Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 96/

Ședința publică din 5 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea apelurile declarate de inculpatul și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 317 din 12.05.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.3878/P/2005.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-apelant, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, din cadrul Baroului T, în substituirea avocat, pentru partea civilă apelantă, lipsă, se prezintă avocat, nereprezentată partea civilă-intimată Spitalul Clinic Județean nr. 1.

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, inculpatul-apelant depune la dosarcopia unui act medical și copia sentinței penale nr. 192 din 12.05.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.

Se procedează la audierea inculpatului-apelant, după ce i-au fost aduse la cunoștință disp. art. 70.C.P.P. declarația fiind consemnată și atașată la dosar.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul din oficiu al inculpatului-apelant, avocat, solicită a se lua act de retragerea apelului inculpatului-apelant, iar cu privire la apelul declarat de partea vătămată, lasă la aprecierea instanței.

Apărătorul părții civile apelante, avocat solicită admiterea apelului formulat sub aspectul laturii civile, să se observe că în declarația sa inculpatul susține că regretă fapta, în timp ce în fața instanței de fond nu își recunoaște fapta, lucru ce constituie un pas înainte. Mai solicită a se observa faptul că după mai multe condamnări s-a produs acest eveniment nedorit asupra părții vătămate, care a fost supusă la o situație umilitoare, iar daunele morale acordate într-o astfel de situație sunt derizorii. Pe de altă parte, părții vătămate nu i se poate reține nici o culpă, aceasta exercitându-și profesia a ajuns să fie victima inculpatului. Solicită a se aprecia circumstanțele concrete și reale ale săvârșirii faptei, recalificarea daunelor morale.

În ce privește apelul inculpatului, solicită a se lua act de retragerea acestuia.

Procurorul solicită să se ia act de retragerea apelului inculpatului, iar cu privire la apelul declarat de partea vătămată, solicită admiterea acestuia și obligarea inculpatului la plata daunelor morale, avându-se în vedere declarația prin care inculpatul se obligă să plătească părții vătămate daunele solicitate.

Inculpatul-apelant, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 317/PI din 12 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3878/P/2005, în temeiul art. 211 alin. 1, 2 lit. b și alin. 2/1 lit. b, cu aplic. art. 37 lit. a a Cod Penal fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09.01.1967 în, jud. D, cetățean român, studii 8 clase,m fără ocupație și loc de muncă, domiciliat în comuna, jud. D, recidivist, CNP - -, deținut în Peniteniciar T, la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 201 alin. 1, 4.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a a Cod Penal condamnat același inculpat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de perversiuni sexuale.

În temeiul art. 33 lit. a și 34 lit. b au Cod Penal fost contopite pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, care va fi și pedeapsa finală, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.

În temeiul art. 39.Cod Penal a contopit pedeapsa aplicată în prezentul dosar cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin SP nr. 1368/2003 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr. 2958/2003, în pedeapsa cea mai grea, care va fi și pedeapsa rezultantă, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.

În temeiul art. 64 lit. a, b i Cod Penal-au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor în condițiile art. 71.

Cod Penal

În temeiul art. 64 lit. d, e i Cod Penal-au fost interzise inculpatului exercițiul acestor drepturi pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.

În temeiul art. 350.C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată arestul executat din 06.02.2004 le zi.

În temeiul art. 113.C.P.P. a fost obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoșire.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1828/03.10.2003 emis de Judecătoria Craiova și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentințe penale.

În temeiul art. 14, 346.C.P.P. art. 998.civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 RON către partea civilă, reprezentând daune morale și au fost respinse în rest pretențiile civile.

În baza art. 106 din OUG 105/2002 a fost obligat inculpatul la 753 RON cheltuieli de spitalizare către

În temeiul art. 191 art. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus plata sumei de 40 RON din fondurile MJ către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 110/P/2004, înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 3878/P/11.04.2005, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și perversiuni sexuale, prev. de art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și Cod Penal alin. 2/1 lit. b Cod Penal, art. 201 alin. 1, 4.Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a și Cod Penal 33 lit. a Cod Penal, în sarcina acestuia reținându-se următoarele:

În ziua de 17 ianuarie 2004, în jurul orelor 14,45, inculpatul se găsea în T, la intersecția străzilor Calea și. A oprit la semaforul amplasat în intersecție, autoturismul marca Opel Astra, cu număr înmatriculare -, la volanul căruia se afla partea vătămată, care fîcea taximetrie în cadrul firmei " Taxi" SRL și tocmai se întorcea de la Aeroportul Internațional Partea vătămată a fost contactată de inculpatul, care i-a solicitat să îi transporte 2 saci cu varză până în comuna, în jurul orei 17,0. a fost de acord, fapt pentru care inculpatul i-a dat un acont de 50.000 lei, fixând locul de întâlnire în. În jurul orelor 17,00 partea vătămată s-a prezentat la locul de întâlnire, la ceva timp a sosit și inculpatul, care și-a cerut scuze pentru întârziere, după care a spus că nu va mai transporta sacii cu varză însă dorește să ajungă în comuna pentru a cumpăra de la un cioban pe care îl cunoaște.

