Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 56/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 56/
Ședința publică de la 15 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu
Grefier - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror
S-a luat în examinare apelul penal formulat de revizuentul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.23/CEA din 31 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, având ca obiect revizuire.
În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă:
- apelantul revizuent - în stare de arest și asistat din oficiu de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.2026/2008, emisă de Baroul C;
Se constată lipsa intimatului, pentru care se prezintă din oficiu avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.2198/2008, emisă de Baroul C, intimatului parte civilă.
Procedura legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.
In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 375 - 376 cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 377 cod pr. penală.
Avocat având cuvântul pentru apelantul revizuent, lasă la aprecierea instanței cu privire la admisibilitatea apelului.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea apelului ca fiind nefondat, corect instanța de fond a analizat întregul dosar, criticile formulate nu sunt fondate.
Apelantul revizuent, în ultimul cuvânt, susține că a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare în lipsă, la dosar nu există nici o declarație de-a sa, nu s-a făcut o judecată dreaptă cu el.
A,
Asupra apelului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că, prin sentința penală nr.23/CEA/31.03.2008 pronunțată în dosarul penal nr- Tribunalul Constanța, în baza art.394 Cod pr.penală a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, formulată de condamnatul:
- fiul lui și, născut la data de
15.12.1965, deținut în Penitenciarul Poarta Albă,
județul C,
privind sentința penală nr.45/27.01.2005 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar penal nr.2102/2004.
In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală a obligat condamnatul la plata sumei de 230 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care câte 40 lei, onorariu avocat oficiu, - delegație nr.462/2008 și - delegație nr.1208/2008, se avansează către Baroul C din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 15.01.2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanțaa înaintat cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuent prin care solicită revizuirea sentinței penale nr.45/27.01.2005 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar penal nr.2102/2004, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 214/P/07.11.2006 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosar nr-.
In legătură cu motivele de revizuire, condamnatul revizuent a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat, în condițiile în care singurul autor al acesteia a fost coinculpatul, invocând și împrejurarea că nu a fost prezent la nici unul din termenele de judecată, neavând cunoștință despre proces fiind mutat la
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.45/27.01.2005 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr.2102/2004, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, 2 lit.b Cod penal și art.21lit.a, c Cod penal cu aplicare art.37 lit.b Cod penal.
Prin decizia penală nr.214/P/07.11.2006 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosar nr- s-a respins apelul ca tardiv.
S-a reținut în sarcina inculpatului faptul că în seara zilei de 15.09.2004, acționând împreună cu coinculpatul, prin eforturi conjugate, a deposedat prin violență pe partea vătămată de sumele de 8.000.000 lei vechi și 200 Euro.
Examinând atât cererea formulată prin prisma motivului invocat prin apărător - art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală cât și hotărârile atacate în raport de aceste prevederi se constată că textul de lege menționat nu este aplicabil, întrucât este inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.
In plus, așa cum rezultă din probe inculpatul s-a sustras urmăririi penale și cercetării judecătorești, fiind ulterior arestat la 5.06.2006, declarând apel la 10.10.2006, după trecerea celor 10 zile de la începerea executării pedepsei, care i-a fost respins ca tardiv, prin decizia penală nr.214/P/07.11.2006 a Curții de APEL CONSTANȚA.
Cum, revizuentul invocă motive care nu pot fi încadrate în nici unul din cazurile de revizuire expres și limitativ prev. de art.394 Cod pr.penală, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, așa cum s-a statuat prin decizia nr.LX (60) din 24.09.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
In termen legal, împotriva sentinței penale nr. 23/CEA/31.03.2008 Tribunalului Constanțaa declarat apel inculpatul.
Personal, in fața instanței, apelantul susține că pedeapsa de 7 ani închisoare la care a fost condamnat in lipsă este rezultatul unei judecăți nedrepte.
La Curtea de APEL CONSTANȚA cauza a fost înregistrată sub același nr-
Examinând hotărârea apelată, actele și lucrările dosarului, curtea constată că apelul declarat de inculpatul este nefondat.
Prin motivele invocate în apel ca și în cererea de revizuire - cum, că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie la care a fost condamnat prin hotărârea a cărei revizuire o cere, apelantul revizuent urmărește să obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele jurisdicției ordinare.
În mod corect a reținut instanța de fond că aceste motive nu pot fi încadrate în nici unul din cazurile expres și limitativ prev. de art.394 cod pr.penală, revizuirea fiind inadmisibilă.
În consecință, constatându-se că sentința penală nr. 23/CEA/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța este legală și temeinică, instanța va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.1 lit.b cod pr.penală,
Respinge apelul formulat de revizuentul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.23/CEA din 31 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 cod pr.penală,
Obligă pe apelantul revizuent la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondul către avocat.
Onorariu pentru avocat oficiu intimat inculpat în sumă de 40 lei se avansează din fondul pentru avocat.
Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec.jud. - -
Tehnodact.gref. -
3 ex./24.05.2008
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Zoița Frangu