Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 318/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2298/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 318
Ședința publică de la 03 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pengă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect RECURSURILE declarate de inculpații -, și împotriva Deciziei penale nr. 627/A din data de 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
Dezbaterile ce au avut loc în ședința publică din data de 23.02.2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală, când, având nevoie de timp pentru deliberări, și pentru a da posibilitatea apărătorului ales al recurentului - inculpat să depună la dosar Concluzii, Curtea a amânat pronunțarea la data de 02 martie 2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 686/28.02.2006 Judecătoria Sector 4 B în temeiul art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică dată faptelor după cum urmează:
- pentru inculpatul - din infracțiunea prev. de art.194 alin.1 cu aplic. art.37 lit.a Cod penal în infracțiunea prev. de art.194 alin.1 Cp cu aplic. art.41 alin.2 Cp și 37 lit.b Cp
- pentru inculpatul din infracțiunea prev. de art.26 rap. Ia art.194 alin.1 Cod penal în infracțiunea prev. de art.26 rap. Ia art.194 alin.1 Cp. cu aplic. art.41 alin.2 Cp și 37 lit.a Cp
- pentru inculpatul din infracțiunea prev. de art.26 rap. la ari.194 alin.1 Cod penal în intracțiunea prev. de art.26 rap. Ia art.194 alin.1 Cp. cu aplic. art.41 alin.2 Cp
1) In temeiul art.194 alin.1 Cp cu aplic. art.41 alin.2 Cp și 37 lit.b Cp a fost condamnat inculpatul - la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, În formă continuată și În stare de recidivă postexecutorie.
În temeiul art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev. de art.64 lit.a și b Cp.
În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului -.
În temeiul art.88 Cod penal a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive din prezenta cauză de la 28.03.2005 la zi.
2) În temeiul art.26 rap. Ia art.194 alin.1 Cp cu aplic. art.41 alin.2 Cp și art.37 lit.a Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie.
În temeiul art.61 Cod penal a revocat liberarea condiționată privind restul de 1696 zile din pedeapsa de 13 ani, 9 luni și 11 zile aplicată prin sentința penală nr.574/19.11.1991 a Judecătoriei Oltenița, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată, dând spre executare pedeapsa cea mai grea de 1696 de zile închisoare.
În temeiul art.71 Cod penal a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev. de art.64 lit.a și b Cp
In temeiul art.88 Cod penal a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 19.04.2005 la 21.04.2005.
3) In temeiul art.26 rap. Ia art.194 alin.1 Cp cu aplic. art.41 alin.2 Cp a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, în formă continuată.
În temeiul art.71 Cod penal a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev. de art.64 lit.a și b Cp
În temeiul art.88 Cod penal a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 19.04.2005 la 21.04.2005.
În temeiul art.14 rap.la art.346 Cod procedură penală luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
In temeiul art. 118 lit.b Cod penal s-a luat măsura confiscării de la inculpatul - a aparatului " XL.
În temeiul art.118 lit.d Cod penal s-a luat măsura confiscării de la inculpatul - a sumei de 200 RON.
În temeiul art.191 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 700 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin decizia penală nr. 590/A/07.06.2006 Tribunalul București - Secția a II-a Penală a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 686/2006; a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și a dedus prevenția acestuia de la 28.03.2005 la zi.
Prin decizia penală nr.998/18.07.2006 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală a admis recursurile declarate de inculpați, a casat decizia penală nr.590/2007 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală și sentința penală nr.686/2006 a Judecătoriei Sector 4 B și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond (Judecătoria Sector 4 B).
La rejudecarea cauzei Judecători Sector 4 B prin sentința penală nr.3592/14.12.2006 în baza art.334.pen.a schimbat încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor săvârșite de inculpați, după cum urmează:
-pentru inculpatul - din infracțiune a prev. de art.194 alin.1. cu aplic. art.37.a. în infracțiune a prev. de art.194 alin.1. cu aplic. art.41 alin.2, și art.37 lit. b.
-pentru inculpatul din infracțiune a prev. de art.26. rap. la art.194 alin.1. în infracțiunea prev. de art.26. rap. la art.194 alin.1. cu aplic. art.41 alin.2. și art.37 lit. a.
- pentru inculpatul din infracțiune a prev. de art.26. rap. la art.194 alin.1. în infracțiunea prev. de art.26. rap. la art.194 alin.1. cu aplic. art.41 alin.2.
În temeiul art.194 alin.1. cu aplic. art.41 alin.2. și art.37 lit. b. a fost condamnat inculpat - la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie.
În temeiul art.71. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art.64lit. a, b, c.
În temeiul art.88. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la 28.03.2005 Ia 20.11.2006.
În temeiul art.26. rap. la art.194 alin.1, cu aplic. art.41 alin.2, și art.37 lit. a. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie.
În temeiul art.61.a revocat liberarea condiționată privind restul de 1696 zile din pedeapsa de 13 ani, 9 luni și 11 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr.574/19.11.1991 a Judecătoriei Oltenița, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată, dând spre executare pedeapsa cea mai grea, de 1696 zile închisoare.
În temeiul art.71. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art.64lit. a, b, c.
În temeiul an.88. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la 19.04.2005 la 21.04.2005.
În temeiul an.26. rap. la an.194 alin.1, cu aplic. art.41 alin.2. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj în formă continuată.
În temeiul an.71. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art.64 lit. a, b, c.
În temeiul an.88. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la 19.04.2005 la 21.04.2005.
În temeiul an.14 rap. la an.346 alin.1.pen. luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul an.112 lit. rap. a an.118 lit, b pen. s-a luat față de inculpatul
măsura de siguranță a confiscării aparatului " XL.
