Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1601/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2468/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1601R
Ședința publică de la 02 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Rog- - -
JUDECĂTOR 2: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu
GREFIER - - -
Cu participarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursurilor declarate de către inculpații și, împotriva deciziei penale nr.88A din 06.10.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat recurenții-inculpați, cercetați în stare de arest preventiv, personal și asistat de avocat desemnat din oficiu,lipsind: intimatul-inculpat, intimatul-parte vătămată, intimata-parte responsabilă civilmente și și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul-parte vătămată depune la dosarul cauzei o declarație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurenților-inculpați, având cuvântul, solicită în temeiul art. 385/9 pct.14 Cod procedură penală admiterea recursurilor așa cum au fost formulate, casarea deciziei penale recurate sub aspectul modalității de executare, având în vedere că în fața instanței de apel inculpații au solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 86/1 Cod penal.
În acest sens, solicită să se aibă în vedere că inculpații au recunoscut și regretat săvârșirea faptelor comise, au colaborat cu organele judiciare, au avut o conduită corectă pe parcursul întregului proces penal și au participat la recuperarea prejudiciului.
În subsidiar, dacă se va trece peste această apărare solicită să se procedeze la reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora.
Reprezentantul Ministerului Public,având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, având în vedere că faptele au fost săvârșite de trei infractori împreună cu un infractor minor, ceea ce constituie o circumstanță agravantă.
În raport de aceste circumstanțe, apreciază că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepselor ținând seama de criteriile generale prevăzute în art. 72 Cod penal.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, arată că lasă pronunțarea soluției la aprecierea instanței.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.197 din 28 iulie 2009 Judecătoria de Vede în baza art. 211.Cod Penal alin. 1 și 2 lit. b și c, alin. 21lit. a Cod Penal, cu aplic. art. 75 lit. c a Cod Penal condamnat pe inculpatul zis "" la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. b și c Cod Penal- 76.Cod Penal și art. 80 alin. 1.
Cod PenalÎn baza art. 864.Cod Penal, cu aplicarea art. 83.Cod Penal a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1(un) an și 8(opt) luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr.177/2008 a Judecătoriei de Vede, inculpatul executând pedeapsa de 4(patru) ani și 8(opt) luni închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod Penal, în condițiile art. 71.
Cod PenalA dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 26.03.2009 la zi. și a menținut arestarea preventivă.
În baza art. 211 al. 1și 2 lit. b și c al.21lit. a cu Cod Penal aplic. art. 75 lit. c a Cod Penal condamnat pe inculpatul zis "", la 3(trei) ani închisoare, cu aplicarea art. 74 lit.a,b,c-76 Cod Penal și art. 80 al. 1.
Cod PenalA interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod Penal, în condițiile art. 71.
Cod PenalA menținut arestarea preventivă și a dedus perioada executată de la 26.03.2009 la zi.
În baza art. 26 rap. la art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c, al. 21lit. a Cod Penal, cu aplicarea art. 99 și urm. și Cod Penal art. 103.Cod Penal, a aplicat inculpatului, măsura educativă a libertății supravegheate de către mama sa, pe timp de 1(un) an.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 103 al. 6.
Cod PenalA obligat pe fiecare dintre inculpații și să plătească părții civile daune morale în cuantum de 1000 lei și cheltuieli judiciare statului în cuantum de câte 400 lei.
A obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și să plătească părții civile daune morale în cuantum de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 400 lei.
A admis cererea formulată de martorul și, în baza art. 199 al. 2.C.P.P. l-a scutit de plata amenzii judiciare în cuantum de 100 lei, aplicată prin încheierea din 17 iunie 2009.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut din ansamblul coroborat al probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești: plângerea părții vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, proces - verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup, proces verbal de vizionare a casetei video, declarații martori, raport de constatare medico-legală (psihiatrică), raport de evaluare privind pe inculpatul minor întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, declarațiile inculpaților coroborate cu alte acte și lucrări ale dosarului că:
În ziua de 24 martie 2009, partea vătămată a ridicat de la Oficiul Poștal cele două pensii de care beneficiază, pensia de veteran și pensia de muncă, totalizând suma de 856 lei, bani pe care i-a pus în două portofele, bancnotele le-a așezat într-un portofel mai mare de culoare neagră iar monedele le-a pus separat într-un portofel de culoare maro. În seara aceleași zile, a plecat la cumpărături, având asupra lui banii respectivi și s-a deplasat la magazinul alimentar aparținând " " SRL de Vede. Inculpatul se afla în incinta magazinului împreună cu vărul său, inculpatul minor, care de asemenea, efectuau cumpărături. Cei doi l-au văzut pe partea vătămată și au ieșit din magazin, s-au deplasat pe strada -.-, unde este situat și magazinul, stradă pe care locuiește și inculpatul. Partea vătămată a ieșit din magazin, cei trei inculpați au verificat dacă partea vătămată se mai afla în magazin și au continuat urmărirea pe strada - din de Vede. La un moment dat, au trecut pe lângă partea vătămată și l-au salutat pe acesta. Partea vătămată a sesizat faptul că este urmărit de cei trei și în momentul în care se deplasa în zona, nr. 2 din de Vede, profitând de faptul că zona era neiluminată, nu era circulată, inculpatul a imobilizat pe partea vătămată prinzându-i mâinile la spate și astupându-i gura. În acest timp, a sustras părții vătămate, din buzunare cele două portofele iar a asigurat paza celor doi inculpați.
