Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL MĂRGINENI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR.580

Ședința publică din data de 19 august 2009

PREȘEDINTE: Ioana Nonea

JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu

JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 8 ianuarie 1960, deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D împotriva deciziei penale nr.103 din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care în baza disp. art.334 cod proc. penală a fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie prev. de art.211 alin.1 și 2 lit.c) cod penal în aceea de furt calificat prev. de art.208-209 alin.1 lit.e) cod penal.

Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.443 din 16 aprilie 2009 Judecătoriei Moreni, ca nefondat.

De asemenea, apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă totală de 290 lei.

Prin sentința penală nr.443 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Moreni, județul D, în baza disp. art. 211 alin.1 și 2 lit.c) cod penal, cu aplic. art.37 alin.1 lit.a) cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 8 ianuarie 1960 în comuna, sat de, județul D, deținut în Penitenciarul Mărgineni, arestat în altă cauză, la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza disp. art.61 cod penal a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.2133/2007 a Judecătoriei Pitești, contopindu-se restul rămas de executat de 486 zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție.

S-a făcut aplicarea disp. art.71 și art.64 lit.a teza a II a și b cod penal iar în latură civilă, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

De asemenea, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la 5 ianuarie 2009, la zi.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul, în stare de arest la enitenciarul Mărgineni, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, în substituire pentru avocat, din cadrul Baroului P, conform delegației nr. 4173/2009, aflată la fila 11 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru recurent, cu acordul instanței a luat legătura cu acesta, precizând că nu are cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, de asemenea arată că nu are cereri de formulat.

Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru recurentul, susține că inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Moreni la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fapta fiind dovedită cu probele aflate la dosar și recunoscută de acesta.

Fiind nemulțumit de pedeapsa aplicată, inculpatul a declarat apel, ce a fost respins ca nefondat și respectiv, recursul de față, apreciind că sancțiunea stabilită este prea mare și greșit individualizată în raport de elementele dosarului.

Pentru aceste motive, în temeiul disp. art.3859pct.14 cod proc. penală, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și pe fond, redozarea pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea hotărârii de fond și a deciziei pronunțată în apel ca fiind legale și temeinice, atât sub aspectul încadrării juridice dată infracțiunii reținută în sarcina acestuia cât și al individualizării.

Se susține că pedeapsa a fost corect individualizată, având în vedere limitele prevăzute de textul incriminator pentru infracțiunea săvârșită, modalitatea de comitere a acesteia, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care se află în stare de recidivă postcondamnatorie.

Recurentul inculpat, având cuvântul personal, arată că într-adevăr a comis fapta dedusă judecății, regretă comiterea acesteia, însă solicită a se avea în vedere de instanță că nu a lovit partea vătămată iar prejudiciul a fost acoperit.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.443 din 16.04.2009 pronunțată de Judecătoria Moreni, în baza disp. art.211 alin.1 și 2 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.37 al.1 lit.a Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 08.01.1960, cu domiciliul în comuna, sat de, județul D, arestat în altă cauză în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă din ianuarie 2009.

În baza disp. art. 61 Cod penal a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.2133/2007 a Judecătoriei Pitești și s-a contopit restul rămas neexecutat din aceasta, de 486 zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, dispunând ca inculpatul să execute în final 5 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 5.01.2009 la zi.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev.de art.64 al.1 lit.a, teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art.71 Cod penal.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza probatoriilor administrate în cauză, următoarele:

La data de 05.01.2009, în jurul orelor 11.00, într-un loc public, respectiv scara blocului, neprevăzută cu sistem de închidere sau interfon, prin mijlocirea violenței - lovire cu pumnul în zona pieptului, inculpatul a luat din posesia părții vătămate, o borsetă în care se aflau bani, acte și alte bunuri.

Situația de fapt a fost stabilită pe baza probelor administrate pe parcursul urmăririi și al judecății, respectiv: declarațiile părților, raportul de constatare medico-legală; procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșa foto, adresele de stabilire a prejudiciului, procesele-verbale de reconstituire, cazierul judiciar, procesul-verbal de identificare și reținere, de depistare și încercare de reținere a inculpatului, procesul-verbal de examinare criminalistică a borsetei părții vătămate, dovada de predare-primire bunuri, declarațiile martorilor - și și procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere din grup.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, prima instanța a avut în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei precum și cele personale ale inculpatului, care a săvârșit fapta în stare de recidivă, și nu în ultimul rând, comportamentul nesincer al acestuia pe parcursul întregului proces penal.

