Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 374/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 374

Ședința publică din data de 27.05.2009

PREȘEDINTE: Ion Stelian

JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru

- -

GREFIER - - -

Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații, fiul lui și, ns.la data de 13.10.1977 și G, fiul lui și, ns. la data de 15.03.1982, ambii deținuți în Penitenciarul Mărgineni, împotriva deciziei penale nr. 30 din data de 10.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și sentinței penale nr. 12 din data de 13.01.2009, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, prin care inculpații au fost condamnați la pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 al.1, alin.2, lit.b,c, alin. 2/1 lit. a,b cu aplic. art. 37 lit.b ( pentru inculpatul ) și lit. a ( pentru inculpatul G ).

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții - inculpați și G, aflați în stare de arest, personal și asistați de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, lipsă fiind intimatul - parte civilă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocat, având cuvântul pentru inculpații arestați, după ce în prealabil a luat legătura cu aceștia, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.

Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat, având cuvântul pentru inculpații și G, arată că recursurile declarate de aceștia vizează doar latura penală a cauzei și solicită admiterea recursurilor, casarea ambelor hotărâri iar pe fond reindividualizarea pedepselor aplicate în sensul reducerii acestora.

Consideră că pedepsele aplicate sunt mult prea mari, având în vedere atitudinea pe care au avut-o atât la urmărirea penală cât și în faza de cercetare judecătorească, faptul că au colaborat cu organele de cercetare penală, situațiile lor familiale, faptul că prejudiciul a fost recuperat parțial prin restituirea bunurilor sustrase, astfel că se putea da o mai mare eficiență disp.art. 74,76

Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursurilor declarate de inculpați ca fiind nefondate și menținerea hotărârilor atacate întrucât sunt legale și temeinice, în mod corect fiind soluționată latura penală a cauzei.

Apreciază că pedepsele aplicate inculpaților sunt bine individualizate, având în vedere și starea lor de recidivă.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că el a ajutat la prinderea celorlalți infractori, nu a fugit, șoferul a fost de acord ca el să conducă mașina și apreciază că pedeapsa aplicată este prea mare.

Inculpatul G, având ultimul cuvânt, arată că el este cel care a luat banii, a fugit, celălalt inculpat este nevinovat și solicită instanței redozarea pedepsei.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.12 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, au fost condamnați pentru infracțiunea de tâlhărie prev.de art.211 alin.1, alin.2 lit.b,c alin.2/1 lit.a,b Cod penal, inculpații:

1. fiul lui și, născut la data de 13 octombrie 1977 în municipiul T, studii 6 clase, fără ocupație, recidivist, necăsătorit, are doi copii minori, domiciliat în comuna, sat, județul D, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 7 ani închisoare cu aplic.disp.art.37 lit.b Cod penal;

2. fiul lui și, născut la data de 15 martie 1982 în municipiul T, neșcolarizat, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, domiciliat în comuna, sat, județul D, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 7 ani închisoare cu aplic.disp.art.37 lit.a Cod penal.

În baza art.61 Cod penal, a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 775 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 1256 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr.823 din 29 iunie 2004 a Judecătoriei Târgoviște, rest pe care l-a contopit conform art.39 alin.2 Cod penal, cu pedeapsa stabilită prin sentința penală de față, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal, li s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepselor.

Conform art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților, iar în baza art.88 Cod penal, s-a computat din pedepse arestarea preventivă a acestora de la 15 august 2008 la zi.

Rezolvând și latura civilă a cauzei, în temeiul disp.art.346 Cod procedură penală, combinat cu art.14 Cod procedură penală, inculpații și G au fost obligați în solidar la plata sumei de 270 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă domiciliat în municipiul T, str.-, nr.69, bloc 50, apart.3 și cu reședința în comuna, sat --, județul

În fine, inculpații au fost obligați la câte 700 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză, în esență, următoarea situație de fapt:

În noaptea de 14/15 august 2008 inculpații și G au luat un taxi aparținând SC" Taxi"SRL condus de partea vătămată pentru a ajunge la domiciliul situat în satul pendinte de comuna, județul

La ieșirea din satul, inculpatul, sub amenințarea cu un cuțit, i-a cerut șoferului (partea vătămată ) să meargă pe un drum lateral care ducea undeva la balastiera din satul, județul

Aici, tot sub amenințarea cuțitului partea vătămată a fost obligată să oprească autoturismul și apoi să coboare de la volan, după care, inculpatul a înmânat cuțitul celuilalt inculpat și a condus autoturismul în continuare.

