Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 121/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Ședința publică de la 04 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă

JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu

JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă

Grefier - - -

DECIZIA PENALĂ NR. 121

Ministerul Public reprezentat de procuror -,

Pe rol judecarea recursului formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva deciziei penale nr. 578/10.12.2007 dată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect tâlhărie (art.211 Cod Penal)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpat recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat, avocat ales, lipsă parte vătămată .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Av. depune la dosar împuternicire avocațială pentru inculpatul recurent, motiv pentru care încetează delegația apărătorului desemnat din oficiu - av. -.

Interpelate părțile arată că nu au cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Av. arată că recursul declarat de inculpat vizează modul de individualizare a pedepsei. Astfel, atât instanța de fond cât și cea de apel, au ignorat circumstanțele atenuante ale inculpatului atunci când au stabilit cuantumul pedepsei, respectiv că nu a avut nici un conflict cu legea penală anterior acestui incident, a avut o conduită procesuală ireproșabilă, s-a predat singur organelor de poliție, a regretat fapta - care debutat ca o glumă ce a degenerat într o faptă penală. La dosar au fost depuse numeroase caracterizări de la membrii comunității din care provine inculpatul, din care rezultă că aceștia nu și pot explica cum a ajuns inculpatul în această situație și că de la decesul tatălui a fost un sprijin real pentru familia sa. Codul penal și Codul d e procedură penală permit suspendarea executării pedepselor mai mici de 3 ani, iar în cauza de față, vizavi de materialul probator administrat poate fi aplicată o pedeapsă mai mică de 3 ani cu aplicarea disp. art. 81 Cod penal. Inculpatul este arestat de aproape un an, iar perioada executată este suficientă. Motivul pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului a fost acela ca la momentul la care a fost chemat pentru declarații la postul de poliție declarat ca intenționează să plece în Portugalia la muncă, aceasta afirmație fiind interpretată ca o intenție de sustragere de la urmărirea penală, judecată și executarea pedepsei. Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului și redozarea pedepsei aplicate inculpatului, prin reducerea cuantumului acesteia până la limita perioadei executate deja.

Reprezentantul Ministerului Public arată că motivele de recurs invocate de inculpat sunt similare cu cele invocate în fața instanței de apel. Decizia recurată este legală și temeinică vizavi de fapta pentru care a fost condamnat inculpatul și de materialul probator administrat, iar pedeapsa este corect individualizată atât în ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare, motiv pentru care pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și redozarea pedepsei arătând că regretă fapta.

Declarând închise dezbaterile, instanța lasă cauza în pronunțare

INSTANȚA

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 1954 din 29 iunie 2007 Judecătoriei Iași, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1 și 2 lit. "b și c" Cod penal.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. "a și b" Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv de la 13 martie 2007 la zi, și în baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părții vătămate.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut:

În seara zilei de 12.03.2007, în jurul orei 21,00 - 22,00, inculpatul a coborât în fața scării blocului în care locuiește (-. B, sat, comuna - județul I) unde s-a întâlnit cu vecinul sau -. Cei doi au rămas în fața imobilului respectiv circa două ore, până când au auzit sosind în fața blocului un autoturism. În acel moment, i-a spus martorului faptul că, în mașina respectivă se află vecina lor și că intenționează să-i sustragă acesteia pe care aceasta o are asupra sa.

Martorul nu a dorit să se amestece si intrat in apartamentul sau.

Inculpatul a stins lumina de pe scara imobilului și a așteptat-o pe să pătrundă în bloc. Partea vătămată (economist la " COM" I), care se întorcea la domiciliu cu autoturismul proprietate personală, pe care l-a parcat în fața blocului, a mai rămas în autoturism circa 10 minute pentru a termina o convorbire telefonică, după care s-a îndreptat spre scara blocului în care locuia efectiv. Partea vătămată, observând că lumina de pe casa scării nu funcționează, a intrat în scara blocului, iar după ce a trecut de primul rând de uși, a aprins lumina telefonului pentru a se putea orienta, dar imediat inculpatul a lovit-o în zona feței cu un corp contondent și, deși partea vătămată s-a retras, inculpatul a continuat să o lovească până când partea vătămată a căzut. Inculpatul a smuls din mâna părții vătămate și a fugit. sustrasă părții vătămate conținea următoarele acte și bunuri personale: carte de identitate personală, un pașaport personal, o carte de identitate a autoturismului marca nr. IȘ-66-, un certificat de înmatriculare al autoturismului, permisul de conducere, asigurarea RCA, două carduri BCR, copie după contractul apartamentului proprietate, copie după buletinul de identitate al lui, mai multe monetare aparținând SC COM SRL I, cheie de contact ale unui autoturism și diverse produse cosmetice.

