Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(2794/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INCHEIERE
Ședința publică de la 24 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lia Savonea
JUDECĂTOR 2: Daniel Gradinaru
JUDECĂTOR 3: Niculina Alexandru
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror -.
Pe rol urmează soluționarea recursurilor declarate de inculpata - și partea civilă împotriva sentinței penale nr.410/13.05.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B și a deciziei penale nr.732/A/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta inculpată - personal, asistată de avocat, recurentul parte civilă, personal, asistat de avocat ales împuternicire avocațială nr.-/21.01.2008.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătoarea recurentei inculpate -, având cuvântul, arată ca recursul este întemeiat pe cazul de casare prev. de art.385/9 pct.18 Cod procedura penală, apreciază că ambele instanțe au avut o greșita reprezentare a situației de fapt în raport de materialul probator administrat, considerând, în lipsa unei expertize criminalistice, ca înscrisul ce a fost falsificat, fost întradevar măsluit de inculpata.
Menționează ca înscrisul nu a fost depus niciodata, în original, la dosarul penal ci a fost utilizat la judecarea altor dosare civile, existente între părți.
Partea civila a folosit înscrisul invocând caracterul său real, ca fiind un act întrerupător al cursului prescripției, astfel ca pâna la momentul formulării prezentei plângeri penale actul nu a fost contestat, sub aspectul valabilității lui și al împrejurării ca cele două semnături ar aparține domnului.
Arată că în lipsa acestui înscris original, nu a fost posibilă efectuarea unei expertize criminalistice, pentru a se identifica în ce măsura acest înscris a fost falsificat, prin mistificarea oricărei informații din cuprinsul sau, privind sume, date, sau semnătura părții civile, de către inculpata.
Considerente pentru care solicita admitere recursului, casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul București și de trimiterea cauzei în vederea judecării apelului, cu indicația efectuării expertizei criminalistice asupra acestui înscris.
Faptul ca înscrisul în original nu a fost găsit este ne imputabil inculpatei, considera că prezumția de nevinovăție nu poate fi răsturnata prin simpla presupunere, ca inculpata ar fi singura persoana care ar fi avut interesul sa mistifice acest înscris.
Menționează ca documentul a fost predat de Judecătoria sectorului 5, la laboratorul interjudețean de expertize criminalistice.
Mai arata că înscrisul a fost considerat ca fiind foarte important, motiv pentru care a fost ținut la camera de valori a Judecătoriei sectorului 5-secția civilă, care a instrumentat o cauza, având ca obiect pretenții între părți, astfel că dispariția acestuia nu poate fi imputabila în nici un fel inculpatei
Totodată consideră ca nu poate fi îndreptățită presupunerea magistraților, ca inculpata este cea care a falsificat înscrisul, pe considerentul că partea civilă, este privita ca fiind o persoană riguroasă, în ceea ce privește păstrare documentelor și care ar fi acceptat ca aceasta chitanța descărcătoare, să se poarte doar asupra unor sume și a unor date aproximative, conținând cele două semnături ale sale.
Solicita a fi avuta în vederea conduita părții civile în raport de conținutul acestui înscris, care la un moment dat a contestat că îi aparțin semnăturile, apoi a recunoscut ca semnăturile sunt ale sale, dar pretins că nu cunoaște care este conținutul textului existent deasupra celor 2 semnături.
Consideră că nu se poate concepe ca o persoană riguroasa ca dl., aplica o semnătura pe un înscris în alb, în ipoteza în care acest înscris ar fi putut fi completat de oricine și indiferent cu orice conținut.
Apreciază că este imposibil ca dl. să fi acceptat sa pună la dispoziția inculpatei o foaie de hârtie, rupta dintr-un bloc notes, pe care să o semneze în două locuri fără a avea nici un fel de reprezentare a aceea ce urma a se insera în respectivul înscris.
Astfel pentru a se dovedi infracțiunea de fals în înscrisul sub semnătura privata și având în vedere că falsul se dovedește prin expertiza și nu prin simple presupuneri, sau prin coroborarea logica a unor împrejurări de fapt, solicita a se dispune trimiterea cauzei în vederea judecării apelului cu indicația expresa de a se efectua expertiza criminalistica, indispensabila pentru lămurirea cauzei.
O a doua solicitare, formulata în temeiul cazului de casare invocat și având în vedere lipsa probațiunii, vizează achitarea inculpatei, în temeiul art.11 pct.2 lit. rap. la art.10 lit.a Cod procedura penal, urmând a se constata inexistența infracțiunii de fals în înscrisul sub semnătura privata.
Considera ca la dosarul penal nu există elemente care să convingă instanța că acest înscris a fost falsificat.
Referitor la modul în care partea civilă a înțeles să trateze cauza de față, în sensul de a se observa numeroasele înscrisuri care vizează împrumuturi existente, între dl și inculpat sau tatăl acesteia, multe încheiate în fata notarului și ulterior contestate de partea civilă.
Mai arată ca a depus un înscris redactat în forma olografă în care dl. se oferă să dea cu împrumut, cu dobândă foarte mare, o alta suma de bani, ulterior momentului la care se presupune că i-ar fi fost falsificată semnătura, precizează că inculpata nu mai acceptat împrumutul respectiv, dat fiind că între timp condițiile de creditare bancare deveniseră mai lejere, iar dobânda bancara mai accesibile.
Considera ca faptul că partea civilă recunoaște sau nu semnătura este irelevant având în vedere că aceeași parte își contesta semnături date pe acte autentice.
Concluzionând solicită a se analiza probațiunea administrată, în ansamblu și în măsura în care va fi considerata ca fiind suficientă, pentru a se pronunța pe fond să se dispună achitarea inculpatei.
Apărătorul recurentului parte civilă, având cuvântul asupra recursului declarat de inculpata, solicită respingerea recursului declarat de inculpata.
Față de faptul că prezumția de nevinovăție nu ar fi fost răsturnată, pe considerentul că infracțiunea de fals se dovedește numai prin expertiza criminalistica, iar folosirea unui raport de expertiza instrumentat, în fata unei instanțe civile ar fi nerelevant, nu are nici un fel de forță probatorie, solicită respingerea acestei susțineri pentru următoarele considerente.
