Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 115/
Ședința publică de la 06 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea apelul declarat de condamnatul împotriva SP. nr. 213/PI din 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8712/30/28.11.2007.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în substituirea avocatului din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită, admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și în rejudecare admiterea cererii de revizuire, având în vedere declarația inculpatului și a părții vătămate, date în cursul urmăririi penale, martora a fost audiată în lipsa inculpatului, iar martorul nu a fost audiat niciodată în fața instanței.
Procurorul pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală, nefiind întrunite condițiile prev.de art. 394.
C.P.P.Condamnatul, având cuvântul, susține cele arătate de apărătorul său din oficiu, solicită respingerea cererii parchetului, toate cererile i-au fost respinse de parchet, sunt multe nereguli și vicii de procedură în acest dosar, iar el nu a săvârșit fapta.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin SP nr. 213/PI din 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8712/30/28.11.2007, în baza art. 403 alin.3 C.P.P. raportat la art.394 C.P.P. a fost respinsă cererea de revizuire a SP nr. 557/21.06.2000, a Tribunalului Timiș, formulată de condamnatul, ca nefondată.
În baza art.192 alin.2 a C.P.P. fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, la data de 16.11.2007, condamnatul a solicitat revizuirea SP nr. 557/2000 a Tribunalului Timiș.
În motivarea cererii condamnatul a invocat dispozițiile art.394 alin.1, lit.a,b,c
C.P.P.Prin referatul nr. 923/III/6/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, din data de 27.11.2007, cererea de revizuire a fost înaintată spre soluționare Tribunalului Timiș, cauza fiind înregistrată sub nr. 8712/30/28.11.2007, cu propunere de respingere a cererii de revizuire.
În probațiune a fost atașat dosarul nr.3812/P/07.04.2000 al Tribunalului Timiș, dosarul nr.5824/P/2000 al Curții de APEL TIMIȘOARA și dosarul nr. 4126/2001, al Curții Supreme de Justiție.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin SP nr. 557/21.06.2000 a Tribunalului Timiș, definitivă prin DP nr. 458/R/31.01.2001 a Curții Supreme de Justiție, numitul a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev.de art.211 alin.2, lit.f, h Cod Penal, cu aplicarea art.37 lit. b
Cod PenalCondamnatul a mai formulat alte cereri de revizuire, respinse de Tribunalul Timiș prin sentințele penale nr: 478/17.06.2002, 575/PI/10.09.2003, 478/P/06.09.2006, 47/20.01.2006, 330/PI/15.06.2007 și 515/PI/17.10.2007.
La termenul de judecată din data de 21.01.2008, revizuientul a depus la dosar un memoriu, prin care a invocat încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art.292 alin.1 - 3.C.P.P. precum și împrejurarea că din dosarul de urmărire penală lipsesc filele ce conțin declarația sa olografă din cursul urmăririi penale, precum și declarația părții vătămate.
Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situațiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ și expres prevăzute de art.394
C.P.P.Astfel, revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 394 lit.a C.P.P. este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar în al doilea rând este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare.
Pentru a exista acest caz de revizuire, este necesar ca faptele, împrejurările sau mijloacele de probă invocate să fie noi, neîndeplinind această condiție mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor deja administrate.
Analizând cererea de revizuire formulată de către numitul, precum și aspectele invocate de acesta printr-un memoriu separat, prima instanță a constatat că în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.394 lit.a
C.P.P.Art.292 C.P.P. reglementează principiul continuității completului de judecată, stabilind regula fundamentală potrivit căreia completul de judecată care a participat la dezbaterea în fond a cauzei, trebuie să participe la deliberare și să soluționeze cauza respectivă. Or, în prezenta cauză nu se poate reține încălcarea acestui principiu, în condițiile în care completul de judecată care a participat la dezbaterea în fond a dosarului nr. 3812/P/2000 a Tribunalului Timiș, s-a pronunțat și asupra fondului.
După cum s-a arătat deja, în repetate rânduri, împrejurarea că, potrivit susținerilor revizuientului, din dosarul de urmărire penală lipsesc filele ce conțin declarațiile sale și ale părții vătămate, nu poate forma obiectul unei cereri de revizuire, acest motiv neputând fi circumscris niciuneia dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de art.394 C.P.P. instanța de judecată având obligația să se pronunțe prin raportare la întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv la declarațiile părților date atât în faza de urmărire penală, dar și în cursul cercetării judecătorești, o hotărâre de condamnare neputându-se pronunța doar pe baza declarațiilor inculpatului sau ale părții vătămate, potrivit dispozițiilor art.69 și 75.
C.P.P.Deși revizuientul a invocat și prevederile art. 394 lit.b și C.P.P. în contextul în care nu există dovezi cu privire la subzistența vreunei infracțiuni de mărturie mincinoasă sau a vreunui înscris falsificat, care să fi condus la condamnarea revizuientului, prima instanță a apreciat că nici aceste cazuri de revizuire nu pot fi reținute în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 403 alin.3 C.P.P. raportat la art.394 C.P.P. a respins cererea de revizuire, formulată de condamnatul, iar în baza art.192 alin.2 a C.P.P. fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar suma de 40 lei a fost virată din fondurile J către Baroul Timiș, reprezentând onorariu de avocat din oficiu.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel revizuientul, care în motivarea apelului a arătat că, dosarul de urmărire penală nu conține declarația părții vătămate și a inculpatului, instanțele de fond nu îl puteau condamna în lipsa unei plângerii a părții vătămate, solicitând rejudecarea cauzei și a invocat încălcarea dispozițiilor art.292
C.P.P.Examinând sentința penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art.371 alin.2 C.P.P. instanța constată că apelul formulat de către revizuientul este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.
Astfel, pe baza înscrisurilor existente în cauză instanța de fond, Tribunalul Timiș în mod corect a apreciat că în cauză nu este incidentă nici o situație prevăzută de art.394 C.P.P. în principal situația de revizuire, prevăzută de art.394 lit.a C.P.P. revizuientul neprezentând fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de către instanță, la soluționarea cauzei, iar aceste fapte sau împrejurări noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare a revizuientului.
În cauza de față, nu se poate vorbi nici despre încălcarea dispozițiilor art.292 C.P.P. care reglementează principiul continuității completului de judecată, deoarece același complet de judecată care a participat la dezbaterea în fond, a cauzei, a pronunțat și soluția asupra fondului cauzei.
Susținerile revizuientului cu privire la lipsa filelor ce conțin declarațiile părții vătămate și a inculpatului, nu pot forma obiectul unei cereri de revizuire, această situație nefiind reglementată de dispozițiile sart.394
C.P.P.Pentru toate aceste considerente hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică ș legală, instanța urmează să respingă ca nefondat apelul formulat de către revizuientul, instanța neputând proceda la o rejudecare a cauzei, pe fond, adică reevaluarea întregului material probator și pronunțarea unei soluții de achitare, așa cum a susținut revizuientul.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 379 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. apelul declarat de condamnatul împotriva SP. nr. 213/PI din 19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 8712/30/28.11.2007, ca nefondat.
Dispune plata sumei de 40 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.
În baza art. 192 al. 2.C.P.P. obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare cu condamnatul.
Pronunțată în ședința publică azi 6.08.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
G
GREFIER
- -
RED: GB/11.08.2008
Dact: 3 exempl/ 08 August 2008
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu