Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 338/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR.11154/300/2008
312/2008
DECIZIA PENALĂ NR. 338
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03.03.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Francisca Maria Vasile
JUDECĂTOR 2: Daniel Grădinaru
JUDECĂTOR 3: Niculina
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.62 A/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a II a Penală în dosarul nr- si sentinței penale nr.679/04.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 2 in dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat in stare de arest și asistat de avocat din oficiu - cu delegația nr.-,intimatul inculpat in stare de arest, lipsind intimat parte civilă HALAS.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul ca intimat parte civila HALAS a depus la dosar, prin serviciul Registratura, o declarație autentificata sub nr.590/02.03.2009 de BNP si, in sensul ca renunța la sumele acordate cu titlu de daune materiale, in calitate de parte civilă.
Constatând ca nu sunt excepții de invocat, probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu numit pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului formulat in temeiul disp.art.385/9 pct.14 Cod Procedură Penală și pe fond, rejudecând, dându-se o mai mare eficienta dispozițiilor art. 74-76 Cod Penal, reținând faptul ca partea civilă HALAS a renunțat la pretențiile materiale,precum și atitudinea sincera a inculpatului, de recunoaștere și regret a faptelor, care lucra ca zidar la data savarsirii faptei, reindividualizarea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicata de instanța de fond și menținuta de instanța de apel.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere a recursului formulat de inculpat numai cu privire la latura civilă a cauzei, si pune concluzii de desființare in parte a hotărârilor si, pe fond, de a se lua act de faptul că partea civila HALAS a renunțat la pretențiile materiale. Cu privire la reindividualizarea pedepsei solicitată de inculpat, consideră netemeinic acest motiv întrucât s-au reținut circumstanțe atenuante, iar fata de modalitatea de savarsirea faptei, respectiv prin urmărirea de către cei doi inculpați a părții vătămate,denota periculozitate sporită.
In ultimul cuvânt, recurentul inculpat solicita a i se acorda încă o șansă.
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr.679 din 4.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în baza art.345 alin.2 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 13.01.1980 în B, CNP -, la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev.de art.211 alin.1,2 lit.c și alin.21lit.a Cod penal, în condițiile stării de recidivă prevăzută de art.37 alin.1 lit.a Cod penal, cu reținerea dispozițiilor art.74 alin.1 lit. raportat la art.76 alin.1 lit.b Cod penal.
Conform art. 61.pen raportat la art. 39 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1254/19.12.2002 a Tribunalului București și s-a contopit restul rămas neexecutat de 1208 zile în pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa în final o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare.
Pe durata prev. de art. 71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit.a teza a doua și lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și a arestului preventiv de la 12.09.2008 la zi.
Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
2.In baza art. 345 alin 2 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. I, 2 lit. c și alin. 2 lit. a Cod penal, cu reținerea dispozițiilor 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal.
Pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal, i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit.a teza a doua și lit. b pen.
În baza art. 88 Cod penal, a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și a arestului preventiv de la 13.09.2008 la zi.
Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
In temeiul art. 14, 15 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpații în solidar la plata către partea civilă a sumei de 50 lei, reprezentând daune materiale.
In baza art. 118 alin. 1 lit. e pen, s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 60 lei.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală, s-a dispus decontarea onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu, avocat, delegație -/29.10.2008 și, delegație -/29.10.2008 din fondurile MJ către
Conform art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că faptele pentru care sunt cercetați inculpații și, constând în aceea că pe data de 11. 09. 2008, împreună, în jurul orelor 06.30, în timp ce se afla pe- A, au deposedat-o prin acte de violență, pe partea vătămata de geanta personală care conținea documente, bani și un telefon mobil marca Samsung, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. c și alin. 21lit. a pen.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, inculpații și -.
Inculpatul - apelant și-a retras apelul la data de 3.12. 2008, luându-se act de manifestarea de voință a acestuia.
Inculpatul-apelant - a criticat soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând redozarea pedepsei.
