Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1201/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

Dosar nr-

(Număr în format vechi 1938/2009)

DECITIA PENALĂ NR.1201

Ședința publică de la 21 AUGUST 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Nedelcu Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Oprescu Mihai

JUDECĂTOR 3: Dumitrașcu Sofica

GREFIER: - -

**************************

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr.116 A din data de 23 IULIE 2009, pronunțată de Tribunalul - Secția Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător din oficiu - avocat - cu delegație depusă la dosar, intimatul parte civilă, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.

Pentru recurentul inculpat, apărătorul din oficiu, invocând cazul de casare prev. de art. 385 ind.9 pct.14 Cod pr penală, solicită a se dispune admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și, pe fond, rejudecând, a se dispune redozarea pedepsei, apreciind că o pedeapsă într-un cuantum mai mic decât cel stabilit de instanța de fond își poate atinge scopul coercitiv, aceasta fiind justificată și de circumstanțele reale în care au fost săvârșite faptele dar si cele personale ale inculpatului. În acest sens, solicită a se avea în vedere că inculpatul a dat dovadă de sinceritate, a recunoscut și regretat faptele, are o situație familială grea, soția acestuia este grav bolnavă și are doi copii minori în întreținere.

Intimatul parte vătămată arată că se impune excluderea inculpatului din societate întrucât este o fire violentă, chiar din copilărie este cunoscut cu antecedente penale, astfel că solicită a se recspinge recursul declarat.

Reprezentantul Ministerului Public arată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu respectarea prevederilor art.72 Cod penal, la stabilirea cuantumului acesteia fiind avute în vedere limitele de pedeapsa prev de art.211 al.2 ind.1 Cod penal, gravitatea deosibită a faptei, modul violent în care a acționat inculpatul - prin folosire unui cuțit și exercitarea de presiuni fizice sub forma cruzimilor asupra părții vătămate în scopul obținerii de la acesta a unor sume de bani, circumstanțele personale ale inculpatului - care a săvârșit prezenta faptă în stare de recidivă post executorie, astfel, apreciază că nu se impune o redozare a pedepsei. Solicită a se dispune respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondate.

Recurentul inculpat, având cuvântul, solicită clemența instanței în sensul reducerii cuantumului pedepsei, pentru a -i da posibilitatea de a se reintegra cât mai repede în societate și a se îngriji de cei doi copii.

CURTEA

Prin sentința penală nr.125/2.06.2009, Judecătoria Oltenița Județul Cad ispus în baza art.211 alin.1 și 2 lit.a,b, alin.21lit.b și c Cod penal condamnarea inculpatului,zis " ",la 15 ani închisoare cu aplicarea art.71 Cod penal.

În temeiul art.71 alin.1 și 2 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza a II și b Cod penal.

A obligat pe inculpat la 24.000 lei vechi despăgubiri materiale și la 200.000.000 lei vechi daune morale către partea civilă.

A obligat inculpatul și la 1000 lei cheltuieli judiciare statului din care 400 lei onorariu avocat oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că inculpatul și partea vătămată locuiesc în comuna,județul C,partea vătămată în vârstă de 74 ani fiind singur.

Anterior faptei în noaptea de 11/12.06.1999, inculpatul, a maipătruns în curtea părții vătămate, și din autoturismul proprietate personală i-a sustras un radiocasetofon, o de rezervă și cheile mașinii (faptă pentru care fost condamnat la 3 ani închisoare prin sentința penală nr.12/10.01.2000).

In seara de 10.12.2008, în jurul orelor 19,30, inculpatul, a mers la un bar din comuna, unde împreună cu doi cetățeni au consumat bere, și au jucat poker la aparatele electronice din incinta barului.

Martorul, patronul barului și, au precizat că inculpatul a plătit băutura și jocurile de noroc practicate în noaptea respectivă cheltuind circa 400 lei.

Pe la orele 23,30, inculpatul a plecat de la bar împreună cu numitul " și martorul. de faptul că a pierdut la jocurile de noroc electronice o sumă importantă de bani, a hotărât să pătrundă în locuința părții vătămate, pentru a sustrage bunuri și bani.

În scopul de a nu fi recunoscut de victimă și pentru a nu lăsa urme papilare inculpatul și-a acoperit fata și mâinile. După orele 24,00 inculpatul, echipat în modalitatea de mai sus a intrat în curtea părții vătămate pe poarta neasigurată, apoi pe ușa de acces (care era descuiată) în veranda casei. Partea vătămată care dormea într-o cameră alăturată, s-a trezit din somn. Acesta a aprins lumina în dormitor și s-a îndreptat către verandă, moment în care l-a văzut pe inculpat îndreptându-se spre el având în mâna dreaptă o, iar în cealaltă mână un cuțit.

Inculpatul a abandonat pușca care nu funcționa de multă vreme s-a repezit la partea vătămată, a trântit-o la pământ, i-a astupat gura cu o cârpă și a amenințat-o insistent cu cuțitul. Inculpatul i-a solicitat părții vătămate toți banii (". în timp ce mă aflam în genunchi și aveam cuțitul la gât, persoana respectivă mi-a cerut toți banii"). -se de reacția agresivă a inculpatului, i-a spus acestuia că nu are decât 70 lei în buzunarul de la piept și de îndată, a băgat mâna în buzunarul indicat și a luat suma de 70 lei.