Totodată, instanța a constatat că inculpatul a săvârșit noua infracțiune în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a cod penal, astfel încât, în baza disp.art.61 Cod penal, a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 486 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare și l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință.

În latură civilă, prima instanță a reținut că prejudiciul a fost recuperat prin restituire.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, fără a motiva calea de atac promovată.

Instanța de apel a procedat la audierea inculpatului, acesta recunoscând comiterea infracțiunii de furt, menționând însă că nu a exercitat violențe asupra părții vătămate, astfel că la ultimul termen de judecată s-a solicitat de către inculpat, prin apărător, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, motivat de faptul că nu s-a probat violența pretins exercitată cu un certificat medico legal.

Prin decizia penală nr.103 din 19 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovița, în baza disp.art.334 Cod procedură penală a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1 și 2 lit.c Cod penal în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.208-209 alin.1 lit.e Cod penal, ca neîntemeiată, prin aceeași decizie, fiind respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul.

Ulterior, prin încheierea din Camera de Consiliu dată la 26 iunie 2009, aceeași instanță, din oficiu, a îndreptat eroarea materială strecurată în decizie, în sensul menținerii stării de arest preventiv a inculpatului și deducerii din pedeapsă a perioadei arestării preventive începând cu 16 aprilie 2009, la zi.

La pronunțarea deciziei, prima instanță de control judiciar a reținut următoarele:

Referitor la cererea formulată de inculpat vizând schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie în formă calificată în cea de furt calificat, aceasta a fost apreciată ca neîntemeiată, reținându-se că smulgerea bunului în condițiile în care persoana vătămată a încercat să opună rezistență, fiind împinsă de făptuitor, constituie o violență asupra acesteia, fiind lipsit de relevanță că nu s-au cauzat leziuni traumatice încadrabile în dispozițiile cuprinse în art.180 Cod penal.

Totodată, s-a motivat că acțiunea brutală a inculpatului a fost de natură să inducă o stare de constrângere a voinței victimei iar impactul psihologic al faptei, suportat de aceasta, justifică caracterizarea acțiunii celui dintâi ca act de violență. Astfel, exercitând-o pentru a păstra folosul infracțiunii, s-a stabilit că inculpatul a comis o faptă de tâlhărie și nu un simplu furt.

Examinând hotărârea apelată, în raport cu actele și materialul din dosarul cauzei, cât și din oficiu, tribunalul a reținut că instanța fondului a făcut o corectă apreciere a probelor administrate și o justă individualizare a pedepsei aplicate, ținând seama atât de circumstanțele reale în care a fost săvârșită fapta, cât și de cele personale ale inculpatului recidivist.

În privința revocării liberării condiționate, soluția instanței de fond s-a apreciat de către tribunal ca fiind corectă, conformă dispozițiilor cuprinse în art. 61 Cod penal, care conferă judecătorului posibilitatea de a revoca ori menține liberarea condiționată, în funcție de gravitatea ultimei infracțiuni, criteriu în raport de care s-a stabilit că noua infracțiune comisă de cel în cauză - tâlhărie, relevă o gravitate sporită față de condamnarea anterioară pentru infracțiunea de furt.

Împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs în termen, inculpatul, care a criticat soluțiile pronunțate de nelegalitate și netemeinicie, fără a arăta în scris motivele pentru care a promovat această cale de atac, astfel cum cer disp. art.38510alin.1 și 2 cod proc. penală.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a susținut că situația de fapt și vinovăția acestuia au fost dovedite prin probatoriile administrate în cauză, inculpatul înțelegând să critice ambele hotărâri numai sub aspectul netemeiniciei acestora, apreciind că pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare este prea mare în raport de criteriile de individualizare și probele aflate la dosarul cauzei.

Pentru motivul invocat, s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri iar pe fond redozarea pedepsei.

Curtea, examinând hotărârile recurate, în raport de critica invocată, circumscrisă cazului de casare prev. de art.3859pct.14 cod proc. penală, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, în limitele prev. de art.3859alin.2 și 3 cod proc. penală, constată că recursul declarat de inculpat este nefundat, pentru considerentele ce urmează:

Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșele foto, raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de reconstituire, procesul-verbal de identificare și reținere a inculpatului, procesul verbal de examinare criminalistică a borsetei părții vătămate, procesele-verbale de recunoaștere pentru prezentare din grup, declarațiile martorilor și și declarațiile inculpatului, ambele instanțe au stabilit în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior, ce nu a mai fost contestată de către inculpat în fața instanței de control judiciar, deși inițial acesta recunoscuse numai fapta de sustragere a bunurilor aparținând părții vătămate.

