Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 72/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.72/R/2010
Ședința publică din data de 03 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Ioana Cristina Morar Livia
: -
GREFIER: -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -
S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, împotriva deciziei penale nr.227/A din data de 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prev.de art.20 pen. rap.la art.211 alin.1 pen. cu aplic.art.37 lit.a pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
I s-a adus la cunoștință inculpatului că, potrivit art.70 pr.pen. are dreptul să dea o declarație în fața instanței de recurs sau poate să nu uzeze de acest drept pentru a nu se autoincrimina, beneficiind în favoarea sa de dreptul la tăcere.
Inculpatul arată că este de acord să dea declarație la instanța de recurs, sens în care s-a procedat la ascultarea acestuia, declarația fiind consemnată conform procesului-verbal depus la dosar.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe. Instanța de apel nu a ținut seama de modalitatea și împrejurările comiterii faptei, că inculpatul nu are un domiciliu stabil și că nu se află la prima încălcare a legii. Așa cum rezultă din fișa de cazier, inculpatul a fost condamnat anterior de mai multe ori pentru infracțiuni contra patrimoniului, ceea ce denotă că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei sancțiuni drastice, care să reflecte pericolul social al infracțiunii, dar și pericolul pe care îl reprezintă o asemenea persoană pentru ordinea publică.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de Parchet ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei instanței de apel. Fapta nu este contestată de inculpat, dar pedeapsa aplicată de prima instanță este exagerat de M raportat la fapta comisă, la atitudinea inculpatului și la urmările produse. Pedeapsa redusă aplicată de instanța de apel corespunde infracțiunii săvârșite de inculpat, fiind în măsură să asigure respectarea ordinii publice. Solicită a se avea în vedere personalitatea inculpatului, faptul că acesta poate da dovadă de un comportament adecvat, că are un copil minor în întreținere și nu are loc de muncă. Cu onorar avocațial din.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, depune la dosar un memoriu, solicitând a fi avut în vedere la pronunțarea soluției. Cu privire la recursul Parchetului, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Baia Marep rin sentința penală nr. 1862/20.10.2009 l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prev.de art. 20.pen. raportat la art. 211 alin.1 pen. cu aplicarea art. 37 lit.a pen.
În temeiul art. 61.pen. a fost revocată liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1074/25.05.2004 a Judecătoriei Arad și a fost contopit restul de 993 zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa stabilită, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, fiindu-i interzis și dreptul prevăzut de art. 64 lit.a teza a II-a pen.
În temeiul art. 350.pr.pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, iar, în baza art. 88.pen. s-a dispus scăderea din durata pedepsei aplicate a perioadei reținerii și arestării preventive, de la data de 05.06.2009 la zi.
De asemenea, în temeiul art. 118 alin.1 lit.b pen. s-a dispus confiscarea corpurilor delicte înregistrate la poziția nr. 17/2009 în registrul special al instanței.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Inculpatul s-a deplasat la data de 05.06.2009 la Romano- "Sf.Treime" din B M, unde prin escaladarea unui grilaj metalic a pătruns în interior, căutând bunuri pe care să le sustragă. Inculpatul a forțat lacătul unei cutii în care se aflau trei potire din alamă suflate cu aur, însă nu a reușit să le sustragă întrucât a fost surprins de martorul.
Pentru a-și asigura scăparea, inculpatul l-a amenințat pe martor cu un levier și a reușit să fugă, fiind însă prins la scurt timp de martorul și predat organelor de poliție.
În raport de situația de fapt expusă, instanța de fond a reținut că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prev.de art. 20.pen. raportat la art. 211 alin.1 pen. cu aplicarea art. 37 lit.a pen. și în considerarea dispozițiilor art. 72.pen. l-a condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
De asemenea, instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 8 ani închisoare prin sentința penală nr. 1074/2004 a Judecătoriei Arad, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 16.12.2008, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 993 zile închisoare.
Împotriva sentinței penale nr. 1862/20.10.2009 a Judecătoriei Baia Marea declarat apel inculpatul, solicitând desființarea acesteia și, în urma reevaluării ansamblului probator, reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată.
Prin decizia penală nr.227 din 10 decembrie 2009 Tribunalul Maramureșa admis apelul și, judecând:
A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.20 pen. raportat la art.211 alin.1 pen. cu aplicarea art.37 lit.a pen. de la 5 ani închisoare, la 3 ani închisoare.
