Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
RO MÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 115/A/2008
Ședința publică din 16 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor penale declarate de inculpații apelanți și, împotriva sentinței penale nr.182/P din 2 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.7002/2001, inculpații fiind trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.211 alin.2 lit. a, d, e Cod penal și art.189 alin.2 din Codul penal.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai, după care:
Se constată că dezbaterea în fond asupra apelurilor a avut loc la data de 02 decembrie 2008, zi în care părțile au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea asupra apelurilor amânându-se pentru data de 09 decembrie 2008 și 16 decembrie 2008, zi în care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 182/P din 02 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 189 alin. 2 cu aplicarea art. 13 cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la 21.10.1967, în localitatea, județul B, cetățean român, studii medii, stagiul militar nesatisfacut, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorit, cu un copil minor, domiciliat în A,-, bloc 569,. 3, jud. A, cu antecedente penale, CNP -, la:
- 7 ani închisoare.
In baza art. 211 alin. 2 lit. a, d, e cu aplicarea art. 13 cod penal, a fost condamnat același inculpat la:
- 7 ani închisoare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 676/20.04.2004 a Judecătoriei Gherla, definitivă prin neapelare, în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, 3 ani 6 luni închisoare și s-a înlăturat sporul de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 36 alin. 1 cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză de 7 ani închisoare și 7 ani închisoare, cu pedepsele de mai, de 3 ani închisoare, 5 ani închisoare și 3 ani 6 luni închisoare, aplicate pentru infracțiuni concurente, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 luni închisoare, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 7 ani 2 luni închisoare, cu executare în regim de.
În baza art. 88 alin. 1 cod penal și art. 36 alin. 3 cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioadele executate și arestul preventiv, după cum urmează:
- de la 03.04.1997, la 18.08.1997; de la 19.08.1997, la 02.09.1997; de la
19.03.1998, la 18.05.1998; de la 18.04.2002, la 02.06.2004, data liberării
condiționate din executarea sentinței penale nr. 676/20.04.2004 a Judecătoriei
- de la 07.08.2001, data arestării preventive în prezenta cauză, cu
mandatul de arestare preventivă nr. 37/20.01.2001 emis de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Bihor în baza ordonanței din 29.01.2001, la 24.01.2002, data punerii
în libertate prin decizia penală nr. 76/R/24.01.2002 a Curții de APEL ORADEA.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de la art. 64 lit. a și b cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a anulat mandatul de executare nr. 873/2004 emis de Judecătoria Gherla în baza sentinței penale nr. 676/20.04.2004 și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit dispozițiilor prezentei hotărâri.
II. In baza art. 189 alin. 2 cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 13 cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 24.05.1969, în localitatea, jud. B, cetățean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, căsătorit, cu un copil minor, domiciliat în localitatea, bloc 98,. 1, jud. B, cu reședința în sat, nr. 321, comuna, jud. B, CNP -,1a:
- 7 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. 2 lit. a, d, e cu aplicarea art. 37 lit. b și art. 13 cod penal, a fost condamnat același inculpat la:
- 7 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b cod penal, s-au contopit pedepsele de mai, în pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin ordonanța din 29.01.2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu s-a pus în executare, iar prin încheierea nr. 12/07.02.2005 a Tribunalului Bihors -a constatat încetată de drept această măsură.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de la art. 64 lit. a și b cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a luat act că partea civilă, domiciliat în O,- -58,. 2, jud. Bar enunțat la pretențiile bănești formulate în cauza.
S-a luat act că partea civilă, domiciliat în O,-, jud. Bar enunțat la pretențiile bănești formulate în cauză.
În baza art. 118 lit. d cod penal s-a dispus confiscarea, în favoarea statului, de la fiecare inculpat, a echivalentului în lei al sumei de câte 1.250 USD la data executării efective.
În baza art. 191 alin. 1 și 2 cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat să plătească în favoarea statului câte 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În noaptea de 23/24.12.2000, în timp ce partea vătămată se afla în localitatea la volanul autoturismului său Audi cu număr de înmatriculare -, împreună cu și A, a fost blocat de circa patru autoturisme, din care a recunoscut autoturismul marca Volvo aparținând inculpatului, zis " ", autoturisme din care au coborât 15-20 persoane înarmate cu bâte, care s-au manifestat violent la adresa sa și a celor doi însoțitori, dintre agresori recunoscându-i pe inculpații și.
oți cei trei ocupanți ai mașinii Audi au încercat să scape prin fugă, însă și au fost prinși și imobilizați.
Partea vătămată a fost lovit de cei doi inculpați, tăiat la mâna cu un cuțit și deposedat de suma de 2.500 USD pe care îi avea asupra sa în buzunarul stâng al bluzei de trening.
a fost prins și sechestrat, introdus în portbagajul unui autoturism VW Passat de către și o altă persoană solidă, de 30-35 de ani, tuns scurt, înarmat cu o, care 1-a lovit și i-a adresat cuvintele "ști cine sunt eu? Eu sunt din A" și care i-a cerut să-i dea înapoi un autovehicul marca Jeep.
Apoi a fost dus o porțiune de drum în portbagajul autovehiculului respectiv, transferat în autoturism pe bancheta din spate și transportat în A, cu privire la această faptă efectuându-se cercetări în dosarul nr. 6/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, dosar în care la data de 01.05.2001 a fost sesizată instanța de judecată, fiind trimiși în judecată inculpații -, și.
Înainte de a porni spre A, inculpatul 1-a deposedat de un lanț de aur pe care-1 purta la gât în greutate de 118 grame, în valoare de 2.000-2.300 DM, în timp ce era agresat, amenințat, inclusiv cu un, astfel încât nu s-a putut opune deposedării.
Din actele și lucrările de la dosar, instanța de fond a reținut următoarele:
Starea de fapt mai prezentată reprezintă o parte dintr-un complex de activități infracționale, cercetate și judecare de mai multe parchete și instanțe, o parte din rechizitoriile și hotărârile pronunțate fiind atașate prezentei cauze, activități infracționale în care au fost implicați în egală măsură atât inculpații cât și părțile vătămate.
Prinrechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis la datade 30.03.2001 în dosar de urmărire penală nr. 101/P/2001au fost trimiși în judecată inculpații:
-, pentru infracțiunile de furt calificat prevăzute de
art. 208-209 alin. 1 lit. a, g, i cu aplicarea art. 37 lit. b cod penal și șantaj
prevăzută de art. 194 alin. 1 cu aplicarea art. 37 lit. b cod penal;
- pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale
prevăzute de art. 288 alin. 1 cod penal și favorizarea infractorului prevăzută de
art. 264 alin. 1 cod penal;
Prinrechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj emis la data de 20.09.2001 în dosar de urmărire penală nr. 236/P/2001a fost trimis în judecată inculpatul pentru infracțiunile de furt calificat prevăzute de art. 208-209 alin. 1 lit. a,g,i cod penal și șantaj prevăzute de art. 194 alin. 1 cod penal.
Cele două dosare de urmărire penală de mai au fost conexate în fața instanței, Judecătoria Turda pronunțându-se asupra lor prinsentința penală nr.761/09.12.2004prin care au fost condamnați inculpații, și pentru toate infracțiunile anterior enumerate.
Actele organelor judiciare penale mai enunțate se găsesc în prezentul dosar la filele 447-453( nr. 761/09.12.2004 a Judecătoriei Turda ); filele 454- 460(rechizitoriu); filele 461-474(rechizitoriu) și stabilesc următoarea stare de fapt și de drept:
În noaptea de 16/17.12.2000, și, au sustras din curtea imobilului situat în O,str. -. - nr. 64, autoturismul Mitsubishi Pajero aparținând părții vătămate.
Autoturismul se afla în O pentru reparații, fiind adus de proprietar la un service auto, situat în vecinătatea imobilului din a cărui curte a fost sustras. C care a sesizat organele de urmărire penală la data de 18.12.2000 a fost numitul, proprietarul service-ului.
Drept dovadă că inculpații, și au fost autorii furtului, s-a reținut că la câteva zile, fratele părții vătămate, a fost contactat telefonic de, care i-a propus să răscumpere mașina pentru suma de 10.000 DM, propunere acceptată.
Urmare a acestei convorbiri, în seara zilei de 23.12.2000, însoțit de prietenii căi, s-a deplasat din A în O, la Restaurantul, având asupra sa suma de 6.000 DM. Pentru a alcătui întreaga sumă pretinsă de i-a cerut împrumut lui diferența, însă acesta i-a remis doar suma de 2.000 DM.
În jurul orelor 24,00, după ce a purtat o discuție telefonică cu, însoțit de, cu un autoturism marca Audi au sosit în fata Restaurantului.
In timp ce a rămas în mașină, discuția nemijlocită s-a purtat între și. Acesta i-a comunicat că nu deține întreaga sumă, ci doar 8.000 DM, moment în care s-a consultat cu, dacă să primească sau nu această sumă. s-a exprimat textual "i-ai că sunt buni și ăia".
Luând banii, i-a spus lui că urmează să îl anunțe în circa J de oră unde se afla autoturismul sustras.
Se reține în considerentele sentinței penale nr. 761/2004 a Judecătoriei Turda că grupul lui, venit din A și autorii furtului - și nu au mai luat legătura în noaptea de 23/24 decembrie 2000, întrucât și nu au avut nici un moment intenția de a restitui mașina, ci de aov alorifica.
Ori, tocmai faptele imediat următoare plății răscumpărării fac obiectul rechizitoriului cu care a fost sesizată instanța de fond, această parte a activității infracționale fiind acoperită prin urmărirea penală și cercetarea judecătorească din prezenta cauză.
Revenind la considerentele sentinței penale nr. 761/2004 a Judecătoriei Turda se reține că în cursul lunii ianuarie 2001 1-a contactat pe, oferindu-i spre vânzare autoturismul Mitsubishi Pajero cu prețul de 16.000 USD.
La rândul său, acesta 1-a oferit lui cu prețul de 17.000 USD, iar i-a relatat prietenului său despre posibilitatea cumpărării mașinii.
Din datele pe care le-a primit despre autoturism, a luat legătura cu un ofițer, aflând că este vorba despre o mașină furată. Drept urmare, a fost îndemnat să țină legătura cu spre
a fi depistați făptuitorii.
În vederea vânzării, autoturismul trebuia transportat la Râmnicu V, iar în acest scop i-a cerut lui să-i procure două plăcuțe cu numere de înmatriculare și un tichet de răspundere civilă auto, știind că tatăl acestuia deține un service auto în orașul B, jud.
După ce a procurat obiectele solicitate, i le-a remis lui, în apropierea orașului
Acesta din urmă și-a continuat drumul spre O, unde trebuia să se întâlnească cu și să vadă autoturismul Mitsubishi Pajero.
Între timp a fost sunat însă chiar de, care i-a solicitat să se întâlnească pe traseu, pentru că la rândul său se deplasează spre
În timp ce se îndrepta spre întâlnirea cu, a fost apelat de, care în acest mod a aflat unde se găsesc ceilalți, iar pe filiera a fost anunțat ofițerul.
Informația a fost transmisă la IPJ C, care a constituit un baraj la ieșirea din T spre A I pe DN 1 E 60, la podul peste râul.
În același timp s-au luat măsuri de supraveghere a benzinăriei din
localitatea, jud.
În jurul orelor 2,00, în incinta benzinăriei a intrat autoturismul Daewoo Cielo cu număr de înmatriculare -, condus de, care s-a întors spre
La scurt timp, dinspre O au apărut mai întâi autoturismul Mitsubishi Pajero furat, condus de și care se afla însoțit de, urmat de autoturismul Mercedes, cu număr de înmatriculare -, condus de. Aceste două mașini au părăsit benzinăria în direcția C
Luându-se legătura cu postul de control, s-a confirmat trecerea în coloană a celor trei autoturisme.
La barajul constituit în Municipiul T, la semnul organelor de poliție, au oprit doar mașinile Mercedes și Daewoo Cielo, în timp ce mașina Mitsubiushi Pajero, condusă de a evitat blocajul, fiind urmărită de organele de poliție.
Asupra acestui autoturism s-au executat 6 focuri de armă, însă în cele din urmă cei doi ocupanți ai mașinii au abandonat-o și au reușit să scape.
II. Prinrechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis la datade 02.05.2001 în dosar de urmărire penală 6/P/2001au fost trimiși în judecată inculpații:
- -, pentru infracțiunea de lipsire de libertate prevăzută de art 189 alin. 2 cod penal;
-, pentru infracțiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal;
-, pentru infracțiunea de favorizare infractorului
prevăzută de art. 264 alin. 1 cod penal.
Cu privire la învinuiții și s-a dispus disjungerea cauzei pentru infracțiunile de lipsire de libertate și tâlhărie.
