Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIENr. 8
Ședința public de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu
Judector - -
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor penale, având ca obiect tâlhrie (art.211 Cod Penal), declarate de inculpații, deținut în Penitenciarul Iași, și, împotriva deciziei numrul 468 din data de 15.08.2008 pronunțat de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședința public lipsesc prțile.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, care învedereaz instanței c dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința public din data de 30.04.2009, susținerile prților fiind consemnate în încheierea de ședinț din acea zi ce face parte integrant din prezenta decizie și c s-au depus la dosar, prin Serviciul de registratur, concluzii scrise pentru apelantul.
Din lips de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, 07.05.2009 când:
CURTEA DE APEL:
Asupra apelurilor penale de faț;
Prin sentința penal nr.468 din 15 august 2008, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Iașis -a dispus condamnarea inculpaților:
1.-, fiul lui și, nscut la 11 septembrie 1989 în I, domiciliat în I,-, -.10,. B,.3, județul I, CNP -, fr forme legale în I,- A, - Sc. A,. 3,. 1, studii 6 clase, fr antecedente penale, în prezentat arestat preventiv în alt cauz, pentru svârșirea infracțiunii de "tâlhrie" (9 acte materiale svârșite în perioada 18.06.2004-30.07.2005, descrise la pct. 1, 3, 7, 11, 13-17 din rechizitoriu), prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 99 și urm. pen. (prin schimbarea încadrrii juridice din 9 (nou) infracțiuni de tâlhrie prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2, lit. c pen. - 7 infracțiuni, de art. 211 al. 1 și 2, lit. b și c pen și art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. toate cu aplicarea art. 99 și urm.), la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
Pe durata și în condițiile art. 71. pen. s-a interzis inculpatului minor exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen.
2., fiul lui și -, nscut la 13 martie 1990 în I, domiciliat în I,- B, -. D,. 2. 9, CNP -; studii 4 clase, fr antecedente penale, pentru svârșirea infracțiunilor de:
- "tinuire" (svârșit la data de 18.06.2004, descris la pct. 1 din rechizitoriu), prev. și ped. de art. 221 la. 1. pen. cu aplic. art. 99 și urm. pen. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare;
- "instigare la tâlhrie" (svârșit la data de 04.01.2005, descris la pct. 3 din rechizitoriu), prev. și ped. de art. 25 rap. la art. 211 al. 1 și 2 lit. b și cu aplic. art. 99 și urm. pen, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, și
- "tinuire" (svârșit la data de 23.02.2005, descris la pct. 6 din rechizitoriu), prev. și ped. de art. 221 la. 1. pen. cu aplic. art. 99 și urm. pen. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.
S-a constatat c infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sunt concurente cu infracțiunea de "furt calificat" (svârșit la data de 18.03.2005) prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209, alin. 1 lit. a, g, e Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase ) luni închisoare prin sentința penal nr. 1992/21.04.2006 a Judec toriei Iași, definitiv prin neapelare la 20.05.2006.
În baza dispozițiilor art. 85. pen. s-a dispus anularea suspendrii condiționate a executrii pedepsei de 1 (un) an și 6 (șase ) luni închisoare ce a fost aplicat inculpatului prin sentința penal nr. 1992/21.04.2006 a Judec toriei Iași, definitiv prin neapelare la 20.05.2006.
În baza dispozițiilor art. 36 al. 1 și art. 34 lit. b pen. s-a dispus contopirea pedepselor stabilite prin prezenta sentinț și prin sentința penal nr. 1992/21.04.2006 a Judec toriei Iași, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
Pe durata și în condițiile art. 71. pen. s-a interzis inculpatului minor exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen.
3., fiul lui și, nscut la 24 februarie 1990 în I, domiciliat în I,- B, -.3,. A,. 3,. 2, fr forme legale în sat, comuna, județul I, CNP -, studii 3 clase, pentru svârșirea infracțiunilor de:
- "tâlhrie" (5 acte materiale svârșite în perioada 03.01.2005-26.02.2005, descrise la pct. 2-5 și 8 din rechizitoriu), prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 99 și urm. pen. (prin schimbarea încadrrii juridice din 5 infracțiuni de tâlhrie, prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2, lit. c pen. art. 211 al. 1 și 2, lit. b și c pen. art. 25. pen. rap. la art. 211 al. 1 și 2, lit. b și c pen. și art. 26 rap. la art. 211 al. 1 și 2 lit. c pen. toate cu aplicarea art. 99 și urm.), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
- "tinuire" (svârșit la data de 23.02.2005, descris la pct. 6 din rechizitoriu), prev. și ped. de art. 221 la. 1. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare;
În baza disp. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.
Pe durata și în condițiile art. 71. pen. s-a interzis inculpatului minor exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen.
4.-, fiul lui și, nscut la 19 iunie 1989 în orașul D, județul H, domiciliat în I,- F, -. C,. 3,. 4, jud. I, CNP -, studii 5 clase, cu antecedente penale, pentru svârșirea infracțiunii de "furt calificat" (svârșit la data de 23.02.2005, descris la pct. 6 din rechizitoriu), prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. e și g pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. și art. 40. pen pen. (prin schimbarea încadrrii juridice din infracțiunea de "furt calificat", prev. de art. 208 al. 1,209al. 1, lit. e și g pen, cu aplicarea art. 99 și urm. pen.), la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
S-a descontopit pedeapsa rezultant de 3 ani și 6 luni închisoare aplicat prin sentința penal nr. 75/12.01.2007 a Judec toriei Iași și s-au repus în individualitatea lor pedepsele de:
- 1 an și 6 luni închisoare stabilit ca urmare a concursului dintre infracțiunea prev. și ped. de art. 211 al. 1,2 lit. și c și al. 21lit. a pen. (svârșit la data de 11/12.03.2005), pentru care a fost aplicat prin sentința penal nr. 859/15.12.2005 a Tribunalului Iași, definitiv prin neapelare, msura educativa a internrii într-un centru de reeducare (msur ce a fost revocat prin sentința penal nr. 72/12.01.2007 a Judec toriei Iași ), și infracțiunea prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a,g și i pen. (svârșit la data de 18/19.03.2005), cu aplicarea art. 99 și urm. pen. și art. 40. pen. pentru care a fost aplicat prin sentința penal nr. 1992/25.04.2006 a Judec toriei Iași, definitiv prin decizia penal nr. 158/19.10.2006 a Curții de APEL IAȘI, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare;
- 2 ani închisoare, cumulat ca urmare a menținerii revocrii suspendrii condiționate a executrii pedepsei, ce a fost aplicat prin sentința penal nr.2436/205.05.2004 a Judec toriei Iași.
S-a constatat c infracțiunea dedus judecții, prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. e și g pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. și art. 40. pen pen. (svârșit la data de 23.02.2005), este concurent cu infracțiunile:
- prev. și ped. de art. 211 al. 1,2 lit. și c și al. 21lit. a pen. (svârșit la data de 11/12.03.2005), pentru care a fost aplicat prin sentința penal nr. 859/15.12.2005 a Tribunalului Iași, definitiv prin neapelare, msura educativa a internrii într-un centru de reeducare (msur ce a fost revocat prin sentința penal nr. 72/12.01.2007 a Judec toriei Iași ), și
- prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a,g și i pen. (svârșit la data de 18/19.03.2005), cu aplicarea art. 99 și urm. pen. și art. 40. pen. pentru care a fost aplicat prin sentința penal nr. 1992/25.04.2006 a Judec toriei Iași, definitiv prin decizia penal nr. 15819.10.2006 a Curții de APEL IAȘI, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul disp. art. 36 al. 1 rap. la art. 34. pen. s-a aplicat inculpatului minor pedeapsa cea mai grea de 1 (un ) an și 6 (șase) luni închisoare, pe care o sporește cu 6 (șase) luni, pedeapsa total fiind de 2 (doi) ani închisoare.
S-a menținut msura revocrii suspendrii condiționate a executrii pedepsei de 2 ani închisoare, ce a fost aplicat prin sentința penal nr.2436/20.05.2004 a Judec toriei Iași și, în consecinț, s-a cumulat aceast pedeaps de 2 ani închisoare la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilit mai concursului de infracțiuni, inculpatul urmând a executa pedeapsa final de 4 (patru) ani închisoare.
Pe durata și în condițiile art. 71. pen. s-a interzis inculpatului minor exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen.
S-a dedus din pedeapsa de executat, durata deja executat, respectiv de la 21.02.2006 la 04.12.2007 (dat la care inculpatul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni aplicat prin sentința penal nr. 75/12.01.2007 a Judec toriei Iași ).
5.-, fiul lui și, nscut la 8 decembrie 1990 în I, domiciliat în I,- B, -.2,. A,.2, parter, CNP -, studii: elev în clasa a VI-a, în prezent internat în centru de reeducare Tg. Ocna, pentru svârșirea infracțiunii de "tâlhrie" (4 acte materiale svârșite în perioada 20.03.2005-01.06.2005, descrise la pct. 7-10 din rechizitoriu), prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 99 și urm. pen. (prin schimbarea încadrrii juridice din 4 infracțiuni de tâlhrie, prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2, lit. c pen. - trei infracțiuni, și art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. toate cu aplicarea art. 99 și urm.), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
S-a constatat c infracțiunea de "tâlhrie" dedus judecții, prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. cu aplicarea art. 41 al. 2. pen. și art. 99 și urm. pen. este concurent cu infracțiunea de "tâlhrie" prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal (svârșit la data de 18.04.2005), pentru care, prin sentința penal nr. 859/15.12.2005 a Tribunalului Iași, rmas definitiv prin neapelare, i s-a aplicat msura educativ a internrii într-un centru de reeducare, prev. de art. 104. pen.
În baza disp. art. 36 al. 1 și art. 34. pen. s-a aplicat sancțiunea cea mai grea, respectiv pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.
Pe durata și în condițiile art. 71. pen. s-a interzis inculpatului minor exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen.
S-a dedus din pedeapsa de executat, durata deja executat, respectiv de la 27.03.2006 la zi.
S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 859/15.12.2005 a Tribunalului Iași, rmas definitiv prin neapelare, și emiterea unui nou mandat de executare potrivit prezentei.
6.-(nume avut anterior ), fiul lui și, nscut la 31 august 1989 în I, domiciliat în I,-, -.1,. B,. 2,. 1, CNP -, studii: elev clasa a VIII-a, fr antecedente penale, pentru svârșirea infracțiunii de "complicitate la tâlhrie" (svârșit la data de 20.03.2005, descris la pct. 7 din rechizitoriu), prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. cu aplic. art. 99 și urm. pen. (prin schimbarea încadrrii juridice din infracțiunea de "tâlhrie" prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. cu aplic. art. 99 și urm.), la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6(șase) luni închisoare.
Pe durata și în condițiile art. 71. pen. s-a interzis inculpatului minor exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen.
7., fiul lui și, nscut la 7.10.1986, în I, domiciliat în I, str. - nr. 104, -.5,. C,. 4,. 2, județul I, CNP -, fr ocupație, cu antecedente penale, pentru svârșirea infracțiunii de "tâlhrie" (3 acte materiale svârșite în perioada 23.05.2005-29.06.2005, descrise la pct. 12-14 din rechizitoriu), prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2, lit. pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. (prin schimbarea încadrrii juridice din 2 infracțiuni de "tâlhrie", prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. c pen. și "complicitate la tâlhrie", prev. de art. 26. pen. rap. la art. 211 al. 1 și 2, lit. c pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a pen.), la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
S-a constatat c infracțiunea de "tâlhrie" (svârșit în perioada 23.05.2005-29.06.2005) pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta este concurent cu infracțiunea de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a și e pen. cu aplicarea art. 74 lit. a, b și c, art. 76 lit. c pen. (svârșit la data de 01.12.2004), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare prin sentința penal nr. 2091 din 28.04.2006 a Judec toriei Iași, rmas definitiv prin retragerea apelului la data de 30.11.2006.
În baza disp. art. 85. pen. s-a dispus anularea suspendrii condiționate a executrii pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare ce a fost aplicat inculpatului prin sentința penal nr. 2091 din 28.04.2006 a Judec toriei Iași.
În baza disp. art. 36 al. 1 și art. 34 lit. b pen. s-a dispus contopirea pedepsei stabilite prin prezenta sentinț și prin sentința penal nr. 2091 din 28.04.2006 a Judec toriei Iași, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare.
Pe durata și în condițiile art. 71. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen.
8. În baza art. 14 și 346 alin. 1. s-a constatat c prțile vtmate:
-, domiciliat în I,-, -.4,. C,.1,. 3;
-, domiciliat în I,- A, -. 8,. A,. 1,.1;
-, domiciliat în I,- A, -.8,. F,. 3,. 2;
-, domiciliat în I,-, -.7,. 2,. 29,.1 și
-, domiciliat în I,-,. 2,. 29,
nu s-au constituit prți civile în cauz, prejudiciile fiind recuperate, integral sau parțial, prin restituire.
În temeiul disp. art. 118 al. 1, lit. e pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpații:
- - a sumei de 108,33 lei Ron;
- a sumei de 8,33 Ron și de la
- - a sumei de 8,33 Ron.
9. În baza disp. art. 14 și 346 al. 1. proc. pen. raportat la disp. art. 998-999, art. 1000 al. 2 și 1003. Civil au fost obligați:
a) inculpatul s plteasc, în solidar, cu prțile responsabil civilmente și, domiciliați în sat, comuna, județul I, prților civile:
-, cu domiciliul în I,-, -. 8,. 1, județul I, suma de 250 lei Ron și
- -, cu domiciliul în I,-, -.3,. A,. 3,. 2, județul I, suma de 1700 lei Ron.
b) inculpații, - și -, s plteasc în solidar, fiecare în solidar și cu prțile responsabil-civilmente și, și, cu domiciliul în I,- B, -.1,. D,. 2,. 9 și și, cu domiciliul în I,- F, -.1,. E,. 3,. 4, prții civile A-, cu domiciliul în I, str. - nr. 106, -.4,. A,. 3,.1, suma de 600 lei.
c) inculpații -, și, s plteasc în solidar, fiecare în solidar și cu prțile responsabil-civilmente cu domiciliul în I,- A, -. 10,. A,. 3,. 1 și, cu domiciliul în I,-, -.10,. A,.1, parter, județul I, și, domiciliați în I,- B, -.2,. A, parter,. 2 și () și () domiciliați în I,-, -.1,. B,. 2,. 1, prții civile, domiciliat în I, str. - nr. 106, -.4,. C,. 3,. 3, suma de 391 lei Ron;
d) inculpatul s plteasc, în solidar, cu prțile responsabil-civilmente și, prților civile:
-, cu. în H,-, jud. V, suma de 150 lei Ron;
-, cu. în I, str. - nr. 94, -.1,. 3,. 3, suma de 500 Ron.
e) inculpatul - s plteasc, în solidar, cu prțile responsabil-civilmente și, prților civile:
-, cu domiciliul în I, B-dul. - nr. 41, -. 33,. A,. 1,.7, suma de 90 lei Ron;
- OG, cu domiciliul în I,- A, -.8,. F,. 1,. 2, suma de 600 lei;
-, cu domiciliul în I,-, -.4,. 4,.1, suma de 500 lei Ron și
-, cu domiciliul în I,- A, -.1,. C,.2,.4, suma de 450 lei Ron.
f) inculpații - și, s plteasc, în solidar, minorul în solidar și cu prțile responsabil-civilmente și, prții civile, cu domciliul în I, str. - nr. 106, -.4,. A,. 1,. 4, suma de 500 lei Ron.
g) inculpatul s plteasc prții civile -, cu domiciliul în sat, comuna, -.2,. B, parter,. 4, județul I, suma de 150 lei Ron.
