Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 106

Ședința publică de la 04 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciubotariu

JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea apelului penal, avand ca obiect "traficul de minori (Legea 678/2001 art.13)", formulat deinculpatul -, fiul lui G si, nascut la 09.01.1987 - detinut in Penitenciarul I, impotriva sentintei penale nr.280 din 01.07.2009 a Tribunalului Vaslui, pronuntata in dosarul penal nr-.

La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul apelant - asistat de avocat - aparator desemnat din oficiu de catre Baroul d e Avocati V, cu delegatie la dosar.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;

Avocat precizeaza ca, inculpatul doreste sa-si retraga apelul formulat.

Dupa ce i se aduce la cunostinta inculpatului continutul sentintei penale nr.280/2009 a Tribunalului Vaslui si faptul ca prin retragerea caii de atac hotararea primei instante ramane definitivă și urmează a se emite formele de executare a pedepsei, interpelat de catre instanta, inculpatul apelant sustine că doreste sa-si retraga apelul declarat impotriva sentintei penale nr.280 pronuntata de Tribunalul Vaslui la data de 1 iulie 2009.

Instanta procedeaza la luarea unei declaratii scrise inculpatului, cele declarate fiind inscrise in procesul verbal care, dupa semnarea de catre inculpat, se ataseaza la dosarul cauzei.

Avocat solicita a se lua act de declaratia de retragere a apelului formulat de catre inculpat.

Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, solicita a se lua act de retragerea apelului declarat de inculpat.

Avand ultimul cuvant inculpatul apelant solicita a se lua act de retragerea apelului.

Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.

Ulterior deliberarii,

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față;

Prin sentința penală nr. 280 din 01 iulie 2009 Tribunalului Vaslui inculpatul - a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1,2,3 cu referire la art. 12 alin. 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001 modificată prin nr.OUG 789/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 74 alin. 2 Cod penal.

Pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. "a" teza a II-a și "b" Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului - și potrivit art. 88 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 12 martie 2009 la zi.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpatul - suma de 1.094,28 euro sau echivalentul acestei sume în lei calculată la cursul de schimb din ziua executării.

S-a luat act că părțile vătămate - și - nu s-au constituit părți civile în cauză.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată - prin reprezentant legal și inculpatul - a fost obligat să achite părții civile, prin reprezentant legal, suma de 500 lei cu titlu de despăgubiri civile și suma de 300 euro sau echivalentul în lei al acestei sume calculate potrivit cursului de schimb la data executării, cu titlu de daune morale.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.250 lei.

Onorariile pentru apărător din oficiu se avansează din fondurile

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul are vârsta de 22 ani, este fără ocupație și are domiciliul în satul, comuna, jud.

sa, este plecată perioade mai mari de timp în Franța, unde practică prostituția.

În înțelegere cu aceasta, inculpatul a căutat și a recrutat fete care transportate în Franța erau exploatate sexual de și de concubinul acesteia.

În cursul anului 2007, martora victimă -, avea vârsta de 16 ani, l-a cunoscut în municipiul V pe inculpatul. Ulterior, inculpatul a contactat-o în mai multe rânduri pe minora - și a aflat că aceasta urma cursurile Școlii de arte și meserii "Sf. " H, școală unde învață copii cu deficiență mintală.

Martora victimă - suferă de întârziere mintală și conform hotărârii nr. 1847/2006 a Direcției Generale Pentru Protecția Copilului Vaf ost încadrată în gradul de handicap "ușor".

După ce inculpatul a vizitat-o la școala din municipiul H, prin promisiunea că se va căsători cu ea, a determinat-o pe aceasta să părăsească cursurile școlare și să locuiască împreună cu el în sat, comuna. Deși, în repetate rânduri, martora victimă a fost căutată de tatăl ei, căruia i-a fost încredințată spre creștere, și cu ajutorul organelor de poliție a fost readusă la școală, minora -, influențată de inculpat, a părăsit atât locuința tatălui său cât și cursurile școlare. Astfel, până în luna iunie 2008, martora victimă a locuit împreună cu inculpatul - în satul, comuna.

În aceeași perioadă a anului 2008, numita, inculpatului - se afla în Franța.

Inculpatul, i-a propus minorei - să meargă împreună în Franța pentru a munci. Datorită promisiunilor inculpatului că urma să oficializeze relația, dar și a faptului că nu aveau nicio sursă de venit în țară, martora victimă a fost de acord să meargă în Franța, acolo unde se afla și numita.

