Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 44755/3/2008

1318/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A - A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 16 octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECĂTOR 2: Petre Popescu

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de către inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 400/F, din data de 09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul - inculpat, personal, în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul București - Cabinet individual, lipsind apelantul - inculpat, pentru care se prezintă avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București -.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul apelantului - inculpat având cuvântul, depune la dosar înscrisuri în circumstanțiere.

Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 377 Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.

Apărătorul apelantului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea apelului și redozarea pedepsei aplicată inculpatului, având în vedere denunțul formulat de acesta și finalizat cu trimiterea în judecată a persoanelor denunțate, la din cuantumul stabilit de instanța de fond, în raport de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. b Cod penal și 861Cod penal.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de admiterea în parte a apelului formulat de către inculpat și pe fond, solicită aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în raport de relațiile furnizate de DIICOT, cu privire la contribuția acestuia la prinderea și tragerea la răspundere penală a unui număr mare de inculpați, dintr-un alt dosar. În ceea ce privește cuantumul pedepsei pentru art. 4 din Legea nr. 143/2000, având în vedere înjumătățirea limitelor de pedeapsă și reținerea de circumstanțe atenuante, o consideră nelegală, deoarece aceasta trebuia coborâtă sub minimul de 2 ani, astfel cum prevede textul de lege. Sub aspectul pedepsei pentru trafic de droguri, solicită reindividualizarea acesteia, în limitele de pedeapsă înjumătățite, având în vedere art. 19, urmând să se mențină modul de executare al acesteia.

Apărătorul apelantului - inculpat având cuvântul, solicită să se ia act de declarația acestuia, privind renunțarea la apelul declarat în prezenta cauză.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea apelului declarat de către inculpatul.

Apelantul - inculpat având cuvântul, arată că regretă fapta săvârșită și că este de acord cu cele expuse de către apărătorul său.

CURTEA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza dispozițiilor art. 305 Cod procedură penală, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care,

DISPUNE,

Amână pronunțarea la data de 23 octombrie 2009.

Dată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 23 octombrie 2009

CURTEA,

În aceiași compunere și pentru aceleași motive,

DISPUNE,

Amână pronunțarea la data de 30 octombrie 2009.

Dată în ședință publică, azi, 23 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dosar nr. 44755/3/2008

1318/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A - A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 224/

Ședința publică de la 30 octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - -

JUDECĂTOR - -

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor declarate de către inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 400/F, din data de 09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc, în ședința publică de la 16 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care, face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23 octombrie 2009 și apoi pentru azi, 30 octombrie 2009, când, în aceiași compunere, a dat următoarea decizie:

CURTEA

Cu privire la apelurile penale de față, constată următoarele:

Prin sentinței penale nr. 736/14.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a --a Penală, în dosarul nr- s-a hotărât:

În baza art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal art.74 lit.a și c raportat Cod Penal la art.76 alin.1 lit.a a Cod Penal condamnat pe inculpatul zis " " - fiul lui și, născut la 26.09.1984 în B -, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art.65 alin.1 a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a - a și lit.b pe Cod Penal o perioadă de 3 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a

Cod Penal

În baza art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.74 lit.a și c raportat Cod Penal la art.76 alin.1 lit.e a Cod Penal condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a raportat Cod Penal la art.34 alin.1 lit.b a Cod Penal contopit cele două pedepse cu închisoarea aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art.71 a Cod Penal interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a - a și lit.b

Cod Penal

În baza art.35 alin.1 a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a - a și lit.b pe Cod Penal o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art.66

Cod Penal

În baza art.88 a Cod Penal dedus reținerea și arestarea preventivă de la 30.10.2008 la zi.

În baza art.350 alin.1 a C.P.P. menținut măsura arestării preventive a inculpatului zis " ".

-. În baza art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.16 din Legea nr.143/2000 și art.74 lit.a și c raportat Cod Penal la art.76 alin.1 lit.a a Cod Penal condamnat pe inculpatul zis " " - fiul lui și, născut la data de 15.01.1979 în -, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art.65 alin.1 a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a - a și lit.b pe Cod Penal o perioadă de 3 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a

Cod Penal

În baza art.861a Cod Penal suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.862

Cod Penal

În baza art.863alin.1 pe Cod Penal durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte în ultima săptămână din ultima lună a fiecărui trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de muncă. În baza art.359 atrage C.P.P. atenția inculpatului asupra condițiilor prevăzute de art864 Cod Penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării sub supraveghere.

