Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 114/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 114
Ședința publică din data de 15 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpații, ambii deținuți în Penitenciarul Ploiești și, domiciliat în P,-, bloc 93,. D,. 2,. 71, județul P, împotriva sentinței penale nr.272/23.05.2008 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 12 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care, instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la data de 15 septembrie 2008, când a luat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra apelurilor de față;
În baza materialului din dosarul cauzei, constată:
Prin sentința penală nr.272 din 23 mai 2008 Tribunalului Prahova, respingându-se cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, s-a dispus condamnarea pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și respectiv art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, ambele cu aplic. art.41 alin.2, art.74 și 76 lit.a) și d) cod penal, după cum urmează a inculpaților:
- (zis "", fiul lui și, născut la 8 iunie 1979 în municipiul P, cu același domiciliu,-,.93,.D,.71, județul P, fără antecedente penale) și cu aplic. art.16 din Legea nr.143/2000 la pedepsele de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) și b ) cod penal, cu excepția dreptului de a alege și respectiv 1 an închisoare, urmând să execute conform art.33 lit.a) și 34 lit.b) cod penal pedeapsa ce a grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) și b ) cod penal, cu excepția dreptului de a alege;
În baza art.861cod penal s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 8 ani, calculat conform art.862cod penal, stabilindu-se supunerea la măsurile de supraveghere prev. de art.863din același cod, respectiv: să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință,locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
De asemenea, pe aceeași perioadă, inculpatul a fost obligat: să nu schimbe domiciliul sau reședința avută, ori să nu depășească limita teritorială stabilită, decât in condițiile fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA; să nu intre în legătură cu persoanele inculpaților și și a numiților: G, precum și cu orice altă persoană consumatoare de droguri; să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire în special în scopul dezintoxicării.
Conform art.113 Cod Penal, s-a dispus obligarea acestuia la tratament medical până la însănătoșire, măsura urmând să fie executat conform art.429-430 cod proc.penală de către Direcția Județeană de Sănătate Publică
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, iar în baza art.88 cod penal s-a computat din durata pedepsei deținerea începând cu data de 25 august 2007, la zi.
În fine, s-a atras atenția asupra dispozițiilor art.864cod penal și potrivit art.71 alin.5 cod penal s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit pentru pedeapsa principală.
- (fiul lui și, născut la 11 noiembrie 1977 în municipiul P, județul P, domiciliat în comuna, satul nr.50, jud. P, cu antecedente penale, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești ) la pedepsele de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) și b) cod penal, cu excepția dreptului de a alege și respectiv 1 an închisoare, aplicându-se conf. art.33 lit.a) și 34 lit.b) cod penal pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) și b ) cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
- (fiul lui și, născut la 25 noiembrie 1980 în municipiul P, județul P, domiciliat în orașul,-, -,.22, județul P, recidivist), deținut în Penitenciarul Ploiești, și cu aplic. art.37 lit.a) cod penal, la pedepsele de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) și b) cod penal, cu excepția dreptului de a alege și respectiv 1 an închisoare, aplicându-se conf. art.33 lit.a) și 34 lit.b) cod penal pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În baza art.83 cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.914/2005 a Judecătoriei Ploiești, urmând să execute prin cumulul aritmetic rezultanta de 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) și b ) cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
S-a menținut starea de arest a coinculpaților și, computându-se din durata pedepselor rezultante reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 25 august 2007, la zi.
Conform art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000 rap. la art.118 lit.d) cod penal s-a luat măsura confiscării speciale a unui număr de 20 comprimate și 5,70 grame care conțin substanța activă, 1,77 grame pulbere ce conține cocaină, 96,78 grame cristale ce conțin și 700 capsule conținând substanța activă afepramonă, droguri ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în domiciliile celor trei inculpați precum și al numitului G, rămase în urma procesului analizelor de laborator, urmând a fi distruse conform art.18 din aceeași lege.
De asemenea, s-au confiscat de la inculpatul, potrivit art.17 alin.2 din Legea nr.143/2000 rap. la art.118 lit.e) cod penal, sumelor de 750 euro și 4.100 lei reprezentând beneficiu obținut din infracțiunea prin comercializarea a 50 cristale și aproximativ 15 grame cocaină, iar în baza art.118 lit.b) cod penal și a cântarului marca "" cod, ultima măsură fiind luată și față de cântarul marca "" aparținând coinculpatului, ca bunuri folosite în activitatea infracțională.
În baza art.346 cod proc. penală s-a ridicat sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului BMW seria V, culoare negru, nr. de înmatriculare -, instituit prin ordonanța din 25 august 2007 -Biroul Teritorial Prahova, restituindu-se numitei, pe numele căreia fusese înmatriculat.
Pe de altă parte, s-au menținut măsurile luate prin ordonanțele din 24 și 25 august 2007, privind indisponibilizarea sumelor de bani ridicate de la inculpații și, până la soluționarea definitivă a cauzei.
În fine, fiecare inculpat a fost obligat și la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Începând cu luna iunie 2007 inculpatul, zis, a luat legătura cu o persoană neidentificată până la definitivarea urmăririi penale în cauză, de cetățenie română, aflată pe teritoriul Regatului Spania, stabilind prin discuții telefonice să-i trimită cocaină și cristale în vederea comercializării pe teritoriul României.
Potrivit înțelegerii introducerea în țară a drogurilor urma să se efectueze prin intermediul societății de transport "" de către o persoană de bună credință, de la care inculpatul urma să ridice coletul, prin intermediar.