Examinând legalitatea si temeinicia soluției instanței de fond, atât din punct de vedere al motivelor de apel, cât si din oficiu, Tribunalul a constatat critica formulată ca fiind nefondată deoarece instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 si 52 Cod penal, respectiv, gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, dispozițiile părții generale ale Codului Penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a acestuia, precum și atitudinea procesuală a inculpaților, care au recunoscut și regretat în fața instanței de judecată fapta săvârșită, aspect de natură a genera aplicarea unei pedepse orientate sub limita minimă, prin reținerea de circumstanțe atenuante.
Mai mult chiar, din actele si probele dosarului rezultă că inițiatorul rezoluției infracționale a fost apelantul inculpat -.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul pe motivul greșitei individualizări pedepsei, invocând cazul de casare prev.de art.3859pct.14 Cod procedură penală și solicitând a fi avute în vedere circumstanțele personale favorabile, concretizate în atitudinea sinceră în cursul procesului penal, dar și anterior săvârșirii faptei în societate, dedusă din aceea că desfășura o activitate remunerată ca zidar.
Curtea, analizând hotărârea din perspectiva cazului de casare invocat, respectiv art.3859pct.14 Cod procedură penală, apreciază calea de atac ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Instanțele de fond și de apel, în urma unei riguroase analize a ansamblului probator au reținut corect situația de fapt și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei pentru inculpatul au fost avute în vedere criteriile generale enumerate de art.72 Cod penal. Astfel, s-a reținut că inculpatul menționat nu are antecedente penale și a avut o conduită sinceră de-a lungul procesului penal, însă contribuția sa la săvârșirea faptei a fost esențială și determinantă pentru atragerea în activitatea infracțională și a inculpatului, recurentul fiind acela care a inițiat activitatea infracțională și a avut rolul hotărâtor în cadrul acesteia. Se mai reține faptul că din modul de operare rezultă că actele de violență exercitate asupra părții vătămate pentru sustragerea bunurilor pe care acesta le avea asupra sa, constând în lovirea cu pumnul în zona feței, precum și lovirea de plan dur, au depășit intensitatea necesară pentru atingerea scopului infracțional. De altfel, în cadrul individualizării judiciare a pedepsei prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special conform art.76 alin.1 lit.b Cod penal.
În aceste circumstanțe se apreciază că pedeapsa aplicată și modalitatea de executare sunt apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii.
În cursul judecății prezentei căi de atac, partea vătămată a depus la dosar o declarație notarială din care rezultă că renunță la pretențiile bănești formulate împotriva inculpaților și la acordarea de daune materiale.
Având în vedere principiul disponibilității ce guvernează latura civilă, Curtea urmează să ia act de manifestarea de voință a părții civile cu consecința admiterii recursului sub acest aspect.
Ca urmare, în baza art.38515pct.2 lit.d și art.3857alin.1 Cod procedură penală, Curtea va admite recursul declarat de inculpat sub aspectul modalității de soluționare a laturii civile, va extinde efectele acestuia și la coinculpatul, urmând a se lua act că partea vătămată a renunțat la pretențiile civile formulate împotriva inculpaților.
În baza art. 38516cu referire la art.381 Cod procedură penală se va deduce prevenția de la 13.09.2008 la zi pentru inculpatul .
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.679 din 4.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B și a deciziei penale nr.62/A din 23.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală.
Casează în parte decizia penală și sentința penală, numai cu privire la latura civilă a cauzei și rejudecând, prin extindere și cu privire la inculpatul:
În temeiul art.14 raportat la art.346 Cod procedură penală ia act că partea vătămată renunță la pretențiile civile solicitate.
În baza art.38516cu referire la art.381 Cod procedură penală deduce prevenția de la 13.09.2008 la zi.
Obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. AL 2 ex./13.03.16.03.09
Președinte:Francisca Maria VasileJudecători:Francisca Maria Vasile, Daniel Grădinaru, Niculina