În baza art.71 a Cod Penal interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a - a și lit.b În Cod Penal baza art.71 alin.5 pe Cod Penal durata termenului de încercare suspendă executarea pedepsei accesorii.

În baza art.350 alin.3 lit.b a C.P.P. dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. În baza art.88 deduce Cod Penal reținerea și arestarea preventivă de la 30.10.2008 până la data punerii efective în libertate.

III. În baza art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.74 lit. a și c raportat Cod Penal la art.76 alin.1 lit.a a Cod Penal condamnat pe inculpatul zis " " - fiul lui și, născut la 23.01.1979 în B - la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art.65 alin.1 a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a - a și lit.b pe Cod Penal o perioadă de 3 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a

Cod Penal

În baza art.861suspendă Cod Penal executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.862

Cod Penal

În baza art.863alin.1 pe Cod Penal durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: e) să se prezinte în ultima săptămână din ultima lună a fiecărui trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; f) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea; g) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; h) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de muncă. În baza art.359 atrage C.P.P. atenția inculpatului asupra condițiilor prevăzute de art864 Cod Penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării sub supraveghere.

În baza art.71 a Cod Penal interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a - a și lit. b

Cod Penal

În baza art.71 alin.5 pe Cod Penal durata termenului de încercare a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În baza art.350 alin.3 lit. b a C.P.P. dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În baza art.88 a Cod Penal dedus reținerea și arestarea preventivă de la 30.10.2008 până la data punerii efective în libertate.

IV. În baza art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.74 lit. a și c raportat Cod Penal la art.76 alin.1 lit. a a Cod Penal condamnat pe inculpatul zis " " - fiul lui și, născut la data de 26.01.1984 în -, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art.65 alin.1 a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a - a și lit.b pe Cod Penal o perioadă de 3 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a

Cod Penal

În baza art.861a Cod Penal suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.862

Cod Penal

În baza art.863alin.1 pe Cod Penal durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: i) să se prezinte în ultima săptămână din ultima lună a fiecărui trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; j) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea; k) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; l) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de muncă.

În baza art.359 a C.P.P. atras atenția inculpatului asupra condițiilor prevăzute de art864 Cod Penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării sub supraveghere.

În baza art.71 a Cod Penal interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a - a și lit.b

Cod Penal

În baza art.71 alin.5 pe Cod Penal durata termenului de încercare a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În baza art.17 alin.2 din Legea nr.143/2000 a confiscat: 7 comprimate ecstasy și 4,53 grame indisponibilizate la IGPR- conform dovezii seria D nr.- din 22.07.2008; 78 comprimate ecstasy și 2,31 grame indisponibilizate la IGPR- conform dovezii seria D nr.- din 31.07.2008 și pipa artizanală cu urme indisponibilizată la IGPR- conform dovezii seria D nr.-/17.11.2008, în vederea distrugerii conform art.18 teza I din Legea nr.143/2000.

În baza art.17 alin.2 din Legea nr.143/2000 a dispus restituirea cântarului marca 50G cu urme indisponibilizat la IGPR- conform dovezii seria D nr.-/17.11.2008, a telefonului mobil marca LG seria - 47A și a cartelei 800/- (dovadă seria - nr.- din 17.11.2008) către inculpatul; telefoanelor mobile marca NOKIA 6280 și cu cartele (dovadă seria - nr.-/17.11.2008) către inculpatul. În baza art.118 alin.1 lit.a a Cod Penal confiscat de la inculpatul suma de 1000 lei și suma de 820 euro.

În baza art.191 alin.2 a C.P.P. obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 1400 lei fiecare.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul, în cuantum de 400 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și pentru inculpatul, și de la comunicare pentru inculpații, și.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul nr.638/D/P/2008 din 24.11.2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bucureștis -a dispus trimiterea în judecată a inculpaților zis "" - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.2 al.l și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.41 al.2 Cod penal și art.4 al.1 din Legea nr.143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, zis " " pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și art.4 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000, ambele cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, zis "" pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și învinuiții zis "" în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000.