Concomitent, acesta a luat legătura cu inculpatul, primul promițându-i celui de al doilea că după sosirea mărfii o să-i vândă o parte din aceasta, fiind de calitate superioară.
Ca urmare, la data de 23 august 2007, autocarul firmei " " a sosit în municipiul P și după anunțarea destinatarului, a doua zi, în jurul orelor 9,00, coletul a fost ridicat de la firma de transport, astfel că la circa două ore inculpatul a intrat în posesia acestuia.
În continuare, el a procedat la încunoștiințarea inculpatului, care folosind un autoturism BMW seria V, model 2004, s-a deplasat de îndată din B în orașul, vânzarea-cumpărarea realizându-se pe scara blocului, unde locuia inculpatul, obiectul tranzacției constituindu-l o casetă cu cocaină în greutate de 15 grame și 50 grame cristale, pentru suma de 750 euro și 4.100 lei.
Restul mărfii, respectiv 6 casete cu cocaină, fiecare a 15 grame, precum și 50 grame cristale au fost ascunse de posesor într-o boxă ținând de aceeași locuință.
La intrarea în municipiul P inculpatul a fost oprit și imobilizat de un dispozitiv operativ format din procurori, polițiști și agenți rutieri, situație în care în autoturismul condus s-au găsit cele 50 grame cristale iar asupra acestuia o casetă cu cocaină și suma de 6.090 lei, bunurile ridicându-se în vederea cercetărilor.
Concomitent, Poliția Judiciară din cadrul a efectuat 6 percheziții domiciliare pe raza județului P, din care două în P și una în
Cu această ocazie, după circa 7 ore de căutări, la locuința inculpatului s-au descoperit 6 casete de cocaină, în greutate totală de aproximativ 85 grame, 50 grame cristale, precum și sumele de bani primite de la coinculpatul.
De asemenea, din locuința inculpatului s-au ridicat 4 punguțe a câte 1 gram fiecare cu cocaină și 40 pastile ecstasy cu logo-ul "&", iar la domiciliul învinuitului G s-au găsit 720 pastile "", capsule ce conțin ca substanță activă amfepramonă, drog de risc.
Fiind supuse analizelor de laborator specifice, prin raporturile de constatare tehnico-științifice nr.- și nr.- din 28 august 2007 s-a concluzionat că atât comprimatele ridicate de la inculpatul cât și și conțin ca substanță activă 3,4 metilendioximetamfetamină () iar punguțele cu pulbere și respectiv casetele conțin cocaină, droguri de risc și de mare risc nominalizate în Tabelul Anexa II și respectiv Tabelul Anexa I la Legea nr.143/2000.
S-a reținut de asemenea că inculpatul, zis "", este un important furnizor de droguri en-detail pe raza municipiului P, ocupându-se și de vânzarea mărfii ce nu-i aparținea, oprindu-și un comision din tranzacție, precum și faptul că numai în cursul anului 2007 sprijinit pe coinculpatul în vânzarea altor două colete cu pastile ecstasy, cocaină și cristale, primite din Spania, către diverși consumatori, inclusiv inculpatului.
La rândul său, a rezultat că inculpatul s-a ocupat și personal de intermedierea vânzării de droguri, iar inculpatul a recunoscut că în repetate rânduri și-a achiziționat "marfa" (ecstasy și cristale ) în condițiile arătate.
Situația de fapt s-a reținut prin coroborarea declarațiilor inculpatului, ale martorilor G, a, B, a acelora date de către martorii cu identitate protejată, cu procesele verbale conținând constatările flagrantului organizat la 24 august 2007, perchezițiilor domiciliare efectuate pe aceeași dată, redarea în scris a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în condițiile art.911și urm. cod proc. penală, de înregistrare audio-video în mediu ambiental și fotografiilor judiciare anexă, de ridicare și predare a corpurilor delicte, facturilor fiscale, certificatelor de garanție și concluziilor rapoartelor de constatare tehnico-științifică a calității drogurilor identificate.
În ce privește pe inculpatul, față de poziția procesuală sinceră adoptată în cursul urmării penale și în fața primei instanțe, inclusiv prin contribuția activă la depistarea altor persoane ce au săvârșit același gen de infracțiuni, având ca urmare începerea urmăririi penale împotriva acestora, la încadrarea juridică s-au reținut dispozițiile art.16 din Legea nr.143/2000, referitoare la reducerea cu Jal imitelor de pedeapsă prevăzute de legea specială.
Totodată, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins pentru toți cei trei inculpați prin atenuarea răspunderii penale conform art.74 și 76 cod penal, în raport de atitudinea parțial sinceră în cursul procesului și vârsta acestora, iar în cazul inculpatului și suspendându-se executarea sub supraveghere în condițiile art.861, art.863alin.1-3, pe durata termenului de încercare de 8 ani și supunerea la tratament medical până la însănătoșire în condițiile art.113 cod penal, art.429-430 cod proc. penală.
Cât privește pe inculpatul, constatându-se că activitatea infracțională intenționată s-a desfășurat în timpul termenului de încercare stabilit conf. art.83 cod penal prin sentința penală nr.914/2005 Judecătoriei Ploiești pentru pedeapsa de 3 ani închisoare, conform art.83 cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate și s-au reținut dispozițiile art.37 lit.a) cod penal privind recidiva postcondamnatorie.
Măsurile asigurătorii luate în cursul procesului penal s-au menținut numai în ceea ce privește indisponibilizarea sumelor de bani aparținând inculpaților și, până la soluționarea definitivă a cauzei, ridicându-se sechestru asigurător instituit asupra autoturismului BMW seria V, nr. -, cu motivația că prin decizia nr.18/2005 dată în interesul legii de, s-a îndrumat că mijlocul de transport se poate confisca numai în cazul în care se dovedește că a servit efectiv la realizarea laturii obiective a infracțiunii, a fost fabricat, pregătit ori adaptat în acest scop, ceea ce nu a rezultat din lucrările dosarului.
