Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 49/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 49/R/2010

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ana Covrig JUDECĂTOR 2: Livia Mango Vasile Goja

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 293/A/2009 pronunțată în dosar nr-, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev.și ped.de art.211 alin.1,2 lit.b,c penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av. din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul, părțile civile, Clinica de Ortopedie C N, partea vătămată, reprezentantul legal și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul inculpatului solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea prezentării inculpatului, apreciind necesară prezența acestuia.

Reprezentantul Parchetului se opune amânării cauzei, întrucât prezența inculpatului nu este obligatorie.

Instanța deliberând, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului, întrucât prezența acestuia nu este obligatorie, în cauză nu s-a pronunțat o soluție de achitare, care să impună audierea inculpatului și, nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se dispună reducerea pedepsei aplicate fără aplicarea vreunui spor de pedeapsă, având în vedere atitudinea sinceră de care a dat dovadă inculpatul, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, regretul sincer și faptul că are în întreținere un copil minor. Cu onorar din.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului inculpatului, însă pentru alte considerente decât cele solicitate de apărătorul inculpatului. Astfel, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c pr.pen. solicită trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, întrucât judecarea apelului s-a făcut fără citarea părților.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 629 din 10.09.2009 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, în baza art. 211 al. 1,2 lit. b,c pen. a fost condamnat inculpatul ( fiul lui și, născut la 11.05.1987 în C-N, cu domiciliul în C-N,-,. 5, jud. C) la 3 ani și 6 luni închisoare, prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c pen. și cu aplic. art. 76 lit. b pen.

In baza art. 86 ind. 5.pen. a fost anulată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin SP 834/17.08.2007 a Judecătoriei Cluj -N, pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată în cauză pentru infracțiunea de tâlhărie, stabilind pedeapsa cea mai grea - aceea de 3 ani și 6 luni închisoare.

In baza art. 26.pen. rap. la art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,e,i pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. și art. 75 lit. c pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b pen. au fost contopite cele 2 pedepse, stabilind pedeapsa cea mai grea - aceea de 3 ani și 6 luni, pe care a sporit- până la 4 ani închisoare - pedeapsă pe care inculpatul o execută in condițiile art. 71-64 lit. a teza II pen.

In baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 h din data de 18.03.2008.

In baza art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,e,i cu aplic. art. 75 lit. c pen. prin respingerea schimbării încadrării juridice puse în discuție de către instanță, a fost condamnat inculpatul - ( fiul lui și, născut la 11.07.1988 în C-N, cu domiciliul in C-N, str. - nr. 24,. 22, jud. C) la 2 ani închisoare, prin reținerea circumstanței atenuante prev.de art. 74 lit. c - art. 76 lit. c pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a teza II pen.

In baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 h din data de 18.03.2008.

In baza art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,e,i cu aplic. art. 74 lit.a,c - 76 lit. d pen. și cu aplic. art. 99 și urm. pen. a fost condamnat inculpatul ( fiul lui și, născut la 17.01.1992 în C-N, cu domiciliul in C-N,-,. 7, jud. C) la 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani, ce constituie termen de încercare.

I-au fost puse în vedere inculpatului prev. art. 83.pen.

In baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 h din data de 18.03.2008.

In baza art. 14 și 346.pr.pen. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. " C-N și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.454,41 lei cu dobânda legală din ziua următoare externării (9.08.2006) și până la plata integrală.

A fost admisă în parte acțiunea exercitată de partea civilă și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 150 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și 1000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

In baza art. 191 al. 2.pr.pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata către stat, a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 30.07.2006, în timpul nopții, partea vătămată se deplasa pe str. - din mun. C-N, când a fost agresat de către inculpatul, care l-a lovit cu pumnii și picioarele. După agresiune, victima a fost deposedată de telefonul său mobil marca Nokia 1320.

Potrivit raportului de constatare medico-legală, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale care au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale.

La săvârșirea faptei inculpatul a fost însoțit de inculpatul - și de învinuitul (față de aceștia dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală), din probatoriu nereieșind că aceștia ar fi avut vreo contribuție la săvârșirea tâlhăriei.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, iar și au descris modul în care cel dintâi a comis infracțiunea.

