Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 223/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 38096/3/2008

1585/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 223/

Ședința publică de la 30 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECĂTOR 2: Petre Popescu

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 529, din data de 20.05.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelanții - inculpați, personal, în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 18561, emisă de Baroul București - Cabinet individual și, personal, în stare de arest și asistat de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București -

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Apărătorul apelantului - inculpat, având cuvântul, solicită ascultarea suportului magnetic, privind înregistrarea convorbirilor telefonice cu nr. 0722-71.11.02, deoarece acestea nu sunt toate reale și nici nu-i aparțin inculpatului, precum și, luarea unui supliment de declarație acestuia.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, arată că se opune la ascultarea convorbirilor telefonice, nefiind relevantă cauzei, însă, nu se opune la luarea unui supliment de declarație inculpatului.

După deliberare, Curtea, respinge cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului, ca neconcludentă, în raport de poziția acestuia avută pe parcursul cercetărilor

Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 377 Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită admiterea apelului declarat de Parchet, astfel cum a fost formulat și rejudecând, să se rețină în sarcina ambilor inculpați, dispozițiile art. 74-76 Cod penal, pentru toate infracțiunile săvârșite.

Apărătorul apelantului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea apelului și în raport de faptul că inculpatul, fiind consumator de droguri, și-a recunoscut fapta din data de 20, iar pentru cea din 26 el a comis o înșelăciune, solicitând schimbarea încadrării juridice, prin scoaterea alin. 41 alin. 2 din sentința de condamnare. Pentru aceste considerente și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, solicită ca acesta să fie condamnat în baza art. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 74-76 Cod penal și a art. 19 din Legea nr. 682/2002. Mai arată că, este de acord cu apelul formulat de Parchet.

Apărătorul apelantului - inculpat, având cuvântul, arată că este de acord cu apelul declarat de Parchet și având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului solicită redozarea pedepsei aplicată acesteia.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, consideră că, pedepsele aplicate inculpaților sunt corecte, însă solicită reținerea circumstanțelor atenuante.

Apelantul - inculpat, având cuvântul, declară că regretă fapta comisă.

Apelantul - inculpat, având cuvântul, arată că, recunoaște fapta comisă și o regretă.

CURTEA

Cu privire la apelurile penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 529/20.05.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală

In baza art.2 al.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 cu Cod Penal aplic.art.74-76 lit. a a Cod Penal condamnat pe inculpatul, zis "", fiul lui și, născut la data de 14.08.1967 în B, cetățean român, domiciliat în B,-, -. A,. 8,. 50, sector 6, fără forme legale în com. nr. 5, județul, necăsătorit, fără copii, CNP -, la o pedeapsa de 7 ani închisoare.

A făcut aplicarea art.71,64 lit. a teza a 2-a, b

Cod Penal

Conform art.65 a Cod Penal interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a teza a 2-a,b pe Cod Penal o perioada de 3 ani, dupa executarea pedepsei.

In baza art.4 al.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 a Cod Penal condamnat pe acelasi inculpat la opedeapsa de 3 ani.

Conform art. 33-34 lit. b a Cod Penal contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

Conform art.65 a Cod Penal interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a teza a 2-a, b pe Cod Penal perioada de 3 ani, după executarea pedepsei.

1.In baza art.2 al.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 al.2 si Cod Penal art.74-76 lit. Cod Penal a condamnat pe inculpatul fiul lui G și, născut la data de 18.09.1985 în B, domiciliat în B,-, sector 1, fără forme legale în B-, sector 1, CNP-, la o pedeapsa de8 ani închisoare.

A făcut aplicarea art.71,64 lit.a teza a 2-a, b

Cod Penal

Conform art.65C.p. a interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza a 2-a, b pe Cod Penal o perioada de 3 ani după executarea pedepsei.

In baza art.4 al.2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 al.2 a Cod Penal condamnat pe acelasi inculpat la3 ani inchisoare.

In baza art.85 al.1 din OUG 195/2002 republicata, a condamnat pe acelasi inculpat la2 ani inchisoare.

In baza art.85 al.2 din Cod Penal OUG 195/2002 republicata, a condamnat pe acelasi inculpat la2 ani inchisoare.

In baza art.86 al.1 din OUG 195/2002 republicata, cu aplic.art.41 al.2 a Cod Penal condamnat pe acelasi inculpat la3 ani inchisoare.

Conform art.33-34 lit.b C,p. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmind sa execute pedeapsa cea mai grea de8 ani inchisoare.

A făcut aplic.art.71,64 lit.a teza a 2-a, b

Cod Penal

Conform art.65 a Cod Penal interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza a 2-a, b pe Cod Penal o perioada de 3 ani după executarea pedepsei.

In baza art.17 al.1 si art.18 al.1 din Legea 143/2000 a dispus confiscarea a 1,89 gr. heroina in amestec cu cofeina, 20 comprimate metadona, gasite in locuinta inculpatului, a 0,53 gr. heroina vinduta de inculpatul.

In baza art.18 din Legea 143/2000 a dispus distrugerea cantitatii de 0,40 gr. heroina, 1,77 gr. heroina in amestec cu cofeina si a celor 18 comprimate metadona ramase in urma analizelor de laborator, cu păstrare contraprobelor, depuse la IGPR conform dovezilor seria D nr.-/1.07.2008 si seria D nr.-/4.07.2008.

In baza art.17 pct.2 din Legea 143/2000 a dispus confiscarea speciala a sumelor de 100 euro si 2.131 lei de la inculpatul.

In baza art.17 pct.2 din Legea 143/2000 a dispus confiscarea speciala de la inculpatul a următoarelor bunuri obținute de acesta din vinzarea drogurilor: un telefon mobil marca Nokia 7373 fara cartela, un telefon mobil marca Samsung - cu cartela; un telefon mobil marca Nokia 6101 fara cartela, un telefon marca Motorola O2 fara cartela, un telefon mobil marca fara cartela, un telefon marca Nokia 6230i, fara cartela, un telefon mobil marca 715, fara cartela, un telefon mobil marca Motorola fara cartela, o camera foto digitala marca HP, o cameră foto marca Panasonic si o cameră video marca Sony, bunuri ce au fost predate in custodia Directiei de cazier judiciar si evidenta operativa din cadrul IGPR conform dovezii seria - nr.- din 14.07.2008.