10. În baza art. 189 Cod procedur penal, onorariile aprtorilor desemnați din oficiu pentru inculpații minori (în sum de câte 190 lei RON pentru fiecare dintre inculpați), vor fi pltite ctre Baroul d e Avocați I din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi incluse în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza disp. art. 191 alin. 2 și 3 Cod procedur penal, inculpații au fost obligați s plteasc statului cheltuieli judiciare dup cum urmeaz:
- inculpații minori -, -, -, - și -, fiecare în solidar și cu prțile responsabil-civilmente, câte o sum de 1000 lei;
- inculpatul suma de 800 lei.
Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța de fond a reținut urmtoarele:
Inculpații -, -, -, OG, -, -, -, au vârsta între 15 și 17 ani, au abandonat, majoritatea, cursurile școlare, sau au absentat o perioad lung de timp de la școal, provin din familii dezorganizate, iar, în perioada 18.06.2004 - 10.07.2005, individual și în grupuri, împreun și cu inculpatul major au comis pe raza municipiului I, mai multe fapte, dup cum urmeaz:
1. În ziua de 18.06.2004, în jurul orelor 15,00, inculpatul - a plecat de acas cu intenția de a merge în cartier pentru a se întâlni cu prietenii s Chiar în fața blocului s-a întâlnit cu inculpații - și -, stabilind, de comun acord cu aceștia, s mearg împreun în zona tonetelor situate pe str. - -, în apropierea magazinului "" din cartierul, pentru a sustrage bani și bunuri de la diferite persoane.
În timp ce se deplasau spre magazinul "", inculpatul - a observat în fața unei tonete o femeie în vârst, respectiv partea vtmat în vârst de 68 de ani, care avea în mân un portofel și se uita la bunurile expuse la tonet.
Inculpații - și - au mers în spatele tonetelor, dar au vzut când inculpatul - s-a apropiat de partea vtmat și, profitând de neatenția acesteia, a lovit-o peste mâna în care avea portofelul, împrejurare în care partea vtmat a scpat portofelul din mân.
Inculpatul - s-a aplecat și a luat portofelul, dup care a fugit printre blocuri, la scurt timp întâlnindu-se cu inculpații - și.
Împreun cu aceștia s-a deplasat pân în apropierea unei grdinițe din zon. Aici, inculpatul - a verificat portofelul sustras de la partea vtmat, gsind suma de 230.000 lei, un buletin de identitate și o legitimație, a luat suma de 230.000 lei, iar portofelul cu acte l-a aruncat.
Inculpatul - i-a dat inculpatului - suma de 100.000 lei, oprindu-și pentru sine tot 100.000 lei. Cu suma de 30.000 lei a cumprat o sticl cu suc.
Prejudiciul cauzat prții vtmate a fost în valoare de 230.000 lei și a fost recuperat integral, drept pentru care aceasta a declarat c nu se constituie parte civil în cauz. Astfel, de la numita - mama inculpatului - - a fost ridicat, pe baz de proces verbal, suma de 230.000 lei, ce a fost restituit prții vtmate, iar de la martora, a fost ridicat un portofel (în care se aflau o carte de identitate și un abonament, pe numele, precum și o chitanț), ce a fost gsit de martor în spațiul din apropierea blocului în care locuiește.
Inculpații au avut o poziție procesual sincer în faza de urmrire penal, recunoscând comiterea faptei. În faza cercetrii judectorești inculpatul s-a prevalat de dreptul la tcere prev. de art. 70 al. 2. proc. pen. iar inculpatul s-a sustras de la judecat, neprezentându-se la nici un termen.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit cu urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarația prții vtmate ( 9-10 ds. urm. pen.);
- procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto ( 11.13);
- proces-verbal de ridicare a portofelului cu acte de la numita (14);
- proces-verbal de predare organelor de poliție a sumei de 230.000 lei de ctre numita, mama inculpatului - (15);
- proces-verbal de restituire a bunurilor ctre partea vtmat (16);
- proces-verbal de recunoaștere de ctre partea vtmat dup fotografii a inculpatului și planșa foto ( 17-19);
- declarația martorului asistent la recunoașterea dup fotografie, (20);
- declarațiile martorilor oculari - ( 21) și Crivei (22), din care rezult c aceștia au vzut momentul în care trei inculpați minori urmreau o persoan de sex feminin, mai în vârst, doi dintre aceștia au plecat pe o alee din spatele unor tonete, iar al treilea tânr a lovit-o pe aceast femeie peste mâna în care avea un portofel, pe care l-a scpat, tânrul luând acel portofel și fugind;
- proces-verbal de reconstituire și planșa foto (23-26);
- declarațiile martorilor asistenți - și Crivei (27-28);
- declarația martorei (29), potrivit creia acesta a gsit în spațiul, din apropierea blocului în care locuiește, un portofel, în care se aflau o carte de identitate, un abonament, precum și o chitanț, pe numele;
- rapoartele de expertiz medico-legal psihiatric cu nr. 7642/1.07.2004 pentru - (33), cu nr. 7643 din 1.07.2004 pentru inculpatul - (36) și cu nr. 7641/1.07.2004 pentru inculpatul -( 39), prin care s-a concluzionat c minorii prezint tulburri de comportament cu acte antisociale și acte de înclcare a nomelor vârstei, pe fond de personalitate dizarmonic în structurare, și la inducția negativ în grup de minori, fiecare prezentând discernmânt asupra faptei comise;
- toate acestea coroborate cu declarațiile inculpaților de recunoaștere a comiterii faptelor date în faza de urmrire penal. (30-32, 34-38, 84-86, 104-106, și 128-129).
2. În ziua de 03.01.2005, în jurul orelor 16,20, partea vtmat, în vârst de 62 de ani, se deplasa pe str. - din municipiul I, cu intenția de a ajunge la domiciliu.
Inculpatul, zis "", care se afla în aceeași zon, a observat c partea vtmat avea în mân o borset și o sacoș, și s-a hotrât s sustrag aceste bunuri.
Astfel, a mers în spatele prții vtmate, iar în momentul în care aceasta a intrat într-un gang, situat în apropierea magazinului "2 ", inculpatul s-a apropiat și a smuls borseta din mâna prții vtmate, dup care a fugit spre cartierul.
În timp ce alerga, inculpatul a deschis borseta și din interior, a luat un telefon mobil, marca Philips", dup care a aruncat borseta.
În aceeași sear, în jurul orelor 20,00, inculpatul s-a deplasat la locuința numitei, pe care o cunoștea și a rugat-o s îl lase ca în acea noapte s doarm la ea.
-numita a fost de acord și, observând c inculpatul are un telefon mobil, despre care afirmase c îi aparține, i-a solicitat s o lase s dea un telefon.
A doua zi dimineaț, inculpatul a plecat de la locuința numitei, lsând telefonul mobil în locuința acesteia.
La data de 05.01.2005, organele de poliție au ridicat de la numita telefonul mobil, marca "Philips", și l-au restituit prții vtmate, pe baz de dovad, care a declarat c nu înțelege s se constituie parte civil în cauz.
Inculpatul a fost audiat în faza de urmrire penal cu privire la fapta ce i se reține în sarcin, ocazie cu care acesta a recunoscut c, prin smulgere, a deposedat partea vtmat de o borset, din care a sustras un telefon mobil, marca "Philips", în valoare de 600.000 lei vechi, în faza cercetrii judectorești menținându-și aceeași poziție procesual.
De asemenea, partea vtmat l-a recunoscut din grup de persoane pe inculpatul, ca fiind autorul faptei.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit cu urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarațiile prții vtmate (41-43);
- procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (44-45);
- dovada de ridicare a telefonului mobil, marca "Philips" de la martora (46-47);
- declarația martorului (48-49);
- proces-verbal de recunoaștere din grup a inculpatului de ctre partea vtmat (50-52);
- raportul de expertiz medico-legal psihiatric pentru inculpatul ( 56-58), prin care s-a concluzionat c prezint tulburri de conduit cu acte antisociale și acte de înclcare a nomelor vârstei, pe fond de personalitate dizarmonic în structurare, are discernmânt asupra faptei, dar comportamentul su prezint un deosebit pericol deoarece induce în acțiuni infracționale și alți minori;
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei ale inculpatului date pe tot parcursul procesului penal (55,119-120 și 472 ds. instanț).
3. În seara zilei de 04.01.2005, în jurul orelor 18,00, inculpații -, și - s-au întâlnit în cartierul - și au hotrât s se deplaseze în zona "", de pe str. - -, cu intenția de a sustrage bunuri de la femei în vârst. Cei trei s-au plimbat un timp prin zona "", dup care au plecat spre fostul complex alimentar "". În apropierea acestui complex s-au întâlnit cu inculpatul OG, cruia i-au povestit ce intenționeaz s fac. În timp ce discutau cu acesta, au observat c pe lâng ei a trecut o femeie în vârst, respectiv partea vtmat, în vârst de 68 de ani, care avea în mân o poșet.
Inculpații și - i-au fcut semn inculpatului - s o urmreasc și s-i sustrag poșeta. Deoarece acesta a refuzat, inculpații și - l-au amenințat, iar inculpatul - l-a lovit cu pumnul în spate.
Inculpatul - a plecat dup partea vtmat, iar ceilalți trei inculpați au mers în scara unui bloc, unde, la scurt timp, a venit și inculpatul -.
Acesta le-a spus c a smuls geanta din mâna prții vtmate și c, din poșet, a sustras suma de 250.000 lei și un telefon mobil, dup care a aruncat poșeta într-o scar de bloc.
Din suma de bani sustras, inculpatul - și-a oprit suma de 50.000 lei, 100.000 lei i-a luat inculpatul, iar suma de 100.000 lei și telefonul mobil au fost luate de ctre inculpatul -.
Inculpatul i-a dat suma de 40.000 lei inculpatului.
OGCu ocazia cercetrilor efectuate, inculpatul - a indicat locul comiterii faptei, precum și locul unde a abandonat geanta, iar inculpatul - a predat organelor de poliție, telefonul sustras, acesta fiind restituit prții vtmate, pe baz de dovad.
Partea vtmat a declarat c nu se constituie parte civil, deși din prejudiciul cauzat, în valoare total de 1.750.000 lei, aceasta și-a recuperat doar telefonul mobil.
Audiați fiind în faza urmririi penale, inculpații -, - și au OG recunoscut svârșirea faptei. În faza cercetrii judectorești inculpatul s-a prevalat de dreptul la tcere prev. de art. 70 al. 2. proc. pen. inculpatul s-a sustras de la judecat, neprezentându-se la nici un termen, iar inculpatul a declarat c nu-și mai amintește despre aceast fapt (fila 472 ds. instanț).
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- proces verbal de consemnare a plângerii orale (60);
- declarația prții vtmate (61 - 62);
- proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto ( 63-64);
- dovada de ridicare-predare a telefonului mobil ( 65-66);
- proces-verbal de reconstituire și planșa foto ( 70-72);
- declarațiile inculpatului - ( 73 și 104-106);
- rapoartele de expertiz medico-legal psihiatric nr. S/10583 din 20.01.2005 pentru inculpatul - (74), nr. S/10584 din 20.01.2005 pentru inculpatul - (77), S/330 din 27.01.2005 pentru inculpatul (79) și nr. S/10585 din 20.01.2005 pentru inculpatul OG(81), prin care s-au prezentat aceleași concluzii ce au fost precizate mai, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul s OG-a artat c prezint reacție discomportamental la inducție negativ în grup de minori, fapta fiind comis cu discernmânt;
- anchetele sociale pentru inculpații - (87-91), - (107-111), (122-123), - ( 131-133), OG(143-144);
- caracterizri pentru inculpații - (95) și OG(145);
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei ale inculpaților -, și din OG faza de urmrire penal (75-76,78, 80, 84-86, 119-120 și 141-142).
4. În seara de 14.02.2005, în jurul orelor 20,00 inculpatul, împreun cu numiții - și -, se plimbau prin cartierul -, din municipiul I, unde aceștia locuiesc.
La un moment dat, inculpatul a observat-o pe partea vtmat, în vârst de 60 de ani, ce era însoțit de ctre fiica sa, numita -.
Inculpatul a observat c partea vtmat ținea o poșet în mân și, cum "avea o sensibilitate deosebit faț de gențile unor femei în vârst" (potrivit propriilor declarații), fr a avea vreo înțelegere cu ceilalți doi, s-a apropiat în fug de partea vtmat, iar în momentul în care a ajuns lâng aceasta, a apucat cu ambele mâini de geant și a tras cu putere, reușind s o smulg din mâna prții vtmate. Inculpatul a continuat s alerge, oprindu-se într-un parc.
Ajuns aici, inculpatul a verificat conținutul genții, constatând c în interior se afla suma de 700.000 lei, o pereche de ochelari, chei, un portofel și o agend. Inculpatul a luat din geant doar banii, geanta cu celelalte bunuri fiind abandonat în parc.
De precizat este faptul c numiții - și - au sesizat momentul sustragerii genții de ctre inculpatul, precum și faptul c fizionomia inculpatului nu a putut fi observat de ctre partea vtmat și fiica sa, întrucât totul s-a petrecut foarte repede și era și o or înaintat.
Partea vtmat s-a constituit parte civil în cauza cu suma de 250 lei noi, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.
Audiat fiind, în faza urmririi penale, inculpatul a recunoscut fapta svârșit, iar în faza cercetrii judectorești a declarat c nu-și amintește s fi comis aceast fapt.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- procesul verbal de consemnare a plângerii orale (156);
- plângerea și declarațiile prții vtmate ( 157-159);
- declarația martorei ( 160);
- proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto ( 161-164);
- proces-verbal de conducere în teren și planșa foto (165-166);
- declarațiile martorilor asistenți ( 167) și -- (168);
- declarațiile martorilor oculari - (169) și - (170-171);
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date pe tot parcursul procesului penal de ctre inculpatul (172-173 și 227-229, 237-238).