În acest timp, inculpatul G, sub amenințarea cuțitului i-a cerut părții vătămate să-i dea banii și telefonul mobil.

Aceasta a spus că nu are bani și a înmânat inculpatului telefonul mobil, dar a lovit-o cu pumnul în zona feței, insistând să scoată banii.

În aceste condiții,partea vătămată a luat de sub scaunul șoferului portofelul și l-a înmânat inculpatului G, care a scos suma de 270 lei,după care a aruncat portofelul.

La un moment dat autoturismul s-a oprit și nu a mai putut fi pornit, după care inculpatul Gao bligat-o pe partea vătămată să-i dea radio - CD-ul auto.

Aceasta, a reușit să ceară între timp ajutorul colegilor prin stație, după care Gat ăiat pneul roții din partea față a autovehiculului și a fugit.

În continuare, inculpatul a fost prins la scurt timp de organele de poliție care au găsit asupra acestuia telefonul mobil fără cartelă, care aparținea părții vătămate.

Totodată, în autoturism a fost găsit și cuțitul pe locul în care a stat inculpatul, precum și radio - CD-ul sustras de la partea vătămată.

La instanța de fond cu ocazia soluționării cauzei, inculpatul a negat săvârșirea faptei de tâlhărie, susținând că nu a manifestat violență față de partea vătămată, iar cuțitul l-au găsit în autoturismul aparținând părții vătămate, în schimb, inculpatul Gad at dovadă de sinceritate, recunoscând fapta.

Împotriva sentinței au declarat apel inculpații și G, criticând-o ca fiind netemeinică sub aspectul individualizării pedepselor,

susținând prin apărător că acestea sunt excesive, solicitând reținerea de circumstanțe atenuante personale prev.de art.74, art.76 Cod penal și reducerea pedepselor.

Tribunalul Dâmbovița prin decizia penală nr.30 din 10 martie 2009 respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații și G, a fost menținută starea de arest a acestora potrivit art.350 Cod procedură penală, iar în baza art.88 Cod penal, a fost computată detenția arestului preventiv la zi.

Din considerentele deciziei instanței de control judiciar se reține că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților și în mod legal a dispus condamnarea acestora.

De asemenea, încadrarea juridică a faptei este corespunzătoare, iar critica ce vizează individualizarea pedepselor este neîntemeiată.

Tribunalul Dâmbovițaa apreciat că în raport de datele personale ale inculpaților cât și de modul concret de comitere a faptei, instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor, așa încât, nu se justifică reținerea unor circumstanțe atenuante, așa cum au solicitat inculpații, motiv pentru care apelurile declarate de aceștia au fost respinse ca nefondate.

Inculpații au atacat cu recurs în termen legal decizia instanței de apel, reiterând aceeași critică ce vizează individualizarea pedepselor.

Astfel, prin apărător desemnat din oficiu inculpații consideră pedepsele aplicate prea mari în condițiile în care la urmărirea penală și în instanță au avut o poziție procesuală corespunzătoare, au colaborat cu organele de urmărire penală, prejudiciul cauzat părților vătămate a fost recuperat parțial prin restituirea bunurilor sustrase.

Față de aceste împrejurări au solicitat admiterea recursurilor, casarea în parte a hotărârilor anterioare, reținerea circumstanțelor atenuante personale prev.de art.74 și art.76 Cod penal și reindividualizarea pedepselor prin stabilirea unor pedepse minime.