În temeiul art.61 pen. a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1074/25.05.2004 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr.766/2004 a Curții de Apel Timișoara și a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 993 zile închisoare, cu pedeapsa stabilită prin prezenta decizie, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva deciziei tribunalului, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș care a solicitat admiterea acestuia, casarea ca netemeinică a hotărârii instanței de apel și menținerea sentinței judecătoriei, apreciind că apelul inculpatului a fost greșit admis. În susținerea recursului procurorul a arătat că activitatea inculpatului prezintă un sporit pericol social întrucât acesta a mai fost anterior condamnat pentru infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, dovedind astfel o perseverență deosebită în săvârșirea acestui gen de fapte.
Curtea, examinând recursul declarat prin prisma motivului invocat ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul d e procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Instanțele de fond au aplicat principiile evidențiate mai sus, au reținut în mod judicios vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei dedusă judecății, Judecătoria a individualizat corect sancțiunea meritată de inculpat, tribunalul însă, în mod netemeinic a redus cuantumul acesteia.
Tribunalul Maramureș nu a ținut seama de modalitatea și împrejurările săvârșirii infracțiunii, respectiv că inculpatul nu are un domiciliu stabil, acesta deplasându-se din municipiul S M în BMt ocmai pentru a comite fapte de natură penală, această intenție rezultând din faptul că avea asupra lui un levier, clește și două perechi de mănuși. În aceste condiții, inculpatul a intrat în Romano- " Treime" din B M, după ce în prealabil a escaladat un grilaj metalic, a pătruns în sacristie, și a forțat lacătul de pe o cutie metalică, încercând să sustragă niște potire din alamă suflate cu aur. Inculpatul nu a reușit să sustragă nimic, fiind surprins de martorul. Pentru a-și asigura scăparea, acesta l-a amenințat pe martor că-l lovește cu levierul și apoi a fugit, fiind prins de martorul pe str.- din B
Instanța de apel nu a ținut cont de circumstanțele personale ale inculpatului, care până în prezent mai are în antecedente 14 condamnări pentru fapte similare, ceea ce denotă că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin aplicarea unei sancțiuni severe care să reflecte în mod judicios atât pericolul faptei cât și al făptuitorului.
este o infracțiune complexă, din structura ei făcând parte atât furtul, care este componenta sa principală, cât și actele de violență, care constituie componenta adiacentă. Ca atare, tâlhăria se consideră ca fiind tentată sau consumată după cum infracțiunea principală - furtul - a rămas în faza tentativei ori s-a consumat.
În consecință, fapta inculpatului, care, fiind surprins de martorul în incinta bisericii, după ce îndepărtase lacătul de pe cutia în care se aflau cele trei potire, dar înainte de a le însuși, pentru a-și asigura scăparea, a folosit împotriva acestuia un levier, constituie tentativă la infracțiunea de tâlhărie prev.de art.20 rap.la art.211 alin.1 pen.cu aplicarea art.37 lit.a pen.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Actele de violență exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanța de recurs, în alegerea pedepsei.
Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 pen. ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine sinceră cu privire la fapta comisă, este recidivist, așa cum rezultă din fișa de cazier.
pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 -, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".
Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 pen. gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.
Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ține seama că fapta inculpatului a fost îndreptată din nou împotriva patrimoniului ceea ce demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că "legea penală apărăpersoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept".
Pentru motivele ce preced, va fi admis ca fondat în baza art.385/15 pct.2 lit.a proc.pen. recursul declarat de Parchetul d epe lângă Tribunalul Maramureș împotriva deciziei penale nr.227/A/10.12.2009 a Tribunalului Maramureș, pe care o va casa în întregime ca netemeinică și va menține integral sentința penală 1862 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Baia Mare, apelul inculpatului fiind greșit admis.
În baza art.88 pen.se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv începând cu 5 iunie 2009 și până la zi.
În baza art.189 proc.pen.se va stabili în favoarea Baroului de avocați C suma de câte 200 lei onorar pentru apărător din oficiu ce se va plăti din pentru avocat.
În baza art.192 pct.3 alin.3 proc.pen.cheltuielile judiciare în recursul parchetului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva deciziei penale nr.227/A din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureș pe care o casează în întregime și menține sentința penală nr.1862 din 20 octombrie 2009 a Judecătoriei Baia Mare privind pe inculpatul, apelul acestuia fiind greșit admis.
În baza art.88 Cod pen.deduce din durata pedepsei aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv începând cu 5 iunie 2009 și până la zi.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 200 lei onorariu apărător oficiu ce se va achita din fondul Ministerului Justiției pentru avocat.
Cheltuielile judiciare în recursul Parchetului vor rămâne în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - --- - - -
Red.PD/CA
04.02.2010 - 5 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Ioana Cristina Morar Livia