5. În dup-amiaza de 26.02.2005, numiții - și - s-au deplasat în satul, comuna, județul I, la reședința prinților inculpatului, invitându-l pe acesta în municipiul I, pentru a merge s mnânce câte pizza, în cartierul -.
Cei trei s-au deplasat în municipiul I cu un taxi, oprindu-se mai întâi în cartierul -, de unde urma s plece în complexul -.
La un moment dat, inculpatul a observat-o pe partea vtmat -, în vârst de 65 ani, care ținea o geant în mân.
Fr a discuta ceva cu ceilalți doi, și fr vreo înțelegere prealabil cu aceștia, inculpatul s-a desprins de cei doi, s-a apropiat în fug de partea vtmat și, în momentul în care a ajuns lâng aceasta, a apucat geanta cu ambele mâini și a tras cu putere, reușind s o smulg. Din cauza forței cu care a tras, partea vtmat - s-a dezechilibrat, a czut, lovindu-se la genunchiul stâng.
Imediat dup sustragerea genții, inculpatul a fugit, oprindu-se în același parc, la fel ca în cazul prții vtmate.
Ajuns în parc, inculpatul a verificat conținutul genții, gsind suma de 17.000.000 lei, bani pe care și i-a însușit, dup care a aruncat geanta, cu bunurile ce se mai aflau în interior, lâng o central termic din cartierul -.
Inculpatul a cheltuit banii în interes personal.
Partea vtmat - s-a constituit parte civil în cauza cu suma de 1700 lei noi, sum pe care o avea în geant în momentul smulgerii.
Fiind audiat, în faza urmriri penale, inculpatul a recunoscut svârșirea faptei. Dar, momentul sustragerii a fost sesizat fiind sesizat și confirmat de ctre martorii - și - precum și de ctre martorul Canaf, pe lâng care a trecut inculpatul la foarte scurt timp de la comiterea faptei.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarația prții vtmate ( 175-177);
- dovada de restituire ctre partea vtmat a genții ce a fost gsit în parcul - (178);
- proces - verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (179-185);
- declarațiile martorilor oculari - (186-191), - (192-195) și Canaf (202-203);
- proces-verbal de conducere în teren și planșa foto (196-195);
- declarațiile martorilor asistenți (200) și -- (201);
- proces-verbal de recunoaștere dup fotografie a inculpatului de ctre martorul Canaf (204-207);
- ancheta social pentru inculpatul ( 223);
- raportul de expertiz medico-legal psihiatric nr. S/2122 din 26.05.2005 (226), prin care s-au menținut aceleași concluzii ca la expertizele anteriore;
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date în faza urmririi penale de ctre inculpatul (227-229 și 237-238).
6. În seara de 23.02.2005, inculpații, - și - s-au întâlnit în cartierul și s-au deplasat în zona. În momentul în care au ajuns în fața blocului 4 - situat pe str. - - au observat pe partea vtmat A, în vârst de 16 ani, care avea în mân un telefon mobil, marca "NOKIA 3100".
Partea vtmat era însoțit de martorii și.
Inculpatul - a mers la partea vtmat A și i-a cerut telefonul mobil, dar aceasta a refuzat s i-l înmâneze, și a ținut toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date pe tot parcursul procesului penal de ctre inculpatul, în continuare, telefonul în mân.
Profitând de neatenția prții vtmate, inculpatul - i-a luat acesteia telefonul din mân și, în timp ce se uita la el, i-a cerut prții vtmate s-i arate cum se deblocheaz tastele, totodat, întinzându-i telefonul.
În acest moment a intervenit inculpatul - care a afirmat c știe el s fac acest lucru, motiv pentru care inculpatul - a retras mâna în care avea telefonul luat de la partea vtmat.
În continuare, inculpatul a luat telefonul din mâna inculpatului - și a plecat înspre Complexul Comercial.
Ulterior, inculpatul a vândut telefonul sustras de la partea vtmat A unei persoane, rmas neidentificat, cu suma de 2.000.000 lei iar din banii obținuți le-a dat inculpaților - și - câte 650.000 lei, restul oprindu-și-l pentru sine.
Prejudiciul cauzat prții vtmate A- în valoare de 6.000.000 lei vechi nu a fost recuperat, motiv pentru care partea vtmat s-a constituit parte civil în cadrul procesului penal.
Audiați fiind, în faza urmririi penale, inculpații au recunoscut svârșirea faptei. În faza cercetrii judectorești inculpatul s-a prevalat de dreptul la tcere prev. de art. 70 al. 2. proc. pen. ( 473 ds. urm. pen.), iar inculpatul s-a sustras de la judecat, neprezentându-se la nici un termen de judecat.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarațiile prții vtmate A- (245 și 250-252);
- actele de provenienț ale telefonului sustras (246-249);
- declarațiile martorilor oculari - ( 253-257) și (258-261);
- proces verbal de confruntare (262-268);
- rapoartele de expertiz medico-legal psihiatric pentru inculpatul - (286) - s-a concluzionat c acest inculpat prezint tulburri de conduit cu cate antisociale și de înclcarea normelor vârstei pe fond de intelect de limit și frustrare material, prezentând discernmânt asupra faptei la inducția negativ în grup de minori -, pentru inculpatul (295) și pentru - (304), - pentru acești doi inculpați menținându-se concluziile din expertizele anterioare;
- anchetele sociale pentru inculpații - (281-285), ( 294) și - (301-303);
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date în faza urmriri penale de ctre inculpații - (269-270), (271-273) și - (274-276).
7. În seara de 20.03.2005, inculpații -, - și - s-au întâlnit la o sal de internet, situat în zona Podu- și, dup ce au cheltuit toți banii, au plecat în cartierul, în apropierea școlii " ".
La un moment dat, cei trei au vzut-o pe partea vtmat, în vârst de 66 ani, care intenționa s intre în scara unui bloc. De comun acord, cei trei inculpați s-au hotrât s sustrag geanta, pe care partea vtmat o ținea în mân, și astfel, au intrat în scara blocului dup partea vtmat. S-au apropiat de ea, moment în care inculpatul - a prins cu mâna de geant și a tras pân ce curelușa s-a rupt, reușind s sustrag geanta.
În timp ce partea vtmat striga dup ajutor, inculpații - și - l-au tras pe inculpatul -, spre ieșirea din scara blocului, dup care au alergat spre lacul, unde au controlat în geant, gsind în interior suma de 11.000.000 lei, un telefon mobil, marca "NOKIA 6110" și diferite acte.
În timp ce inculpații își împrțeau banii între ei, au fost surprinși de un echipaj de poliție, care, cu ocazia percheziției corporale sumare, asupra celor trei inculpați au gsit banii prții vtmate. Întrebați fiind cu privire la proveniența acestei sume, inculpații -, - și - au recunoscut fapta comis, artând modul cum au sustras geanta.
Prejudiciul cauzat prții vtmate, în valoare total de 14.710.000 lei vechi, a fost recuperat parțial, nefiind restituit prții vtmate telefonului sustras, în valoare de suma 3.910.000 lei vechi.
În cursul cercetrii judectorești partea vtmat a declarat c se constituie parte civil cu suma de 391 lei noi.
Audiați fiind, în faza urmririi penale, inculpații au recunoscut svârșirea faptei. În faza cercetrii judectorești inculpatul s-a prevalat de dreptul la tcere prev. de art. 70 al. 2. proc. pen. ( 471 ds. urm. pen.), iar inculpații și și-au menținut pozițiile procesuale din faza de urmrire penal ( 423 și 474 ds. instanț).
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarațiile prții vtmate (312 și 323-324);
- procesul-verbal de depistare (314);
- procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (315-317);
- procesul-verbal de conducere în teren (318-320);
- dovada de recuperare parțial a prejudiciului (327-328);
- raportul de expertiz psihiatric cu nr. S/1405 din 14.04.2005 pentru inculpatul - ( 344), prin care s-a concluzionat c minorul prezint tulburare de tip depresiv, reactiv la implicație judiciar, fapt a fost comis cu discernmânt, reprezentând o tulburarea de comportament pe fond de carențe afective și educaționale și la inducție negativ de grup;
- raportul de expertiz psihiatric cu nr. S/1400 din 06.04.2005 pentru inculpatul - (363), prin care s-a concluzionat c prezint tulburri de conduit cu acte antisociale repetate și acte de înclcare a normelor vârstei, pe fond de personalitate dizarmonic, în curs de structurare, fapta fiind comis cu discernmânt;
- raportul de expertiz psihiatric, cu nr. S/1324 din 31.03.2005 pentru inculpatul - (354), prin care s-au pstrat concluziile de la expertizele anterioare ce au fost descrise mai;
- anchetele sociale întocmite pentru cei trei inculpați (341-343,.351-353,. 362);
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date pe tot parcursul procesului penal de ctre inculpații - și -, și doar în faza de urmrire penal de ctre inculpatul - și (329 - 337 ds. urm. pen. și 423, 474 ds. instanț).
8. În dup-amiaza de 12.05.2005, inculpații - și s-au întâlnit în cartierul - din municipiul I și au stabilit împreun "s fure ceva" pentru a face rost de bani.
Astfel, în jurul orelor 16,00 - 17,00, inculpatul a observat-o pe partea vtmat, în vârst de 63 de ani, ce se deplasa pe str. - împreun cu numita -- și care purta la gât un lnțișor din aur cu medalion.
Imediat, inculpatul l-a atenționat pe inculpatul -, cu privire la acest aspect spunându-i totodat, s mearg s-l sustrag.
Astfel, în timp ce inculpatul a rmas de paz pentru a-l atenționa pe inculpatul - "dac vine cineva", acesta s-a apropiat de partea vtmat, i-a smuls lanțul de la gât dup care a fugit, fiind urmat de inculpatul.
La scurt timp dup comiterea faptei, inculpații și - s-au deplasat la Casa de amanet "" SRL I, unde i-au oferit lnțișorul sustras numitei pentru suma de 750.000 lei, bani pe care aceștia i-au cheltuit în interes personal.
Prejudiciul cauzat prții vtmate, în valoare de 250 RON, a fost recuperat integral, prin restituire, drept pentru care partea vtmat nu s-a mai constituit parte civil în cadrul procesului penal.
Audiați fiind, în faza urmririi penale, inculpații au recunoscut svârșirea faptei. În faza cercetrii judectorești inculpatul și-a menținut poziția procesual din faza de urmrire penal ( 474 ds. instanț), iar inculpatul a declarat c nu-și mai amintește de aceast fapt.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (8-9 vol. II);
- procesul-verbal de recunoaștere dup planșa foto a inculpatului - de ctre martora -- (12-14 vol. II);
- dovada de recuperare a bunului (15-17 vol. II);
- proces-verbal de conducere în teren (20-22 vol. II);
- declarațiile martorilor -- și (10-11 și 18-19 vol. II);
- anchetele sociale pentru inculpatul - (24-25 vol. II) și pentru inculpatul (38-39 vol. II);
- rapoartele de expertiz medico-legal psihiatric cu nr. 2120/26.05.2005 pentru inculpatul - (26-28 vol. II) și cu nr. S/2122 din 26.05.2005 pentru inculpatul (40-41 vol. II), prin care s-au menținut concluziile din expertizele anterioare;
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date pe tot parcursul procesului penal de ctre inculpatul - (29-30 și 32-33 vol. II ds. urm. pen. și 474 ds. instanț) și doar în faza de urmrire penal de ctre inculpatul (42-43, 45-46 vol. II).
9. În ziua de 29.05.2005, inculpatul - se deplasa pe str. - nr. 98 din cartierul, ocazie cu care a observat-o pe partea vtmat, în vârst de 68 de ani, care cuta locuința unei cunoștințe. Inculpatul a intrat în vorb cu partea vtmat întrebând-o ce bloc caut, și, profitând de neatenția acesteia, i-a smuls lanțul din aur pe care îl purta la gât, dup care a fugit.
Partea vtmat a început c țipe, fapt pentru care lâng ea au venit minorii -, și - care i-au spus c tânrul care i-a smuls lnțișorul se numește -.
Acesta, imediat dup comiterea faptei, s-a deplasat la o cas de amanet din zona, unde s-a întâlnit cu martorul, pe care l-a rugat s amaneteze lanțul pe numele lui, motivând c el nu are buletin de identitate, fr s-i spun despre proveniența ilicit a lnțișorului.
Întrucât, nici numitul nu avea buletinul de identitate, a luat lnțișorul de la inculpatul - și l-a dat numitului, care participase la discuție. Acesta din urm, a amanetat lanțul cu buletinul su, primind suma de 82,4 RON pe care i-a dat-o inculpatului -.
Din banii primiți, inculpatul i-a dat numitului suma de 5 RON pentru serviciul fcut, dup care a plecat acas.
Prejudiciul cauzat prții vtmate, în valoare de 150 RON, nu a fost recuperat, drept pentru care partea vtmat s-a constituit parte civil în cadrul procesului penal cu aceast sum.
Audiat fiind, pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a avut o poziție procesual sincer, recunoscând svârșirea faptei.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarațiile prții vtmate (60, 66-67 vol. II);
- proces verbal de sesizare (61-62 vol. II);
- proces verbal de identificare a bunului sustras (63 - 64 vol. II);
- copia contractului de amanet nr. 2771 din 29.05.2005 (65 vol. II);
- declarațiile martorilor - (69), ( 70-71 vol. II), (72-73 vol. II), (74 vol. II) și (75-76 vol. II);
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date pe tot parcursul procesului penal de inculpatul - ( 77-79 vol. II, ds. urm. pen și 474 ds. instanț).
10. La data de 01.06.2005, inculpatul - se deplasa pe o alee - situat în vecintatea blocului 3 de pe str. - - ocazie cu care a observat-o pe partea vtmat, în vârst de 49 ani, care se deplasa pe aceeași alee, dar în sens opus, și care avea la gât un lnțișor din aur cu medalion. Inculpatul a luat hotrârea s îl sustrag pentru a-l vinde și a face rost de bani.
Astfel, când partea vtmat a ajuns în dreptul su, inculpatul a prins cu mâna dreapt de medalion și lnțișor și a tras cu putere, îns lnțișorul nu s-a rupt. Inculpatul a mai tras înc o dat cu putere de lnțișor pân ce partea vtmat a czut în genunchi, și, deși lnțișorul s-a rupt, a rmas tot la gâtul prții vtmate.
Inculpatul - a fugit de la locul svârșirii faptei, iar când s-a uitat în palm, a vzut c are doar cheița de la lanț, pe care a pus-o în buzunar.
Ajuns în fața blocului unde locuiește, inculpatul - a fost reținut de un echipaj de poliție, iar cu ocazia percheziției corporale, a fost gsit cheița de la lnțișor.
Audiat fiind, inculpatul - a recunoscut svârșirea faptei, declarând c nu a luat și medalionul de la partea vtmat, pe care l-a cutat la locul faptei, dar nu l-a gsit.
