Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 679/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZUIA PENALĂ NR.679

Ședința publică de la 12 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Silviu Anti

JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian

JUDECĂTOR 3: Monica Vadana

*

GREFIER - -A -

***

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -

legal reprezentant de

PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva deciziei penale nr.315/A din 09.07.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-inculpat - în stare de arest, asistat de avocat ales a, lipsă fiind recurenții-inculpați - pentru care s-a prezentat avocat oficiu și u - pentru care s-a prezentat avocat oficiu a, precum și intimatele-părți civile O și.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Avocat a, pentru recurentul-inculpat, a precizat că acesta este minor.

Instanța, având în vedere că recurentului-inculpat minor i s-a pus în vedere să se prezinte la fiecare termen de judecată în fața instanței de recurs, a constatat că acesta se sustrage de la judecarea recursului.

Instanța a adus la cunoștință recurentului-inculpat prezent dreptul pe care îl are de a da declarație în fața instanței de recurs, precum și dreptul la tăcere, prevăzut de lege, atrăgându-i totodată atenția că în situația în care dorește să dea declarație trebuie să declare tot ce știe despre faptă, iar ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.

Recurentul-inculpat, a învederat instanței că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.

Instanța a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de.

Avocat a, pentru recurentul, a arătat că a solicitat atașarea unui dosar al Judecătoriei Moinești, al cărui număr este menționat atât în dosarul tribunalului cât și în cel al Judecătoriei Onești, unde a solicitat de asemenea atașarea lui. A susținut că dosarul respectiv "se referă la fapte reținute în sarcina celorlalți 2 inculpați în care inculpatul de azi a avut calitatea de martor".

Procurorul a arătat că nu se opune cererii.

Ceilalți apărători, pe rând, au precizat că nu se opun cererii.

Instanța, analizând cererea formulată de recurentul-inculpat, prin apărător, a constatat că nu este utilă cauzei, întrucât la dosarul cauzei sunt prezente toate elementele pentru o soluționare echitabilă a recursurilor.

Avocat aap recizat că nu are alte cereri.

Nu au fost formulate cereri nici de către ceilalți apărători și nici de către reprezentantul Ministerului Public.

Nefiind alte cereri, s-a dat cuvântul pentru dezbateri.

Avocat a, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a solicitat admiterea recursului formulat de acesta. A susținut că recursul a fost declarat în termen, având în vedere împrejurările ce nu au depins de inculpat. A susținut că recursul a fost înregistrat cu întârziere la registratură, datorită protestului din justiție. A insistat asupra faptului că "recursul a fost promovat în termen față de data înscrisă în corespondență". A susținut că este vorba de "un caz fortuit care a dictat o înscriere tardivă, dar a fost declarat în termen" și că protestul a început efectiv mai înainte de luna septembrie. A solicitat a se avea în vedere data înscrisă pe plicul aflat la dosar. A solicitat ca în raport de răspunsul formulat de serviciul de curierat și de data menționată pe plic, instanța să aprecieze recursul ca declarat în termen. Pe fond, apărătorul a susținut că ceilalți inculpați și-au schimbat declarațiile date inițial întrucât inculpatul a avut calitatea de martor împotriva acestora într-o altă cauză. A criticat faptul că instanța nu a avut în vedere nicio înregistrare privind modalitatea de desfășurare a evenimentului, iar percheziționarea autoturismului s-a făcut fără a exista un mandat legal. Apărătorul a solicitat a se constata că la dosarul cauzei nu există niciun înscris din care să rezulte că între inculpați ar fi existat vreo înțelegere prealabilă, o pregătire în vederea comiterii infracțiunii, stabilirea unei strategii, din probele de la dosar rezultând fără dubiu - a susținut apărătorul - că inculpatul-recurent nu a participat, nu a fost autorul faptelor reținute în sarcina sa. Apărătorul a mai solicitat ca instanța de control judiciar să aibă în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv faptul că este căsătorit, are copii minori și că nu a mai comis alte fapte de natură a atrage aplicarea unei sancțiuni penale, precum și atitudinea pe care a avut-o în timpul cercetării judecătorești. În final, apărătorul a solicitat repunerea în termenul de recurs sau a se aprecia că recursul a fost declarat în termen, iar pe fond - în principal a solicitat admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare și achitarea inculpatului întrucât este nevinovat, iar în subsidiar - reducerea pedepsei sub minimul general prevăzut de lege, de așa manieră încât acesta să poată fi pus în libertate. A apreciat faptul că perioada de timp petrecută de inculpat în stare de deținere, și-a atins scopul preventiv-educativ, așa cum este definit de Codul penal.