În luna iunie 2008, inculpatul, împreună cu martora victimă au plecat din satul și s-au deplasat în municipiul A unde au stat, pentru scurt timp, la locuința numitului. Între timp, inculpatului venise în România și s-a întâlnit în municipiul A cu - și cu minora -.

Deși inculpatul - și numiții și cunoșteau că martora victimă are vârsta de 17 ani și avea nevoie de acordul părinților pentru a putea părăsi țara, prin mijloace neconvenționale nelegale, aceștia au ajutat-o pe aceasta să iasă din România.

Astfel, toți patru au părăsit România în luna iunie 2008 și martora victimă a fost transportată în Franța, în orașul unde au locuit într-un imobil situat în cartierul cunoscut sub denumirea " por de ".

Inițial, deși martora victimă cunoștea că numita lucrează la un bar în, în momentul în care a ajuns în Franța, a aflat că în realitate practica prostituția.

Profitând de faptul că martora victimă avea o deficiență mintală și era vulnerabilă, inculpatul - împreună cu numiții și au determinat-o pe aceasta să practice prostituția. a învățat-o ce cuvinte trebuie să folosească pentru a atrage clienții și ce sume trebuie să ceară de la aceștia pentru un raport sexual. Sumele de bani obținute din practicarea prostituției de către martora victimă erau folosite pentru a plăti chiria în imobilul în care locuiau toți, dar și pentru a se putea întreține.

Inculpatul - nu avea loc de muncă și se întreținea cu sumele obținute de martora victimă prin practicarea prostituției, fapt cunoscut de către acesta. În perioada cât minora a practicat prostituția în Franța, aceasta a fost internată într-un centru aparținând organizației non-guvernamentale " la " de unde însă, la solicitarea numitei, aceasta a plecat și a continuat să practice prostituția la stradă, sub supravegherea lor.

Minora a declarat reprezentanților centrului că a fost recrutată de un băiat pe nume care a obligat-o să practice prostituția în, fiind supravegheată de o persoană pe nume, aceasta din urmă fiind cea care a sunat la centru pentru recuperarea minorei.

În cursul urmăririi penale, martora victimă a declarat că în perioada în care a practicat prostituția prima dată în Franța era însărcinată și, deși inculpatul - cunoștea această situație, acesta a fost de acord ca minora să continue să practice prostituția, scopul urmărit fiind de a beneficia de sumele obținute de către aceasta.

Martora victimă și inculpatul au rămas în Franța până în luna septembrie 2008, timp în care - a practicat prostituția în folosul inculpatului -.

În luna septembrie 2008, martora victimă și inculpatul s-au întors în România. La plecarea din Franța, numita i-a spus inculpatului - să mai caute în România încă o fată care să practice prostituția pentru ea și concubinul acesteia,.

În timp ce se afla în țară, martora victimă -, însoțită de către martorul -, s-a deplasat în orașul pentru a-și vizita mama. Aici s-a întâlnit cu martora victimă -, în vârstă de 16 ani, pe care o cunoștea de mai mult timp întrucât ambele urmaseră cursurile Școlii speciale din orașul. Martora victimă - i-a spus minorei - că urmează să meargă în municipiul B pentru a lucra și i-a propus acesteia să o însoțească. Martora victimă -, cunoscând-o de mai mult timp pe -, ceea ce i-a dat încredere, a acceptat propunerea de a merge în municipiul B pentru a-și găsi un loc de muncă.

Martora victimă - provine dintr-o familie dezmembrată, cu posibilități de întreținere reduse, iar mama sa care o avea în încredințare spre creștere și educare, mai avea trei copii în întreținere.

Minora -, însoțită de martora victimă - și martorul au plecat din și s-au deplasat spre comuna, la locuința inculpatului -.

Inițial, martora victimă - a fost cazată la locuința martorului -, supă care s-a mutat în locuința inculpatului, unde a rămas aproximativ o săptămână. Martora victimă - l-a prezentat martorei victimă - pe inculpatul ca fiind soțul ei. Într-una din zile, inculpatul - i-a spus martorei victimă - că s-a răzgândit și nu vor mai merge în municipiul B și că vor pleca în Franța. Pentru aod etermina pe martora victimă - să accepte propunerea, inculpatul i-a precizat că sa se află în Franța unde are un loc de muncă bine plătit. De asemenea, s-a stabilit că inculpatul -, profitând de discernământul diminuat al acesteia, i-a creat convingerea martorei victimă - că locul de muncă din Franța este sigur, legal și bine plătit.