Împotriva sentinței primei instanțe, în termenul legal, au exercitat apeluri Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpații, și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În vederea soluționării cauzei, -Biroul Teritorial Ploiești, a depus, ca act nou, adresa nr. 490/II/6/2008 solicitând aprecierea oportunității atenuării răspunderii penale conf. art.74-76 cod penal pentru inculpatul, urmare denunțului, obiect al dosarului penal nr.43/D/P/2008.
Apelul declarat de unitatea de parchet vizează greșita individualizare a pedepselor aplicate coinculpaților în raport de dispozițiile art.72 din codul penal, susținându-se că nu se impunea acordarea circumstanțelor atenuante, precum și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru inculpatul.
Pe de altă parte, pentru toți inculpații s-a omis aplicarea pedepselor accesorii, sancțiune obligatorie ce atrage nelegalitatea soluției adoptate la primul grad de jurisdicție.
Un alt motiv de reformare privește omisiunea instanței de a dispune confiscarea specială asupra întregii cantități de droguri, găsite asupra inculpaților ori la domiciliul acestora, respectiv măsura trebuia luată cu privire la 100,77 grame cocaină în loc de 1,77 grame și respectiv la 98,78 grame, în loc de 96,78 grame de astfel de substanță.
În fine, este greșită și menținerea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani ridicate de la inculpații și, până la soluționarea definitivă a cauzei, atâta timp cât conform art.118 lit.e) cod penal și respectiv art.169 cod proc. penală instanța era obligată să se pronunțe în ce măsură valorile respective proveneau din săvârșirea faptelor deduse judecății și după caz să dispună confiscarea specială sau restituirea acestora.
Față de relațiile comunicate de -Biroul Teritorial Prahova, privind denunțul formulat și consecințele acestuia în dosarul nr.43/D/P/2008, motivele de reformare scrise s-au completat de procurorul de ședință în sensul reaprecierii pedepsei aplicate inculpatului conform art.19 rap. la art.2 lit.a pct.2 teza finală din Legea nr.682/2002.
Prin apelul exercitat inculpatul a solicitat achitarea pentru infracțiunea de trafic de droguri, susținând că nu s-a făcut dovada săvârșirii actelor materiale specifice dispozițiilor art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, achiziționarea drogurilor efectuându-se exclusiv pentru consumul propriu.
Pe de altă parte, atitudinea adoptată în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, urmată de denunțul făcut pentru facilitatea identificării activității infracționale, obiect al dosarului nr.43/D/P/2008, aflat pe rolul -Biroul Teritorial Prahova, ar impune reținerea dispozițiilor art.19 din Legea nr.682/2002 și reindividualizarea cuantumului pedepsei sub limita minimă specială conform art.74 și 76 lit.a cod penal.
Al treilea motiv de apel privește greșita menținere a măsurii de indisponibilizare a sumelor de bani ridicate în cursul urmăririi penale, până la soluționarea definitivă a cauzei.
S-a solicitat restituirea acestora, susținându-se că nu reprezintă beneficiu obținut din comercializarea drogurilor, ci aparțineau concubinei sale, martora, astfel cum rezultă din recipisele pricind transferurile bancare efectuate.
La rândul său inculpatul în principal a solicitat achitarea de orice răspundere penală în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a cod proc. penală, considerând că existența faptelor și vinovăției s-au stabilit pe baza declarațiilor contradictorii făcut de coinculpatul și martorii audiați în cauză, precum și a unor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, lovite de nulitate absolută.
Astfel, percheziția domiciliară s-a efectuat fără încunoștiințarea apelantului asupra faptelor pentru care a fost pus sub învinuire, iar înregistrarea convorbirilor și comunicărilor telefonice s-a realizat de aparatul tehnic din cadrul Serviciului Român de Informații și nu de către procuror ori organele de cercetare penală. Mai mult, contrar dispozițiilor art.911cod proc. penală ultimul act procedural a fost autorizat de judecător, depășindu-se durata de 120 zile admisă de lege pentru ascultarea unei persoane în aceeași cauză penală.
Ca urmare, în lipsa unor probe concludente de vinovăție nu subzistă nici infracțiunea incriminată de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, deoarece drogurile găsite asupra sa erau deținute exclusiv pentru consumul propriu.
În subsidiar, s-a susținut că în situația reținerii existenței infracțiunii prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, față de circumstanțele reale și personale s-ar impune reducerea pedepsei spre limita admisă de lege.
Prin cererea înregistrată la 02 iunie 2008, confirmată în ședința publică din 12 septembrie 2008, inculpatul a retras apelul exercitat în cauză, urmând a se lua act de manifestarea de voință, potrivit art.369 alin.1 cod proc. penală.
Având în vedere criticile formulate în căile de atac promovate, față de Serviciului executare al Consiliului Europei, în aceeași ședință publică, cu acordul coinculpaților, instanța de control judiciar a procedat la ascultarea acestora, ei menținându-și în esență declarațiile efectuate la primul grad de jurisdicție.