La data de 17.03.2008 inculpații, și au hotărât să sustragă bunuri din autoturisme. La sugestia inculpatului, cei trei s-au deplasat în cartierul din C- unde, pe str. -, au observat parcat autoturismul marca Mitsubishi cu nr. B-85-, proprietatea părții vătămate, care în interior, pe bancheta din spate, avea o geantă tip diplomat.

In timp ce inculpatul asigura paza, inculpatul a spart cu o bujie geamul portierei stânga spate, iar inculpatul a sustras din interior geanta care conținea un laptop marca Fujitsu Siemens și acte contabile aparținând

Încercând să vândă bunul sustras, inculpații au fost depistați, iar bunurile sustrase au fost recuperate, partea vătămată nemaiconstituindu-se parte civilă.

Inculpații au recunoscut săvârșirea faptei, atât în cursul urmării penale, cât și în cursul judecății.

S-a reținut că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1,2 lit. b,c pen. și de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit. a, e, i, Cod penal cu aplic. art. 37 lit. Cod penal și art. 75 lit. c pen. in privința inculpatului, in privința inculpatului - de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a,e,i cu aplic. art. 75 lit. c pen. si, în privința inculpatului minor - de furt calificat prev. de art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit.a,e,i cu Cod Penal aplic. art. 99 și urm.

Cod Penal

La individualizarea pedepsei, care i-a fost aplicată inculpatului instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal si in acest context, de atitudinea sinceră a acestuia, de lipsa antecedentelor penale, de împrejurarea că la data faptei, inculpatul era minor, de împrejurarea că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat integral.

S-a reținut ca circumstanță atenuantă atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din sinceritatea de care inculpatul a dat dovadă atât in cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecații, atitudine care a condus la desfășurarea cu celeritate a procedurii judiciare.

Față de aceste considerente, de mențiunile relativ favorabile ale raportului de evaluare și având in vedere prev. art. 81 și art. 110.pen. instanța de fond a condamnat acest inculpat la 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani.

La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, atât pentru infracțiunea de tâlhărie cât și pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal și în acest context, de atitudinea sinceră a acestuia, de antecedența penală, de faptul că ajutorul dat coinculpaților la săvârșirea furtului a constat in asigurarea pazei și în furnizarea ideii, de numărul relativ mare de îngrijiri medicale cauzate victimei tâlhăriei (35-40 zile).

S-a reținut ca circumstanță atenuantă, în raport de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din sinceritatea de care inculpatul a dat dovadă atât in cursul urmăririi penale cât și in cursul judecații, atitudine care a condus la desfășurarea cu celeritate a procedurii judiciare.

La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal și în acest context, de atitudinea sinceră a acestuia, de lipsa antecedentelor penale, de faptul că ajutorul dat coinculpaților la săvârșirea furtului a constat in asigurarea pazei, de tinerețea sa.

S-a reținut ca circumstanță atenuantă atitudinea sinceră de care inculpatul a dat dovadă, atât in cursul urmăririi penale cât și in cursul judecații.

Față de cele arătate, instanța de fond a condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare cu executare in cond. art. 71-64 lit. a teza II pen.

Instanța de fond a condamnat inculpatul la o pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare in cond. art. 71-64 lit. a teza II pen.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a luat act partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză și a admis acțiunile civile exercitate de Spitalul Clinic de Urgență, respectiv partea civilă. In privința acestuia din urmă, admiterea este doar parțială respectiv 150 lei - daune materiale, contravaloarea telefonului mobil sustras și 1000 lei - daune morale pentru suferința cauzată.

În baza art.191al. 1.C.P.P. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termenul legal inculpatul, solicitând desființarea sa și în urma rejudecării, aplicarea unei pedepse în cuantum redus și cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, având în vedere comportamentul său pe parcursul procesului penal.

Prin decizia penală nr. 293/A/2009 din data de 16 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj, n baza art.379 pct. 2 lit. a pr.pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 629 din 10.09.2009 a Judecătoriei Cluj -N, pe care a desființat-o parțial, numai cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26.pen. rap. la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a,e și i pen. cu art. 37 lit. a pen. și art. 75 lit. c pen. ca urmare a nereținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c pen.

