Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 29/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 29/2010
Ședința ne publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, împotriva deciziei penale nr. 158/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul intimat asistat de av. ales și părțile responsabile civilmente și, lipsă.fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, raportat la prevederile art. 485.pr.penală și la recursul în interesul legii care a statuat că dosarele cu inculpați minori sau au fost minori la data comiterii faptelor se judecă în ședință secretă, pune în discuție publicitatea ședinței de judecată.
Reprezentantul parchetului a solicitat declararea ședinței secrete.
Avocatul inculpatului a învederat instanței că inculpatul este major.
Instanța, față de cele de mai sus, declară ședință secretă.
Având în vedere disp. art. 385/14 alin.1/ 1.pr.penală instanța a procedat la ascultarea inculpatului, acesta consimțind la a da o declarație care a fost consemnată în proces verbal separat atașat la dosarul cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului a susținut recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba astfel cum a fost formulat și dacă instanța apreciază că există vinovăție să aplice inculpatului o pedeapsă cu suspendarea condiționată a acesteia, în urma reținerii circumstanțelor atenuante precizând că est convins că s-a comis infracțiunea de tâlhărie.
Avocatul ales al inculpatului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefundat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei penale atacate.
A precizat că nu se poate lua în considerare declarația nesinceră a unu martor deoarece în prima declarație olografă partea vătămată spus că nu i s- sustras nicio sumă de bani. Inculpatul l-a împins și l-a lovit pe partea vătămată care era băut, inculpatul a avut bani la el pentru că era ziua lui și nu avea nevoie de banii altcuiva pentru a la ruletă.
A mai precizat că atât inculpatul cât și au fost de acord cu testul poligraf, dar martorul parchetului prima dată s-a prezentat în stare de ebrietate iar apoi a refuzat să se mai prezinte.
Martorul parchetului a dat declarații contradictorii cu privire la zonă și iluminat și nu se coroborează cu probele dosarului, astfel că în mod corect Tribunalul a înlăturat-o și a fost vorba de un incident pentru care nu a existat plângerea prealabilă a părții vătămate .
Partea responsabilă civilmente a precizat instanței că regretă cele întâmplate și nici unul dintre băieți nu i-a dat de bănuit că ar fi vorba sustragerea vreunei sume de bani, niciodată nu i-au dispărut sume de bani din casă și de la acel moment nu i-a mai creat nici un fel de probleme.
Partea responsabilă civilmente, având cuvântul a arătat că regretă cele întâmplate.
Inculpatul având ultimul cuvânt regretă incidentul și a precizat că l-a lovit, nu a sustras nici o sumă de bani.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr.206/2009 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar penal nr- în baza art.11 pct.2 lit.a) rap.la art.10 lit.a) pr.pen. a fost achitat inculpatul de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prev.de art.211 al.1, 2 lit.b),c) pen. cu aplic.art.99 și urm. pen.
S-a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză și în cauză nu sunt incidente disp.art.118 pen.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că raportat la materialul probator administrat în cauză, în sarcina inculpatului nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, dar că se poate reține exercitarea de acte de violențe asupra părții vătămate.
S-a reținut astfel că infracțiunea de tâlhărie nu există, argument pentru care s-a adoptat o soluție de achitare a inculpatului.
Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei s-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal statuat de art.363 pr.pen. Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel se relevă în esență ca aspect critic că probele administrate în cauză confirmă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de tâlhărie pentru care solicită adoptarea unei soluții de condamnare sub aspectul comiterii acestei infracțiuni.
În subsidiar, dacă se apreciază de către instanță că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată, întrucât nu a fost dovedită sustragerea sumei de bani din posesia părții vătămate, ci doar exercitarea de acte de violență asupra părții vătămate solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea dedusă judecății, respectiv tâlhărie în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev.de art.180 al.1 pen. și condamnarea inculpatului pentru această infracțiune.
Prin decizia penală nr. 158/A/2009 pronunțată de Tribunalul Alba s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, s-a desființat sentința penală atacată și în baza art.334 pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării judiciare a infracțiunii săvârșite de inculpatul, din infracțiunea de tâlhărie, prev.și ped.de art.211 al.1,2 lit.b), c) pen. cu aplic.art.99 și urm. pen. în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 al.1 pen. cu aplic.art.99 și urm. pen.
În baza art.11 pct.2 lit.b) pr.pen. rap.la art.10 lit.f) pr.pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.180 al.1 pen. cu aplic.art.99 și urm. pen.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.
