Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 138/2010. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 138

Ședința publică de la 25 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anton Dan

JUDECĂTOR 2: Scriminți Elena

JUDECĂTOR 3: Cheptene Micu

Grefier -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași - reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea cauzei penal privind recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 5/A din 13.01.2010 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr- având ca obiect infracțiunea de "tâlhărie" (art. 211 Cod penal).

Conform dispozițiilor articolului 297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și al celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de av., apărător desemnat din oficiu, inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de av., care substituie av., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind părțile vătămate intimate și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de judecată de azi, că la instanța de fond inculpații au fost condamnați la pedeapsa de câte 3 ani închisoare, apelurile acestora fiind respinse, că în recurs inculpatul solicită redozarea pedepsei, recursul inculpatului nefiind motivat, că în cauză, inculpații recurenți sunt arestați preventiv, măsura fiind menținută prin hotărârea instanței de apel la data de 13.01.2010, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Av. învederează instanței că a luat legătura cu inculpații recurenți și și că ambii i-au comunicat că solicită redozarea pedepsei aplicate, neavând de formulat cereri prealabile dezbaterilor.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor promovate în cauză de cei doi inculpați.

Av. pentru inculpații recurenți și solicită admiterea recursurilor promovate de aceștia și redozarea pedepselor aplicate, în sensul micșorării lor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că pedepsele aplicate celor doi inculpați au fost corect individualizate, cu respectarea disp. art. 72 Cod penal, recursurilor promovate de aceștia nefiind fondate, motiv pentru care solicită a fi respinse.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțării,

Curtea,

Asupra recursurilor penale de față.

Prin Sentința penală nr.459/04.12.2009 a Judecătoriei Huși au fost condamnați inculpații:

- - fiul lui și, născut la 13.11.1989 în mun. H, CNP -, domiciliat în H,-, jud. V, fără antecedente penale.

- - fiul lui și, născut la 10.05.1991 în mun. H, domiciliat în H,-, jud. V, fără antecedente penale, la câte o pedeapsă de câte 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea a câte unei infracțiuni prev. și ped. de art.211 alin.1 cu referire la alin.2 lit. "a" Cod penal cu aplic.art.74 lit. "a,b,c" și 76 lit. "c" Cod penal.

Pe durata prev. de art.71 alin.2 Cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit. "a" teza a II-a și b, Cod penal.

În baza art.350 Cod procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpaților.

În baza art.88 Cod penal, a dedus la zi, durata reținerii și arestării preventive (pentru fiecare inculpat) începând cu data de 10.09.2009.

- - fiul lui și - născut la 14.08.1970 în H, domiciliat în satul, comuna Banca, jud. V, CNP -, cu antecedente penale la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. "a" Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. "a,b,c" și 76 lit. "c" Cod penal.

Pe durata prev. de art.71 alin.2 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit. "a" teza a II-"b" Cod penal.

În baza art.81 și 82 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei fixându-i termen de încercare de 3 ani.

A atras atenția inculpatului asupra respectării disp.art.83 Cod penal.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei în temeiul disp.art.71 alin.5 Cod penal a dispus și suspendarea pedepselor accesorii.

A constatat că partea vătămată și nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.118 lit. "e" Cod penal, a confiscat în solidar de la inculpați în folosul statului suma de 15 lei.

A obligat în solidar, inculpații și să achite părții civile Spitalul Municipal H, suma de 471,36 lei cu dobânda de referință a BNR până la achitarea integrală a debitului cu titlu de cheltuieli de spitalizare a părții vătămate.

A obligat fiecare inculpat să achite câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, în ziua de 10.09.2009, inculpatul a venit în mun. H, la locuința părinților săi, unde s-a întâlnit cu fratele său, inculpatul și inculpatul. Au consumat împreună băuturi alcoolice, după care în jurul orelor 14,00 s-au hotărât să se deplaseze în viile situate în punctul "" din apropierea mun. H, pentru a sustrage struguri în scopul valorificării. Astfel, inculpatul a luat un sac, iar ceilalți doi, câte o sacoșă mare din rafie și ajunși în vie, au început să culeagă struguri. La un moment dat, inculpatul s-a deplasat pe un alt rând și a observat partea vătămată, pe care-l cunoștea întrucât sunt vecini, care venea spre el. acesta l-a atenționat că va sesiza organele de poliție, cerându-i să plece, iar inculpatul și-a luat sacoșa cu struguri și a plecat către de la marginea rândului.