Prejudiciul cauzat prții vtmate, în valoare de 500 RON, reprezentând contravaloarea medalionului, nu a fost recuperat, drept pentru care partea vtmat a declarat c se constituie parte civil în cadrul procesului penal cu aceast sum.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarațiile prții vtmate (80 - 82 vol. II);
- proces-verbal de depistare (85-90 vol. II);
- dovada de ridicare a bunului sustras (95 vol. II) și dovada de predare-primire (83 vol. II);
- declarația martorului (92 vol. II);
- raportul de expertiz medico-legal psihiatric a inculpatului cu nr. 2362/9.06.2005, prin care s-au pstrat concluziile de la expertizele anterioare, adugându-se doar c structura de personalitate îl predispune la recdere în comportament infracțional (104 vol. II);
- ancheta social pentru inculpatul - (102 - 103 vol. II);
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date pe tot parcursul procesului penal de inculpatul - (93-04, 96-97 vol. II ds. urm. pen. și 474 ds. instanț).
11. În ziua de 30.05.2005, partea vtmat, în vârst de 15 ani, se întorcea de la școal împreun cu numitul, partea vtmat având asupra sa suma de 90 RON, bani pe care i-a primit de la colegii de clas pentru organizarea banchetului.
În timp ce se deplasau pe str. - din cartierul, în fața blocului 1, partea vtmat și martorul au fost ajunși din urm de inculpatul -. Acesta a prins de mân partea vtmat, i-a cerut suma de 1 RON, dup care întrebat-o ce are în buzunare, partea vtmat rspunzându-i c are banii strânși pentru banchetul clasei și c nu-i poate da.
În acest moment, inculpatul - a prins pe partea vtmat cu mâna de dup gât și a tras-o în jos, spunându-i c, dac nu îi d banii, o va lovi cu pumnul peste gur. Fiindu-i fric, partea vtmat a scos banii din buzunar, iar inculpatul - i-a luat, dup care a plecat înspre Complexul.
Martorul a vzut cele întâmplate, confirmând faptul c partea vtmat a vrut s plece, îns inculpatul - a prins-o de dup gât, amenințând-o c dac nu îi d banii o va lovi cu pumnul în faț, împrejurare în care, partea vtmat a scos banii din buzunar și i-a artat inculpatului, care i-a luat din mân și a plecat.
Prejudiciul cauzat prții vtmate, în valoare de 90 RON, nu a fost recuperat, drept pentru care partea vtmat a declarat c se constituie parte civil în cadrul procesului penal cu aceast sum.
Audiat fiind, în faza urmririi penale, inculpatul a recunoscut svârșirea faptei, iar în faza cercetrii judectorești inculpatul s-a prevalat de dreptul la tcere prev. de art. 70 al. 2. proc. pen. ( 471 ds. urm. pen.).
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarația prții vtmate ( 111-112 vol. II);
- declarația martorului - (116-117 vol. II);
- raportul de expertiz medico-legal psihiatric a inculpatului cu nr. S/2520 din 16.06.2005 (124 vol. II), prin care s-au pstrat concluziile de la expertizele anterioare și prin care s-a recomandat reeducare instituționalizat;
- ancheta social a inculpatului - (121-123 vol. II);
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date în faza de urmrire penal de inculpatul - (125-127 vol. II).
12. În ziua de 23.05.2005, în jurul orelor 19,00 partea vtmat -, în vârst de 30 de ani, se deplasa pe str. - din cartierul - îndreptându-se spre blocul 4, unde are o camer la subsolul blocului. În momentul în care a ajuns în apropierea garajelor situate lâng 17 -, a fost acostat de doi tineri necunoscuți, care, dup ce i-au aplicat mai multe lovituri, i-au sustras dou inele din aur și o verighet din.
Cu ocazia cercetrilor efectuate, partea vtmat - a recunoscut dup planșa foto pe numitul -, despre care a declarat c anterior momentului în care a fost agresat și deposedat de bunuri, -numitul s-a aflat în compania altor doi tineri și e posibil s-i cunoasc pe autori.
Fiind audiat, numitul a declarat c în ziua de 23.05.2005, în jurul orelor 19,00 - 19,30 dup ce a coborât în fața blocului unde locuiește, a vzut pe scrile de la intrarea în bloc o femeie - respectiv partea vtmat, care consuma bere.
La scurt timp, aici a venit și inculpatul, însoțit de numitul -, cei trei discutând între ei.
La un moment dat, partea vtmat le-a oferit acestora bere și, întrucât, au refuzat, partea vtmat le-a adresat injurii, dup care a plecat înspre Punctul nr. 17.
Martorul precizeaz c dup ce partea vtmat a plecat, inculpatul le-a propus "s se rzbune" pe acea femeie, în sensul de "a-i lua inelele de pe mân", inele pe care le vzuse și martorul -. Imediat inculpatul, însoțit de numitul -, au plecat dup partea vtmat.
Martorul - a refuzat s mearg împreun cu ei, dar s-a ridicat în picioare și s-a deplasat aproximativ 10 metri în aceeași direcție în care plecase și inculpatul, dup care s-a oprit, iar, din locul în care se afla, aproximativ 15 metri faț de inculpatul, a vzut când acesta i-a aplicat prții vtmate - mai multe lovituri cu pumnii, împrejurare în care partea vtmat a czut, îns martorul nu a mai vzut ce s-a întâmplat în continuare.
Prejudiciul cauzat prții vtmate, în valoare de 150 RON, reprezentând contravaloarea a dou inele, nu a fost recuperat, drept pentru care partea vtmat a declarat c se constituie parte civil în cadrul procesului penal cu aceast sum.
Inculpatul a fost audiat cu privire la aspectele reclamate de ctre partea vtmat, îns acesta nu a recunoscut svârșirea faptei. În faza cercetrii judectorești inculpatul s-a prevalat de dreptul la tcere prev. de art. 70 al. 2. proc. pen. ( 470 ds. urm. pen.)
Dar, în cauz au fost efectuate investigații la Casa de "-, din I, B-dul - nr. 44, unde a fost identificat contractul de împrumut cu amanet nr. 10049 din 23.05.2005 încheiat cu numitul, prin care acesta a amanetat dou inele din aur 14 k, obținând suma de 700.000 lei, aspect care dovedește nesinceritatea declarațiilor inculpatului .
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarațiile prții vtmate - (137-139 vol. II);
- certificat medico-legal nr. 1279/09.06.2005 eliberat pe numele prții vtmate (140 vol. II);
- procesul-verbal de recunoaștere dup planșa foto a martorului - de ctre partea vtmat - (141-143 vol. II);
- declarațiile martorilor: - (144-145 vol. II), - (147 vol. II) și (146 vol. II);
- procesul-verbal de identificare și copia contractului de împrumut cu amanet nr. 10049 din 23.05.2005 (148-149 vol. II);
- procesul-verbal de confruntare între martorul - și inculpatul (150-151 vol. II);
- procesul-verbal de confruntare între inculpatul și numitul (152-153 vol. II);
- procesul-verbal de confruntare între inculpatul și numitul - (154-155 vol. II).
13. În ziua de 14.06.2005, în jurul orelor 16,00, partea vtmat OG, în vârst de 44 de ani, se deplasa pe str. - - din I, iar când s-a aflat în dreptul ultimei scri de la blocul Zaf ost acostat de un tânr necunoscut - identificat ulterior ca fiind inculpatul -, care i-a smuls de la gât un lnțișor din aur cu cruciuliț, dup care a fugit.
Fiind audiat în faza de urmrire penal inculpatul a recunoscut svârșirea faptei și a precizat c dup sustragerea bunului s-a întâlnit cu inculpatul, cruia i-a spus c a sustras un lanț - și i-a solicitat s amaneteze lanțul pe numele s
În acest sens, cei doi inculpați s-au deplasat la Casa de amanet & CO L I, unde inculpatul a amanetat lanțul cu suma de 3.400.000 lei, bani pe care i-a dat inculpatului -.
Din banii obținuți, inculpatul a primit de la inculpatul - suma de 200.000 lei.
Ulterior, inculpatul a întrebat-o pe numita dac dorește s cumpere un lanț din aur pe care el îl amanetase și nu mai avea bani s-l rscumpere. Întrucât martora nu avea bani, a întrebat-o același lucru pe numita C, care a fost de acord. A doua zi, martora împreun cu inculpatul, s-au deplasat la casa de amanet, au rscumprat lanțul cu suma de 355 RON, iar inculpatului i-a mai dat suma de 95 RON, acesta afirmând c lanțul îi aparține.
Prejudiciul cauzat prții vtmate OG, în valoare de 600 RON, reprezentând contravaloarea a unui lnțișor și a unei cruciulițe, nu a fost recuperat, drept pentru care partea vtmat a declarat c se constituie parte civil în cadrul procesului penal cu aceast sum.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarația prții vtmate OG(159-160 vol. II);
- procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (161-162 vol. II);
- proces-verbal de identificare a bunului (163-164 vol. II);
- declarațiile martorelor C (165-166) și (167 vol. II);
- copia contractului de împrumut cu amanet nr. 11244 din 14.06.2005 (168 vol. II);
- proces-verbal de reconstituire (169-171 vol. II);
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date în faza de urmrire penal de inculpații 176 vol. II) și inculpatului (218-222 vol. II), în fața instanței ambii inculpați au refuzat s dea declarații prevalându-se de dreptul la tcere.
14. În ziua de 29.06.2005, în jurul orelor 11,45, partea vtmat, în vârst de 61 de ani, se deplasa pe str. - din cartierul înspre zona "Doi bieți". Când a ajuns în apropierea magazinului "" a fost observat de inculpatul -. inculpatului a fost atras de lanțul cu medalion în form de inim pe care partea vtmat îl purta la gât, inculpatul hotrându-se s sustrag acel lanț.
Astfel, dup ce partea vtmat a trecut pe lâng el, inculpatul - a urmrit-o pân când în zon nu s-a mai aflat nici o alt persoan, apoi a mers în fața prții vtmate și cu o mișcare brusc i-a smuls acesteia lanțul de la gât, dup care a fugit.
În continuare, inculpatul - l-a cutat pe inculpatul pe care l-a gsit într-un parc, și i-a solicitat acestuia s mearg s amaneteze lanțul sustras. Împreun s-au deplasat la Casa de amanet "" I, unde inculpatul a amanetat lanțul cu suma de 1.800.000 lei, primind de la inculpatul -, suma de 100.000 lei.
Inculpații - și au recunoscut svârșirea faptei în primele declarații date în fața organelor de poliție, implicit și faptul inculpatul cunoștea c bunul ce l-a amanetat provine din furt, dar au revenit, în declrațiile ulterioare asupra acestui din urm aspect, negând c inculpatul a avut vreo cunoștinț despre proveniența lanțurilor amanetate. În fața instanței ambii inculpați au refuzat s dea declarații prevalându-se de dreptul la tcere ( 470 și 471 ds. instanț).
Instanța va reține ca exprimând adevrul primele declarații, având în vedere c declrațiile ulterioare sunt neveridice și lipsite de orice suport probator, precum și faptul c din împrejurrile comiterii faptei rezult, fr echivoc, c inculpatul cunoștea de preocuprile infracționale ale inculpatului - (acest din urm inculpat avea o situație material precar, era lipsit de supraveghere din partea familiei, nu avea mijloace licite de venit, era prieten cu inculpatul, care cunoștea specializarea acestuia în sustragerea de lnțișoare) și urmeaz a le înltura.
Prejudiciul cauzat prții vtmate, în valoare de 500 RON, nu a fost recuperat, drept pentru care partea vtmat s-a constituit parte civil în cadrul procesului penal cu aceast sum.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarațiile prții vtmate ( 177-179 vol. II);
- proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (181-183 vol. II);
- proces-verbal de identificare și copia contractului de împrumut cu amanet nr. 1150/29.06.2005 (184-185 vol. II);
- proces-verbal de reconstituire (186-187 vol. II);
- toate acestea coroborate cu declarațiile inculpaților - și de recunoaștere a comiterii faptei date în faza de urmrire penal (188-189, 218-222 vol. II).
15. În ziua de 30.06.2005, în jurul orelor 15,00, partea vtmat, în vârst de 62 de ani, se deplasa din zona ctre cas, ajungând pe o alee dintre blocurile situate pe-. Când a ajuns în dreptul blocului B, a fost acostat de ctre un tânr necunoscut,identificat ulterior ca fiind inculpatul -, care, printr-o mișcare brusc, i-a smuls lanțul de la gât.
Partea vtmat a reușit s-l prind pe inculpat de mân, îns acesta a tras mâna și a fugit printre blocuri.
Imediat dup ce i-a fost smuls lanțul, partea vtmat a cutat în acea zon și a gsit medalionul și cheița de la lanț.
Dup identificarea inculpatului -, pe care partea vtmat l-a recunoscut din grup de persoane, acesta a fost audiat, ocazie cu care a recunoscut svârșirea faptei, precizând c la scurt timp dup comiterea faptei a pierdut lanțul sustras.
Prejudiciul cauzat prții vtmate, în valoare de 500 RON, nu a fost recuperat, drept pentru care partea vtmat s-a constituit parte civil în cadrul procesului penal cu aceast sum.
Audiat fiind, în faza de urmrire penal, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, iar în faza cercetrii judectorești a refuzat s dea declarații prevalându-se de dreptul la tcere.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarația prții vtmate (190-192 vol. II);
- proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (193 - 197v);
- proces-verbal de recunoaștere din grup (198-200 vol. II);
- proces-verbal de reconstituire (203-204 vol. II);
- ancheta social pentru inculpatul - (211-212 vol. II);
- raportul de expertiz medico-legal psihiatric nr. S/2894 din 17.04.2005 (210 vol. II), prin care s-au pstrat concluziile de la expertizele anterioare și prin care s-a recomandat reeducare instituționalizat întrucât minorul reprezint un pericol social prin persistența în comportamentul infracțional și structura de personalitate;
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptelor ale inculpatului din faza de urmrire penal (205-207 vol. II).
16. În ziua de 10.07.2005, în jurul orelor 19,00 inculpatul - se afla în zona din cartierul, împreun cu un alt tânr "".
La un moment dat, inculpatul a observat-o pe partea vtmat, în vârst de 39 de ani, care se deplasa pe din fața blocului 3, de pe str. - -, spre intersecția cu str. -. -. Fr a-i spune ceva numitului "", inculpatul - a plecat dup partea vtmat, observând c aceasta are la gât un lanț din aur, și, imediat, a luat hotrârea de a sustrage lanțul.
În acest sens, inculpatul s-a apropiat prin lateral de partea vtmat, a prins cu mâna de lnțișor și a tras cu putere, reușind s-l sustrag, dup care a fugit printre tonetele din zon, spre zona -.