În temeiul an.112 lit. f rap. la an.118 lit, e. s-a luat față de inculpatul măsura de siguranță a confiscării sumei de 200 RON, dobândită prin săvârșirea infracțiunii.
În baza an.191 alin.2.pen. au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 800 lei noi fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză, prima instanță a reținut în privința împrejurărilor faptice ale cauzei că, la începutul lunii martie 2005, inculpatul însoțit de inculpatul s-au dus la atelierul părții vătămare, solicitându-i acestuia suma de 2.000.000 lei, reprezentând contravaloarea unei camere video pe care inculpatul i-ar fi dat-o părții vătămate în anul 2000. Cu această ocazie inculpatul i-a atras atenția părții vătămare că va reveni după bani. Astfel, după câteva zile, inculpatul, însoțit de inculpații și, dar și de alte persoane, a revenit la atelierul părții vătămate și i-a solicitat suma de 2.000.000 lei, partea vătămată spunându-le inculpaților că nu are acești bani. Apoi, după alte câteva zile, inculpații și, trimiși de inculpatul, au revenit la atelierul părții vătămate în același scop. După alte 4-5 zile, inculpații și au revenit în același loc și au început să adreseze părții vătămate injurii și amenințări cu moartea, moment în care partea vătămată a spus inculpaților că nu are banii ceruți și că va încerca să-i obțină, solicitându-le să vină mai târziu pentru a le da acești bani. Partea vătămată i-a cerut martorului suma de 1.500.000 lei, pe care acesta a fost de acord să i-o dea. Când inculpații și s-au întors la atelierul părții vătămate, au început să adreseze iar acestuia injurii și amenințări, partea vătămată dându-le suma de 2.000.000 lei. Cu toate că a dat suma solicitată, inculpatul i-a adus la cunoștință că îi va mai cere și alte sume de bani. Cu această ocazie, inculpatul a intrat în atelierul părții vătămate, iar inculpatul a stat în dreptul ușii d ela intrare. In timpul discuției, inculpatul a folosit un aparat cu șocuri electrice. Instanța a reținut faptul că inculpatul s-a folosit de acest aparat pentru a fi mai convingător, în sensul că l-a arătat părții vătămate. La dosar nu există probe că inculpatul i-a și aplicat electroșocuri părții vătămate, în afara declarației părții vătămate, dar dacă inculpatul, care recunoaște că îl avea asupra sa, nu l-ar fi arătat, partea vătămată nu avea de unde să știe că inculpatul avea un astfel de aparat, pe care l-a și recunoscut după planșele foto.
Instanța a reținut ca fapta a fost comisă de către inculpatul pentru a obține in mod injust diferite sume de bani pentru sine. Pentru îndeplinirea acestei cerințe este necesar ca modul de obținere a folosului să fie injust, neavând relevanță sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunii de șantaj dacă folosul este just. Astfel, nu are importanță dacă partea vătămată trebuia sau nu să-i dea inculpatului o cameră video sau contravaloarea acesteia, deci dacă partea vătămată avea sau nu o datorie față de inculpatul, ci importanță are numai faptul că inculpatul a recurs în vederea obținerii acestui folos la un mod injust, respectiv la constrângere exercitată asupra, părții vătămate.
n temeiul art.334.pen. instanța schimbat încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptei săvârșită de inculpatul, din infracțiunea prev. de art.194 alin.1. în infracțiune a prev. de art.194 alin.1, cu aplic. art.41 alin.2. întrucât inculpatul a exercitat asupra părții vătămate acte repetate de constrângere, care au continuat și după obținerea primei sume de bani, de 2.000.000 lei, inculpatul solicitând ulterior și alte sume de bani, pe care însă nu le-a mai obținut. Faptul că inculpatul nu a mai obținut alte sume de bani, întrucât partea vătămată nu a mai cedat constrângerii și a anunțat organele de poliție, nu are relevanță în ceea ce privește conținutul constitutiv ale acestei infracțiuni, consumarea infracțiunii de șantaj nefiind condiționată de obținerea efectivă a folosului urmărit.
Totodată, instanța a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu pentru inculpatul, în sensul că instanța reținut că inculpatul a săvârșit prezenta faptă în stare de recidivă postexecutorie conform art.37 alin.1 lit. b. și nu în stare de recidivă postcondamnatorie, conform art.37 alin.1 lit. a. așa cum s-a reținut în actul de sesizare. În acest sens, instanța reține din fișa de cazier a inculpatului că anterior acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani, pe care a început să o execute la data de 31.01.2001, fiind liberat condiționat la data de 23.12.2003, cu un rest de pedeapsă de 352 de zile, pedeapsă care se consideră executată cel mai târziu în 30.01.2005. ar, fapta pentru care este cercetat inculpatul în prezenta cauză a fost săvârșită în luna martie 2005, deci după considerarea ca executată a pedepsei anterioare de 4 ani închisoare.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, instanța a reținut că acesta a săvârșit infracțiunea de complicitate la șantaj prev. de art.26 rap. la art.194 alin.1. cu aplic. art.41 alin.2. inculpatul, prin acte repetate, ajutându-l pe inculpatul la constrângerea exercitată asupra părții vătămate, însoțindu-l pe inculpatul, la solicitarea acestuia, desigur pentru a spori presiunea și a crea părții vătămate un sentiment accentuat de frică. Acest inculpat nu numai că l-a însoțit pe inculpatul, dar a și intervenit în discuțiile purtate de acesta cu partea vătămată, solicitându-i acestuia din urmă pe un ton vehement să-i restituie banii inculpatului, fapt ce reiese chiar din declarația acestui inculpat. Mai mult, inculpatul a mai mers la partea vătămată și ulterior, însoțindu-I pe același inculpat, ocazie cu care acesta din urmă, a și obținut suma de 2.000.000 lei. Totodată, inculpatul a mai mers apoi încă o dată la partea vătămată, împreună cu inculpatul, vărul inculpatului, în vederea solicitării, tot pentru inculpatul, a altor sume de bani. Prin aceste acțiuni, inculpatul l-a ajutat pe inculpatul să exercite o constrângere eficientă asupra părții vătămare, ducând chiar la obținerea sumei de 2.000.000 lei.