Arată că raportul de expertiză instrumentat în fața instanței civile a fost unul legal, pe baza unei adrese emisă de Judecătoria sectorului 5, pentru soluționarea unei cauze civile, nu a fost desființat, contestat sau socotit a fi nelegal.
Precizează că respectivul raportul de expertiză, demonstrează pe baza unor analize științifice că, falsul a fost comis de inculpata și faptul că în fata instanței de fond nu s-a putut instrumenta un raport de expertiza criminalistică nu se datorează culpei părții vătămate, ci numai inculpatei.
Consideră că se poate pune întrebarea cine avea interes ca înscrisul să dispară și mai ales când să dispară, anume după efectuarea raportului de expertiza grafologică, situație în care inculpata cunoscând concluziile raportului de expertiza, până ca dosarul să revină la instanță a sustras, de la dosar chitanța, lucru ce era în interesul sau exclusiv.
Concluzionând solicită respingerea recursului inculpatei, ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de partea civilă, arată că aceasta atacă 2 hotărâri pe considerentul ca, una din hotărâri respinge acțiunea civilă ca latură civilă, în procesul penal, pe considerentul prescripției și a doua hotărâre considera acțiunea părții civile ca fiind inadmisibila.
Referitor la sentința civilă care respinge ca prescrisă acțiunea, arată că aceasta este neîntemeiată dat fiind că, instanța apreciază ca față de datele de exigibilitate ale creanțelor termenul de prescripție ar fi fost depășit, evidențiind următoarele date și anume 31.07.1999, 1.10.1999, 1.11.1999.
Arată că față de datele de exigibilitate termenele de prescripție erau după cum urmează, pentru termenul de restituire din 31.07.1999 termenul era 31.07.2002, pentru termenul de restituire 1.10.1999 termenul era 1.10.2002 și pentru termenul de restituire 1.11.1999 termenul de prescripție era 1.11.2002.
Mai arată că înăuntrul termenului de prescripție recurentul a declanșat executarea silită, formându-se dosarul nr.293/2002, al executorul judecătoresc, în care se evidențiază clar data formulării acțiunii în executarea sentinței.
Precizează că înscrisul sub semnătura privată pretins eliberator de datorie a fost contestat în cadrul dosarului 8251/2003 al Judecătoriei sectorului 5
Menționează că instanța de fond reținând în mod corect săvârșirea infracțiunii de fals nu aplică, efectele anulării înscrisului socotit și constatat ca fals și mai ales efectele pe care acesta le-a produs.
Se mai omite că toate hotărârile judecătorești folosite de inculpată au avut la baza, acest înscris, se pune întrebarea dacă toate aceste contestații la executare ce au fost considerate, pe cale civilă ca fiind prescrise, au avut la baza un înscris constatat a fi fals, aceste aspecte se aplică și în prezenta cauză.
Arată că dacă se consideră ca înscrisul este fals, acesta este anulat, dar se păstrează efcetele dorite de inculpată pe plan civil, menține neîntemeiată.
Referitor la faptul că nu s-ar putea reține disp.art.1 și 7 alin.2 din Decretul 167, este neîntemeiat, astfel cum este și nereținerea incidenței art.13 alin.2 din Decretul 167.
Arată că textul de la art.1 și 7 alin.2 din Decretul 167 evidențiază posibilitatea stingerii unui drept patrimonial, prin prescripție, dacă nu se exercită în termenul stabilit și totodată că termenul de prescripție acționează de la nașterea raportului de drept.
Consideră că în cauza incident în cauza este incident și textul prev. de art.l584 Cod civil, în care se arată că împrumutatul este dator să restituie, lucrurile împrumutate în aceeași cantitate, calitate și la termenul stipulat, astfel că executarea obligației cade în sarcina debitorului și numai dacă acesta nu o îndeplinește, aceasta cade în sarcina unei executări silite promovată de creditor.
Consideră că trebuia a se reține incidenta art.13 alin.2 și a incidenței unui caz de suspendare a cursul prescripției, dacă
s-ar fi trecut peste toate aceste aspecte, deoarece nașterea raportului de drept și posibilitatea suspendării cursului prescripției sunt evidențiate în textul de lege mai sus menționat, apreciază că este vorba de un caz de forță majoră și mai mult a unei erori imposibil de detectat și prevăzut din partea părții civile.
Apreciază că prescripția, dacă s-ar reține, a fost cauza de înscrisul care a fost declarat fals.
Arată că partea civilă a cunoscut, utilitatea unei plângeri penale, numai din momentul constatării înscrisului ca fiind fals, ori dacă din acel moment a putut acționa pe latura penală, din același moment trebuia fi calculat și cursul prescripției.
Consideră că hotărârea este netemeinică, dat fiind că termenul de prescripție nu putut fi socotit împlinit în condițiile în care înscrisul folosit în alte instanțe civile a fost considerat fals, iar pe de altă parte dacă se trece peste aceste susțineri, era incident art.13 alin.2 din Decretul 167 privind întreruperea cursului prescripției.
Referitor la decizia pronunțată în apel, arată că nu se mai au în vedere criticile părții civile, formulate în fața instanței de fond, deși normal era să fie avute în vedere de instanța de fond.
Arată că instanța de apel are în vedere o problemă care nu a fost pusă în discuția părților, în condițiile în care conformitate cu art.282 Cod procedură penală, judecata cauzei se face în condiții de oralitate, contradictorialitate, în conformitate cu art.301 Cod procedură penală, procurorul, și oricare din părți pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii, în conformitate cu art.302 Cod procedură penală instanța era obligată să pună în discuția părților aceste cereri sau excepții.
Apreciază că dacă se constată că niciodată, nu se face referire la aceste probleme, că nu a fost pusă în discuția excepția inadmisibilității de către instanța de apel, se poate aprecia, oare, că o hotărâre ce are la baza admitere unei excepții nepusă în discuția părților, este legală.
A mai apreciat instanța de apel că acțiunea este inadmisibilă pe considerentul că infracțiunea de fals nu este producătoare, de principiul, de prejudiciu civil si că o constituire de partea civilă într-un proces penal, sesizat pe baza unei infracțiuni de fals, ar fi inadmisibilă.
Arată că problema de principiu este diferită de problema de speță, aceasta din urmă, trebuind a fi analizată, în cauză s-a produs un prejudiciu prin infracțiunea de fals, în ceea ce o privește pe partea civilă.