Avocat a, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare este excesivă. A solicitat a se da o maximă eficiență circumstanțele personale ale inculpatului, care era minor, este singurul întreținător al familiei și nu are antecedente penale; a precizat că prejudiciul a fost recuperat aproape a totalitate. A solicitat plata onorariului de avocat oficiu din fondul

Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a solicitat admiterea recursului și reindividualizarea pedepsei în sensul coborârii acesteia spre minimul special. A solicitat a se dispune plata onorariului de avocat oficiu din fondul către av..

Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursurilor declarate de inculpații și u ca nefondate, pedepsele aplicate acestora fiind corect individualizate. Cu privire la recursul declarat de inculpatul, reprezentantul Ministerului Publica solicitat respingerea acestuia ca fiind tardiv introdus, în raport de data comunicării - 24.07.2009. A susținut că data de 02.08.2009 la care se susține că a fost declarat recursul, nu a fost dovedită având în vedere lipsa precizării din formular respectiv că la data de 2.08.2009 a fost ridicată corespondența. A solicitat de asemenea ca în situația în care instanța va aprecia recursul ca fiind declarat în termen, acesta să fie respins ca nefondat, vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită; a precizat că în mașină s-au găsit cagulă, de base-ball. A apreciat de asemenea cuantumul pedepsei ca fiind corect stabilit. A solicitat de asemenea obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat a, a solicitat a se aprecia în raport de data înscrisă pe plicul aflat la dosar și a se viziona caseta.

Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său.

S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin sentința penală nr.568/3.07.2009 pronunțată de Judecătoria Onești în dosar penal nr- s-a dispus respingerea cererii privind schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecății formulată de inculpatul.

În baza art. 26 raportat la art. 211 al. 1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, 74 lit. a, c, 76 lit. b Cod penal și art. 80 Cod penal pentru comiterea complicității la infracțiunea de tâlhărie a fost condamnat inculpatul zis "", fiul lui și, născut la data de 29.09.1983 în loc., jud. T, cu același domiciliu, cetățean român, studii 5 clase, fără ocupație, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, CNP - -, la o pedeapsă de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare.

II. În baza art. 211 al. 1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, 74 lit. a, b, c, 76 lit. b Cod penal și art. 80 Cod penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, a fost condamnat inculpatul născut la data de 19.01.1989 în B, fiul lui - și, domiciliat în B,-, jud. B, fără forme legale în,-, -. 1,. 3,. 15, jud. C, cetățean român, studii 9 clase, fără ocupație, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, CNP - - la o pedeapsă de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

III. În baza art. 211 al. 1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b Cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, 74 lit. a, c, 76 lit. c Cod penal pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, a fost condamnat inculpatul zis "", fiul lui și, născut la data de 08.03.1990 în B, cu același domiciliu,-/319, fără forme legale în-/4, jud. B, studii 5 clase, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, CNP - -, la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II - a și lit. b Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal s-a computat din durata pedepselor aplicate timpul reținerii din data de 25.01.2008 pentru toți inculpații și a arestării preventive din 26.01.2008 - 16.04.2008 pentru inculpații și, și respectiv 26.01.2008 - 21.04.2008 pentru inculpatul.

În baza art. 350 Cod pr. pen. s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea aplicată inculpatului prin încheierea de ședință din 05.05.2008 și inculpatului prin încheierea de ședință din data de 21.04.2008.

În baza art. 118 lit. b Cod penal s-a dispus confiscarea unui spray iritant lacrimogen în carcasă de culoare neagră ridicat în vederea confiscării de la inculpatul și depus la camera de corpuri delicte a instanței.

În art. 109 al. 4 Cod pr. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul a următoarelor bunuri care nu au legătură cu cauza și depuse la camera de corpuri delicte a instanței: o cagulă confecționată dintr-un fes de culoare neagră din material textil, o pereche de mănuși de protecție din plastic de culoare roșie, o de basseball, un levier metalic cu în de rândunică de culoare albastră, o pereche de mănuși de culoare albă din material textil cu buline ate, o de topor din lemn, o cheie mecanică cu în formă de "T" de culoare roșie, două dălți metalice una din ele având în capăt o protecție de, o pereche de mănuși de protecție din de culoare roșie, o șurubelniță cu de, o mănușă de culoare neagră din material textil, o pereche de mănuși din material textil de culoare neagră.

