Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 892/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 8355/302/2008
1272/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 892
Ședința publică de la 12 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 3: Anca Alexandrescu
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 76/14.01.2009, pronunțată de Judecătoria sector 5 B și a deciziei penale nr. 240/A, din data de 30.03.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, personal, în stare de arest și asistat de avocat oficiu prin substituire, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară, lipsind intimatul - inculpat, G și intimat - parte vătămată,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, trece la dezbateri.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, precizează că, susține numai al doilea motiv de recurs și anume temeiul achitării inculpatului G, având în vedere contradicția dintre motivarea hotărârii și temeiul achitării reținut de instanță, respectiv art. 10 lit.
Deoarece la locul comiterii faptei nu s-au mai aflat alte persoane, inculpatul G nefiind trimis în judecată pentru calitatea de coautor la infracțiunea de tâlhărie, o altă persoană care să fi fost complice în locul acesteia nerezultând din probatoriu, consideră că, temeiul corect al achitării, este art. 10 lit. a Cod procedură penală, deoarece din probe nu rezultă că acesta ar fi participat la comiterea infracțiunii. Pentru aceste considerente, solicită casarea celor două hotărâri, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, arată că, este de acord cu motivul precizat de către reprezentantul Parchetului, iar în ceea ce privește recursul inculpatului, solicită admiterea acestuia și redozarea pedepsei aplicată inculpatului, pe care o consideră prea mare. Consideră că, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului se poate dispune suspendarea condiționată a pedepsei.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca inadmisibil, având în vedere că, inculpatul nu a formulat apel în prezenta cauză.
Recurentul - inculpat având cuvântul, declară că lasă la aprecierea instanței decizia ce se va pronunța.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr.76 din 14.01.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B s-a hotărât:
În baza art. 211 alin.l si alin.2 lit. b si c din pen. a condamnat pe inculpatul, fiul lui si, născut la 6 ianuarie 1989 in G, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 si art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a si lit. b din pen.
In baza art. 350 din pr.pen. a menținut măsura arestării preventive luate de acesta prin 83/UP/05 august 2008 emis de Judecătoria sector 5
In temeiul art. 88 din pen. a dedus perioada reținerii si arestării preventive de la data de 5 august 2008 la zi.
In baza art. 14 rap. la art. 346 din pr.pen. a luat act ca partea vătămata nu s-a constituit parte civilă.
In temeiul art. 191 alin.l Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare in cuantum de 600 lei, din care 300 lei, onorariul avocatului din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
In baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c din pr.pen. a achitat pe inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1 si alin. 2 lit. b si c din pen.
In baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 3 din pr. pen si art. 998- 999 din civ. a respins pretențiile civile formulate de către partea vătămata.
In temeiul art. 192 alin.3 din același cod cheltuielile judiciare rămân in sarcina Statului.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:
Partea vătămata a declarat in faza de urmărire penala ca telefonul mobil Motorola V3 este al sau si 1-a cumpărat in urma cu puțin timp, cu suma de 150 de lei; niciodată nu a primit de la inculpatul G vreun telefon mobil si nici nu 1-a împrumutat pe acesta cu bani; in seara respectiva a fost acuzat de către inculpatul ca s-a luat de sora acestuia, pe care insa nu o cunoaște; G i-a cerut lui sa nu mai dea in el, dar acesta 1-a amenințat cu bătaia; a mai afirmat partea vătămată si faptul ca ii cunoaște pe inculpatul de circa o luna de zile ( 8-11).
In instanței de judecata partea vătămata a afirmat ca de la comiterea faptei se afla continuu amenințat telefonic de către diferite persoane -din partea inculpatului - si ca se constituie parte civila de inculpatul cu suma de 1000 lei, daune morale, pentru ca "a venit cu si i-a sustras telefonul" iar de acesta din urma a solicitat sa fie aplicata legea ( 52 dosar instanța).
Inculpatul in faza de urmărire penala a susținut ca partea vătămata 1-a împrumutat pe inculpatul G cu 200 lei iar acesta i-a dat 2 telefoane mobile, unul marca Motorola si unul Nokia in contul împrumutului; inculpatul G 1-a sunat in seara respectiva si 1-a rugat sa-1 ajute in recuperarea celor doua telefoane; nu o cunoștea pe partea vătămata si a lovit-o pentru ca aceasta a spus ca nu restituie telefoanele pana când nu i se dau înapoi cei 200 lei; după ce a luat telefonul respectiv a vrut sa i-1 dea lui dar acesta a refuzat si a spus ca va trece ziua următoare sa ii ia.