Menționează că inculpata folosind înscrisul fals, a determinat împlinirea termenului de prescripție, astfel în condițiile în care prejudiciul este evident, că partea civilă s-ar afla în imposibilitate de a-și mai recupera prejudiciul creat, o creanță certă exigibilă, ca urmare a folosirii unui înscris fals.
Considerente pentru care solicită admiterea recursului declarat de partea civila astfel cum a fost motivat în scris și susținut oral.
Apărătoarea recurentei inculpate -, având cuvântul asupra recursului părții civile, solicită respingerea acestuia, ca inadmisibil dat fiind că nu se încadrează în nici unul din cazurile prev. de art.385/9 Cod procedură penală.
Arată că modalitatea de soluționarea laturii civile se poate critica, în recurs, putând fi invocat, pentru greșit soluționare a laturii civile, cazul prev. art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, însă nu se regăsește în cele învederate de apărătorul părții civile. Consideră că acest caz ar fi putut fi invocat numai dacă latura civilă ar fi fost greșit rezolvată ca efect al unei hotărâri greșite de condamnare sau achitare a inculpatei.
Apreciază că apărarea părții civile consideră ca fiind corectă condamnarea inculpatei, ceea ce nu-i conferă vocația de a critica modul de rezolvarea laturii civile, în art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, motiv pentru care apreciază recursul ca fiind inadmisibil.
Referitor la faptul că instanța de apel ar fi dat o altă soluționare laturii civile, considerând, fără a fi investită că acțiunea civilă este inadmisibilă pentru că infracțiunea prin natura sa nu produce prejudicii, fiind faptă o faptă de pericol, apelul având un caracter devolutiv, instanța are dreptul și obligația să examineze cauza sub toate aspectele și măsura în care nu încalcă, principiul non reformatio imperius, poate să îndrepte din oficiu greșelile săvârșite de instanța de fond.
Apreciază că recursul părții civile nu se încadrează în cazurile de casare de la art.385/9, el este nefondat dat fiind că instanța de apel avea prerogativa legală a examinării cauzei sub toate aspecte și de a devolua fondul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursului declarat de inculpată, solicită respingerea acestuia, ca fiind nefondat.
Apreciază că vinovăția acesteia a fost corect stabilită pe baza mijloacelor de probă administrate, declarațiile părții vătămate, ale inculpatei ce se coroborează cu cele ale martorei și înscrisurile administrate.
Referitor la cele 2 expertize criminalistice efectuate în cadrul unui proces civil, acestea au valoare unui înscris, ce a fost avut în vedere de instanță, la soluționarea cauzei.
Astfel din perspectiva art.89 Cod procedură penală, în cuprinsul înscrisului sunt atestate împrejurări ce au servit la aflarea adevărului și care are valoarea de mijloc de probă.
Din cuprinsul acestor rapoarte de expertiza criminalistă rezultă că înscrisul a fost falsificat de inculpată și folosit de aceasta în vederea producerii de consecințe juridice evidente.
Arată că susținerile inculpatei în sensul că ar fi achitat împrumutul nu se coroborează cu declarațiile martorei Olitia și cu declarațiile părții vătămate, considerente pentru care apreciază vinovăția acesteia ca fiind corect stabilită.
Apreciază că nu se impune efectuarea unei expertize criminalistice în procesul penal, având în vedere mijloacele de probă administrate în cauza.
Referitor la recursul părții civile, consideră că instanța de fond trebuia să dispună anularea înscrisului, chiar dacă acesta este dispărut, întrucât poate fi descoperit, întrucât se fac cercetări privind dispariția.
Solicită admiterea recursului părții civile, în temeiul cazului de casare prev. de art.385/9 pct.10 Cod procedură penală.
Consideră că instanța nu s-a pronunțat asupra uni aspect esențial de natură a garanta drepturile părții civile și consideră că ar avea relevanță, în situația în care partea civilă ar putea invoca un caz de revizuire.
Precizează că înscrisul a fost avut în vedere în anumite dosare civile, la pronunțarea hotărârilor și înscrisul fiind declarat nul, ar putea fi incident un caz de revizuire.
Apreciază susținerile părții civile, pe latură civilă ca fiind nefondate atât cu privire la prescripția dreptului la acțiune cât și cele referitoare la constatarea instanței de apel, privind inadmisibilitatea acțiunii civile.
Consideră soluția de inadmisibilitate a acțiunii civile ca fiind corectă în raport de faptul că acțiunea generatoare de prejudiciu, respectiv falsificarea unui înscris sub semnătură privată și prejudiciul invocat nu există nici o legătură de cauzalitate.
Partea civilă are posibilitatea exercitării acțiunii civile, care nu este legată de acțiunea penală și nu are legătură de cauzalitate cu faptul că inculpata ar fi falsificat respectiva chitanță eliberatoare de datorie și consideră că în mod corect a fost respinsă acțiunea civilă, ca inadmisibilă.
Arată că, în principiu, infracțiunea de fals nu este generatoare de prejudiciu, ci de pericol, și chiar dacă s-ar admite că provoacă prejudicii acesta nu se regăsește în speța de față, dat fiind că, prejudiciul a fost este urmare a neexecutării unui contract valabil încheiat.
Apărătorul recurentului parte civilă, având cuvântul asupra inadmisibilității acțiunii civile, menționează ca și caz de casare art.385/9 pct.8 Cod procedură penală, arată că este evident că susținerile instanței de fond și apel au evidențiat o eroare gravă pe situația de fapt, sub aspectul termenelor din contractul de împrumut și al exigibilității acestora.
Consideră că în mod greșit nu au fost reținute efectele pe aspect civil și prejudiciului creat datorită constatării ca fiind fals a respectivului înscris.
Recurenta inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu este vinovată, solicită admiterea recursului pe care l-a promovat și respingerea recursului declarat de partea civilă.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE,
Amâna pronunțarea la 31 martie 2009.
Dată în ședință publică azi, 24 martie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
DOSAR NR-(2794/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 31 martie 2009
CURTEA, în aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE,
Amâna pronunțarea la 7 aprilie 2009.
Dată în ședință publică azi, 31 martie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 7 aprilie 2009
CURTEA, în aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE,
Amâna pronunțarea la 8 aprilie 2009.
