Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 281/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 211 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 281
Ședința publică de la 19 Martie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Mereanu JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă
G - - JUDECĂTOR 3: Ștefan Făurar
- -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
.
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 225 din 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții - inculpați, ambii în stare de arest preventiv, asistați de avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi s-a acordat cuvântul.
Apărătorul inculpaților, susține recursurile, invocând cazul de casare înscris în art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, potrivit cu care pedepsele ce s-au aplicat acestora au fost apreciate ca greșit individualizate, în cauză, justificându-se o redozare a acestora, ca efect al reținerii de circumstanțe personale atenuante prevăzute de art. 74, 76 Cod penal.
Procurorul apreciază că, dimpotrivă, pedepsele ce s-au aplicat inculpaților sunt judicios stabilite, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal.
Inculpații solicită să fie admise recursurile, cu consecința reducerii pedepselor.
CURTEA _
Asupra recursurilor de față;
În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 834 din 28 octombrie 2008, Judecătoria Slatinaa condamnat pe inculpații:
1. - fiul lui și, născut la 30.09.1986, în localitatea, jud. O, cu domiciliul în comuna, sat Bacea, județ O, necăsătorit, cetățean român, recidivist și
2. - fiul lui și, născut la 13.03.1986, în mun. S, jud. O, cu domiciliul în S,-, județ O, studii medicii, fără ocupație, cetățean român, recidivist, la pedepsele de câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal.
În baza art. 61 Cod penal, a fost revocată liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 640 zile închisoare, din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1513 din 20 septembrie 2005 Judecătoriei Slatina, dispunându-se ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2427 din 15 februarie 2005, Judecătoriei Slatina, dispunându-se ca inculpatul să execute această pedeapsă, alături de pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ulterior săvârșită - judecată în prezenta cauză, în final, acesta având de executat pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 88 Cod penal, din pedepsele aplicate celor doi inculpați, s-au dedus perioadele executate în arest preventiv de fiecare, începând cu 13 iunie 2008, la zi, menținându-se starea de arest față de aceștia, potrivit art. 350 Cod procedură penală.
Pe perioada prevăzută de art. 71 Cod penal, celor doi inculpați le-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 118 alin. 1 lit. a Cod penal, de la fiecare dintre inculpați a fost confiscată special suma de 25 lei.
S-a luat act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt că, în noaptea de 12/13 iunie 2008, cei doi inculpați, prin violență, au deposedat pe partea vătămată de un telefon mobil și de suma de 58 de lei, iar ulterior, pentru a păstra produsul infracțiunii și a-și asigura scăparea, au lovit-o, din nou, pe aceasta.
Situația de fapt reținută de prima instanță, existența faptelor, cât și vinovăția inculpaților, au fost demonstrate de un probatoriu constând în: declarațiile de recunoaștere făcute de inculpați, acestea coroborate cu declarațiile părții vătămate, cât și cu celelalte acte și lucrări ale dosarului.
În drept, în urma schimbării încadrării juridice dată inițial faptelor inculpaților, potrivit art. 334 Cod procedură penală, instanța de fond a stabilit că activitatea celor doi inculpați, consumată în împrejurările mai sus enunțate, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, pentru fiecare.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce s-au aplicat inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, decurs din urmările produse, pe de o parte, dar și unele elemente ce privesc pe făptuitori, sinceri în raport cu învinuirile aduse, însă ambii aflați în stare de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel cei doi inculpați, fiecare invocând netemeinicia soluției, sub aspectul că pedepsele ce s-au aplicat sunt prea aspre.
Apreciind că, în cauză, s-a făcut o justă individualizare a sancțiunilor, Tribunalul O l t, prin decizia penală nr. 225 din 09 decembrie 2008, respins, ca nefondate, cele două apeluri.
Împotriva hotărârilor anterioare, inculpații au formulat recurs, atât în motivele scrise, cât și prin cele susținute de apărător, invocând cazul de casare înscris în art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, în sensul că pedepsele ce le-au fost aplicate sunt greșit individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, justificându-se o redozare a acestora, ca efect al reținerii de circumstanțe personale atenuante prevăzute de art. 74, 76 Cod penal.
Recursurile declarate de inculpați, sunt nefondate.
De principiu, la stabilirea pedepselor, instanța este obligată să aibă în vedere criteriile înscrise în art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, împrejurările în care acestea s-au consumat, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, dar și unele elemente ce privesc pe făptuitor, ce constituie împrejurări de natură a-i agrava sau atenua răspunderea.
Aceste criterii, în cadrul operațiunii concrete de individualizare judiciară, au importanță egală, nesocotirea unuia ori supraestimarea altuia antrenând netemeinicia și, implicit, nelegalitatea soluției.
Or, în cauza de față, stabilind pentru cei doi inculpați pedepse la limita specială prevăzută de lege, pentru infracțiunile săvârșite, instanțele anterioare au făcut, cu privire la tratamentul sancționator, o aplicare corespunzătoare a criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal, sancțiunile aplicate fiind de natură a satisface scopurile prevăzute de art. 52 Cod penal.
Întrucât, la examinarea de ansamblu a cauzei, nu s-au desprins alte motive de casare, urmează ca, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursurile declarate de inculpați să fie respinse, ca nefondate.
Deduce, în continuare, detenția preventivă executată de inculpați, de la 09.12.2008, la zi.
În baza art. 192 Cod procedură penală, vor fi obligați recurenții la câte 330 lei, cheltuieli judiciare statului, din care, câte 300 lei va reprezenta onorariul apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 225 din 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Deduce detenția preventivă executată de inculpați, începând cu data de 09.12.2008, la zi.
Obligă pe recurenți la 330 lei cheltuieli judiciare statului, din care, câte 300 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - G - - -
Grefier,
- -
Red. jud.: -
Jud. apel: S
Dact. 2 ex/ 08 Aprilie 2009
- 19.03.2009 -
- Emis extras penal;
- S, va încasa de la recurenții - inculpați, câte 1.230 lei cheltuieli judiciare statului, stabilite la cele trei instanțe.
Președinte:Constantin MereanuJudecători:Constantin Mereanu, Gheorghe Vintilă, Ștefan Făurar