În fapt s-a reținut că actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă: declarațiile colaboratorului; procesele-verbale întocmite de către investigatorii sub acoperire și aferente celor 2 tranzacții de droguri; procesul-verbal de redare a convorbirii Înregistrate si interceptate audio in mediul ambiental aferentă tranzacției din data de 10.07.2008;procesul - verbal de percheziție a autoturismului inculpatul; procesele - verbale de redare ale convorbirilor interceptate în baza autorizațiilor emise în cauză aferente tranzacției având ca obiect droguri din data de 24.07.2008; procese-verbale de redare ale convorbirilor interceptate purtate de către inculpați cu diferiți consumatori sau furnizori de droguri; declarațiile martorilor asistenți și la perchezițiile efectuate în cauză; declarațiile inculpaților, și a învinuitului; rapoartele de constatare tehnico-științifice privind drogurile vândute de inculpați colaboratorilor introduși în cauză și a celor găsite cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.

În cursul cercetării judecătorești, inculpații s-au prevalat de dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală arătând că nu doresc să declare în fața instanței de judecată.

Tribunalul a încuviințat probele propuse de părți, respectiv pentru MINISTERUL PUBLIC înscrisurile și martorii din rechizitoriu iar inculpații în apărare au solicitat înscrisurile și martorii din dosarul de urmărire penală, precum și acte și martori în circumstanțiere.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii (fila 47 dosar fond), (fila 48 dosar fond), (fila 49 dosar fond), (fila 50 dosar fond), (fila 83 dosar fond), (fila 84 dosar fond), (fila 85 dosar fond), " "- investigator sub acoperire (fila 97 dosar fond), " " - martor cu identitate protejată (fila 99 dosar fond), " " "- investigator sub acoperire (fila 100 dosar fond), declarații consemnate și atașate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 09.07.2008, lucrătorii de poliție din cadrul R- Direcția Generală de Combatere a Organizate - Direcția Antidrog - Serviciul I, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un individ cunoscut cu numele de "" identificat ulterior în persoana inculpatului,care locuiește în zona restaurantului "RUCĂR" din cartierul -, împreună cu alte persoane a căror identitate nu era cunoscută până la momentul respectiv este implicat în traficul de droguri și vinde cantități însemnare de comprimate ecstasy, prețul unui comprimat variind în funcție de cantitatea furnizată, după cum urmează: 50 lei/pastilă pentru cantități sub 10 comprimate, 40 lei/pastilă pentru cantități cuprinse între. 10-50 comprimate, 35 lei/pastilă pentru cantități de peste 50 comprimate.

In urma activităților specifice desfășurate de către organele de poliție concretizate în investigații, verificări și supravegheri operative, s-a stabilit că persoanele în cauză racolează numai persoane de încredere, împrejurare în care era imposibilă stabilirea pe bază de probe certe a activității infracționale în alt mod, astfel încât prin ordonanța nr.43D din data de 10.07.2008 s-a dispus autorizarea unor investigatori sub acoperire și a unui colaborator în vederea obținerii mijloacelor de probă necesare tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunii menționate.

Pe parcursul cercetărilor a rezultat că inculpatul este ajutat în activitățile infracționale desfășurate pe linia traficului de droguri de către inculpații, și de către învinuitul.

In acest sens pentru documentarea activității infracționale, colaboratorul cu nume de cod " " sub supravegherea investigatorilor introduși în cauză a efectuat două cumpărări supravegheate de comprimate ecstasy.

Monitorizarea inculpaților cu ocazia celor două tranzacții s-a efectuat în baza autorizațiilor de interceptare emise în cauză și a autorizației de înregistrare audio - video în mediul ambiental.

Astfel la data de 10.07.2008 colaboratorul cu nume de cod " sub supravegherea investigatorilor sub acoperire cu nume de cod " și " " a cumpărat de la inculpații zis "" și zis " l" cantitatea de 25 comprimate ecstasy, având ]ogo-ul "SHARCK" contra sumei de 1.000 lei.