S-a reținut că în data de 24.12.2000 organele de poliție au fost sesizate de că în noaptea de 23/24.12, prietenul său a fost răpit în localitatea de un grup de persoane condus de și, care i-au cerut ulterior suma de 10.000 USD pentru eliberare.
s-a prezentat la organele de poliție în data de 06.01.2001, depunând o plângere în sensul că în noaptea de 23/24.12.2000 în timp ce se afla în autoturismul proprietatea lui, împreună cu acesta și cu A, în localitatea, au fost urmăriți de 4 autoturisme descrise astfel:
- Volvo de culoare închisă cu număr de înmatriculare "";
- Audi A 6 de culoare închisă, cu număr de înmatriculare de Italia;
- Audi A 6 Break de culoare argintie, cu număr de înmatriculare de
- VW Passat, model nou de culoare argintie, cu numere de înmatriculare
românești.
Deși a încercat să scape de urmăritori, mașina condusă de a fost blocată în apropierea unor garaje, cei trei ocupanți au fugit în direcții diferite, dar a reușit să-1 prindă pe.
Acesta a fost imobilizat, introdus în autoturismul VW Passat și transportat într-un loc din apropierea unei păduri, bătut și introdus în altă mașină, după care s-au întors în O pe traseul B-dul -, str. - (unde locuiește ), str. -, Cartierul Nufărul,.
a fost mutat în alt autoturism, marca Ford, condus de "", identificat ulterior ca fiind inculpatul, autoturism în care se afla și -.
In acest mod a fost transportat în A unde a fost ținut împotriva voinței sale până la 28.12.2000, într-un apartament din apropierea Centrului Comercial, fiind păzit permanent de - și chiar încătușat de mai multe ori.
La 28.12.2000 a fost mutat la locuința lui de pe-, unde a fost ținut până la 31.12.2000, când a fost mutat din nou într-o garsonieră de pe-. Aici a fost ținut până în noaptea de 05.01.2001 când a fost pus în libertate și s-a întors la
Prinsentința penală nr. 526/18.03.2005 a Judecătoriei Oradeas-a dispus condamnarea inculpatului - pentru infracțiunea de lipsire de ibertate la pedeapsa de 6 ani închisoare; achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c cod penal, de sub învinuirea comiterii infracțiunii de lipsire de libertate, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g cod procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul, decedat la 12.01.2004, sub aspectul infracțiunii de favorizare a infractorului, dar această sentință nu este definitivă, fiind aflată în prezent pe rolul instanței de apel.
Actele organelor judiciare penale la care s-a făcut referire mai se află în prezentul dosar la filele 516-521 și filele 571-574.
III. în prezenta cauză, care are ca obiect infracțiunile de lipsire de libertate și tâlhărie, reținute în sarcina numiților și, în calitate de inculpați, săvârșite împotriva numiților și în calitate de părți vătămate, absolut toate persoanele audiate ca părți vătămate, inculpați și martori și-au schimbat declarațiile pe parcursul procesului penal.
Astfel, partea vătămată a formulat plângere penală la data de 06.01.2001 împotriva inculpaților pentru infracțiunile anterior descrise(aflate la fila 27 dosar ); a depus la dosar certificatul medico-legal nr. 35/Ia/20/08.01.2001 eliberat de LML B-O privind existența leziunilor produse prin loviri repetate cu corpuri dure ce pot data din 23/24.12.2000 ce au necesitat 15 zile îngrijiri medicale(aflat la fila 28 dosar ); a descris în mod amănunțit evenimentele din perioada 23.12.2000-06.01.2001 (filele 29-41 dosar; filele 44-45 dosar ); a participat la confruntarea cu inculpatul (filele 46-47 dosar ); a condus în teren organele judiciare indicând în mod exact toate locațiile din orașul A în care a fost sechestrat, respectiv: pe str. - -, - 27, se. A,. 4,. 10, pentru perioada 24-28.12.2000, pe-, pentru perioada 28-31.12.2000, pe-, bloc de garsoniere, etaj 3,. 29, pentru perioada 31.12.2000 - 05.01.2001.
De asemenea, partea vătămată a condus organele judiciare cu aceeași ocazie pe str. - unde, în dreptul imobilului cu nr. 100, recunoscut și indicat autoturismul Ford cu nr. de înmatriculare N-NV-797, de culoare vișinie, cu care a fost transportat în noaptea de 23/24.12.2000 pe ruta ---A, la volan aflându-se un, căruia ceilalți răpitori i se adresau cu numele "".
In același moment, organele de poliție au sunat la poarta imobilului cu nr. 100, iar persoana de sex feminin care a răspuns a declarat că autoturismul aparține numitului.
Toate amănuntele de mai au fost consemnate în procesul verbal de conducere în teren întocmit la data de 09.01.2001 de IPJ B, însoțit de planșele de fotografii judiciare cuprinzând declarațiile amănunțite ale părții vătămate, inclusiv descrierea și indicarea obiectelor de mobilier din cele trei apartamente (filele72-89 dosar ).
Cu privire la conducătorul autoturismului Ford, identificat în fața imobilului cu nr. 100 de pe str. - din A, la data de 09.01.2001, la IPJ A s-a procedat la recunoașterea din grup (proces verbal fila 102-106 dosar ), ocazie cu care partea vătămată a indicat pe, zis ", așa cum rezultă din planșa cu fotografii judiciare.
Apoi a condus organele judiciare în, jud. B, în parcarea auto din zona blocurilor, unde mașina în care se afla a fost blocată de mai multe autovehicule, a descris modul în care a fost prins în spatele garajelor și a refăcut împreună cu organele de poliție, ruta pe care a fost transportat între și A, după cum urmează:
In zona din spatele garajelor a fost prins și introdus în portbagajul mașinii VW Passat, fiind transportat pe traseul - - de.
Mașina s-a oprit la cea. 1 km de intersecția drumului de cu drumul de drumul de, pe câmp, unde a fost scos din portbagaj, așezat pe bancheta din spate și încadrat de alte două persoane.
Din acest loc mașina s-a întors în O, ieșind de pe drumul spre, ocazie cu care partea vătămată a observat indicatorul rutier O - 17.
După ce a fost transportat pe mai multe străzi din O, mașina a ieșit din nou pe ruta Nufărul - - de - de -Calea M - - - drumul spre, până la intersecția cu drumul spre.
La intersecția cu drumul județean 795, în locul în care se află indicatoarele rutiere " M 3, 4", partea vătămată a fost transbordat din VW Passat în mașina Ford cu care a fost dus până la A, pe ruta -
Toate aceste amănunte sunt consemnate în procesul verbal din 07.01.2001 și planșele cu fotografii judiciare, întocmit de IPJ B, aflat la filele 89-101 în dosar
In fața instanței partea vătămată nu a fost audiat întrucât inițial a fost deținut în Penitenciarele G și C pentru infracțiunile de furt calificat și șantaj cu privire la autoturismul Mitsubishi Pajero, proprietatea lui, faptă pentru care a și fost condamnat prin sentința penală nr. 761/2004 a Judecătoriei Turda.
