Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 49/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.49/R/2008
Ședința publică din 31 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Rodina
JUDECĂTOR 2: Ioana Cristina Morar
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR: -.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către condamnatul, împotriva deciziei penale nr. 16/2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, cauza având ca obiect cerere de revizuire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul aflat în stare de detenție asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, condamnatul învederează instanței că-și menține apelul declarat pentru motivele arătate în memoriu, respectiv că dorește audierea patronului care i-a dat banii și pentru aceea că nu se consideră vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie ci mai degrabă de lovire recunoscând că a lovit-o pe partea vătămată.
Apărătorul condamnatului susține motivele de revizuire arătate în memoriu în sensul audierii martorului, martor care ar putea dovedi că i-a dat inculpatul acea sumă de bani.
Reprezentantul Parchetului, se opune audierii acestui martor întrucât în raport cu disp.art.394 pr.pen. care stipulează cazurile de revizuire, nu se justifică audierea martorului în această fază a procesului.
Instanța, deliberând, având în vedere cazurile de revizuire prevăzute în art.394 pr.pen. respinge cererea ca nefiind utilă cauzei și nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea apelului pentru motivele expuse anterior și menționate în memoriul condamnatului. Cu onorar din.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat întrucât motivele invocate nu se circumscriu în disp.art.394 pr.pen.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului cu consecința micșorării pedepsei aplicate.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 16 din data de 20 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- s-a respins ca nefondată cererea formulată de condamnatul pentru revizuirea sentinței penale nr. 52 din 21 iunie 2006 Tribunalului Sălaj.
Revizuientul a fost obligat să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial pentru apărare din oficiu, a fost avansată Baroului de Avocați S din fondul Ministerului Justiției.
Pentru pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 52 din 21 iunie 2006 Tribunalului Sălaj, inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin 1 și 2 lit b și c Cod penal.
Condamnatul a susținut că el nu a sustras nici o sumă de bani de la partea vătămată recunoscând însă ca a lovit-o pe partea vătămată.
Apărarea condamnatului a fost verificată și de instanța de apel însă s-a constatat că vinovăția sa pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie a fost dovedită pe bancnotele de 500.000 lei găsite la inculpat descoperindu-se amprentele părții vătămate.
Potrivit art. 393 Cod procedură penală hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii în anumite cazuri prevăzute de dispozițiile art. 394 Cod procedură penală.
Motivele invocate de condamnat nu se regăsesc în dispozițiile legale mai sus citate, fiind motive de apel care au și fost analizate așa cum s-a arătat mai sus și ca atare cererea de revizire a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal condamnatul solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și admiterea în principiu a cererii de revizuire.
În motivarea cererii de revizuire condamnatul arată că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și solicită audierea martorului care i- dat banii, fiind vinovat doar de săvârșirea infracțiunii de lovire.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că apelul declarat în cauză este nefondat.
Potrivit art. 394 lit a Cod procedură revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, însă prin alin 2 s-a limitat incidența acestui caz de revizuire la situația în care pe baza probelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinică hotărârea de condamnare de achitare sau încetare a procesului penal.
Din coroborarea celor două texte rezultă că cererea de revizuire este admisibilă numai dacă faptele sau împrejurările noi conduc la pronunțarea unei soluții opuse celei a cărei revizuire se cere.
În cauză condamnatul nu a învederat instanței fapte sau împrejurări noi, ci s-a prevalat de faptul că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și a solicitat în acest sens audierea unui martor a cărui depoziție ar conduce în accepțiunea condamnatului la o posibilă schimbare de încadrare juridică și în consecință la o diminuare a pedepsei ipoteză care nu se circumscrie cazului de revizuire prev de art. 394 lit a Cod procedură penală.
În contextul celor expuse mai sus, Curtea în baza art. 379 pct 1 lit b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale a Tribunalului Sălaj.
În baza art. 189 Cod procedură penală va stabili în favoarea Baroului de avocați suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală va obliga pe condamnat la plata cheltuielilor judiciare în suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul, în prezent detinut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 16 din 20 februarie 2008 Tribunalului Sălaj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe condamnat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 31.03.2008 în prezența condamnatului arestat.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red./
5 ex./8.04.2008
Președinte:Monica RodinaJudecători:Monica Rodina, Ioana Cristina Morar