La data respectivă colaboratorul a fost percheziționat corporal după care i-a fost înmânată suma de 1000 lei, de către investigatorul sub acoperire în vederea cumpărării de la inculpatul a unui număr de 25 comprimate ecstasy.

Fiind contactat telefonic de către colaborator, inculpatul i-a cerut acestuia să se întâlnească în zona, fapt care s-a și întâmplat.

Astfel inculpatul a venit la locul stabilit conducând un autoturism de culoare vișinie și i-a făcut semn colaboratorului să intre în mașină.

In autoturism colaboratorul i-a înmânat inculpatului suma de 1000 lei, care i-a precizat că-i va aduce ulterior cele 25 comprimate ecstasy și că urmează să-i comunice telefonic locul unde se va face livrarea.

După aproximativ 2 ore, inculpatul 1-a contactat telefonic pe colaborator și i-a cerut să se deplasez în zona Restaurantul "RUCĂR".

Colaboratorul s-a conformat și ajuns în locul respectiv, unde a fost din nou contactat telefonic de către inculpat care 1-a îndrumat către un gang din apropiere.

In momentul în care a ajuns în gangul respectiv, colaboratorul 1-a apelat telefonic pe inculpatul care are i-a cerut să meargă la un gard situat în apropiere și să ridice un pachet de țigări marca "" în care se aflau comprimatele solicitate.

Întrucât colaboratorul i-a dat impresia că nu găsește pachetul respectiv s-a apropiat de el inculpatul " " care 1-a întrebat dacă discută cu inculpatul la telefon.

La răspunsul afirmativ al colaboratorului, inculpatul i-a indicat locul unde se afla respectivul pachet de țigări ce conținea comprimatele ecstasy solicitate.

Colaboratorul a ridicat pachetul și a verificat conținutul constatând că 4 sunt 25 de comprimate ecstasy.

Inculpatul care se afla la aproximativ 10 metri distanță de colaborator 1-a întrebat dacă este totul în regulă și s-a îndepărtat.

ecstasy cumpărate au fost predate de către colaborator investigatorului sub acoperire care îi aștepta în zonă.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. - din 11.07.2008 cele 25 comprimate ecstasy având logo-ul "" aveau ca substanță activă methylenedioxymetamfetamine (), substanță care face parte din Tabelui-anexă nr. I din Lg. 143/2000.

Cele 7 comprimate și 4,53 grame pulbere rămase în urma analizelor de laborator se află la.R-O conform dovezii seria D nr. - din data de 22.07.2008.

Tranzacția a fost înregistrată audio în mediul ambiental și relevă faptul că inculpatul discută cu colaboratorul cu privire la logo-ul inscripționat pe comprimatele ce i le livrează și cu privire la prețul de achiziție și vânzare al acestora.

În declarația dată în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a precizat că cele 25 comprimate ecstasy proveneau de ia inculpatul. Și inculpatul a recunoscut fapta așa cum a fost reținută în sarcina sa și a declarat că pentru serviciul prestat inculpatul îi dădea sa consume ecstasy și cannabis, evitând totuși să confirme că el este furnizorul comprimatelor ecstasy.

De asemenea, inculpatul precizează că în ultimele 6 luni au fost situații în care inculpatul nu era în B și îi cerea să meargă să livreze comprimate ecstasy cumpărătorilor, banii revenindu-i lui.

Participarea inculpatului la săvârșirea faptei a fost observată și de către cei doi investigatori sub acoperire care îl însoțeau pe colaborator și - supravegheau zona.

Totodată inculpatul afirmă că este consumator de droguri de aproximativ 8 ani, substanțe pe care le procură în funcție de posibilitățile financiare de la numitul (ecstasy), - (cannabis) și (cannabis și ecstasy).

La data de 24.07.2008 colaboratorul cu nume de cod " " a cumpărat sub supravegherea investigatorilor sub acoperire introduși în cauză 99 comprimate ecstasy de la inculpații zis "" și zis "", cele 99 comprimate ecstasy provenind de la învinuitul zis "" Tranzacția a avut loc în felul următor:

Astfel, colaboratorul a fost percheziționat corporal după care i-a fost înmânată suma de 820 EURO de către investigatorii sub acoperire în vederea cumpărării de la persoana menționată mai sus a unui număr de 100 comprimate ecstasy.