In baza art.169 a C.P.P. dispus restituirea catre inculpatul a urmatoarelor bunuri: o brățară din aur Bulgari, un inel tip ghiul cu model cap barbat din metal de culoare galbena, un lant cu 30 bile din metal galben, un medalion si un crucifix de culoare galbena, suma de 1301 lei, un certificat de inmatriculare pe numele, o autorizatie de circulatie provizorie pentru auto marca Audi A4 nr.AG-091 76, un telefon marca Nokia 2630 cu cartela, bijuterii ce au fost predate la Trezoreria Statului conform inventarului nr.617/21.07.2008.

De asemenea, in baza aceluiasi temei juridic a dispus restituirea catre inculpatul a autoturismului marca Audi A4 seria sasiu - aflat in custodie la Directia de cazier judiciar si evidenta operativa din cadrul IGPR conform dovezii seria - nr.- din 24.07.2008.

In baza art.88 a Cod Penal dedus prevenția inculpaților de la 27.06.2008 la zi si de la 22.07.2008 la zi.

In baza art.350 a C.P.P. menținut starea de arest celor doi inculpați.

In baza art.191 a C.P.P. obligat fiecare inculpat la câte 20.000 lei cheltuieli judiciare statului în cont IBAN -Z-XXX-; Cod fiscal -, deschis la Trezoreria sector 4 B, beneficiar Tribunalul

Onorariu avocat oficiu pentru inculpatul se avanseaza din fondul Ministerului Justitiei.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Inalta de Casație și Justiție DIICOT nr. 284/D/P/ 2007 din 09. 10. 2008, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații: zis "", cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicare art. 41 alin.2 Cod Penal; - deținere, cumpărare, fără drept, de droguri de mare risc pentru consumul propriu, în formă continuată, prev. de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicare art.41 alin.2 Cod Penal, iar pentru ambele infracțiuni cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal; zis "", cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 41 alin.2 Cod Penal; - cumpărare, deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, în formă continuată, prev de art. 4 alin. 2 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal; - conducere pe drumurile publice unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin.1 din OUG nr. 195/2002, republicată;- conducere pe drumurile publice unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin.2 din OUG nr. 195/2002, republicată;- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, în formă continuată, prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal; iar pentru toate infracțiunile cu aplic. art. 33 lit.a

Cod Penal

Inițial, prin rechizitoriul nr. 189/D/P/ 2006 din 10.08.2007 al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție-DIICOT- s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților zis "", zis " ", zis "", - zis " ", zis "", zis " ", zis "" pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 și art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art. 41 alin.2 și Cod Penal art. 33 lit. a Cod Penal, precum și a inculpatului zis "", pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art. 41 alin.2.

Cod Penal

De asemenea, prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul zis "", învinuiții, și alții, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. 2 din Legea nr.143/2000, iar dosarul disjuns s-a înregistrat la unitatea noastră cu nr. 284/D/P/2007.

In fapt, s-a reținut că la datele de 20. 06. 2008, inculpatul - vândut investigatorului sub acoperire -nume de cod, cantitatea de 5 doze heroină, la prețul de 250 lei, droguri ce au fost procurate de către acest inculpat de la inculpatul, care locuia în B,-, sector 1 iar la data de 26. 06. 2008, s-a întâlnit cu același investigator sub acoperire, și i- procurat acestuia de la o femeie, cu care s-a întâlnit pe str.-, sector 1 B, o doză mare de 5 grame heroină la prețul de 850 lei.

In sarcina acestui inculpat s-a reținut că a procurat, deținut, transportat si vândut heroină și cumpărat, deținut heroină și methadonă pentru consumul propriu, fără drept.

Pentru inculpatul s-a reținut că a procurat, deținut, transportat și vândut heroină în mod repetat, că cumpărat si deținut heroină și methadonă în mai multe rânduri, pentru consumul propriu, că a condus pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat și cu nr. fals de înmatriculare, că a condus pe drumurile publice de mai multe ori, autovehicule fără a poseda permis de conducere.

In faza de urmărire penală vinovăția inculpaților a fost dovedită de următoarele mijloace de probă: procese verbale de investigații întocmite de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General Al Poliției Române (vol. I, filele 82-95, 120-121, 199); procese verbale întocmite de investigatorul sub acoperire - nume de cod (vol. I, filele 109, 118-119); raportul de constatare tehnico-științifică nr.- din 20.06.2008 întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, (vol. I, filele 114-116); procese verbale de redare în scris a înregistrărilor audio video în mediul ambiental efectuate în 20.06.2008 și 26.06.2008 cu ocazia vânzării drogurilor de către inculpatul (vol. I, filele 110-113, 122-124); procesele verbale de consemnare a datelor existente în memoria telefoanelor mobile și a cartelelor ridicate de la inculpații și (vol. I, filele 177-186); procesul verbal din 26.06.2008 întocmit de organele de poliție judiciară cu ocazia percheziției domiciliare în locuința inculpatul (vol. I, filele 141-143); raportul de constatare tehnico-științifică nr.- din 02.07.2008 întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, (vol. I, filele 128-133); declarațiile martorilor, - nume de cod, și (vol. I, filele 187-92, 267-288, 293-297); declarațiile inculpatului (vol. I, filele 213-219, 223-228); declarațiile inculpatului (vol. I, filele 257-260, 264-265); planșa fotografică întocmită la data de 26.06.2008 cu ocazia ridicării urmelor papilare și a cercetărilor la fața locului, la locuința inculpatului (vol. I, filele 145-157); adresa nr. 69576 din 16.09.2008 a DIRECȚIEI REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR (vol. I, filele 201-202); procesele verbale de redare în scris a convorbirilor și a comunicărilor telefonice tip SMS efectuate de membri acestei rețele de traficanți de droguri (vol. II, filele 14-328).

In faza de cercetare judecătorească au fost audiați inculpații, martorii din lucrări și, s-a administrat proba în circumstanțiere cu înscrisuri.

De asemenea, s- dispus si efectuarea unui referat de evaluare de către Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, care se afla atașat la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:

Din coroborarea întregului material probator administrat în prezenta cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, Tribunalul a reținut că inculpatul a recunoscut că în ultimii 4 ani a consumat heroină și methadonă iar în cursul anului 2007, consumat în mediu, câte 3 doze de heroină pe zi, droguri pe care le-a procurat la diferite prețuri, între 25 și 50 lei doza de heroină de la inculpatul -, de la numiții din zona de Nord, - din zona Parcului, de la si de la o femeie al cărui nume nu l-a reținut.

De asemenea, în cursul anilor 2007-2008, inculpatul - a cumpărat, în mai multe rânduri, respectiv, de 2 ori în anul 2007 și 2 ori în anul 2008, pentru consumul propriu, între 20 și 50 comprimate methadonă, la prețul de 2 lei comprimatul de la numitul și de alte persoane necunoscute.