Mandatul de arestare preventivă în cauza de mai a fost emis la 13.02.2001 în lipsă, și pus în executare la 29.08.2001, când inculpatul, dat în urmărire generală a fost prins pe raza municipiului S
De sub puterea acestui mandat a fost pus în libertate la data de 28.02.2002 prin revocarea măsurii arestării preventive(flla 82), fiind prezent în fața acestei instanțe în calitate de parte vătămată, la un singur termen de judecată -30.09.2002 (fila 121), când a declarat doar că nu are nici o pretenție civilă față de inculpați.
Ulterior, partea vătămată nu s-a mai prezentat în instanță, deși pe numele său au fost emise numeroase mandate de aducere spre a fi audiat, nu a mai putut fi găsit, fiind dat din nou în urmărire generală.
Este adevărat că la fila 126 la dosar s-a depus un înscris autentificat intitulat "Declarație" ce emană de la partea vătămată, cu conținutul: "Declar că în noaptea de 24 decembrie 2000 nu am fost lipsit de libertate, nici tâlhărit de și nici de, ci de către alte persoane neidentificate", dar acest înscris va fi înlăturat în totalitate din ansamblul probator, fiind lipsit de orice relevanță și contrazis nu numai de declarațiile ample date anterior chiar de, ci și de toate celelalte probe administrate în cauză.
De altfel, nu există nici o rațiune pentru a lua în considerare un astfel de înscris, după ce a înțeles să formuleze plângere penală privind fapte și persoane clar determinate, iar apoi a descris cu lux de amănunte întregul curs al evenimentelor, așa cum s-a arătat mai.
De altfel, partea vătămată descrie în declarațiile sale, în mod amănunțit, inclusiv interiorul apartamentelor în care a fost sechestrat, mergând până la detalii de mobilier, amănunte care dovedesc cu certitudine prezenta sa în acele apartamente: "Apartamentul avea o ușă de culoare maro cu model în "V", cu deschizătura în, asemănător parchetului. Când am intrat, în dreapta era un cuier de lemn pe perete, în stânga era bucătăria. în față direct era camera M cu mobilă veche, de culoare maro închis. Cum intrai în cameră la stânga, era o canapea veche extensibilă și un fotoliu cu husă crem cu peste el. în colțul din dreapta era un TV color model vechi cu carcasă de lemn pe o masă de fier negru, sudată. Lângă TV mai era un fotoliu, din această cameră, la mijlocul peretelui din stânga era ieșirea la balcon.
La dreapta cuierului din antreu se afla un alt hot unde mai era un dulap, apoi pe dreapta WC-ui de serviciul și pe stânga B principală, unde era o perdea la de culoare roșie sau. Tot din acest hol erau intrările în celelalte două camere, una din ele, cea din stânga fiind mobilată sumar doar cu ceva dulapuri.
Pe mine m-au ținut în cealaltă cameră, în care se aflau pe peretele din stânga de la intrare două fotolii și o masă, iar pe peretele din dreapta, un pat. Pe același perete cu patul era un dulap alb cu modele albastre și care avea fermoar, lucru neobișnuit.(declarație fila 34-35 dosar ).
Aceste declarații, prin ele însele, dovedesc cu certitudine prezenta părții vătămate în locurile descrise cu atât de multe amănunte, iar alăturate proceselor verbale de conducere în teren, de cercetare la fața locului, de confruntare, se află în acord cu celelalte probe de la dosar și se integrează în ansamblul faptelor stabilite prin hotărârile penale la care s-a făcut referire mai.
Partea vătămată, a formulat plângere penală pentru infracțiunea de tâlhărie din aceeași noapte de 23/24.12.2000, indicând în mod explicit, între agresori, pe " " și pe " din A"(filele 48,49,50,51 dosar ).
Apoi, în declarațiile de la filele 52-56, precum și ocazia confruntării cu inculpatul - fila 59-.61 dosar, partea vătămată a reiterat susținerea că în noaptea de 23/24.12.2000, în timp ce se afla cu mașina sa Audi 80 cu număr - în localitatea împreună cu și A, a fost blocat de mai multe autoturisme din care au coborât aproximativ 12 bărbați între care și, care l-au prins și i-au sustras din buzunar suma de 2.500 USD, în timpul altercației fiind tăiat la mâna cu un cuțit.
În faza de judecată, la termenul din 10.12.2001 (fila 47) partea vătămată a declarat că nu inculpatul, prezent în instanță în stare de arest preventiv, este cel împotriva căruia a formulat plângere, fără a oferi nici un fel de explicație pentru această schimbare radicală de atitudine.
Ulterior, la termenul din 10.05.2004, (fila 295),fiind el însuși în stare de arest în dosarul privind furtul autoturismului Mitsubishi Pajero proprietatea lui, a declarat că în noaptea de 23/24.12.2000 nu s-a aflat în localitatea; nu s-a întâlnit cu și nici cu ; nu i s-a furat nici o sumă de bani; nici o persoană nu a fost sechestrată; nu corespund adevărului cele arătate în plângerea penală pe care a formulat-o; deși la data de 07.02.2001 a fost arestat în, nu are cunoștință și nu 1-a văzut pe la volanul vreunui autoturism Mitsubishi Pajero și nici nu a fost implicat personal în furtul vreunui autoturism în
a lămuri contradicțiile asupra laturii penale și asupra laturii civile a cauzei, raportat la declarațiile de mai, la termenul din 28.10.2005 (fila 606) s-au solicitat părții vătămate explicațiile necesare, însă acesta a refuzat categoric să dea declarație, arătând că își menținetoate declarațiiledate anterior, precum și constituirea de parte civilă: "deși mi se solicită în instanță să dau declarație în calitate de parte vătămată în acest dosar, refuz să răspund întrebărilor instanței și singurul lucru pe care-1 declar este că doresc să mențin declarațiile date până în prezent.
să fie obligat să îmi restituie suma de 3.000 USD pe care mi-i i-a luat din buzunar în localitatea în noaptea de 23/24.12.2000".
Ca urmare, instanța va înlătura toate declarațiile părții vătămate care nu au justificare credibilă și va reține doar declarațiile date în faza de urmărire penală, care se pot corobora cu declarațiile părții vătămate, precum și cu celelalte probe administrate în cauză.
Inculpatul a fost audiat în instanță la termenul din 03.02.2006 (filele 646-647), recunoscând doar o parte din evenimentele care s-au succedat în noaptea de 23/24.12.2000, și anume: deplasarea lui și a prietenilor săi din A în O; discuțiile cu privind răscumpărarea mașinii Mitsubishi Pajero și plata efectivă a sumei de bani solicitate.