În baza art. 192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către tribunal că inculpatul minor a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, prev.de art.211 al.1, 2 lit.b),c) pen. cu aplic.art.99 și urm. pen. constând în aceea că la data de 20.09.2007 în jurul orei 3,00 i-a sustras numitului suma de 100 lei, iar apoi, la cererea acestuia de a-i fi restituiți banii, pentru a păstra bunul furat i-a aplicat două lovituri cu pumnul.
Din coroborarea materialului probator administrat existent la dosarul cauzei, Tribunalul a reținut că în noaptea de 19/20.04.2007 inculpatul și-a serbat ziua de naștere împreună cu prietenii săi, martorii și și învinuitul în localul "" situat tot în municipiul A
Aici inculpatul împreună cu prietenii săi, martorii și au jucat la ruletă, până în jurul orelor 2,00 când în bar a venit și partea vătămată care le-a solicitat acestora să-l ajute să joace și el la ruletă.
Atât inculpatul cât și partea vătămată erau în stare de ebrietate.
Urmare a jocului la ruletă partea vătămată a câștigat la un moment dat suma de 200 lei, iar la cererea inculpatului și a prietenilor acestora a fost de acord să le plătească și lor puncte în valoare de 30 lei.
La un moment dat partea vătămată a ieșit din bar, iar la scut timp din bar a ieșit și inculpatul pentru a vorbi la telefon întrucât în bar era zgomot.
Partea vătămată observându-l pe inculpat a început să-i adreseze cuvinte injurioase, iar inculpatul enervat fiind de activitatea acestuia i-a aplicat doi pumni în zona capului.
După acest incident inculpatul împreună cu cei trei prieteni au plecat la benzinăria "" din municipiul AI, după care s-au deplasat la " Food" situat la pasajul din cetate.
Deși în actul de sesizare al instanței se reține că inculpatul în timpul incidentului cu partea vătămată i-a sustras acestuia o sumă de bani, nici o probă de la dosar nu confirmă această împrejurare.
Astfel, analizând declarațiile date de partea vătămată pe parcursul procesului penal, Tribunalul reține că acestea conțin elemente contradictorii cu privire la sustragerea de către inculpat a vreunei sume de bani, că depoziția martorului urmează a fi înlăturată ca fiind singulară și contradictorie cu restul materialului probator administrat în cauză și că s-a dovedit cauzei că, într-adevăr, între el și partea vătămată a existat un incident urmare căruia i-a aplicat două lovituri părții vătămate în zona capului, însă nu i-a sustras vreo sumă de bani.
Ori, în contextul celor mai sus expuse, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului așa cum a fost descrisă și dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 al.1 pen. argument pentru care, Tribunalul cu ocazia noii judecăți a cauzei, în baza art.334 pr.pen. a dispus schimbarea încadrării judiciare a infracțiunii săvârșite de inculpatul, din infracțiunea de tâlhărie, prev.și ped. de art.211 al.1,2 lit.b, pen. cu aplic.art.99 și urm. pen. în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 al.1 pen. cu aplic.art.99 și urm. pen.
În cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 al.1 pen. potrivit art.279 al.1 pr.pen. punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Ori, analizând actele și lucrările dosarului se constată lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate.
Procesul-verbal existent la dosarul cauzei nu poate fi considerat ca reprezentând sesizarea persoanei vătămate, întrucât nu întrunește conținutul unei plângeri prealabile expres stipulat de dispozițiile art.283 pr.pen.
Pentru aceste considerente, văzând și disp.art.379 pct.2 lit.a) pr.pen. s- admis apelul declarat de Parchet, s-a desființat sentința penală atacată sub aspectul modalității de soluționare a laturii penale a cauzei în sensul menționat în considerentele decizie penale.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen, motivat în scris prin cererea de declarare a recursului Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că probele administrate în cauză confirmă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de tâlhărie, astfel că în mod greșit instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea dedusă judecății, respectiv, tâlhărie în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev.de art.180 al.1 pen. fapt pentru care solicită adoptarea unei soluții de condamnare sub aspectul comiterii infracțiuni de tâlhărie.
Se mai susține că și în ipoteza în care se apreciază de către instanță că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată, întrucât nu a fost dovedită sustragerea sumei de bani din posesia părții vătămate, ci doar exercitarea de acte de violență asupra părții vătămate soluția este greșită, întrucât victima a formulat un denunț oral ce a fost consemnat de organele de poliție, victima solicitând a se efectua cercetări deoarece a fost bătut și i s-au sustras banii.
Se mai a arată că în mod greșit a fost înlăturată declarațiile martorului ocular, care a perceput în mod direct incidentul, declarații care se coroborează cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale localului, și că s-a omis a se reține faptul că învinuitul a fost scos de sub urmărire penală și sancționat cu amendă administrativă pentru fapta de furt calificat, faptă comisă împreună cu inculpatul în dauna părți vătămate.
