Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.22

Ședința nepublică din 05 februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Bogdan Adrian

JUDECĂTOR 2: Ștefan Nimineț

*

GREFIER - -A -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -

legal reprezentat de PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea apelurilor formulate de inculpații, - și împotriva sentinței penale nr.533/D din 2.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință nepublică s-au prezentat apelanții-inculpați - în stare de arest, asistată de av., - în stare de arest, asistat de av. și - în stare de arest, asistat de av., lipsă fiind intimata-parte vătămată - pentru care a răspuns av. - în substituire pt.av., precum și intimații-reprezentanți legali ai părții vătămate - și.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care a învederat faptul că T - Serviciul Teritorial Bacăua înaintat adresa nr.1D/VIII/1/2008 din 18.01.2008, la care sunt atașate memoriile formulate de apelantul precum și notă privind modul de soluționare, după care:

Instanța a adus la cunoștință apelanților-inculpați dreptul pe care-l au de a da declarație în fața instanței de apel precum și dreptul de a păstra tăcerea.

Apelanții, și, având pe rând cuvântul, au arătat personal, că nu doresc să dea declarație în fața instanței de apel, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Nefiind cereri de formulat, s-au constatat apelurile în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.

Avocat, având cuvântul pentru apelanta-inculpată, a solicitat admiterea apelului declarat de aceasta în sensul reducerii pedepsei. A apreciat că instanța de fond, la individualizarea pedepsei, nu a avut în vedere toate circumstanțele reale și personale ale inculpatei. A solicitat plata onorariului de avocat oficiu din fondul

Avocat, având cuvântul pentru apelantul-inculpat, a solicitat de asemenea redozarea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere poziția sinceră a acestuia, colaborarea cu organele de cercetare penală. A solicitat plata onorariului de avocat oficiu din fondul

Avocat, având cuvântul pentru apelantul-inculpat, a arătat că pune aceleași concluzii ca și colegii săi. A solicitat a se avea în vedere faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, a avut o poziție sinceră și a colaborat cu organele de anchetă. Apărătorul a criticat soluția instanței de fond sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, apreciind că pedeapsa de 9 ani închisoare este mult prea mare, având în vedere faptul că în celălalt dosar - aflat pe rolul Curții de Apel, a cărei soluționare s-a amânat - instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru același gen de fapte penale. A insistat asupra faptului că inculpatul-apelant a dat anumite declarații, pe care le-a apreciat ca fiind foarte importante pentru lămurirea situației și asupra faptului că în cauză este vorba doar de racolarea unei singure părți vătămate. În final a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante.

Avocat, având cuvântul pentru intimata-parte vătămată, a solicitat respingerea apelurilor, apreciind că hotărârea apelată este legală și temeinică.

Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, soluția dată de Tribunalul Bacău fiind legală și temeinică. A solicitat a se avea în vedere faptele deosebit de grave pentru care au fost condamnați inculpații, modalitatea comiterii acestora, consecințele produse.

Apelanta-inculpată, în ultimul cuvânt, a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Apelantul-inculpat, în ultimul cuvânt, a lăsat de asemenea soluția la aprecierea instanței de apel.

Apelantul-inculpat, în ultimul cuvânt, a arătat că a ajutat la clarificarea cauzei și a apreciat că pedeapsa aplicată este mult prea mare, solicitând reducerea acesteia.

S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin nr. 533/2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul - s-a dispus:

În baza art.13 alin.(l), (3), (4) teza I din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.13 Cod penal și art.20 alin.2 din Legea nr.678/2001 (modificată prin OUG nr.79/2005) pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, parte vătămată, faptă din aprilie 2005, au fost condamnații:

- la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare si 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b Cod penal.

- - la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b Cod penal.

II. În baza art.13 alin.(l), (3), (4) teza I din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.13 și art.37 lit.b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de miori, parte vătămată, faptă din aprilie 2005, fost condamnat inculpatulla pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și lit.b Cod penal.

S-a interzis inculpaților, și exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod pe durata și în condițiile art.71 alin.2 Cod penal.

S-a constatat că inculpații sunt arestați în alte cauze.

În temeiul art.19 alin.1 din Legea nr.678/2001 (modificată) cu art.118 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpații și asumei de câte 750, iar de la inculpatul asumei de 400- sume dobândite prin săvârșirea infracțiunii dedusă judecății.