S-a admis în totalitate cererea părții civile SC " & " SRL

S-a admis în parte cererea părții civile.

În baza art. 14, 346 al. 1 Cod pr. pen. art. 998 Cod civ. și art. 1000 al. 2 Cod civ. au fost obligați în solidar inculpații, iar pe inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 973 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă SC " & " SRL O la plata sumei de 1500 lei reprezentând despăgubiri materiale și la 4000 lei reprezentând daune morale către partea civilă.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG nr. 72/2006 au fost obligați inculpații în solidar, iar pe inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 678,72 lei cu dobânda legală de referință a BNR până la achitarea integrală a debitului către partea civilă Spitalul "Sf. "I, la 32 lei către partea civilă Spitalul O și la 134,66 lei către Serviciul de Ambulanță B, sume reprezentând cheltuielile efectuate cu asistența medicală a părții civile.

În baza art. 189 Cod pr. pen. s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei reprezentând onorariu pentru avocat desemnată din oficiu la instanță pentru inculpatul.

S-a constatat că inculpații au avut apărători aleși.

În baza art. 191 al. 2 și 3 Cod pr. pen. au fost obligați inculpații, iar pe inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat după cum urmează: 490 lei pe inculpatul, 450 lei pe inculpatul, 540 lei pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:

Cei trei inculpați locuiesc în mun. B și între ei sunt relații de amiciție. și nu au o ocupație stabilă, în timp ce se ocupă ocazional cu colectarea de metale neferoase.

În noaptea de 18/19.01.2008 inculpații au ajuns în mun. O, oprindu-se inițial la stația & unde de serviciu erau vânzătoarele și. La un moment-dat, după miezul nopții, a rămas de serviciu doar partea vătămată, timp în care numita s-a culcat într-un vestiar. Ajungând în parcarea stației sus-amintite inculpații au mers pe rând sau câte doi să cumpere bunuri alimentare sau băuturi nealcoolice, perioadă în care au observat și sistemul de supraveghere video al stației.

De la această stație inculpații s-au deplasat la o stație învecinată respectiv unde au făcut cumpărături și au folosit toaleta. Cei trei s-au reîntors la stația & și s-au înțeles să o deposedeze pe partea vătămată de borseta pe care aceștia au observat că o purta la brâu. Întrucât inculpatul a motivat că nu comite fapta fără un spray paralizant, atât el cât și Langaj au solicitat coinculpatului sprayul paralizant pe care acesta îl deținea în mașina personală.

În baza acestei rezoluții infracționale inculpatul a oprit autoturismul chiar în fața intrării în magazinul stației &, în timp ce inculpații și au intrat în magazin. Când partea vătămată s-a deplasat spre ei pentru a-i întreba cu ce-i poate servi, inculpatul i-a pulverizat spray în față, moment în care aceasta s-a lăsat în jos speriat, fiind sub efectul sprayului. In acel moment inculpatul i-a smuls borseta de la brâu, moment în care partea vătămată căzută pe pardoseală, a apucat să prindă de picior pe inculpatul. Pentru a-1 ajuta să scape inculpatul a lovit-o pe cu piciorul în zona feței.

După comiterea tâlhăriei inculpații s-au deplasat în mun. B, iar pe drum au luat banii din borseta utilizându-i pentru alimentarea mașinii, pentru cheltuieli personale și restul împărțindu-i în mod egal.

Totodată, pe drumul de întoarcere spre B inculpatul a aruncat borseta pe geam.

Inițial a fost depistat inculpatul de către organele de poliție B, într-o cameră de la motelul "" din B, unde stătea împreună cu concubina sa,. Cu acel prilej asupra acestui inculpat s-a găsit și o carte de identitate cu fotografia sa dar cu datele de stare civilă ale unei alte persoane, pe nume. O altă carte de identitate identică, tot cu poza inculpatului dar cu datele altei persoane, a fost găsită și în camera motelului "" unde locuia acest inculpat.

Audiată, numita a precizat că nu știe cu ce se ocupă concubinul său, nu a adus nici un fel de bunuri la acel motel și nici nu știe dacă acesta a fost implicat în vreo faptă penală (fl. 164, 165).

Ambele cărți de identitate au fost remise autorităților competente să facă cercetări în acest caz.