În drept, se invocă dispozițiile art. 385/15 pct. 2 lit. d) Cod pr.
p.Analizând legalitatea și temeinicia hotărâri atacate prin prisma criticilor invocate de parchet care vizează cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 18 Cod pr.p., precum și din oficiu, conform disp. art. 385/6 și 385/9 alin. 3 Cod pr.p., Curtea de Apel constată că recursul nu este fondat urmând a fi respins pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că instanțele de fond și de apel au făcut o analiză riguroasă a materialului probator, argumentând logic schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b) și c) cod penal, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal, urmare a constatării inexistenței faptei de tâlhărie imputată inculpatului.
Potrivit art. 211 al. 1 Cod penal, constituie infracțiunea de tâlhărie, printre altele, furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra.
Din economia acestor dispoziții legale, rezultă că pentru existența infracțiunii de tâlhărie este necesară o acțiune (principală) de furt (luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acesteia) în scopul de a și-l însuși pe nedrept și o acțiune (adiacentă) de exercitare a violenței, de amenințare sau de folosire a altor mijloace de constrângere. Or, în cauză fapta inculpatului nu constituie infracțiunea de tâlhărie, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv actul material de sustragere, prin violență, a unui bun aparținând părții vătămate și intenția de a sustrage un bun din posesia părții vătămate.
Deși, este de necontestat faptul că, în noaptea de 19/20 aprilie 2007 inculpatul a lovit cu pumnul pe victimă, materialul probator administrat în cauză nu este în măsură să conducă la concluzia certă că inculpatul i-ar fi sustras și o sumă de bani victimei.
Curtea constată că atât prima instanță, cât și cea de apel, au manifestat un rol activ în administrarea și analizarea probelor și, ca urmare, au pronunțat hotărârii care sunt suficient întemeiate, pentru a justifica reținerea că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
În această privință, este de arătat că în prima declarație olografă scrisă la data de 20.04.2007 partea vătămată a arătat că în noaptea de 19/20.04.2007,în total am cheltuit circa 1,5 milioane lei Nu mi-a fost sustrase bunuri sau bani( 16 ds. urm. p).Și în declarația dată procurorului anchetator partea vătămată a arătat că,Nu mai rețin dacă cei doi inculpați( inculpatul și învinuitul )mi-au căutat sau nu prin buzunare și dacă mi-au luat sau nu vreo sumă de bani În momentul în care am ajuns la poliție asupra mea aveam 830 lei RON. Când am plecat cu prietenul meu-, în seara de 19.04.2007, aveam asupra mea mai mulți bani, în jur de 900 și ceva lei( 15 ds. urm.p. )
Audiat de către instanța de fond, partea vătămată a declarat că își menține declarația dată și scrisă personal la poliție în data de 20 aprilie 2007, precum și declarația dată procurorului de caz, respectiv declarațiile aflate de filele 15 și 16 dosar urmărire penală.
În ce privește sustragerea vreunei sume de bani de către inculpat, partea vătămată a relatat instanței de fond că a avut asupra lui suma de 900 lei RON iar consumația a fost în jur de 100 lei RON, astfel că,.apreciez că nu mi-a fost sustrasă nicio sumă de bani în acea seară( 143 ds. fond).
Este adevărat, că în noaptea de 19/20.04.2007 partea vătămată a sesizat poliția, declarând că persoane necunoscute l-au deposedat de suma de 100 lei și l-au agresat fizic, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la fila 10 din dosarul de urmărire penală. Însă, Curtea constată că în fața judecătorului de fond partea vătămată a arătat că cele consemnate în procesul-verbal nu corespunde adevărului în ceea ce privește faptul că i-ar fi fost sustrasă o sumă de bani, că a semnat procesul -verbal fără a-l citi și că în aceeași dimineață, la scurt timp, a dat declarația olografă în care a arăta că nu i-a fost sustrasă nicio sumă de bani ( 143 ds. jud.).
Audiat atât în cursul anchetei penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, martorul, prezent în local la momentul incidentului a relatat că l-a văzut de inculpat când a lovit victima, că aceasta era îmbrăcată în uniformă de pădurar, că era într-o stare avansată de ebrietate și că la afirmația părții vătămate că i-au fost sustrași bani, martorul l-a îndemnat să-și caute prin buzunare, lucru pe care acesta l-a și făcut la sediul poliției, găsindu-și banii ( 25, 44 ds. urm. p, 219 ds. fond).