Discuția dintre partea vătămată și inculpatul a fost auzită de către cei doi inculpați și totodată și partea vătămată a sesizat prezența lor, trecând pe rândul unde culegeau struguri.

Inculpații își pregăteau sacul care era pe J plin și sacoșa cu struguri, intenționând să plece, însă partea vătămată recunoscându-l pe inculpatul a spus că va sesiza organele de poliție și nu vor scăpa. Deranjați de atitudinea părții vătămate cei doi inculpați s-au apropiat de acesta, iar inculpatul a lăsat sacii jos și l-a lovit pe cu pumnul în zona pieptului. Acesta a căzut, iar după ce s-a ridicat a scos un foarfec, cerându-le celor doi să nu se apropie, asigurându-i că rămâne între ei și nu va anunța poliția. Cu toate acestea inculpatul i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței și după ce a căzut, atât inculpatul cât și inculpatul l-au lovit cu pumnii și picioarele.

Văzând că victima era plină de sânge pe față, inculpații au luat strugurii, însă ajunși la capătul rândului, inculpatul a observat că partea vătămată se ridicase și se îndrepta spre celălalt capăt al rândului, ocazie cu care s-a hotărât să se întoarcă, cu scopul de a-i sustrage telefonul mobil, împiedicând-o să anunțe organele de poliție.

A început să fugă după partea vătămată strigând "telefonul, telefonul!" și cu toate că victima i-a spus că nu are telefon, asigurându-l din nou că nu va spune la nimeni, inculpatul l-a anunțat că nu va scapă, după care l-a controlat în buzunare, fără a găsi vreun telefon.

Partea inițială a conflictului a fost percepută în mod direct de către inculpatul care a ajuns în dintre rândurile de vie, a stat lângă un șpalier, iar de la o distanță de aproximativ 20. a observat când victima era căzută și ambii inculpați îl loveau. La puțin timp, când deja se îndepărtase, l-a auzit pe inculpatul spunând "telefonul, telefonul că o încurci!" După plecarea inculpaților partea vătămată a ajuns acasă, relatându-i fiului său martorul, că a fost bătut de, vecinii săi, întrucât a încercat să-i împiedice să plece cu struguri din vie, după care au fost sesizate organele de poliție.

Partea vătămată a fost transportat la spitalul, la secția de chirurgie, iar potrivit certificatului medico-legal cu nr.282/ED din data de 11.09.2009 eliberat de Serviciul Medico-legal Județean V rezultă că " prezintă leziuni traumatice de tipul fracturii oaselor proprii ale nasului, hemoragiei subconjuctivale, tumefacției, excoriației și echimozei. Leziunile au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente, posibil de obiecte contondente, pentru excoriația cotului drept. Pot data din 10.09.2009. 14-15 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile piramidei nazale și 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile periorbitare, 1-2 zile pentru excoriația cotului drept, cu includerea acestora într-un nr. total de 14-15 zile de îngrijiri medicale, necesare pentru traumatismul din data de 10.09.2009. Leziunile nu au pus în primejdie viața susnumitului și nu a rămas cu nici un alt efect prev. de art.182 Cod penal.

Situația de fapt, astfel reținută, a rezultat din analiza coroborată a declarațiilor inculpaților, cu cele alte martorilor audiați, precum și cu aspectele consemnate în procesele verbale încheiate de organele de cercetare penală, raportul de expertiză medico legală.

Astfel, fiind audiați inculpații, au recunoscut comiterea faptelor, așa cum s-au reținut, iar depozițiile lor analizate în lumina disp.art.69 Cod procedură penală servesc la aflarea adevărului întrucât s-a coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În drept, faptele inculpatului și care în ziua de 10.09.2009, fiind surprinși de către partea vătămată în timp ce sustrăgeau struguri și pentru a-și asigura scăparea au exercitat violențe asupra acesteia, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, faptă prev. și ped. de art.211 al.1 cu referire la al.21lit. a" Cod penal.

