat că nu au cunoștință în mod indubitabil despre sustragerea bijuteriei de către inculpat.
În consecință, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii complexe de tâlhărie deoarece probele administrate nu au demonstrat existența certă elementelor constitutive ale activității principale de furt și nici legătura de la mijloc la scop între fapta principală de sustragere și cea adiacentă constând în exercitarea violențelor.
Aceste elemente au fost avute în vedere de instanță la schimbarea încadrării juridice în ședința publică din data de 28.02.2008, dintr-o infracțiune prev. de art. 211 alin. 1, art. 211 alin. 2 lit. b și c cu aplicarea art. 37 lit. b în Cod Penal două infracțiunii respectiv infracțiunea prev. de art. 181 alin. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. b și Cod Penal infracțiunea prev. de art. 208, 209 alin. 1, lit. e, g cu aplicarea art. 37 lit. b
Cod PenalDin ansamblul probelor administrate a rezultat că în prezenta cauză penală nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului prevăzută de art. 5/2 C.P.P. art. 66 alin. 1.C.P.P. și art. 23 alin. 11 din Constituție. Prezumția de nevinovăție constituie o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere cele reținute, instanța a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a, art. 10 lit. c în C.P.P. ceea ce privește infracțiunea de furt, deoarece nu s-a făcut - prin probe certe, indubitabile și lipsite de orice element de nesiguranță - dovada deposedării de către inculpat a părții vătămate de bijuteria de aur reclamată și imposedarea sa cu acest obiect. Numai dovada existenței acestui bun în patrimoniul părții vătămate nu este suficientă pentru reținerea infracțiunii de furt, întrucât există posibilitatea ca acest obiect să fie sustras de către altă persoană sau să se fi pierdut în conflictul derulat între părți, având în vedere modul acestuia de desfășurare: partea vătămata a căzut la nivelul solului, și ambele părti s-au răsturnat într-un sanț.
S-a constatat că în drept, fapta inculpatului aflat sub influența băuturilor alcoolice de a exercita violențe fizice asupra părții vătămate, care de asemenea a consumat băuturi alcoolice, prin aplicarea mai multor lovituri în zona capului și a gâtului, determinând căderea acesteia la nivelul solului, continuând lovirea, în pofida demersurilor martorului de a aplana conflictul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181.
Cod PenalLa individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72.Cod Penal, respectiv, atitudinea sinceră manifestată de inculpat în cursul procesului penal, constând în recunoașterea activității agresive desfășurate asupra părții vătămate, de starea psihologică în care s-au aflat ambele, respectiv întregul conflict având loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice de către ambele părți. iar starea psiho-fizică nu a fost creată de inculpat în mod premeditat, ci dimpotrivă în mod independent de activitatea infracțională desfășurată ulterior în mod spontan.
De asemenea, la individualizarea judiciară a pedepsei s-a ținut seama și de comportamentul sincer și diligent depus de inculpat ulterior comiterii faptei, acesta preocupându-se în mod constant de starea de sănătate părții vătămate. Aceasta conduită a inculpatului denotă o atitudine de regret față de activitatea contrară normelor sociale pe care a desfășurat- declarația acestuia potrivit căreia s-a deplasat la spitalul în care partea vătămată s-a aflat internată însă soția sa nu i-a dat voie să intre este confirmată și prin audierea martorei, soția părții vătămate.
Aceasta din urmă a confirmat vizitele pe care inculpatul le-a efectuat la spital pentru a se interesa de starea de sănătate a victimei, ceea ce a denotat o atitudine de recunoaștere și regret a faptei reprobabile comise de inculpat.
Totodată, s-a ținut seama și de starea de recidivă prev. de art. 37 lit. b înCod Penal care s-a aflat inculpatul în momentul comiterii infracțiunii, astfel că pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată, ca modalitate de execuție în regim de detenție, este de natură a-și atinge scopul preventiv - educativ al pedepsei.
În baza art.71 Cod Penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II a și lit. b pe Cod Penal durata executării pedepsei.
Fiind întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv fapta ilicită de a vătăma sănătatea părții vătămate, prejudiciul constând în leziuni corporale pentru a căror vindecare a necesitat internare și 35 zile de îngrijiri medicale, legătura de cauzalitate confirmată de probele administrate legal și temeinic, vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, s-a dispus în baza art. 998 - 999 cod civil obligarea acestuia la repararea pecuniară a daunelor morale suferite de partea vătămată.
La stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite părții vătămate s-a ținut seama de locul public de săvârșire a faptei, persoana părții vătămate care a suferit leziuni traumatice de o gravitate sporită astfel încât a suportat suferințe fizice si psihice numeroase, conduita sinceră manifestată de inculpat ulterior producerii agresiunii constând în manifestarea interesului fată de evoluția stării de sănătate a părții vătămate, dar și în tot cursul procesului penal prin recunoașterea întregii activități infracționale, starea psiho - fizica în care s-au aflat ambele părți constând în consumul de băuturi alcoolice înainte de săvârșirea infracțiunii, în mod independent de aceasta dar care a fost de natură să determine o oarecare întunecare a facultăților psiho - fizice ale inculpatului.
S-a respins cererea părții vătămate de acordare a daunelor materiale deoarece nu a administrat nici o dovadă din care să rezulte ieșirea ei din patrimoniul părții vătămate tocmai datorită violențelor exercitate de către inculpat. Nu au fost întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru repararea prejudiciului material, deoarece nu s- dovedit nicio faptă ilicită comisă de inculpat constând în sustragerea lănțișorului de aur din patrimoniul părții vătămate. Ca urmare, prejudiciul invocat de către partea vătămată nu este cert sub aspectul existenței, iar legătura de cauzalitate dintre pretinsa sustragere a bijuteriei și valoarea materială a acestui bun nu a fost dovedită.
In temeiul art. 191 alin. 2.C.P.P. s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
De asemenea, instanța a constatat că partea civilă Spitalul Clinic de C nu are calitate procesuală activă întrucât nu există legătură de cauzalitate între internarea inculpatului la Spitalul Clinic de C și leziunile produse de către părți vătămate și inculpat.
Prin încheierea din data de 17.03.2008 s-a dispus îndreptarea erorii materiale-/13.03.2008 a Judecătoriei Craiova, în sensul că se va trece corect " Obligă inculpatul la plata sumei de 636,62 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență nr. 1 C, reprezentând cheltuieli de spitalizare".
Instanța a constatat că Spitalul Clinic de C nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, inculpatul și partea vătămată.
În motivarea apelului, Parchetul a arătat în esență că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în cauză nu se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului în infracțiunile de vătămare corporală și furt calificat, probele administrate pe parcursul procesului penal confirmând săvârșirea infracțiunii de tâlhărie de către acesta.
Inculpatul a arătat că hotărârea este nelegală sub aspectul individualizării în sensul că pedeapsa aplicată este prea aspră, solicitând să se aibă în vedere dispozițiile art 73 lit b, fapta fiind săvârșită în stare de provocare, precum și dispozițiile art 74 privind circumstanțele atenuante, cu consecința aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea prevăzută de art 181.
Partea vătămată a criticat sentința pe latură penală solicitând să se aibă în vedere încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea lănțișorului și a daunelor morale solicitate la instanța de fond.
Prin decizia penală nr.30 din 28 ianuarie 2009, Tribunalul Dolja respins ca nefondate, apelurile, a obligat apelantul parte vătămată la 50 lei cheltuieli judiciare către stat la instanța de apel și apelantul inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare la instanța de apel, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat.
Tribunalul a constatat că starea de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de fond este corectă.
Criticile formulate de parchet referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev de art 211 alin 1, art 211 alin 2 lit b și c Cp în infracțiunea prev de art 181 alin 1 Cp și art 208 alin 1, art 209 alin 1 lit e și g Cp și achitarea inculpatului pentru această din urmă infracțiune, s-a constatat că nu sunt fondate.
În mod just instanța de fond a reținut că fapta săvârșită de inculpat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii complexe de tâlhărie, dat fiind că probele administrate nu confirmă faptul că exercitarea actelor de violență asupra părții vătămate au fost săvârșite în scopul sustragerii lănțișorului pe care partea vătămată îl purta la gât în acel moment și totodată nu a rezultat că inculpatul a sustras acest bun, fiind dovedită numai acțiunea principală și anume săvârșirea actelor de violență asupra părții vătămate.
Criticile formulate de parchet în sensul că nu s-au avut în vedere declarațiile date de martorul la urmărirea penală care a relatat că a văzut când inculpatul a smuls ceva de la gâtul părții vătămate și apoi a introdus mâna în buzunar și de asemenea nu s-au avut în vedere declarațiile martorilor, care au declarat că știu din relatările aceluiași martor că inculpatul ar fi sustras lănțișorul părții vătămate - s-au constatat nefondate, în condițiile în care nu a existat nicio probă certă, directă din care să rezulte că în timpul conflictului inculpatul a sustras lănțișorul părții vătămate.