Fără să-și dea seama de intențiile inculpatului, partea vătămată a acceptat să efectueze transportul în comuna pentru suma de 300.000 lei care i-a fost oferită. Inculpatul s-a comportat în așa manieră încât a reușit să câștige încrederea părții vătămate. Ajungând în localitatea, inculpatul a indicat traseul pe care să ruleze ca să ajungă la locul dorit, respectiv drumul ce duce spre satele și. Înainte de a părăsi com., inculpatul a cerut taximetristei să oprească la ultima casă de pe marginea șoselei, spunând că acolo locuiește ciobanul, cunoștința sa. Partea vătămată a oprit mașina, inculpatul a coborât, s-a dus la imobilul respectiv, lasând impresia că este interesat să cumpere. După câteva minute s-a reântors spunând că trebuie să continue drumul ca să ajungă la fiindcă acolo,sunt ținute butoaiele cu.

Continuând drumul pe traseul indicat de inculpat, au ajuns în preajma cramelor de vin amplasate în dreapta șoselei, iar la mică distanță, pe partea este amenajat un drum prin vie. Ajungând în dreptul drumului, inculpatul i-a cerut părții vătămate să se încadreze pe drum, pentru a ajunge la. După câțiva metri parcurși, fiind deja întuneric, inculpatul a smuls stația emisie recepție și a început să lovească partea vătămată cu pumnii în față, încercând să o dea jos de la volan. Partea vătămată a încercat să se apere, a scos un spray lacrimogen de la bord, în că îl va putea folosi. Inculpatul a reușit să o dea jos din mașină, după care a scos un cuțit și a tăiat-o la mâini solicitându-i toți banii pe care îi are asupra sa. Sub impulsul violențelor, partea vătămată i-a spus că banii sunt în portofelul ce se afla în portiera din partea față a mașinii, inculpatul luând portofelul din locul indicat, însușindu-și suma de 220.000 lei. În continuare inculpatul a căutat-o pe partea vătămată la gât, crezând că poartă bijuterii și negăsind asemenea obiecte, inculpatul a cerut părții vătămate să întrețină cu el un raport sexual. Fiind refuzat, a înțepat partea vătămată în abdomen cu cuțitul ce îl avea asupra sa, împrejurare în care i-a rupt fusta și apoi a întreținut cu ea un raport sexual anal. Ulterior i-a spus părții vătămate că poate pleca, lucru pe care aceasta l-a și făcut.

În urma agresiunii inculpatului, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic nr. 1 Județean T - Clinica III Chirurgie și au fost necesare un număr de 14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite. În actul medico legal se menționează de ce nus -au recoltat probe biologice de la victimă pentru probarea actului sexual anal, faptă pe care inculpatul nu o recunoaște, acesta învederând că a întreținut un raport sexual normal cu acordul victimei.

La locul comiterii faptei, organele de cercetare penală au găsit căciula pe care inculpatul a purtat-o la acea dată, din interiorul acesteia fiind recoltate fire de păr care au fost supuse unei expertize criminalistice. Din interiorul autoturismului s-au ridicat urme papilare ce s-au dovedit a fi create de mâinile inculpatului.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă.

Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală, și anume: plângerea și declarațiile părții vătămate, raport medico legal, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, raport de constatare tehnico științifică, buletin analiză bio- criminalistică, declarațiile martorilor, referat medical, raport de expertiză psihiatrico legală, declarațiile inculpatului, fișa de cazier judiciare, precum și cele administrate în cursul cercetărilor judecătorești, declarația părții vătămate, constituirea de parte civilă, declarația inculpatului, acte medicale privind starea de sănătate a inculpatului declarațiile martorilor, instanța de fond a reținut aceiași stare de fapt și încadrare juridică cu cea descrisă în rechizitoriu.