Urmare discuției telefonice purtate de către colaborator cu inculpatul la postul telefonic 0762.171.818, acesta din urmă a stabilit sa se întâlnească în zona pentru a discuta cu privire la tranzacția ce urma să aibă loc.

Inculpatul a apărut la bordul autoturismului an de culoare vișinie, a coborât din autoturism și i-a cerut colaboratorului să însoțească pe o alee mai ferită, situată în zona blocurilor din apropiere.

În acest loc colaboratorul i-a înmânat suma de 820 euro inculpatului iar acesta i-a comunicat că-l va contacta telefonic pentru a-i preda cele 100 de comprimate ecstasy solicitate.

Intre timp, având în vedere și convorbirile telefonice interceptate purtate între inculpatul și inculpatul, pe de o parte și inculpatul și învinuitul pe de altă parte a rezultat că mai întâi inculpatul 1-a contactat pe învinuitul pentru a procura comprimatele ecstasy și ulterior după ce a intrat în posesia acestora 1-a contactat pe inculpatul și i-a cerut să meargă să le lase în gangul din zona Restaurantului Rucăr și să-i spună colaboratorului locul unde se află.

Astfel după aproximativ 2 ore de la înmânarea banilor inculpatul 1-a contactat pe colaborator și i-a comunicat că trebuie să meargă la locul tranzacției anterioare, situat în zona restaurantului "RUCĂR".

Ajuns în locul respectiv colaboratorul 1-a contactat din nou telefonic pe inculpat care i-a cerut să verifice bine zona în care se afla, întrucât "marfa" este acolo.

La un moment dat în gang a apărut inculpatul care i-a cerut să-1 urmeze pentru a-i arăta locul unde se află comprimatele ecstasy.

In aceste condiții inculpatul i-a arătat colaboratorului un pachet de țigări, pe care 1-a ridicat și a constatat că înăuntru se află comprimatele ecstasy.

După aproximativ un minut a sunat inculpatul pentru a se asigura că livrarea a fost efectuată.

ecstasy cumpărate au fost predate de către colaborator investigatorului sub acoperire care îl aștepta în zonă și care la o numărare atentă a constatat că erau 99 comprimate ecstasy în loc de 100.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr.- din 29.07.2008 cele 99 comprimate ecstasy având logo-ul "Mercedes" aveau ca substanță activă methylenedioxymetamfetamine (), substanță care face parte din Tabelul - anexă nr. I din Legea 143/2000.

Cele 78 comprimate și 2,31 grame pulbere rămase în urma analizelor de laborator se află la.R-O conform dovezii seria D nr. - din data de 31.07.2008.

Astfel, traseul parcurs de către inculpatul în data de 24.07.2008, după ce a primit banii de la colaborator a fost supravegheat de către lucrătorii de poliție care au constatat că acesta s-a întâlnit cu inculpatul, aspect redat în procesul-verbal de constatare întocmit cu acest prilej, fapt care se coroborează cu declarația inculpatului care precizează că după ce a luat banii de la colaborator s-a întâlnit cu învinuitul căruia i-a remis banii și a primit de la acesta comprimatele ecstasy.

De asemenea, inculpatul afirmă că întâlnirea cu învinuitul a avut loc în parcarea Restaurantului " La Mama", aspect redat și de către lucrătorii de poliție și de asemenea rezultat din interceptările efectuate.

Din analiza discuțiilor telefonice interceptate purtate de către înv. a rezultat că acesta era foarte des contactat de către consumatori care îi cereau comprimate ecstasy, fapt confirmat și de către posesorul postului telefonic -, martorul care a afirmat că în convorbirea telefonică purtată de el cu învinuitul în data de 10.08.2008 îi cerea comprimate ecstasy.

O dovadă a faptului că învinuitul avea preocupări pe linia traficului de droguri o reprezintă și faptul că la locuința sa, cu ocazia percheziției domiciliare 2, s-a găsit un cântar electronic ce prezenta urme de, substanță biosintetizată de planta cannabis; cântar folosit evident la porționarea cannabisului pe care-l comercializa către diverși consumatori.