In instanței (29 dosar urmărire penala si 53 dosar instanța) inculpatul a afirmat ca el a lovit-o pe partea vătămata dar inculpatul G i-a luat cele doua telefoane mobile si, respectiv, ca o cunoaște pe partea vătămata, fiind chiar prieteni; in seara respectiva partea vătămata i-a dat un pumn atunci când i-a cerut sa restituie telefonul (!) mobil, după care a lovit si el iar la atenționarea inculpatului a ridicat de lângă partea vătămata obiectul respectiv.
Inculpatul G, in faza de urmărire penala a arătat ca in seara respectiva cei trei s-au întâlnit pentru a discuta ceva in legătura cu o, intre inculpatul si partea vătămata intervenind o discuție contradictorie; a încercat sa intervină insa inculpatul 1-a amenințat si atunci a plecat de la locul respectiv (49); nu a împrumutat vreo suma de bani de la partea vătămata; cei trei se cunosc de 1-2 luni (48); intr-o alta declarație ( 46) a arătat ca in timpul discuției inculpatul le-a propus sa meargă intr-un loc mai întunecos in vederea satisfacerii necesităților fiziologice si atunci acesta a lovit- o pe partea vătămata; mai arata ca fugind de la locul respecitv ca urmare a amenințării lui a auzit o lovitura si o voce care spunea " ia mana de pe buzunar".
In faza de cercetare judecătoreasca ( 59 dosar instanța) inculpatul a arătat ca in seara respectiva inculpatul s-a repezit peste partea vătămata întrebând-o " de ce te-ai luat de sora mea?" după care a lovit-o si i-a luat telefonul din buzunar; atunci s-a speriat si a fugit, inculpatul 1-a ajuns din urma si i-a propus sa-i dea telefonul sau iar pe al pârtii vătămate să si-1 retina dar nu a înțeles propunerea; a împrumutat de la partea vătămata 200 lei si i-a data acesteia doua telefoane, unul marca Nokia si unul Erikson, dar s-au înțeles cu privire la restituirea banilor; in seara respectiva inculpatul 1-a amenințat pentru a nu interveni in conflictul cu partea vătămata, 1-a împins motiv pentru care nu a văzut ce s-a întâmplat; menționează faptul ca 1-a rugat pe inculpatul sa-1 ajute la recuperarea telefoanelor dar nu a trecut la realizarea faptei întrucât a fost atenționat de către șeful său că " va ajunge la tribunal" si a realizat ce s-ar putea întâmpla. Mai arata ca este amenințat cu "desfigurarea" de către cunoscuți ai inculpatului.
Din conținutul acestor declarații instanța apreciază ca verosimile doar versiunile rezultate din depozițiile pârtii vătămate si inculpatului G date in faza urmăririi penale. La aceasta concluzie ajunge instanța având in vedere faptul ca acestea au fost date imediat după producerea faptei, multe sunt inserate in declarații olografe, rezulta o logica a faptelor iar punctele de legătura coincid: cei trei se cunoșteau, au discutat despre un subiect comun sau tangent cu toți trei, inculpatului nu ii aparține a telefonul respectiv, motiv pentru care nici nu 1-a luat.
In logica inversa rezultata din versiunea prezentata de inculpatul deși inculpatul 1-a rugat sa-1 ajute in recuperarea telefoanelor mobile, a aranjat in acest sens intalnirea cu partea vătămata si a asistat la cele întâmplate, a refuzat sa intre in posesia telefonului sau, spunând ca va veni a doua zi sa-1 ia.
Totodată, considera instanța ca susținerea permanenta de către inculpatul a faptului necunoașterii anterioare a pârtii vătămate este lipsit de logica si inserat tocmai pentru a da credibilitate motivației participării sale la rugămințile inculpatului si pentru a-i executa dorințele.
Faptul ca in instanța versiunea rezultata din depoziția inculpatului se întrepătrunde cu aceea prezentata in mod constant ( cu unele mici diferențe in instanței face vorbire despre un telefon si faptul ca partea vătămata l-ar fi lovit întâi) de către inculpatul nu schimba concluzia enunțată mai sus, deoarece este mai mult decât evidenta influenta amenințărilor transmise acestuia.