Verificând sentința atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosar, în raport de motivele de reformare invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, dar în limitele art.371 alin.2 și art.372 alin.2 cod proc. penală, rezultă că apelurile declarate de parchet și inculpatul sunt fondate, după ce va expune în continuare:
Faptele, împrejurările săvârșirii acestora și vinovăția coinculpaților, zis "l", zis "" și, zis "", s-au stabilit corect la primul grad de jurisdicție, corespunzând probelor concludente și pertinente administrate în cauză, specifice aflării adevărului în cazul infracțiunilor având ca obiect consumul și traficul de droguri, fiind complet analizate și just apreciate.
Conform dispozițiilor art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu modificările ulterioare, elementul material ce intră în compunerea laturii obiective din conținutul infracțiunii de trafic de droguri de risc și respectiv de mare risc se realizează printr-una din modalitățile alternative, între care și oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea și alte asemenea operațiuni privind circulația unor atari substanțe, fără drept.
Pe de altă parte, în sensul art.4 alin.1 și 2 din același act normativ constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani, între altele și cumpărarea sau deținerea de droguri de risc sau de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.
În speță, este de necontestat că la data de 23 august 2007, urmare demersurilor telefonice efectuate cu o persoană cunoscută sub numele de în luna iunie 2007, printr-un cetățean de bună credință ce a călătorit cu autocarul firmei pe relația Spania-P, inculpatul zis "", domiciliat în orașul, județul P, a primit un colet, conținând cocaină și cristale, urmând să achite ulterior suma de 5.000 euro.
S-a dovedit, de asemenea, cu certitudine, că la aceeași dată, fiind încunoștiințat de acesta și folosind autoturismul BMW, model 2004, înmatriculat pe numele concubinei sale, martora, coinculpatul, zis "", s-a deplasat din municipiul B la adresa acestuia din orașul, unde pe baza înțelegerii prealabile a cumpărat o cașetă cu cocaină în greutate de 15 grame și 50 grame de cristale, plătind în schimb suma de 750 euro și 4.100 lei.
Recunoaște coinculpatul și rezultă din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante de către un dispozitiv operativ format din procuror, polițiști și agenți rutieri că reîntorcându-se spre casă, la intrarea în municipiul P, în prezența martorului asistent G s-a reușit oprirea și imobilizarea acestuia, iar urmare percheziției efectuate, în autovehicul s-au găsit cele 50 grame de cristale iar asupra lui cașeta cu cocaină, precum și suma 6.090 lei, bunurile fiind ridicate și indisponibilizate în vederea aplicării sancțiunilor penale.
Pe de altă parte, din procesele verbale încheiate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în locuințele coinculpaților, zis "" și, zis "", la aceeași dată s-au descoperit 6 cașete de cocaină în greutate totală de aproximativ 85 grame și 50 grame de cristale, (primul), respectiv 4 punguțe a câte 1 gram fiecare cocaină și 40 pastile ecstasy, cu logo-ul "&" (secundul).
De asemenea, din locuința învinuitului G, zis "", s-au ridicat 720 pastile, capsule ce conțin ca substanță activă amfepramonă, argumentându-se că ar fi folosite pentru tratarea diabetului de care este afectat.
Față de concluziile rapoartelor de expertiză tehnico-științifice întocmite de Laboratorul Central de Analiză și Profil al drogurilor, precursori din cadrul -Direcția Antidrog, întemeiat prima instanță a reținut că substanțele ridicate de la coinculpați și învinuit, în condițiile de fapt expuse, reprezintă droguri de mare risc, fiind înscrise în tabelul anexă nr.I () și în tabelul anexă nr.II (cocaină) iar amfepramonă, drog de risc înscris în tabelul anexă nr.III din Legea nr.143/2000 modificată.
Așadar, la data de 24 august 2007, cei trei inculpați s-au aflat în posesia unei cantități importante de droguri interzise la deținere, mult superioare achiziționării pentru consum propriu, chiar în situația unor persoane incontrolabile datorită stării de dependență, respectiv 100,77 grame pulbere cocaină, 104,48 grame cristale, 20 comprimate ecstasy și 700 capsule conținând substanță activă amfepramonă.
Actele materiale privind traficul de droguri în sensul modalităților menționate au fost contestate de apelanții și, cu motivația lipsei de reprezentare privind incidența legii penale în situația deconspirării numerelor de telefon, ale distribuitorilor de la care se aprovizionau curent, pe fondul relațiilor de prietenie ori "solidarității" notorii existente între persoanele consumatoare de droguri.
Susținerile acestora nu-și găsesc corespondent în materialului dosarului, fiind înlăturate prin declarațiile martorilor audiați în cauză, inclusiv a celor cu identitate atribuită conform art.861și urm. cod proc. penală, coroborate cu procesele verbale de redare în scris a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate potrivit art.911cod proc. penală, înregistrările de imagini video în spațiul ambiental în baza art.915rap. la art.911, art.912și art.913din același cod, autorizate de judecător în perioada 20 aprilie - 17 august 2007 și respectiv 25 august 2007 - 21 septembrie 2007, precum și declarațiile celor patru învinuiți scoși de sub urmărire penală sub aspectul infracțiunii prev. de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, aplicându-se amenzi administrative conform art.10 lit.1cod proc. penală.
S-au confirmat astfel împrejurările de fapt relatate constant de inculpatul zis "", că în contextul relațiilor stabilite în urmă cu 5 ani, pe teritoriul Spaniei, revenind în țară, la începutul anului 2007 constatat că apelantul zis "" era un important furnizor en-detail de droguri în principal ecstasy dar și cocaină și, acționând pe raza localităților P și.
Mai mult, în perioada în care nu avea "marfă" acesta din urmă intermedia vânzarea-cumpărarea între alți dealeri din municipiul B, oprindu-și comisionul de tranzacție, de la el aprovizionându-se constant atât inculpatul zis "" dar și învinuiții G "", și, martorii cu identitatea atribuită " " și "B ".
