Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

664/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 83

Ședința publică din data de 08 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Bădescu Liliana

JUDECĂTOR 2: Cîrstoiu Veronica

GREFIER: G -

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de către apelantul-intimat-inculpat împotriva Sentinței penale nr. 219 din data de 25.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-intimat-inculpat personal în stare de arest și asistat de apărător din oficiu cu delegația nr. -/27.03.2009, depusă la dosar, lipsă fiind intimatul-parte-vătămată Spitalul Clinic de Urgență Sf..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:

Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de admitere a apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București considerând sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică față de neaplicarea dispozițiilor art. 116 p în sensul interzicerii inculpatului de a se afla în Mun B și pentru greșita individualizare a pedepsei inculpatului. Din fișa de cazier a inculpatului rezultă faptul că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, suferind condamnări și în minorat pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt.

Să se aibă în vedere starea de pericol pe care o reprezintă persoana inculpatului, numărul mare de infracțiuni pentru care inculpatul a fost condamnat, modalitatea concretă de săvârșire a faptei asupra unei femei de 80 ani, rezultă că inculpatul prezintă un pericol grav asupra societății.

Solicită reevaluarea pedepsei sub aspectul cuantumului, având în vedere circumstanțele personale și reale ale săvârșirii infracțiunii și urmările produse, respectiv decesul victimei.

Apărătorul din oficiu al apelantului-inculpat solicită respingerea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar în ceea ce privește apelul declarat de către inculpat solicită schimbarea încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 211 alin. 3 Cod penal în art. 211 alin. 1și 2 lit. și e Cod penal, având în vedere că urmarea produsă nu a avut o legătură de cauzalitate cu fapta săvârșită.

În subsidiar solicită în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod penal achitarea inculpatului.

Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a apelului formulat de către inculpat considerând hotărârea Tribunalului București ca fiind legală și temeinică, având în vedere raportul medico-legal din care rezultă că moartea victimei a survenit ca urmare a unui politraumatism cu multiple facturi, de asemenea în cauză există probe și indicii temeinice care duc la concluzia rezonabilă că inculpatul este autorul faptei săvârșite, în acest sens există declarația inculpatului din care reiese că inculpatul a mai săvârșit și alte infracțiuni similare, conducerea în teren, declarațiile martorilor, confruntarea.

Apelantul-intimat-inculpat personal, în ultimul cuvânt arată că lasă la aprecierea instanței.

CURTEA

Deliberând,constată că prin sentința penală nr.219/25 februarie 2009,pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală în baza art.334 Cod pr.pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.20 raportat la art.211 al.3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, în infracțiunea prev. de art.211 alin.1 și 2 lit.e Cod penal, formulată de apărătorul inculpatului, ca neîntemeiată.

În baza art.20 raportat la art.211 al.3 Cod penal, cu aplicarea art.37 al.1 lit.a Cod penal, a condamnat pe inculpatul - fiul lui și, născut la 28.09.1981 în B, domiciliat în,-, jud.D, CNP - -la pedeapsa de 12 ani închisoare.

În baza art.65 al.1 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 al. 1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 6 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal.

În baza art.61 Cod penal, a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 1324 zile rămase neexecutate din pedeapsa de 10 ani închisoare,aplicată prin sentința penală nr.2605/24.10.2003 a Judecătoriei Sectorului 4

În baza art.61 Cod penal, a contopit restul rămas neexecutat de 1324 zile cu pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 al.l.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.35 al.1 Cod penal,a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza a II -a și lit. b Cod penal, pe o perioadă de 6 ani, care va fi executată după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art.66 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal, a dedus detenția preventivă de la 21.01.2008 la

În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art.346 Cod procedură penală și art.14 Cod procedură penală rap.la art.998 și art.999 cod civil a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. și a obligat inculpatul la plata sumei de 5.218,75 lei,cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art.191 Cod procedură penală a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție,prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Astfel, la data de 18.12.2007 lucrătorii de poliție din cadrul Secției 13 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că în scara blocului A8 din-, sect. 3, a fost agresată o bătrână. La fața locului lucrătorii de poliție au identificat victima în persoana numitei, de 81 ani, care prezenta urme de lovire la nivelul feței și care a declarat că a fost agresată de un individ necunoscut, ce a încercat să-i sustragă geanta, fără însă a reuși.

În aceeași zi, numita a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " cu diagnosticul "fractură petrohanteriană dreapta, agresiune, fractură piramidă nazală, fractură maxilar, insuficiență hepatorenală".

La data de 01.01.2008 a intervenit decesul numitei, diagnosticul de externare fiind următorul: "fractură petrohanteriană dreapta operată, fractură maxilar operată, fractură piramidă nazală, agresiune, insuficiență hepatorenală acută, trombembulism pulmonar cu impact hemodinamic, flutter atrial 2/1 HT A, infart miocardic vechi ".