Partea vătămată i-a recunoscut pe cei trei inculpați ca fiind cele trei persoane care îl urmăriseră și îl salutaseră anterior.
După deposedarea victimei prin violență, de bani, inculpații au fugit și după ce au scos banii din portofele, le-au aruncat în curtea Școlii Generale nr. 4 din de Vede, unde au fost descoperite de organele de poliție.
Partea vătămată s-a întors în domiciliu și a povestit într-o stare de puternică tulburare, faptele întâmplate soției și fiului său.
Instanța a concluzionat că faptele inculpaților și de a deposeda în seara zilei de 24 martie 2009 prin violență pe partea vătămată de 87 ani, într-un loc public și pe timp de noapte, de suma de 856 lei ajutați de inculpatul minor care le-a asigurat paza, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în modalitatea reglementată de art. 211 alin. 1 lit. b și c, alin.21lit. a cu Cod Penal aplic. art. 75 lit. c
Cod PenalFapta inculpatului minor de a ajuta pe inculpații și să sustragă prin violență în loc public, pe timp de noapte de la partea vătămată suma de 856 lei constituie complicitate la infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 211 al. 1 și 2 lit.b,c, alin.21lit. a cu Cod Penal aplic. art. 99 și urm.
Cod PenalLa individualizarea judiciară a pedepsei aplicată fiecărui inculpat instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare înscrise în art.72 Cod Penal, circumstanțele care atenuează și agravează răspunderea penală a fiecăruia, dispozițiile art. 99 și urm. pentru inculpatul minor și a condamnat pe inculpații majori la pedepse privative de libertate iar inculpatului minor i-a aplicat măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de 1 an, supraveghere încredințată mamei inculpatului minor și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 103 alin. 6.
C.P.P.Pentru inculpatul instanța a reținut că acesta a mai fost condamnat la 1 an și 8 luni închisoare în minoritate, în condițiile art. 861.Cod Penal și în temeiul art. 86/4 cu referire la art. 83.Cod Penal a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a acestei pedepse și a dispus executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ce a făcut obiectul prezentei cauze.
Potrivit art. 350.C.P.P. instanța s-a pronunțat și cu privire la arestarea preventivă a inculpaților și pe care a menținut- și potrivit art. 88.Cod Penal a computat din durata pedepsei prevenția la zi.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3000 lei cu titlu daune morale și a solicitat instanței să ia act că suma de 856 lei sustrasă de inculpați a fost recuperată integral de la inculpați.
Judecătoria, din analiza probatoriului administrat sub aspectul laturii civile: declarațiile soției și fiului părții vătămate, a reținut că partea vătămată a suferit un prejudiciu psihic și sunt întrunite cerințele art. 998 și urm. cod civil pentru antrenarea răspunderii materiale a inculpaților și a obligat pe fiecare inculpat la câte 1000 lei, cu titlu daune morale, inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile civilmente, către partea civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede și inculpații, și, prin care au adus critici soluției pronunțate pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, Parchetul a arătat că instanța a soluționat greșit latura civilă a cauzei prin neobligarea în solidar a inculpaților la plata despăgubirilor civile către partea civilă, obligând pe fiecare inculpat să plătească părții civile câte 1000 lei este contrară dispozițiilor art. 998 și 1003 Cod civil.
Inculpatul apelant în motivarea apelului a arătat că în raport de conduita sa procesuală sinceră atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății, de faptul că a depus diligențe pentru acoperirea prejudiciului, modalitatea de executare a pedepsei este inadecvată și solicită schimbarea acesteia cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei prin reaprecierea acelorași circumstanțe personale și reale.