În egătură cu încadrarea juridică dată faptei pentru aceste inculpat prin rechizitoriu, instanța a schimbat din infracțiune a prev. de an.26. rap. la an.194 alin.1. în infracțiunea prev. de an.26. rap. la an.194 alin.1. cu aplic. art. 41 alin.2. întrucât inculpatul l-a ajutat pe inculpatul, prin acte repetate, care au continuat și după primirea sumei de bani.
Referitor la inculpatul, instanța a reținut că acesta a săvârșit infracțiune a de complicitate la șantaj prev. de an.26. rap. la an.194 alin.1. cu aplic. art. 41 alin.2. inculpatul, prin acte repetate, ajutându-l pe inculpatul, în sensul că, la solicitarea acestuia din urmă, l-a însoțit pe inculpatul la atelierul părții vătămate sau i-a transmis părții vătămate amenințări din partea acestui inculpat, în acest mod sporind presiunea și constrângerea exercitată asupra părții vătămate. In acest sens instanța a reținut din interceptarea convorbirilor,pe lângă solicitarea către partea vătămată, de a-i da suma de bani, dar inculpatul i-a adresat și următoarele cuvinte: "Eu am părere vrei să-ți rupă ăștia capul p-aici", după care a continuat, reproșându-i părții vătămate că nu i-a dat bani inculpatului și solicitându-i să-i dea acestuia suma de bani, specificând că este trimis de inculpatul. Această acțiune, însoțită de alte deplasări la partea vătămată, împreună cu inculpatul sau cu inculpatul, constituie acte prin care l-a ajutat pe inculpatul să săvârșească infracțiunea de șantaj. Din modul în care a purtat discuția cu partea vătămată, din cuvintele folosite, rezultă că inculpatul știa ceea ce face, săvârșind fapta cu intenție directă.
Referitor la încadrarea juridică dată faptei pentru acest inculpat, instanța a schimbat în sensul reținerii și a dispozițiilor art. 41 alin.2. inculpatul săvârșind fapta prin acte repetate, atât anterior obținerii sumei de bani, cât și ulterior acestui moment, dar și a dispozițiilor an.37 lit. a. Așa cum rezultă din fișa de cazier a inculpatului, acesta a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de 13 ani, 9 luni și 11 zile, pedeapsă pe care a început să o execute la data de 27.09.1991 și din care a fost liberat condiționat la data de 14.11.2000 cu un rest de 1696 de zile. Această pedeapsă se consideră executată în luna iunie 2005, iar fapta pentru care este cercetat a fost săvârșită în luna manie 2005, deci înainte de considerarea ca executată a pedepsei de 13 ani, 9 luni și 11 zile.
Prin decizia penală nr.621/A/03.10.2008 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală au fost admise apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 5392/2006, care a fost desființată parțial în sensul aplicării dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, au rămas, în sarcina statului cheltuielile judiciare, iar onorariul pentru avocat din oficiu a fost avansat de Ministerului Justiției.
Criticile apelantului inculpat s-au referit la nerespectarea principiului continuității completului de judecată la soluționarea cauzei; instanța de fond nu a lămurit toate aspectele cauzei prin administrarea tuturor probelor necesare; greșita încadrare a faptei în sensul că nu trebuie reținută infracțiunea prev. de art. 194 Cod penal, ci cea prev. de art. 193 Cod penal; greșita individualizare a pedepsei prin aplicarea unei pedepse prea aspre.
Apelantul inculpat a criticat sentința pentru încălcarea principiului continuității completului de judecată la soluționarea cauzei, neadministrarea tuturor probelor necesare pentru lămurirea împrejurărilor cauzei; încadrarea juridică dată faptei nu este corectă; greșita reținere a stării de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a fără a exista la dosar dovezi din care să rezulte situația reală a executării pedepsei anterioare.
A solicitat achitarea pentru infracțiunea reținută.
Inculpatul critică prin motivele de apel sentința atacată pentru greșita condamnare pentru infracțiune de șantaj, susținând că ar putea fi reținută infracțiunea de amenințare prev, de art. 193 Cod penal.
Și acest inculpat a criticat sentința pentru încălcarea principiului continuității completului de judecată la soluționarea cauzei; neadministrarea tuturor probelor necesare lămuririi cauzei; aplicarea unei pedepse prea aspre.
Instanța de apel examinând criticile formulate de fiecare inculpat a reținut următoarele:
În ceea ce privește motivul de apel invocat de către apelanții inculpați, si,cu privire la nulitatea absoluta a sentinței de fond,ca urmare a nerespectării principiului continuității si a distribuirii aleatorii a dosarelor, a nelegalei compuneri a instanței în condițiile în care procesul a fost judecat de un judecător dintr-un alt complet decât cel stabilit aleatoriu, Tribunalul a constatat ca s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 4.05.2007, când a respins cererea formulată de către inculpații apelanți, si, prin apărător, privind constatarea nulității absolute urmare a nerespectării principiului continuității completului de judecata si a distribuirii aleatorii a dosarelor și a nelegalei compuneri a instanței.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a apreciat că aceste încheieri nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute (fila 34-35 dosar tribunal).
În ceea ce privește motivul de apel invocat de către apelanții inculpați si,vizând lipsa rolului activ al instanței de fond,tribunalul a apreciat ca prin încuviințarea probatoriului solicitat, de către inculpații apelanți si, respectiv prin audierea martorilor din acte, acest aspect a fost acoperit, iar inculpații apelanți nu au probat că li s-ar fi produs vreo vătămare prin faptul ca probatoriul a fost administrat direct in apel.
