Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 204/2008. Curtea de Apel Brasov

ROM NIA

CURTEA DE APEL

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 204/ DOSAR NR-

Ședința publică din 12 martie 2008

Completul de judecată format din:

PREȘEDINTE: Simona Franguloiu JUDECĂTOR 2: Radu Gheorghe

- G - JUDECĂTOR 3: Mihaela Alexandru

- - - Judecător

- - - Grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 17/A din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat asistat din oficiu de avocat.

Procedură îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecare și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 Cod procedură penală.

Avocat susține recursul astfel cum a fost formulat, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, iar în cadrul rejudecării reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului în sensul reducerii acesteia, indicând ca și temei de casare dispozițiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală. Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare raportat la persoana acestuia care se află la primul contact cu legea penală, are o vârstă fragedă și grave probleme de sănătate.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii atacate. Apreciază că hotărârile pronunțate în cauză sunt la adăpost de orice critică atât în ceea ce privește reținerea stării de fapt, a încadrării juridice dar și în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că nu a sustras bunurile părții vătămate, nu a agresat-o pe aceasta, astfel că nu se consideră vinovat de comiterea infracțiunii ce îi este imputată, motiv pentru care solicită reducerea pedepsei aplicate.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Constată că, prin sentința penală nr. 1855/6 noiembrie 2007, Judecătoria Brașovl -a condamnat pe inculpatul la pedepsele de:

- 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 21 alin. (2) și art. 39 alin. (4) Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal;

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 39 alin. (4) Cod penal.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) Cod penal a contopit pedepsele de mai sus și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. I-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal. A scăzut din pedeapsa principală durata reținerii și arestării preventive, de la data de 18 mai 2007 la zi și a menținut măsura arestării preventive. A luat act că persoanele vătămate - senior și - junior nu s-au constituit părți civile. L-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în noaptea de 17 mai 2007, inculpatul a escaladat zidul curții locuinței părților vătămate - senior și - junior, situată pe str. - din orașul, cu intenția de a sustrage un inox depozitat în curte. Întrucât nu a reușit să-l treacă peste zid, a părăsit curtea și s-a deplasat la locuința inculpatului și i-a cerut ajutorul pentru sustragerea cazanului. Ambii inculpați au pătruns în curtea părților vătămate prin escaladarea zidului, dar datorită zgomotului făcut au fost surprinși de părțile vătămate. Pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a aruncat cu bucăți de moloz în partea vătămată - senior și a lovit-o pe partea vătămată - junior cu o de lemn, părțile vătămate suferind leziuni ce au necesitat 8-9 și, respectiv, 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 17/22 ianuarie 2008, Tribunalul Brașova respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și inculpatul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând reducerea pedepsei. S-a invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859pct. 14 Cod procedură penală și s-a motivat are probleme de sănătate.

Recursul nu este fondat.

Ambele instanțe de fond au reținut corect starea de fapt, căreia i-au dat încadrarea juridică corespunzătoare, pedepsele stabilite și pedeapsa rezultantă fiind individualizate judiciar cu respectarea criteriilor prevăzute în art. 72 Cod penal. Astfel, s-a avut în vedere pericolul social concret sporit al faptelor, constând în pătrunderea fără drept în curtea locuinței părților vătămate, pe timp de noapte și împreună cu o altă persoană cu scopul de a sustrage cazanul de inox și atitudinea agresivă față de părțile vătămate pentru a-și asigura scăparea, precum și faptul că infracțiunile de violare de domiciliu și tentativă la tâlhărie au fost săvârșire în stare de recidivă postexecutorie, primul termen constituindu-l pedepse aplicate tot pentru infracțiuni contra patrimoniului.

Față de cele arătate, împrejurările că inculpatul este tânăr și are probleme de sănătate nu sunt de natură a atrage reducerea pedepselor stabilite și a pedepsei rezultante.

Așa fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, se va respinge recursul, urmând ca, potrivit art. 38516alin. (2) raportat la art. 381 Cod procedură penală, să se scadă în continuare prevenția la zi. De asemenea, în baza art. 192 alin. (2) Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 17 din 22.01.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Menține starea de arest a inculpatului și deduce în continuare din durata pedepsei perioada arestării preventive de după pronunțarea hotărârii atacate cu apel, respectiv începând cu data de 22.01.2008 și până în prezent.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției și se va include în cheltuielile judiciare,

Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - G -

GREFIER

- -

red.GR/31.03.2008

tehnoredact.DS/02.04.2008/ 2 ex.

jud.fond.

jud.apel./

Președinte:Simona Franguloiu
Judecători:Simona Franguloiu, Radu Gheorghe, Mihaela Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 204/2008. Curtea de Apel Brasov