Inculpatul apelant a solicitat în principal schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 861.Cod Penal întrucât cerințele cerute de acest text sunt îndeplinite. A motivat cererea pe aspectul că este tânăr, este la prima încălcare a legii penale și a avut o comportare sinceră în timpul procesului penal, recunoscând și regretând fapta și o atitudine pozitivă după săvârșirea faptei, prin prezentarea în fața autorităților. Toate aceste împrejurări au constituit circumstanțe atenuante și a solicitat a li se da semnificația juridică necesară, astfel încât să opereze dispozițiile art.76 lit.b și Cod Penal să se dispună executarea pedepsei sub supraveghere.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Inculpatul apelant minor a arătat că instanța de fond a dat o greșită apreciere probatoriului administrat în cauză, cu consecința reținerii vinovăției sale la comiterea faptei de tâlhărie sub forma complicității.
A solicitat tribunalului să constate că nu există nici o probă care să facă dovada participării sale sub nici o formă la deposedarea prin violență a părții vătămate cu suma de bani reclamată de aceasta.
Procesul verbal de vizionare a casetei este singura probă pe care se întemeiază acuzarea și reținerea participării sale la săvârșirea faptei, însă acest proces verbal nu este suficient pentru condamnarea lui.
A solicitat achitarea cu motivarea că fapta nu este săvârșită de el.
Tribunalul, analizând apelurile și examinând sentința, în raport de motivele invocate dar și din oficiu, conform art. 371 alin. 2.C.P.P. sub toate aspectele de fapt și de drept, a constatat că apelul declarat de Parchet este fondat și a fost admis iar apelurile declarate de inculpați sunt nefondate și au fost respinse pentru considerentele următoare:
Verificând sentința apelată pe baza actelor și materialului din dosarul cauzei, conform art. 378.C.P.P. tribunalul a constatat că judecătoria a reținut corect situația de fapt, constând în aceea că în seara zilei de 24 martie 2009 inculpații și s-au aflat într-un magazin din de Vede pentru a face cumpărături. Tot aici se afla și partea vătămată - care în acea zi încasase două pensii de veteran și limită de vârstă - pentru cumpărături. Inculpații au observat că partea vătămată are asupra ei bani și au plecat imediat la domiciliul inculpatului care locuiește în apropierea magazinului și i-au propus "să-l facă pe că are bani la el". Inculpații au revenit la magazin, au constatat că partea vătămată plecase și au hotărât să-l urmărească pentru a-și pune în aplicare înțelegerea făcută, respectiv de a-i lua banii. Pe strada - inculpații au ajuns din urmă partea vătămată dar nu au acționat întrucât zona era luminată.
Partea vătămată s-a deplasat spre alt magazin și cât aceasta a făcut cumpărături inculpații au așteptat-o afară pe trotuarul de vis-a-vis.
Când partea vătămată a părăsit magazinul cei trei inculpați și-au reluat urmărirea până când aceasta a intrat într-un gang.
Profitând de faptul că zona nu era luminată și prin apropiere nu se afla nici o persoană, inculpatul a imobilizat pe partea vătămată, inculpatul a controlat-o prin buzunare și i-a luat cele două portofele în care avea banii, inculpatul asigurându-le paza la o distanță de câțiva metri așa cum s-au înțeles anterior.
După deposedarea părții vătămate inculpații au fugit, au scos banii din cele două portofele și i-au însușit, au aruncat portofelele în curtea Școlii Generale nr. 4 din de Vede, unde au fost găsite de organele de poliție și apoi au împărțit banii astfel sustrași.
Fapta comisă de fiecare inculpat a fost încadrată în textul de lege incriminator corespunzător.
La aplicarea pedepsei pentru inculpații și instanța a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72.Cod Penal respectiv gradul de pericol social al faptei dar și elementele ce caracterizează pe inculpați, recunoscându-li-se circumstanțele personale de atenuare pedepsei prev. de art. 74.Cod Penal cu efectul prevăzut de art. 76.
Cod PenalPentru inculpatul, instanța a avut în vedere starea de minoritate a acestuia dar și conținutul referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, care concluzionează că exercitarea unei atente supravegheri parentale ar avea ca finalitate corijarea comportamentului social al acestuia, întrucât nu a mai creat probleme pe raza localității și în familie și s-a putut aprecia că aplicarea acestei măsuri educative își va atinge scopul. A făcut aplicarea art.103 alin.6 Cod penal privind revocarea libertății supravegheate în cazul sustragerii de la supraveghere sau săvârșește o faptă prevăzută de legea penală.
În incidență cu art.350 Cod procedură penală, instanța, prin hotărâre s-a pronunțat și cu privire la menținerea măsurii arestării preventive și conform art.88 Cod penal a computat din durata pedepsei aplicate prevenția la zi.