Dată în ședință publică azi, 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
DOSAR NR-(2794/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.532/
Ședința publică de la 8 APRILIE 2009
Curtea constituită din:
PRESEDINTE - - -
JUDECATOR - - -
JUDECATOR - - -
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror -.
Pe rol urmează pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpata - și partea civilă împotriva sentinței penale nr.410/13.05.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B și a deciziei penale nr.732/A/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 24 martie 2009 și au fost reținute în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 31 martie 2009, 7 aprilie 2009 și 8 aprilie 2009, când decis;
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față.
Prin sentința penală nr. 410/13.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, în baza art. 334 Cod procedură penală, s- dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute in sarcina inculpatei din infr. prev. de art.290 al.1 Cod penal în infr. prev. de art.290 al.1 cu aplic art.41 al.2 Cod penal.
În baza art.290 al.1 Cod penal cu aplic, art.41 al.2 Cod penal a fost condamnată inculpata, la pedeapsa de 9 luni închisoare.
În baza art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani si 9 luni.
S-a făcut aplicarea art.71 al.1,5 - art.64 lit.c teza a II-a lit.b Cod penal.
S-au pus in vedere inculpatului disp. art.83 Cod penal.
În baza art.11 pct 2 lit.a Cod procedură penală rap la art.10 lit.d Cod procedură penală a fost achitată inculpata pentru săvârșirea infr. prev. de art. 291 Cod penal.
S- admis excepția prescripției acțiunii civile.
În baza art.1 și 7, al.2 din Decretul nr.167/1958 s-a respins ca prescrisă acțiunea civilă formulată de partea vătămata împotriva inculpatei.
În baza art. 191 al.1 Cod procedură penală a fost obligată inculpata la 800 RON cheltuieli judiciare câtre stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că la data de 18.09.2007 a fost înregistrată pe rolul instanței sub numărul de mai sus plângerea formulată în temeiul art. 2781Cod procedură penală de către petentul împotriva rezoluției prim-procurorului Parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 1 B, emise în data de 31.08.2007, prin care a fost respinsă plângerea petentului împotriva ordonanței nr. 1341/P/2004 a acestui Parchet, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 și 291 Cod penal și disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 241 Cod penal.
Instanța a reținut că la data de 15.10.2004 partea vătămată a formulat plângere penală, solicitând efectuarea de cercetări față de numitele, și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 și 291 Cod penal, reclamând faptul că, în cadrul litigiului civil demarat în vederea executării silite a contractului de împrumut încheiat la data de 3.05.1999 cu acestea pentru suma de 87.000 euro, numitele, și au depus un înscris întocmit în fals, respectiv chitanță prin care se atesta achitarea integrală a debitului.
Prin ordonanța nr. 13419/P/2004 din data de 16.04.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B s-a dispus în temeiul art. 249 al. 1 și 2 Cod procedură penală și art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală și art. 38 C.P.P. art. 217 al. 1 C.P.P. scoaterea de sub urmărire penală a intimatei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 și 291 Cod penal, și disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 242 Cod penal.
În motivarea acestei ordonanțe s-a reținut că din materialul de urmărire penală efectuat în cauză nu poate fi reținută în sarcina învinuitei săvârșirea infracțiunilor, deoarece există dubii în acest sens, materialul probator administrat în cauză nefiind concludent (expertiza grafologică având caracter judiciar, iar chitanța de mână nu se mai află la dosar și nu poate fi expertizată).
Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere partea vătămată, plângerea acesteia fiind respinsă prin rezoluția nr. 2237/11-1/2007 din data de 31.08.2007.
Prin încheierea de ședință din data de 19.10.2007 s-a dispus în temeiul art. 2781al. 8 lit. c Cod procedură penală admiterea plângerii formulate de petentul, desființarea ordonanței nr. 13419/P/2004 din data de 16.04.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B și reținerea cauzei în vederea continuării judecării inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290, 291 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În considerentele încheierii, s-a reținut că este de necontestat de părți, faptul că în luna mai 1999, acestea au încheiat un act în formă autentică prin care partea vătămată împrumuta suma de 87.000 USD făptuitoarei și numitei.
S-a reținut că, conform înscrisurilor administrate ca probe în cursul urmăriri penale rezultă că drept urmare împrejurării că din suma datorată s-a restituit doar 1.700 USD partea vătămată a încercat recuperarea banilor prin executarea silită a titlului executoriu, astfel că în dosarul civil nr. 8251/2003 a Judecătoriei Sectorului 5 B intimata a depus o chitanță din cuprinsul căreia rezultă că au plătit către petent la datele de 10.02.2000 și 21.02.2002 suma totală de 450.000 USD.
S-a reținut că în timpul procesului civil partea vătămată a contestat realitatea aspectelor consemnate în chitanță, procedându-se la efectuarea unui raport de expertiză criminalistică, în raportul întocmit, nr. 112/31.03.2003 concluzionându-se că semnăturile ce însoțeau mențiunile datate 10.02.2000 și 21.02.2002 sunt preexistente textelor, texte ce au fost scrise de către intimata cu pastă de pix albastră de nuanță închisă.
Raportul de expertiză criminalistică nr. 135/14.07.2004 dispus în același dosar al Judecătoriei Sectorului 5 B efectuată de Institutul Național de Expertize Criminalistice a stabilit că semnăturile aflate pe chitanțele datate 10.02.2000 și 21.02.2002 sunt executate de către partea vătămată, anterior înscrierii textului chitanțelor, precum și faptul că scrisul a fost efectuat de una și aceeași persoană deodată și nu la intervalul inserat de 2 ani.
S-a mai reținut în încheierea menționată că după sesizarea organelor de urmărire penală pentru administrarea probei cu expertiză în sensul art. 116 Cod penal s-au efectuat în prealabil demersuri pentru identificarea și atașarea în dosarul penal a chitanței, însă din motive neimputabile părții vătămate înscrisul nu a putut fi identificat și atașat la dosarul cauzei, deși s-au făcut demersuri în acest sens, și în consecință proba cu expertiză grafoscopică în sensul art. 116 cp. cu a fost administrată.