Deși nu a văzut ce s-a întâmplat, martorul a auzit partea vătămată țipând, a coborât și a discutat cu aceasta, aflând că a fost deposedată de pe care o avea asupra sa. La scurt timp martorul a fost sunat de inculpat pe telefonul mobil, acesta întrebându-l dacă l-a cunoscut cineva, cei doi convenind să se întâlnească în apropierea școlii. Când s-au întâlnit avea asupra sa părții vătămate, i-a spus martorului că a controlat-o, dar că nu deținea bunuri de valoare, motiv pentru care a aruncat-o în curtea cimitirului din apropiere.

Din declarațiile martorilor -, -A, - rezultă faptul că în seara zilei de 12.03.2007, în jurul orei 20,00, i-au văzut pe numiții și în fața scării Bab locului G3, imobil în care locuiesc aceștia.

Cu ocazia cercetărilor, martorul a condus organele de poliție la locul unde a aruncat, respectiv în cimitirul satului, loc în care a fost identificată și indicată sustrasă părții vătămate, în apropierea unor morminte.

conținea o parte din bunurile și actele personale reclamate de partea vătămată (carte de identitate auto IȘ-66-, carte de identitate pe numele, pașaport personal, asigurare auto, cheie auto cu inscripție Daewoo cu telecomandă pentru alarmă, certificat înmatriculare auto, permis auto, autorizație de circulație provizorie, contract de vânzare auto, 4 contracte de amanet, certificat de garanție, 4 formulare bancă, produse cosmetice diverse ).

A doua zi, inculpatul s-a prezentat la poliție și a condus organele de poliție la locul unde a aruncat o parte din bunurile pe care le conținea sustrasă părții vătămate (1 card BCR, chitanță, 6 cărți de vizită, o verigă cu 3 chei și alte acte personale). La marginea satului, la o distanță de circa 200 metri de cartierul blocuri, sub un podeț, bunurile au fost identificate, ridicate și predate părții vătămate.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și inculpatul.

În apelul parchetului se critică limitele pedepsei aplicate inculpatului, care se situează sub limita prevăzută de lege, deși nu s-au reținut dispozițiile art. 74, 76 Cod penal.

Pedeapsa a fost individualizată într-un cuantum prea mic raportat la fapte.

Apelul inculpatului se referă la modalitatea de individualizare a pedepsei, solicitând suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 578 din 10 decembrie 2007 Tribunalului Iașia fost admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 1954/29 iunie 2007 Judecătoriei Iași care a fost desființată în parte, în latura penală,în sensul că s-au făcut aplicabile dispozițiile art. 74 lit. "c" Cod penal și art. 76 lit. "b" Cod penal.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 29 iunie 2007 la zi.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța decizia, tribunalul a reținut:

Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, reținându-se dovedirea faptelor reținute în sarcina inculpatului.

Săvârșirea faptelor și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv: plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor audiați, declarațiile inculpatului, procesul-verbal de cercetare la fața locului.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, reținând că se impune aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. "a,b,c" Cod penal și art. 76 lit. "b" Cod penal, față de gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de săvârșire, circumstanțele reale și personale ale inculpatului, acesta având o comportare sinceră în cursul procesului penal. Deși a reținut aceste aspecte în motivarea hotărârii, ele nu se regăsesc în minută, instanța de fond omițând să le rețină, deși a aplicat pedeapsa sub limita prevăzută de lege.

Conform dispozițiilor art. 211 alin. 1 și 2 lit. "b și c" Cod penal limitele de pedeapsă aplicabile sunt între 5 și 20 de ani. Astfel, pentru aplica pedeapsa de 3 ani închisoare prima instanță trebuia să rețină incidența dispozițiilor art. 74 Cod penal. Pot fi reținute dispozițiile art. 74 lit. "c" Cod penal, având în vedere atitudinea de regret a inculpatului după săvârșirea faptei, precum și recunoașterea sinceră a faptelor săvârșite.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, instanța de fond a făcut o justă analiză a probatoriului administrat în cauză, atât în latură penală cât și în circumstanțiere, aplicând o pedeapsă corect individualizată inculpatului. Sub acest aspect atât apelul parchetului cât și cel al inculpatului nu sunt întemeiate.