Cu ocazia audierii de către prima instanță, inculpatul a arătat că nu își amintește nimic si nu poate recunoaște faptele, arătând că în ianuarie 2004 era in municipiul T și folosea taximetrul pentru a se deplasa la rude in comuna, dar nu își amintește despre partea vătămată. Cu toate acestea, inculpatul a arătat că regretă cele întâmplate si este de acord sa despăgubească partea vătămată cu sumele cu care s-a constituit parte civilă.

Vinovăția inculpatului a fost reținută de Tribunalul Timiș din ansamblul probelor administrate în cursul procesului, respectiv depozițiile martorilor - care a arătat că după ce partea vătămată a ajuns acasă si i-a povestit cele întâmplate, s-a deplasat la locul faptei unde a găsit cheile de la apartament si o aparținând făptuitorului, a martorului care confirmă aceleași aspecte, a depoziției părții vătămate care la termenul de judecată din 20.01.2006 a relatat cu lux de amănunte cele petrecute, relatare care concordă cu cea efectuată in cursul urmăririi penale.

Deși inculpatul suferă de afecțiuni psihice, s-a considerat că acesta are un discernământ raportat la faptele comise.

Prin urmare, s-a considerat că fapta inculpatului care în seara de 17.01.2004 a deposedat-o prin violentă pe partea vătămată, având asupra sa un cuțit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. art art.211 alin.1,2 lit.b/1 si alin. 2/1 lit.b cu Cod Penal aplic.art.37 lit.a.

Cod Penal

Reținând vinovăția inculpatului la individualizarea judiciară a pedepsei ce urma a fi aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev, art 72 p, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

S-a apreciat că fapta săvârșita de către inculpat prezintă pericol social, întrucât aduce atingere relațiilor sociale referitoare la posesia si detenția bunurilor mobile, aducând atingere si relațiilor sociale referitoare la integritatea și sănătatea persoanei.

La aplicarea pedepsei s-a avut în vedere modul de comitere al faptei, agresivitatea inculpatului, iar ca împrejurare care agravează răspunderea penală s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie în care se afla inculpatul in momentul săvârșirii faptei, instanța aplicându-i acestuia pedeapsa 15 ani închisoare.

S-a apreciat că fapta aceluiași inculpat, care ocazia descrisă mai sus, a întreținut raport sexual anal cu partea vătămată, prin constrângerea acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de perversiuni sexuale prev. art art. 201 alin-1,4.p, iar prima instanță, temeiul acelorași dispoziții prev.art 72 p l-a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare, reținându-se și art. 37 lit.a

Cod Penal

Instanța de fond, în temeiul art.33 lit.a si 34 lit.b Cod Penal a contopit pedepsele astfel aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, care va fi și pedeapsa finală, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare, aptele fiind săvârșite în concurs

În temeiul art. 39.p s-a contopit pedeapsa aplicată în prezentul dosar cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin P nr. 1368/2003 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr. 2958/2003, în pedeapsa cea mai grea, care va fi și pedeapsa rezultantă, aceea de 15 ani închisoare.

În temeiul art. 64 lit.a,b p au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor în condițiile art. 71.

Cod Penal

În temeiul art. 64 lit.d,e p au fost interzise inculpatului exercițiul acestor drepturi pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.

În temeiul art. 350 p s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar conform art.88 Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată arestul executat din data de 06.02.2004 la zi.

În temeiul art.113 paf ost obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoșire.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1828/03.10.2003 emis de Judecătoria Craiova și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentințe penale.

Cu privire la latura civilă a procesului penal, instanța de fond a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1 miliard lei daune morale si 200 milioane lei daune materiale. S-a apreciat că este evident ca fapta ilicită a inculpatului a creat un prejudiciu părții vătămate, aceasta fiind privată de posibilitatea participării la viata socială o lungă perioadă de timp, și raportat la natura infracțiunilor cu privire la care instanța a reținut vinovăția, în condițiile în care partea vătămată era căsătorită având întemeiată o familie, faptele ilicite ale inculpatului au fost de natură a-i crea părții vătămate un sentiment de umilire in fața ei înșiși și a comunității, instanța a considerat ca întemeiată în parte cererea de constituire parte civilă și în temeiul art. 14, 346 p, 998 cod civ, a obligat inculpatul la 30.000 RON către partea civilă, reprezentând daune morale, respingând în rest pretențiile, daunele morale ca neîntemeiate, iar cu privire la daunele materiale instanța le-a respins ca nedovedite, întrucât in. art 1169 cod civ, părții vătămate îi revenea sarcina probei, iar din actele existente la dosar s-a reținut că partea vătămată nu a probat prejudiciul material suferit.