Apoi inculpatul i-a adresat părții vătămate amenințări iminente cu moartea,solicitându-i mai mulți bani.

Întrucât partea vătămată i-a răspuns că nu mai are bani inculpatul l-a lovit cu picioarele în spate, l-a înțepat cu cuțitul în mâna dreaptă, la piciorul stâng și l-a tăiat pe obrazul stâng.

Aceste multiple și grave violente, au făcut ca partea vătămată să nu îi mai reziste inculpatului menționând că într-o cutie de stupi de albine din curte se află suma de 230 lei, și într-o altă cutie identică se află suma de 1800 lei. Apoi, inculpatul, l-a condus pe, în perimetrul curții sale și din cutiile indicate a sustras suma de 2030 lei.

Cei doi au revenit pe verandă unde inculpatul a continuat să lovească pe partea vătămată cu picioarele, apoi i-a sustras telefonul mobil marca Nokia 1208. Văzând telefonul fix pe masa din verandă, inculpatul, i-a tăiat cablul cu cuțitul pentru a-l împiedica pe vătămat să sesizeze prompt organele de politie apoi a părăsit locul faptei.

Partea vătămată a mers ulterior la vecinul său,după ce în prealabil a fost urmărit de către inculpat,unde a povestit că a fost bătut și jefuit și l-a rugat să sune la poliție.

Martorul,fiul lui,i-a oferit telefonul său mobil și a sunat la 112,la orele 00,47 sesizând faptul că a pătruns o persoană peste el în casă,l-a amenințat cu cuțitul și i-a luat banii.

Situația de fapt a fost dovedită cu procesul verbal de cercetare la fața locului,planșe fotografice,raport de constatare medico-legală și raport de expertiză medico-legală,examen ADM din concluziile căruia rezultă că s-a identificat sânge de natură umană pe pantalonii aparținând inculpatului,că între caracteristicile genetice din profilul de referință al victimei ți cele evidențiate există o corespondență perfectă la nivelul markerilor investigați.

Fiind audiat inculpatul a recunoscut fapta solicitând instanței clemență față de împrejurarea că soția sa este bolnavă și are în întreținere 2 copii minori.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița.

În apelul parchetului este criticată sentința instanței de fond față de împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra de arest a inculpatului.

Inculpatul critică sentința instanței de fond pentru netemeinicie motivând că pedeapsa aplicată este prea mare iar daunele morale acordate părții vătămate sunt exagerate.

Prin decizia penală nr.116/23,07.2009, Tribunalul Călărașia admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița și inculpatul împotriva sentinței penale nr.125/2009 a Judecătoriei Oltenița,pe care a desființat-o numai în ce privește omisiunea de a deduce prevenția.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art.160 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului și conform art. 88 Cod penal a dedus durata reținerii și arestării preventive.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel instanța de prim control judiciar a reținut că în greșit instanța de fond nu s-a pronunțat asupra stării de arest a inculpatului.

Cu privire la celelalte motive de apel invocate de inculpat a reținut că nu sunt întemeiate,pedeapsa aplicată inculpatului fiind corect individualizată iar daunele morale acordate părții vătămate corespund prejudiciului moral suferit.

Împotriva acestei decizii,în termen legal a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie,motivând că pedeapsa aplicată este foarte mare în raport de faptul că a avut o poziție sinceră,soția sa este bolnavă și are în întreținere doi copii minori.

În recursul său inculpatul invocă motivul de casare prev.de art.3859pct.14 Cod procedură penală.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma criticilor formulate conform art.3856alin.2 Cod procedură penală Curtea apreciază că recursul inculpatului nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Curtea reține că situația de fapt a fost bine stabilită rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmările penală cât și în faza de cercetare judecătorească că încadrarea juridică este justă,în mod corect reținând instanțele inferioare că sunt întrunite în cauză cerințele tragerii la răspundere penală a inculpatului.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului Curtea reține că a fost corect dozată în raport de criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev.de art.72 Cp și anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise,limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 7 și 20 ani închisoare,modalitatea și împrejurările comiterii faptelor respective pe timp de noapte,pătrunzând în locuința părții vătămate împotriva căreia a exercitat acte de violență pentru aod etermina să-i dea suma de bani pe care o avea în locuință.

De asemenea,s-a avut în vedere și antecedența penală a inculpatului,acesta săvârșind fapta în stare de recidivă postcondamnatorie fiind condamnat anterior pentru o faptă similară, împrejurare ce denotă perseverență infracțională și o specializare în comiterea acestui gen de infracțiuni.

Având în vedere aceste aspecte Curtea reține că nu există elemente care să facă posibilă reducerea pedepsei aplicate,numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prev.de art.52 Cod penal.

Față de considerentele arătate Curtea urmează ca în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală să respingă recursul inculpatului ca nefondat ca nefondat.

În baza art.88 Cod penal va computa prevenția de la 16.04.2009 la zi.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.116 A/23 iulie 2009,pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală.

prevenția inculpatului de la 16.04.2009,la zi.

Obligă recurentul la 400 ei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21.08.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR

GREFIER

Red.SD

Dact.IE/2 ex./2.09.2009

Trib.

Jud.fond:

Președinte:Nedelcu Antoaneta
Judecători:Nedelcu Antoaneta, Oprescu Mihai, Dumitrașcu Sofica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1201/2009. Curtea de Apel Bucuresti