În baza art.14, 346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 980 lei - onorarii pentru avocații desemnați din oficiu pentru inculpați, la urmărirea penală și la instanță și pentru partea vătămată la instanță - avocat (2 x 150 lei); avocat (1 x 150); avocat (1 x 150 lei); avocat (1 x 150 lei); avocat (1 x 150 lei); avocat (1 x 80 lei).

In temeiul art.191 alin.2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpațiila plata sumei de 1.500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța aceasta sentință, instanța de fond a avut in vedere următoarea situație de fapt:

Partea vătămată, care figurează cu domiciliul în;com. jud.B, a împlinit vârsta de 18 ani la data de 21.04.1987. Aceasta, fiind minoră, locuia împreună cu părinții săi și nu era încadrată în muncă.

Cunoscând aceste aspecte, inculpatul a luat hotărârea ca prin înșelăciune, să o convingă pe minoră să se deplaseze în Italia, unde prin intermediul inculpaților și, urma să fie traficată în scopul obligării la practicarea prostituției.

In acest sens, la începutul lunii aprilie 2005, inculpatul s-a deplasat la domiciliul minorei, însoțit de numitul. După ce a convins-o pe minoră să accepte deplasarea în Italia, promițându-i acesteia că acolo va câștiga sume de bani substanțiale lucrând ca baby-sitter, inculpatul a transportat-o cu mașina aparținând persoanei care îl însoțea, în municipiul Aici, minora a fost condusă în apartamentul închiriat de inculpații și, situat în zona cartierului "", apartament închiriat de aceștia în scopul găzduirii victimelor care urmau a fi transportate și transferate în Italia pentru practicarea prostituției.

Inculpatul a primit pentru racolarea minorei, conform înțelegerii prealabile, suma de 400 de EURO.

După ce minora a rămas în apartamentul în care a fost adusă, inculpații și s-au ocupat de procurarea documentelor de călătorie, suportând și cheltuielile aferente și întărindu-i convingerea victimei în legătură cu scopul deplasării în străinătate, în sensul prezenat de inculpatul.

La data de 16.04.2005, inculpatul împreună cu partea vătămată minoră și martora, au plecat spre Italia, cu autoturismul -, condus de.

In momentul în care au ajuns în orașul, inculpatul a luat legătura cu cetățeanul albanez, căruia i le-a transferat pe cele două fete, primind în schimb suma de 3000 EURO. După ce le-a cazat, proxenetul, cetățean albanez, le- adus la cunoștință faptul că au fost "cumpărate" de la inculpatul urmând să practice prostituția "la stradă", iar banii obținuți astfel să-i fie predați.

Partea vătămată a declarat că proxenetul nu și-a mai materializat intenția întrucât aceasta l-a amenințat că îl va denunța autorităților italiene, astfel că victima a plecat lucrând ulterior la diferite familii din Italia.

Situația de fapt mai sus reținută, a rezultat din plângerea și declarațiile părții vătămate, documentele întocmite cu ocazia verificării intrărilor/ieșirilor în/din țară a inculpaților și a părții vătămate, depozițiile martorilor, procesele-verbale încheiate la identificarea persoanelor, și planșele fotografice anexate, scrisoarea expediată de inculpatul inculpatei, probe ce se coroborează cu declarațiile inculpaților la urmărirea penală și la instanță.

Tribunalul a constatat că în drept, faptele inculpaților, și realizează conținutul infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art.13 alin.l, 3, 4 teza I din Legea nr.678/2001, pentru care aceștia urmează să răspundă penal.

In ceea ce priveșteîncadrarea juridică a faptei, instanța a apreciat că, în raport de data comiterii - începutul lunii aprilie 2005 - inculpaților le sunt aplicabile, dispozițiile Legii nr.678/2001, anterior modificării prin nr.OUG79/2005, în vigoare din iulie 2005, ca lege penală mai favorabilă, ținând seama de pedepsele prevăzute pentru fiecare modalitate de săvârșire a infracțiunii. In aceste condiții, cererea formulată de inculpați, prin apărători, de înlăturare a alin.4 de la încadrarea juridică a faptei nu a fost primită de instanță, deoarece prin actul de sesizare a instanței s-au reținut dispozițiile art.13 Cod penal, ca urmare a aplicării prevederilor art.13 alin.1, 3, 4 din Legea 78 2001, în forma anterioară modificării prin nr.OUG79/2005, în această formă alin.4, având un conținut diferit de cel ce se regăsește la alin.4 al actului normativ menționat, în vigoare la această dată.