Din declarația dată în instanță de inculpatul se vor reține următoarele: "In ziua de 24. decembrie 2000, începând cu orele după-amiezei, am organizat o petrecere de familie la care mi-am invitat prietenii, la barul de pe str. - din Probabil că această petrecere a început în jurul orelor 20,00. După orele 21,00 au sosit și invitații mei din A, respectiv împreună cu alți trei-patru prieteni ai lui. înainte de a ajunge la petrecere, m-a sunat și mi-a spus la telefon că are nevoie de bani împrumut, cerându-mi suma de 2.000 DM, iar eu i-am spus încă de la telefon că pot să-1 ajut.
In timpul petrecerii i-am și predat suma cerută, iar ulterior, cu ocazia discuțiilor pe care le-am purtat, mi-a cerut să-i fac rost de numărul de telefon al unei persoane pe nume, justificându-mi că dorește să discute cu acesta despre o mașină pe care a avut-o în O la cineva și care ar fi dispărut. de miezul nopții mi-a spus că 1-a contactat telefonic pe, iar acesta i-a cerut predarea unei sume de bani pentru a-i restitui mașina. După câte îmi amintesc suma solicitată a fost 8.000 DM sau 10.000 DM.
mi-a spus mie că este de acord să plătească această sumă pentru că în acea perioadă era de notorietate în O că fura mașini, iar apoi cerea bani cu titlu de răscumpărare. Totodată, mi-a spus că s-a stabilit deja că la miezul nopții urmează să vină cineva să ridice banii. Într-adevăr la miezul nopții a venit o mașină, a oprit în stradă în fața barului, iar s-a deplasat în stradă, unde a purtat o discuție cu unul din cei doi bărbați aflați în mașină, care a coborât în acest scop.
Eu nu am fost de față la discuția lor, dar după 15-20 minute, a venit pe terasa unde mă aflam eu și mi-a spus că i-a dat banii lui, eu înțelegând că a predat prețul de răscumpărare lui.
In jurul orelor 2,30-3,00 dimineața, eu, împreună cu angajații mei, am plecat împreună spre locuința mea din, unde mi-am petrecut restul nopții.
Împreună cu noi au venit la mine acasă la și, cu prietenii lui din
Ca urmare, declar că nici una din faptele descrise în rechizitoriu, din noaptea de 23/24.12.2000 nu s-au petrecut în realitate(fila 646-647)".
În instanță au fost audiate toate persoanele din anturajul lui care au mai putut fi găsite și care au participat la petrecerea organizată de acesta în noaptea de 23/24.12.2000, în localul de pe str. - din O, din declarațiile acestora fiind reținută cea dată de martorul la fila 249:"La un moment dat, în timpul petrecerii, eu mă aflam pe o terasă a localului de unde se vedea pe șosea. Am văzut o mașină de culoare închisă, probabil Audi oprind în față. Din mașină a coborât pe care-1 cunoșteam de mult timp, a discutat în drum cu, iar i-a predat suma de 8.000 DM. Am văzut pe numărând banii și făcând gestul de a se întoarce pentru a vorbi cu cel din mașină, apoi a urcat în mașină și au plecat.
La întoarcerea pe terasă i-a spus lui că a dat 8.000 DM lui, că acesta s-a întors către, care se afla în mașină, i-a adus la cunoștință că a primit numai 8.000 DM și 1-a întrebat dacă sunt buni, iar a fost de acord cu suma. La discuția dintre și am fost prezenți eu, și ".
Din declarațiile acestor persoane se pot stabili cu certitudine următoarele fapte:
- în seara de 23.12.2000 inculpatul însoțit de
, și s-au deplasat
din A în O, în scopul răscumpărării autoturismului Mitsubishi Pajero,
având asupra sa cel puțin 6.000 DM, odată ce suma de 2.000 DM i-a fost
predată de, iar prețul răscumpărării a fost de 8.000 DM;
- discuțiile telefonice cu pentru încheierea unei înțelegeri în
acest sens s-au purtat până la miezul nopții;
- după miezul nopții și s-au deplasat la
localul de pe str. -, unde se aflau,
și grupurile lor, primind din mâna celui din urmă suma de 8.000 DM cu
titlu de răscumpărare și urmând să restituie mașina.
Este cert că mașina furată nu a fost restituită, întrucât la data de 07.02.2001 a fost oprită în T de organele de poliție, la volan aflându-se, împreună cu mașina Mercedes -, condusă de și mașina Cielo -, condusă de.
In aceste condiții este imposibil a se da crezare declarației inculpatului, în sensul că după ce s-a plătit răscumpărarea, toți invitații de la petrecere, respectiv grupul său din O și grupul din A, s-au deplasat la locuința sa din, unde și-au petrecut restul nopții, deși mașina nu s-a restituit, așa cum susține inculpatul în declarația sa de la fila 646-647: " după știința mea, deși a plătit răscumpărarea, mașina nu i-a mai fost restituită. Tot ce a făcut pentru rezolvarea acestei probleme a fost aceea că a discutat de mai multe ori la telefon cu, i-a cerut în mod repetat restituirea mașinii, dar acesta nu s-a conformat, așa încât a rămas cu banii pierduți, dar nu a înțeles niciodată să i-a vreo măsură sau să acționeze într-un anumit mod pentru a înlătura această pierdere".
Cu atât mai puțin ar putea fi crezute susținerile martorilor: "la plecarea de la petrecere chiar i-am auzit pe și pe râzând pe tema că și nu au mai sunat pentru restituirea mașinii, dar au luat banii pentru răscumpărare, iar în acei bani se află și cei 2.000 DM a lui, iar și s-au aflat și cu mașină și cu banii"(fila 652).
Dimpotrivă, după ce un grup de 5 bărbați s-au deplasat din A în scopul răscumpărării mașinii, după ce s-a plătit răscumpărarea cu o sumă incluzând și banii lui, este în afară de orice discuție că refuzul de a preda mașina nu a fost tratat ca o glumă de către inculpați, râzând că și s-au ales și cu banii și cu mașina.
Un argument în plus în acest sens este chiar declarația dată în instanță de inculpatul la fila 293:"Inculpatul cu ajutorul prietenilor a reușit să afle numărul de telefon al lui și astfel eu l-am sunat pe acesta și timp de 4 ore am vorbit la telefon, amenințându-ne reciproc. nu a recunoscut că mi-ar fi furat mașina. După ce au trecut 4 ore ne-am hotărât să mergem acasă la pentru as aștepta să vină dimineața să vedem ce facem. Eu m-am culcat, iar pe la orele 5 venit și m-a trezit, spunând că a fost sunat de la poliție pentru că s-ar afla la sediul poliției și ar depune plângere împotriva noastră. Deoarece ne-am speriat, eu împreună cu ne-am urcat în mașină și am mers la A, neam oprit la mine acasă pentru a lua niște haine și am mers spre C".