Din probele administrate este de netăgăduit că scopul exercitării violențelor a fost acela ca inculpații să-și asigure scăparea, determinându-i să acționeze în această modalitate când part4ea vătămată le-a spus că va sesiza organele de poliție.

Fapta inculpatului care împreună cu ceilalți doi inculpați, a sustras din părții vătămate, cantitatea de 50 kg. struguri, în scopul însușirii pe nedrept, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. "a" Cod penal.

Față de inculpatul și, la data de 10.09.2009, s-a luat măsura reținerii, iar la data de 11.09.2009, s-au emis mandate de arestare pentru cei doi inculpați de către instanță.

Văzând că faptele deduse judecății există, constituie infracțiune și au fost comise de inculpați cu vinovăție, instanța a dispus antrenarea răspunderii penale a acestora.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpaților s-a avut în vedere gradul concret de pericol social al faptelor, de modalitatea și împrejurările săvârșirii faptelor, de urmările produse și cele care se puteau produce, de valoarea prejudiciului, de persoana inculpaților.

Astfel inculpații și nu erau cunoscuți cu antecedente penale, au domiciliul în mun. H și sunt fără ocupație. Inculpatul are domiciliul în satul, comuna Banca, jud. V, este căsătorit și este cunoscut cu antecedente penale. A fost condamnat de mai multe ori pentru infracțiuni de furt calificat, însă în raport cu fapta pentru care este cercetat se împlinise termenul de reabilitare judecătorească.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpaților, care sunt tineri, fără antecedente penale, de atitudinea sinceră și cooperantă pe care aceștia au avut-o în timpul procesului penal, de recunoaștere și de regret a săvârșirii faptelor, instanța le-a acordat circumstanțe judiciare atenuante, prev. de art.74 lit."a,b,c" Cod penal, dispunând, ca în baza art.76 lit."c" Cod penal, coroborarea pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de tâlhărie și respectiv furt calificat.

La individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, instanța, din analiza coroborată a lucrărilor și materialelor dosarului și-a format convingerea că scopul real al acesteia, prev. de art.52 Cod penal, poate fi realizat și fără executarea în regim de detenție.

Pe durata prev. de art.71 al.2, Cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64, lit."a" teza a II-a și lit. "b" Cod penal.

Raportat acestor considerente, în baza art.81 și 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixându-i inculpatului termen de încercare.

A fost atrasă atenția inculpatului asupra prev.art.83 cod pen.

Pe durata prev. de art.71, al.2 Cod penal, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.

Pentru inculpatul și, instanța în baza art.350 Cod procedură penală, a menținut starea de arest preventiv, iar potrivit art. 88 Cod penal, a computat (pentru fiecare inculpat) la zi, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 10.02.2009.

Pe durata prev. de art.71 alin.2 Cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. "a" teza a II-a și "b" Cod penal.

A constatat că partea vătămată și nu s-au constituit părți civile în cauză, deși prejudiciul a fost recuperat parțial. Cu suma de 15 lei, partea vătămată a declarat că nu se mai constituie parte civilă.

Așa fiind, în baza art.118 lit."e" Cod penal, a confiscat în solidar de la inculpați, în folosul statului suma de 15 lei. Au fost obligați în solidar inculpatul și să achite părții civile Spitalul mun. H, suma de 471,36 lei cu dobândă de referință a BNR, până la achitarea integrală a debitului suma reprezintă contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate.

În termenul prev de art.363 Cod procedură penală au declarat apel inculpații și, fără să le motiveze. În susținerea apelurilor inculpații apelanți prin apărători au criticat hotărârea sub aspectul temeiniciei în sensul că pedepsele aplicate sunt prea mari având în vedere persoana inculpaților, condițiile concrete în care au comis fapta, atitudinea sinceră a acestora în timpul procesului, stăruința depusă de aceștia pentru înlăturarea pagubelor cauzate prin infracțiuni.

Prin decizia penală nr. 5/A din 13.01.2010 a Tribunalului Vasluis -a decis:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la 13.11.1989 și, fiul lui și, născut la 10.05.1991, deținuți în penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 459/4.12.2009 a Judecătoriei Huși, pe care o menține.

Menține arestarea preventivă a inculpaților și și deduce din pedeapsa stabilită acestuia în continuare, durata arestării preventive de la 4.12.2009 la zi.