Instanța a reținut că, pe parcursul desfășurării procesului ce a format obiectul dosarului nr. 8251/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 B faptul ca fără nici o culpă a părții vătămate a dispărut chitanța de mână în original nu prezintă prin el însuși un argument pentru a se reține existența unui dubiu privind vinovăția intimatei, căci celelalte mijloace de probă confirmă săvârșirea faptei.
Având în vedere că prin încheierea de admitere a plângerii în temeiul art. 2781al. 8 lit. c Cod procedură penală cadrul procesual stabilit s-a referit exclusiv la intimata, cauza a fost soluționată în continuare avându-se în vedere cadrul procesual astfel stabilit.
Instanța că dispozițiile art. 2781al. 9 Cod procedură penală potrivit cărora în cazul prevăzut în alin. 8 lit. c, actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1 Cod procedură penală, într-o interpretare sistematică a textului de lege impun în opinia concluzia că încheierea de admitere a plângerii, pronunțată în temeiul art. 278 ind. 1 al. 8 lit. c C.P.P. cenzurează situația de fapt expusă în plângerea părții vătămate atât sub aspectul faptelor reclamate cât și sub aspectul persoanelor.
Ca atare, a reținut că deși plângerea părții vătămate se referă la trei persoane, intimata, și numitele și, în condițiile în care ordonanța de scoatere de sub urmărire penală atacată s-a referit numai la intimata, iar instanța investită inițial cu soluționarea plângerii a reținut cauza spre judecare numai cu privire la aceasta, în cursul cercetării judecătorești efectuate urmare a admiterii plângerii cadrul procesual nu poate fi extins decât în condițiile art. 336 sau 337 C.P.P.( or, în cauză astfel de cereri nu au fost formulate.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 3.05.1999 a fost încheiat contractul autentificat sub numărul 420 de BNP " ", (23 dup) prin care partea vătămată a împrumutat numitelor, și suma totală de 87.000 USD, fiind stabilite mai multe date scadente, respectiv: 31.07.1999 pentru suma de 5000 USD, 01.10.1999 pentru suma de 5000 USD, și data de 01.11.1999 pentru suma de 77.000 USD, stabilindu-se penalizări contractuale de 100 USD pentru fiecare zi de întârziere.
Ulterior, în baza acestui contract, partea vătămată care a invocat neplata debitului a solicitat executarea silită a contractului autentificat, formându-se un număr de 16 dosare de executare silită.
În cadrul litigiilor demarate de partea vătămată pârâtele, și au depus o chitanță ( 29 dup) prin care se atesta stingerea integrală a debitului, prin achitarea către partea vătămată a sumelor de 300.000 USD (la data de 10.02.2000) și 150.000 USD (la data de 21.02.2002 ).
Înscrisul a fost contestat de partea vătămată în cadrul dosarului nr. 8251/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 B, dispunându-se efectuarea unei expertize criminalistice grafoscopice.
Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 112/31.03.2003 întocmit în cadrul acestui dosar s-a stabilit că semnăturile ce însoțesc mențiunile datate 10.02.2000 și 21.02.2002 de pe înscrisul intitulat "chitanță" sunt preexistente textelor și au fost executate succesiv de către partea vătămată cu pastă albastră de pix de nuanță deschisă.
S-a stabilit că textele celor două mențiuni și datele de 10.02.2000 și respectiv 21.02.2002 de pe chitanța individualizată mai sus au fost scrise de intimata cu pastă de pix albastră de nuanță închisă.
de semnătură de la filele 146 și 162 din dosar nu prezintă deosebiri semnificative în ceea ce privește modalitatea de realizare, iar din punct de vedere grafotehnic reprezintă semnături autentice executate de către o singură persoană, respectiv partea vătămată.
În cadrul aceluiași dosar s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză criminalistică.
Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 135/14.07,2004 s-a concluzionat că semnăturile aflate pe chitanțele datate 10.02.2000 și 21.02.2002 sunt executate de partea vătămată, anterior însă înscrierii textului acestei chitanțe, iar textul chitanțelor sus-menționate este scris de una și aceeași persoană deodată și nu la intervalul inserat de doi ani.
Cu ocazia audierii, inculpata a negat întocmirea în fals a acestui înscris, arătând că ambele chitanțe au fost întocmite în prezența părții vătămate, la momentul achitării către aceasta atât a împrumutului de 87.000 USD, împreună cu penalitățile aferente, cât și a altor împrumuturi, contractate cu aceasta în decursul timpului, și atestate sau nu prin acte sub semnătură privată sau autentificate.
În declarația dată în fața instanței, inculpata a relatat că împreună cu sora sa s-au deplasat cu autoturismul proprietate personală la sediul farmaciei deținute de către partea vătămată, în scopul expres de a-i restitui acesteia integral împrumuturile acordate, iar cele două chitanțe au fost întocmite de către inculpată personal, însă la indicațiile exprese ale părții vătămate (inclusiv cu privire la data și sume), pe un bloc notes adus de aceasta și folosind o foaie de indigo, după care, conform acelorași relatări ale inculpatei, partea vătămată s-ar fi deplasat în interiorul farmaciei și ar fi revenit de acolo având asupra sa chitanța în original, introdusă într-un plic sigilat și semnat de partea vătămată în cele patru colțuri.
Partea vătămată a negat existența acestui eveniment, susținând că nu a primit niciodată suma în cauză de la inculpată, cu atât mai puțin într-o astfel de ocazie.
Declarațiile inculpatei sunt contrazise de asemenea chiar de relatările martorului direct, care a precizat că nu a fost de față la restituirea împrumutului de 87.000 USD către partea vătămată, și că acesta ar fi fost înapoiat înainte de decesul tatălui său și al inculpatei, aspect de asemenea contrazice susținerea inculpatei în sensul că acest împrumut ar fi fost restituit dimpotrivă după decesul tatălui său, și utilizând sumele de bani lăsate de acesta expres.
Această martoră face într-adevăr referire la un moment similar celui descris de inculpată, și la întocmirea unei chitanțe la momentul deplasării la farmacia părții vătămate, precizând însă că acest eveniment a avut loc în anul 2002 iar suma restituită a fost de 120.000 USD, sumă ce nu corespunde cu cea menționată în înscrisul reclamat de partea vătămată ca fiind întocmit în fals.