Operațiunile de procurare, deținere pentru consum propriu ori comercializarea celor trei categorii de droguri de risc și mare risc, realizate prin conjugarea actelor materiale (racolare, distribuire, vânzare efectivă, indicarea numerelor de telefon, oferire spre consum, încasarea contravalorii ori comisioanelor) sunt dovedite prin procesele verbale conținând redarea în scris a convorbirilor telefonice purtate între coinculpații zis "", zis "" cu învinuitul cu (pentru care s-a disjuns urmărirea penală, sustrăgându-se de la cercetări pe teritoriul Canadei) și martorul, ultimul atrăgându-i atenția primului inculpat asupra iminenței suportării unor grave consecințe penale prin implicarea în activitatea desfășurată de apelantul zis"".
De asemenea, interceptarea acelorași comunicări între intimatul și inculpatul probează faptul că în cursul anului 2007 apelantul a mai primit alte două colete, pe aceeași relație iar drogurile respective (ecstasy, cocaină și cristale ) fiind comercializate direct sau prin intermediul acestora, sens în care au acționat în baruri din stațiunile de pe, iar deținătorul și-a achiziționat un cântar electronic pentru greutăți mici, identificat cu ocazia percheziției domiciliare din 24 august 2007.
Critica apelantului privind încălcarea dispozițiilor art.911 -915cod proc. penală în administrarea probei de interceptare și înregistrare audio-video, nu se justifică.
Analiza comparativă a conținutului art.911, intitulat "Condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor și comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare", și art.915denumit ". de imagini" determină concluzia că prin natura lor constituind mijloace de probă distincte, dacă procedura a făcut obiectul unor cereri separate, judecătorul poate autoriza și după caz confirma administrarea acestora, pe o durată de 120 zile calculată pentru fiecare în parte și nu prin cumul aritmetic, indiferent de momentul executării tehnice.
Din lucrările dosarului de urmărire penală rezultă cu certitudine că urmare sesizării din oficiu înregistrată de -Biroul Teritorial Prahova sub nr.21/D/P/19 aprilie 2007, constatând îndeplinite dispozițiile art.911alin.2 cod proc. penală, prin încheierea nr.19 din 20 aprilie 2007, judecătorul delegat cu atribuții de președinte al Tribunalului Prahovaa autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și SMS purtate și de apelantul, în condițiile art.911alin.1-3 din același cod, emițându-se autorizația nr.27/20 aprilie 2007, pentru o durată de 30 zile, respectiv 20 aprilie - 19 mai 2007.
La cererea aceleiași unități de parchet, autorizația menționată a fost reînoită succesiv (20 mai - 18 iunie 2007; 20 iunie - 19 iulie 2007; 23 iulie - 21 august 2007), deci pe durata limită de 120 zile admisă de art.911alin.5 cod proc. penală pentru interceptarea și înregistrarea autorizată cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă.
Ulterior, prin încheierea nr.55 din 27 august 2007, același judecător a confirmat ordonanța nr.21/D/P/2007 din 23 august 2007 emisă de procurorul de caz, care autorizase cu titlu provizoriu, timp de 48 de ore (23 august 2007, orele 14,00 - 25 august 2007, orele 14,00) interceptarea și înregistrarea de imagini audio-video în mediul ambiental privind activitatea inculpatului și a altor patru făptuitori.
Totodată, s-a emis și autorizația nr.2/27 august 2007, prelungindu-se administrarea probei pe o durată de 28 zile, respectiv 25 august - 27 septembrie 2007.
Pe de altă parte, regularitatea celor două acte procedurale nu poate fi afectată nici de împrejurarea că executarea măsurii dispuse interceptarea și înregistrarea convorbirilor s-a efectuat prin folosirea personalului tehnic din cadrul Serviciului Român de Informații - Secția
Față de actualul stadiu de dotare logistică a unităților de parchet, atâta timp cât activitatea s-a realizat sub controlul procurorului de caz, iar convorbirile și comunicările interceptate s-au redat integral, în scris, prin procesele verbale întocmite și semnate de acesta și lucrătorul din cadrul poliției judiciare competente, sunt întrunite exigențele art.913cod proc. penală privind legalitatea certificării acestora.
Nici critica referitoare la percheziția domiciliară efectuată la reședința inculpatului, la 24 august 2007, nu este întemeiată.
Din conținutul procesului verbal încheiat pe aceeași dată și semnat fără obiecțiuni atât de apelant cât și de numitul, proprietarul imobilului și martorii asistenți și a a, rezultă incontestabil că actul procedural s-a desfășurat cu respectarea întocmai a regulilor înscrise sub art.100 și urm. cod proc. penală.
Astfel, la data descinderii dispozitivul de poliție din cadrul, autorizația emisă de judecător s-a prezentat atât proprietarului cât și inculpatului sosit ulterior, iar acțiunile specifice de căutare au continuat după ce au fost întrebați dacă dețin bunuri, înscrisuri ori valori interzise de lege, accesul în camera locuită de acesta din urmă s-a realizat în prezența sa, predarea celor 40 comprimate ecstasy cu logo-ul "&" efectuându-se după descoperirea celor patru pungulițe din plastic conținând de cocaină.
Respectarea dispozițiilor legale rezultă indirect și din împrejurarea că deși inculpatul zis "" a fost asistat de avocat ales încă de la punerea în mișcare a acțiunii penale și arestare, neregularitatea administrării celor două mijloace de probă nu s-a invocat nici în cursul urmăririi penale, nici la prezentarea materialului ori în cadrul cercetării judecătorești, nulitatea acestora pe considerentele invocate solicitându-se exclusiv la judecata apelului.