Obligă pe fiecare inculpat apelant și la câte de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei reprezentând onorarii avocat din oficiu pentru inculpați în apel, către Baroul Vaslui se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

În luarea acestei decizii, instanța de apel a argumentat după cum urmează:

Situația de fapt reținută de instanță corespunde probelor din dosar care au fost corect apreciate, pedepsele aplicate sunt legale și au fost judicios individualizate.

Instanța a avut în vedere atât situația personală inculpaților, vârsta acestora, atitudinea sinceră în timpul procesului, problemele familiale pe care le au, condițiile concrete în care au comis faptele cât și pericolul social deosebit al faptei comise așa cum rezultă aceasta din modul concret în care inculpații au procedat, vârsta persoanei vătămate, consecințele pe care fapta le-a avut asupra acesteia, respectiv leziuni care au necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale.

Instanța de fond a avut în vedere circumstanțele persoane și reale ce putea fi reținute în favoarea inculpaților astfel că a coborât pedepsele aplicate acestora sub limita specială prev. de lege pentru faptele comise. Nu sunt elemente care să justifice sau pentru a da o eficiență mai mare circumstanțelor reținute deja în favoarea inculpaților. De asemenea, nu sunt elemente care să formeze convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a pedepselor aplicate inculpaților apelanți și.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpații: și solicitând redozarea pedepselor, care sunt prea mari în raport cu faptele și circumstanțele reale și personale ale inculpaților, așa cum au solicitat și în faza apelului, temeiul de drept fiind cel prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 14 Cod procedură penală.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța de recurs constată că motivele invocate de inculpați prin apărătorii lor, privind redozarea pedepselor nu sunt întemeiate din următoarele motive:

Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că pedepsele aplicate inculpaților se situează la limita minimă prevăzută de lege și că au fost just individualizate, cu respectarea tuturor criteriilor cuprinse în art. 72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al faptelor, împrejurările în care s-au săvârșit, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și circumstanțele personale ale inculpaților.

Astfel, la dozarea pedepselor s-a ținut seama de modul concret în care au acționat inculpații precum și de profilele morale ale inculpaților, care nu au antecedente penale, au avut o atitudine sinceră și cooperantă pe parcursul procesului penal recunoscând și regretând faptele. Aceste aspecte fiind reținute ca și circumstanțe atenuante în favoarea lor cu consecința coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Și instanța de recurs este de aceeași părere că pedepsele aplicate inculpaților sunt bine dozate, răspund scopului pedepselor prevăzut de art. 52 Cod penal și nu se mai impune redozarea lor.

Aceste aspecte vor putea fi în măsură să contribuie la reeducarea și reiserția sa socială a recurenților.

Se va deduce la zi durata arestării preventive a inculpaților recurenți de după data de 22.10.2009.

În consecință, o redozare a pedepselor nu se justifică, iar recursurile declarate de inculpați apar ca nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile articolului 192 alin. 2 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații - și - deținuți în Penitenciarul Iași împotriva deciziei penale nr. 5/A din 13.01.2010 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.

Deduce durata arestului preventiv de la 13.01.2010.

Obligă recurenții să plătească statului suma de câte 350 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 300 lei, onorarii de avocat oficiu, care va fi avansată din fondurile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 25.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

02.03.2010

Tribunalul Vaslui:

-

-

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 03.03.2010

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 138 din 25.02.2010 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 13 1989), pentru a fi înmânat acestuia.

PREȘEDINTE, GREFIER, - -

Tehnored. 2 ex.

03.03.2010

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 03.03.2010

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 138 din 25.02.2010 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 10 Mai 1991), pentru a fi înmânat acestuia.

PREȘEDINTE, GREFIER, - -

Tehnored. 2 ex.

03.03.2010

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 25.02.2010

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 138 din 25.02.2010 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 13 1989), un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.

PREȘEDINTE, GREFIER, - -

Tehnored. 2 ex.

25.02.2010

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 25.02.2010

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 138 din 25.02.2010 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 10 Mai 1991), un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.

PREȘEDINTE, GREFIER, - -

Tehnored. 2 ex.

25.02.2010

Președinte:Anton Dan
Judecători:Anton Dan, Scriminți Elena, Cheptene Micu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 138/2010. Curtea de Apel Iasi