Având în vedere multitudinea motivelor de apel invocate de către apelanții inculpați, care pe alocuri chiar se contrazic, Tribunalul a apreciat ca este util a fi cercetat în cauză, în primul rând motivul de apel invocat de către inculpații si privind achitarea acestora.
Astfel, cei doi apelanți inculpați au afirmat că nu se fac vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, inculpatul afirmând că a fost prezent în magazinul părții vătămare doar o singura data, iar inculpatul apelant nedovedind acest motiv de apel.
Tribunalul a apreciat că aceste afirmații nu pot fi reținute ca fiind sincere si, pe cale de consecință să producă efecte juridice deoarece din ansamblul materialului probator administrat in cauza, inclusiv in fata instanței de apel a rezultat că cei doi inculpați se fac vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși in judecată.
Astfel, la fila 53-54 dup se afla depoziția inculpatului, când s-a arătat că: "Aceasta situație s-a repetat de câteva ori si, la un moment dat, am trimis un văr, sa ia el banii si atunci mi-a trimis vorba prin el ca nu da banii nimănui decât mie (. ) A doua zi am fost la el cu "" ( ) si mi-a întins o suma de bani (. ); pentru ca la filele 59-59 verso dup, același inculpat sa arate ca: "la câteva zile am venit din nou la atelierul de ceasornicărie fiind însoțit de "" (), (. ) anterior acestei date i-am trimis pe "" si pe vărul mei la atelier, pentru a le da acestora banii".
mprejurarea că cei doi inculpați apelanți si s-au deplasat si au avut mai multe discuții cu partea vătămata, a rezultat si din depoziția părții vătămare, unde s-a aratat că:,(. ) În martie 2005 venit la mine un individ pe care nu-l cunoșteam si m-a întrebat daca mă numesc si când i-am spus că da, atunci l-am auzit când i-a spus lui să vină că eu sunt, moment în care in magazin au intrat cu individul care m-a întrebat și un altul care este văr cu, si mi-a spus că trebuie sa-i mai dau o diferența la camera video (. ). L-am întrebat cât mai vrea si a lăsat la aprecierea mea. Atunci i-am spus sa vina la orele 17,00 pentru a-i da banii. La cinci a venit însoțit tot de cei doi indivizi si i-am dat 2.000.000 de lei". (fila 32 verso dup).
De altfel, susținerea inculpatului apelant, făcută în apel că a fost prezent la partea vătămata în magazin doar o singura data, astfel cum reiese din procesul verbal de redare a convorbirii și din înregistrări, este contrazisă chiar de depoziția aceluiași inculpat, aflată la fila 86 dup, unde s-a arătat că: " Menționez că am fost la magazinul respectiv doar de doua ori, odată însoțit de și o data singur".
De asemenea, această afirmație este contrazisă si de depozițiile inculpatului în care s-a arătat că: "după câteva zile împreuna cu și ne-am dus pe la magazin (. )".
Tribunalul a apreciat că participarea inculpatului la săvârșirea faptelor este dovedita si de procesul verbal de transcriere a discuțiilor purtate între partea vătămata si inculpatul (filele 141-143 verso dup) care face si dovada violențelor fizice exercitate asupra părții vătămate.
În ceea ce privește reținerea vinovăției inculpaților apelanți si, Tribunalul a avut în vedere și depoziția martorului care, la data de 30.03.2005, a declarat că l-a recunoscut după o planșă foto pe, ca fiind cel care l-a vizitat in repetate rânduri pe la atelierul de ceasornicărie, iar într-una din zile a amenințat pe partea vătămata, solicitându-i totodată diferite sume de bani (fila 39 dup).
La fila 46 dup se află declarația martorului, în care arată că l-a recunoscut după planșele foto pe inculpatul apelant, ca fiind cel care a fost prezent în atelierul de ceasornicărie, unde se afla și partea vătămată, căreia i-a spus că a venit după bani, fiind trimis de, depoziție care a fost menținută de martor și in fata tribunalului (fila 121 dosar tribunal).
De asemenea, tribunalul constatat că întregul material probator administrat în timpul urmăririi penale a fost confirmat și prin menținerea declarațiilor martorilor și in fața instanței de apel.
În ceea ce privește scopul în vederea căruia fapta a fost săvârșită, pentru a se răspunde astfel motivului de apel invocat de către inculpații apelanți si, în sensul ca este vorba despre săvârșirea unei infracțiuni de amenințare prev. si ped. de art.193 Cod Penal, iar nu de șantaj, Tribunalul a apreciat ca nu se poate retine caracterul just al discuțiilor purtate intre inculpații apelanți si partea vătămata, ca urmare a unei datorii vechi pe care partea vătămata ar fi avut-o la inculpatul, în condițiile în care, așa cum a rezultat din depoziție părții vătămate, coroborata cu declarațiile martorilor si, precum si cu transcrierea înregistrărilor convorbirii dintre partea vătămata si inculpatul.
Astfel, la fila 36 dup, martorul a arătat că: "aceleași persoane au venit în incinta spațiului si au început din nou, să-I amenințe si să-I înjure (pe partea vătămata -- n) spunându-i sa le dea banii (. ).
După câteva minute nea a venit in magazin, spunându-i ca agresorii i-au mai solicitat si alte sume de bani sau o camera video."
Martorul, martor ocular, a mai declarat la fila 35 verso dup:" Declar ca suma de 2.000.01)0 lei a fost luata de individul cu chelie si cu, care era cel mai violent dintre toți, după care aceștia au părăsit magazinul în care ne aflam înainte de aceasta spunându-i lui că urmează sa le mai dea și alte sume de bani".