Având în vedere că niciunul din martorii audiați și nici chiar partea vătămată nu a afirmat faptul că l-ar fi văzut pe inculpat să sustragă lănțișorul părții vătămate, având în vedere că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție prevăzută de art 5/2 Cpp, tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev de art 208, 209 lit e, g Cp în temeiul art 10 lit c Cpp, fapta nefiind săvârșită de inculpat.
Cât privește fapta inculpatului constând în aceea că a exercitat acte de violență asupra părții vătămate în zona gâtului și a capului, cauzându-i vătămări ce au necesitat 35 de zile îngrijiri medicale, în mod corect această faptă a fost încadrată juridic în dispozițiile art 181 privind vătămarea corporală.
Întrucât din probele administrate nu a rezultat că inculpatul s-a aflat într-o stare de puternică tulburare sau emoție determinată de o acțiune provocatoare a părții vătămate, dimpotrivă din probele administrate, a rezultat că inculpatul a fost cel care a declanșat conflictul, în sensul că după ce a avut o altercație cu partea vătămată în bar referitor la o pretinsă datorie pe care fratele părții vătămate ar fi avut-o la inculpat, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată la ieșirea din bar și i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, în mod corect nu s-a putut reține circumstanța atenuantă a provocării.
Cu privire la criticile referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei, tribunalul a apreciat că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată raportat la criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 Cp, circumstanțele reale de săvârșire a faptei, modul de săvârșire, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului.
Partea vătămată a formulat critici referitoare la respingerea cererii privind despăgubirile materiale reprezentând contravaloarea lănțișorului, care au fost privite de tribunal ca nefondate, întrucât, dată fiind soluția dispusă pe latura penală, conform art 346 alin 3 C.P.P. în mod just a fost respinsă cererea privind obligarea inculpatului la plata contravalorii bunului.
Cererea privind daunele morale a fost just soluționată, fiind îndeplinite condițiile art 998, 999 civ, art 14 Cpp, suma de 1000 lei daune morale acordată de instanța de fond fiind de natură să acopere integral prejudiciul moral suferit de partea civilă ca urmare a faptei săvârșită de inculpat.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj se critică hotărârile pentru nelegalitate, în sensul că instanțele au făcut o evaluarea necorespunzătoare a materialului probator administrat în cauză, care de fapt, evidențiază săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de tâlhărie, în varianta reținută în actul de trimitere în judecată, respectiv art. 211 alin. 1 - art. 211 alin. 2 lit. b și c cp.
În acest sens, se susține că, din declarațiile părții vătămate, dar și a martorului, rezultă că mobilul conflictului dintre inculpat și partea vătămată era o pretinsă datorie pe care partea vătămată o avea către fratele inculpatului, ceea ce ar demonstra în mod implicit determinarea acestuia de a sustrage obiectul de valoare aparținând părții vătămate, în contul datoriei intimatului către fratele inculpatului.
De aceea, victima a fost lovită de către inculpat, a căzut la pământ, situație în care inculpatul i-a pus un genunchi pe cap, iar apoi, cu mâna a prins-o de păr și "mâna dreaptă a dus-o la gâtul părții vătămate, smucind mâna, după care, având palma închisă a băgat mâna în buzunarul său".
Acesta, în condițiile în care se susține în recurs, așa cum de astfel s-a susținut și în apel, că s-a făcut dovada cu privire la existența obiectului respectiv la gâtul victimei, cu declarația părții vătămate și cu proba testimonială administrată în cauză.
În subsidiar, cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Publica invocat oral un motiv de netemeinicie privind cuantumul pedepsei aplicate, solicitând ca aceasta să fie majorată, în condițiile în care instanța de recurs va constata că a fost săvârșită numai infracțiunea de vătămare corporală prev de art. 181 Cod penal, invocând leziunile reținute în cuprinsul certificatului medico-legal, dar și starea de recidivă în care a fost săvârșită infracțiunea.
În recurs declarat de inculpat se critică hotărârile pentru netemeinicie, susținându-se că pedeapsa aplicată este mare, raportat la circumstanțele reale în care a fost comisă infracțiunea de lovire, că în beneficiul recurentului - inculpat se puteau reține circumstanțe legale atenuante, cu consecința coborârii cuantumului pedepsei sub minimul special.
