Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 423/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 423/2009
Ședința publică de la 30 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă
JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș
JUDECĂTOR 3: Oana Maria
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale numărul 98/13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat inculpatul recurent în stare de arest din Penitenciarul Aiud asistat de avocat - în substituirea - cu delegație din oficiu, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând, prin reanalizarea întregului material probator administrat în cauză, a se dispune reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut faptele, a avut o atitudine sinceră, a colaborat cu organele de cercetare penală.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate ca legale și temeinice. Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare pentru mai multe infracțiuni, toate comise la data de 31 iulie 2008. Aceste fapte au fost comise de inculpat în condițiile în care acesta a fost liberat condiționat, din fișa de cazier rezultând că a fost condamnat anterior, astfel că scopul pedepsei nu a fost realizat.
Faptul că inculpatul a recunoscut nu constituie o circumstanță atenuantă față de circumstanțele reale în care au fost comise faptele.
Având ultimul cuvânt, inculpatul lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului dar apreciază prea mare pedeapsa aplicată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală 28/11.03.2009 Judecătoria Avrigl -a condamnat pe inculpatul la pedepsele de:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu;
- 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu;
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol;
-15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,
dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. 1.Cod Penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de 1054 zile rămas de executat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 906/05.04.2005 a Judecătoriei Pitești, și s-a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 15 ani închisoare stabilită prin sentința apelată, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, sporită la 16 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71.Cod Penal și i s-a interzis să exercite drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b și e.
Cod PenalS-a menținut măsura arestării preventive și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu 31.07.2008.
Sub aspect civil, în baza art. 14 și 346.C.P.P. coroborate cu art. 998. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă -, domiciliată în comuna, sta, nr. 450, jud. Sibiu.
În baza art. 14 și 346, coroborate cu art. 313 din legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 23 lei, plus dobânzi și penalități de întârziere până la data stingerii sumei datorate, cu titlu de cheltuieli servicii medicale, către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
În baza art. 346.C.P.P. s-a luat act de renunțarea la acțiunea civilă de către partea civilă, domiciliată în mun. B, șos. -, nr. 309,. 8,. 50, sector 2.
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria Avriga reținut următoarea stare de fapt:
În ziua de 31.07.2008, în jurul orelor 530, inculpatul, s-a deplasat împreună cu martorul la un local situat pe, la limita dintre județele V și Sibiu, spre casa în care erau cazați, pa. Ajunși în dreptul locuinței părții vătămate -, inculpatul i-a spus martorului că va intra la aceasta pentru a discuta ceva. Astfel, fără acordul părții vătămate, inculpatul a pătruns în casă și profitând de vârsta înaintată a victimei, 70 de ani, folosind forța, a întreținut cu acesta raporturi sexuale. După circa o oră și J, inculpatul a plecat și s-a deplasat la casa în care era cazat. Văzând că prietenul său doarme, a luat un în care se afla lapte și a plecat la domiciliul temporar al următoarei victime, partea vătămată. Ajuns la aceasta, inculpatul i-a dat laptele și, profitând de o clipă de neatenție, a prins victima în brațe și a început să o pipăie în zona sânilor și în zona genitală. La cererea părții vătămate de a părăsi casa, inculpatul a refuzat și a scos de la brâu o toporișcă cu care a amenințat victima, pe care apoi a strâns-o de gât și a trântit-o la podea, cerându-i să-l sărute. Deoarece partea vătămată a refuzat, inculpatul și-a introdus limba în cavitatea bucală a acesteia, însă a fost mușcat cu putere. Apoi, inculpatul i-a cerut părții vătămate, sub amenințarea aceleiași toporiști, să-i dea banii din casă și băutură. În acest mod inculpatul și-a însușit suma de 60 de lei și o sticlă de votcă, de un litru.