Partea vătămata, în depoziția pe care a dat-o la fila 24 dup a arătat că:" împreună cu un individ din acel grup de persoane a început sa mă înjure si să mă amenințe că mă omoară, cerându-mi totodată o camera video sau contravaloarea acesteia sub pretextul că, datorita mie a fost condamnat".
Afirmațiile părții vătămate au fost susținute si de depoziția martorului care la fila 43 dup a arătat că:" mi-a povestit că pe tot parcursul zilei precedente, acele persoane l-au contactat la magazin, amenințându-i că îl omoară dacă nu le da acestora banii", fără ca în cauza dedusă judecații să existe probe că partea vătămata ar fi încercat să-și preconstituie probe.
De asemenea, la fila 143 dup, in procesul verbal de transcriere a înregistrării convorbirii dintre inculpatul apelant si partea vătămata se lămurește scopul pentru care inculpații au solicitat banii părții vătămate.
" ( - "Ai mă, ca nu strică el (. ). Când e la combinații si iei si tu si ia si ăla. nu mai vorbi ca. da e când bagă in buzunar.".
() - ", ce combinații am făcut? Eu am luat-o de la el si mie mi-au luat-o gaborii. "
- "Na! sa-ți eu astea la tine și ți le ia gaborii. Ce mă interesează pe mine ce-ai făcut tu. Daca ești fraier si ti le-a luat, păi."
Tribunalul a mai constatat, referitor la convorbirea redată mai sus că inculpatul nu a contestat niciodată, nici în timpul urmăririi penale, a judecății în primă instanță sau în apel, veridicitatea acestei înregistrări.
Conform art.194 al.1 Cod Penal, infracțiunea de șantaj este definita astfel " Constrângerea unei persoane prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau sa sufere ceva; daca fapta este comisa spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul".
Tribunalul a apreciat că, în cauză s-a făcut dovada constrângerii părții vătămate, prin violenta (folosirea aparatului cu electroșocuri) și amenințare sa dea inculpaților diverse sume de bani sub pretextul că inculpatul anterior condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt, a dat părții vătămate o camera video provenita dintr-un furt, cameră care ulterior a fost ridicată de către organele de urmărire penală si restituita.
Așa cum rezultă si din declarațiile pe care inculpatul apelant le-a dat în dosarul de urmărire penala nr.67/2001, aflate la filele 205-26 dup, si din plângerea părții vătămate YD din acel dosar si din dovada de restituire, în cursul anului 2000 inculpatul a săvârșit o infracțiune de furt calificat, în cadrul căreia s-a sustras si o camera video marca Panasonic model NV- cu seria - - (fila 209 dup), camera video care a fost găsită la partea vătămata .
Tribunalul a apreciat că nu poate fi primita apărarea inculpaților în sensul ca partea vătămata ar fi avut o datorie către inculpatul apelant, deoarece, pe de o parte, aceasta "datorie veche" ar fi provenit tot din săvârșirea unei infracțiuni", iar, pe de alta parte, așa cum a rezultat din declarațiile martorei, menținută de altfel și în fața instanței de fond, în vara anului 2000, partea vătămata a achitat suma de 200.000 lei vechi inculpatului apelant, suma reprezentând contravaloarea camerei confiscata de politie.
Tribunalul a apreciat că fapta săvârșită de către inculpații apelanți si, întrunește elementele de conținut constitutiv ale infracțiunii de șantaj, prev. si ped. de art.194 al.1 Cod Penal, așa cum, in mod corect s-a dispus trimiterea acestora in judecata.
În ceea ce privește motivul de apel susținut de către inculpatul apelant, în sensul că instanța de fond, în mod greșit a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.26 rap.la art.194 al. 1.Cod Penal în infracțiunea prev. si ped. de art.26 rap.la Cod Penal art.194 al.1 Cod Penal, cu aplic.art.41 al.2 Cod Penal, Tribunalul a apreciat ca fiind nefondat, în condițiile in care, așa cum s-a arătat în combatarea solicitării aceluiași inculpat apelant de achitare, a fost prezent de mai multe ori (conform propriei declarații) in atelierul părții vătămate, ocazie cu care l-a ajutat pe inculpatul apelant să obțină, in mod injust, mai multe sume de bani, sau i-a transmis părții vătămate amenințări din partea aceluiași inculpat.
În ceea ce privește motivul de apel invocat de către același inculpat apelant privind greșita schimbare de încadrare juridică din reținerea de către instanța de fond a incidentei art.37 lit.a Cod Penal, în loc de art.37 lit.b Cod Penal, Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiat.
Astfel, la filele 207-208 dosar Tribunal, se află copia sentinței penale nr.574/19.11.1991 pronunțată de Judecătoria Oltenița, județ C, din care rezulta ca inculpatul apelant a fost anterior condamnat la o pedeapsa de 13 ani, 9 luni si 11 zile închisoare, sentința penală fiind definitiva prin 52/21.02.1992 a Tribunalului Călărași.
Din referatul întocmit de Biroul Executări Penale al Judecătoriei Călărașia rezultat ca s-a emis nr.879/6.03.1992, executarea pedepsei începând la data de 27.09.1991 și până la 7.07.2005 la data de 14.11.2000 fiind liberat condiționat (fila 81 verso dup).
Față de data săvârșirii faptei deduse judecății - 17 martie 2005, este evident ca inculpatul apelant a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondarnnatorie, așa cum în mod corect, a constatat și instanța de fond.
n ceea ce privește motivul de apel invocat de către inculpații si privind reindividualizarea pedepselor pronunțate, Tribunalul a apreciat că instanța de fond a avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpaților apelanți și criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod Penal, circumstanțele reale în care fapta a fost săvârșită gradul concret de pericol social al faptei, circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, precum și faptul că inculpatul, nu este cunoscut cu antecedente penale și starea de recidiva postexecutorie în care inculpatul s-a aflat la momentul săvârșirii faptei deduse judecății, pronunțând o pedeapsă proporțională cu fapta săvârșită si periculozitatea inculpaților apelanți si conforma cu scopul educativ si preventiv al pedepsei.