Prin aceeași sentință, instanța s-a pronunțat și asupra acțiunii civile conexă cauzei de față exercitată de partea civilă, care a solicitat judecătoriei să ia act că prejudiciul material în cuantum de 856 lei, reprezentând suma de bani sustrasă de inculpați a fost recuperat integral prin restituire, dar că a suferit și un prejudiciu nepatrimonial cuantificat la nivelul sumei de 3000 lei și a pretins obligarea inculpaților la plata acestuia.
Instanța a reținut că declarațiile soției și fiului părții civile fac dovada prejudiciului moral suferit de partea vătămată, care evident, urmare faptei comise de inculpați și pe fondul vârstei, 87 ani, i-a creat o stare de disconfort și suferință și a obligat pe fiecare inculpat să-i plătească câte 1000 lei.
Soluția este greșită. Conform art.1003 Cod civil, când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire.
Cum infracțiunea de tâlhărie a fost comisă de cei trei inculpați, răspunderea civilă a acestora trebuie să fie integrală și solidară, potrivit art.998 și 1003 Cod civil.
Pentru acest considerent, s-a apreciat că apelul Parchetului este întemeiat și a fost admis, conform art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, s-a dispus desființarea sentinței, s-a înlăturat dispoziția instanței privind obligarea fiecăruia dintre inculpații și să plătească părții civile daune morale în cuantum de 1000 lei și cheltuieli judiciare statului în cuantum de câte 400 lei.
S-a înlăturat dispoziția din sentința apelată privind obligarea inculpatului în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 1000 lei către partea civilă, cu titlu de daune morale și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul art.998 și 1003 Cod civil, inculpații, acesta din urmă în solidar și cu părțile responsabile civilmente, au fost obligați la plata sumei de 3000 lei către partea civilă, cu titlu de daune morale.
Conform art.191 alin.2 și 3 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat, inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare statului în sumă de câte 400 lei.
Conform art.381 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpaților și și s-a dedus prevenția executată de fiecare la zi.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Inculpații și au solicitat în calea apelului în esență schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art.861Cod penal și în subsidiar reducerea pedepselor, cu motivarea că circumstanțele lor personale și reale justifică aceste cereri.
Tribunalul a constatat că judecătoria a aplicat inculpaților pedepse situate în cadrul limitelor stabilite prin textele incriminatorii și a reținut în favoarea inculpaților împrejurările arătate în art.74 lit.b și c - pentru inculpatul, art.74 lit.a, b și c Cod penal pentru inculpatul și le-a dat prerogativa conferită de art. 76 Cod penal, coborând aceste pedepse sub minimul special.
Prin urmare, tribunalul nu procedat la o reexaminare a individualizării pedepselor, apreciind că acestea sunt just stabilite și răspund cerințelor art.52 Cod penal, atât în cuantum cât și ca modalitate de executare: având în vedere fapta comisă de inculpați, modalitatea de comitere a acesteia, circumstanțele agravante în care a fost comisă: de mai multe persoane împreună, după o prealabilă înțelegere, în loc public și pe timp de noapte.
Inculpatul minor a solicitat să fie achitat pe temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c Cod procedură penală, cu motivarea că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Susținerea inculpatului este neîntemeiată.
Este adevărat că acesta nu a recunoscut nici în faza de urmărire penală și nici în cursul judecății că a participat la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prin ajutorul dat celorlalți doi inculpați, însă probatoriul administrat: declarația părții vătămate, declarația inculpatului, care relatează cu lux de amănunte toate împrejurările comiterii faptei " toți trei l-am urmărit pe ", "vărul meu a stat de șase", " am împărțit banii toți trei", inculpatul declară "Seri" a stat lângă noi la o distanță de cca 1 (58 vol.I), face dovada săvârșirii faptei. Inculpatul apelant recunoaște că s-a întâlnit inițial cu inculpatul, că au fost în magazin și au făcut cumpărături ( 75 vol.I), dar înțelegerea făcută cu ceilalți privind activitatea infracțională.
Nerecunoașterea faptei nu constituie însă motiv de achitare câtă vreme celelalte probe administrate în cauză dovedesc indubitabil că acesta a comis fapta sub forma complicității.
Pentru aceste considerente prin decizia penală nr.88/A/06.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman -Secția penală în dosarul nr- a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede împotriva sentinței penale nr.197/ 28 iulie 2009 Judecătoriei de Vede pe care a desființată și rejudecând:
- a înlăturat dispoziția privind obligarea fiecăruia dintre inculpații și să plătească părții civile daune morale în cuantum de câte 1000 lei și cheltuieli judiciare statului în cuantum de câte 400 lei.