De asemenea, considera instanța, ca nici declarația pârtii vătămate din instanței, care, sub aspectul constituirii de parte civila numai de inculpatul, ar putea crea suspiciuni sau discuții, nu reprezintă un element fundamental in schimbarea concluziei, din același motiv expus in paragraful anterior.
Așadar, instanța apreciază ca din materialul probator al cauzei rezulta o situație de fapt diferita in unele privințe de cea reținuta in actul de sesizare, respectiv:
Inculpații si G precum si partea vătămata se cunoșteau anterior datei de 5 august 2008.
In seara respectiva inculpatul 1-a sunat pe inculpatul si 1-a invitat la o întâlnire cu partea vătămata, pentru a discuta ceva.
In jurul orelor 21 cei trei s-au întâlnit in apropierea locuinței pârtii vătămate si au discutat pana la un moment dat când intre partea vătămata si inculpatul s-a produs o neînțelegere. Acesta, sub un anumit pretext (satisfacerea nevoilor fiziologice) i-a dus intr-un loc întunecos unde a lovit-o pe partea vătămata si i-a luat telefonul mobil. Inculpatul Gaî ncercat sa intervină insa a renunțat datorita temerii create de amenințarea inculpatului.
Conform prevederilor art. 26 din Codul penal:" complice este persoana care cu intenție înlesnește sau ajuta in orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penala. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau in timpul săvârșirii faptei, ca va tăinui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe făptuitor, chiar daca promisiunea nu este îndeplinita".
Conform reținerii din actul de sesizare infracțiunea comisa de către inculpatul G se încadrează in prevederile art. 26 teza I- a din Codul penal.
In doctrina clasica a dreptului penal, partea generala, activitatea complicelui este considerata de înlesnire si ajutor, constând in activități mediate si indirecte, deci, o participație accesorie, secundara activității autorului.
Latura obiectiva necesita pentru complice 3 condiții: autorul sa fi săvârșit o fapta prevăzuta de legea penala, complicele sa fi comis acte de înlesnire sau ajutor la comiterea faptei penale iar contribuția acestuia sa fi fost efectiva la comiterea faptei penale.
Așadar, pentru a atrage răspunderea penala " complicitatea trebuie prestata efectiv si tot in acest mod sa fi servit autorului in activitatea infracționala.
Latura subiectiva se caracterizează prin intenția directa sau indirecta, voința complicelui de a lega activitatea sa de aceea a autorului, unita cu reprezentarea urmărilor faptei săvârșite de acesta.
In determinarea poziției subiective se tine seama in primul rând de faptele comise, manifestările exterioare, obiective, legate de împrejurările in care au avut loc, deoarece latura subiectiva se exprima in latura obiectiva, pe care o reflecta.
In speța, instanța nu poate retine din ansamblul probatoriu al cauzei îndeplinirea tuturor cerințelor respective pentru a putea dispune fara teama comiterii unei erori juridice săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpatul
Din declarațiile pârtii vătămate si ale inculpaților din faza urmăririi penale coroborate cu cele din instanței de judecata, date sub amenințările transmise de către inculpatul, precum si logica faptelor rezultata din acestea, a reieșit indubitabil ca simpla asistare a acestui inculpat a contribuit efectiv la săvârșirea infracțiunii de către autor. Mai mult, exista serioase dubii cu privire la verosimilitatea susținerilor acestuia din fața instanței, dar si duratei si acțiunilor concrete ale inculpatului G, posibil in favoarea pârtii vătămate, pe care instanța le considera ca atare ținând cont de amenințările la care sunt supuși acesta si partea vătămata.
de aceste considerente instanța a apreciat ca inculpatului G nu i se poate retine in sarcina săvârșirea infracțiunii menționate in actul de sesizare si va dispune in consecința achitarea acestuia in temeiul dispoz. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la cele ale art. 10 lit. c din Codul d e procedura penala,
In privința inculpatului instanța considera a fi întrunite elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective si subiective a infracțiunii de tâlhărie in forma prevăzuta de dispoz. art. 211 alin.l si alin.2 lit. b si c din Codul penal.