Mențiunea făcută în rechizitoriu, pentru inculpații și, de aplicare Legii nr.678/2001, modificată prin OUG79/2005 se referă doar la art.20 alin.2, text de lege de care urmează beneficieze cei doi inculpați și care se aplică, începând cu luna iulie 2005.

Față de considerentele arătate, în cauză, pentru fiecare inculpat, s-au reținut la încadrarea juridică faptei, dispozițiile art.13 Cod penal, ce reglementează legea penală mai favorabilă.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaților, insța a ținut seama de criteriile generale de individualizare, înscrise în art.72 Cod penal, în mod concret: comportarea acestora înainte de comiterea faptelor și după sesizarea organelor de cercetare penală, conduita în fața instanței de judecată, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată și limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator.

Așa cum s-a mai arătat, pentru inculpații și s-au reținut și aplicat dispozițiile art.20 alin.2 din Legea nr.678/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin nr.OUG79/2005, dispoziții conform cărora persoanele care au comis una din infracțiunile prevăzute de această lege, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni similare, beneficiază de reducerea la a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Prin urmare, celor doi inculpați s-au aplicat pedepse într-un cuantum ce se situează între minimul și maximul de pedeapsă redus la

In ceea ce îl privește pe inculpatul s-a aplicat o pedeapsă proporțională cu pericolul social al faptei și cu datele ce caracterizează persoana acestuia. Chiar dacă inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii în împrejurările reținute, acesta posedă antecedente penale fiind recidivist în condițiile art.37 lit.b Cod penal.

Din copia fișei de cazier (fila 142 - 145 dosar urmărire penală), rezultă că inculpatul a suferit anterior multiple condamnări, ultima dată având de executat pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, conform sentinței penale nr. 1627/27.06.2001 a Judecătoriei Focșani în executarea căreia a fost arestat la 07.09.1999 și liberat condiționat la 17.05.2002 cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 487 zile inclusiv.

Întrucât infracțiunea dedusă judecății a fost comisă după împlinirea duratei pedepsei anterioare, în cauză sunt incidente prevederile art.37 lit.b Cod penal, privind recidiva postexecutorie.

S-a aplicat fiecărui inculpat, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata și în condițiile art.71 alin.2 precum și pedeapsa complementară stabilită potrivit art.65 Cod penal.

Ținând seama de pericolul social sporit al faptelor, de împrejurările în care au fost comise și de antecedentele penale reținute pentru inculpatul, instanța a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza numai prin executarea unei pedepse în regim de privare de libertate.

Din declarațiile inculpaților și, a rezultat că minora a fost predată proxenetului albanez contra sumei de 1500 EURO pe care, ulterior, i-au cheltuit împreună.

Tot astfel, s-a reținut că inculpatul a obținut de la ceilalți inculpați, pentru racolarea victimei minore, suma de 400 de EURO.

In aceste condiții conform art.19 alin.1 din Legea nr.678/2001 (modificată) cu art.118 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpații și a sumei de câte 750 E, iar de la inculpatul a sumei de 400 E - aceste valori fiind dobândite prin săvârșirea infracțiunilor.

Sub aspectul laturii civile, s- reținut că partea vătămată, la urmărirea penală, cu ocazia audierii, a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.

In cursul judecății, deși a fost legal citată, partea vătămată nu s-a prezentat nici unul din termenele stabilite, astfel că la rezolvarea acțiunii civile s-au avut în vedere declarațiile date la urmărirea penală.

In consecință, în temeiul art.14, 346 Cod pr.penală și art.998 Cod civil, s-a lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a dispus plata din fondurile a onorariilor pentru avocații desemnați din oficiu la urmărirea penală și la instanță, ce s-au inclus în cheltuielile judiciare către stat la plata cărora au fost obligați inculpații.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații, - și fără a le motiva în scris.

Oral în fața instanței de apel, apelanții prin apărători apreciază că pedepsele aplicate de către prima instanță sunt prea mari, în raport de gravitatea faptelor comise, și de circumstanțele personale a acestora, solicitând astfel, reducerea pedepselor.

Curtea examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate cat si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept constată că doar apelul inculpatului este fondat.