Apoi, inculpatul - s-a deplasat în Complexul " -" și a vândut lnțișorul sustras unui tânr necunoscut cu suma de 200 RON, bani pe care i-a cheltuit în interes personal.
Prejudiciul cauzat prții vtmate, în valoare de 450 RON, nu a fost recuperat, drept pentru care partea vtmat s-a constituit parte civil în cadrul procesului penal cu aceast sum.
Audiat fiind pe tot parcursul procesului penal, inculpatul - a recunoscut svârșirea faptei, iar în faza cercetrii judectorești a refuzat s dea declarații prevalându-se de dreptul la tcere.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarațiile prții vtmate (249-251 vol. II);
- proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto ( 252-256 vol. II);
- proces-verbal de recunoaștere dup planșa foto a inculpatului - de ctre partea vtmat (257-258 vol. II);
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptelor ale inculpatului din faza de urmrire penal (259 vol. II).
17. În ziua de 30.07.2005, în jurul orelor 15,00 inculpatul - se afla singur, în zona tonetelor din apropierea magazinului "", din cartierul, ocazie cu care a observat-o pe partea vtmat, în vârst de 46 de ani, și, totodat, c aceasta purta la gât un lanț din aur.
Inculpatul - s-a hotrât s-i sustrag lanțul, motiv pentru care s-a apropiat de partea vtmat prin spatele acesteia, a prins cu mâna dreapt de lnțișor și a tras cu putere, reușind s-l sustrag dup care, a fugit spre zona. Aici, s-a întâlnit cu numitul și mama acestuia, împreun cu care s-a deplasat la Casa de amanet, unde a amanetat lanțul sustras pe numele martorei, fr a-i preciza acesteia proveniența bunului, obținând suma de 1.200.000 lei.
Din acești bani, inculpatul i-a dat martorei suma de 200.000 lei, pentru serviciul fcut, restul cheltuindu-l în interes personal.
Cu ocazia cercetrilor efectuate, martora a rscumprat bunul, care a fost predat prții vtmate.
Prejudiciul cauzat prții vtmate, în valoare de 200 RON, a fost recuperat integral, prin restituire, drept pentru care partea vtmat nu s-a mai constituit parte civil în cadrul procesului penal.
Audiat fiind pe tot parcursul procesului penal, inculpatul - a recunoscut svârșirea faptei, iar în faza cercetrii judectorești a refuzat s dea declarații prevalându-se de dreptul la tcere.
Situația de fapt, astfel cum a fost prezentat, este dovedit de urmtoarele mijloace de prob:
- plângerea și declarațiile prții vtmate (260 - 262 vol. II);
- proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (263 - 265 vol. II);
- dovada de ridicare a bunului ( 266 vol. II);
- dovada de restituire ctre partea vtmat (267 vol. II);
- proces-verbal de identificare a bunului de ctre partea vtmat (268-270 vol. II);
- proces-verbal de reconstituire (271-273 vol. II);
- copia contractului de împrumut cu amanet nr. 5194/6.09.2005 (278-279 vol. II);
- declarațiile martorilor (280-281) și (282-283 vol. II);
- raportul de expertiz medico-legal psihiatric nr. S/4101 din 29.09.2005 prin care s-au pstrat concluziile de la expertizele anterioare ( 288 vol. II);
- ancheta social (289-290 vol. II);
- toate acestea coroborate cu declarațiile de recunoaștere a comiterii faptelor ale inculpatului din faza de urmrire penal ( 284, 286, 287 vol. II).
Așa fiind, instanța a reținut vinovția inculpaților:
-, pentru svârșirea a unei singure infracțiunii de "tâlhrie" (9 acte materiale svârșite în perioada 18.06.2004-30.07.2005, descrise la pct. 1, 3, 7, 11, 13-17 din prezenta sentinț), prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 99 și urm. pen.
Trebuie precizat c prin actul de inculpare inculpatul a fost trimis în judecat pentru svârșirea a nou infracțiuni de "tâlhrie", dar având în vedere intervalele scurte de timp în care acesta a comis aceste fapte, respectiv în decurs de un an, precum și c acestea întrunesc, fiecare în parte, elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni de tâlhrie, tribunalul a apreciat c inculpatul a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, aplicabile fiind dispozițiile art. 41. 2 pen. referitoare la unitatea infracțiunii continuate.
Totodat, în ceea ce privește actul material de sustragere a unei genți de la partea vtmat, împreun cu inculpații - și, la data de 20.03.2005, tribunalul a constatat c acțiunea inculpatului, precum și cea a inculpatului -, prezint conținutul infracțiunii de tâlhrie, dar nu în form de coautorat, ci de complicitate, având în vedere c acești inculpați nu au comis nici un act care intr în elementul material al infracțiunii de tâlhrie, respectiv, vreuna act de furt sau de violenț, activitatea acestora mrginindu-se la sprijinirea moral a autoului infracțiunii, respectiv a inculpatului -.
În consecinț, s-a dispus, în temeiul disp. art. 334. proc. pen. schimbarea încadrrii juridice din 9 (nou) infracțiuni de prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2, lit. c pen. - 7 infracțiuni, de art. 211 al. 1 și 2, lit. b și c pen și art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. toate cu aplic. art. 99 și urm. într-o singur infracțiune de "tâlhrie", prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 99 și urm. pen.
II., pentru svârșirea infracțiunilor de:
- "tinuire" (svârșit la data de 18.06.2004, descris la pct. 1 din prezenta), prev. și ped. de art. 221 la. 1. pen. cu aplic. art. 99 și urm. pen.;
- "instigare la tâlhrie" (svârșit la data de 04.01.2005, descris la pct. 3 din prezenta), prev. și ped. de art. 25 rap. la art. 211 al. 1 și 2 lit. b și cu aplic. art. 99 și urm. pen, și
- "tinuire" (svârșit la data de 23.02.2005, descris la pct. 6 din prezenta), prev. și ped. de art. 221 la. 1. pen. cu aplic. art. 99 și urm. pen.
Activitatea infracțional a inculpatului se caracterizeaz printr-o pluralitate de infracțiuni, sub forma concursului real prev. de art. 33 lit. a pen.
III., pentru svârșirea infracțiunilor de:
- "tâlhrie" (5 acte materiale svârșite în perioada 03.01.2005-26.02.2005, descrise la pct. 2-5 și 8 din prezenta), prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 99 și urm. pen.
Trebuie precizat c prin actul de inculpare inculpatul a fost trimis în judecat pentru svârșirea a 5 infracțiuni de "tâlhrie" (3 în forma de participație a autoratului, una în forma de participație a instigrii și una în forma de participație a complicitții), dar având în vedere intervalele scurte de timp în care acesta a comis aceste fapte, respectiv în decurs de o lun, precum și c acestea întrunesc, fiecare în parte, elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni de tâlhrie, tribunalul a apreciat c inculpatul a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, aplicabile fiind dispozițiile art. 41 al. 2. pen. referitoare la unitatea infracțiunii continuate.
În consecinț, s-a dispus, în temeiul disp. art. 334. proc. pen. schimbarea încadrrii juridice din 5 infracțiuni de tâlhrie, prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2, lit. c pen. art. 211 al. 1 și 2, lit. b și c pen. art. 25. pen. rap. la art. 211 al. 1 și 2, lit. b și c pen. și art. 26 rap. la art. 211 al. 1 și 2 lit. c pen. toate cu aplic. art. 99 și urm. într-o singur infracțiune de "tâlhrie", prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 99 și urm. pen.
- "tinuire" (svârșit la data de 23.02.2005, descris la pct. 6 din prezenta), prev. și ped. de art. 221 la. 1. pen. cu aplic. art. 99 și urm. pen.
Activitatea infracțional a inculpatului se caracterizeaz printr-o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului real prev. de art. 33 lit. a pen.
IV. -, pentru svârșirea infracțiunii de "furt calificat" (svârșit la data de 23.02.2005, descris la pct. 6 din prezenta), prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. e și g pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen.
-, pentru svârșirea infracțiunii de "tâlhrie" (4 acte materiale svârșite în perioada 20.03.2005-01.06.2005, descrise la pct. 7-10 din prezenta), prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 99 și urm. pen.
Trebuie precizat c prin actul de inculpare inculpatul a fost trimis în judecat pentru svârșirea a 4 infracțiuni de "tâlhrie", dar având în vedere intervalele scurte de timp în care acesta a comis aceste fapte, respectiv în decurs de 3 luni, precum și c acestea întrunesc, fiecare în parte, elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni de tâlhrie, tribunalul a apreciat c inculpatul a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, aplicabile fiind dispozițiile art. 41 al. 2 pen. referitoare la unitatea infracțiunii continuate.
În consecinț, s-a dispus, în temeiul disp. art. 334. proc. pen. schimbarea încadrrii juridice din 4 infracțiuni de tâlhrie, prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2, lit. c pen. - trei infracțiuni, și art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. toate cu aplic. art. 99 și urm. într-o singur infracțiune de "tâlhrie", prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 99 și urm. pen.
VI. - (nume avut anterior ), pentru svârșirea infracțiunii de "complicitate la tâlhrie" (svârșit la data de 20.03.2005, descris la pct. 7 din prezenta), prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c și al. 21lit. a pen. cu aplic. art. 99 și urm. pen.
Trebuie precizat c prin actul de inculpare inculpatul a fost trimis în judecat pentru svârșirea a unei infracțiuni de "tâlhrie" în forma de participație a coautoratului, dar având în vedere c acest inculpat nu au comis nici un act care intr în elementul material al infracțiunii de tâlhrie, respectiv, vreun act de furt sau de violenț, activitatea acestuia, precum și a coinculpatului ( ce a fost mai amintit) mrginindu-se la sprijinirea moral a autoului infracțiunii, respectiv a inculpatului -, tribunalul a constatat c forma de participație corect este cea a complicitții, drept pentru care a dispus schimbarea încadrrii juridice în acest sens.
VII., pentru svârșirea infracțiunii de "tâlhrie" (3 acte materiale svârșite în perioada 23.05.2005-29.06.2005, descrise la pct. 12-14 din prezenta), prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2, lit. pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen.
Trebuie precizat c prin actul de inculpare inculpatul a fost trimis în judecat pentru svârșirea a 3 infracțiuni de "tâlhrie" (2 în forma de participație a autoratului, una în forma de participație a complicitții), dar având în vedere intervalele scurte de timp în care acesta a comis aceste fapte, respectiv în decurs de o lun, precum și c acestea întrunesc, fiecare în parte, elementele constitutive ale aceleiași infracțiuni de tâlhrie, tribunalul a apreciat c inculpatul a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, aplicabile fiind dispozițiile art. 41 al. 2 pen. referitoare la unitatea infracțiunii continuate.
În consecinț, s-a dispus, în temeiul disp. art. 334. proc. pen. schimbarea încadrrii juridice din 2 infracțiuni de "tâlhrie", prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. c pen. și una de "complicitate la tâlhrie", prev. de art. 26. pen. rap. la art. 211 al. 1 și 2, lit. c pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a pen. într-o singur infracțiune de "tâlhrie", prev. și ped. de art. 211 al. 1 și 2 lit. b și c pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 99 și urm. pen.
La individualizarea judiciar a pedepsei pentru fiecare inculpat au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, precum și cele prevzute de art. 100 Cod penal, respectiv:
- dispozițiile prții generale a codului penal;
- de limitele de pedeaps fixate în partea special;
- gradul de pericol social al faptei svârșite;
- starea fizic, dezvoltarea intelectual și moral a fiecrui inculpat;
- de comportarea și condițiile în care a fost crescut și în care a trit fiecare inculpat;
- orice alte elemente de natur s caracterizeze persoana fiecrui minor și
- împrejurrile care atenueaz sau agraveaz rspunderea penal.
Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul -, instanța a avut în vedere la individualizarea judiciar a pedepsei urmtoarele:
- gradul concret de pericol social ce este unul ridicat, având numrul mare de acte materiale, respectiv nou, modalitțile și împrejurrile comiterii acestor fapte, respectiv singur sau împreun cu alți minori, în locuri publice, asupra unor persoane în vârst și de sex feminin, profitând, astfel, de slbiciunile fizice și lipsa de reacție a unor astfel de persoane, de natura important a relațiilor sociale înclcate, și, nu în ultimul rând, de prejudiciul important cauzat prților vtmate (deși sumele de bani, obiectele sau bijuteriile sustrase nu au fost de o valoare foarte mare, pentru prțile vtmate, majoritatea pensionare au reprezentat un prejudiciu important);
- persoana inculpatului. Minorul, în vârst de 15 ani la momentul comiterii infracțiunii, provine, potrivit anchetei sociale și referatul de evaluare psiho-social întocmit în cauz ( 938 ds. instanț), dintr-o familie dezorganizat, prinții desprțindu-se în fapt dup plecarea mamei în strintate și refuzul acesteia de a mai reveni la domiciliu. Astfel, de creșterea și educarea minorului s-a ocupat tatl acestuia, care din cauza programului de lucru foarte încrcat a neglijat supravegherea strict a minorului. Așa s-a ajuns ca inculpatul s lipseasc de la cursuri, s vagabondeze în compania unor minori cu preocupri asemntoare, pentru ca, în cele din urm, s abandoneze studiile în mod definitiv, rmânând repetent în clasa a VII
Minorul a înregistrat un debut infracțional, la vârsta de 14 ani, svârșind în compania altor tineri din cartier mai multe fapte de furt și de tâlhrie. Astfel, acestuia i-a fost aplicat de dou ori msura educativ a internrii într-un centru de reeducare prin sentința penal nr. 3112/17.06.2005 a Judec toriei Iași, rmas definitiv prin neapelare, pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat (3 acte materiale comise în perioada 13/14.06.2004-16/17.06.2004) și prin sentința penal nr. 290/20.01.2006 a Judec toriei Iași, rmas definitiv prin neapelare, pentru comiterea a 3 infracțiuni de furt calificat în perioada 17.08.-02.11.2004. A fost eliberat din executarea msurii educative la împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv la data de 11.09.2007.
Se observ c inculpatul minor a adoptat un comportament infracțional constant, svârșind într-un interval scurt de timp un numr important de fapte antisociale, fapt ce denot un pericol social ridicat al persoanei minorului.
Chiar prin rapoartele de expertiz medico-legal psihiatric (ce au fost amintite mai la prezentarea probatoriului) s-a concluzionat c minorul reprezint un pericol social prin persistența în comportamentul infracțional și structura de personalitate, recomandând-se reeducare instituționalizat.
Este adevrat c inculpatul a avut o poziție procesual corespunztoare în faza de urmrire penal, recunoscând comiterea faptelor, dar dup ce acesta a fost depistat de organele de poliție și recunoscut de ctre prțile vtmate sau martorii oculari, moment în care acesta nu mai putea nega comiterea faptei, drept pentru care instanța constat c nu impune a se reține aceast atitudine ca circumstanț atenuant.