Din materialul probatoriu coroborat cu declarațiile acestuia de recunoaștere rezulta in mod cert faptul ca acesta a lovit-o pe partea vătămata si după ce aceasta a căzut pe pământ inculpatul i-a luat din buzunar telefonul mobil. Instanța va înlătura apărările acestuia susținute in instanței, potrivit cărora ar fi fost lovit mai întâi de către partea vătămata, întrucât aceasta afirmație este singulara si nu se coroborează cu nici o alta proba. De asemenea va înlătura si susținerile sale constante in aceea ca ar fi acționat la indemnul si cu ajutorul inculpatului G, întrucât, așa cum s-a arata mai sus, versiunile formulate in acest sens sunt lipsite de logica, nu au fost confirmate in cursul urmăririi penale, iar in faza de cercetare judecătoreasca posibila coroborare a acestora cu afirmațiilor celorlalte pârtie nu este luata in considerare din cauza amenințărilor exercitate asupra acestora.
In consecința, va dispune:
Condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii respective. La individualizarea pedepsei instanța va avea in vedere prevederile art. 72 din Codul penal dar si ale dispozițiilor art. 74 si c si ale art. 76 lit. b din același cod, deoarece inculpatul are puțin peste 18 ani, nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea elementelor esențiale ale infracțiunii.
Mai considera instanța insa ca inculpatul a dat dovada de nesinceritate prin prezentarea unei variante lipsite de logica si necorespondența cu probele cauzei, încercând sa ii învinovățească pe inculpatul si se dezvinovățească total din punct de vedere moral si totodată ca, prin amenințările exercitate indirect asupra inculpatului G si a pârtii vătămate, le creează acestora a stare de temere si disconfort si chiar le poate pune in primejdie integritatea corporala si sănătatea.
De aceea considera ca numai o sancțiune mai, respectiv, privativa de libertate poate fi concordanta cu cerințele din articolul 52 din Codul penal, privind scopul preventiv educativ al pedepsei penale ca si eventuala siguranța a persoanelor amenințate.
Întrucât insa va retine si circumstanțele atenuante enunțate mai sus, va reduce aceasta pedeapsa sub minimul prevăzut de lege, astfel ca inculpatul va fi condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
In ceea ce îl privește pe inculpatul G, instanța, in considerarea celor expuse anterior, va dispune achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 211 alin.l si alin.2 lit. b si c din Codul penal in conformitate cu prevederile art. 10 lit. c din Codul d e procedura penala.
A apreciat instanța ca deși inculpatul a fost prezent la locul săvârșirii faptei întrucât din probele cauzei nu a rezultat in mod indubitabil acțiunea sa efectiva de ajutorare a autorului, nu se poate retine ca a comis infracțiunea respectiva.
prezente a acestuia la locul faptei nu-i acorda instanța aceleași valențe juridice ca si organul de procuratura, deoarece, a reținut o situație de fapt diferita, astfel cum s-a arătat mai sus.
In privința laturii civile, conform declarației pârtii civile din faza de cercetare judecătoreasca, instanța va lua act de neconstituirea sa ca parte civila de inculpatul.
In raport de dispozițiile art. 346 alin. 3 din Codul d e procedura penala " nu pot fi acordate despăgubiri civile in cazul in care achitarea s-a pronunțat pentru ca fapta nu exista ori nu a fost săvârșită de inculpat" instanța va respinge pretențiile civile (daune morale) formulate împotriva inculpatului
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 B, criticând sentința pentru netemeinicie si nelegalitate in sensul greșitei achitări a inculpatului G, precum si sub aspectul contradicției dintre considerente si dispozitiv, in sensul ca, deși soluția de achitare este întemeiata pe disp.art.10 lit.e Cpp, din motivarea hotărârii rezulta ca instanța a reținut ca nu exista vreo infracțiune in sarcina inculpatului.
Prindecizia penală nr. 240/A din 10.04.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penalăs-a respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 B, împotriva sentinței penale nr.76/14.01.2009 pronunțata de Judecătoria Sectorului 5 B, in dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas in sarcina statului.
Onorariul apărător din oficiu pentru inculpatul G se avansează din fondurile Ministerului Justiției
Examinând apelul formulat prin prisma criticilor formulate, dar si din oficiu sub toate aspectele, in baza art.371 pct.2 C.P.P. tribunalul a reținut ca acesta este nefondat.
Astfel, tribunalul a constatat ca instanța de fond a reținut in mod corect situația de fapt pe baza probatoriului administrat in cauza, probatoriu din care a reieșit ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie pentru inculpatul G, întrucât nu a reieșit acțiunea de ajutorare a autorului faptei, nici materiala si nici morala, nereieșind din acest probatoriu ca simpla asistare a autorului faptei a contribuit la săvârșirea acțiunii de către acesta, cu atât mai mult cu cat versiunea inculpatului G, care l-ar fi putut incrimina pe acesta si care este susținuta de declarația inculpatului, este nerelevanta, fiind data in mod cert sub amenințarea acestui din urma inculpat.
Sunt nerelevante criticile parchetului privind proba ce ar fi trebuit reținuta ca proba incriminatoare de către instanța si anume declarația de constituire parte civila a parții vătămate numai împotriva inculpatului, aceasta nefiind de natura a schimba concluziile privind neîndeplinirea tuturor cerințelor legale privind săvârșirea infracțiunii de către inculpat.
De asemenea, in ceea ce privește criticile privind contradicțiile dintre considerentele si dispozitivul sentinței in ceea ce privește temeiul de drept al achitării inculpatului G, tribunalul a reținut ca acestea sunt neîntemeiate, întrucât soluția de achitare este întemeiata in drept pe dispozițiile art.10 lit.c Cpp si nu așa cum s-a susținut de către parchet pe art.10 lit.e Cod procedură penală, iar motivarea instanței corespunde acestui temei de drept, nu face nici o referire la vreuna dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, pentru a servi ca motivare a dispozițiilor art.10 lit.e Cpp.
de aceste considerente, tribunalul a apreciat ca apelul formulat este nefondat si in consecința in baza art.379 pct.1 lit.a Cod procedură penală, a respins apelul, iar in baza art.192 alin.3 Cpp. cheltuielile judiciare avansate de stat urmând sa rămână in sarcina statului.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul.
Astfel,Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa criticat contradicția evidentă între probele aflate la dosarul cauzei, care atestă vinovăția inculpatului G sub aspectul infracțiunii prev. de art.26 Cod penal rap. la art.211 alin.1 și alin.2 lit.b și c Cod penal și considerentele hotărârii de menținere a soluției de achitare a acestuia, situație ce se circumscrie cazului de casare prev. de art.385/9 pct.18 Cod procedură penală. Tot astfel, s-a criticat contradicția dintre considerente și dispozitiv în privința modalității în care s-a realizat motivarea temeiului de achitare a inculpatului G, situație ce se circumscrie cazului de casare prev. de art.385/9 pct.9 Cod procedură penală.
Cu ocazia dezbaterilor, MINISTERUL PUBLICa învederat instanței de recurs că înțelege să nu mai susțină decât cel de-al doilea motiv de recurs, în raport de care a solicitat casarea atât a deciziei date în apel, cât și a sentinței de la fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, doar cu referire la acest inculpat.
Inculpatula declarat recurs în scris, fără însă a-l motiva în conformitate cu dispozițiile art.38510alin.1 și 2 Cod procedură penală.
Cu ocazia dezbaterii recursului, recurentul a precizat că înțelege să critice decizia penală și sentința atacate în ceea ce privește individualizarea pedepsei, pe care o consideră prea mare, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare, față de circumstanțele sale personale.
Examinând cauza în temeiul art.3856alin.1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Cu privire la recursul declarat de inculpatul
Inculpatul nu a formulat apel împotriva sentinței penale nr.76/14.01.2009 a Judecătoriei sectorului 5 Or, potrivit dispozițiilor art.385/1 alin.4 teza I Cod procedură penală, "nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art.362 Cod procedură penală nu au folosit calea apelului".
Pe de altă parte, inculpatul nu se află nici în situația reglementată de prevederile art.385/1 alin.4 teza a II a Cod procedură penală, căci decizia pronunțată în apel nu a modificat soluția din sentință, ci, din contră, a menținut hotărârea primei instanțe ca legală și temeinică. Mai mult, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 B nici nu îl viza pe inculpatul, ci pe coinculpatul.
Așadar, recursul declarat de inculpatul esteinadmisibil, pentru acesta sentința de condamnare pronunțată de prima instanță fiind definitivă.