Pronunțând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus, în baza art. 26.pen. rap. la art.208 al. 1, 209 al. 1, lit. a, e și i pen. art. 37 lit. a pen. art. 75 lit. c pen. cu art. 74 lit. și 76 lit. c pen. tribunlul l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de: 2 (doi) ani închisoare pentru infracțiunea de complicitate la furt

calificat.

S-a menținut pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare aplicată inculpatului, care se execută în regim de detenție.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a apreciat că prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, întemeiată pe aprecierea obiectivă a probelor de la dosar, considerând că s-a făcut pe deplin dovada vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1,2 lit. b,c pen. și complicitate la furt calificat prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit. a, e, i, Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a pen. și art. 75 lit. c pen. pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, s-a reținut în mod corect că în noaptea de 30.07.2006 în loc public și prin întrebuințarea de violențe asupra părții vătămate care a suferit leziuni vindecabile în 35-40 zile de îngrijiri medicale, inculpatul a sustras victimei un telefon mobil în valoare de 150 lei, iar la data de 17.03.2008 în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul a sustras prin efracție bunuri dintr-un autoturism parcat în loc public, în timp ce inculpatul îi asigura paza și după ce inculpatul a spart cu o bucată de ceramică geamul autoturismului.

Pe parcursul procesului penal, inculpatul a recunoscut necondiționat comiterea infracțiunii de tâlhărie, însă în privința infracțiunii de complicitate la furt calificat, acesta a susținut că nu a participat la săvârșirea ei, deși a recunoscut prezența sa la fața locului și totodată, a descris circumstanțele concrete ale comiterii ei, respectiv contribuția celorlalți doi participanți și încercarea de valorificare a laptopului sustras.

Vinovăția inculpatului a fost corect reținută de prima instanță, raportat la întreg materialul probator administrat în cauză și în ceea ce privește infracțiunea de complicitate la furt calificat, acesta urmând a răspunde penal și pentru această faptă.

În procesul individualizării judiciare a pedepselor pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale cuprinse în art. 72.pen. însă a ales să rețină în favoarea acestui inculpat circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c pen. doar în ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, nu și în ceea ce privește infracțiunea de complicitate la furt calificat, motivând soluția sa prin aceea că inculpatul a fost sincer în privința acestei fapte, "atitudinea sa conducând la desfășurarea cu celeritate a procedurii judiciare".

Într-adevăr, conform art. 74 al. 1 lit. c pen. poate constitui circumstanță atenuantă atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.

Plecând de la acest text de lege, tribunalul a considerat că putea fi reținută această circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului și în privința infracțiunii de complicitate la furt calificat, deoarece acesta, dincolo de faptul că nu a recunoscut participarea sa la săvârșirea ei, s-a prezentat în fața organelor judiciare penale, a recunoscut și a descris comiterea faptei și contribuția efectivă a celorlalți doi inculpați, înlesnind astfel desfășurarea cu celeritate a procesului penal.

Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că reținerea acestei circumstanțe atenuante nu trebuie privită în mod diferențiat în raport de fiecare infracțiune reținută în sarcina inculpatului, strict după cum acesta recunoaște ori nu fapta comisă, deoarece textul de lege amintit face vorbire despre "atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii" prin raportare la mai multe elemente, dintre acestea, recunoașterea comiterii faptei fiind doar unul dintre ele.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că se impune reținerea acestei circumstanțe atenuante și în privința infracțiunii de complicitate la furt calificat, sens în care tribunalul a procedat la reindividualizarea judiciară a pedepsei pentru această infracțiune, respectiv a aplicat inculpatului o pedeapsă sub limita minimă specială prevăzută de lege și anume, pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, în lumina prevederilor art. 76 lit. c pen.

În același timp însă, față de împrejurarea că infracțiunea de tâlhărie a fost comisă la data de 30.07.2006 s-a impus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat tot pentru o infracțiune de tâlhărie, prin sentința penală nr. 834/17.08.2007 a Judecătoriei Cluj -N, cele două infracțiuni fiind concurente, sens în care în mod corect s-a dat eficiență dispozițiilor art. 33 lit. a și 34 lit. b pen. în timp ce infracțiunea de complicitate la furt calificat a fost comisă ulterior rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 37 lit. a pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie. În același sens, s-a pronunțat instanța supremă prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 42/2008.