In baza art. 106 din OUG 105/2002 a fost obligat inculpatul la 753 RON cheltuieli de spitalizare către S

Împotriva sentinței penale nr. 317/PI/12.05.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat apel, în termen legal, inculpatul și partea civilă.

Prin cererile depuse la dosar în data de 21.09.2006 )fila 22 dosar apel) și 16.11.2007 (fila 163 dosar apel), menținute prin declarația dată în fața instanței în 05.06.2008, inculpatul a arătat că înțelege să retragă apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 317/PI/2006 a Tribunalului Timiș.

Potrivit dispozițiilor art. 369.C.P.P. părțile beneficiază de posibilitatea de a retrage apelul declarat împotriva unei hotărâri judecătorești, în această materie funcționând principiul disponibilității. Prin urmare, față de manifestarea de voință a inculpatului apelant, în temeiul art. 369 alin. 2 Cp.p. se va lua act de retragerea apelului declarat de acesta împotriva sentinței penale nr. 317/PI/12.05.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3878/P/2005.

În cererea de apel, partea civilă a susținut că sentința atacată este nelegală și netemeinică cu privire la cuantumul daunelor morale acordate. Partea civilă nu a arătat în scris motivele de apel, ci numai cu ocazia concluziilor orale, împrejurări ce au fost menționate în parte introductivă a prezentei decizii.

Analizând apelul declarat de partea civilă prin prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art. 371 al.2 C.P.P. instanța constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În prealabil se impune a se reține că, în virtutea efectului devolutiv reglementat de art. 371.C.P.P. instanța de apel poate cenzura sentința pronunțată de Tribunalul Timiș numai în limitele indicate de partea civilă în cererea de declarare a căii de atac și concluziile în fața instanței, respectiv numai în ce privește cuantumul daunelor morale acordate.

Sub acest aspect, instanța reține că în declarația dată în fața Tribunalului Timiș (fila 56 dosar fond), inculpatul a arătat că este de acord să despăgubească partea civilă cu sumele cu care s-a constituit, între care și suma de 1 miliard lei daune morale, consimțind astfel la plata integrală a despăgubirilor; ceea ce dispensează pe partea vătămată de sarcina probei.

Acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente, în vederea reparării juste și integrale a pagubelor cauzate prin infracțiune. Condițiile în care poate interveni răspunderea civilă și modalitățile prin care aceasta se realizează sunt reglementate de legea civilă, la care face trimitere și dispoziția din art. 14.C.P.P. Din întreaga reglementare a acțiunii civile în cadrul procesului penal, respectiv titlul I, capitolul II, secțiunea II din Codul d e procedură penală, se desprinde concluzia că aceasta este guvernată de principiul disponibilității, ceea ce presupune că părțile pot face o serie de acte procesuale de dispoziție, printre care tranzacții sau achiesarea la pretențiile părții vătămate, acte obligatorii pentru instanța de judecată. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale; neputându-se pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului.

Față de cele anterior arătate, în temeiul art. 379 alin. 1 pct. 2 lit. a instanța C.P.P. va admite apelul declarat de partea civilă împotriva aceleiași sentințe penale pe care o va desființa în parte în latura civilă și rejudecând, în baza disp. art. 14, 346.C.P.P. art. 998.civ. va obliga inculpatul la plata sumei de 1.000.000.000 lei Rol, respectiv 100.000 lei Ron, despăgubiri morale către partea civilă apelantă.

Va menține nemodificate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul prev. art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul apelant la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat în apel și va dispune plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Tas umei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art 369 alin. 2.C.P.P. ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul împotriva nr. 317/PI/12 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 3878/P/2005.

În temeiul prevederilor art. 379 alin. 1, pct. 2 lit. a C.P.P. admite apelul declarat de partea civilă, împotriva aceleiași sentințe penale pe care o desființează în parte în latura civilă și rejudecând, în baza disp. art. 14, 346.C.P.P. art. 998.civ. obligă inculpatul la plata sumei de 1.000.000.000 lei Rol, respectiv 100.000 lei Ron, despăgubiri morale către partea civilă apelantă.

Menține nemodificate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul prev. art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul apelant la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat în apel și dispune plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Tas umei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 05 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, - - - -

Grefier,

Prima instanță -

Red.

Tehnored.CU -23.06.2008

Președinte:Laura Bogdan
Judecători:Laura Bogdan, Ion Dincă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Timisoara