Tribunalul nu a primit susținerea inculpaților apelanți si în sensul că pedepsele aplicate sunt prea aspre, în condițiile în care instanța de fond a aplicat pedepse orientate spre minimul special prevăzut de legea penală deși ar fi avut posibilitatea aplicării unor pedepse mult mai severe, având în vedere violențele pe care inculpații le-au exercitat asupra părții vătămate și modalitatea de ansambu prin care aceștia au urmărit obținerea unor foloase materiale.
Tribunalul a constatat însă că în mod nelegal instanța a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi prev. de art. 64 rap. la art. 71 Cod penal.
Tribunalul a apreciat că interzicerea, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără un control din partea instanței, a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a si b pen respectiv: dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, respectiv, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, este o dispoziție neconforma exigențelor convenționale.
Curtea Europeană de Justiție în hotărârea din 29 februarie 1996 pronunțată incauza Skanavi193/94, a arătat că statele membre nu sunt libere să prevadă sancțiuni disproporționate, de natură să împiedice libera circulație a persoanelor și serviciilor, ceea ce presupune că în aprecierea limitării drepturilor ca urmare a aplicării unei pedepse accesorii, trebuie avută în vedere proporționalitatea consecințelor juridice cu situația care le-a generat.
Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, respectiv șantaj (pentru inculpatul ) si complicitate la săvârșirea infracțiunii de șantaj) pentru inculpații apelanți si ), de împrejurările cauzei, scopurile urmărite prin săvârșirea infracțiunii de persoana fiecărui inculpat apelant, Tribunalul a apreciat ca în baza art. 71.pen se impune numai interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, interzicerea dreptului de a alege nesatisfăcând criteriile învederate mai sus.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații, și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul inculpat prin motivele de recurs depuse în scris la dosar critică hotărârile în primul rând pentru greșita condamnare, susținând că fapta reținută în sarcina sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni; solicitând achitarea pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală și invocând cazul de casare prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală.
În subsidiar solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond motivat de neadministrarea tuturor probelor necesare pentru stabilirea împrejurărilor cauzei, înlăturarea nejustificată a declarației martorului.
La susținerea orală a recursului declarat inculpatul invocă cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 17 și pct. 14 Cod procedură penală.
Se susține că infracțiunii reținute trebuie să i se dea o corectă încadrare juridică, respectiv cea prev. de art. 193 Cod penal, iar nu cea prev. de art. 194 Cod penal.
Se susține că în raport de noua încadrare juridică a cauzei se impune și reindividualizarea pedepsei prin stabilirea unui cuantum proporțional cu împrejurările cauzei și persoana inculpatului.
Recurentul inculpat atât prin motivele de recurs depuse în scris, dar susținute și oral critică hotărârile prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859pct. 3 Cod procedură penală, motivat de faptul că nu a fost respectat principiul continuității completului de judecată la soluționarea cauzei.
O altă critică se referă la neadministrarea tuturor probelor necesare pentru stabilirea împrejurărilor cauzei, invocând chiar lipsa unei cercetări judecătorești. Susține că în mod nejustificat nu s-a luat în considerare declarația martorului. Invocă cazul de casare prev. de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală și solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
O altă critică se referă la greșita încadrare juridică a faptei prin reținerea nejustificată a agravantei prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal, inculpatul având "contact verbal și vizual doar o singură dată la data de 19.03.2005" cu partea vătămată.
Astfel că și condamnarea inculpatului este greșită și se invocă cazul de casare prev. de art. 17 al art. 3859Cod procedură penală.
Se solicită achitarea inculpatului pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Recurentul inculpat critică hotărârile sub următoarele aspecte:
-nerespectarea principiului continuității completului de judecată (art. 3859pct. 3 Cod procedură penală);
-greșita reținere a vinovăției inculpatului (art. 3859pct. 18 Cod procedură penală) solicitând achitarea pe temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală, întrucât nu a urmărit obținerea unui folos material injust și nu a existat nicio constrângere ori amenințare asupra părții vătămate;
-greșita încadrare juridică a faptei, întrucât se impune reținerea infracțiunii de amenințare prev. de art. 193 Cod penal și a celei de șantaj prev. de art. 194 Cod penal (art. 3859pct. 17 Cod procedură penală);
-greșita individualizare a pedepsei prin aplicarea unui cuantum prea mare (art. 3859pct. 14 Cod procedură penală).
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, criticile formulate de inculpați, având în vedere dispozițiile art. 3856alin. 1 și 2 Cod procedură penală cum și cazurile de casare invocate, dar și în urma examinării din oficiu a cauzei constată că recursurile inculpaților nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele considerente:
Critica inculpaților privind nerespectarea principiului continuității completului de judecată și care ar atrage nulitatea hotărârilor, nu este întemeiată, nefiind în sensul art. 292 Cod procedură penală. Acest text prevede că "Instanța judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege.
Completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.
După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor".
Rezultă astfel că doar în ipoteza alineatului final din art. 292 Cod procedură penală se poate ajunge la constatarea nulității hotărârii, dacă după începerea dezbaterilor a intervenit o modificare în compunerea completului și când nu au fost reluate de la început dezbaterile.
În cauză, atât la instanța de fond cât și în apel, compunerea completului de judecată nu a fost aceiași de la înregistrarea și repartizarea cauzei și, până la începerea dezbaterilor, dar după acest moment nu s-a mai produs nicio schimbare în compunerea completului de judecată, respectându-se astfel cerințele art. 292 Cod procedură penală.