Ceilalți doi inculpați au fost identificați ulterior tot de organele de poliție ale județului

În aceeași seară partea vătămată a fost transportată cu ambulanța la Spitalul O cheltuielile de transport și spitalizare fiind în sumă de 134,66 lei și respectiv 32 lei, iar a doua zi a fost internată la Spitalul Sf. I până la data de 21.01.2008, cheltuielile de spitalizare fiind în sumă de 678,72 lei.

Pe parcursul procesului penal, inculpații și au manifestat sinceritate recunoscând comiterea faptei în împrejurările descrise mai sus.

În ceea ce-l privește pe inculpatul, a recunoscut doar că a fost împreună cu ceilalți doi inculpați în momentul comiterii faptei, în sensul că s-a aflat în autoturism, dar fără a avea o înțelegere prealabilă cu cei doi și nici nu a cunoscut intenția acestora.

Mai mult, a susținut că i-a certat pe cei doi pentru fapta comisă, însă a continuat să-i transporte cu mașina deoarece i-a fost frică de ei.

Tot el, a susținut în apărarea sa faptul că a plecat din B împreună cu ceilalți doi inculpați deoarece ar fi fost sunat de o persoană pe nume "" din orașul, care i-a spus că are cca. 300 kg de cupru de vânzare.

Deși în primele declarații inculpații și nu au făcut vreo referire la această împrejurare, la instanță au declarat că s-au deplasat la în acest scop.

Instanța a apreciat aceste susțineri ca simple apărări de circumstanță lipsite de suport probator și în consecință le va respinge.

Astfel, în autoturismul condus de inculpat au fost găsite o cagulă confecționată dintr-un fes de culoare neagră din material textil, o pereche de mănuși de protecție din plastic de culoare roșie, o de basseball, un levier metalic cu în de rândunică de culoare albastră, o pereche de mănuși de culoare albă din material textil cu buline ate, o de topor din lemn, o cheie mecanică cu în formă de "T" de culoare roșie, două dălți metalice una din ele având în capăt o protecție de, o pereche de mănuși de protecție din de culoare roșie, o șurubelniță cu de, o mănușă de culoare neagră din material textil, o pereche de mănuși din material textil de culoare neagră bunuri ridicate pe bară de dovadă și predate la camera de corpuri delicte a instanței.

Totodată a susținut că a ajuns și în însă nu s-a întâlnit cu numitul "" deoarece acesta nu s-a prezentat la locul de întâlnire stabilit, nu știe cum arată acea persoană și nici nu a putut oferi un număr de telefon care să poată fi verificat întrucât susține că a fost sunat de numitul "" de la un telefon public.

Organele de poliție O s-au deplasat în localitatea în vederea identificării numitului "", fiind conduși de inculpatul pe-, unde inculpatul a declarat că acolo au locuit niște cunoștințe de ale sale, printre care și un văr de-al său,

Din discuțiile purtate de organele de poliție cu numita care locuiește pe aceeași-, s-a stabilit că la adresa indicată de inculpatul locuia o altă familie, pe nume și, care sunt plecați în Italia din vara anului 2007, nefiind așadar vorba despre nici o persoană pe nume.

Tot vecina sus amintită a precizat că nu cunoaște nici o persoană pe nume care să se ocupe cu achiziționarea de fier vechi (fi. 142-143).

Nici susținerea inculpatului, cum că ceilalți doi inculpați i-au inspirat teamă pentru a-i conduce cu mașina s-a considerat că nu subzistă, întrucât atât cât și au constituție astenică, fiind mai mici de statură decât, care în schimb se prezintă cu o constituție robustă, fiind puțin probabil ca inculpatul să fi fost într-o stare de temere atât de pronunțată încât nici măcar nu a avut posibilitatea să anunțe telefonic organele de poliție despre fapta comisă.

S-a procedat totodată la efectuarea reconstituirilor cu cei trei inculpați, care și-au menținut poziția de pe parcursul urmăririi penale ( 112-120, 125-131).

De asemenea, partea vătămată a recunoscut după fotografii pe tânărul care i-a pulverizat în zona feței spray lacrimogen, acesta fiind identificat ca fiind inculpatul (fl.37-43, 47-50, 52-54).

Tot partea vătămată a recunoscut după planșe foto autoturismul marca BMW nr.WU--792 ca fiind mașina aflată în noaptea agresiunii în fața stației unde a lucrat (110-111).

Faptul că inculpații, înainte de a proceda la comiterea tâlhăriei, s-au deplasat și la stația din O este dovedit și prin recunoașterea inculpatului de către martorul, angajat la acea stație (fl.59-65, 68-75).