Faț de cele artate, instanța a apreciat c reeducarea, reinserția social a inculpatului nu poate avea loc decât prin stabilirea și, ulterior, aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu executare efectiv în regim de detenție, dozat în funcție de circumstanțele reale și personale menționate spre mediul special al pedepsei.
A fost interzis inculpatului, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, doar exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
Referitor la inculpatul instanța a avut în vedere la individualizarea judiciar a pedepsei gradul concret de pericol social al fiecrei infracțiuni ce este unul mediu, conturat fiind de modalitțile și împrejurrile comiterii fiecrei fapte, respectiv singur sau împreun cu alți minori, de natura important a relațiilor sociale înclcate, și, nu în ultimul rând, de prejudiciul important cauzat prților vtmate, persoana inculpatului, care avea vârsta de 15 ani la momentul comiterii infracțiunilor și provine, potrivit anchetei sociale și referatul de evaluare psiho-social întocmit în cauz ( 938 ds. instanț), dintr-o relație de concubinaj, crescând alturi de mama sa și de bunicii materni. În perioada anterioar comiterii faptelor mama minorului a plecat în strintate, acesta rmânând doar în supravegherea a bunicii. Așa fiind, minorul a adoptat un comportament delincvențional ascendent pe fondul lipsei unei supravegheri adecvate în cadrul familiei, acesta aderând treptat la un grup de minori cu antecedente penale și adoptând la rândul su astfel de preocupri. Totodat, minorul a rmas repetent în clasa a IV a, dup care pe parcursul clasei a Vaa fost exmatriculat, dup care din toamna anului 2005, fost reînscris în clasa a Va.
Referitor la antecedentele penale ale acestui inculpat, de precizat este faptul c a mai fost condamnat prin sentința penal nr. 1992/21.04.2006 a Judec toriei Iași, definitiv prin neapelare la 20.05.2006, pentru svârșirea unei infracțiuni de "furt calificat" (s la data de 18.03.2005) prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209, alin. 1 lit.a, g, e Cod penal cu aplic. art. 99 Cod penal la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, executarea acesteia fiind suspendat condiționat.
Cum, infracțiunile deduse judecții a fost comise înainte de rmânerea definit a sentinței penale nr. 1992/21.04.2006 a Judec toriei Iași, tribunalul a constatat c infracțiunile reținute în sarcina inculpatului prin prezenta sunt concurente cu infracțiunea de furt calificat pentru care a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
Instanța a mai reținut și faptul c inculpatului i-a mai fost aplicat msura educativ a internrii într-un centru de reeducare prin sentința penal nr. 2990/23.06.2006, definitiv prin decizia penal nr. 143/16.03.2007, pentru svârșirea unei infracțiuni de furt calificat în form continuat (msur executat în perioada 01.06,2007-25.02.2008, fiind eliberat la împlinirea vârstei de 18 ani), precum și msura educativ a libertții supravegheate prev. de art. 103. pen. prin sent. pen. nr. 1516/24.05.2005, def. prin neapelare, pentru svârșirea unei infracțiuni de complicitate furt calificat.
Faț de cele artate, instanța a apreciat c reeducarea, reinserția social a inculpatului nu poate avea loc decât prin stabilirea și, ulterior, aplicarea a câte unei pedepse cu închisoarea cu executare efectiv în regim de detenție, dozat în funcție de circumstanțele reale și personale menționate spre minimul special al pedepsei.
În baza disp. art. 85. pen. s-a dispus anularea suspendrii condiționate a executrii pedepsei de 1 (un) an și 6 (șase ) luni închisoare ce a fost aplicat inculpatului prin sentința penal nr. 1992/21.04.2006 a Judec toriei Iași, definitiv prin neapelare la 20.05.2006, pedeaps ce a fost contopit cu cele stabilite prin prezenta sentinț, în temeiul disp. art. 36 al. 1 și art. 34 lit. b pen. inculpatul urmând executa pedeapsa cea mai grea
S-a interzis inculpatului, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, doar exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
În ceea ce-l privește pe inculpatul minor instanța a avut în vedere la individualizarea judiciar a pedepsei urmtoarele:
- gradul concret de pericol social al fiecrei infracțiuni ce este unul ridicat, conturat fiind de modalitțile și împrejurrile comiterii fiecrei fapte, respectiv singur sau împreun cu alți minori, în locuri publice, asupra unor persoane în vârst și de sex feminin, profitând, astfel, de slbiciunile fizice și lipsa de reacție a unor astfel de persoane, de natura important a relațiilor sociale înclcate, de prejudiciul important cauzat prților vtmate, și, nu în ultimul rând de numrul mare de acte materiale de sustragere, respectiv cinci, în decurs de o lun, și, nu în ultimul rând, de prejudiciul important cauzat prților vtmate;
- persoana inculpatului. avea vârsta de 15 ani la momentul comiterii infracțiunilor și provine, potrivit anchetei sociale și referatul de evaluare psiho-social întocmit în cauz ( 952 ds. instanț), dintr-o familie organizat cu patru copii, care în prezent s-a mutat la țar, în satul, în casa bunicilor materni. Mama minorului a fost plecat în strintate timp de doi ani, timp în care inculpatul a scpat de sub supravegherea tatlui. De a manifestat dezinteres pentru școal, înregistrând 3 repetenții în clasa a IV a din cauza absențelor. Mai mult, acesta a fugit de mai multe ori de acas, aderând la grupuri cu preocupri infracționale. În aceste condiții minorul a comis într-un an un numr impresionant de fapte de furt calificat și tâlhrie, aplicându-i-se de șase ori msura educativ a internrii într-un centru de reeducare, respectiv prin sentințele penale cu nr. 423/07.06.2005 a Tribunalului Iași, nr. 290/20.01.2006 a Judec toriei Iași, nr. 240/11.04.2006 a Tribunalului Iași, nr. 2513/25.05.2006 a Judec toriei Iași, nr. 2990/23.06.2006 a Judec toriei Iași și nr. 1625/01.06.2007 a Judec toriei Iași.
Toate acestea dovedesc un pericol social ridicat al inculpatului, pericol ce a fost reliefat și prin concluziile expertizei medico-legale psihiatrice, prin care s-a reținut referitor la comportamentul minorului c prezint un deosebit pericol deoarece induce în acțiuni infracționale și alți minori.
Având în vedere c potrivit concluziilor referatului de evaluare psiho-social minorul prezint șanse reduse de reintegrare în societate, fiind eficient doar aplicarea unei sancțiuni coercitive severe, care ar putea avea rolul de responsabilizare și conștientizare a minorului în vederea corectrii comportamentului infracțional, instanța a apreciat c reeducarea, reinserția social a inculpatului nu poate avea loc decât prin stabilirea și, ulterior, aplicarea a câte unei pedepse cu închisoarea cu executare efectiv în regim de detenție, dozat în funcție de circumstanțele reale și personale menționate spre minimul special al pedepsei.
S-a interzis inculpatului, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, doar exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
Referitor la inculpatul instanța a avut în vedere la individualizarea judiciar a pedepsei gradul concret de pericol social al faptei ce este unul mediu, conturat fiind de modalitțile și împrejurrile comiterii acesteia, respectiv într-un loc public, asupra unui minor, de natura important a relațiilor sociale înclcate, și, nu în ultimul rând, de prejudiciul modic cauzat prții vtmate, persoana inculpatului, care avea vârsta de 16 ani la momentul comiterii infracțiunilor și provine, potrivit anchetei sociale și referatul de evaluare psiho-social întocmit în cauz ( 942 ds. instanț), dintr-o familie organizat cu trei copii, dar cu o situație material precar. Pe acest fond a dificultților materiale și atitudinii pasive a prinților, minorul a intrat de sub influența unui grup infracțional, suferind totodat eșecuri școlare repetate în clasa a II a, a III a și a Va.
Astfel, minorul a comis mai multe fapte antisociale pân la vârsta de 14 ani, dar nu a putut fi antrenat rspunderea penal în ceea ce-l privește, iar dup aceast vârst a suferit mai multe condamnri și i-a fost aplicat și o msur educativ, ultima condamnare fiind la pedeapsa rezultant de 3 ani și 6 luni prin sent. pen. nr. 75/12.01.2007 a Judec toriei Iași.
Totodat, minorului i-a fost aplicat prin sentința penal nr. 2436/20.05.2004 a Judec toriei Iașio pedeaps de 2 ani închisoare, pedeaps a crei executare a fost suspendat condiționat. Cum, infracțiunea dedus judecții a fost comis în termenul de încercare stabilit prin sentința penal anterior precizat, instanța constat c sunt îndeplinite condițiile pluralitții intermediare de infracțiuni, drept pentru care va reține disp. art. 40. pen, dispunând în acest sens și schimbarea încadrrii juridice.
Faț de cele artate, instanța a apreciat c reeducarea, reinserția social a inculpatului nu poate avea loc decât prin stabilirea și, ulterior, aplicarea a câte unei pedepse cu închisoarea, dozat în funcție de circumstanțele reale și personale menționate spre minimul special al pedepsei.
S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni aplicat prin sent. pen. nr. 75/12.01.2007 a Judec toriei Iași, în pedepsele componente de:
- 1 an și 6 luni închisoare stabilit ca urmare a concursului dintre infracțiunea prev. și ped. de art. 211 al. 1,2 lit. și c și al. 21lit. a pen. (svârșit la data de 11/12.03.2005), pentru care a fost aplicat prin sent. pen. nr. 859/15.12.2005 a Tribunalului Iași, definitiv prin neapelare, msura educativa a internrii într-un centru de reeducare ( msur ce a fost revocat prin sent. pen. nr. 72/12.01.2007 a Judec toriei Iași ), și infracțiunea prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a,g și i pen.( svârșit la data de 18/19.03.2005), cu aplicarea art. 99 și urm. pen. și art. 40. pen pen. pentru care a fost aplicat prin sent. pen. nr. 1992/25.04.2006 a Judec toriei Iași, definitiv prin dec. pen. nr. 158/19.10.2006 a Curții de APEL IAȘI, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare;
- 2 ani închisoare, cumulat ca urmare a menținerii revocrii suspendrii condiționate a executrii pedepsei, ce a fost aplicat prin sen. pen. nr.2436/205.05.2004 a Judec toriei Iași.
Analizând data comiterii infracțiunilor mai prezentate ce au fost contopite prin sentința penal nr. 75/12.01.2007, data comiterii faptei deduse judecții, precum și data rmânerii definite a sentinței penale, anterior amintite, instanța a constatat c aceste infracțiuni sunt concurente, respectiv, infracțiunea dedus judecții, prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. e și g pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. și art. 40. pen pen. (svârșit la data de 23.02.2005), este concurent cu infracțiunile:
- prev. și ped. de art. 211 al. 1,2 lit. și c și al. 21lit. a pen. (svârșit la data de 11/12.03.2005), pentru care a fost aplicat prin sent. pen. nr. 859/15.12.2005 a Tribunalului Iași, definitiv prin neapelare, msura educativa a internrii într-un centru de reeducare (msur ce a fost revocat prin sent. pen. nr. 72/12.01.2007 a Judec toriei Iași ), și
- prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a,g și i pen. (svârșit la data de 18/19.03.2005), cu aplicarea art. 99 și urm. pen. și art. 40. pen pen. pentru care a fost aplicat prin sentința penal nr. 1992/25.04.2006 a Judec toriei Iași, definitiv prin decizia penal nr. 15819.10.2006 a Curții de APEL IAȘI, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul disp. art. 36 al. 1 rap. la art. 34. pen. s-a aplicat inculpatului minor pedeapsa cea mai grea, sporit cu 6 (șase) luni, având în vedere aria acțiunilor ilicite, persistența infracțional deosebit, precum și lipsa de corijare prin aplicarea pedepselor anterioare.
S-a dispune menținerea msura revocrii suspendrii condiționate a executrii pedepsei de 2 ani închisoare, ce a fost aplicat prin sent. pen. nr.2436/20.05.2004 a Judec toriei Iași pedeaps ce a fost cumulat la pedeapsa stabilit mai ca urmare a concursului de infracțiuni.
S-a interzis inculpatului, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, doar exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
S-a dispus deducerea din pedeapsa de executat, a duratei deja executat, respectiv de la 21.02.2006 la 04.12.2007 (dat la care inculpatul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni aplicat prin sent. pen. nr. 75/12.01.2007 a Judec toriei Iași ).
În ceea ce-l privește pe inculpatul instanța a avut în vedere la individualizarea judiciar a pedepsei gradul concret de pericol social al infracțiunii ce este unul ridicat, având în vedere modalitțile și împrejurrile comiterii celor 4 acte materiale, respectiv singur sau împreun cu alți minori, în locuri publice, împotriva unor persoane în vârst de sex feminin, de natura important a relațiilor sociale înclcate, și, nu în ultimul rând, de prejudiciul important cauzat prților vtmate, precum și persoana inculpatului, care avea vârsta de 15 ani la momentul comiterii infracțiunilor și provine, potrivit anchetei sociale și referatul de evaluare psiho-social întocmit în cauz ( 938 ds. instanț), dintr-o relație de concubinaj, fiind crescut de ctre bunicii materni. minorului a decedat când acesta avea 7 ani, de creșterea și educarea sa ocupându-se de la acest moment doar bunicul su, care nu a reușit s asigure și o supraveghere adecvat. Astfel, de, de la vârsta de 13 ani, minorul a adoptat un comportament delincvențional, ce a determinat și rezultate slabe la învțtur, ce au culminat cu repetenția din clasa a VI.
Prin referatul de evaluare psiho-social s-a concluzionat c șansele de reintegrare social a minorului pot fi susținute în condițiile supunerii sale la un regim de viaț cu reguli conforme normelor sicio-morale, pe care minorul s le internalizeze, fiind necesar și monitorizarea sa strict, pentru evitarea situațiilor de risc, determinate de anturaj sau frecventarea unor locuri cu potențial criminogen.
Inculpatul a avut o poziție procesual corespunztoare pe tot parcursul procesului penal, recunoscând comiterea faptelor, dar, întrucât aceast poziție a intervenit dup ce acesta a fost depistat de organele de poliție și recunoscut de ctre prțile vtmate sau martorii oculari, moment în care acesta nu mai putea nega comiterea faptei, instanța constat c nu impune a se reține aceast atitudine ca circumstanț atenuant.
Faț de cele artate, instanța a apreciat c reeducarea, reinserția social a inculpatului nu poate avea loc decât prin stabilirea și, ulterior, aplicarea a unei pedepse cu închisoarea, în regim privativ de libertate, dozat în funcție de circumstanțele reale și personale menționate spre minimul special al pedepsei.