-a înlăturat dispoziția sentinței privind obligarea inculpatului în solidar cu părțile responsabile civilmente și să plătească părții civile daune morale în cuantum de 1000 lei și cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 400 lei.
A obligat în solidar pe inculpații, și acesta din urmă în solidar și cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 3000 lei către partea civilă, cu titlu de daune morale.
A obligat pe fiecare inculpat, inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile civilmente, la câte 400 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a menținut starea de arest a inculpaților și și s-a dedus prevenția executată de fiecare, de la 26.03.2009 la zi.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații, și.
A fost obligat fiecare inculpat-apelant, (inculpatul apelant în solidar cu părțile responsabile civilmente) la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului, în apel.
Onorariu avocat oficiu de 200 lei pentru inculpatul s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva sentinței dar și a deciziei au declarat recurs inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, cu prilejul dezbaterilor, apărătorul din oficiu al recurenților a invocat cazul de casare prev. de art. 385/9 pct.14 Cod procedură penală, solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârilor recurate sub aspectul modalității de executare, având în vedere că în fața instanței de apel inculpații și au solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 861Cod penal.
În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere că inculpații au recunoscut și regretat săvârșirea faptelor comise, au colaborat cu organele judiciare, au avut o conduită corectă pe parcursul întregului proces penal și au participat la recuperarea prejudiciului.
În subsidiar, dacă se va trece peste această apărare solicită să se procedeze la reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora.
Curtea, examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat, respectiv art.3859pct.14 din Codul d e procedură penală, cât și din oficiu, potrivit art.3856alin.3 din același cod, constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților pentru fapta comisă cât și a modalității de executare, instanța de fond a realizat o corectă adecvare criteriilor prevăzute de art.72 din Codul penal, ținând seama de gradul de pericol social concret al faptei reținute, de circumstanțele reale în care aceasta a fost săvârșită (pe timp de noapte, inculpații au urmărit victima, în vârstă de 87 de ani asupra căreia într-un loc retras au exercitat violențe cu scopul de a-și însuși pensia de veteran de război a acestuia în cuantum de 856 de lei,cu participarea unui inculpat minor) de circumstanțele personale ale inculpaților (persoane fără ocupație, inculpatul dovedind perseverență în comiterea aceluiași gen de infracțiuni).
Prin cuantumul stabilit, de 3 ani închisoare pentru pedeapsa aplicată, sub minimul special al pedepsei pentru infracțiunea de tâlhărie, în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 din Codul penal și a aplicării art.76 din același cod, și prin executarea în regim de detenție, prima instanță a apreciat, în mod just, că se poate asigura realizarea scopului pedepsei, astfel cum reiese din dispozițiile art.52 Cod penal.
Astfel, Curtea nu poate reține criticile formulate în prezentul recurs al inculpaților și, privind greșita individualizare a pedepsei aplicate, deoarece instanța de fond a făcut un examen plural asupra tuturor criteriilor speciale și generale ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, în contextul cauzei, așa încât, cuantumul și modalitatea de executare sunt proporționale cu gravitatea faptelor comise, particularizate prin circumstanțele reale menționate, neimpunându-se reducerea pedepsei și nici schimbarea modalității de executare a acesteia.
De altfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul nici nu ar fi posibilă aplicarea dispozițiilor art. 861din Codul penal.
Conform art.864Cod penal, dispozițiile art.83 și 84 din Codul penal se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Potrivit dispozițiilor art.83 alin.1 Cod penal, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Din interpretarea textului de lege anterior menționat rezultă că pedeapsa rezultată ca urmare a cumulului, în cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare, se execută în regim privativ de libertate, nefiind posibilă aplicarea art.81 Cod penal și deci nici a art.861din Codul penal.
Totodată,Curtea, constată că nu este incident în cauză nici unul din cazurile de casare care ar putea fi luat în considerare din oficiu.
Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, recursurile inculpaților și și în baza art.192 alin.2 din același cod va obliga pe fiecare la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile inculpaților și împotriva deciziei penale nr.88/A/6.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția penală și a sentinței penale nr.197/28.07.2009 pronunțată de Judecătoria Roșiori d Vede.
Deduce prevenția pentru recurenții inculpați începând cu 26.03.2009 la zi.
Obligă pe fiecare recurent la câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care câte 200 lei reprezentând onorariu apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerul Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.C-05.11.2009
Dact.EA-16.11.2009/2ex
- Jud.L;
Președinte:Lucia RogJudecători:Lucia Rog, Andreea Cioată, Silvia Cerbu