Organele de poliție au procedat și la vizionarea casetelor video înregistrate de camerele de supraveghere ale celor două stații sus-amintite, stabilindu-se că inculpatul a fost prezent la stația unde a făcut niște cumpărături iar mașina inculpatului a fost recunoscută după eleronul spate ca fiind mașina prezentă în stația & în noaptea comiterii infracțiunii de tâlhărie (35, 36, 80-106).

De asemenea și martorul, taximetrist în localitatea, a declarat în fața organelor de poliție faptul că un tânăr de cca. 22-23 de ani, brunet (corespunzând cu fizionomia inculpatului ), i-a relatat verbal că a comis un furt pe raza orașului M, după care au comis și o tâlhărie la o benzinărie din O, sustrăgând gestionarei suma de cea. 1400 lei ( 157).

Toate aceste înregistrări, transpuse în planșe foto, coroborate cu declarațiile inculpaților și cu mijloacele de probă administrate în dosar, au condus la concluzia indubitabilă cei trei inculpați se fac vinovați de infracțiunile reținute în sarcina lor.

În drept, faptele inculpaților și de a deposeda partea vătămată de bani prin exercitarea de violență și folosirea unui spray paralizant în timpul nopții și în loc public, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b Cod penal.

Fapta inculpatului de a-i ajuta pe primii doi inculpați la comiterea faptei în condițiile descrise mai sus întrunește în drept elementele constitutive al infracțiunii de complicitate la tâlhărie prev. de art. 26 raportat la art. 211 al. 1, 2 lit. b, c, al. 21lit. a, b Cod penal.

Pe parcursul soluționării cauzei, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la tâlhărie în complicitate la infracțiunea de furt calificat, întrucât nu a avut cunoștință de modalitatea de comitere a faptei.

Pentru existența complicității nu este necesar, sub aspect subiectiv, ca și complicele să se înțeleagă în prealabil cu autorul infracțiunii, fiind suficient ca el să aibă cunoștință despre săvârșirea acesteia și să știe că prin activitatea sa ajută la comiterea ei. Din punct de vedere obiectiv, ajutorul dat de complice poate fi nu numai material, dar și moral, prin hotărârea și întreținerea hotărârii autorului de a desfășura activitatea infracțională.

În cauză, inculpatul care a făcut parte din grupul agresorilor, a oprit autoturismul aparținând familiei sale chiar în fața stației, a lăsat motorul pornit și a predat celorlalți doi coinculpați spray-ul lacrimogen, a contribuit moral la comiterea infracțiunii de tâlhărie, ajutorul său constând în întărirea și întreținerea hotărârii autorilor de a desfășura activitatea infracțională.

În consecință, s-a respins cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice.

Reținând vinovăția inculpaților, s-a dispus în baza textelor de lege menționate condamnarea lor la pedeapsa închisorii.

La dozarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaților majori, s-au avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cod penal concretizate în gradul de pericol social concret, fapta fiind comisă în timpul nopții și prin exercitarea de violențe, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare părții vătămate pentru vindecare, cât și persoana inculpaților.

Sunt tineri și necunoscuți cu antecedente penale, provin din familii organizate și se bucură de respectul celor din societate. Pe parcursul procesului penal au avut o bună conduită, prezentându-se în mod constant la termenele stabilite. Mai mult de atât, inculpatul a manifestat sinceritate contribuind în mare măsură la stabilirea adevărului și a depus eforturi pentru recuperarea prejudiciului. Întrucât au comis fapta împreună cu un minor s-a aplicat agravanta prev. de art. 75 lit. c Cod penal.

Referitor la inculpatul minor întrucât la data comiterii faptei era minor se vor aplica dispozițiile art. 99 și următoarele Cod penal, a la alegerea sancțiunii s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 100 Cod penal.

S-a avut în vedere atât gradul de pericol social concret cât și persoana inculpatului.

A fost parțial sincer și provine dintr-o familie monoparentală, fiind lipsit de implicarea tatălui în creșterea și educarea sa.

Face parte dintr-un grup de persoane cu conduite deviante, viața și comportamentul său fiind marcate de evenimentele din viața de familie, eșecul școlar, ieșirea precoce de sub autoritatea parentală, perioade mari de timp liber petrecute în afara familiei.

În trecut a fost diagnosticat cu tulburare hiperkinetică de conduită, epilepsie (din august 2005 nu și-a reluat tratamentul) și a fost evaluat cu IQ 77.