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico - legale, care a stabilit următoarele: "Moartea numitei, de 81 ani, decedată la data de 01.01.2008 la Spitalul Clinic de Urgență Sf. a fost violentă. Ea s-a datorat bronhopneumoniei, complicație survenită în evoluția unui politraumatism cu multiple fracturi pentru care s-a intervenit operator,pe fondul unor afecțiuni cronice: miocardoscleroză, ateroscleroză, scleroemfizem pulmonar, steatoză hepatică, nefroangioscieroza.

Leziunile traumatice prezentate exceptând leziunile de la nivelul peretelui osos toracic s-au putut produce la data de 18.12.2007 prin lovire cu corp dur, în caz de supraviețuire ar fi necesitat circa 90 de zile de îngrijiri medicale; nu au fost de natură a pune în primejdie viața victimei, iar în condițiile unei evoluții favorabile nu ar fi determinat infirmități; între aceste leziuni și deces există o legătură de cauzalitate indirectă. Leziunile de la nivelul peretelui osos toracic pot fi consecința manevrelor de resuscitare și nu au legătură de cauzalitate cu decesul. recoltat de la cadavru aparține grupei O".

Autorul agresiunii soldate cu decesul numitei a fost identificat ca fiind inculpatul.

În urma acțiunii codificate "CEC", organizate de Direcția Generală de Poliție a Municipiului B, inculpatul a fost prins la data de 21.01.2008, în apropierea Agenției CEC situată pe-, sect. 3, în timp ce acesta urmărea o bătrână, pe care anterior o supraveghease în incinta unității CEC.

Fiind audiat la data de 21.01.2008, inculpatul a negat săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, declarând următoarele:

"Am fost la sucursala CEC "- -" în cursul lunii decembrie 2007, pentru a mă interesa de luarea unui credit de nevoi personale, deși nu am loc de muncă. Un anume "", pe care l-am cunoscut în pușcărie și despre care nu pot da alte date, mă ajuta să obțin creditul cu acte false. Am fost prin mai multe CEC-uri din B din cursul lunii noiembrie 2007, întrucât fiecare CEC avea condiții diferite de creditare.

Îl cunosc pe tot din pușcărie. Acesta executa o pedeapsă tot pentru tâlhărie. M-am întâlnit cu acesta prin B, după ce m-am liberat, însă nu a mers cu mine niciodată la vreun CEC. Nu-mi explic de ce la CEC-urile unde mă interesam eu de credite sau comis niște tâlhării. La CEC-uri mergeam singur, nu există vreo persoană care să confirme ce făceam după ce ieșeam din CEC (. )".

Fiind audiat la data de 07.02.2008, inculpatul a recunoscut parțial învinuirea adusă, declarând următoarele: Din cursul lunii noiembrie 2007, împreună cu prietenul meu am tâlhărit mai multe bătrâne în Pe îl știu de aproximativ 10 ani, din timpul executării unei pedepse cu închisoarea (. ). La data de 18.12.2007, împreună cu ne-am deplasat la Agenția CEC - - -. Eu am intrat în CEC, iar a rămas afară în incinta CEC-ului am observat o bătrână care era la casierie. Am supravegheat-o mai mult timp, după care am ieșit și i-am spus lui că este o bătrână la casierie, însă nu am văzut câți bani a scos. Am mai stat puțin, iar când a ieșit femeia din CEC ne-am luat după ea. Ne-am deplasat pe jos aproximativ 10 minute până ia un moment dat când a dat să intre într-un bloc. Acolo, i-a luat-o în față, iar eu am rămas la colțul străzii. a intrat odată cu în scara blocului. L-a scurt timp am auzit țipete din scara blocului, iar imediat a ieșit în fugă din scara blocului. Am fugit și eu după el, am parcurs cu acesta câțiva metri, după care el a făcut stânga, iar eu dreapta. După câteva minute m-a sunat și m-a întrebat unde sunt, iar eu i-am spus că sunt într-un părculeț. M-am întâlnit acolo cu, iar acesta mi-a spus că nu a reușit să-i ia geanta bătrânei, întrucât aceasta a început să țipe. mi-a mai spus că i-a dat bătrânei un în gură, după care a fugit deoarece a auzit o ușă deschizându-se, era îmbrăcat cu blugi de culoare albastru închis și o giacă de reiat kaki cu. Eu eram îmbrăcat cu blugi albaștri și un hanorac kaki cu, rând o stea albă pe spate. purta un palton grena și avea de culoare deschisă pe cap (. )".

Din declarația inculpatului a mai rezultat că acesta a tâlhărit împreună cu mai multe bătrâne, folosind același mod de operare.