Inculpatul, a luat legătura cu sa, căreia i-a spus că a găsit o fată și pe care urmează să o transporte în Franța. Numita - i-a trimis inculpatului, la data de 02.09.2008, suma de 700 euro, sumă de bani care reprezenta plata serviciului de a găsi o fată care să meargă în Franța să se prostitueze.

Ca urmare a înțelegerii cu, inculpatul însoțit de minorele - și -, dar și de martorul -, s-au deplasat în municipiul A, unde s-au întâlnit cu numitul, zis "R" care i-a cazat în locuința sa din localitatea. Atât inculpatul cât și cunoșteau că martora victimă - este minoră. După câteva zile, i-a spus minorei - că o va transporta în Franța, iar inculpatul - și martorul - vor rămâne în România.

Astfel, într-una din zile, numitul, însoțit de cele două minore au plecat cu un microbuz până în Franța unde s-au întâlnit cu. Și de această dată a apelat la mijloace neconvenționale pentru aos coate din țară pe martora victimă -, care era minoră și nu avea actele cerute de lege pentru a putea părăsi România.

Cheltuielile de transport ocazionate cu deplasarea în Franța au fost suportate de către. În momentul în care au ajuns în, martorele victimă au fost cazate la un hotel, iar acolo și i-au spus minorei - că în realitate va trebui să practice prostituția în folosul lor. Întrucât aceasta a refuzat, minora a fost bătută de cei doi.

Martora victimă - a fost obligată de către și să practice prostituția în perioada septembrie-decembrie 2008.

În luna noiembrie 2008, inculpatul - s-a deplasat și el în Franța și a văzut că martora victimă era obligată să practice prostituția. Inculpatul cunoștea încă din momentul recrutării martorei victime - că aceasta urma să fie obligată să practice prostituția în Franța.

Datorită faptului că în România, mama martorei victimă - a sesizat organele de poliție despre faptul că fiica sa a dispărut de la domiciliu, de teamă, inculpatul - și numiții și au trimis-o pe aceasta în luna decembrie 2008 în țară. Inculpatul - i-a atras atenția martorei victime cu privire la ceea ce va spune când va ajunge în țară, în sensul să nu declare că a fost în Franța să practice prostituția.

Sumele de bani obținute prin practicarea prostituției de către minora erau luate de către și.

În luna februarie 2009, în timp ce martora victimă - a rămas în Franța, inculpatul - s-a reîntors în România.

În cursul aceleiași luni, în timp ce se afla în municipiul V în stația CFR, inculpatul a abordat-o pe minora, în vârstă de 15 ani și, după ce i-a făcut complimente despre felul în care arăta, i-a propus să îl însoțească la locuința sa din satul, comuna. Martora victimă - a acceptat propunerea făcută de către inculpat, care era însoțit și de martorul -.

Minora -, i-a relatat inculpatului că are vârsta de 15 ani, că provine dintr-o familie dezmembrată, mama fiind plecată în Italia, faptul că este crescută de bunicii săi și că împreună cu aceștia locuiește în sat-comuna Vulturești, județul

Martora victimă a fost cazată la locuința martorului -, iar a doua zi aceasta a fost cazată la locuința inculpatului -. o săptămână, cât martora a stat la locuința inculpatului, aceasta a fost împiedicată să ia legătura telefonic cu bunicii săi și să le spună unde se află. Prin intermediul unei prietene de a minorei, bunica acesteia, martora, a aflat că nepoata sa se află în satul, comuna. Între timp, martora a anunțat și organele de poliție despre dispariția nepoatei sale și, datorită acestui fapt, inculpatul a trimis-o pe martora la locuința bunicilor săi. Ulterior, tot la insistențele inculpatului, minora a refuzat să mai urmeze cursurile școlii de la Vulturești, și-a luat cartea de identitate (la indicația inculpatului) și s-a reîntors în satul, comuna.

Inculpatul a refuzat să fie prezentat bunicilor minorei, tocmai pentru a nu putea fi identificat în cazul în care s-ar fi formulat o plângere despre dispariția acesteia.

În ziua de 07.03.2009, în timp ce martora victimă - se afla la locuința inculpatului, acesta i-a spus că vor pleca în Franța, unde se află și cumnatul acestuia, cu scopul de a-și găsi un loc de muncă.