Curtea, verificând hotărârea atacată conform art.385/14 Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de critica invocată și a cazurilor de casare prev.de art.385/9 Cod procedură penală, constată că recursul declarat de cei doi inculpați sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanțele anterioare au reținut o corectă situație de fapt astfel cum a fost arătată în mod detaliat mai înainte, în sensul că în noaptea de 14/15 august 2008 cei doi inculpați prin amenințarea cu un cuțit și a exercitării de violențe asupra părții vătămate, i-au sustras acestuia suma de 270 lei, telefonul mobil și un radio-CD, prejudiciul fiind recuperat parțial prin restituirea unor bunuri.

S-a mai constatat că în urma raportului medico-legal efectuat de Serviciul de Medicină Legală D nr.241/V/15 august 2008 partea vătămată a suferit leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur în noaptea de 14/15 august 2008, care au necesitat pentru vindecare 5 - 6 zile de îngrijiri medicale.

Fapta de tâlhărie comisă de inculpații și Gaf ost pe deplin dovedită cu probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și cu ocazia cercetării judecătorești, probe ce constau din declarațiile părții vătămate, procesul verbal de constatare la fața locului, planșe foto, proces verbal de percheziție corporală, raportul de constatare tehnico - științifică și coroborate cu declarațiile inculpaților.

Ca atare, în mod legal și temeinic instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de tâlhărie, încadrarea juridică corect reținută de instanță și asupra căreia nu s-au formulat critici.

Referitor la individualizarea pedepselor, critica invocată de inculpați, în sensul că acestea sunt excesive este neîntemeiată.

În procesul de individualizare juridică a pedepselor prima instanță a ținut seama de toate criteriile prev.de art.72 Cod penal, de modul concret și împrejurările în care inculpații au săvârșit fapta, prin amenințarea cu un cuțit, pe timp de noapte și într-un loc izolat, precum și de elementele ce caracterizează persoana făptuitorilor.

Aceștia nu desfășoară nici o activitate din care să realizeze venituri, sunt recidiviști, anterior fiind condamnați în mai multe rânduri la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni de furt calificat, așa cum rezultă din fișele de cazier judiciare aflate la filele 115 - 122 din dosarul de urmărire penală, de unde se poate trage concluzia că aceștia sunt infractori periculoși și care persistă în comiterea unor astfel de fapte antisociale.

Pentru aceste considerente, nu se poate și nici nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante personale prev.de art.74 Cod penal și reindividualizarea pedepselor prin stabilirea unor cuantumuri sub limita minimă prevăzută de textul de lege, așa cum au solicitat inculpații.

Pedepsele de câte 7 ani închisoare aplicate de prima instanță, care de altfel reprezintă limita minimă prevăzută de lege, sunt pedepse drepte și sunt în măsură să-și atingă scopul preventiv educativ prev.de art.52 Cod penal.

În raport de cele arătate mai înainte, Curtea constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice din toate punctele de vedere,motiv pentru care recursurile declarate de inculpații și G se privesc ca fiind nefondate, urmând a fi respinse în consecință, conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Întrucât, inculpații - recurenți sunt arestați preventiv în prezenta cauză, urmează ca în baza art.383 alin.2 Cod procedură penală, rap.la art.88 Cod penal, să se compute detenția preventivă a acestora de la 15 august 2008 la zi.

Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, inculpații - recurenți vor fi obligația la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu ce se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, ns.la data de 13.10.1977 și G, fiul lui și, ns.la data de 15.03.1982, ambii deținuți în Penitenciarul Mărgineni, împotriva deciziei penale nr.30 din 10.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

detenția preventivă a inculpaților și G de la 15 august 2008 la zi.

Obligă recurenții - inculpați la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care câte 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru

Grefier,

Red.VM

Tehnored.EV

6 ex./15.06.2009

dos.f- Judecătoria Târgoviște

dos.a- Tribunalul Dâmbovița

,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Ion Stelian
Judecători:Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 374/2009. Curtea de Apel Ploiesti