Referitor la trecutul infracțional acestui inculpat, de precizat este faptul c prin sentința penal nr. 859/15.12.2005 a Tribunalului Iași, rmas definitiv prin neapelare, i s-a aplicat msura educativ a internrii într-un centru de reeducare, prev. de art. 104. pen. pentru comiterea tot a unei infracțiuni de "tâlhrie" prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal ( svârșit la data de 18.04.2005), msur ce o execut și în prezent.
Având în vedere perioada comiterii infracțiunii de "tâlhrie" dedus judecții, respectiv 20.03.2005-01.06.2005, precum și data comiterii infracțiunii pentru care i s-a aplicat msura educativ, raportat și la momentul rmânerii definitive a sentinței penale nr. 859/15.12.2005 a Tribunalului Iași, instanța a constatat c aceste dou infracțiuni sunt concurente, drept pentru care a dispus, în baza disp. art. 36 al. 1 și art. 34. pen. contopirea sancțiunilor aplicate, minorul urmând a executa sancțiunea cea mai grea.
S-a interzis inculpatului, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, doar exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa de executat, durata deja executat, respectiv de la 27.03.2006 la zi.
S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza sentinței penale nr. 859/15.12.2005 a Tribunalului Iași, rmas definitiv prin neapelare, și emiterea unui nou mandat de executare potrivit prezentei.
Referitor la inculpatul instanța a avut în vedere la individualizarea judiciar a pedepsei gradul concret de pericol social al infracțiunii ce este unul mediu, având în vedere modalitțile și împrejurrile comiterii faptei, respectiv împreun cu alți minori, în loc public - scar de bloc, împotriva unei persoane în vârst de 66 ani, de sex feminin, de natura important a relațiilor sociale înclcate, și, nu în ultimul rând, de prejudiciul important cauzat prții vtmate, precum și persoana inculpatului, care avea vârsta de 16 ani la momentul comiterii infracțiunii și provine, potrivit anchetei sociale și referatul de evaluare psiho-social întocmit în cauz ( 938 ds. instanț), dintr-o familie organizat cu patru membri, doi adulți și doi minori, cu o situație material decent.
Deși, relațiile dintre prinți (tatl adoptiv) au fost marcate de înțelegere și susținere reciproc, minorul, de la vârsta de 12 ani, a început s aib manifestri comportamentale predelincvenționale, fugind de acas și lipsind de la școal (pe care a abandonat-o în clasa a IX -a). Minorul a manifestat un atașament faț de persoanele cu conduite antisociale, implicându-se în numeroase activitți de sustragere din automobile, consolidându-și astfel un pattren infracțional.
Prin referatul de evaluare psiho-social s-a concluzionat c șansele de reintegrare social a minorului pot fi sporite printr-o intervenție axat pe potențarea efectului de conștientizare avut în perioada de detenție anterioar și prin intervenții psiho-sociale care s aib drept coordonate printre altele și diminuarea influențabilitții la presiunile mediului exterior și interiorizarea și acceptarea unui sistem de norme de conduit pro-social.
Faț de cele artate, instanța a apreciat c reeducarea, reinserția social a inculpatului nu poate avea loc decât prin stabilirea și, ulterior, aplicarea a unei pedepse cu închisoarea, în regim privativ de libertate, dozat în funcție de circumstanțele reale și personale menționate spre minimul special al pedepsei.
S-a interzis inculpatului, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, doar exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
Referitor la trecutul infracțional al acestui inculpat, de precizat este faptul c prin sent. pen. nr. 2037/26.04.2006 a Judec toriei Iași, rmas definitiv prin neapelare, și prin sent. pen. nr. 1609/31.03.2006 a Judec toriei Iași, rmas definitiv prin neapelare, i s-a aplicat minorului câte o msura educativ a internrii într-un centru de reeducare, prev. de art. 104. pen. pentru comiterea a dou infracțiuni de furt calificat, msur pe care a executat-o în perioada 27.04.2006-31.08.2007.
În ceea ce privește msurile educative aplicate inculpaților, - și, prin sentințele ce au fost menționate mai la analizarea trecutului infracțional al acestora, msuri educative ce au fost executate pân la momentul pronunțrii prezentei, tribunalul nu a dispus contopirea acestora cu pedepsele aplicate prin prezenta, deși infracțiunile pentru care s-au aplicat aceste sancțiuni sunt concurente cu infracțiunile deduse judecții, întrucât Codul penal nu prevede posibilitatea contopirii msurilor educative cu pedepsele.
Este adevrat c prin decizia în interesul legii nr. XXX/16.04.2007 J - Secțiile Unite s-a decis c, în caz de concurs de infracțiuni, svârșite de un inculpat minor, cruia i s-au aplicat atât pedepse, cât și msuri educative, acestea se contopesc conform art. 34 din Codul penal, în sensul aplicrii sancțiunii rezultante celei mai grele, dar aceast situație vizeaz doar cazul în care exist cereri de contopire întemeiate pe dispozițiile art. 449. proc. pen.
În considerentele deciziei s-a fcut referire și la situația în care dup luarea unei msuri educative se descoper c minorul a mai svârșit o infracțiune pentru care se apreciaz c este aplicabil pedeapsa închisorii, soluția fiind c msura educativ de revoc, dar nu a fost analizat și situația în care msura educativ a fost executat.
Astfel, tribunalul a constatat c inculpații, dup rmânerea definitiv a prezentei au posibilitatea formulrii unei cereri de modificare pedeaps întemeiat pe disp. art. 449. proc. pen. pentru a se dispune cu privire la contopirea msurilor educative cu pedepsele aplicate prin prezenta.
La individualizarea judiciar a pedepsei inculpatului major instanța a avut în vedere gradul concret de pericol social al faptei ce este unul ridicat, conturat fiind de numrul actelor materiale, modalitțile și împrejurrile comiterii acestora, respectiv într-un loc public, prin folosirea de violențe, asupra unei femei, împreun cu alt minori, de natura important a relațiilor sociale înclcate, și, nu în ultimul rând, de prejudiciul modic cauzat prților vtmate, persoana inculpatului, care avea vârsta de 19 ani la momentul comiterii infracțiunii, nu are ocupație și a avut o poziție procesual necorespunztoare în faza de urmrire penal, manifestat prin nerecunoașterea faptelor svârșite.
Referitor la antecedentele penale a inculpatului, tribunalul a constatat c acesta a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare prin sentința penal nr. 2091 din 28.04.2006 a Judec toriei Iași, rmas definitiv prin retragerea apelului la data de 30.11.2006, pentru svârșirea infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a și e pen. cu aplic. ar. 74 lit. a, b și c, art. 76 lit. c pen. (svârșit la data de 01.12.2004), pedeaps a crei executare a fost suspendat condiționat.
Având în vedere data comiterii infracțiunii deduse judecții, a infracțiunii anterior menționate, raportat și la momentul rmânerii definitive a sentinței penale nr. 2091/28.04.2006 a Judec toriei Iași, tribunalul a constatat c aceste infracțiuni sunt concurente.
Faț de cele artate, instanța a apreciat c reeducarea, reinserția social a inculpatului nu poate avea loc decât prin stabilirea și, ulterior, aplicarea unei pedepse cu închisoarea, dozat în funcție de circumstanțele reale și personale menționate spre minimul special al pedepsei.
În baza disp. art. 85. pen. s-a dispus anularea suspendrii condiționate a executrii pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare ce a fost aplicat inculpatului prin sentința penal nr. 2091 din 28.04.2006 a Judec toriei Iași, iar în baza disp. art. 36 al. 1 și art. 34 lit. b pen. s-a dispus contopirea acestei pedepse la cea aplicat pentru infracțiunea dedus judecții, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea.
S-a interzis inculpatului, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal, doar exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.
Referitor la latura civil, având în vedere c în sarcina inculpaților a fost dovedit svârșirea unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, prejudicii al cror cuantum nu a fost contestat de ctre inculpați, s-a dispus, în baza disp. art. 14 și 346 alin. 1 Cod pr. penal, raportat la art. 998, 999, art. 1000 al. 2 și 1003 Cod civil, despgubirea prților civile, dup cum urmeaz:
a) inculpatul s plteasc, în solidar, cu prțile responsabil civilmente și, prților civile suma de 250 lei Ron și - suma de 1700 lei Ron.
b) inculpații, - și -, s plteasc în solidar, fiecare în solidar și cu prțile responsabil-civilmente și, și, și, prții civile A- suma de 600 lei.
c) inculpații -, și, s plteasc în solidar, fiecare în solidar și cu prțile responsabil-civilmente și, și, () și (), prții civile suma de 391 lei Ron;
d) inculpatul s plteasc, în solidar, cu prțile responsabil-civilmente și, prților civile, suma de 150 lei Ron și suma de 500 Ron.
e) inculpatul - s plteasc, în solidar, cu prțile responsabil-civilmente și, prților civile:, suma de 90 lei Ron, OG, suma de 600 lei, suma de 500 lei Ron și, suma de 450 lei Ron.
f) inculpații - și, s plteasc, în solidar, minorul în solidar și cu prțile responsabil-civilmente și, prții civile suma de 500 lei Ron.
g) inculpatul s plteasc prții civile - suma de 150 lei Ron.
S-a constatat, în temeiul art. 14 și 346 alin. 1., c prțile vtmate:, și, nu s-au constituit prți civile în cauz, prejudiciile fiind recuperate, integral sau parțial, prin restituire.
Cum, în cazul prților vtmate și banii obținuți din svârșirea infracțiuni sau din vânzarea bunurilor produse prin infracțiune, nu au servit la despgubirea acestor prți vtmate, în temeiul disp. art. 118 al. 1, lit. e pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului a cestor sume dup cum urmeaz: de la inculpatul - suma de 108,33 lei RON (8,33 însușit de la partea vtmat și 100 lei de la partea vtmat ), iar de la inculpații și - câte o sum de 8,33 Ron, ce a fost însușit de fiecare dintre aceștia de la partea vtmat.
În baza disp. art. 191 alin. 2 și 3 Cod pr. penal, inculpații (minorii în solidar și cu prțile responsabil-civilmente) au fost obligați la plata ctre stat a cheltuielilor judiciare, în acestea urmând a se include și onorariile avocaților desemnați din oficiu.
Sentința penal pronunțat de Tribunalul Iașia fost apelat de inculpații și și criticat pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Criticile formulate de inculpatul-apelant, prin aprtorul ales, vizeaz urmtoarele aspecte:
- nulitatea absolut a urmririi penale și, pe cale de consecinț nelegalitatea sesizrii instanței determinat de modul de efectuare a actelor procesuale și procedurale înainte de începerea urmririi penale (lipsa procesului-verbal prin care se constat efectuarea actelor premergtoare);
- neregularitatea actului de sesizare în condițiile art.300 alin.2 din Codul d e procedur penal, prin înclcarea prevederilor art.263 Cod procedur penal (în dispozitivul de trimitere în judecat al rechizitoriului sunt menționate dou fapte, aflate în concurs, iar în partea descriptiv se face referire la trei fapte);
În raport de aceste motive apelantul a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmririi penale, respectiv, refacerii rechizitoriului.
- înclcarea dispozițiilor art.334 Cod procedur penal care prevd obligativitatea instanței de a pune în discuție schimbarea încadrrii juridice dat faptei prin actul de sesizare și de a atrage atenția inculpatului c are dreptul s cear lsarea cauzei mai la urm sau, eventual, amânarea judecții pentru a-și pregti aprarea, înclcare prin care s-a adus o vtmare intereselor inculpatului și care este de natur s atrag nulitatea hotrârii pronunțate.
Raportat la aceste aspecte s-a apreciat c se impune desființarea hotrârii și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanț.
Pe fondul cauzei, sub aspectul netemeiniciei, apelantul a susținut c soluția de condamnare pronunțat de instanța de fond este rezultatul unei greșite interpretri a probelor administrate, probe ce nu susțin învinuirile aduse, nefiind rsturnat prezumția de nevinovție, motiv pentru care se impune achitarea în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit. a și art.10 lit. c Cod procedur penal.
În susținerea motivelor de apel inculpatul a formulat cereri de probatorii în scopul dovedirii neimplicrii sale în activitatea de sustragere a unor bunuri prin folosirea violenței asupra prților vtmate.
Instanța de control judiciar a admis audierea prții vtmate care nu s-a prezentat în fața primei instanțe și a respins cererea privind reaudierea inculpatului - și audierea mamei inculpatului ca fiind lipsite de relevanț sub aspectul stabilirii situației de fapt.
Nu s-a putut proceda la audierea inculpatului în conformitate cu prevederile art.378 alin.2 teza 1 Cod procedur penal, acesta prevalându-se de dispozițiile art.70 alin.2 din Codul d e procedur penal privind dreptul la tcere.
În ce privește pe apelantul, instanța de control judiciar, verificând termenul de exercitare a cii de atac, a invocat și a pus în discuția prților excepția tardivitții apelului declarat, în cauz nefiind incidente dispozițiile art.364 Cod procedur penal privind repunerea în termenul de apel (inculpatul, prezent la dezbateri, care au avut loc în ședința public din data de 29 iulie 2008 - pronunțarea fiind amânat la data de 15 august 2008 -, a declarat apel la data de 5 septembrie 2008, cu depșirea termenului legal de 10 zile prevzut de art.363 alin.1 și 3 Cod procedur penal).
Examinând actele și lucrrile dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art.371 alin.2 Cod procedur penal, Curtea reține urmtoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lâng Tribunalul Iași în dosarul nr.1005/P/2004 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecat a inculpatului pentru svârșirea infracțiunilor de tâlhrie, prevzut de art.211 alin.1 și 2 lit. c Cod penal (fapta de la pct.12) și complicitate la tâlhrie, prevzut de art.26 raportat la art.211 alin.1 și 2 lit. c Cod penal (faptele de la pct.13 și 14), ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut în esenț c inculpatul, în ziua de 23 mai 2005, în timp ce se afla în loc public, prin violenț a deposedat partea vtmat - de dou inele din aur și o verighet din, bunuri în valoare total de 150 lei, iar în cursul lunii iunie 2005, în mod repetat, a primit bani din valorificarea unor bunuri, cunoscând c acestea provin din comiterea unor fapte penale.
Analizând modul în care a fost efectuat urmrirea penal în cauz, se constat c, la data de 20 iulie 2005 s-a început urmrirea penal faț de învinuiții pentru comiterea infracțiunii de tâlhrie, prevzut de art.211 alin.2 lit. c și alin.21lit. a Cod penal și pentru svârșirea infracțiunilor de tâlhrie, prevzut de art.211 alin.2 lit. c și alin.21lit. a Cod penal și complicitate la tâlhrie, prevzut de art.211 alin.2 lit. c și alin.21lit. a Cod penal (prțile vtmate, OG, și ), cu respectarea dispozițiilor art.228 alin.31Cod procedur penal privind confirmarea procesului verbal de începere a urmririi penale de ctre procurorul care a exercitat supravegherea activitții de cercetare penal.