Cu banii și băutura asupra sa, inculpatul s-a deplasat apoi pe, la un chioșc, unde a schimbat suma de 50 de lei, fiind văzut de martora cu sticla de votcă în mână. De acolo, inculpatul a luat o mașină de ocazie cu care s-a deplasat în satul, jud. V, unde a fost prins de organele de poliție în după-amiaza aceleiași zile.
Prin urmare sub aspectul încadrării juridice a faptelor săvârșite, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului de a pătrunde fără drept în casa părții vătămate -, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prevăzute de art. 192 alin. 1.Cod Penal, iar fapta de a întreține raporturi sexuale cu partea vătămată prin constrângere profitând de imposibilitatea de a se apăra datorită vârstei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol.
Fapta inculpatului de a refuza părăsirea casei părții vătămate la cererea ei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu iar încercarea lui de a întreține raporturi sexuale prin constrângere, infracțiunea de viol, în forma tentativei. Fapta aceluiași inculpat de a-și însuși de la partea vătămată sume de bani și băutură sub amenințare cu toporișca întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1 și 21 lit. b și c.
Cod PenalLa stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72.Cod Penal, dintre care în mod special persoana inculpatului și împrejurările în care acesta a comis infracțiunile. Din comportamentul infracțional al inculpatului a rezultat că scopul pedepselor anterioare nu a fost atins, acesta manifestând dispreț față de valorile ocrotite de legea penală. Totodată, având în vedere împrejurările în care au fost comise infracțiunile, instanța a apreciat că inculpatul este o persoană periculoasă, predispusă la săvârșirea infracțiunilor contra libertății persoanei, iar faptele comise de acesta sunt de o periculozitate deosebită.
Instanța a apreciat, de asemenea că scopul legii penale nu poate fi atins decât prin aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special, inculpatul demonstrând prin comportamentul său că pedepsele aplicate anterior cu clemență nu și-au atins scopul.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul solicitând reducerea pedepsei aplicate prin reținerea circumstanțelor atenuante întrucât a recunoscut faptele săvârșite și regretă comiterea lor.
Prin decizia penală nr. 98/13.05.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Sibiu - Secția penală a respins ca nefondat apelul inculpatului, în baza art. 350 al. 1 Cod pr. pen. a menținut măsura arestării preventive a acestuia, iar în baza art. 88 cod penal a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 31.07.2008.
În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza de judecată. Inculpatul a recunoscut faptele în cursul urmăririi penale și în memoriile ulterioare depuse, inclusiv în motivarea apelului, însă a refuzat să facă declarații în fața judecătorului.
Încadrarea juridică a faptelor s-a constat că este, de asemenea, corectă. În ceea ce privește individualizarea pedepselor, s- reținut că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72.Cod Penal Este adevărat că sancțiunile aplicate nu sunt orientate înspre minim, dar cuantumul acestora este justificat de antecedența penală a inculpatului ce are un cazier impresionant ( 27). El a suferit condamnări la pedeapsa închisorii cu executare începând cu 1988, două din acestea fiind tot pentru viol și violare de domiciliu. A fost eliberat condiționat din penitenciar în anul 2007 cu un rest neexecutat de 1054 zile.
Față de acestea, s-a reținut că apare ca justificat sporul de pedeapsă de 1 an acordat de instanța de fond ca urmare a revocării liberării condiționate și contopirea restului ( de aproape 3 ani) cu pedeapsă rezultantă de 15 ani.
De remarcat că deși au fost contopite inițial 5 pedepse, inculpatului nu i s-a adăugat nici un spor pedepsei celei mai mari de 15 ani. Nu se justifică reducerea acestora față de perseverența infracțională a apelantului, de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de impactul negativ pe care comiterea acestora l-a avut în rândul comunității. În mod corect a apreciat judecătorul fondului că se impune aplicarea unor pedepse mai aspre, atâta vreme cât pedepsele aplicate până în acest moment ( din care cea mai mare a fost de 6 ani) nu și-au atins scopul preventiv. În sarcina inculpatului nu pot fi reținute circumstanțe atenuante.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul a constatat că pedepsele aplicate au fost corect dozate și nu se impune reducerea lor și admiterea apelului inculpatului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, inculpatul, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei aplicate, considerând că aceasta este exagerată, raportat la natura faptelor săvârșite.
Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385/9 al. 3 Cod pr. pen. Curtea constată că recursul inculpatului este fondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
De asemenea, potrivit art. 72 al. 1 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Curtea constată că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de primele instanțe pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al. 1 și 2/1 lit. b și c Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că, prin amenințarea cu o toporișcă, a sustras de la partea vătămată suma de 60 lei și o sticlă de votcă la un litru.
Curtea reține că aplicarea unei pedepse de 15 ani închisoare pentru infracțiunea menționată este excesivă, având în vedere modul concret de comitere și prejudiciul cauzat.
Fără a ignora împrejurările comiterii faptei și persoana inculpatului, Curtea apreciază că, raportat la criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal.
Pentru considerentele expuse, apreciind că doar sub acest aspect criticile inculpatului sunt fondate, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod pr. pen. Curtea va admite recursul declarat în cauză, va casa decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 28/11 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Avrig în dosarul nr- sub aspectul laturii penale numai în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, 2/1 lit. b și c cod penal și rejudecând cauza în aceste limite:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente:
- 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin.1 cod penal, cu aplic. art. 37 lit.a cod penal;
- 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a, b și e cod penal pe o durată de 6 ani, pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin.1 cod penal cu aplic. art. 37 lit.a cod penal;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin.1 cod penal cu aplic, art. 37 lit.a cod penal;
- 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a, b și e cod penal pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin.1 cod penal raportat la art. 20 cod penal coroborat cu art. 64, 65 cod penal cu aplic. art. 37 lit.a cod penal;
- 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin.1 și 2/1 lit.b și c cod penal cu aplic. art. 37 lit.a cod penal și va înlătură aplicarea sporului de 1 an închisoare.
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1 și 2/1 lit.b și c cod penal cu aplic. art. 37 lit.a cod penal de la 15 ani închisoare la 10 ani închisoare.
În baza art. 33 lit.a raportat la art. 34 lit.b cod penal va contopi pedepsele stabilite în pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
Va menține dispozițiile privind revocarea liberării condiționate a restului de 1054 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 906/05 aprilie 2005 Judecătoriei Pitești și va contopi acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale atacate.
În baza art. 88 cod penal va computa din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 31 iulie 2008 până la zi.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 98/13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință:
Casează decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 28/11 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Avrig în dosarul nr- sub aspectul laturii penale numai în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, 2/1 lit.b și c cod penal și rejudecând cauza în aceste limite:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente:
- 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin.1 cod penal, cu aplic. art. 37 lit.a cod penal;
- 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a, b și e cod penal pe o durată de 6 ani, pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin.1 cod penal cu aplic. art. 37 lit.a cod penal;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin.1 cod penal cu aplic, art. 37 lit.a cod penal;
- 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a, b și e cod penal pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin.1 cod penal raportat la art. 20 cod penal coroborat cu art. 64, 65 cod penal cu aplic. art. 37 lit.a cod penal;
- 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin.1 și 2/1 lit.b și c cod penal cu aplic. art. 37 lit.a cod penal și înlătură aplicarea sporului de 1 an închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1 și 2/1 lit.b și c cod penal cu aplic. art. 37 lit.a cod penal de la 15 ani închisoare la 10 ani închisoare.
În baza art. 33 lit.a raportat la art. 34 lit.b cod penal contopește pedepsele stabilite în pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
Menține dispozițiile privind revocarea liberării condiționate a restului de 1054 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 906/05 aprilie 2005 Judecătoriei Pitești și contopește acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale atacate.
În baza art. 88 cod penal compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 31 iulie 2008 până la zi.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored LS/2ex
Jud.fond:
Jud.apel:,
Președinte:Alina LodoabăJudecători:Alina Lodoabă, Monica Farcaș, Oana Maria