Ori, dacă cei doi inculpați nu a făcut nimic altceva în noaptea de 24/25.12.2000 decât au participat la o petrecere și apoi au dormit la domiciliul lui, nu există nici o rațiune pentru a justifica fuga la C, unde au rămas până la 15.01.2001, așa cum a declarat inculpatul la fila 293 în instanță.
Dimpotrivă, faptul că inculpații s-au ascuns pentru o perioadă importantă de timp în C și B, dovedește încă o dată că în noaptea de 24-/25.12.2000 a avut loc o răfuială între grupurile conduse de și, pe de o parte, și și, pe de altă parte.
Acest fapt este dovedit și prin declarațiile locatarilor din blocurile apropiate locului faptei (fila 4328 instanță),C (fila 439 instanță), (fila 496 instanță), Gardo Timea (fila 604 instanță), (fila 605 instanță).
Din declarațiile acestora se pot exemplifica susținerile martorului: "Nu am mai prins decât două minute din desfășurarea incidentului, respectiv am văzut un număr de 5-6 mașini, oprite în spațiul dintre blocuri, pe care eu le-am văzut deja plecând. De asemenea, am văzut doi bărbați care au fugit pe din același loc peste câmp. Eu personal nu am ajuns să văd vreo ceartă sau vreo bătaie din cauza momentului târziu în care am ieșit la geam, dar știu că toți vecinii s-au sesizat din cauza gălăgiei produse în spațiul dintre blocuri. Fiind întrebat, declar că zgomotul la care am făcut referire mai, a fost produs de vuietul mașinilor și glasurile ridicate ale bărbaților.
Mi s-a citit în instanță pasajul din declarația mea aflată în dosarul de urmărire penală în care am arătat că am văzut personal un număr de 3 bărbați fugind, după ce au ieșit dintr-o mașină de culoare neagră. Doi dintre ei au fugit spre pădure, dar al treilea s-a ascuns după garaje, a fost prins de alți indivizi care au venit cu încă trei mașini străine, două închise la culoare și una gri metalizat și bătut de către aceștia cu bâte de basse-ball, cu pumnii și cu picioarele. Ca urmare a faptului că această declarație a fost dată de mine în 24.12.2000, consider că reprezintă adevărul întrucât în ziua imediat următoare incidentului am putut să declar cu mai multă claritate decât azi, despre amănuntele de mai "(fila 496).
Față de toate probele mai analizate, instanța de fond a considerat dovedită infracțiunea de tâlhărie împotriva părții vătămate și lipsire de libertate împotriva părții vătămate.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat în cauză s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 cod penal, și anume: concursul de infracțiuni; atitudinea nesinceră a inculpaților în declarațiile date organelor judiciare penale, așa cum s-a arătat mai; împrejurarea că inculpatul posedă antecedente penale, faptele din prezenta cauză fiind concurente cu cele care au făcut obiectul sentinței penale nr. 676/2004 a Judecătoriei Gherla; starea de recidivă post executorie prevăzută de art. 37 lit. b cod penal privind pe inculpatul, primul termen al recidivei fiind reprezentat prin pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr.1769/10.11.1989 a Tribunalului Suprem pentru infracțiunea lovituri cauzatoare de moarte. Tot ca circumstanță agravantă se va reține și împrejurarea că acest inculpat s-a sustras de la urmărire penală și apoi de la judecată, în timpul procesului penal fiind dat în urmărire generala, până în luna februarie 2005, când prin încheierea nr. 12/07.02.2005 a Tribunalului Bihors -a constatat încetarea de drept, măsura arestării preventive dispusă prin ordonanța din 29.01.2001, cu mandatul de arestare preventivă nr. 36/2001.
Pentru aceste considerente în cauză s-au aplicat următoarele pedepse:
Inculpatului, 7 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. 2 cu aplicarea art. 13 cod penal, împotriva părții vătămate și 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a,d, e cu aplicarea art. 13 cod penal, împotriva părții vătămate.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 676/20.04.2004 a Judecătoriei Gherla, definitivă prin neapelare, în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, 3 ani 6 luni închisoare și s-a înlăturat sporul de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 36 alin. 1 cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză de 7 ani închisoare și 7 ani închisoare, cu pedepsele de mai, de 3 ani închisoare, 5 ani închisoare și 3 ani 6 luni închisoare, aplicate pentru infracțiuni concurente, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de 7 ani 2 luni închisoare, cu executare în regim de.
In baza art. 88 alin. 1 cod penal și art. 36 alin. 3 cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioadele executate și arestul preventiv, după cum urmează:
- de la 03.04.1997, la 18.08.1997; de la 19.08.1997, la 02.09.1997; de la
19.03.1998, la 18.05.1998; de la 18.04.2002, la 02.06.2004, data liberării
condiționate din executarea sentinței penale nr. 676/20.04.2004 a Judecătoriei
- de la 07.08.2001, data arestării preventive în prezenta cauză, cu
mandatul de arestare preventivă nr. 37/20.01.2001 emis de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Bihor în baza ordonanței din 29.01.2001, la 24.01.2002, data punerii
în libertate prin decizia penală nr. 76/R/24.01.2002 a Curții de APEL ORADEA.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 cod penal i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor de la art. 64 lit. a și b cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a anulat mandatul de executare nr. 873/2004 emis de Judecătoria Gherla în baza sentinței penale nr. 676/20.04.2004 și s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit dispozițiilor prezentei hotărâri.
Inculpatului, 7 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. 2 cu aplicarea art. 13 cod penal împotriva părții vătămate și 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a,d, e cu aplicarea art. 13 cod penal împotriva părții vătămate.
In baza art. 33 lit. a, 34 lit. b cod penal, s-au contopit pedepsele de mai, în pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin ordonanța din 29.01.2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu s-a pus în executare, iar prin încheierea nr. 12/07.02.2005 a Tribunalului Bihors -a constatat încetată de drept această măsură.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor de la art. 64 lit. a și b cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
Asupra laturii civile a cauzei s-a luat act că partea civilă, domiciliat în O,--58,. 2, jud. Bar enunțat la pretențiile bănești formulate în cauză (încheiere de ședință din 30.09.2002 - fila 121).
In ce privește pe partea vătămată, aceasta a solicitat despăgubiri în sumă de 2.500 USD, reprezentând suma de care a fost deposedat prin violență (filele 50,51,53,56 dosar urmărire penală).