În cursul cercetării judecătorești în privința martorului s-a dispus aplicarea art. 327 alin. 3 Cod procedură penală, ținând seama de imposibilitatea audierii sale, iar din declarația din cursul urmăririi penale a rezultat că l-a cunoscut pe inculpatul la începutul verii anului 2007 în clubul "Existai" și a aflat ulterior că acesta ar putea să-i procure comprimate ecstasy și cannabis.

De asemenea afirmă că a fumat de câteva ori cannabis cu inculpatul, drogul fiind adus de către acesta din urmă și i-a cerut să-i facă rost și de comprimate ecstasy, explicând în acest mod conversația purtată în data de 06.08.2008, însă afirmă că tranzacția nu a mai avut loc.

Din cuprinsul declarației din cursul urmăririi penale a rezultat că inculpatul a fost solicitat de inculpatul să lase într-un gang din zona Restaurantului Rucăr, un pachet de țigări ce conținea comprimate ecstasy și să indice locul unde se află drogurile unui individ

Fiindu-i prezentată conversația telefonică purtată la data de 24.07.2008 cu inculpatul acesta precizează că se referea la livrarea comprimatelor ecstasy care erau disimulate într-un pachet de țigări.

Totodată, în cauză în baza autorizațiilor emise de către Tribunalul București, la solicitarea unității noastre, au fost interceptate convorbirile purtate de către inculpatul, și rezultând că erau frecvent sunați de către consumatori care le cereau să le procure droguri.

Discuțiile purtate de către aceștia erau codificate însă suficient de explicite pentru a ajunge la concluzia că se discuta despre droguri, în speță comprimate ecstasy (ex: "invitații", "bilete", "mercedes", " laptop" etc.

Cu ocazia depistării inculpatului în data de 30.10.2008, în autoturismul său, marca BMW seria 3 fost găsită o pipă artizanală ce prezenta în interior urme de materie arsă.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr.- din data de 03.11.2008 în pipa respectivă s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol (), un compus cu acțiune psihotropă, biosintetizat de planta cannabis.

Fiind audiat cu privire la acest aspect inculpatul a precizat că pipa îi aparține și o folosea să consume cannabis el fiind și consumator de substanțe stupefiante.

Cu ocazia percheziției efectuate la locuința inculpatului s-au găsit și două comprimate cu privire la care acesta a afirmat că sunt comprimate ecstasy pe care le-a cumpărat din Anglia pentru consumul propriu.

Inculpații și au solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, arătând că nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Referitor la susținerile inculpatului în sensul că a fost solicitat de către inculpatul să ducă un pachet de țigări, fără a cunoaște conținutul acestuia, într-un anumit loc și prin urmare, nu a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri, se constată că potrivit art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 elementul material al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc se realizează și prin "transportul" fără drept, a drogurilor de mare risc.

Însă declarațiile inculpatului din cursul urmăriri penale (în sensul că nu cunoștea conținutul pachetului de țigări, iar activitatea sa infracțională s-a rezumat la plasarea acestuia într-un loc) sunt contrazise de procesele verbale și declarațiile investigatorului sub acoperire și de înregistrările convorbirilor telefonice de la dosar.

Astfel, după ce descrie modul în care inculpatul acționa în vederea efectuării tranzacțiilor cu droguri, investigatorul sub acoperire arată că, dacă colaboratorul sub acoperire nu găsea loc unde se aflau drogurile, în sprijinul numitului veneau alte persoane care indicau locul respectiv. Această declarație este susținută de declarația colaboratorului cu identitate protejată.

Totodată, faptul că inculpatul nu este străin de activitatea infracțională desfășurată de inculpatul și că știa conținutul pachetului de țigări, este dovedită de transcrierea convorbirilor telefonice (filele 187-188 ) din care a rezultat fără echivoc că intenția sa în comiterea infracțiunii pentru care este trimis în judecată.

Cu privire la susținerea inculpatului, în sensul că nu există probe care să dovedească vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.2 alin. 1,2 din Legea nr. 143/2000 cu excepția declarației inculpatului, Tribunalul a constatat următoarele:

Potrivit art.69 C.P.P."declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză ".