Tot astfel, martorul -, barmanul de la localul unde s-a petrecut incidentul a declarat constant în tot cursul procesului penal, că a văzut când inculpatul l-a lovit pe partea vătămată și la afirmația victimei că inculpatul i-a sustras o sumă de bani inculpatul a negat, declarații ce se coroborează cu declarațiile martorului, care a fost prezent la locul incidentului ( 40-43, 48-51 ds. urm. penală, 190, 206-207 ds. fond). Astfel, acesta din urmă a arătat că la afirmația victimei că inculpatul i-a sustras banii, inculpatul a replicat,Pe mine nu mă hoț, mie nu-mi trebuie banii tăi.
Curtea observă că, în adevăr, martorul a declarat constant, atât organelor de urmărire penală, cât și judecătorului de fond, în cursul cercetării judecătorești, că aflându-se la volanul unui taxi a văzut pe geamul lateral stânga al mașinii când inculpatul a luat dintr-un buzunar al victimei o bancnotă de 100 lei RON, însă declarațiile acestuia nu se coroborează cu nicio altă probă de la dosar.
Este de precizat, contrar susținerilor parchetului, că declarațiile martorului nu sunt confirmate nici de imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
În contextul în care la instanța de fond și cea de apel nu s-au administrat dovezi care să infirme declarațiile martorilor, - sau, sau care să determine îndoieli asupra veridicității lor, în mod corect instanțele de judecată anterioare au înlăturat declarațiile martorului, ca singulare și nesusținute de alte probe. Aceasta, cu atât mai mult cu cât declarațiile martorului sunt contrazise de declarațiile date de partea vătămată procurorului anchetator și instanței de judecată, precum și de declarațiile martorilor sus menționați, din coroborarea cărora rezultă cu certitudine că martorul s-a aflat într-un taximetru parcat la o distanță de circa 8-10 de local, că zona din fața barului era slab luminată și că martorul a afirmat că doar i-a văzut pe inculpat și pe învinuitul, cum l-au buzunărit pe partea vătămată.
Curtea constată că instanțele de judecată au manifestat o preocupare intensă pentru aflarea adevărului și prevenirea oricăror erori în stabilirea, cu certitudine a vinovăției inculpatului, procedând la ascultarea părții vătămate, precum și a tuturor martorilor propuși în acuzare.
Curtea apreciază că suntem în prezența echivocului care-i profită inculpatului, având în vedere că nu există elemente certe care să conducă la concluzia că acesta a săvârșit fapta de tâlhărie, astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare.
Curtea nu poate să împărtășească susținerea parchetului că instanțele de judecată anterioare trebuiau să aibă în vedere în soluționarea prezentei cauze, faptul că prin actul de sesizare al instanței față de martorul s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 262 pct. 2, lit. a) Cod pr.p., art. 11 pct. 1 lit. b), rap. la art. 10 lit. b/1 Cod pr.p. și art. 18/1 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă comisă împreună cu inculpatul, și în dauna aceleiași părți vătămate, întrucât chiar dacă această soluție a fost supusă controlului instanțelor de judecată, ea nu se impune cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.
În cauză însă, în mod temeinic și legal instanța de apel, constatând că nu există infracțiunea complexă de tâlhărie, actele de violență, reclamate de partea vătămată și caracterizate ca acțiune adiacentă în conținutul infracțiunii de tâlhărie, precum și urmările stabilite prin certificatul medico-legal, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (1) Cod penal.
Tot astfel, în mod corect instanța de apel a constatat că în cauză nu există plângerea prealabilă a părții vătămate pentru infracțiunea de lovire, procesul-verbal existent la dosar neputând fi considerat ca reprezentând sesizarea persoanei vătămate raportat la dispozițiile art. 283 Cod pr.p. Ori, în acest context, soluția instanței de apel d e încetare a procesului penal în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) Cod pr.p. - lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, este legală și temeinică.
Curtea consideră că este necesar a arăta că și în ipoteza în care am aprecia că procesul-verbal existent la dosar reprezintă un denunț oral și o sesizare a persoanei vătămate pentru tragerea la răspunderea penală a autorilor faptei, casarea decizie atacate doar pentru acest considerent ar fi o simplă formalitate în contextul în care prin declarația dată la 18 iulie 2007 procurorului anchetator victima a precizat că nu dorește să participe ca partea vătămată sau parte civilă în cauză, fapt pentru care acesta a participat în proces în calitate de martor fiind și audiat de instanța de judecată în acesta calitate.
Față de aceste considerente, recursul parchetului se privește ca neîntemeiat, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385/ 9 alin. (1) pct. 18. proc. penală.
În consecință, Curtea, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod pr.p. va respinge, ca atare, recursul parchetului.
În baza dispozițiilor art. 192 alin. 3 Cod pr.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva deciziei penale nr. 158/A/12 octombrie 2009 pronunțate de Tribunalul Alba - Secția penală.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red./tehnored. -
2 ex/09.03.2010
,
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