La instanța de fond, de la repartizarea aleatorie și fixarea termenului la 26.09.2006 (pentru rejudecare) până la începerea dezbaterilor la 08.12.2006, completul de judecată a fost schimbat din motive obiective (cum permite și art. 11 din Legea nr. 304/2004), dar după data de 08.12.2006 compunerea acestuia a rămas neschimbată, cauza, după dezbaterile din 08.12.2006 a fost soluționată la 14.12.2006 pentru când s-a amânat pronunțarea.
Această critică a fost formulată de inculpați și în apel, instanța pronunțându-se atât la termenul din 04.05.2007, prin încheiere, dar a considerat critica și motiv de apel examinându-l prin decizia pronunțată, când a reținut, întemeiat că în situația modificărilor în compunerea completului de judecată nu este prevăzută sancțiunea nulității absolute, decât dacă nu se respectă cerințele art. 292 Cod procedură penală.
O critică asemănătoare se aduce și compunerii completului de judecată de la instanța de apel când de asemenea s-au produs modificări, dar tot din motive obiective (vacanța judecătorească, admitere cerere de abținere), dar se constată că aceste modificări nu au intervenit după începerea dezbaterilor la 19.09.2008, pronunțarea fiind amânată la 03.10.2008.
Rolul instanței de control judiciar este acela de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma cerințelor prevăzute de lege, eventualele disfuncționalități de ordin administrativ și care nu afectează legalitatea hotărârii neputând fi suspuse cenzurii în calea de atac exercitată.
Astfel că această critică formulată și invocarea cazului de casare prev. de art. 3859pct. 3 Cod procedură penală, nu poate fi primită.
Inculpații și invocă drept motiv de recurs neexercitarea rolului activ de către instanțe în sensul neadministrării tuturor probelor necesare pentru stabilirea împrejurărilor cauzei, invocând cazul de casare pev. de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală.
Pe lângă faptul că din conținutul criticii nu rezultă incidența cazului de casare invocat (ar fi discutabilă incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală) dar din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de apel a examinat cauza în raport de probele administrate anterior, dar și la instanța de apel.
La instanța de apel, la termenul din 29.06.2007, inculpații și au solicitat obținerea de relații de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 B cu privire la cercetările referitoare la martorul sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă, cerere admisă de instanță, relațiile fiind comunicate la 15.11.2007 (fila 61).
La termenul din 16.11.2007 inculpații și au solicitat administrarea probei testimoniale, admisă de instanță, fiind citați martorii, și (ila 65). La termenul din 08.02.2008 a fost audiat martorul (fila 121); la 07.03.2008 au fost audiați martorii, (filele 152 - 154), iar cu privire la martorul, deși instanța a luat toate măsurile procesuale prev. de art. 183 Cod procedură penală, acesta nu a putut fi audiat, făcându-se aplicarea art. 327 alin. 3 Cod procedură penală.
La termenul pentru dezbateri din 19.09.2008, așa cum rezultă din încheierea de ședință, inculpații, asistați de apărători nu au mai formulat altă cerere pentru administrarea de probe, așa încât susținerile din recurs nu sunt probate. În cauză instanța de apel nu doar că și-a exercitat rolul activ, dar s-a și pronunțat asupra tuturor cererilor de probatorii formulate și a evaluat cauza sub toate aspectele, astfel că cererea de trimitere a cauzei pentru rejudecare nu poate fi admisă.
În privința criticii prin invocarea cazului de casare prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, în sensul comiterii unei erori grave de fapt și a pronunțării unei greșite condamnări a inculpaților se constată că această critică este enunțată și susținută prin interpretarea proprie a mijloacelor de probă administrate de către inculpați, solicitându-se o reapreciere a probelor și fără a se invoca ori constata o contradicție esențială, neechivocă și necontroversată între situația de fapt stabilită și soluția de condamnare.
Inculpații au fost condamnați pentru comiterea infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal, în forma autoratului pentru inculpatul și în forma complicității pentru inculpații și, constând în aceea că la începutul lunii martie 2005 aceștia (în forma de participație reținută) au constrâns prin amenințare pe partea vătămată să plătească suma de 2.000.000 lei (ROL) către inculpatul reprezentând c/valoarea unei camere video pe care acest inculpat i-ar fi dat-o părții vătămate în anul 2000.
Niciunul dintre inculpați nu împrejurările în care s-au derulat actele materiale, dar arată că nu au amenințat pe partea vătămată să plătească suma de bani, fără însă ca această apărare să fie dovedită, Chiar în declarațiile date la instanța de recurs de inculpații și aceștia arată că au mers la partea vătămată, fie singuri, fie însoțindu-l pe inculpatul pentru a cere suma de bani, dar nu au constrâns-
Din coroborarea tuturor probelor rezultă în mod cert că inculpații s-au deplasat, împreună ori separat, la atelierul părții vătămate, de mai multe ori, pentru a-i solicita suma de 2.000.000 lei (ROL), adresându-i amenințări cu moartea, injurii, iar la una dintre aceste deplasări inculpatul (care era însoțit de inculpatul ) s-a folosit de un aparat cu șocuri electrice pe care l-a îndreptat spre victimă pentru a întări intensitatea efectelor constrângerii.
Despre acest aparat inculpatul a recunoscut că l-a avut asupra sa, partea vătămată l-a recunoscut din planșa foto, dar a și relatat împrejurări credibile și rezonabile în care a fost folosit.
Instanța de apel a făcut o examinarea temeinică a dovezilor administrate (chiar și de instanța de apel) din care a reținut că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor în forma intenției directe, neexistând nicio probă, în afara declarațiilor inculpaților care și-au nuanțat poziția procesuală în limitele exercitării dreptului la apărare, din care să rezulte dincolo de orice îndoială o altă situație de fapt decât cea pe care s-a întemeiat condamnarea.