Având în vedere aceste contradicții, dar și faptul că susținerile inculpatei în legătură cu momentul, ocazia și modalitatea de întocmire a acestui înscris, apreciate în contextul situației de fapt în ansamblu, nu au prezentat credibilitate și nici susținere logică.
Instanța nu a regăsit rațiunea pentru care într-un singur înscris, întocmit în modalitatea expusă de inculpată, ar fi fost menționate două date diferite, situate de o distanță de 2 ani, și nici care ar fi fost justificarea întocmirii unui înscris într-o manieră atât de simplistă, în condițiile în care datele dosarului relevă că partea vătămată prezenta o diligentă remarcabilă în vederea administrării împrumuturilor acordate, astfel încât întocmirea unui înscris liberator în acest mod, pentru o sumă atât de mare nu prezintă justificare logică.
De altfel, concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică întocmite în dosarul civil menționat sunt ferme în sensul că inculpata a întocmit în fals înscrisul în cauză.
Instanța a reținut acest raport, precum și concluziile formulate în suplimentul de raport întocmit, întrucât această probă, deși are caracterul unui probe extrajudiciare, se coroborează cu declarațiile părții vătămate, și susține învinuirea adusă inculpatei, constând în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 Cod pen.
A reținut că inculpata a folosit acest înscris într-un număr de 9 dosare civile (având ca obiect contestații la executare, căi de atac formulate împotriva încheierilor de admitere a cererilor de încuviințare a executării silite), respectiv dosarul nr. 2401/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 B, soluționat prin sentința civilă nr. 426/20.01.2004, ( 107 dup), având ca obiect contestație la executare formulată de reclamantele, și împotriva executării începută în dosarul de executare nr. 293/2002 al executorului judecătoresc, și încuviințată în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 B nr. 72/2003, și soluționat prin sentința civilă nr. 426/20.01.2004 ai Judecătoriei Sectorului 1 B ( 107- 110), dosarul civil nr. 13.195/2003 ai Judecătoriei Sectorului 3 B, având ca obiect contestația la executare formulată de reclamanta împotriva executării silite începute de intimatul, și soluționată prin sentința civilă nr. 1544/02.03.2004, ( 126-127 dup), dosarul nr. 8251/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 B, având ca obiect contestația reclamatei împotriva executării silite începute de partea vătămată, soluționat prin sentința civilă nr. 6015/26.10.2004
( 103 - 105 dosarul instanței), dosarul nr. 15510/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 B, având ca obiect acțiunea formulată de numitele, și privind anularea formelor de executare emise în procedura de executare începută de reclamantul, și soluționat prin sentința civilă nr. 10924/10.12.2002 ( 68- 69 dosarul instanței ), dosarul civil nr. 184/22.03.2004 al Judecătoriei Sectorului 5 B, având ca obiect acțiunea formulată de contestatoarea, de anulare a executării silite începute prin poprire, soluționat prin sentința civilă nr. 1513/22.03.2004 ( 113- 115 dup), dosarul nr. 681/2003 al Tribunalului București Secția a IV-a civilă, având ca obiect soluționarea cererii de apel formulate de apelanții debitori, și, soluționată prin decizia civilă nr. 528/A/12.03.2003 ( 73- 74 dup), dosarul nr 586/2003 al Curții de Apel București Secția a IV- a civilă, având ca obiect recursul formulat de recurentul în contradictoriu cu intimatele, și, soluționat prin decizia civilă nr. 1403/6.06.2003, ( 126- 129 dup), și dosarul nr. 1884/2002 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, având ca obiect apelul formulat împotriva încheierii de încuviințare a executării silite pornite de partea vătămată, soluționat prin decizia civilă nr. 1948/26.09.2003 ( 71- 72 dup), și dosarul nr. 127/2003 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă, având ca obiect cererea de apel formulată de reclamanta, împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, în contradictoriu cu intimatul, soluționat prin decizia civilă nr. 303/07.02.2003 ( 124- 125 dup).
Întrucât activitatea de utilizare a înscrisului falsificat în vederea producerii de consecințe juridice a avut un caracter repetat, s-a impus reținerea formei continuate a infracțiunii, în condițiile art. 41 al. 2 cp. reținând în acest sens că modalitatea de comitere a faptei, și intervalele reduse de timp la care au fost săvârșite actele infracționale relevă unicitatea rezoluției infracționale, motiv pentru care în temeiul art. 334 Cod proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii dispozițiilor art 41 al. 2 Cod pen. în raport de infracțiunea prevăzută de art. 290 al. 1 Cod pen.
S-a mai reținut că fapta inculpatei care în perioada 2003- 2004 utilizat în cadrul proceselor civile avute cu partea vătămată un înscris falsificat, în vederea producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 al. 1 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod pen.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, reținând modalitatea concretă de săvârșire a faptei, caracterul continuat al activității infracționale, vădita poziție procesuală constant nesinceră a inculpatei.
Instanța a avut în vedere însă, la aprecierea cuantumului pedepsei și al regimului de executare, și conjunctura reală a faptei, împrejurarea că împrumuturile acordate de partea vătămată inculpatei și celorlalți membri ai familiei reprezentau în realitate împrumuturi cu dobânzi cămătărești
(penalitățile de întârziere de 100 USD pe zi excluzând orice apărare a părții vătămate în sens contrar), reținând din acest punct de vedere și că prin prisma acestei situații partea vătămată a putut exercita o presiune morală și materială asupra inculpatei, de natură a contribui la luarea de către aceasta a rezoluției infracționale, dar și datele personale ale inculpatei, care nu este cunoscută cu antecedente penale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. pen. rap. la art. 10 lit. d Cod proc. pen. a achitat-o pe inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 291 Cod penal, reținând că elementele constitutive ale acestei fapte sunt absorbite în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 290 al. 1 cp. cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile, apreciind cu prioritate asupra excepției prescripției acțiunii civile, excepție de ordine publică, invocată de reprezentanta Ministerului Public, instanța a reținut următoarele:
Contractul de împrumut încheiat de partea vătămată cu inculpata și autentificat sub numărul 420/3.05.1999 stipulează ca termene de restituire a împrumutului datele de 31.07.1999, 01.10.1999 și 01.11.1999.