Tot acest inculpat a mai afirmat că la sfârșitul anului 2007 sau începutul anului 2008, cumpărat o doză sau 2 doze de heroină de la inculpatul, iar la data de 20. 06. 2008, cumpărat de la același inculpat, 6 doze de heroină, la prețul de 50 lei, din care 5 doze le-a vândut investigatorului sub acoperite pe care- cunoștea sub numele de iar o doză, a consumat-o personal în ziua respectivă.

Inculpatul recunoscut faptul că a primit în data de 26. 06. 2008, suma de 850 lei de la același investigator sub acoperire, pentru a-i vinde cantitatea de 5 grame heroină și a procurat de la numita " " o punguță cu o substanță pulverulentă ce s- dovedit a fi.

Tot inculpatul a declarat că în cursul anului 2008, inculpatul a consumat si a vândut heroină și methadonă iar heroina o procura de la persoană necunoscută din în punguțe de câte 5 grame.

In cursul anului 2008, în mai multe rânduri, atunci când inculpatul a fost în locuința inculpatului, a observat pe masă cantități de aproximativ câte 3 grame heroină, iar în aceeași perioadă l-a văzut de mai multe ori pe conducând pe drumuri publice autoturismul marca AUDI A4.

Același inculpat a declarat că, nu își amintește dacă în cursul anului 2006 vorbit la telefon cu "-" despre numitul "", dar de la acesta din urmă a cumpărat în mai multe rânduri heroină, locul de întâlnire fiind pe diferite străzi din cartierul,

De asemenea, acest inculpat a afirmat că nu își amintește dacă i-a dat vreodată comprimate de metadonă numitului "" în schimbul heroinei pe care a procurat-o de la el.

Același inculpat, a afirmat că nu își amintește dacă a cumpărat heroină sau comprimate de metadonă de la numiții "", "", ""și "".

Totodată acest inculpat a arătat că, a cunoscut două persoane cu numele, fără a reține alte detalii cu privire la identitatea acestora, care erau consumatoare de heroină și nu își mai amintește dacă le-a dat vreodată comprimate de methadonă.

Inculpatul a mai declarat că, martorul zis "" era consumator de droguri și a cumpărat în mai multe rânduri heroină de la inculpatul.

Fiind audiat acest martor a declarat că, inculpatul i-a procurat în mai multe rânduri doze de heroină în perioada 2006 - 2008, la prețul de 50 lei/doză, iar în această perioadă, atât inculpatul, cât și inculpatul au consumat heroină.

Același martor a declarat că, în cursul anului 2008 cumpărat în mai multe rânduri, zilnic, de la inculpatul câte 1-2 doze de heroină la prețul de 50 lei/doză, ultimele doze procurându-le de la acesta chiar înainte de a se lua măsura arestării preventive.

Alte persoane de la care inculpatul afirmă că a cumpărat comprimate methadonă sunt numiții "", "" și heroină de la numita "".

a data de 27.02.2006 inculpatul a fost depistat având asupra sa 2 doze de heroină, despre care a afirmat că sunt destinate consumului propriu, iar prin rechizitoriul nr. 301/D/P/2006 din 20.04.2006 al BIROULUI TERITORIAL BUCUREȘTI din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în vederea consumului propriu de droguri de mare risc prev. de art. 4 alin.2 din Legea nr. 143/2000 și aplicarea sancțiunii administrative, respectiv amendă în sumă de 500 lei.

Din procesele verbale de redare în scris a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizațiilor emise de către instanță a rezultat că inculpatul a procurat de la diferite persoane heroină și metadonă, iar uneori a făcut schimb de droguri cu alte persoane, respectiv el le-a dat heroină și a primit metadonă, sau le-a dat metadonă și a primit heroină, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.

Astfel, în convorbirea din data de 18.07.2006, ora 11:45:00, inculpatul aflat la numărul de telefon 0724.449.262 îi transmite coinculpatului că are "malaciucă" (termen care în limbajul codificat înseamnă heroină) și "pastile" (termen care în limbajul codificat înseamnă metadonă), iar acest din urmă inculpat îi cere să vină la locuința sa pentru a verifica dacă heroina pe care o deține are o calitate superioară.

Faptul că, inculpatul își procura drogurile de la inculpatul zis "" a rezultat și din convorbirile telefonice pe care le-a avut la datele de 03.08.2006 - ora 12:02:19, 14.08.2006 - ora 12:22:24, cu inculpatul, când aceștia din urmă au arătat că ambii îl cunosc pe "" și au stabilit că își vor administra mai întâi dozele de heroină, apoi vor merge la "" pentru a-și procura drogurile, ulterior luând hotărârea de a-l contacta pe "" pentru a se întâlni în vederea încheierii unei tranzacții de droguri.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că această persoană este inculpatul zis "".

Activitatea de trafic de droguri desfășurată de inculpatul a rezultat și din convorbirea din data de 25.07.2006, ora 23:44:36, când numita "" i-a cerut acestui inculpat să meargă la prietena acesteia pentru că îi era "rău" și să-i ducă "una", apoi acest inculpat i-a dat un răspuns afirmativ.

De precizat este faptul că, în limbajul utilizat de traficanții și consumatorii de droguri "rău" însemnă starea provocată de consumul de heroină și că în momentul respectiv doresc să-și procure alte doze de heroină, iar în această situație respectiva consumatoare avea nevoie de "una", adică de o doză de heroină.

Din discuția telefonică pe care a avut-o acest inculpat cu numita "", aflată la postul telefonic cu numărul 0723.577.411, la data de 22.08.2006, ora 11:30:23 a rezultat că "" i-a cerut inculpatul 3-4 doze de heroină, iar acesta i-a comunicat că nu are heroina la el, dar după ce se spală se duce "afară" și îi va livra drogurile, apoi la contactat telefonic pe coinculpatul și a stabilit să se întâlnească cu acesta pentru a primi drogurile.

Din convorbirile telefonice pe care inculpatul le-a avut la data de 12.08.2006, orele 17:13:50, 20:19:30, 21:37:56, 21:46:40 și 21:55:59, cu o femeie, posibil "", aflată la telefonul cu numărul 0723.577.411, rezultat că, acesta a dat comprimate de methadonă și la alte persoane. În aceste împrejurări acest inculpat îi transmite persoanei respective că a luat 100 de bucăți, respectiv 100 de comprimate methadonă și o întreabă dacă vrea să-i oprească ceva, iar după ce a primit răspunsul "da, normal" a rămas să-i aducă 20 comprimate de methadonă.

Faptul că, inculpatul a procurat heroină și uneori a făcut schimb de droguri cu un ce utiliza postul telefonic cu numărul 0729.865.496, rezultat în mod evident și din comunicările telefonice efectuate în datele 24.07.2006, orele 21:02:21, 21:26:53; 25.07.2006 orele 00:39:28, 18:16:23; 26.07.2006 orele 14:07:53, 23:43:42, 23:46:24, 23:56:15; 28.07.2006 orele 15:55:17, 21:27:57.

Din convorbirile din 28.07.2006, ora 10:48 și 11.08.2006, ora 14:12:36, pe care le-a avut inculpatul cu alt ce utiliza postul telefonic cu numărul 0765.216.166, rezultat că acest inculpat a procurat de la el comprimate de methadonă.

Altă persoană de la care inculpatul își procura heroina este numitul "", ce utiliza postul telefonic cu numărul 0728.333.530, iar aceste aspecte au rezultat din convorbirile telefonice pe care le-au avut la datele de 29.07.2006, ora 14:26:25; 30.07.2006, orele 00:37:03, 16:18:53, 17:38:48; 01.08.2006, ora 16:58:34; 02.08.2006, ora 17:25:25; 03.08.2006, ora 19:37:11, când inculpatul s-a oferit să-i livreze acestuia o anumită cantitate de heroină. În convorbirea telefonică din 04.08.2006, ora 17:43:59, pe care a avut-o inculpatul cu numitul "" acesta i-a comunicat că nu găsește drogurile pe care le-a ascuns în zona "Liceului 12", iar s-a oferit să vină în acest loc pentru a-l ajuta să le caute.

Imediat inculpatul a contactat telefonic pe ul ce utilizează numărul 0723.756.506 și referindu-se la numitul "", i-a comunicat ce a aflat de la această persoană, respectiv că nu găsește drogurile pe care le-a ascuns la liceu. Acest prin răspunsul pe care i l-a dat inculpatului a confirmat că numitul "" vinde droguri pentru el și în aceste condiții în care i-a pierdut heroina va rămâne fără bani întrucât cu puțin timp înainte a dat toți banii la furnizorul de droguri.

De asemenea, în convorbirea telefonică efectuată la data de 30.07.2006, ora 12:56:58 acest inculpat i-a comunicat aceluiași aflat la postul telefonic numărul 0728.333.530 că va merge la o persoană să-i ducă "ăia 700.000 și bomboanele alea" deoarece dacă nu i le duce nu-i va mai livra droguri. Suma de 700.000 reprezintă prețul de 700.000 lei vechi pentru o doză de heroină și bomboanele reprezintă comprimatele de metadonă pe care inculpatul trebuia să i le dea respectivei persoane.

Inculpatul a procurat droguri și de la un ce utiliza telefonul cu numărul 0723.756.506.

Această situație de fapt a rezultat și din comunicările telefonice pe care aceștia le-au avut la datele de 31.07.2006, orele 07:38:35 (când i-a trimis un SMS cu următorul conținut: "păstrează 3,4. Vin dimineața pe la 9:30-10:30"), 17:29:54 (când același inculpat i-a comunicat faptul că se află la numitul "", iar de această dată ul respectiv i-a cerut să-i aducă "una de aia de două într-una" și a fost de acord să-i transporte o doză mare de heroină, adică "una de două într-una"), 17:50:00;

Același lucru a rezultat și din convorbirile telefonice din datele de 01.08.2006 orele 17:46:16, 22:25:28, 23:13:01; 02.08.2006, ora 01:03:52 (când inculpatul i-a dat acestei persoane pastile de methadonă în schimbul unui număr de 3 doze de heroină, pe care i-a cerut să i le aleagă și să-l trimită pe "ăla jos" pentru a i le aduce); 09.08.2006, orele 01:48:20, 14:54:21; 12.08.2006, ora 11:34:36 (când același inculpat a cumpărat 2 doze de heroină de la această persoană); 15.08.2006, ora 23:08:41, 22.08.2006, ora 00:59:24.

Inculpatul îl aproviziona pe acest cu comprimate de methadonă și primea în schimb heroină, situație ce a fost confirmată de convorbirile telefonice pe care le-au avut aceștia la datele de 06.08.2006, ora 12:13:21 și 07.08.2006, orele 11:27:54, 16:24:19 și 19:01:23 (vol. II, filele 112, 115-116, 119-121).

Din convorbirea din data de 01.08.2006, ora 15:23:34 pe care inculpatul a avut-o cu numitul "" aflat la postul telefonic cu numărul 0788.751.309 rezultat că, a cumpărat de la acesta 45 de comprimate methadonă la prețul de 2,5 lei/comprimat, iar tranzacția a avut loc la 1 Mai din sectorul 1

De asemenea, din convorbirile telefonice pe care aceștia le-au avut la datele de 01.08.2006, orele 19:47:21, 19:48:23 și 19:53:24; 03.08.2006, ora 18:06:43, a rezultat că, inculpatul i-a dat de două ori câte o doză de heroină numitului "" la prețul de 70 lei.

În aceeași zi inculpatul a cumpărat prin intermediul numitului "" un număr de aproximativ 50 comprimate methadonă, iar tranzacția a avut loc în fața unei Agenții de pe bulevardul 1 Mai din B, situație ce rezultă din convorbirea telefonică pe care a avut-o aceștia la ora 15:26:45.

Inculpatul a cumpărat în mai multe rânduri comprimate de methadonă de la numitul zis "", care utiliza telefoanele cu numerele 0722.224.189 și 0722.350.433, iar această situație de fapt a rezultat și din convorbirile telefonice pe care le-au avut aceștia la datele de 08.08.2006, ora 22:01:31 (când acest inculpat i-a cerut să-i vândă 100 de comprimate de methadonă), 12.08.2006, ora 15:13:26; 22.08.2006, ora 21:23:25 și 23.08.2006, orele 11:24:22 și 11:51:52 - împrejurări în care zis "" a stabilit să se întâlnească cu acest inculpat și i-a vândut 100 comprimate methadonă.

Din convorbirile telefonice din data de 23.08.2006, orele 16:39:25, 18:14:57, 19:39:37 și 22:54:17 pe care le-a avut inculpatul cu numitul zis "", a rezultat că această persoană i-a dat acestui inculpat 25 comprimate metadonă, iar în aceeași zi cu ocazia cumpărării heroinei, i-a luat numitului, de la furnizorul de droguri, un număr de 2 doze de heroină pentru consumul propriu, câte una pentru el și soția sa, apoi, după ce le-a consumat, referindu-se la calitatea bună a drogurilor, i-a comunicat inculpatului că a fost "beton, dacă era două cred că eram pe spate".

De asemenea, din convorbirile pe care inculpatul le-a avut cu numitul zis "", aflat la telefonul cu numărul 0788.751.309,a rezultat că acest inculpat a cumpărat de la această persoană în mai multe rânduri comprimate de metadonă, iar uneori i-a dat heroină în schimbul comprimatelor de metadonă.

Astfel în convorbirea telefonică din data de 11.08.2006, ora 14:08:37, inculpatul l-a întrebat pe numitul zis "" "dacă ai și tu de alea să mă suni?" respectiv dacă are comprimate de metadonă, iar această persoană, la rândul său, l-a întrebat pe inculpat "da tu ai de alea?", adică dacă are doze de heroină, la care inculpatul a dat un răspuns afirmativ. Faptul că inculpatul i-a dat heroină numitului zis "", a rezultat și din convorbirea telefonică pe care au avut-o aceștia la data de 16.08.2006, ora 18:38:22, în care mai întâi "" îl întreabă pe acest inculpat "vineri îți trebuie vreo sută de combinații?", iar "astăzi mă rezolvi cu aia?", "cu de alea" la care inculpatul îi spune "da". În această convorbire "vreo sută de combinații" reprezintă vreo sută de comprimate metadonă pe care urma să i le livreze inculpatului în vinerea următoare și prin răspunsul afirmativ al acestui inculpat la întrebarea "astăzi mă rezolvi cu aia?", "cu de alea" se ajunge la concluzia că acesta urma să-i dea niște doze de heroină numitului "".

Din convorbirile telefonice interceptate pe care le-a avut inculpatul cu numitul "-", aflat la postul telefonic cu numărul 0720.119.251, rezultat că acest inculpat a cumpărat heroină și de la această persoană, situație ce este confirmată de convorbirile pe care aceștia le-au avut la data de 12.08.2006, ora 15:37:51.

Din convorbirile telefonice pe care le-a avut inculpatul la datele de 16.08.2006, orele 20:31:37 și 23:15:56; 21.08.2006, ora 00:14:04; 22.08.2006, ora 18:32:42; 28.08.2006, orele 15:17:23 și 17:27:42; 29.08.2006, orele 00:00:27, 11:51:24, 13:27:44, 15:50:03, 18:08:37, 19:43:33, 19:46:41 și 21:38:04; 30.08.2006, orele 00:45:04, 15:56:18 și 22:01:25 și 01.09.2006, orele 00:38:14, 00:58:23, 14:26:52, 14:30:58 și 15:06:39, a rezultat că acest inculpat a procurat în mai multe rânduri câte 4 sau 5 doze de heroină de la numita "" (cu mențiunea că din convorbiri se ajunge la concluzia că soțul său are numele ), aflată la telefonul cu numărul 0729.732.595.

La data de 26.06.2008 s-a efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului, ocazie cu care au fost găsite și ridicate mai multe bunuri dintre care: o bucată de oglindă cu dimensiunile de 25 cm lungime și 15 cm lățime, ce era pe o masă, pe care se afla o substanță pulverulentă de culoare bej; o fiolă din sticlă ce prezenta urme de arsură pe interior; o seringă hipodermică cu lichid incolor; o punguță din plastic transparent în care erau mai multe fragmente de substanță solidă de culoare bej; o punguță din plastic în care se aflau 12 fragmente de substanță solidă de culoare albă; o folie cu inscripția "" în care erau 20 comprimate; sumele de 830 lei și 100 euro.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 02.07.2008 a LABORATORULUI CENTRAL DE ANALIZĂ ȘI PROFIL AL DROGURILOR, din cadrul INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - DIRECȚIA GENERALĂ DE COMBATERE A ORGANIZATE - DIRECȚIA ANTIDROG a rezultat că, substanța pulverulentă de culoare bej de pe oglinda menționată mai sus, are o greutate de 1,89 grame și conține heroină în amestec cu cofeină, cele 20 de comprimate cu inscripția "" conțin substanță activă "methadone hydrochloride" (substanță ce face parte din tabelul 2, anexă la Legea nr. 143/2000), iar pe fiola cu urme de arsură pe interior s-a pus în evidență heroina.

Din același raport de constatare a rezultat că, punguța din material plastic cu substanță pulverulentă de culoare bej și seringa hipodermică, ambele ridicate de la locuința inculpatul nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope.

Cantitatea de 1,77 grame heroină în amestec cu cofeină împreună cu 18 comprimate de methadonă, rămase după efectuarea analizelor de la laborator, precum și bucata de oglindă cu urme de heroină, au fost predate în custodie la DIRECȚIA DE JUDICIAR ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ din cadrul INSPECTORATULUI GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE, conform dovezii seria D nr. - din 04.07.2008.

Totodată, cu ocazia percheziției domiciliare au fost găsite și ridicate din locuința inculpatului un telefon mobil marca NOKIA 7373 fără cartelă, un telefon mobile marca SAMSUNG - cu cartelă, un telefon mobil marca NOKIA 6101 fără cartelă, un telefon marcat MOTOROLA2fără cartelă, un telefon mobil marca fără cartelă, un telefon marca NOKIA 6230i fără cartelă, un telefon mobil marca 715 fără cartelă, un telefon marca MOTOROLA fără cartelă, o cameră foto digitală marca HP, o cameră foto marca PANASONIC și o cameră video marca SONY, cu mențiunea că aceste telefoane și aparate foto/video au fost lăsate de persoane care au cumpărat heroina de la inculpatul, drept garanție pentru plata drogurilor.

În agenda telefonului mobil cu numărul apelabil 0732.181.264 folosit de inculpatul figurează numărul de telefon 0722.711.102 utilizat de inculpatul zis "" (procesul verbal din 02.07.2008, aflat în vol. I fila 179 în care s-au consemnat datele din memoria acestui telefon).

Aceste bunuri au fost predate în custodie la DIRECȚIA DE JUDICIAR ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ din cadrul INSPECTORATULUI GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE, conform dovezii seria - nr. - din 14.07.2008.

În momentul în care organele de poliție efectuau această percheziție domiciliară, în fața imobilului situat pe-, sector 1, inculpatul a ajuns cu un autoturism marca AUDI A4, de culoare galbenă, cu numărul de înmatriculare B-59-, aflându-se la volanul acestui autoturism, conducându-l pe această stradă fără a poseda permis de conducere.

Ulterior, s-a solicitat autorităților competente să comunice cui aparține numărul de înmatriculare B-59- al acestui autoturism și dacă inculpatul deține permis de conducere auto, iar prin adresa cu nr. - din 16.09.2008 a DIRECȚIEI REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR Bar ezultat că, inculpatulnu posedă permis de conducere național românescșiacest număr aparține autovehiculului marca MERCEDEZ BENZ 310D fabricat în anul 1994, de culoare albă cu seria șasiului -P-, înmatriculat la data de 18.08.2005, proprietatea SC SRL B, autovehicul care nu este radiat din circulație.

De asemenea, asupra inculpatului s-a făcut o percheziție corporală, împrejurări în care s-au găsit și ridicat mai multe bunuri între care o bijuterii din aur (brățară din aur cu inscripția "BULGARI", inele, lanțuri), suma de 1301 lei, un certificat de înmatriculare pe numele, o autorizație de circulație provizorie pentru autoturismul marca AUDI A4 cu numărul de înmatriculare AG --, un telefon mobil marca NOKIA 2630 cu cartelă, despre care a afirmat că îi aparține.

Din procesul verbal întocmit de organele de poliție a rezultat că, autoturismul AUDI A4 pe care îl conducea inculpatul a fost deținut de către numitul și a fost înmatriculat provizoriu cu numărul AG--, fiind radiat din circulație la data de 25.04.2008.

Din probatoriile administrate nu rezultă că acest autoturism cât și autoturismele deținute anterior de inculpatul precum și bijuteriile găsite la percheziția corporală efectuată asupra acestui inculpat, cu ocazia descinderii de către organele de anchetă la domiciliul acestuia, precum și suma de bani de 1301 lei și certificatul de înmatriculare pe numele, ar fi fost obținute de inculpatul cu banii rezultați din vânzarea drogurilor.

Aceste bunuri îi aparțin inculpatul și confiscarea lor de către organele de anchetă nu este întemeiată, Tribunalul urmând să facă aplicarea dispozițiilor art. 169.privindC.P.P. restituirea lucrurilor, ele fiind luate pe nedrept din posesia sau deținerea inculpatului.

Imprejurarea că inculpatul a condus autoturismul menționat mai înainte, neînmatriculat, cu nr. fals de înmatriculare si fără a avea permis de conducere, pe drumurile publice este confirmat si de martorul iar din declarațiile martorilor -, -, -, - și - nume de cod, rezultă că inculpatul a condus în mai multe rânduri, pe drumurile publice, autoturismele cu mărcile Audi A4 și Renault.

Referitor la faptele reținute în sarcina sa inculpatul a declarat că, de la începutul anului 2007 până la data de 21.07.2008 a consumat numai heroină, pe care a procurat-o de la un prieten de al său cu numele "", la prețul de 700 lei pentru 5 grame heroină, iar ultima doză de heroină a consumat-o în seara de 21.07.2008 în timp ce se afla în locuința sa, doză ce a primit-o de la martorul - zis "".

De asemenea, inculpatul a afirmat că, la începutul lunii iunie 2008, inculpatul a fost în locuința sa, ocazie cu care i-a dat o țigară cu heroină.

Fiind întrebat dacă anterior i-a dat inculpatului doze de heroină, inculpatul a afirmat: "nu știu nimic despre acest lucru". Prin răspunsul său, inculpatul a dat dovadă că nu este sincer în declarații și a încercat să ocolească adevărul.

Cu privire la cele 20 comprimate de metadonă () găsite cu ocazia percheziției domiciliare în locuința sa, inculpatul a relatat că a cumpărat aceste droguri înainte cu aproximativ o săptămână de la numitul "" căruia i-a plătit suma de 2,5 lei /comprimat.

Același inculpat a afirmat că a condus autoturismul marca AUDI A4 de la 16 februarie până la poarta locuinței sale deși nu posedă permis de conducere, iar numerele de înmatriculare B-59- de la acest autoturism le-a luat de la un atelier auto unde lucrează martorul - zis "" și le-a montat pe autoturismul marca AUDI A4 la sfârșitul lunii mai 2008, aspect ce a fost confirmat de acest din urmă martor.

De asemenea, inculpatul a precizat că, a circulat de mai multe ori cu acest autoturism, dar nu "chiar în fiecare zi".

Din declarația inculpatului a rezultat că, acesta a deținut în cursul anului 2007 un autoturism marca RENAULT pe care l-a dat la schimb pentru autoturismul marca AUDI A4 și a achitat o diferență de 8.000 euro, iar actul de vânzare cumpărare pentru acest din urmă autoturism a fost întocmit pe numele prietenei sale, martorul, adevăratul proprietar al acestui autoturism fiind inculpatul.

Deși martorii audiați în cauză au afirmat că au cumpărat heroină în mai multe rânduri de la inculpatul, acest inculpat în mod nesincer a arătat că nu a "dat la altcineva heroină", recunoscând doar parțial, că i-a oferit heroină inculpatului.

Astfel, din declarația martorului - nume de cod a rezultat că, acesta de la sfârșitul anului 2005 până în luna decembrie 2007 cumpărat în fiecare zi de la inculpatul câte 6 doze de heroină, căruia i-a plătit 50 lei/doză, iar în mai multe rânduri a văzut pe o masă din locuința acestui inculpat diferite cantități de heroină, de ordinul gramelor, din care porționa doze de heroină, ocazie cu care uneori i-a dat chiar din aceste doze.

De asemenea, acest martor a declarat că, inculpatul i-a dat altei persoane autoturismul său marca RENAULT și o sumă în euro de aproximativ 7.000 euro, tranzacție în urma căreia acest inculpat a primit un autoturism marca AUDI A4 ce a fost adus din Germania, lucru aflat chiar de la inculpat, iar în cursul anilor 2007 - 2008 l-a văzut în mai multe rânduri pe inculpatul conducând ambele autoturisme pe diferite străzi din municipiul

Totodată, din declarația acestui martor a rezultat că, în cursul anului 2006, de câteva ori, atunci când a cumpărat heroină de la inculpatul, acesta era împreună cu inculpatul pe holul de la intrare în hotelul "", situat pe-, sectorul 1,

Martorul - nume de cod a afirmat că în perioada în care a cumpărat heroină de la inculpatul și alte persoane au procurat heroină de la acest inculpat, între aceștia fiind martorii, zis "", zis "", numitul "" din municipiul Târgoviște, despre care știe că erau consumatori de heroină.

Astfel, din declarația martorului zis "", a rezultat că, de aproximativ doi ani și Jac onsumat heroină, iar în cursul anilor 2007 și 2008, timp de 4 luni, cu întreruperi, a cumpărat heroină la doză de la inculpatul zis "" la prețuri cuprinse între 45-50 lei/doză, inculpat despre care cunoaște că era și el consumator de heroină.

De asemenea, din declarațiile acestui martor a rezultat că, acesta l-a văzut în mai multe rânduri pe inculpatul conducând autoturismul marca AUDI A4 pe străzi din apropierea locuinței acestui inculpat.

Din declarația martorului zis "" a rezultat că, în cursul anului 2007, atât acesta cât și fratele său au cumpărat aproape zilnic câte o doză de heroină de la inculpatul, căruia i-au plătit 50 lei /doză.

Uneori martorul s-a întâlnit pe stradă cu inculpatul pentru a-i livra heroina, ocazie cu care acest inculpat se deplasa la locul întâlnirii cu autoturismul marca AUDI A4, pe care îl conducea.

Acest martor a confirmat că inculpatul era consumator și vânzător de heroină, aspect confirmat și de martorul.

Martorul a declarat că, în perioada ianuarie - iulie 2007 l-a văzut în mai multe rânduri pe inculpatul în timp ce conducea autoturismul marca RENAULT pe străzile din apropierea Pieței 16 februarie, B.

Martorul a declarat că, de aproximativ din anul 2005 este prietena inculpatului, timp în care a consumat heroină și metadonă în mod repetat, la început câte 1-2 doze de heroină zilnic, apoi câte 4-5 doze de heroină în fiecare zi, droguri ce i le-a procurat inculpatul, heroina la prețul de 50 lei/doză, iar comprimatele de metadonă la prețul de 2-3 lei/comprimat.

De asemenea, acest martor a afirmat că în această perioadă a consumat împreună cu inculpatul, atât heroină cât și metadonă.

Același martor, a declarat că inculpatul a deținut mai multe autoturisme, mai întâi un autoturism marca, apoi un autoturism marca RENAULT, iar pe acest din urmă autoturism l-a dat în schimbul unui autoturism marca AUDI A4, pentru încheierea tranzacției inculpatul a achitat în plus o diferență de 8.000 euro.

De asemenea, martorul a declarat că, numerele de înmatriculare B-59-, ce se aflau pe autoturismul marca AUDI A4 cu care a fost depistat inculpatul în timp ce îl conducea, le-a luat acest inculpat de la martorul - zis "", despre care știe că este mecanic auto, iar aceste trei autoturisme au fost conduse pe străzile din apropierea locuinței, de către același inculpat, fără a poseda permis de conducere.

Totodată, martorul a declarat că, îl cunoaște pe inculpatul ca fiind consumator de heroină, iar în cursul anului 2007, atunci când a venit, fie în locuința comună cu a prietenului său, inculpatul, fie în camera de la hotelul "", amintit mai înainte, unde au fost cazați, cel de al doilea inculpat i-a dat primului inculpat heroină, drog pe care acesta l-a consumat.

Faptele inculpatului - de a procura, deține, transporta și vinde heroină, precum și de a cumpăra, deține heroină și metadonă pentru consumul propriu, în condițiile expuse mai înainte, fapte săvârșite cu intenție, în formă continuată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și deținere, cumpărare, fără drept, de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicare art. 41 alin.2 Cod Penal, art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicare art.41 alin.2 Cod Penal, iar pentru ambele fapte cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal;

Faptele inculpatului de a procura, deține, transporta și vinde heroină în mod repetat, de a cumpăra, deține heroină și metadonă în mai multe rânduri pentru consumul propriu, de a conduce pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, de a conduce pe drumurile publice de mai multe ori autovehicule fără a poseda permis de conducere, în condițiile expuse mai înainte, fapte săvârșite cu intenție, în întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, de cumpărare, deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, în formă continuată, de conducere pe drumurile publice unui autovehicul neînmatriculat, de conducere pe drumurile publice unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 41 alin.2 Cod Penal, de art. 4 alin. 2 din Legea nr.143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, de art. 85 alin.1 din OUG nr. 195/2002, republicată, e art. 85 alin.2 din OUG nr. 195/2002, republicată, de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, iar pentru toate infracțiunile cu aplic. art. 33 lit.a.

Cod Penal

Ca și măsuri preventive prin Ordonanțele nr. 42 din 27.06.2008 și nr. 49 din 22.07.2008 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției-DIICOT s-a dispus reținerea pentru o durată de 24 ore a inculpaților, de la data de 27.06.2008, ora 04:45, până la data de 28.06.2008, ora 04:45 și de la data de 22.07.2008, ora 12:40, până la data de 23.07.2008, ora 12:40.

Prin încheierea din 27.06.2008 a Tribunalului București Secția a-II-a Penală, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile, de la 27.06.2008 până la 26.07.2008, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.128/UP din 27.06.2008, iar această măsură a fost prelungită pe o durată de 30 zile, de la 27.07.2008 până la 25.08.2008 (încheierea din 24.07.2008, pronunțată în dosarul nr-, a TRIBUNALULUI BUCUREȘTI SECȚIA A-II-A PENALĂ).

De asemenea, prin încheierea nr. 235 din 23.07.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 29 zile, de la data de 23.07.2008 până la 20.08.2008, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.10//23.07.2008.

Măsura arestării preventive luată față de acești doi inculpați a fost prelungită succesiv, de la 26.08.2008 până la 19.09.2008 pentru inculpatul și de la 21.08.2008 până la 19.09.2008 pentru inculpatul (încheierea din 12.08.2008, pronunțată în dosarul nr-, a TRIBUNALULUI BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ), ultima prelungire fiind dispusă prin încheierea din 16.09.2008 a TRIBUNALULUI BUCUREȘTI SECȚIA A-II-A PENALĂ pronunțată în dosarul nr- pe o durată de 30 zile de la 20.09.2008 până la19.10.2008.

Tribunalul a reținut atitudinea celor doi inculpați de recunoaștere constantă a faptelor comise atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească.

Astfel, la individualizarea pedepselor ce a fost aplicată acestora s- ținut seama de prevederile art. 72 Cod Penal respectiv, de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, de modalitatea de operare, dar si de persoana inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, nu sunt căsătoriți, au studii medii, au recunoscut și regretat faptele comise și au comis infracțiunea de trafic de droguri sub presiunea stării de dependență de heroină, astfel cum rezultă din referatul de evaluare efectuat de Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Din același act s-a concluzionat că există o bună probabilitate ca inculpații să aibă în viitor o evoluție favorabilă din punct de vedere legal, în condițiile în care vor reuși să evite situațiile în care este posibilă recăderea in consumul de droguri.