Concluzionând, probele reținute la primul grad de jurisdicție ca fiind concludente în stabilirea situației de fapt, s-au administrat legal și nu sunt contradictorii.
Conduita circumstanțiată adoptată de inculpatul și martorii audiați în condiții de publicitate și oralitate a procesului penal nu poate conduce la înlăturarea declarațiilor date în cursul urmăririi penale, cât aceștia nu și le-au retractat în mod expres și se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, inclusiv prin mijloace tehnico-științifice.
În realitate, atitudinea procesuală constituie o reacție de comportament specifică într-o cauză penală având ca obiect infracțiuni de acest gen, vizând criminalitate organizată, cu elemente transfrontaliere și participație activă și pasivă, într-un mediu vulnerant, consecință a efectelor chiar ireversibile prin consum de droguri de risc și mare risc.
Față de cele expuse, dovedindu-se că în cursul anului 2007 cei trei coinculpați deduși judecății, în baza aceleiași rezoluții infracționale au deținut droguri de mare risc și risc (pastile ecstasy, cocaină și cristale -inculpații zis " " și zis ""; pastile ecstasy și cocaină-inculpatul zis ""), fără drept, în vederea consumului propriu, actele materiale realizează conținutul infracțiunii incriminate în art.4 din Legea nr.143/2000 modificată.
Pe de altă parte, și condamnarea acestora pentru infracțiunea de trafic de droguri, prev. și ped. de art.2 alin.1 și 2 din aceeași lege este justă, atâta timp cât în aceeași perioadă s-a probat că au desfășurat operațiuni specifice elementului material al laturii obiective, constând în comercializarea drogurilor de risc și mare risc (cocaină, ecstasy și cristale ), prin procurarea, oferirea, punerea în vânzare, intermedierea tranzacțiilor ori oferirea acestora și racolarea persoanelor vulnerabile, substanțele stupefiante fiind depozitate chiar la locuința acestora.
Concluzionând, motivul principal de apel invocat de inculpații și nu se justifică, neexistând temei legal pentru achitarea acestora, existența ambelor fapte și vinovăția, fiind bine stabilite, și găsindu-și corespondent în probele administrate, pe larg analizate în precedente.
Pedepsele aplicate coinculpaților sunt juste criteriile de individualizare înscrise sub art. 72 Cod penal, interpretându-se corect.
Chiar dacă identificarea și întreruperea rezoluției infracționale sunt rezultatul sesizării din oficiu de către poliția cu atribuții în combaterea criminalității organizate, cuantumul sancțiunilor, determinat conform art. 74 și 76 Cod penal realizează scopul urmărit de legiuitor, contribuind atât la prezervarea ordinii publice cât și suportarea măsurilor represive și de resocializare corespunzător actelor materiale desfășurate în concret, importanței acestora, beneficiilor realizate, perioadei în care au acționat și evident conduitei adoptate în cursul procesului penal.
Împrejurarea că inculpații și nu au acceptat să colaboreze cu organele de anchetă în vederea identificării și tragerii la răspundere penale a altor persoane bănuite a fi comis fapte de același gen, ultimul invocând o eventuală represiune ulterioară, că au dat declarații succinte, limitând vinovăția la procurarea și deținerea drogurilor, în contextul statutului notoriu de consumator dependent, în fapt reprezintă exercitarea drepturilor conferite, prin art. 70 alin. 2 și respectiv art. 65 Cod proc. penală, privind sarcina probei și prezumția de nevinovăție de care beneficiază orice persoană pusă sub acuzare.
Dozarea pedepsei principale pentru intimatul la numai 3 ani închisoare, - J din cuantumul stabilit în cazul apelanți -, și suspendarea executării acesteia, sub supraveghere în condițiile art. 861- 863alin. 3 cod penal, inclusiv obligarea la tratament medical de specialitate, reprezintă o consecință pe deplin justificată a contribuției esențiale aduse la desfășurarea urmăririi penale în prezenta cauză.
Astfel, urmare declarațiilor date încă de la punerea sub acuzare, s-a reușit administrarea unor probe concludente pentru stabilirea existenței faptelor, înlesnirea identificării și tragerii la răspundere penală a altor participanți, depistarea persoanelor ce au perceput direct actele materiale comise de apelanții și, precum și alți șase învinuiți (patru suferind sancțiuni administrative conf. art. 10 lit.1Cod proc. penală iar pentru doi disjungându-se cauza și continuându-se cercetările, întrucât se sustrag).
Atari elemente de fapt, unite cu lipsa antecedentelor penale și executarea în principal a unor operațiuni de intermediere a comercializării drogurilor, fără deținerea efectivă a acestora, confirmă propunerea procurorului privind individualizarea pedepsei prin reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și formează convingerea că perioada de 9 luni arestare preventivă a reprezentat un serios avertisment asupra consecințelor reluării încălcării legii speciale
Referitor la apelantul, după cum s-a expus în precedente, prin adresa nr. 490/II/6/2008 DIICOT - Biroul Teritorial Prahovaa solicitat atenuarea răspunderii penale conform art. 74 - 76 Cod penal, întrucât după condamnarea în primă instanță acesta a formulat un denunț, având ca urmare identificarea și stabilirea activității infracționale a unei persoane, facilitând desfășurarea cercetărilor în cauza respectivă, obiect al dosarului nr. 43/D/P/2008.