În declarația de la fila nr.23 inculpatul precizează că cele 99 comprimate ecstasy le-a luat de la inculpatul și că discuția telefonică din data de 24.07.2008, ora 12,05 se referea la cele 99 comprimate iar ulterior s-a întâlnit cu acest inculpat în parcarea restaurantului " La Mama " de pe strada - - pentru a-i înmâna banii primiți de la.

In declarația de la fila nr.134 martorul - arată că discuția telefonică purtată la data de 10.08.2008 cu inculpatul se referea la comprimate ecstasy, acest martor consumând ocazional astfel de droguri. A mai precizat că îl cunoaște pe inculpatul din vedere și că 1-a văzut în compania inculpatului.

În același sens sunt și transcrierile convorbirilor telefonice ( filele 189-202 ) din care rezultă fără dubiu săvârșirea infracțiunii de către inculpatul.

Astfel, din transcrierea convorbirii telefonice din data de 24.07.2008, fila 198, purtată între inculpatul și inculpatul a rezultat modul de operare cu privire la infracțiunea din data de 24.07.2008, locul unde va fi plasat pachetul ce conține droguri și persoana trimisă să ghideze cumpărătorul în vederea depistării locului respectiv.

Prin urmare, s-a constatat că declarația inculpatului s-a coroborat în condițiile art.69 Cp. cu declarația martorului - și cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

Situația de fapt reținută de instanță a rezultat din următoarele mijloace de probă: declarațiile colaboratorului, procesele-verbale întocmite de către investigatorii sub acoperire și în cursul urmării penale, precum și din declarațiile acestora din cursul cercetării judecătorești, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 10.07.2008 și din data de 24.07.2008; procesul verbal de percheziție a autoturismului inculpatului, declarațiile martorilor asistenți și - la perchezițiile efectuate în cauză, declarația martorului - din cursul urmăririi penale, cu privire la declarația acestui martor din cursul cercetării judecătorești instanța va dispune înlăturarea acesteia, ca nesinceră, întrucât martorul nu a prezentat argumente suficiente pentru a da credibilitate celor afirmate în fața instanței; declarațiile inculpaților din cursul urmăririi penale și din rapoartele de constatare tehnico-științifice referitoare la drogurile tranzacționate și la cele găsite cu ocazia perchezițiilor domiciliare.

Față de cele reținute, s-a apreciat că prezumția de nevinovăție care este garantată inculpaților și prevăzută de dispozițiile art.52și C.P.P. art.6 paragraf 2 CEDO a fost răsturnată și vinovăția inculpaților a fost demonstrată.

In drept, faptele inculpatului zis "" care în data de 10.07.2008 împreună cu inculpatul a vândut colaboratorului cu nume de cod " " 25 comprimate ecstasy, în data de 24.07.2008 împreună cu inculpatul a vândut aceluiași colaborator 99 comprimate ecstasy, iar la data de 30.10.2008 a fost depistat deținând o pipă artizanală ce conținea, substanță biosintetizată de planta cannabis, și folosită pentru consumul propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 al. 1 și 2 din legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.41 al.2 Cp. și art.4 al. l din Legea 143/2000, ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.

Fapta inculpatului zis " " care în data de 10.07.2008 împreună cu inculpatul a vândut colaboratorului " " 25 comprimate - ecstasy, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului zis "" care în data de 24.07.2008 împreună cu inculpatul a vândut colaboratorului cu nume de cod " " 99 comprimate ecstasy, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului zis "" care în data de 24.07.2008 i-a furnizat inculpatului 99 comprimate ecstasy, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 al.l și 2 din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere cele expuse, instanța a aplicat inculpaților pedepse cu închisoarea care să răspundă scopului acesteia definit prin art.52 Cp. In aplicarea pedepselor, se va ține seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cp. și anume: limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 143/2000, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor săvârșite, persoana inculpaților, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, împrejurările care atenuează răspunderea penală.

Sub acest aspect, față de inculpatul urmează a se reține în baza art. 74 lit. a și c Cod penal ca circumstanțe atenuante judiciare: conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunilor și atitudinea sinceră din cursul urmăririi penale. Însă având în vedere faptul că infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 a fost comisă în formă continuată și că este trimis în judecată și pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, ceea ce constituie forma concursului real de infracțiuni, Tribunalul apreciază că scopul pedepsei poate fi atins cu executarea pedepsei în regim de detenție.