Examinându-se fiecare etap de desfșurare a urmririi penale - efectuarea actelor premergtoare, începerea urmririi penale, prezentarea materialului de urmrire penal, trimiterea în judecat, precum și actele de urmrire penal întocmite în cauz, specific fiecrei etape, prin raportare la dispozițiile procesual-penale ce prevd în mod expres regulile de desfșurare a acestei faze a procesului penal și condițiile de validitate a actelor procesuale întocmite, se constat c, în speț, organele de urmrire penal au respectat dispozițiile art.90-91 din Codul d e procedur penal, ale art.224, art.228, art.250 și art.263 din Codul d e procedur penal privind cuprinsul și forma proceselor verbale de constatare a efecturii unor acte premergtoare, de începere a urmririi penale, de prezentare a materialului de urmrire penal, de trimitere în judecat.
Astfel, se constat c parte din actele procedurale efectuate în cauz s-a realizat înainte de începerea urmririi penale, în faza actelor premergtoare, iar dup începerea urmririi penale s-au administrat probe și s-a procedat la audierea învinuiților, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea lor în judecat.
În legtur cu actele premergtoare se observ c datele și elementele de fapt constatate de organul care a efectuat cercetarea sau care a efectuat actul procedural sunt consemnate în procese verbale. În cazul în care în procesul verbal s-a consemnat o declarație (fptuitor, martor, etc.), datele consemnate fac dovada ca declarație de fptuitor sau de martor și nu ca înscrisuri, întrucât nu provin din constatrile personale ale celui care a încheiat procesul verbal.
În concluzie, constatm caracterul legal al mijloacelor de prob obținute de procuror în cursul urmririi penale, ce constituie fundamentul trimiterii în judecat a inculpatului.
De altfel, aprecierea caracterului legal sau ilegal al mijloacelor de prob obținute de procuror în cursul urmririi penale este atributul instanței, care se pronunț, îns, prin hotrâre, dup efectuarea cercetrii judectorești și dup dezbateri, fr a constitui temei de restituire a cauzei la procuror, stabilirea vinovției sau nevinovției inculpatului fcându-se în contextul ansamblului probator administrat în cauz.
Extinzând obiectul verificrii și la actul de sesizare întocmit de Parchetul de pe lâng Tribunalul Iași, se constat c acest act respect, prin form și conținut, toate cerințele legii. Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecat a inculpatului pentru infracțiuni pentru care au fost efectuate cercetri (a se vedea, în acest sens, declarații de fptuitor, declarații de învinuit, ocazie cu care i s-a adus la cunoștinț învinuirea, fiind consemnat activitatea infracțional, procese verbale de confruntare între învinuit și martorii -, și ).
Împrejurarea c, în dispozitivul rechizitoriului sunt menționate dou fapte aflate în concurs - tâlhrie și complicitate la tâlhrie (prin tinuire repetat), iar în partea descriptiv se face referire la trei acte materiale - o fapt de tâlhrie și dou fapte de tinuire - nu atrage nelegalitatea actului de sesizare în întregul su, acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate care s impun refacerea lui de ctre procuror.
Indicarea unei încadrri juridice greșite, dar cu descrierea corect a faptelor comise (sesizarea se face în rem) nu echivaleaz cu înclcarea în mod flagrant a dreptului de aprare al inculpatului prin lipsirea de posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale, de a-și organiza aprarea în raport de svârșirea unor noi infracțiuni și nici cu nelegala sesizare a instanței.
În acest context, motivele de nelegalitate invocate de inculpatul ce ar impune restituirea cauzei procurorului în vederea refacerii urmririi penale, respectiv, refacerii rechizitoriului nu sunt fondate.
Fiind legal investit cu soluționarea cauzei, instanța de fond, prin analiz atent și coroborarea probelor administrate, prin înlturarea declarațiilor vdit nesincere, a reținut în mod corect situația de fapt și vinovția inculpaților, procedând la o just încadrare în drept a faptelor comise. Au fost administrate toate probele necesare aflrii adevrului cu privire la fapte și la împrejurrile comiterii acestora, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovția inculpaților și probele ce au servit ca temei al hotrârii pronunțate.
De asemenea, prima instanț a verificat probele administrate prin prisma aprrilor inculpaților, argumentând soluția de înlturare a acestora, a analizat elementele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de condamnare dispus, fcând astfel posibil controlul judiciar.
Curtea constat c în cauz s-a dat eficienț dispozițiilor art.63 alin.2 din Codul d e procedur penal referitoare la aprecierea probelor, instanța reținând în mod corect și real situația de fapt.
Pe baza probelor ce au rezultat din ansamblul mijloacelor de prob dispuse și administrate, prima instanț a reținut în mod corect vinovția inculpatului în svârșirea infracțiunii de tâlhrie, în calitate de autor și complicitate la tâlhrie prin tinuire repetat, soluția de condamnare fiind fundamentat pe declarațiile prții vtmate date pe parcursul procesului penal, certificatul medico-legal întocmit de I, declarațiile martorilor, procesul verbal de recunoaștere dup planșa foto a martorului, procesele verbale de confruntare, declarațiile numitului -, copii ale contractelor de împrumut cu amanet.
Pentru a se ajunge la concluzia condamnrii legea pretinde ca probele administrate s fie în msur s rstoarne prezumția de nevinovție instituit în persoana inculpatului și s nu lase niciun dubiu cu privire la autorul faptei și vinovția acestuia.
În afara declarațiilor prții vtmate exist și alte probe directe în dovedirea acuzației inculpatului în svârșirea infracțiunii de tâlhrie.
Împrejurrile relatate de partea vtmat privind prezența martorului - recunoscut dup planșa foto în grupul de tineri ce se afla la scara blocului1de pe strada - din cartierul, discuția contradictorie pe care a avut-o cu aceștia, la plecare fiind urmrit de doi tineri ce au lovit-o și i-au sustras dou inele din aur, sunt confirmate și de depozițiile martorilor - și care au precizat c inculpatul a plecat dup partea vtmat cu intenția de a se rzbuna pe ea pentru c i-a vorbit urât, iar în momentul în care a ajuns-o din urm a lovit-o cu pumnii și picioarele, trântind-o la pmânt, dup care a fugit, revenind la scara blocului dup aproximativ 10 minute.
Martorii au fost constanți în declarațiile date chiar și cu ocazia confruntrii efectuate cu inculpatul.
fizice la care a fost supus partea vtmat în scopul sustragerii de bunuri sunt confirmate și de concluziile medicilor specialiști care au efectuat examinarea medico-legal a prții vtmate și au constatat existența de echimoze, hematom supurat genian dr. și fractura latero-facial anterioar dr. fr deplasare, concluzionând c partea vtmat necesit pentru vindecare un numr de 17-19 zile de îngrijiri medicale, leziunile fiind produse prin lovire cu mijloace contondente.
De asemenea și copia contractului de împrumut cu amanet nr.- din 23 mai 2005 încheiat pe numele inculpatului (bunurile amanetate fiind dou inele din aur de 14 K) confirm prezența inculpatului la locul faptei și sustragerea celor dou inele de la partea vtmat prin exercitarea de violențe.
De altfel, inculpatul nu a negat niciun moment împrejurarea c a amanetat mai multe bunuri, iar semntura de pe contractul de împrumut cu amanet îi aparține, îns a încercat s acrediteze ideea c a rspuns solicitrilor unor persoane necunoscute ce nu posedau acte de identitate, sau solicitrilor inculpatului, primind în schimb anumite sume de bani.
Astfel, în raport de considerentele expuse tribunalul a interpretat corect și coroborat probatoriul administrat, având în vedere toate împrejurrile și datele ce conduc la o real stabilire a situației de fapt și la formarea convingerii c în cauz sunt întrunite atât obiectiv cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhrie.
Audiat în cursul urmririi penale inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art.70 alin.2 Cod procedur penal, atitudine adoptat și în fața instanței de fond, și ulterior, în fața instanței de apel.
Procedând la evaluarea materialului probator administrat în cauz, instanța de fond a respectat dispozițiile art.69 alin.1 din Codul d e procedur penal și a înlturat, în mod just, aspectele din declarațiile inculpatului prin care acesta prezint alte variante ale situației de fapt, lipsite de suport probator și mai mult, infirmate de celelalte probe.
Analizând toate elementele de fapt, prima instanț, în mod just, a constatat c activitatea infracțional desfșurat de inculpatul se circumscrie conținutului infracțiunii de tâlhrie.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța de control judiciar constat c în cauz a fost administrat un probatoriu complet, corect interpretat și coroborat de prima instanț, avându-se în vedere toate împrejurrile și datele ce converg spre o real stabilire a situației de fapt și a activitții infracționale desfșurate de inculpat.
În concluzie, soluția de condamnare dispus de prima instanț este corect, criticile formulate de inculpatul apelant sub aspectul neadministrrii tuturor probelor necesare și reținerea unei situații de fapt nereale, ce au condus la o greșit condamnare, se dovedesc a fi neîntemeiate.
Sub aspectul încadrrii juridice a faptelor se constat c în raport de situația de fapt relevat de probele administrate, evaluarea juridic este legal, fiind stabilit în concordanț cu conținutul constitutiv al normelor de incriminare.
În mod corect instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul la o singur infracțiune continuat de tâlhrie, prevzut de art.211 alin.1, 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
juridic pe care o implic infracțiunea continuat nu exclude posibilitatea ca în conținutul unei asemenea infracțiuni s intre, cu valoare de prți componente, acte de participare neomogene - de autorat, de instigare, de complicitate - atâta vreme cât se raporteaz la acțiuni ce realizeaz fiecare în parte conținutul aceluiași tip particular de infracțiune și au fost svârșite în baza unei rezoluții unice.
Conform prevederilor art.334 Cod procedur penal, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei s-a pus în discuția prților schimbarea încadrrii juridice din actul de trimitere în judecat prin care se indicau dup fapte, una de complicitate (prin tinuire repetat) și alta de autorat.
Prin schimbarea încadrrii juridice nu au fost înclcate drepturile procesuale ale inculpatului care a lipsit la termenul din data de 29 iulie 2008 (deși citat cu mandat de aducere), fiind reprezentat de aprtorul su și având astfel posibilitatea de a-și susține aprrile faț de noua evaluare juridic a faptelor ce constituie obiectul judecții; aprtorul inculpatului a precizat poziția acestuia cu privire la faptele reținute, solicitând totodat amânarea pronunțrii pentru a depune concluzii scrise.
Mai mult, aspectele de nelegalitate invocate - neîncadrându-se în niciuna din ipotezele prevzute de art.379 pct.2 lit. b Cod procedur penal (modificat prin art. I pct.174 din Legea nr.356/2006) - nu reclam trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanț.
Potrivit art.197 alin.2 Cod procedur penal sunt prevzute sub sancțiunea nulitții dispozițiile relative la competența dup materie sau dup calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecat. De asemenea, sunt prevzute sub sancțiunea nulitții și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestora de ctre aprtor, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
Chiar dac prima instanț ar fi caracterizat în mod greșit activitatea infracțional desfșurat de inculpat - pe care a luat-o în considerare în toat întinderea ei - ca o unitate natural colectiv, și nu ca o pluralitate de infracțiuni, instanța de control judiciar, în conformitate cu regula de baz a rolului activ, prevzut în art.4 Cod procedur penal, precum și cu dispozițiile art.287 alin.1 și art.371 alin.2 Cod procedur penal, ar fi fost obligat s ia în considerare orice temei de fapt sau de drept și s pronunțe orice soluție corespunztoare legii și adevrului.
Îns, în cauz fiind exercitat doar calea de atac a inculpatului, opereaz principiul neagravrii situației în propria cale de atac, prevzut de art.372 Cod procedur penal - ce privește numai soluția, nu și considerentele de fapt - fr a fi posibil schimbarea încadrrii juridice a faptelor prin aplicarea dispozițiilor art.33 lit. a Cod penal.
În raport de cele menționate mai se constat c instanța de fond a procedat la schimbarea încadrrii juridice cu respectarea dispozițiilor art.334 Cod procedur penal, critica formulat de inculpat în sensul înclcrii dreptului la aprare, înclcare ce ar atrage nulitatea hotrârii pronunțate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, nu este întemeiat.
Analizând hotrârea pronunțat și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului, Curtea constat c în operațiunea de individualizare a pedepsei instanța de fond a fcut o corect adecvare cauzal a criteriilor generale prevzute de art.72 Cod penal, analizând complexitatea pericolului social al faptelor deduse judecții, elementele obiective și subiective ce au condus la svârșirea infracțiunii, perseverența inculpatului și necesitțile procesului penal de reeducare și resocializare.
Astfel, s-a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, corelat cu condițiile concrete de svârșire - de mai multe persoane împreun, în loc public -, urmrile produse concretizate în numrul de zile de îngrijiri medicale necesare restabilirii sntții fizice a victimei, precum și cu atitudinea procesual de negare constant adoptat de inculpat.
Procedând la evaluarea tuturor datelor prezentate anterior cu privire la fapte și la persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, Curtea constat c pedeapsa aplicat este de natur s asigure realizarea scopului educativ și de exemplaritate a acesteia, îndreptarea atitudinii inculpatului faț de comiterea de noi infracțiuni și resocializarea sa pozitiv viitoare.
În concluzie, considerentele expuse demonstreaz aspectul nefondat al criticilor aduse de apelantul-inculpat; hotrârea instanței de fond fiind legal și temeinic, urmeaz ca în baza art.371 pct.1 lit. b Cod procedur penal s se resping ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Totodat, având în vedere depșirea termenului prevzut de art.363 Cod procedur penal în declararea apelului de ctre inculpatul, în baza art.379 pct.1 lit. a Cod procedur penal va fi respins ca tardiv apelul promovat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedur penal apelanții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, inculpatul minor în solidar cu prțile responsabile civilmente. Onorariul pentru aprtorul desemnat din oficiu inculpatului va fi suportat din fondul special al Ministerului Justiției și Libertților.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.468 din 15 august 2008, pronunțat de Tribunalul Iași, sentinț pe care o menține.
Respinge ca tardiv apelul declarat de inculpatul, fiul lui și, nscut la 19.06.1989, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva aceleiași sentințe.
În baza art.192 alin.2 Cod procedur penal oblig pe inculpatul s plteasc statului suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul în solidar cu prțile responsabile civilmente și la plata sumei de 400 lei, cu același titlu, sum în care s-a inclus și onorariul pentru aprtorul desemnat din oficiu în cuantum de 300 lei ce va fi suportat din fondul special al Ministerului Justiției și Libertților.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru inculpatul și de la comunicare pentru inculpatul și prțile lips.
Pronunțat în ședinț public azi, 7 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
22.2009.-
2 ex.-
Președinte:Gabriela ScripcariuJudecători:Gabriela Scripcariu, Daniela Dumitrescu