Față de înscrisul nou depus, Curtea constată că inculpatul beneficiază de cauza obligatorie de reducere a pedepsei înscrisă în art. 19 rap. la art. 2 lit. a pct. 2 teza finală din Legea nr. 682/2002 aplicabilă persoanei care având calitatea de inculpat într-o altă cauză, întrucât a comis o infracțiune gravă, cum este aceea de trafic de droguri, în cursul judecății, denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni grave.
Ca atare, admițându-se propunerea procurorului se va proceda la descontopirea pedepsei rezultante aplicate pentru infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză și reținându-se dispozițiile legii speciale menționate, privind protecția martorilor se vor reindividualiza sancțiunile principale stabilite pentru cele două fapte concurente, în sensul reducerii de la 6 ani la 4 ani închisoare și respectiv de la 1 la 6 luni închisoare, aplicându-se conf. art. 33 lit. a și 34 lit. b cod penal pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.
Menținându-se măsura suspendării condiționate a sancțiunii stabilite prin sentința penală nr. 914/2005 a Judecătoriei Ploiești, în final apelantul urmează să execute pedeapsa de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.
Constatându-se totodată că apelanții și au antecedente penale, primul fiind și recidivist potrivit art. 37 lit. a Cod penal, încălcând legea specială în termenul de încercare prev. de art. 83 și respectiv la un an după considerarea sancțiunii ca executată, că nu realizează venituri dintr-o activitate utilă permanentă, Curtea apreciază că scopul pedepselor nu poate fi atins fără executare efectivă sub control instituționalizat penitenciar.
În consecință, motivele de apel formulate atât de parchet, în scris cât și de cei doi apelanți vizând reindividualizarea cuantumului pedepselor, respectiv înlăturarea disp. art. 74 - 76 Cod penal ori schimbarea modalității de executare se vor respinge ca neîntemeiate.
Sentința primei instanțe este nelegală însă sub aspectul omisiunii aplicării pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor, atâta timp cât reținându-se existența faptei și vinovăției s-a dispus condamnarea acestora la pedepse privative de libertate.
Chiar în situația suspendării executării, conform art. 71 alin. 2 și 5 Cod penal atari pedepse principale atrag de drept interzicerea unuia sau a mai multora dintre drepturile prevăzute în art. 64 lit. a și c), din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, pe durata suspendării condiționate a acesteia sau până la împlinirea termenului de prescripție a executării.
Cum normele procedurale sunt de strictă interpretare, confirmându-se natura pedepselor principale aplicate la primul grad de jurisdicție, în baza art. 71 Cod penal se va proceda la înlăturarea nelegalității, aplicându-se coinculpaților, și și pedepsele accesorii înscrise sub art. 64 lit. a și b Cod penal cu excepția dreptului de a alege.
Și critica referitoare la aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale prev. de art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată, este întemeiată.
Din coroborarea proceselor verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor efectuate în 24 august 2007 la reședințele coinculpaților, și asupra autoturismului intimatului, cu procesele verbale de cântărire, predare și primire a probelor rămase în urma analizelor de laborator întocmite de către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, rezultă că în mod greșit prima instanță a limitat confiscarea specială la cantitățile de 1,77 gr pulbere cocaină și respectiv 96,78 gr. cristale.
În realitate, pe lângă celelalte substanțe stupefiante deținute fără drept, măsura trebuia luată pentru 100,77 gr. cocaină și 98,77 gr. cristale, situație în care reformându-se sentința și sub acest aspect, se va dispune modificarea dispoziției, majorându-se cantitățile reținute inițial, deoarece potrivit art. 17 alin. 1 rap. la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, drogurile ridicate, obiect al infracțiunilor prevăzute la art. 2 și 4 sunt supuse confiscării integrale, păstrându-se de către organele de urmărire penală exclusiv contraprobele folosite la determinarea acestora.
Soluția este netemeinică și nelegală și în ce privește menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanțele din 24 și respectiv 25 octombrie 2007 de DIICOT - Biroul Teritorial Prahova asupra sumelor de bani, aparținând inculpaților și, în sensul indisponibilizării acestora până la soluționarea definitivă a cauzei.
Astfel cum s-a susținut și în apelul parchetului o atare dispoziție nu își găsește temei legal în legislația procedurală penală, în cazul ridicării unor valori de la inculpații trimiși în judecată, inclusiv pentru infracțiuni incriminate în Legea nr. 143/2000, instanța sesizată cu judecata fondului fiind obligată să se pronunțe fie în sensul confiscării acestora conform art. 17 alin. 2 și 3, fie al restituirii ca neavând legătură cu obiectul cauzei.
Prin probele administrate s-a dovedit cu certitudine că în cadrul operațiunilor de traficare a drogurilor de risc și mare risc inculpatul a obținut suma de 750 euro și 4.100 lei, prin comercializarea cantității de 15 gr cocaină și 50 gr cristale, în data de 24 august 2007, intimatului.
În atare situație, nereușindu-se determinarea numărului actelor materiale și a cantității certe de droguri comercializate de către inculpatul, a altor beneficii realizate după reținerea comisioanelor de către dealeri ori coinculpații și învinuiții din cauză, rezultă că suma de 6.090 lei găsită asupra intimatului după cumpărarea substanțelor stupefiante, precum și 1.100 euro ridicată din locuința inculpatului, cu ocazia perchezițiilor efectuate la 24 august 2007, nu pot fi reținute ca provenind din activitatea infracțională stabilită în sarcină.
Ca urmare, conform art. 169 Cod proc. penală, se va proceda la înlăturarea în parte a măsurii indisponibilizării dispuse prin ordonanța nr. 21/D/P/2007 din 24 august 2007, în cursul urmăririi penale, restituindu-se aceste valori, consemnate la CEC - SA - Sucursala P cu recipisele nr. -/1 și nr. -/2 din 24 septembrie 2007 (filele 485, 456 dosar urmărire penală), coinculpaților respectivi.
Concluzionând, sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică în sensul celor expuse, situație în care admițându-se apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpatul, se va proceda la desființarea, în parte, în latură penală, procedându-se la înlăturarea aspectelor detaliate în considerente și pronunțându-se o nouă hotărâre conform art. 379 pct. 2 lit. a Cod proc. penală.
Restul dispozițiilor fiind juste și conforme prevederilor legii se vor menține, respingându-se ca nefondat și apelul declarat de inculpatul, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod proc. penală.
Pe de altă parte, potrivit art. 369 din același cod se va lua act că inculpatul a retras calea de atac exercitată împotriva aceleași sentințe, în ședința publică din data de 12 septembrie 2008.
În prezenta cauză, inculpații au fost reținuți și arestați preventiv prin încheierea nr. 21 din 25 august 2007 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA în dosarul nr-, începând cu data de 25 august 2007, constatându-se că se află în situația prev. de art. 148 lit. f Cod proc. penală și emițându-se mandatele de arestare nr. 57/U/2007, nr. 58/U/2007 și nr. 59U/2007.
Legalitatea și temeinicia măsurilor s-au verificat, inclusiv în căile de atac exercitate de către aceștia, prelungirea și menținerea efectuându-se cu respectarea termenelor și condițiilor prev. de art. 155 și urm. art. 3001, art. 3002rap. la art. 160 și 160 Cod proc. penală.
Din lucrările dosarului se constată că inclusiv în ce privește pe apelantul, judecătorul a reținut împlinirea condițiilor prev. de art. 1491și art. 148 lit. f Cod proc. penală, pe baza declarațiilor acestora, făcute în Camera de Consiliu, ale martorilor și a, coroborate cu procesele verbale conținând rezultatul perchezițiilor domiciliare efectuate la 24 august 2007 și redarea în scris a unor convorbiri și comunicări telefonice interceptate conform art. 911și urm. din același cod.
Așadar, critica invocată în apel d e acesta în sensul că măsura s-a luat exclusiv în baza unor acte premergătoare nu se justifică.
Separat de aceasta, confirmându-se că faptele și vinovăția apelanților și s-au stabilit pe baza unor probe concludente și pertinente pentru aflarea adevărului, precum și pedepsele aplicate, de minimum 6 ani închisoare, ca și modalitatea de operare, cu elemente transfrontaliere, natura și cantitatea drogurilor deținute în scopul comercializării, rezultă că temeiurile ce au determinat arestarea acestora subzistă și în prezent în sensul art. 148 lit. f Cod proc. penală, privarea de libertate impunându-se pentru asigurarea normalei desfășurări a procesului.
Ca urmare, măsura se va menține în continuare iar în baza art. 88 Cod penal se va computa durata executată până în prezent începând cu data de 25 august 2007, la zi iar pentru intimatul, până la data punerii în libertate conform sentinței pronunțate în fond.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpatul zis "", (fiul lui și, născut la data de 25.11.1980), în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 272/23 mai 2008 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA.
Desființează hotărârea primei instanțe, în parte, în latură penală, în sensul că:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal cu excepția dreptului de a alege și respectiv 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 și 2 și art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a și 74 și 76 lit. a și lit. d Cod penal, înlăturând disp. art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal.
Reține disp. art. 19 rap. la art. 2 lit. a pct. 2 teza finală din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor și reduce pedepsele principale de la 6 ani închisoare, la 4 (patru) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a și art. 74 și 76 lit. a Cod penal și de la 1 (un) an închisoare la 6 (șase) luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a și art. 74 și 76 lit. d Cod penal, aplicând conform art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
Menține revocarea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 914/2005 a Judecătoriei Ploiești, care se va executa alături de pedeapsa rezultantă de mai sus, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 și 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
II. Conform art. 71 Cod penal aplică inculpaților zis "" (fiul lui și, născut la data de 08.06.1979), zis "" (fiul lui și, născut la data de 12.11.1977) și zis "" (fiul lui și, născut la data de 25.11.1980), pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
III. Menține măsura confiscării speciale a drogurilor, și dispune majorarea cantităților de substanțe stupefiante, de la 1,77 gr pulbere - cocaină, la 100,77 gr. cocaină și de la 96,78 gr. cristale, la 98,77 gr. cristale.
IV. Înlătură în parte măsura indisponibilizării sumelor de bani dispusă prin Ordonanța nr. 21/D/P/2007 din 24 august 2007, consemnate la CEC - SA - Sucursala P cu recipisele nr. -/1 și nr. -/2 din 24 septembrie 2007 (filele 485, 456 dosar urmărire penală) și conform art. 169.C.P.P. se restituie suma de 6090 lei inculpatului și 1.100 euro inculpatului.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Menține starea de arest a inculpaților și și compută detenția preventivă de la data de 25 august 2007 la zi pentru fiecare, iar pentru inculpatul de la 25 august 2007 până la data punerii în libertate.
Respinge apelul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Ploiești, ca nefondat.
Se ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul, domiciliat în municipiul P,-, bloc 93,. D,. 71, județul
Obligă pe apelanții inculpați și la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare iar pentru inculpații arestați de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2008.
Președinte, Judecător,
-se la instanță, se semnează de președintele completului
Grefier,
Red./Tehnored. EF/GM
8 ex./07.10. 2008
. fond nr-
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Elena Zăinescu