A vând în vedere această declarație a inculpatului, în cauză s-a efectuat o conducere în teren cu acesta, în cursul căreia inculpatul a condus organele judiciare la Agenția CEC - - -, unde a povestit în amănunt modul cum a procedat la data de 18.12.2007, indicând în incinta unității locul de unde a supravegheat-o pe numita și ghișeul de unde acesta a ridicat o sumă de bani. Totodată, inculpatul a indicat traseul urmat împreună cu spre locuința victimei, conducând organele judiciare până la scara nr. 1 a blocului A8 situat pe-, sector 3, Aici, inculpatul a arătat că el a rămas în fața blocului pentru a supraveghea zona (conform înțelegerii avute cu ), indicând totodată locul unde a stat, iar -ARIUS a intrat după victimă în scara blocului. Inculpatul a mai arătat că la scurt timp a auzit-o pe victimă țipând și imediat a ieșit în fugă din scara blocului.

Cu aceeași ocazie, inculpatul a condus organele judiciare la mai multe agenții CEC din B și a indicat traseul urmat împreună cu în vederea tâlhăririi bătrânelor care ridicau bani de la agențiile respective.

În concordanță cu declarațiile inculpatului sunt și imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta Agenției CEC - - -. Din cadrele surprinse de aceste camere se observă că inculpatul a supravegheato pe victima în timp ce aceasta se afla la unul din ghișeele agenției, ieșind la scurt timp după aceasta din agenția CEC.

Inculpatul s-a recunoscut din imaginile respective ca fiind persoana care o supraveghea pe victima.

În drept fapta inculpatului,constând în aceea că la data de 18 decembrie 2008,în scara 1 a blocului A8,situat pe-,sector 3 Baî ncercat să-i smulgă numitei geanta pe care o avea asupra sa,scop în care i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un corp dur la nivelul feței, cauzându-i astfel leziuni care au provocat decesul victimei la data de 1 ianuarie 2008 a fost încadrată în disp.art.20 rap.la art.211 alin.3 Cod penal.

Fapta a fost reținută a fi săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie prev.de art.37 lit.a Cod penal în raport de condamnările pe care inculpatul le-a suferit prin sentințele penale nr.620/2002 și numărul 403/2001.

Individualizarea pedepsei s-a realizat în raport de criteriile generale prev.de art.72 Cod penal,apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat și în condiții privative de libertate.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

Parchetul a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie,sub următoarele aspecte:

-omisiunea de a se aplica dispozițiile art.116 Cod penal,în sensul interzicerii inculpatului de a se afla în municipiul B;

-greșita individualizare a pedepsei aplicare,în sensul că aceasta este prea blândă în raport cu fapta săvârșită;

Inculpatul a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate susținând într-un prim motiv de apel că este nevinovat și solicitând achitarea,iar într-un alt motiv că este greșită încadrarea juridică a faptei,cea corectă fiind în disp.art.211 alin.1 și 2 lit.e Cod penal întrucât decesul victimei nu a avut legătură de cauzalitate cu fapta de tâlhărie.

Examinând sentința atacată în limitele și în conformitate cu disp.art.371,371 și 378 Cod procedură penală,Curtea constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București este fondat pentru motivul ce va fi expus mai jos,iar apelul declarat de inculpat este nefondat.

Prima instanță a stabilit în mod corect,pe baza probelor administrate,situația de fapt,făcând și o încadrare juridică corectă a faptei săvârșite de inculpat.

Rezultă din probele administrate în cauză că la data de 18 decembrie 2007,Secția 13 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că în scara blocului A8 din-,sector 3 Baf ost agresată o bătrână.

Lucrătorii de poliție au identificat victima în persoana numitei,de 81 ani,aceasta prezentând urme de lovire la nivelul feței și declarând că fost agresată de un individ necunoscut,care a încercat să-io sustragă geanta,fără însă a reuși.

Victima agresiunii a fost internată în aceeași la Spitalul Clinic de Urgență "Sf." cu diagnosticul " fractură petrohamterioană dreapta,fractură piramidă nazală, fractură maxilar, insuficiență hepatotenală, iar la data de 1 ianuarie 2008,aceasta a decedat.

Expertiza medico-legală efectuată în cauză a stabilit că moartea victimei a fost violentă și ea s-a datorat bronho-pneumoniei,complicație survenită în evoluția unui politraumatism cu multiple fracturi pentru care s-a intervenit operator,pe fondul unor afecțiuni cronice: miocardoscleroză, ateroscleroză, scleroemfizem pulmonar, steatoză hepatică, precum și faptul că leziunile traumatice(cu excepția celor de la nivelul peretului osos toracic) s-au putut produce la data de 18 decembrie 2007,prin lovire cu corp dur,iar între aceste leziuni și deces există o legătură de cauzalitate indirectă.