Față de aceste împrejurări, Tribunalul a apreciat că cei doi inculpați pot beneficia de reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de legea penală specială și în această modalitate pedeapsa își poate atinge scopul preventiv, sancționator și educativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpații și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a susținut că instanța de fond a reținut corect în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal cu privire la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, situație în care era obligată să dispună, în cazul ambilor inculpați reținerea de circumstanțe atenuante și pentru celelalte infracțiuni săvârșite de aceștia și pentru care au fost și condamnați.

Inculpatul a solicitat înlăturarea aplicării art. 41 alin. 2 Cod penal la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 motivând că a comis doar o singură infracțiune de trafic de droguri și anume cea din data de 20.06.2008 și invocând circumstanțele sale personale a solicitat redozarea pedepselor aplicate.

Inculpatul a solicitat redozarea pedepselor aplicate motivând că acestea sunt prea mari în raport de circumstanțele sale personale.

Curtea examinând hotărârea atacată pe baza materialului probator din dosar, în raport de motivele de apel invocate, cât și din oficiu conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală constată fondate apelurile declarate în cauză în termen legal.

Instanța de fond a manifestat rol activ în cauză pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situația de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptelor comise de inculpați și a reținut judicios vinovăția acestora.

Din materialul probator administrat în cauză, invocat și analizat amplu de instanța de fond în motivarea hotărârii, rezultă că inculpatul a procurat, deținut și comercializat heroină în perioada 2006-2008, împrejurări față de care în mod legal prima instanță a reținut că acest inculpat a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri în formă continuată.

Astfel fiind se constată că nu este întemeiată critica formulată de inculpatul în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor sale de instanța de fond, critică care nu are nici un suport probator în cauză.

În raport de conduita inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor în mod judicios prima instanță a reținut în favoarea lor circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal dar cărora le-a dat o eficiență juridică corespunzătoare doar cu privire la infracțiunea de trafic de droguri săvârșită de cei doi inculpați, prin reducerea cuantumului pedepselor aplicate sub minimul special.

Circumstanțele atenuante personale, reținute în legătură cu una dintre infracțiunile aflate în concurs, urmează a-și produce efectele asupra pedepselor pronunțate pentru toate infracțiunile săvârșite de acel inculpat.

Prin urmare și pentru celelalte infracțiuni săvârșite de inculpați urmează a se face aplicarea art. 74 Cod penal situație în care se constată fondate apelurile declarate în cauză și care urmează a fi admise în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală se va desființa în parte hotărârea atacată și rejudecând.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului și se vor repune pedepsele componente în individualitatea lor.

Se va face aplicarea art. 74-76 lit. a Cod penal și se va reduce pedeapsa aplicată în baza art. 4 alin. 2 Cod penal de la 3 ani la 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal se va contopi pedeapsa de 10 luni închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată în baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 74-76 lit. a Cod penal și se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de opt ani închisoare aplicată inculpatului și se vor repune pedepsele componente în individualitatea lor.

Se va face aplicarea art. 74-76 lit. a Cod penal și se va reduce pedeapsa aplicată în baza art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 3 ani la 10 luni închisoare.

Se va face aplicarea art. 74-76 lit. a Cod penal și se va reduce pedeapsa aplicată în baza art. 85 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 de la 2 ani la 6 luni închisoare.

Se va face aplicarea art. 74-76 lit. a Cod penal și se va reduce pedeapsa aplicată în baza art. 85 alin. 2 din nr.OUG 195/2002 de la 2 ani la 6 luni închisoare.

Se va face aplicarea art. 74-76 lit. a Cod penal și se va reduce pedeapsa aplicată în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 de la 2 ani la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal se vor contopi pedepsele de 10 luni, 6 luni, 6 luni și 6 luni cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în baza art. 2 aloin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 74-76 lit. a Cod penal și se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) ani închisoare.

Se vor menține ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 383 Cod procedură penală și art. 350 Cod procedură penală se va deduce prevenția inculpatului de la 27.06.2008 la zi și a inculpatului. de la 22.07.2008 la zi și se va menține starea de arest a inculpaților.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de Parchetului de pe lângă Tribunalului București și inculpații și.

Desființează în parte sentința penală nr.529 din 20.05.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II-a Penală și rejudecând pe fond:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului și repune pedepsele componente în individualitatea lor.

Face și aplicarea art.74 - 76 lit.a Cod penal și reduce pedeapsa aplicată în baza art.4 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicare art.41 alin.2 Cod penal de la 3 ani la 10 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal contopește pedeapsa de 10 luni închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată în baza art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicare art.41 alin.2 Cod penal și art.74 - 76 lit. a Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului și repune pedepsele componente în individualitatea lor.

Face și aplicarea art.74 - 76 lit. a Cod penal și reduce pedeapsa aplicată în baza art.4 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicare art.41 alin.2 Cod penal de la 3 ani la 10 luni închisoare.

Face și aplicarea art.74 - 76 lit. a Cod penal și reduce pedeapsa aplicată în baza art.85 alin.1 din OUG.nr.195/2002 de la 2 ani la 6 luni închisoare.

Face și aplicarea art.74 - 76 lit. a Cod penal și reduce pedeapsa aplicată în baza art.85 alin.2 din OUG.nr.195/2002 de la 2 ani la 6 luni închisoare.

Face și aplicarea art.74 - 76 lit. a Cod penal și reduce pedeapsa aplicată în baza art.86 alin.1 din OUG.nr.195/2002 de la 2 ani la 6 luni închisoare.

În baza art.33 lit. a și art.34 lit. b Cod penal contopește pedeapsa de 10 luni, 6 luni, 6 luni și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în baza art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicare art.41 alin.2 Cod penal și art.74 - 76 lit. a Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Deduce prevenția inculpatului de la 27.06.2008 la zi și a inculpatului de la 22.07.2008 la zi și menține starea de arest a inculpaților.

Onorariul avocatului din oficiu de 200 lei pentru inculpatul se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

4 ex.-26.11.2009

In baza art.191 a C.P.P. obligat fiecare inculpat la câte 20.000 lei cheltuieli judiciare statului în cont IBAN -Z-XXX-; cod fiscal -, deschis la Trezoreria sector 4 B, beneficiar Tribunalul

Față de aceste împrejurări, Tribunalul apreciat că cei doi inculpați pot beneficia de reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de legea penală specială și în această modalitate pedeapsa își poate atinge scopul preventiv, sancționator și educativ.

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Petre Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 223/2009. Curtea de Apel Bucuresti