Recursul declarat de parchet este fondat, cu privire la motivul de netemeinicie invocat oral, pentru urmează să fie casate hotărârile și majorată pedeapsa aplicată de instanța de fond privind infracțiunea de vătămare corporală prev de art. 181 Cod penal.
Critica vizând nelegalitatea sentinței cu privire la încadrarea juridică, este nefondată.
În conformitate cu dispozițiile art. 211 Cod penal, furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace, pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, constituie infracțiunea de tâlhărie prev de art. 211 Cod penal.
Obiectul juridic special în cazul infracțiunii de tâlhărie, este complex, fiind reprezentat, pe de o parte de relațiile sociale patrimoniale privind menținerea poziției fizice a bunurilor, ca obiect juridic principal, precum și de relațiile sociale privind viața, sănătatea, integritatea corporală și libertatea persoanei, ca obiect juridic adiacent.
Acțiunea principală în cazul tâlhăriei fiind furtul, este normal ca obiectul material să fie reprezentat de bunul sau bunurile pe care autorul vrea să le sustragă.
În cauză, Curtea constată că instanțele au reținut o situație de fapt corespunzătoare materialului probator administrat în cauză, în sensul că, în seara de 04 mai 2006, sub influența băuturilor alcoolice, la un bar situat în comuna, județul D, între inculpat și partea vătămată au avut loc discuții contradictorii pornind de la o pretinsă datorie a părții vătămate către fratele inculpatului, aceasta degenerând într-o bătaie la plecarea din bar a victimei, soldată cu leziuni care au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale.
În declarația dată de intimatul - parte vătămată la 23 mai 2006 (fila 2 - dosar urmărire penală), se susține că acesta ar fi purtat la gât un lanț din aur, iar după incidentul din seara menționată, a constatat că i-a fost sustras, dar datorită stării în care se ala, generată de loviturile primite de la inculpat, nu a putut preciza dacă lanțul i-a fost sustras de către acesta în seara de 04 mai 2006.
Martorii audiați în cauză nu declară în mod expres împrejurarea reținută în actul de sesizare a instanței cu privire la sustragerea bunului de către inculpat, făcând referire la poziția în care se afla acesta și victima, concretizată în aplecarea inculpatului asupra victimei "care l-a apucat cu mâna dreaptă de gât, a smucit mâna și apoi a dus-o la buzunar, unde a și introdus-o".
Ori, pentru a se reține elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. 211 Cod penal, organul de urmărire penală avea obligația legală de a administra probe cu care să facă dovada certă că victima avea asupra sa obiectul respectiv, pe care inculpatul l-a sustras și l-a însușit, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și păstra bunul menționat.
Cum nu s-a făcut această dovadă, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev de art. 211 Cod penal în infracțiunea de vătămare corporală și respectiv în infracțiunea de furt, prin încheierea din 28 februarie 2008.
C de-al doilea motiv de recurs este fondat, având în vedere leziunile suferite de intimat, numărul mare de zile aferente îngrijirilor medicale, dar și antecedentele penale ale inculpatului, care a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, în varianta prev de art. 37 lit. b Cod penal, primul termen al recidivei fiind o pedeapsă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 305/2001 a Tribunalului Dolj, tot pentru o infracțiune de violență.
Pentru aceleași considerente, Curtea constată că recursul declarat de inculpat este neîntemeiat, în beneficiul acestuia neputându-se reține circumstanțe atenuante cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special.
Concluzionând, se va dispune admiterea recursului parchetului,în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod Procedură penală, casarea hotărârilor numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei pentru infracțiunea de vătămare corporală prev de art. 181 Cod penal.
Se va dispune respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod Procedură penală și vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Inculpatul urmează să fie obligat la cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat în recurs, către intimatul - parte vătămată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva deciziei penale nr. 30 din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Casează decizia și sentința, numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicată pentru art.181 alin.1 cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, pe care o majorează la 1 an și 6 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva aceleiași decizii penale, ca nefondat.
Obligă pe recurentul-inculpat la 30 lei, cheltuieli judiciare statului și la 500 lei, cu același titlu, către intimatul-parte civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009.
G - - - - -
Grefier,
Red.jud.CM
Dact. 3 ex.IB () - 13.01.2010
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Membri Constantin Mereanu, Mircea