Față de inculpatul, s-a reținut că acesta anterior săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 a avut o conduită bună, iar în declarațiile date în cursul urmăririi penale a recunoscut și regretat fapta comisă, ceea ce determină instanța să rețină în favoarea acestui inculpat dispozițiile art. 74 lit. a și c Cod penal. De asemenea, potrivit adresei nr. 9/D/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se constată că acest inculpat a formulat un denunț față de zis "", care a fost trimis în judecată pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000, fapt ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 16 din legea menționată.

Referitor la numitul, persoană de la care inculpatul a afirmat că se aproviziona cu comprimate ecstasy urmează să se dispună disjungerea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.2 al.1 și 2 din Legea 143/2000.

Apreciind că scopul pedepsei față de inculpații, și poate fi atins fără executarea pedepsei în regim de detenție, că circumstanțele personale ale fiecăruia dintre inculpați sunt în favoarea acestora, provin din familii organizate iar perspectiva de integrare în societate este apreciabilă, instanța va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 861Cod procedură penală.

.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul și

La termenul de judecată din data de 12.06.2009 inculpatul a învederat instanței că înțelege să-și retragă apelul declarat în cauză, împrejurări față de care în baza art. 368 Cod procedură penală se va lua act de manifestarea de voință a acestui inculpat.

Inculpatul a solicitat redozarea pedepselor prin aplicarea și a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, motivând că în cursul procesului penal prin denunțul făcut a contribuit la identificare și trimiterea în judecată a altor inculpați.

Curtea examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar în raport de critica conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală constată fondat apelul.

În speță, instanța de fond a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situația de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptelor comise de inculpat și a reținut judicios vinovăția acestuia în concordanță cu probele administrate.

În cursul procesului penal inc. a formulat un denunț care a făcut obiectul dosarului nr. 42 D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în care s-au făcut cercetări penale ce au condus la identificarea și trimiterea în judecată a 29 de inculpați ( 71 dosar nr-).

În aceste împrejurări se constată că inculpatul urmează a beneficia și de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor în sensul reducerii la Jal imitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcină.

Pentru considerentele arătate apelul inculpatului urmează a fi admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului și se vor repune în individualitatea lor pedepsele componente aplicate.

Se va face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și se va reduce pedeapsa aplicată în baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 74 lit. a, c raportat la art. 76 alin. 1 lit. a Cod penal de la 3 ani la 2 ani și 6 luni închisoare.

Se va face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și se va reduce pedeapsa aplicată în baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal, de la 2 luni la o lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b se vor contopi cele două pedepse și se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 35 alin. 1 Cod penal se va aplica inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a --a lit.a și b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

Se vor menține ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 350 Cod procedură penală și art. 383 Cod procedură penală se va menține starea de arest a inculpatului și se va deduce prevenția de la 30.10.2008 la zi.

În baza art. 368 Cod procedură penală se va lua act de retragerea apelului inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul, desființează în parte sentința penală nr. 400 din 09.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală și rejudecând pe fond:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului și repune în individualitatea lor pedepsele aplicate.

Face aplicare și art.19 din Legea nr.682/2002 și reduce pedeapsa aplicată în baza art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicare art.41 alin.2 Cod penal și art.74 lit. a și c Cod penal rap. la art.76 alin.1 lit. a Cod penal de la 3 ani la 2 ani și 6 luni închisoare.

Face aplicare art.19 din Legea 682/2002 și reduce pedeapsa aplicată în baza art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplicare art.74 lit. a și c Cod penal rap. la art.76 alin.1 lit. e Cod penal de la 2 luni la o lună închisoare.

În baza art.33 lit. a și art.34 lit. b Cod penal contopește cele două pedepse și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.35 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a --a și lit. b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Menține starea de arest a inculpatului și deduce prevenția de la 30.10.2008 la zi.

Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul pe care îl obligă la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu de 200 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

4 ex.-10.11.2009

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Petre Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti