Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 156/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

(138/2010)

DECIZIA PENALĂ NR. 156/

Ședința publică de la data de 27 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Cristina Rotaru

JUDECĂTOR 2: Luciana Mera

JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror .

Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.562 din data de 16 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B și a deciziei penale nr.662/A din 02 decembrie 2099 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurentul inculpat în stare de arest preventiv și asistat de avocat desemnat din oficiu cu delegație nr.- emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică, lipsind intimatul inculpat G și intimata parte vătămată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;

Întrebat fiind recurentul inculpat arată că este de acord cu asistența juridică din oficiu.

Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătorul recurentului inculpat, invocă cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală și solicită admiterea recursului casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecând în fond, prin reaprecierea probatoriilor, redozarea pedepsei aplicate de 8 ani închisoare, pe care o consideră prea M în raport circumstanțele reale de comitere a faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, care a fost cooperant și a recunoscut încă din primele luări de declarații fapta de tâlhărie comisă pe fondul consumului de droguri.

Reprezentantul Parchetului, apreciază pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită de către instanțele de judecată anterioare ca fiind o pedeapsă care se impune a fi menținută. În primul rând solicită a se avea în vedere încadrarea juridică datei faptei, tâlhărie calificată prevăzută de art. 211 alin. 1 și 2/1 lit. a, Cod penal, în condițiile stării de recidivă postcondamnatorii. Față de limitele de pedeapsă, pedeapsa stabilită de către instanțele de judecată este orientată spre limita minimă a textului incriminator în raport de datele de fișa de cazier judiciar din care rezultă că inculpatul a avut o perseverență infracțională ce denotă un pericol social ridicat, o parte din condamnările menționate în fișa de cazier judiciar au atras în mod concomitent anularea suspendării și o altă condamnare a atras aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal.

Având în vedere circumstanțele reale în care a fost comisă infracțiunea de tâlhărie, vârsta părții vătămate, datele din fișa de cazier judiciar precum și limitele de pedeapsă, consideră hotărârile date în cauză, ca legale și temeinice și, ca atare, solicită respingerea recursului declarat de către inculpat, ca fiind nefondat.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicate.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele:

Prin sentința penală nr.562 din 16.10.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 s-a dispus, între altele, în baza art.36 alin.2 raportat la art.85 alin.1 Cod penal anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1373 din 31.05.2006 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă și contopirea acestei pedepse cu cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentințele penale nr.59/2006 a Tribunalului București și nr.1739/2005 a Tribunalului București.

În consecință, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a constatat că inculpatul a executat din această pedeapsă perioada 31.05.2005 - 8.06.2007, rămânând un rest de executat de 356 zile închisoare.

În baza art.334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei inculpatului prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1 și alin.21lit.a Cod penal cu aplicarea art.211 alin.1 și alin.21lit.a Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

În temeiul art.211 alin.1 și alin.21lit.a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a, 74 alin.1 lit.c și 80 alin.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

În baza art.39 alin.2 Cod penal a fost contopită această pedeapsă cu restul rămas neexecutat de 356 zile închisoare din pedeapsa anterioară și i s-a aplicat inculpatului pedeapsade 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal ca pedeapsă accesorie.

În baza art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal s-a computat prevenția de la 24.04.2009 la zi.

Conform art.113 Cod penal s-a luat față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire.

În baza art.116 Cod penal i s-a interzis inculpatului să se afle în municipiul B pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.

Conform art.118 lit.e Cod penal s-a confiscat de la inculpat suma de 25 lei.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a dispune astfel instanța a stabilit, pe baza probatoriilor administrate, următoarea situație de fapt:

- în dimineața zilei de 23.04.2009, inculpatul și inculpatul G (condamnat prin aceeași sentință la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani) s-au hotărât să fure bunuri pentru a face rost de bani și a-și cumpăra droguri, ambii fiind consumatori obișnuiți de astfel de substanțe;

- în apropierea blocului nr.4. din șos. - C M nr.38 sector 2 au observat-o pe partea vătămată, în vârstă de 94 de ani, care ducea în mâini două sacoșe și o poșetă;

- inculpații s-au hotărât să o atace, au depășit-o și au așteptat-o în holul blocului, unde, prin surprindere, au imobilizat-o și au împiedicat-o să țipe, sustrăgându-i un portofel în care se afla suma de 50 de lei.

S-a mai stabilit că în cauză, în raport de antecedentele penale ale inculpatului, sunt incidente soluțiile cuprinse în Decizia în interesul legii nr.42/2008 privind aplicarea cu prioritate a dispozițiilor art.85 alin.1 Cod penal, referitoare la anularea suspendării condiționate a executării unei pedepse anterioare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B și inculpatul.

Prin decizia penală nr.662 din 2.12.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

În ceea ce privește apelul declarat de Parchet s-a reținut că din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a fost anterior condamnat, separat, pentru trei infracțiuni concurente, două cu executare în regim de detenție și una cu suspendarea condiționată a executării.

Cum până în prezent aceste pedepse nu au fost contopite, tribunalul a constatat că există o concomitență a anulării și revocării aceleiași suspendări condiționate (doar fapta din prezenta cauză fiind comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate), situație în care, pentru respectarea principiului legalității pedepsei trebuie să se aplice cu prioritate soluția de anulare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Referitor la solicitarea apelantului inculpat de a i se reduce pedeapsa, tribunalul a apreciat că o astfel de cerere nu poate fi primită, dispozițiile art.72 Cod penal fiind corect aplicate în raport de circumstanțele personale și reale incidente, care imprimă faptei un grad de pericol social concret deosebit de ridicat.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recursul nemotivat de față, arătând, cu prilejul dezbaterilor, că dorește să-i fie redusă pedeapsa, întrucât a recunoscut și regretat fapta.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este nefondat, dispozițiile art.3899pct.14 Cod procedură penală neavând aplicabilitate.

Ambele instanțe au reținut în mod corect că inculpatul recurent, care este recidivist, fără ocupație și consumator de droguri, a comis o faptă cu un grad ridicat de pericol social, exprimat și prin modalitățile concrete în care a acționat.

Astfel, împreună cu un alt inculpat, în cursul zilei, într-o zonă centrală a, el a atacat, imobilizat și tâlhărit o bătrână de 94 de ani. Cu toate acestea, instanța de fond i-a acordat circumstanțe atenuante și a stabilit o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, astfel încât nu se poate susține că tratamentul sancționator ar fi prea sever.

Așa fiind, cum decizia atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, recursul va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.

În baza dispozițiilor art.88 Cod penal se va computa recurentului inculpat prevenția de la 24.04.2009 la zi.

Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.662 din 2.12.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală.

prevenția recurentului inculpat de la 24.04.2009 la 27.01.2010.

Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./10.03.2010

- II. - jud.:;

Președinte:Cristina Rotaru
Judecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 156/2010. Curtea de Apel Bucuresti