Fiind prezent în instanță la termenul din 10.12.2001 (fila 47) a declarat că nu se constituie parte civilă față de cei doi inculpați, așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință.
La termenul din 29.03.2004 (fila 296) a declarat din nou că nu formulează pretenții civile în cauză, iar apoi s-a dat citire actului de sesizare a instanței și s-a procedat la audierea inculpatului.
Un an și J mai târziu, la termenul din 28.10.2005 (fila 606) a solicitat din nou obligarea inculpaților la plata sumei de 3.000 USD, reprezentând suma ce i-a fost luată în localitatea, în noaptea de 23/24.12.2000, cu toate că în declarația de la fila 295 susținut în mod repetat că nu a fost în, nu s-a întâlnit cu sau, nimeni nu a fost sechestrat sau tâlhărit și nu i s-a sustras nici o sumă de bani.
Instanța de fond nu a ținut seama de această ultimă cerere, întrucât ultimul moment procesual până la care se pot formula pretenții este citirea actului de sesizare a instanței, care a avut loc la 29.03.2004, dată la care declarația părții vătămate, susținută încă de la termenul din 10.12.2000, era în sensul că nu formulează pretenții bănești în cauza.
Ori, a lua în considerare o noua cerere privind solicitarea de despăgubiri, formulată ulterior citirii actului de sesizare, ar constitui o încălcare a dreptului la apărare al inculpaților, cărora dispozițiile legale le asigură posibilitatea de a lua cunoștință, încă de la începutul cercetării judecătorești de toate acuzațiile ce li se aduc și de toate pretențiile ce se formulează împotriva lor.
Ca urmare, instanța de fond a dat eficiență declarațiilor părții vătămate formulate până la citirea actului de sesizare a instanței cu privire la latura civilă a cauzei și a luat act că acesta a renunțat la pretențiile bănești formulate în cauză.
Instanța de fond a considerat că se impune confiscarea a Jd in suma sustrasă de la fiecare inculpat, întrucât din probele de la dosar rezultă că inculpații și-au adus în mod egal contribuția la comiterea infracțiunii de tâlhărie (unul realizând imobilizarea,- iar celălalt sustragerea banilor), iar ulterior suma a rămas asupra lor (fila 56 dosar urmărire penală).
In consecință, în baza art. 118 lit. d cod penal s-a dispus confiscarea, în favoarea statului, de la fiecare inculpat, a echivalentului în lei al sumei de câte 1.250 USD la data executării efective.
În baza art. 191 alin. 1 și 2 cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat să plătească în favoarea statului câte 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații și.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală. În motivarea apelului se arată în esență că starea de fapt reținută de parchet este contrazisă flagrant de probele administrate în cauză, că nu s-a putut dovedi prezența inculpatului la locul săvârșirii faptei, declarațiile părților vătămate fiind contradictorii, o parte din martorii audiați în faza de urmărire penală au revenit asupra declarațiilor, iar martorii propuși de inculpat în apărare au arătat că în perioada săvârșirii faptelor inculpatul se afla la o petrecere într-un restaurant.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor, iar în subsidiar, achitarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa. În motivarea apelului se arată în esență că există unul dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv lipsa inculpatului de la judecată atunci când prezența sa era obligatorie, acesta aflându-se în stare de reținere. Se arată că inculpatul a fost arestat în Italia în perioada 05.02.2005 - 16.02.2006 iar prezența lui în instanță era obligatorie conform art. 314 Cod procedură penală. Se apreciază că dispozițiile art. 197 alin. 2 relative la prezența învinuitului sau a inculpatului se referă la desfășurarea întregului proces penal și nu numai la faza dezbaterilor. În motivarea cererii subsidiare, se arată că în cauză ar trebui să primeze principiul in dubio pro reo probele referitoare la vinovăție nefiind certe, sigure și complete, iar părțile vătămate în declarații, au arătat fără echivoc că nu s-a aflat printre agresori.
Examinând hotărârea apelată prin prizma motivelor de apel, cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt bazată pe probe suficiente, concludente și just interpretate, stare de fapt ce a fost pe larg descrisă în sentință ca făcând parte dintr-un complex de activități infracționale în care au fost implicați atât inculpații cât și părțile vătămate, iar probele administrate în apel nu sunt de natură să schimbe această stare de fapt.
De asemenea, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
Solicitările inculp0aților de a fi achitați sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Din declarațiile martorilor, Gardo Timea, Gardo, rezultă că în noaptea de 23/24 decembrie 2000 în cartierul de blocuri din localitatea a avut loc un scandal în care au fost implicați mai mulți bărbați.
Chiar dacă o parte din acești martori au revenit asupra declarațiilor din faza de urmărire penală cu privire la numele ce s-a strigat cu ocazia incidentului, la culoarea mașinilor sau la alte detalii, toți acești martori își mențin declarațiile cu privire la existența scandalului, iar în acest sens, declarațiile celor două părți vătămate se coroborează cu declarațiile acestor martori.
De asemenea, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat (sentința penală nr. 526/2005 a Judecătoriei Oradea rămasă definitivă prin decizia penală nr. 145/R/2007 a Curții de APEL ORADEA ) că în aceste împrejurări, partea vătămată a fost lipsită de libertate, fiind urcată în portbagajul unei mașini și dusă la A, unde a fost ținută până în data de 05.01.2001, iar martorii Gardo Timea și Gardo au declarat că au văzut când unul dintre bărbați a fost introdus în portbagajul unei mașini.
Prin urmare Curtea apreciază că existența incidentului din noaptea de 23/24 decembrie 2000 în care au fost implicate cele două părți vătămate este pe deplin dovedit.
Cât privește participarea celor doi inculpați, aceasta rezultă din următoarele:
1.În declarațiile date în faza de urmărire penală ambele părți vătămate arată că mașina în care se aflau a fost blocată de mai multe mașini în care se aflau mai multe persoane printre care și cei doi inculpați, că au fost bătuți, că părții vătămate i-a fost sustrasă suma de 2500 USD, iar partea vătămată a fost urcată în portbagajul unei mașini.
Declarațiile celor două părți vătămate se coroborează în acest sens și cu declarația martorului
Este adevărat că ulterior părțile vătămate și-au schimbat declarațiile în sensul că, fie cei doi inculpați nu au avut nici o implicare, fie că a participat doar inculpatul, însă aceste din urmă declarații în mod corect au fost considerate nesincere și înlăturate de către instanța de fond, pe de o parte deoarece nu se coroborează cu celelalte probe administrate, iar pe de altă parte pentru că au fost date pro causa. Astfel, este de remarcat momentul în care s-au făcut revenirile, respectiv când pe rolul instanțelor se aflau atât prezenta cauză, cât și procesul în care cele două părți vătămate erau inculpate pentru furtul autoturismului inculpatului, iar la termenul din 10 mai 2004, atât partea vătămată cât și inculpatul au dat declarații favorabile unul celuilalt, încercând să acrediteze ideea că plângerile au fost formulate la îndemnul unor polițiști.