Cum termenul de prescripție al acțiunii în pretenții în temeiul acestui contract s-a împlinit la datele de 31.07.2001, 01.10.2001 și 01.VI.2001, iar acțiunea civilă în procesul penal a fost formulată la data de 15.10.2004, data formulării plângerii penale, s-a constatat că termenul de prescripție al acțiunii civile era împlinit la data formulării acțiunii civile.
S- constatat că nu au survenit cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție al acțiunii civile.
Întocmirea chitanței falsificate nu poate avea natura unui act de recunoaștere a datoriei, datorită caracterului fals al acestui înscris chitanța în cauză neputând avea valoarea unei recunoașteri exprese a datoriei și nici a unui act voluntar de plată.
S-a constatat de asemenea, că toate acțiunile civile formulate de partea vătămată în executarea acestei creanțe au fost respinse sau anulate, motiv pentru care acestea nu pot constitui act întrerupător de prescripție în condițiile art. 16 lit. c din Decretul nr. 167/1958.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția prescripției acțiunii civile și în temeiul art. 1 și 7 din Decretul nr. 167/1958, a respins ca prescrisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată împotriva inculpatei.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel atât inculpata, cât și partea vătămată .
Apelul inculpatei vizează greșita sa condamnare, în timp ce apelul părții vătămate se referă la greșita respingere acțiunii civile.
Tribunalul, verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în raport de criticile formulate și din oficiu, sub toate aspectele a constatat că faptele și împrejurările reținute ca existente prin hotărârea atacată, precum și cele înlăturate prin aceeași hotărâre, corespund probelor administrate în cauză, soluția dată în fapt cauzei penale judecate, întemeindu-se pe materialul probator existent la dosar și fiind în concordanță cu acesta.
Astfel, din ansamblul probelor administrate în cauză a rezultat că inculpata este autoarea faptei pentru care a fost condamnată de instanța fondului, faptă fiind săvârșită cu vinovăția cerută de lege, iar împrejurarea că aceasta comiterea faptei, apărările sale având însă un caracter contradictoriu și fiind lipsite de un suport probator, nu poate înlătura concluzia referitoare la vinovăția sa, întrucât altfel ar însemna, pe de o parte, să se ignore probele existente, iar, pe de altă parte, să se acorde de principiu, anumitor declarații, o valoare probantă determinată pentru reținerea vinovăției ori nevinovăției, ceea ce desigur, este inadmisibil în raport și cu dispozițiile art. 63 alin. 2 Cod proc. pen. dar în același timp, față de natura acestei probe, contrar dispozițiilor art. 69 Cod procedură penală.
Pentru a reține cu certitudine că este autoarea unui înscris fals, instanța nu a avut în vedere concluziile expertizelor criminalistice existente la dosar, care o indică pe aceasta drept autor, ci și aceea că cele constatate prin rapoartele de expertiză se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, și în mod detaliat analizate în cuprinsul hotărârii primei instanțe.
De asemenea, referitor la încadrarea juridică dată faptei, s-a constatat că în mod judicios instanța fondului a apreciat ca fiind întrunite cerințele înscrise în art. 41 alin. 2.penal, activitatea de utilizare a înscrisului falsificat în vederea producerii de consecințe juridice având un caracter repetat, iar modalitatea de comitere a faptei și intervalele reduse de timp la care au fost săvârșite actele materiale relevând existența unei rezoluții unice.
Având în vedere că înscrisul falsificat a fost folosit chiar de autoarea falsului, uzul de fals fiind astfel inclus în conținutul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în mod corect prima instanță a reținut numai infracțiunea prev. în art. 290.penal, iar nu și pe cea prev. în art. 291.penal.
Totodată, constatând existența faptei penale comisă de către inculpată cu vinovăția cerută de lege, instanța a aplicat acesteia o pedeapsă judicios individualizată, în considerarea dispozițiilor art. 72.penal, cu respectarea caracterului general al acestor criterii și caracteristicii lor de pluralitate.
Pe de altă parte, atâta timp cât în sarcina inculpatei s-a reținut numai săvârșirea unei infracțiuni de fals material inclusiv sub semnătură privată, în lipsa unei acțiuni penale căreia să-i poată fi alcătuită acțiunea civilă în baza art. 14 alin. 2 Cod proc. pen. prima instanță nu era îndreptățită să soluționeze pretențiile părții civile.
Astfel, infracțiunea de fals care prin ea însăși, nu este generatoare de prejudicii nu implică tragerea la răspundere civilă, în procesul penal, situație ce presupune existența unei infracțiuni cauzatoare de prejudicii materiale, cu cărei judecare instanța penală să fi fost legal învestită.
În consecință, prin decizia penală nr.732/A din 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de inculpata, împotriva sentinței penale nr. 410/13.05.2008, pronunțat de Judecătoria Sectorului 1 B, pe care a desființat-o în parte astfel:
A fost respinsă acțiunea civilă promovată de partea vătămată ca inadmisibilă.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea vătămată.
A fost obligat apelantul, la 20 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpata, arătând că ambele instanțe au avut o greșită reprezentare a situației de fapt în raport de materialul probator administrat, considerând, în lipsa unei expertize criminalistice, că înscrisul ce a fost falsificat și
De asemene, partea civilă a formulat recurs, solicitând, în esență, casarea ambelor hotărâri, în ce privește latura civilă, și obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile, astfel cum au fost solicitate.
Partea civilă, în motivele de recurs, a arătat următoarele:
În ceea ce privește sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, în mod netemeinic a fost admisă excepția prescripției acțiunii civile, dispunându-se, pe cale de consecință, respingerea acesteia.
II. În ceea ce privește decizia penală nr.732/A, în mod nelegal instanța a admis apelul declarat de inculpată, a respins acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal ca inadmisibilă, respingând, apelul declarat de acesta împotriva sentinței penale nr.410.
Examinând hotărârileatacate în raport de motivele invocate, care se circumscriu cazului de casare prev. de art.3859pct.18 Cod procedură penală, precum și din oficiu, în limita cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Din probele administrate în cauză a reieșit că între partea vătămată și (fostă ), și, s-a încheiat un contract de împrumut autentificat la data de 03.05.1999 de BNP prin care partea vătămată împrumuta suma de 87.000 USD, stabilind în câte rate urmează să fie restituită, scadențele, precum și penalitățile în caz de întârziere.