Eroarea gravă de fapt presupune ca între situația de fapt reținută, dovedită prin mijloacele de probă administrate și soluția de condamnare există o contradicție esențială (și nu de apreciere), neechivocă și necontroversată, ceea ce nu este cazul în speță, inculpații solicitând achitarea, doar ca urmare a unei reaprecieri a probelor, ceea ce excede cazului de casare prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală. Nefiind incident niciunul dintre temeiurile de achitare menționate (art. 10 lit.1Cod procedură penală - inculpatul, art. 10 lit. d Cod procedură penală inculpatul -; art. 10 lit. a Cod procedură penală - inculpatul ), nici această critică nu este primită.
Inculpații au mai criticat hotărârile sub aspectul încadrării juridice a faptelor în sensul că nu poate fi reținută infracțiunea de șantaj prev. de art. 194 Cod penal, ci cea de amenințare prev. de art. 193 Cod penal (inculpații și ), dar și reținerea greșită a formei continuate prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal pentru inculpatul.
Instanțele au reținut corect existența infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 Cod penal, care presupune constrângerea unei persoane prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.
Pentru existența infracțiunii nu interesează ca pretențiile subiectului activ al infracțiunii să fie satisfăcute, această faptă fiind îndreptată împotriva libertății morale a victimei, urmărind crearea asupra victimei a unei stări de temere.
În cauză s-a dovedit existența constrângerii exercitată asupra victimei prin violență (folosirea aparatului cu electroșocuri) și amenințări pentru a da inculpaților suma de bani, motivat de faptul că inculpatul, condamnat anterior pentru o infracțiune de furt a dat părții vătămate o cameră video provenită din furt, cameră care ulterior a fost ridicată de către organele de cercetare penală și restituită.
De asemenea s-a dovedit că inculpatul a fost însoțit, fie de unul, fie de ambii coinculpați la deplasările efectuate la atelierul părții vătămate, ajutorul și sprijinul acordat de aceștia (reținut în forma complicității) contribuind la amplificarea temerii părții vătămate, care le-a și dat suma de 2.000.000 lei(ROL). Chiar dacă partea vătămată le-a dat suma de bani pretinsă inițial, inculpatul i-a comunicat victimei că îi va cere și alte sume de bani, împrejurare în care a îndreptat și aparatul cu electroșocuri spre victimă, mijloacele folosite fiind de natură să înfrângă voința victimei și libertatea sa morală și, să satisfacă pretențiile injuste ale inculpaților.
Infracțiunea de amenințare prev. de art. 193 Cod penal constă în acțiunea de amenințare a unei persane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze.
În cazul acestei infracțiuni mijloacele de comitere sunt altele, nu se urmărește obținerea unui folos injust pentru sine ori pentru altul, și acțiunea de amenințare constituie infracțiune doar dacă este de natură să alarmeze victima. În cauză s-au folosit mijloace specifice șantajului, în scopul obținerii sumei de 2.000.000 lei (ROL), dar și a altor sume (cum îi comunicase victimei, inculpatul ) în mod injust, creând victimei o stare de temere ce a și determinat-o să dea suma de bani. Astfel că încadrarea juridică reținută este cea corectă și corespunde împrejurărilor cauzale dovedite și actelor materiale comise de inculpați.
Susținerea inculpatului în sensul că în mod greșit i s-a reținut agravanta prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal motivat de faptul că "a avut contact verbal și vizual doar o singură dată la 19.03.2005" cu victima nu este dovedită. Din probele administrate rezultă că inculpatul l-a însoțit pe inculpatul (alături de care era și inculpatul ) la atelierul victimei pentru a-i solicita suma de bani, iar la câteva zile de la acest moment, la victimă au fost trimiși de doar inculpații și, care au mers și au exercitat amenințări pentru plata sumei.
Faptul că inculpatei a fost la victimă în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale îl recunoaște chiar acesta, în declarația dată la instanța de recurs arată că a mers la victimă trimis de inculpatul, dar și însoțindu-l pe acesta, pentru a solicita banii. Astfel că și în privința acestui inculpat a fost reținută o încadrare juridică corectă.
În privința criticilor aduse cu privire la individualizarea pedepselor aplicate se constată că nici acestea nu sunt fondate.
Instanțele au avut în vedere atât criteriile prev. de art. 72 Cod penal, circumstanțele cauzei, natura infracțiunii și valoarea ocrotită prin norma de incriminare (libertatea morală a persoanei), pericolul social sporit al faptelor, pluralitatea de inculpați, dar și persoana fiecărui inculpat. Pe lângă reținerea în sarcina fiecărui inculpat a agravantei prev. de art. 41 alin.2 Cod penal, se constată că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal, iar inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcomnatorie prev. de art. 37 lit. a Cod penal, ceea ce sporește periculozitatea inculpaților. Astfel că nu se justifică o reducerea a cuantumului pedepselor pe care instanțele l-au apreciat în mod temeinic că este de natură să asigure realizarea scopului pedepsei prev. de art. 52 Cod penal.
Pentru toate aceste considerente și cum din oficiu nu se constată motive de nelegalitate a hotărârilor, urmează ca potrivit art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursurile inculpaților să fie respinse ca nefondate.
Urmează a face aplicarea art. 192 alin. 2 Cod procedură penală și a art. 69 din Legea nr. 51/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și împotriva deciziei penale nr. 621/A/03.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenții inculpați și la plata sumei de câte 600 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei fiecare, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./17.03.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Red. - Judecătoria Sector 4 B - Secția Penală
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Carmen Veronica Găină, Vasile