Autorul agresiunii ce a avut ca urmare moartea,victimei a fost identificat în persoana inculpatului. Acesta a fost prins la data de 21 ianuarie 2008 în apropierea Agenției CEC situată pe-,sector 3,în timp ce urmărea o bătrână,pe care anterior o supraveghease în incinta unității CEC.

Inculpatul a condus organele de poliție în teren,respectiv la Agenția CEC-- -, unde a povestit în amănunt modul în care a procedat la data de 18 decembrie 2007,indicând în incinta unității locul de unde a supravegheat-o pe numita și ghișeul de unde aceasta a ridicat o sumă de bani.

Totodată, inculpatul a indicat traseul urmat împreună cu spre locuința victimei,conducând organele judiciare până la scara nr.1 a blocului A8 situat pe-,sector 3,

Din cadrele surprinse de camerele de supraveghere amplasate în incinta Agenției CEC - - se observă că inculpatul a supravegheat-o pe victima în timp ce aceasta se afla la unul din ghișeele agenției,ieșind la scurt timp,după aceasta din agenția CEC.

În drept, fapta inculpatului, constând în aceea că la data de 18 decembrie 2007 a încercat să sustragă de la numita geanta pe care o avea asupra sa, scop în care i-aplicat acesteia mai multe lovituri cu un corp dur la nivelul feței, cauzându-i astfel leziuni care au provocat decesul victimei la data de 1 ianuarie 2008, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.20 rap.la art.211 alin.3 Cod penal.

Nu poate fi primit punctul de vedere al inculpatului,în sensul că se impune schimbarea încadrării juridice în disp.art.211 alin.1 și 2 lit.e Cod penal,întrucât există legătură de cauzalitate între acțiunea inculpatului și moartea victimei. Pentru existența legăturii de cauzalitate nu este necesar ca acțiunea făptuitorului să fie cauza unică a morții ci există și atunci când la producerea morții au concurat și alte cauze preexistente, concomitente sau survenite,câtă vreme legătura de cauzalitate dintre fapta infracțiunii și moartea victimei nu a fost întreruptă.

Revenind la speță,pe fondul stării de sănătate precară a victimei a intervenit acțiunea inculpatului care a avut ca rezultat moartea victimei, fiind îndeplinită astfel condiția legăturii de cauzalitate între fapta comisă și moartea victimei,

Având în vedere cele ce preced, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului,făcând și o încadrare corespunzătoare a faptei săvârșite de inculpat,fapt pentru care cele două motive de apel formulate de inculpat se constată a fi neîntemeiate.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului se reține că s-au avut în vedere criteriile generale prev.de art.72 Cod penal, referitoare la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită și limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator.

De asemenea, s-a avut în vedere la individualizare împrejurarea că inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale,având statut de recidivist.

Având în vedere cele arătate,se apreciază că pedeapsa aplicată este de natură să răspundă scopului acesteia așa cum a fost definit de art.52 Cod penal,iar motivul de apel formulat de parchet cu referire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului este neîntemeiat.

A greșit însă prima instanță atunci când nu a făcut aplicația dispozițiilor art.116 Cod penal,în sensul interzicerii inculpatului de a se afla în localitatea

Astfel,din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.211 alin.2 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal,prin sentința penală nr.620/18 aprilie 2002 a Judecătoriei Tîrgoviște,definitivă prin decizia penală nr.223 din 26 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Totodată,din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a suferit și alte condamnări pentru infracțiuni de furt calificat.

Potrivit disp.art.116 alin.4 Cod penal în cazul infracțiunilor de furt și tâlhărie,măsura de siguranță poate fi luată ori care ar fi pedeapsa aplicată,durata sau cuantumul acesteia, chiar dacă a fost condamnat anterior pentru alte infracțiuni.

Având în vedere cele ce preced se va interzice inculpatului,potrivit art.116 Cod penal,ca după terminarea executării pedepsei să se afle pe raza municipiului B pe o perioadă de 5 ani.

Sub acest aspect,în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Pentru considerentele expuse anterior,apelul inculpatului va fi respins,potrivit disp.art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Se va menține starea de arest a inculpatului și se va deduce prevenția inculpatului începând cu 21 ianuarie 2008,la zi.

Va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat,potrivit disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr.219/25 februarie 2009,pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală.

Desființează în parte sentința apelată și în fond în baza art.116 Cod penal interzice inculpatului ca,după terminarea executării pedepsei să se afle pe raza municipiului B pe o perioadă de 5 ani.

Deduce prevenția inculpatului începând cu 21 ianuarie 2008,la zi.

Menține starea de arest a inculpatului.

Respinge,ca nefondat apelul inculpatului și îl obligă pe acesta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat,din care 200 lei,reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică,azi 8 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECATOR

GREFIER

G

Red.-act.IE/2 ex./7.05.2009

1

Președinte:Bădescu Liliana
Judecători:Bădescu Liliana, Cîrstoiu Veronica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Bucuresti