Ca urmare, la individualizarea în concret a pedepselor s-a dat eficiență și circumstanțelor personale atenuante prev. de art. 74 lit. a, c cod penal iara pedepsele ce s-au aplicat au fost coborâte sub minimul general.

Ca efect al condamnării, s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II - a și lit. b Cod penal.

Toți inculpații au fost reținuți la data de 25.01.2008 și arestați preventiv la data de 26.01.2008, măsură menținută ulterior de instanță.

Prin încheierea de ședință din 16.04.2008 s-a constatat că față de inculpații și măsura arestării preventive a încetat astfel încât la aceeași dată au fost puși în libertate.

Prin încheierea de ședință din 21.04.2008 s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului, la aceeași dată a fost pus în libertate și în temeiul art. 145 cod pr. pen. i s-a aplicat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Și față de inculpatul s-a luat această măsură prin încheierea de ședință din 05.05.2008.

În consecință, în temeiul art. 88 Cod penal, s-a computat din durata pedepselor și s-a aplicat timpul reținerii și al arestării preventive.

Întrucât acestor inculpați a aplicat pedepse privative de libertate la data rămânerii definitive a hotărârii și a emis în temeiul art. 420 al. 2 Cod pr. pen. ordinul de a nu părăsi țara, în temeiul art. 350 Cod pr. pen. s-a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În timpul cercetărilor la data de 25.01.2008 s-au ridicat mai multe bunuri din autoturisme marca BMW cu nr. de înmatriculare WU - - 792, bunuri care la data de 18.02.2008 au fost depuse la camera de corpuri delicte a instanței.

Cum la comiterea faptei s-a folosit doar spray-ul iritant lacrimogen în temeiul art. 118 lit. b Cod pen. s-a dispus confiscarea acestuia.

În baza art. 109 cod pr. pen. s-a dispus restituirea celorlalte bunuri către inculpatul întrucât nu au legătură cu cauza.

Sub aspectul laturii civile este de precizat că partea vătămată, în termen legal, s-a constituit parte civilă cu suma de 4000 lei daune morale și 4500 lei despăgubiri materiale, iar partea vătămată SC " & " SRL cu suma de 1437 lei.

Aceasta din urmă, în timpul cercetărilor a primit de la inculpatul, la data de 08.02.2008 suma de 500 lei, iar partea civilă de la același inculpata primit suma de 1500 lei.

Inculpații și au achiesat la pretențiile civile formulate de SC " & "SRL O, le-au contestat însă pe cele pretinse de susținând că sunt prea mari.

Inculpatul a contestat întreg prejudiciul.

Cu declarațiile martorilor și partea civilă a făcut dovada că în urma agresiunii a suferit un prejudiciu material în sumă de 3000 lei, martorii fiind cei care l-au împrumutat pe soțul ei cu aceste sume de bani. Ambii martori au precizat că soțul părții civile le-a comunicat că banii îi sunt necesari întrucât soția este internată.

Ca urmare, sub acest aspect cererea a fost admisă în parte, avându-se în vedere că a primit deja suma de 1500 lei.

Referitor la daunele morale, instanța a apreciat că suma de 4000 lei este în măsură să acopere prejudiciul real suferit constând atât în prejudiciul de agrement cât și în durerile fizice și psihice. Astfel, a fost agresată în timpul nopții, de două persoane ceea ce i-a creat o puternică stare de tulburare, a suferit fractură de mandibulă suferind și un prejudiciu estetic - unul din atributele cele mai importante ale persoanei umane și a și fost internată în spital fiindu-i astfel restrânsă posibilitatea de a se bucura de viață.

În consecință, în temeiul art. 14, 346 al. 1 Cod pr. pen. art. 998 Cod civ. au fost obligați în solidar inculpații la plata sumei de 1500 lei reprezentând daune morale către partea civilă și la plata sumei de 973 lei către partea civilă SC " & " SRL

Întrucât prin fapta lor inculpații au adus prejudicii sănătății părții civile, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG nr. 72/2006 au fost obligați să suporte cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată acesteia și au fost obligați la plata următoarelor sume: 72 lei către Spitalul O, 134,66 lei către Serviciul de Ambulanță B și la 678,72 lei cu dobândă legală de referință a BNR până la achitarea integrală a prejudiciului către Spitalul "Sf. "

Întrucât la data comiterii faptei inculpatul era minor în temeiul art. 1000 al. 2 cod civil a fost obligat la plata tuturor despăgubirilor în solidar cu părțile responsabile civilmente.