Ulterior, conform înscrisurilor administrate în cursul urmăriri penale partea vătămată a primit o parte din banii, însă a încercat recuperarea întregii sume prin executarea silită a titlului executoriu. În dosarul civil nr. 8251/2003 al Judecătoriei Sectorului 5 B, ce avea ca obiect contestație la executare, intimata (contestator în acel dosar) a depus o chitanță din cuprinsul căreia rezulta că au plătit către petent la datele de 10.02.2000 și 21.02.2002 suma totală de 450.000 USD.
În cadrul procesului civil partea vătămată a contestat realitatea aspectelor consemnate în chitanță. Astfel că s-a procedat la efectuarea raportului de expertiză criminalistică nr. 112/31.03.2003 de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice B care a concluzionat că semnăturile ce însoțeau mențiunile datate "10.02.2000" și "21.02.2002" de pe înscrisul intitulat "CHITANȚĂ" sunt preexistente textelor și au fost executate succesiv de către cu pastă albastră de pix de nuanță deschisă.
Textele celor două mențiuni și datele "10.02.2000", respectiv "21.02.2002" de pe chitanță au fost scrise de către intimata cu pastă de pix albastră de nuanță închisă.
Raportul de expertiză criminalistică nr. 135/14.07.2004 dispus în același dosar al Judecătoriei Sectorului 5 B, întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice a stabilit că semnăturile aflate pe chitanțele datate "10.02.2000" și "21.02.2002" sunt executate de către partea vătămată, anterior înscrierii textului chitanțelor, precum și faptul că textul chitanțelor a fost efectuat de una și aceeași persoană deodată și nu la intervalul inserat de 2 ani.
După sesizarea organelor de urmărire penală pentru administrarea probei cu expertiză s-au efectuat demersuri pentru identificarea și atașarea în dosarul penal a chitanței, însă înscrisul nu a putut fi identificat și atașat la dosarul cauzei. Astfel că, în cauza de față nu s-a mai putut efectua o nouă expertiză grafoscopică cu privire la autenticitate CHITANȚEI.
Deși cele două expertize criminalistice au fost efectuate într-un alt cadru procesual, instanțele pot să țină seama de acestea, însă numai dacă sunt apte să aducă elemente de fapt relevante și se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză.
Curtea apreciază însă că instanțele, de fond și apel, au comis o gravă eroare de fapt cu consecința condamnării greșite a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.290 alin.1 Cod pen. cu aplic. art.41 alin.2 Cod pen.
Astfel, din probele administrate a rezultat că acea "CHITANȚĂ" a fost scrisă și datată "10.02.2000" și "21.02.2002" de către inculpată, așa cum s-a constatat prin cele două rapoarte de expertiză extrajudiciare și s-a recunoscut de către inculpată.
Deși inculpata a declarat că a scris întreaga chitanță, prin rapoartele de expertiză sus-menționate, s-a concluzionat că cele două semnături aplicate pe "CHITANȚĂ" au fost executate de partea vătămată, însă anterior scrierii textului.
Împrejurările în care a fost scrisă acea chitanță nu au putut fi stabilite, neputându-se concluziona fără dubiu că situația atestată de aceasta nu ar corespunde adevărului, respectiv că acel înscris este fals. Sub acest aspect, Curtea constată că declarația părții vătămate nu poate servi la aflarea adevărului întrucât nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză.
Astfel, faptul că partea vătămată afirmă că acea chitanță ar fi fost întocmită în fals de către inculpată nu poate constitui singurul temei pentru condamnarea inculpatei. Declarația părții vătămate nu numai că nu se coroborează cu alte mijloace de probă, ci, dimpotrivă, este contrazisă de rapoartele de expertiză, depuse chiar de către acesta în dosarul de urmărire penală, care au concluzionat că cele două semnături au fost executate de către el.
Pe de altă parte, faptul că declarația inculpatei nu se coroborează întru totul cu declarația martorei propuse de aceasta, nu poate fundamenta concluzia, fără alte mijloace de probă, că respectiva chitanță a fost falsificată de către inculpată. În favoarea inculpatei operează prezumția de nevinovăție, aceasta nefiind obligată să-și dovedească nevinovăția. Așa încât, în lipsa altor mijloace de probă, nu se poate trage concluzia că înscrisul a fost falsificat de către inculpată, doar din faptul că apărarea acesteia nu este susținută sub toate aspectele de către martorul propus de aceasta.
Față de cele de mai sus, Curtea constată că nu se poate stabili dincolo de orice dubiu că înscrisul respectiv a fost falsificat de către inculpată, neputându-se stabili împrejurările în care a fost întocmit, respectiv cum au ajuns semnăturile părții vătămate pe acea chitanță. În această situație se constată că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sub aspectul laturii obiective, respectiv cerința ca înscrisul să nu corespundă realității.
Sub aspectul laturii civile, Curtea constată că instanța de apel în mod corect a respins acțiunea părții civile ca inadmisibilă, întrucât infracțiunile de fals sunt infracțiunii de pericol și nu producătoare de prejudicii (materiale), astfel încât nu se poate exercita o acțiune civilă decât în cadrul procesului penală, alăturată acțiunii penale pentru infracțiunea ce formează obiectul dosarului.
Față de cele de mai sus, Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.b Cod proc. pen. va admite recursul declarat de inculpata, va casa în parte decizia penală nr.732 din 12.11.2008 a Tribunalului București - secția a II-a penală precum și sentința penală nr.410 din 13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B și rejudecând:
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală va achita pe inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.290 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cheltuielile judiciare din fond urmând să fie suportate de stat.
Va menține neschimbate celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Va respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată, cheltuielile judiciare din recurs urmând să rămână în sarcina statului pentru inculpata, iar pe recurentul îl va obliga la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpata.
Casează în parte decizia penală nr.732 din 12.11.2008 a Tribunalului București - secția a II-a penală precum și sentința penală nr.410 din 13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B și rejudecând:
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală achită pe inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.290 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Cheltuielile judiciare din fond rămân în sarcina statului.
Menține neschimbate celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului pentru inculpata, iar pe recurentul îl obligă la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 8 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./14.05.2009
- II. -;
12 Iunie 2009
Președinte:Lia SavoneaJudecători:Lia Savonea, Daniel Gradinaru, Niculina Alexandru