Probele și mijloacele de probă la care s-a făcut referire anterior au fost complet analizate și just apreciate de instanțe, astfel încât, reținând vinovăția inculpatului în forma prevăzută de lege, respectiv intenție directă, în mod temeinic și legal s-a dispus condamnarea acestuia în temeiul disp. art.211 alin.1 și alin.2 lit.c) cod penal, încadrarea juridică stabilită fiind corespunzătoare faptei comisă de inculpat.

De asemenea, în mod just s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a) cod penal, având în vedere pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2133 din 10 septembrie 2007, definitivă la 2 octombrie 2007, pedeapsă executată în perioada 21 decembrie 2004 - 23 octombrie 2007, când a fost liberat condiționat cu un rest neexecutat de 486 zile închisoare, la data comiterii prezentei infracțiuni, respectiv ianuarie 2009, pedeapsa aplicată neputând fi considerată executată.

Drept urmare, în mod întemeiat, făcând aplicarea disp. art.61 alin.2 teza a II a din Codul penal, prima instanță a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul neexecutat de 486 zile închisoare față de gravitatea deosebită a infracțiunii de tâlhărie calificată, și, aplicând regulile concursului de infracțiuni, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv cea aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea constată că judecătoria a evaluat în mod corespunzător criteriile cuprinse în art.72 cod penal, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, dedus și din sancțiunea stabilită de legiuitor, respectiv închisoarea de la 5 la 20 ani, circumstanțele concrete ale comiterii faptei, în loc public, asupra unei persoane în vârstă, precum și persoana făptuitorului, recidivist postcondamnatoriu, acesta săvârșind o infracțiune de o gravitate sporită înainte ca pedeapsa anterioară să poată fi considerată executată, așa încât respingerea apelului de către tribunal este pe deplin justificată.

Este adevărat că la individualizarea pedepsei instanțele anterioare au avut în vedere și atitudinea de nerecunoaștere a inculpatului, însă poziția manifestată în prezent de aceasta nu poate constitui temei pentru C de redozare a pedepsei în sensul reducerii acesteia, câtă vreme probatoriile administrate în cauză demonstrează fără echivoc existența faptei și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, astfel că recunoașterea sa nu constituie o circumstanță atenuantă, ci doar consecința probelor legal administrate și interpretate.

În plus, se constată că instanțele au aplicat inculpatului o pedeapsă situată la limita inferioară a textului de lege incriminator, în condițiile în care din fișa de cazier judiciar a acestuia rezultă că a suferit mai multe condamnări pentru comiterea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, ultima infracțiune comisă prezentând un pericol social sporit, ceea ce dovedește că pedepsele anterioare, parte din ele executate în regim privativ de libertate, nu și-au atins scopul preventiv-educativ și sancționator cerut de art.52 cod penal.

În concluzie, pedeapsa aplicată de prima instanță și menținută de tribunal este just individualizată și nu se impune reducerea cuantumului acesteia, așa cum a solicitat inculpatul, critica invocată de acesta fiind nefondată.

Drept urmare, în baza disp. art.38515pct.1 lit.b) cod proc. penală, Curtea va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat, conform art.192 alin.2.

C.P.P.

Întrucât inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză, în temeiul disp.art.383 alin.2 p și art 88 cod penal se va educe din pedeapsă, durata reținerii și arestării preventive, de la 05 ianuarie 2009, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 8 ianuarie 1960, deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva deciziei penale nr.103 din 19 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și sentinței penale nr.443 din 16 aprilie 2009 Judecătoriei Moreni.

Deduce din pedeapsă, durata reținerii și arestării preventive de la 05 ianuarie 2009, la zi.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 august 2009.

Președinte, Judecători,

Nefiind prezentă în instanță (seminar),

semnează președintele completului,

Grefier,

Red./Tehnored.

4 ex./01 septembrie 2009

. fond - Jud.

Jud. fond

. apel - Trib.

Jud. apel,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Ioana Nonea
Judecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zăinescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 580/2009. Curtea de Apel Ploiesti