Prin decizia penală nr. 315/ din 09.07.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăus -a dispus respingerea ca nefondate a apelurilor celor 3 inculpați.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a arătat că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corespunzătoare și a statuat în mod corect în baza probelor legal și temeinic administrate că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Probatoriul administrat în cauză îi plasează pe fiecare dintre inculpați, așa cum corect a stabilit și instanța de fond, în câmpul infracțional, contribuția fiecăruia la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor, fiind stabilită potrivit rolului pe care l-a avut fiecare în activitatea infracțională reținută în sarcina sa, așa încât și încadrarea juridică a faptelor este una legală și care rezultă cu prisosință din întreaga economie a actelor dosarului.

Nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul nevinovăției sale pe motiv că acesta a avut calitatea de șofer, și că a stat în mașină; probele administrate în cauză respectiv declarația martorei, înregistrările din stația din O coroborate cu declarațiile inculpaților relevă neechivoc implicarea inculpatului în câmpul infracțional sub aspectul complicității la infracțiunea de tâlhărie, așa încât acestea urmează a fi înlăturată ca nesinceră și făcute în scopul de a înlătura răspunderea penală.

Cât privește celelalte apărări, susținute de toți inculpații privind netemeinicia pedepselor aplicate și a modalității de executare, tribunalul apreciază de asemenea că sunt neîntemeiate având în vedere împrejurările comiterii, urmările produse și valorile lezate.

Instanța de fond a aplicat în mod corect atât criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 cod penal cât și cele prevăzute de art. 100 cod penal, a reținut și aplicat în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante personale, în pedepsele aplicate relevă cu prisosință aceste lucruri în raport cu natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestora.

Față de valorile sociale concrete cărora li s-a adus atingere prin comiterea unor infracțiunii cu un grad de pericol social extrem de ridicat, față de modalitatea de comitere a faptelor (confecționare de cagule, utilizarea de mănuși de plastic, folosirea de de basseball) precum și alte asemenea obiecte, tribunalul apreciază că pedepsele aplicate precum și modalitatea de executare aleasă este cea care se impunea din întreaga economie a actelor și lucrărilor dosarului așa încât solicitările apărătorilor inculpaților de a se avea în vedere faptul că inculpații au recunoscut comiterea faptei, că au avut o atitudine cooperantă, că au recunoscut comiterea faptelor, nu pot fi luate în considerare sub aspectul reducerii cuantumului pedepselor și aplicării dispozițiilor art. 81, 81 cod penal.

Instanța de fond a avut în vedere circumstanțele reale și personale de natură să caracterizeze fapta și pe inculpați în momentul individualizării pedepselor, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus sau al instituției suspendării condiționate a executării pedepsei ar înlătura funcția de coerciție pe care trebuie să o atingă pedeapsa pe lângă cea de reeducare.

Față de toate aceste aspecte tribunalul a apreciat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod pr. penală a respins ca nefondate apelurile formulate.

În cauză au formulat recurs toți inculpații, și la data de 17.07.2009, iar inculpatul, prin apărător ales, cerere înregistrată de instanța de apel la data de 11.08.2009.

Instanța de recurs a pus în discuția părților tardivitatea recursului promovat de.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate în termenul dispus în art.38510, al.2 Cod pr.penală, precum și a celor care pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art.3859, al.3 Cod pr.penală, Curtea de Apel reține următoarele:

În ceea ce privește recursurile inculpaților și instanța de apel a apreciat în mod corect că din probele administrate legal de către prima instanță rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale apelate și vinovăția inculpaților. De asemenea a dat o încadrare juridică legală, în concordanță cu faptele reținute.

Cei doi au recunoscut comiterea tâlhăriei din noaptea de 18/19.01.2008, sustrăgând aproximativ 1.500 de lei de la partea vătămată, gestionară la " și " O, stația, după ce i-au pulverizat în față un spray lacrimogen și au lovit-o cu piciorul pentru a-și asigura scăparea.

În același timp, au fost recunoscuți de victimă ca fiind agresorii ei la data faptei.

De asemenea, individualizarea judiciară a pedepselor s-a făcut în mod just de către prima instanță, acestea fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptei și consecințele produse, dar și cu datele ce caracterizează persoanele inculpaților, care nu au antecedente penale, cuantumul stabilit fiind sub minimul special prevăzut de lege.

Modul de concepere al infracțiunii, persistența de care au dat dovadă, deși știau de existența camerelor de supraveghere, denotă o rezistență antisocială ridicată a acestora și impune reeducarea lor prin privare de libertate.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și sub aspectul rezolvării laturii civile a cauzei.

Părților vătămate le-au fost acordate despăgubiri sub forma daunelor morale, în cuantum de 4000 lei, pentru și 973 lei către cealaltă parte civilă, daune materială.

Acestea din urmă reprezintă diferența dintre suma sustrasă, pe parcursul procesului restituindu-se 500 de lei.

În aprecierea cuantumului daunelor morale au fost avute în vedere împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea, consecința acesteia, agresivitatea inculpatului și traumele suferite de vânzătoare prin încasarea de lovituri în zona feței, necesitând pentru vindecare o perioadă mare de timp de îngrijiri medicale, respectiv 30-35 de zile.

Pentru aceste considerente, neconstatându-se întemeiat niciunul din motivele de recurs invocate de recurenții și, precum și faptul că, în cauză, nu este incident vreun caz de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, în baza art.38515, pct.1, lit.b Cod pr.penală, se vor respinge ca nefondate recursurile acestora.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, Curtea de APEL BACĂU constată că acesta este tardiv, în mod nelegal încercându-se ticluirea de probe mincinoase care să-l plaseze înlăuntrul termenului prevăzut de lege.

Astfel, decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 09.07.2009 și comunicată inculpatului la 24.07.2009. Din acel moment a început să curgă termenul de 10 zile, împlinit la 05.08.2009.

Abia la 11.08.2009, la instanța de apel se înregistrează o cerere de recurs, formulată de avocat a și transmisă printr-o firmă de curierat, " Courier "

care însoțește cererea nu este semnată și nici nu poartă vreo ștampilă a firmei de curierat.

Fără a face discuții asupra aplicabilității noțiunii de "oficiu poștal", prevăzută de art.187 al.1 Cod pr.penală, unei firme de curierat, se constată că nici plicul, nici recipisa menționată mai sus, nu poartă mențiunile necesare pentru a fi considerată "scrisoare recomandată" în conformitate cu prevederile aceluiași text de lege.

De asemenea, firma de curierat, la solicitarea instanței, nu a fost în măsură să prezinte un act intern (borderou, registru etc.) în care să se fi înregistrat scrisoarea ce s-a dorit a fi recomandată, și nici nu a putut prezenta o confirmare de la destinatar, Tribunalul Bacău, că ar fi fost primită la altă dată decât cea aplicată pe cererea de recurs de 11.08.2009., deci, exact dovezile care ar fi atestat data reală a depunerii scrisorii la firma de curierat.

Nu este de neglijat nici aspectul că cererea de recurs a ajuns la instanța de apel la mai mult de o săptămână de la data pretins a fi depusă (o zi de duminică), adus fiind tocmai de o firmă de curierat în condițiile în care destinatarul este din aceeași localitate, în timp ce răspunsul primit de instanța de recurs la 28.10.2009, prin intermediul Tribunalului Bacău, a ajuns în aceeași zi în care a fost redactat.

În consecință, pentru a produce efecte juridice, orice înscris trebuie să poarte o semnătură, chiar și cel ce înseamnă o recipisă, astfel fiind în mod evident lipsit de orice valabilitate.

Prin urmare, în baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod pr.penală, recursul inculpatului va fi respins ca tardiv.

Văzând și dispozițiile art.189 și 192 al.2 și 4 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

In baza art.385/15, pct.l, lit. pr.pen. respinge recursurile formulate de recurenții-inculpați și, împotriva deciziei penale nr.315/A/09.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, ca nefondate.

II. In baza art.385/15, pct.l, lit.a pr.pen. respinge recursul formulat de recurentul-inculpat împotriva aceleiași decizii penale, ca tardiv.

In baza art.189 pr.pen. dispune plata din fondurile a sumei de 300 lei, onorariu avocat oficiu fiecare, a și.

In baza art.192, alin.2 și 4.pr.pen. obligă recurentul la plata a 200 lei și recurenții și la plata a 500 lei, fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

a

Red.sent. -

Red.dec.apel - / Gh.

Red.dec.recurs -

Tehnored. - 3 ex.

30.11.2009

Președinte:Silviu Anti
Judecători:Silviu Anti, Bogdan Adrian, Monica Vadana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 679/2009. Curtea de Apel Bacau