Se observă ca prima instanță, in urma analizei probelor administrate in cauza, a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului și a stabilit o încadrare juridica corecta a faptelor supuse judecății.

De asemenea prima instanță a apreciat corect temeinicia probelor in acuzare administrate in cauza, pronunțând legal si temeinic soluții de condamnare a celor 3 inculpați pentru faptele ce au făcut obiectul acuzației penale in prezentul proces penal.

În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpaților și, instanța de apel observă că acestea au fost corect individualizate respectând exigențele art.72 Cp.

Solicitarea inculpaților sus menționați de a li se reduce pedepsele aplicate nu poate fi admisă de instanța de apel. Instanța de fond a stabilit corect cuantumul pedepselor privative de libertate aplicate inculpatului, ținând cont de împrejurările în care s-au comis infracțiunile săvârșite, de gravitatea deosebită a acestora, precum și de urmările produse. Mai mult, inculpații au fost condamnați la pedepse moderate, ambii beneficiind de cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 20 al.2 din legea 678/2001 a cărei incidență în cauză, a determinat înjumătățirea limitelor de pedeapsă prevăzute de textul incriminator.

În ceea ce privește apelul inculpatului, Curtea în urma analizei situației de fapt, apreciază că atât pedepsea principală cât și cea complementară aplicată acestui inculpat de către instanța de fond sunt prea severe.

În vederea realizării funcțiilor sale, pedeapsa trebuie să fie adaptată la nevoile de îndreptare ale infractorului, cu luarea în considerare a gravității infracțiunii săvârșite. Dacă se aplică unui infractor o pedeapsă prea severă față de nevoile de îndreptare, acesta va reacționa în sens negativ.

Rezultă din actele dosarului că inculpatul adoptat o poziție sinceră pe parcursul procesului penal și a colaborat cu organele de cercetare, manifestând totodată regret pentru activitatea sa infracțională.

În raport de aceste împrejurări, instanța de apel consideră că pedepsele principale și complementare aplicate inculpatului de instanța de fond pentru fapta săvârșită, sunt prea severe, motiv pentru care vor fi reduse în apel.

În speță, scopul preventiv-educativ al pedepsei și restabilirea ordinii de drept, pot fi obținute și prin stabilirea unor pedepse mai blânde inculpatului.

În considerarea celor expuse, Curtea va admite apelul inculpatului cu privire la cuantumul pedepsei principale și complementare aplicate acestui inculpat.

Va desființa sentința apelată sub acest aspect.

Va reține cauza spre rejudecare, și în fond:

Va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului, de la 9 ani închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare.

Va reduce pedeapsa complementară aplicată aceluiași inculpat de la 6 ani la 3 ani.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate

Constatând netemeinicia criticilor aduse de inculpații, Curtea va respinge apelurile acestora ca nefondate.

Va dispune plata din fondurile a onorariile avocaților desemnați din oficiu, către Baroul

Văzând și dispozițiile art. 192 al.2, 4.

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.379 pct.2 lit. b admite C.P.P. apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva nr. 533/D/2.11.2007 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Bacău cu privire la cuantumul pedepsei principale și complementare aplicate acestui inculpat.

Desființează sentința apelată sub acest aspect.

Reține cauza spre rejudecare, și în fond:

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului, de la 9 ani închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare.

Reduce pedeapsa complementară aplicată inculpatului, de la 6 ani la 3 ani.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

In baza art. 192 al. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare din apelul inculpatului rămân in sarcina statului.

II. In baza art. 379 pct.1 lit. b C.P.P. respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați și - împotriva aceleiași sentințe penale.

In baza art. 189.C.P.P. dispune plata din fondurile a onorariilor avocaților din oficiu (150 lei), (150 lei), (150 lei), (80 lei) către Baroul

In baza art. 192 al.2, 4.C.P.P. obligă apelanții inculpați și - să plătească statului fiecare câte 250 lei cheltuieli judiciare, în care s-a inclus onorariul avocaților desemnați din oficiu.

Cu recurs in 10 zile de la pronunțare pentru apelanții-inculpați, și de la comunicare pentru celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică azi 5.02.2008 în prezența inculpaților arestați.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

a

Red.sent.

Red.dec.apel -

Tehnored. - 3 ex.

11/13.02.2008

Președinte:Bogdan Adrian
Judecători:Bogdan Adrian, Ștefan Nimineț

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Bacau