În ceea ce privește reținerea circumstanțelor atenuante, Tribunalul va reține că apelul formulat de parchet este întemeiat, și, în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. "a" Cod procedură penală, va admite apelul parchetului, va desființa în parte sentința primei instanțe, în sensul că va reține dispozițiile art. 74 lit. "c" și art. 76 lit. "b" Cod penal.

Împotriva deciziei, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie privind modul de individualizare a pedepsei.

Se motivează că atât instanța de fond cât și cea de apel au ignorat circumstanțele atenuante ale inculpatului când au stabilit pedeapsa, respectiv că nu a avut nici un conflict cu legea penală anterior acestui incident, a avut o conduită procesuală ireproșabilă, s-a predat singur organelor de poliție, a regretat fapta - care a debutat ca o glumă ce a degenerat într-o faptă penală.

Codul penal și Codul d e procedură penală permit suspendarea executării pedepselor mai mici de 3 ani, iar în cauza de față, față de materialul administrat în cauză, poate fi aplicată o pedeapsă mai mică de 3 ani cu aplicarea art. 81 Cod penal. Inculpatul este arestat de aproape un an, iar perioada executată este suficientă.

Solicită admiterea recursului și redozarea pedepsei aplicate inculpatului, prin reducerea cuantumului acesteia până la limita perioadei executate deja.

Recursul este nefondat.

Instanțele au administrat toate probele necesare aflării adevărului care au fost complet și just apreciate, iar faptele și împrejurările reținute corespund probator și reprezintă adevărul.

În procesul de individualizare a pedepsei instanțele au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, scopul și funcțiile pedepsei și s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. "c" Cod procedură penală căreia i s-a dat eficiență prin reducerea pedepsei sub limita minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, care este închisoarea de la 5 ani la 20 ani.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie asupra părții vătămate în circumstanțe de calificare a infracțiunii, în timpul nopții și într-un loc public, a exercitat agresiuni fizice asupra părții vătămate căreia i-a sustras.

Pedeapsa aplicată a fost just individualizată, și este proporțională cu gradul de pericol social al infracțiunii comise, modalități de săvârșire, consecințe produse și persoana inculpatului. Este în același timp retributivă, exercitându-și și funcțiile de constrângere și reeducare a inculpatului.

Față de gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, de scopul și funcțiile pedepsei aplicarea suspendării condiționate a executării nu este o modalitate de individualizare în ce îl privește pe inculpat suficientă și proporțională cu funcția de reeducare și constrângere a pedepsei.

În stabilirea modalității de executare dar și a cuantumului pedepsei se are în vedere și gradul de pericol social concret, împrejurările și circumstanțele în care fapta s-a comis, date de fapt cu pondere importantă în procesul evaluării și individualizării pedepsei.

Conduita procesuală a inculpatului nu este suficientă pentru a aplica suspendarea condiționată a pedepsei, întrucât infracțiunea comisă are un grad relativ ridicat de pericol social este o infracțiune de violență și împotriva patrimoniului, lezând valori sociale multiple prin înfrângerea normei penale și a fost comisă în circumstanțe de calificare a faptei de natură să-i agraveze răspunderea penală.

Așa fiind, criticile formulate în recurs sunt nefondate și conform art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală va respinge ca neîntemeiat recursul de față și va menține decizia penală atacată, ca fiind legală și temeinică și după verificarea din oficiu.

Conform art. 385 ind. 16 alin. 2 și art. 381 Cod procedură penală va deduce din pedeapsa durata arestării preventive a inculpatului de la 10 decembrie 2007 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași împotriva deciziei penale nr. 578/10.12.2007 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.

Deduce arestarea preventivă după data de 10.12.200, la zi.

Obligă inculpatul recurent să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 Martie 2008.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași: a,

12.03.2008

2 ex.-

Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Decizia penală nr. 121 Dosar nr-

Ședința publică de la 04 Martie 2008

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Iași împotriva deciziei penale nr. 578/10.12.2007 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.

Deduce arestarea preventivă după data de 10.12.2007, la zi.

Obligă inculpatul recurent să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 Martie 2008.

Pentru conformitate

Grefier

Președinte:Mihaela Chirilă
Judecători:Mihaela Chirilă, Tatiana Juverdeanu, Maria Cenușă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 121/2008. Curtea de Apel Iasi