Evident, în raport de soluția de respingere a recursului declarat de inculpatul, acesta urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Deși în motivele scrise MINISTERUL PUBLIC critica hotărârile atacate pentru două considerente, în susținerea orală a recursului, acesta a înțeles să susțină doar unul dintre aceste considerente, respectiv pe cel ce viza contradicția dintre considerente și dispozitiv în privința modalității în care s-a realizat motivarea temeiului de achitare a inculpatului
Analizând criticile formulate, sub acest aspect, Curtea constată că sunt întemeiate și se circumscriu cazului de casare prev. de art.385/9 pct.9 Cod procedură penală.
Astfel, prin sentința penală nr.76/14.01.2009 a Judecătoriei sectorului 5 B s-a dispus achitarea inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie prev. de art.26 Cod penal rap. la art.211 alin.1 și alin.2 lit.b și c Cod penal, reținându-se ca temei de drept dispozițiile art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap. laart.10 lit.Cod procedură penală. Temeiul reținut de instanță presupune existența, în materialitatea ei, a unei fapte de ajutorare a autorului infracțiunii de tâlhărie (recteinculpatul ), faptă care însă nu a fost săvârșită de inculpatul, ci de o altă persoană.
În considerentele sentinței, instanța de fond arată însă că soluția de achitare se dispune întrucât "din ansamblul probatoriu al cauzei nu se poate reține îndeplinirea tuturor cerințelor art.26 Cod penal pentru a putea dispune fără teama comiterii unei erori judiciare săvârșirea infracțiunii de către inculpatul "; or, din această motivare nu rezultă cu claritate dacă instanța se află în dubiu cu privire la săvârșirea infracțiuniide către inculpatul(caz în care temeiul de drept este, într-adevăr, cel prevăzut de art.10 lit.c Cod procedură penală) ori cu privire la existența unei fapte de complicitate, indiferent că autorul ei este inculpatul sau altcineva (temeiul achitării fiind, în acest caz, cel prev. de art.10 lit.a Cod procedură penală) sau dacă, din contră, se apreciază că a existat o faptă, în materialitatea ei, săvârșită de inculpat, fără însă ca aceasta să întrunească cerințele art.26 Cod penal rap. la art.211 Cod penal (caz în care se justifică reținerea dispozițiilor art.10 lit.d Cod procedură penală).
Aceste contradicții au fost sesizate de MINISTERUL PUBLIC, care a formulat apel, respins însă de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI. Considerentele deciziei de apel nu vin însă nici ele să lămurească contradicțiile mai sus arătate, ci, din contră. Astfel, deși se arată că "instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, probatoriu din care a reieșit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie pentru inculpatul G" (temeiul de achitare rezultând că ar trebui să fie art.10 lit.d Cod procedură penală), se apreciază totuși că motivarea primei instanțe (însușită de Tribunal) corespunde temeiului de drept reținut, respectiv art.10 lit.c Cod procedură penală.
Față de cele mai sus expuse, Curtea constată incidența cazului de casare prev. de art.385/9 pct.9 Cod procedură penală, motivarea soluțiilor atacate contrazicând dispozitivul hotărârilor. Or, în atare situație, singurul remediu procesual este cel prevăzut de art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, respectiv admiterea recursului declarat de MINISTERUL PUBLIC, casarea ambelor hotărâri (sentința penală doar în ceea ce-l privește pe inculpatul G) și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat în doctrina și practica judiciară, în cazul unei motivări neclare sau în contradicție cu dispozitivul, misiunea de control judiciar a instanței de recurs devine imposibil de realizat.
Conform art.385/17 alin.4 Cod procedură penală rap. la art.383 alin.3 Cod procedură penală, se vor menține actele îndeplinite în cauză până la data pronunțării hotărârilor atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Pachetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva
Casează, în totalitate, decizia penală atacată și în parte sentința penală recurată numai în ceea ce îl privește pe inculpatul G și rejudecând în fond:
Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Judecătoria Sectorului 5 B, numai în privința inculpatului
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul și îl obligă a plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărător din oficiu în cuantum de 300 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul G, în cuantum de 300 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-9.07.2009
- Secția II-a Penală
Jud. apel:;
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Andreea Cioată, Anca Alexandrescu