2.Martorul C, martor fără nici o legătură cu părțile implicate în proces, a declarat că fiind de serviciu în noaptea de 23/24 decembrie 2000 în localitatea a văzut o mașină marca Volvo cu nr. de înmatriculare B-28-, ce circula cu viteză redusă în localitatea înspre O, iar apoi și-a schimbat direcția de mers în sens opus. Martorul mai arată că ar fi aflat de la colegii săi, martorii și că între blocuri a avut loc un scandal între mai multe persoane necunoscute, iar printre autoturismele cu care s-au deplasat aceștia se afla și o mașină marca Volvo. Mașina marca Volvo cu nr. de înmatriculare B-18- aparține inculpatului potrivit recunoașterilor acestuia.
3.Martorii oculari au arătat că o femeie ce locuia într-unul din blocuri, respectiv martora a strigat să nu-i mai lovească și că o să anunțe poliția, iar unul dintre agresori i-a răspuns " doamnă că ăștia sunt hoți de mașini", de unde rezultă că tratamentul aplicat celor două părți vătămate avea legătură cu furtul unor mașini și este greu de crezut, așa cum a arătat și instanța de fond, că inculpații s-au resemnat să rămână și fără mașină și fără bani, după care speriați de plângerea făcută de partea vătămată au fugit la C, pentru a se ascunde.
În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie declarația părții vătămate se coroborează cu declarațiile celeilalte părți vătămate, a martorului A, precum și a martorilor indirecți și -.
Declarațiile martorilor audiați în apărare au fost corect înlăturate fiind considerate nepertinente deoarece pe de o parte nu se coroborează cu restul ansamblului probator, iar pe de altă parte acestea sunt subiective având în vedere că o parte din acești martori sunt angajați ai inculpatului, potrivit declarației acestuia.
În ceea ce privește martorii și A, declarațiile acestora trebuie privite cu rezervă având în vedere timpul scurs de la evenimente și până la data declarației, precum și faptul că însuși martorul A recunoaște că inculpatul era un client zilnic al localului și putea organiza petrecere cu prietenii săi la orice dată.
De asemenea, nici declarația martorului nu este relevantă deoarece după ce a discutat cu inculpații, martorul a plecat astfel că nu poate ști ce s-a întâmplat ulterior.
Solicitarea inculpatului de a trimite cauza spre rejudecare, deoarece pe parcursul judecării cauzei în primă instanță a fost arestat în Italia este nefondată.
Astfel, din adresa Interpol rezultă că inculpatul a fost arestat în Italia la data de 05.02.2005 și a fost eliberat la 16.02.2006, iar termenul la care s-a dezbătut cauza pe fond a fost 14.04.2006.
Este adevărat, că potrivit art. 314 Cod procedură penală prezența la instanță a inculpatului arestat este obligatorie și că art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului recunoaște celui acuzat " dreptul de a se apăra el însuși" și " dreptul de a interoga martorii" însă, în cauză instanța de fond nu a fost încunoștiințată despre starea de arest a inculpatului, iar pe de altă parte, inculpatul are o culpă în absența sa (Hotărârea Colozza și ) și după punerea în libertate putea să se prezinte în fața instanței și să ceară reinterogarea martorilor.
De altfel, inculpatul nu s-a prezentat nici în fața instanței de apel pentru a fi audiat.
În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpaților, având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, împrejurările comiterii faptelor, activitatea infracțională a părților vătămate, limitele de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite în vigoare la data săvârșirii faptei, instanța de apel va reduce pedepsele aplicate inculpaților de la 7 ani la 5 ani închisoare.
Față de cele arătate mai instanța n baza art. 379 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală, va admite apelul penal declarat de inculpații apelanți și, împotriva sentinței penale nr. 182/P din 02 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va desființa în sensul că:
Cu privire la inculpatul.
- descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente și va înlătura sporul de 2 luni închisoare.
- reduce pedepsele aplicate în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. 2 cu aplic. art. 13 Cod penal și art. 211 alin. 2 lit. a,d,e cu aplicarea art. 13 Cod penal de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 36 alin. 1 Cod penal va contopi pedepsele aplicate în cauză de 5 ani închisoare și 5 ani închisoare cu pedepsele de 3 ani închisoare, 5 ani închisoare și 3 ani și 6 luni închisoare aplicate pentru infracțiuni concurente, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care va adăuga un spor de 1 an închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de:
- 6 ani închisoare, cu executare în regim de.
II. Cu privire la inculpatul.
- descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente:
- reduce pedepsele aplicate în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. 2 cu aplicarea art. 13 Cod penal și art. 211 alin. 2 lit.a, d, e cu aplicarea art. 13 Cod penal, de la 7 ani la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal va contopi pedepsele aplicate în cauză în pedeapsa de 5 ani închisoare la care va adăuga un spor de 6 luni închisoare stabilind pedeapsa rezultantă de:
-5 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de.
- limita conținutul pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpați apelanți la dispozițiile art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
- menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 379 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală,
ADMITE apelul penal declarat de inculpații apelanți și, împotriva sentinței penale nr. 182/P din 02 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o desființează în sensul că:
Cu privire la inculpatul .
Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente și înlătură sporul de 2 luni închisoare.
Reduce pedepsele aplicate în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. 2 cu aplic. art. 13 Cod penal și art. 211 alin. 2 lit. a,d,e cu aplicarea art. 13 Cod penal de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b, 36 alin. 1 Cod penal contopește pedepsele aplicate în cauză de 5 ani închisoare și 5 ani închisoare cu pedepsele de 3 ani închisoare, 5 ani închisoare și 3 ani și 6 luni închisoare aplicate pentru infracțiuni concurente, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de:
- 6 ani închisoare, cu executare în regim de.
II. Cu privire la inculpatul.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente:
Reduce pedepsele aplicate în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. 2 cu aplicarea art. 13 Cod penal și art. 211 alin. 2 lit.a, d, e cu aplicarea art. 13 Cod penal, de la 7 ani la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele aplicate în cauză în pedeapsa de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 6 luni închisoare stabilind pedeapsa rezultantă de:
-5 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de.
conținutul pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpați apelanți la dispozițiile art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 decembrie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
decizie - /07.01.2009
Judec. fond -
2 ex./ 07.01.2009
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Sotoc Daniela