Tribunalul a considerat că față de activitatea infracțională desfășurată de inculpat, este oportună aplicarea sporului de 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare fiind menținută de instanța de apel, iar în privința modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei, nu există pentru situația dată, posibilitatea de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de lege, conform art. 86/1 pen. având în vedere că inculpatul este recidivist și pedeapsa aplicată pentru concursul de infracțiuni depășește 3 ani închisoare.

Împotriva deciziei Tribunalului Cluj, în termen legal a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea acesteia și, rejudecând, să fie redus cuantumul pedepsei aplicate, cu motivarea că această pedeapsă este prea aspră, iar inculpatul are un copil minor în întreținere.

Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutae dispozițiilor art.385/14 pr.pen. Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru următoaerele considerente:

Fără a reitera motivarea instanței de apel, pe care Curtea și-o însușește integral, se constată și de către instanța de control judiciar că în cauză, s-a reținut în baza probatoriului administrat și corect analizat, o stare de fapt corespunzătoare realității, căreia ulterior, i s-a dat o încadrare juridică corectă, respectiv, reținându-se în sarcina inculpatului comiterea infracțiunilor de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1,2 lit. b,c pen. și complicitate la furt calificat prev. de art. 26.pen. rap. la art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a,e,i pen.

S-au valorificat apoi eficient, criteriile prev. de art.72 pen. și s-au aplicat pedepse judicios individualizate, ca și cuantum și modalitate de executare, în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art.52 pen.

Astfel, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru cele două infracțiuni ( pedeapsa închisorii de la 5 la 20 ani și, respectiv, de la 3 la 15 ani pentru furt calificat); gradul de pericol social al faptelor săvârșite - ridicat - având în vedere că s-au comis de mai multe persoane împreună, dintre care unul minor, pe timp de noapte, cu consecințe grave - patrimoniale și morale; persoana inculpatului - cu o atitudine sinceră pe parcursului procesului penal (împrejurare valorificată de instanță ca și circumstanță atenuantă), dar cu antecedente penale, recidivist - împrejurare de natură a agrava răspunderea penală.

Instanța a dat dovadă chiar de clemență, stabilind pedepse sub minimul special prevăzut de lege, deși infracțiunea de complicitate la furt calificat a fost comisă ulterior rămânerii definitive a hotărârii, prin care s-a dispus anterior suspendarea sub supraveghere a executării unei pedepse aplicate tot pentru infracțiunea de tâlhărie - ceea ce denotă că, deși inculpatul a mai beneficiat de clemența justiției, nu a înțeles să se îndrepte, să se reintegreze social, ci a perseverat în activitatea infracțională, specializându-se chiar în acest tip de infracțiuni, de violență și contra patrimoniului.

Aplicarea sporului de 6 luni închisoare la pedeapsa rezultană se justifică în cauză, în virtutea sispozițiilor art.34 alin.1 lit.b pen. fiind chiar un spor mic, față de maximul special al pedepsei celei mai grele ( 20 ani) până la care se putea majora pedeapsa rezultantă, dar și raportat la antecedența penală a inculpatului și la împrejurarea că, în cadrul operațiunii de anulare a suspendării sub supraveghere și aplicare a regulilor de la concursul de infracțiuni, instanța nu a aplicat vreun spor, deși legea permite.

Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.

Nu se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, pe motiv că judecarea apelului inculpatului, s-a făcut fără citarea celorlalți inculpați și a părților vătămate și civile - așa cum a solicitat procurorul, având în vedere că acest motiv nu a fost invocat nici de către recurent, nici de către părțile interesate - părțile necitate, care nu au declarat recurs, dar și față de împrejurarea că, nu face parte din cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu întotdeauna și, nici nu a influențat asupra hotărârii atacate în defavoarea inculpatului, conform art.385/9 alin.3 pr.pen.

În baza art.189 pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, domiciliat în C-N,-,. 5, jud. C, împotriva deciziei penale nr. 293 din 16 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./ Dact.

10 ex./ 29.01.2010

Jud.apel /

Jud. fond.

Președinte:Ana Covrig
Judecători:Ana Covrig, Livia Mango Vasile Goja

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 49/2010. Curtea de Apel Cluj