Inculpatul - a luat legătura cu numitul, căruia i-a relatat că a mai găsit o fată pe care urmează să o transporte în Franța, scopul urmărit de acesta fiind acela de aoe xploata sexual.

În ziua de 10.03.2009, inculpatul împreună cu martora - au plecat în municipiul A unde, conform înțelegerii cu numitul, au rămas peste noapte în locuința acestuia din localitatea, județul A doua zi, cei doi s-au urcat într-un microbuz condus de către martorul - cu scopul de a se deplasa în Franța. În momentul în care microbuzul în care se aflau inculpatul și martora victimă a intrat în punctul de trecere frontieră T, a fost oprit de către lucrători de poliție. Inculpatul a încercat prin aceleași metode să o scoată din țară pe martora - care este minoră. Scopul urmărit de către inculpat era transportarea minorei în Franța pentru aoe xploata sexual.

Inculpatul -, sub promisiunea falsă că se va căsători cu minora, a determinat-o pe acesta să-l însoțească în Franța, deși scopul său era de aoo bliga să practice prostituția.

Inculpatul a urmărit, încă din momentul în care a cunoscut-o pe minora -, să evite să fie cunoscut de rudele acesteia pentru a nu fi identificat în cazul în care s-ar fi formulat împotriva sa o plângere.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei. A dat o singură declarație la urmărirea penală, scrisă personal și în care a arătat că nu se consideră vinovat de învinuirea ce i se aduce, fără să dea explicații cu privire la acțiunile sale.

Existența faptei și vinovăția inculpatului rezultă și din declarațiile martorelor victime și ale martorilor -, și, chiar dacă martora victimă - și-a nuanțat declarația dată în fața instanței de judecată în sensul că a mers din proprie inițiativă în Franța și că ea a fost cu ideea să se prostitueze, la aprecierea contribuției inculpatului cu privire la recrutarea, cazarea și transportarea acesteia în Franța unde a fost exploatată sexual trebuie avut în vedere faptul că martora victimă prezenta o deficiență mintală și că inculpatul a exploatat situația pentru aod etermina să meargă în Franța.

Martorul a declarat că martora victimă i-a dat telefon din Franța, era speriată, plângea și i-a cerut să meargă să o aducă acasă, întrucât inculpatul îi luase banii, plecase în țară iar pe ea o lăsase în Franța și nu știa cum să vină acasă.

Pentru infracțiunea săvârșită, inculpatului i se va aplica o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general prevăzut de art. 52 și 72 Cod penal, vor fi avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, conduita acestuia în timpul procesului penal. Având în vedere modalitatea concretă în care inculpatul a acționat, faptul că are doar 3 clase și a fost la rându-i determinat să comită actele de către sa și concubinul acesteia, Tribunalul apreciază că în favoarea lui pot fi reținute aceste situații ca circumstanțe atenuante judiciare, în sensul art. 74 alin. 2 Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul -, criticând-o pentru netemeinicie în sensul că pedeapsa la care a fost condamnat este prea severă și solicită reducerea acesteia.

La termenul de judecată din 04 august 2009, inculpatul a declarat în fața Curții că retrage apelul formulat împotriva sentinței penale de condamnare, declarație semnată de inculpat și atașată la dosarul cauzei.

Potrivit art. 369 Cod procedură penală până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat, în condițiile dispuse de text care sunt întrunite în cauză.

Cum retragerea căii de atac este un act procedural și procesual prevăzut de lege la dispoziția părții, fiind operant principiul disponibilității, în temeiul art. 369 Cod procedură penală Curtea va lua act de retragerea apelului declarat de inculpatul - împotriva sentinței penale nr. 280 din 01 iulie 2009 Tribunalului Vaslui.

Conform art. 381 Cod procedură penală va deduce din pedeapsă durata arestului preventiv de la 01 iulie 2009, data pronunțării sentinței, până la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Ia act de retragerea apelului declarat de inc. -, fiul lui G si, născut la 09.01.1987 în Bârlad, aflat in Penitenciarul Iași împotriva sentinței penale nr. 280/01 iulie 2009 Tribunalului Vaslui.

Deduce la zi durata arestului preventiv de la 01 iulie 2009.

Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei către Baroul Iași reprezentând onorar apărător din oficiu va fi avansată din fondurile

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 august 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Vaslui: -

13.08.2009

2 ex.

Președinte:Ciubotariu
Judecători:Ciubotariu, Tatiana Juverdeanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Iasi